6 zile


Am mai mulți ani decât mi-aș fi dorit să am. Nu fizic, nu legal. Doar în plus. Ani care mi se adaugă de fiecare dată când simt că mi se termină lumea. 
Ai simțit vreodată că ți se termină lumea? Că nu mai poți respira, că n-ai destul aer, că ai putea foarte ușor mima un accident în fața autobuzului și prea puțini s-ar prinde că, de fapt, n-a fost nici măcar un accident divin, a fost propria ta voință? Tu te-ai dus în fața autobuzului, pentru că lumea ta s-a terminat și nu mai ai pentru ce trăi. 
Lumea mea s-a terminat de multe ori. Și de multe ori mi-am zis că poate nu e sfârșitul. Că n-are cum să fie așa. Că sfârșitul voit ți-l controlezi singur. Fiecare sfârșit e ultimul. Până la următorul. Voit. Fiecare autobuz care te ratează e semnul că nu era autobuzul tău. Un Final Destination inversat. 
De fiecare dată când ți se termină lumea te gândești că pământul e rotund. Că perpetuum mobile. Că, dacă te-a ratat, atunci încă mai poți duce. Că nu ți se dă mai mult decât poți duce și tu încă duci. Cât încă mai poți. Când n-o să mai poți, o să te rostogolești în abis. Dacă te uiți în abis și abisul se uită la tine. Dacă abisul nu te învinge, poate că ești mai tare ca el. De data asta. Și de data viitoare. Și de fiecare dată când abisul o să aibă curajul să se uite la tine.
Nu cred în sfârșituri finale, la fel cum nu cred în puterea ultimatum-ului, în pedeapsa capitală și-n efectul placebo. Cred în mine și-n ce aleg să cred. Cred în că pot și cred în mine.

Ai simțit vreodată că ți se termină lumea? Că nu mai poți respira, că-ți explodează creierul, că dacă dai un pumn în perete s-ar putea să fie mai bine, că o țigară aprinsă de la altă țigară îți face rău fizic, dar bine psihic, că ai înțeles ce spunea ăla cu ”wake me up when september ends”, doar că la tine s-ar putea să fie luna diferită, că lumea ta se termină, o vezi cum se termină și știi că, dacă nu crezi în sfârșituri finale, o poți reconstrui? 
Ai simțit că ți se termină lumea și nu vrei altă lume reconstruită, o vrei pe a ta. Oricât de greu ar fi. Pentru că lumea poate a fost clădită în 6 zile. Eu am o multitudine de 6 zile în care-mi pot clădi universul. Meu.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Comments (8)

  1. Florin

    vremurile astea sint complet stupido-cretine si depresive..Tine de fiecare sa se adapteze cum poate, si sa supravietuiasca..
    Daca ai la activ citeva depresii pina acuma, nu-ti fa probleme, ai sa treci si peste cele ce vor veni, si ai sa aduni experiente, incit 6 zile se vor scurta:))
    E o dileala generala, toti se manifesta babuino-agresiv, e bine sa te feresti, ca au o capacitate uriasa de a face nasoale..Eu cind am un pic de liber ma izolez de social, e asa de bine..
    (Cred ca despre depresii era vorba, nu? Sau am luat-o eu pe cimp?:)))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      daps. tre` să fie de la vreme, sau ceva
      zici tu că se diminuează în timp? oricum faza cu izolarea la mine nu prea ține…

      Reply
  2. Cudi

    Simtamantul asta-mi vine mai des ca ciclul.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      sper că nu cu aceeași certitudine

      Reply
  3. Dana Lalici

    Tare am mai simtit ce scrii tu acolo si nu imi veneanici sa ma dau jos din pat dimineata si ma dadeam totusi, dar nu eu, ci o umbra care se spala, se imbraca, mergea la servici…dar nu eram eu care sa locuiesc in umbra aceea. Si pe urma s-a terminat, am revenit in mine. A durat vreo sase luni…si nu sunt sigura ca nu va mai reveni.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      revine când te aștepți mai puțin. asta-i partea nasoală

      Reply
  4. Mucegai Ales

    Daca citesc Intercostalii postarea asta ai puso! :P
    7 draga, 7!!!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      nuu, că-n a-7-a s-a odihnit :P

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *