Primăria și parcul de căței

Îmi plac câinii și nu-mi plac copiii. Da` eu n-am văzut nimic greșit în hotărârea primăriei de a organiza nu știu ce activități festive week-end-ul ăsta pe faleză, cu ocazia zilei copilului. Și nici în faptul că activitățile alea sunt exact pe-o porțiune de faleză unde se adună lumea să-și lase câinele dezlegat, să alerge în voie. Pentru că faleza e a primăriei și poate să facă ce vrea în ea. Și pentru că nu scrie nicăieri că ăla e parc de câini. Nu e amenajat, nu e îngrădit, nu curăță nimeni, nu plătește nimeni impozit sau taxă de folosire, ergo e loc public. Că eu dacă mă duc cu mâța-n lesă la păscut, și se mai găsesc încă 10 ca mine, asta nu-l transformă în parc de pisici.

Acum vreo 10 ani exista un parc în care-ți puteai duce câinele să socializeze cu alți câini. Și, evident, stăpânii să socializeze între ei. Undeva în centru, în fața blocurilor. A dispărut, pentru că câinele e câine, și stăpânul e stăpân. Nu adună după el, ba-și mai aduce și aportul personal de gunoi. Plus că nu era tocmai plăcut să vezi  un câine cât un vițel alergând spre tine, senzația de cutremur, viziunea că oricând poate să-ți ia jugulara, oricât de mult ar fi strigat stăpânul că e pașnic. Tot cât un vițel era.

De ceva timp parcul de socializare s-a mutat pe faleză. O bucată de teren, câini alergând cu alți câini, stăpâni stând la o șuetă. N-am văzut nici un stăpân cu punga și cu fărașul, ca să adune rahatul după patrupedul propriu, în schimb am văzut stăpâni aruncând nonșalant mucuri de țigară, peturi goale și doze de orice, în condițiile în care coșul era alături.
O bucată de faleză plină de gunoi și de oameni care, cel mai probabil, ar fi strâmbat din nas dacă mi-aș fi adus eu câinele fără pedigree și nevaccinat de vreo 2 ani. Dar care susțin sus și tare că ăla e parcul lor și că primăria e tâmpită să facă petrecere pentru plozi exact în locul ăla.

Exact cum primăria ar fi putut să facă petrecere pentru plozi oriunde în altă parte, la fel poți să-ți plimbi și tu câinele oriunde în altă parte. Diferența între tine și primărie e că primăria are locul în grijă și poa` să facă ce vrea cu el. Diferența între câini și plozi e că n-o să vezi răhăței de plozi tronând în iarbă. Diferența între stăpânii de câini și părinții de plozi, e că părinții își țin plozii în lesă și nu cred c-o să mă muște nici unul. Iar dacă mă mușcă, n-o să sângerez după.

N-am nimic nici cu câinii, nici cu stăpânii lor. Da` mă enervează că se dau cu curul de pământ de parcă le-a mâncat cineva pensia. Că nu se putea în altă parte? Că de ce nu se face acolo legal parc de câini? Că ce ți-e și cu politicienii ăștia, niște retardați bătuți în cap, cum au putut să facă așa ceva? Ce-au făcut, frate?

Înțelegeam să te isterizezi dacă ar fi fost parc amenajat pentru câini și ți l-ar fi luat în week-end, că așa li s-a sculat lor. Deocamdată e doar o bucată de loc public. N-ai drept asupra ei, pentru că n-ai făcut nimic ca să ai dreptul. Vrei petiție. Fă petiție. De-abia după ce petiția e băgată-n seamă, aprobată și parafată, de-abia atunci să faci gât. Acum faci gât degeaba. Există unele persoane care nu pot trăi decât dacă au constant o cauză pentru care să lupte. Chit că e valabilă, sau nu. Dar să se revolte, să fie împotrivă, să fie ei Gică Contra, că alfel s-ar sufoca și-ar muri ca pițigoiul. Cu gheara în gât.

Plus că faza cu plozii e pentru 2 zile. De ce? Pentru că e ziua copilului, d`aia! De ce nu în altă parte? Din același motiv pentru care nici tu nu te duci cu câinele undeva pe unde trec mașini. Pentru că și plozii și câinii sunt retardați, și nu știu să se ferească de mașini.
Și dacă mai aud odată sintagma ”parc de căței” cred că explodez. NU E PARC DE CĂȚEI! E o nenorocită de bucată de pământ pe care au denumit-o așa pompos niște oameni cu interese comune. Când o să fie parc de căței, m-aștept să fie îngrădit, curățat constant și să nu văd câinele fără lesă decât în interiorul gardului. C-așa știu eu că trebuie să arate un parc.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (17)

  1. mab

    eu ma duc sa lansez un caine pe post de lampion

    Reply
  2. Liz

    Diferenta o mai face si lipsa de informatie din partea unora ca sa nu zic a ta.
    Oamenii aia fac petitii si cereri la primarie sa le dea autorizatia sa amenajeze din nou parcul de catei acolo, asa cum a fost si altadata si asa cum e in orice alt oras (si din Romania) ingradit, cu bancute si in care sa-ti lasi catelul liber sa zburde. Oamenii aia isi duc acolo cateii pentru ca acolo a fost parc amenajat de primarie pana cand a hotarat primaria ca nu mai vrea sa lase gardul in picioare si ca mai bine da amenzi stapanilor care lasa catelul liber oriunde ca oricum n-au unde in locuri amenajate. Deci dupa ce ii ignora frumos de mai bine de un an, acuma s-a gandit sa dea acelui loc o alta destinatie pentru care multe alte locuri ar fi mult mai potrivite. Si nu stramba nimeni din nas la caine fara pedigree. (si-acuma in cor si in soapta: mama mia ce s-a enervat Liz… :)) ) Tineam doar sa precizez.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      Fac petitii,corect. Petitia inca nu e aprobata. Deci: daca primaria vrea sa faca club de streaptease acolo, e treaba ei. Nu-ti garanteaza nimeni ca daca faci o petitie o sa fie si aprobata. Cat despre cat de ignorati au fost, cred ca ar fi cazul sa-si gaseasca alt loc pentru poze cu cainele lui Gigel si socializare. Poate ca problema nu e petitia ci locatia in sine.zic si eu.

      Reply
  3. mab

    VREM POD PESTE0Z DUNARE,SPITALE NU CATEDRALE (in parc). Ps- PUNKS NOT DEAD

    Reply
  4. un caine

    VREM CATEDRALE PESTE DUNARE!!!

    Reply
  5. mihaela

    Io zic sa impacam si capra si varza, de ziua cainelui, ca sigur exista si aia, le organizam si lor serbari in parcurile copiilor :D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      Deal :))

      Reply
  6. Ana Elisabeta

    Mie povestea asta mi se pare desprinsă dintr-un film cu proşti! Adică indivizii ăştia sunt atât de pricepuţi să-şi susţină cauza, să semneze petiţii şi să militeze pentru parcul lor… da’ nu sunt în stare să strângă rahatul câinelui!? Bă, faceţi o petiţie pentru curăţat caca lăsat de animalele voastre de companie, că sigur nu vi-o respinge nimeni!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      Nu, ca asta ar insemna sa le pice tresele in timp ce socializeaza.

      Reply
  7. clarra

    Care-i mama mirificul parc de catei? ca eu stau de aproape 11 ani in Galati si nu-l stiu :P

    Reply
    1. Camelia Bucur

      undeva jos, pe faleză, după niște scări :-??

      Reply
  8. Monica

    Da de ce nu-ti plac copiii?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      da` de ce să-mi placă?

      Reply
  9. Peder Anger

    O sa fie bine. Primaria Galacţică o sa ingradeasca locul si o sa faca parc pentru stapanii de caini. Cainii or sa stea pe dinafara grilajului cat timp aia uda copacii la radacina si se scarpina dupa urechi cu piciorul de dinapoi!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      bun și-așa. atât timp cât delimitările sunt clare, n-au de ce să se plângă.

      Reply
  10. Anonymous

    Ahhh, vechea – noua problema cu tarcul de catei. Profesia imi impune sa ma mut periodic in diverse orase si, da, si la Galati (pe vremea aia inca mai era tarc de catei acolo) si primul lucru pe care l-am facut ca stapan de caine, a fost sa imi iau manusi si sa strang mizeria din parc (nu cacaurile, ci restu – peturi, pahare de plastic, pungi) – de altfel cred sincer ca caca mai ingrasa nitel locul si mai creste la anu ceva iarba. Apoi iar mutat, alt oras, alt tarc de catei – manusi, strans mizeria…umana… Deci (ca prea m-am lungit) – situatia e la fel peste tot caca ca caca, da e plin frate de muuulte alte resturi care chiar nu ar avea ce cauta acolo, fireste ca si autoritatile alea se satura si inchid tarcul, doar ca, in loc sa fie caca ceva mai adunat intr-un singur loc – si imprejmuit si pe unde nu se plimba lumea, e caca peste tot, inclusiv pe incaltari!
    Dana B.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      de asta fiecare stăpân ar trebui să strângă după câinele lui. dar asta nu mai ține de parc/neparc, ci de gradul de nesimțire al unora

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *