Pantofi cu botul ascuțit

Acum câțiva ani era o modă: bărbați în negru, cu cămașă lucioasă, cu pantaloni care se voiau și ei lucioși, strâmți pe fund, o împletire între clasic și kitsch de cea mai proastă calitate, cu coafuri atât de gelate de parcă-și băgaseră capul ud în congelator și cu pantofi cu botul ascuțit. Da, moda manelistă. Puteau ei, săracii, să nu fie maneliști, dar să fie atât de proști încât să se creadă eleganți. Presupun că se uitau în oglindă, își făceau subtil din ochi și-și șopteau ”ce șmecher arăți, fraiere!” Sau că se vedeau un fel de Cutare mare vedetă pe covorul roșu, în costum Dior. Sau Boss. Că-n mintea lor gelată erau idealul de eleganță masculină.

Și nu le-a zis nimeni că-s manelistici. Nu că ar fi ceva rău cu maneliștii manelistici. Da` să ridici moda lor la nivel de elegant e ca și cum ai spune că Humphrey Bogart ar fi trebuit să poarte sombrero.

În mod ciudat, hidoșenia asta a rezistat timpului. Nu-s puțin ăștia care încă mai poartă pantalonii ăia îngrozitori și-și expun părul de pe piept din cămașa atent descheiată la vreo 2 nasturi. Oricum nu-nțeleg de ce ai purta cămașa descheiată când îți iese pădurea prin ea. Bine, nu-nțeleg nici de ce ai purta orice altceva în afară de-o pelerină, de preferat din aia de ploaie, ca să nu se vadă stufoșenia, sau, mai simplu, toarnă-ți benzină pe piept și dă-i foc. Nu e nici semn de virilitate, nici de bărbăție excesivă să-ți expui loloții în public. Nu poți cere fiecărui bărbat să se epileze pe piept, dar puțină decență, gen NU cămășilor mulate și/sau descheiate ar fi de preferat.

Însă nimic nu mă oripilează mai mult decât faptul că pantofii cu botul ascuțit încă se mai poartă. Admit ciocatele pe John Wayne. Admit pantofii cu botul lung și ascuțit pe clovni. Ba chiar și pe majoritatea mexicanilor, când e zi națională. Da` nu in real life. Sunt dezgustători. Nu știu cum, dar prin natura lor și prin simpla existență. Mă ia de la stomac când îi văd. Mă ia cu tremurat și cu viziuni violente. Ăia nu-s pantofi, îs the devil. Îs opinci de țărani care de-abia au lăsat coarnele plugului, au venit la oraș și se prezintă drept domni. Ar trebui să li se acorde Golden Raspberry Award pe viață. Sau să fie adunați toți și să li se dea foc în mijlocul orașului, în timp ce eu aș dansa, despletită și desculță, în jurul rugului. Atât de nasoli sunt.

Declar război deschis și cinstit tuturor de genul lor. Și promit solemn să-i calc pe bot de fiecare dată când am ocazia, până când planul cu rugul va fi pus în practică.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!
 

Comments (2)

  1. mihaela

    Te citesc si multumesc divinitatii pentru normalitatea mea. Nu-mi vine sa cred ca nu m-a preocupat niciodata problema pantofilor altora, nici ai mei de altfel. Viata e frumoasa. Exista oameni mai obsedati ca mine :P

    Reply
    1. Camelia Bucur

      întotdeauna există cineva mai obsedat și cu mai multe manii decât propria persoană. dar da, trebuie să mulțumești divinității :)))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *