Monolog taximetrist

Taximetriștii de soi sunt rari. Și prin taximetrist de soi înțeleg unul care știe exact unde să te ducă, care nu comentează, care are muzică bună sau deloc, ambele variante sunt permise, care nu pute, a cărui mașină nu pute și care nu comentează. Am spus de două ori faza cu comentatul pentru emfază. De obicei taximetriștii simt nevoia asta să se împrietenească cu fiecare client. Fiecare client să devină, după 4 minute în mașina lui, cel mai bun prieten. Iar eu nu-s tocmai cea mai sociabilă persoană.

Voi povesti exact cum s-a întâmplat, fără să exagerez.
Chem un taxi. Șoferul curățel, mirosind a detergent și-a balsam de rufe. Mașina curată, mirosind și ea bine. Muzica bună, oldies but goldies. Atmosferă pașnică. Și i-am zis că vreau să mergem colo, dar înainte ne oprim la FullHouse.
– FullHouse. Ce vă cumpărați?
Cum nu avea rost să ascund scopul vizitei mele și oricum ar fi văzut, am răspuns politicos o pizza.
– Pizza? Nu suport pizza! M-am săturat de pizza. Sunt rare ocaziile în care o să mă vezi pe mine mâncând pizza. Poate o dată pe an. Și nu pentru că mănânc eu sănătos sau ceva, dar cât am stat în Germania, vreo 4-5 ani, am mâncat pizza în fiecare zi.
Cumpăram câte 6 cutii, cu 3 pizza fiecare, și le făceam. Pizza dimineața, la prânz și seara. Dacă aveam musafiri, stăteam câte juma de zi în fața cuptorului. Unii o voiau mai bine făcută, alții mai puțin, unii cu ceapă, alții cu pește, făceam diverse feluri de pizza. Aveam un cuptor mare, în care încăpeau câte 2 pizza o dată, și tot coceam toată ziua.
M-am săturat de pizza. Miroseam a pizza, cred că aveam și gust de pizza.

Eu – făcută mică în scaun, uitându-mă preocupată pe geam. Poate tace dacă vede că nu socializez. N-am scos un cuvințel și FullHouse-ul era mult mai departe decât îl țineam minte. Nici un cuvințel. Orice semn e un semn, și dacă mai zic și eu ceva, cine știe ce-și mai aduce aminte. Deci taci, Camelia. Nu-ți stă în fire, dar taci că ăsta vorbește mai mult ca tine.

– Poate vă întrebați cum de-am ajuns eu în Germania. Ei, m-am dus la muncă și-am nimerit în casa unui bogătan de vreo 70 de ani, celibatar, care atunci când a aflat că mă pricep la gătit, m-a trimis în bucătărie. Toată bucătăria era regatul meu. Făceam ce voiam. Dar pizza… Să nu mai văd pizza…

Uite! FullHouse! O să tacă!
Oprește mașină, mă duc, înșfac o pizza, mă-ntorc. Clar nu mai are cum să mai vorbească de pizza. A epuizat clar subiectul. Și-i spun următorea destinație, sperând la un moment de liniște. La radio, Lady in red.

– Ce-mi place melodia asta. Nu-i așa că e o melodie frumoasă? Ce m-aș face eu fără muzică? Spuneți și dumneavostră, ce melodii frumoase. N-aș putea trăi fără muzică și, mai ales, fără muzica anilor `80-`90. Nu se mai face muzică ca odinioară. Iubesc muzica!
Dar nu, nu mergem pe acolo, o tăiem drept înainte, n-ar fi cinstit din partea mea să vă ocolesc atât. Spuneți și dumneavoastră, cum aș putea să vă înșel, c-ar fi înșelătorie să vă ocolesc atâta, când putem s-o luăm drept înainte…  Ce melodie frumoasă…

Îmi venea să mă arunc din taxi, în plină mișcare. Cu tot cu pizza și cu radio-ul de gât. Sau să cobor și să merg pe jos. Îmi era dor de taximetriștii care tac și pun manele. Măcar tac. Ba chiar mi-era dor și de ăia care put. Put în tăcere. Le pute mașina în tăcere. Conduc în tăcere. Tăcere și lipsă de comfort. Prefer.
Am coborât cu un cap triplu. Simțeam toate cuvintele cum îmi apasă cutia craniană. Deci m-a afectat atât de tare că pot reproduce și după aproape o săptămână monologul lui integral, fără să uit nimic. Atât de tare. Atât de tare, c-am uitat să-i rețin indicativul, să știu să-l evit. Sau să-l evite toată lumea care n-are chef de monolog taximetrist.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Comments (7)

  1. mihaela

    Capacitatea mea de a nu auzi ce nu ma intereseaza este legendara la mine se termina gluma cand decid sa fumeze sau toata masina miroase a fum, as vrea sa cobor si sa iau alt taxi dar …..dracu stie pe unde umbla tot timpul taxi.ul ala unicul din targ in care nu s-a fumat de curand?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      fumat! perfect pentru mine! să fumeze trabuc cubanez, doar să tacă!

      Reply
  2. Anonymous

    la cât de incomozi şi de profitori sunt unii, deduc şi din experienţa proprie şi din cele citite în acest articol că trebuiesc trataţi categoric – la obiect; altfel păţim cu ei ca la piaţă.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ce categoric? la câte cuvinte avea pe secundă, n-aveai timp să respiri, darămite să mai fii și categoric

      Reply
  3. Mucegai Ales

    Ha ha ha ha, ce nebunie cu taxa!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ?

      Reply
  4. Pingback: Taximetriștii n-ar trebui să aibă păreri | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *