Jurnalul unei pisici de casă – p.3

Sunt pisică și știu că sunt pisică. Și-n fiecare zi îmi dau seama că humanșii sunt doar niște pisoi care-ncearcă să descopere lumea. Când ai pisoi, trebuie să ai grijă de ei, să le arăți ce e bine și ce nu, să-i înveți să folosească litiera, să se spele, ce să mănânce și ce să bea. Așa e și cu humanșii. Sunt niște pisoi uriași. Și trebuie să-i educi, pentru că-s neajutorați și neîndemânatici.

Încerc de ceva timp să-mi învăț humansul să folosească litiera. Humanșii nu folosesc niciodată litiera, în schimb au o manie ciudată să fure din litiera mea.
Nu știu cum supraviețuiesc fără litiera, dar mă aștept din moment în moment să explodeze, pentru că nu e tocmai sănătos să n-o folosească niciodată.

Întâi am crezut că se ascunde de mine. Că îi e rușine. Așa că m-am făcut că dorm. Humansul n-a folosit litiera.
L-am luat cu frumosul, am tors, am țipat la el, nimic. Se-ncăpățânează să nu. Și mi-e teamă de momentul ăla în care se va umfla ca un balon și va face poc! Amenințarea e iminentă. Pericolul e în aer. Nu știu cât timp o să mai reziste și mi-e milă de el. Dar n-am ce-i face. Încăpățânarea o să-l omoare.
Mă-ntreb totuși dacă, după ce explodează, o să se-nvețe minte.

Încerc să-l învăț și să bea apă. Niciodată nu bea apă, pentru că am urmărit cu atenție castronelul. Nici asta nu e sănătos, pentru că de mâncat mănâncă mult. Și nu bea niciodată apă. Cred că nu-i place castronelul meu.
Așa că am încercat să-i arăt că poate bea și de la canal, direct din chiuvetă. Așa ai posibilitatea să și lingi canalul. Gustul ăla metalic e absolut delicios. Refuză să lingă canalul. Încep să cred că am un human retard.

Și mai încerc să-l conving să roadă chestii. Face bine la dinți. Am ros tot ce se putea roade din casă, în speranța că-mi va urma exemplul. Colțul de la masă, creioanele, cablurile. Tot am ros. Am dinții puternici și curați. Humansul nu acordă foarte mare importanță dinților și se opune rosului. Ba chiar țipă la mine când descopăr ceva nou de ros. De parcă eu țip la el când îmi fură din litieră…

M-am gândit mult. Cred că am nimerit un human cu tendințe sinucigașe. Altfel nu-mi explic de ce refuză litiera, apa, ronțăitul. Treaba lui. Dacă asta vrea, dacă într-adevăr e dorința lui, dacă nu-i pasă că mă lasă singură și părăsită în urmă, așa să fie! De azi refuz categoric să mai încerc să-l educ. N-are decât să se sinucidă în pace!

Dacă nu mă iubește îndeajuns de mult încât măcar pentru mine să se bucure de viață, asta e. O să mă-mpac cu gândul. O să-l las să mă hrănească, să mă mângâie și să mă răsfețe în continuare. Asta ca să-i arăt că nu sunt egoistă ca el. Poate măcar așa învață ceva.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Comments (7)

  1. mihaela

    Peobabil de aia urla Mazare toata ziua la mine :)), ce-mi place seria asta cu pisica de casa

    Reply
    1. Camelia Bucur

      clar de asta! :)))

      Reply
  2. Dana Lalici

    Interesant ai spus povestea asta, din celelat punct de vedere. Oare asa ne vad ei pe noi?
    Foarte tare faza cu gustul metalic delicos. Eu as fi adaugat si savurosul gust al apei din WC, amestecata usor cu deodorant de toaleta, pe care humansul din mine o interzicea pisicii mele. :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      eu așa cred.

      :))) cunoaștem mania. dar oare toate au aceleași fixații?

      Reply
  3. Dana Lalici

    Asta a zis pisica sau humansul? :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      pisica!!!

      Reply
  4. Pingback: Lucruri pe care persoana de lângă tine nu ar trebui să le facă | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *