Printre morminte


Mergeam la cimitir din an în Paști. Cel mai des primăvara, când se hotărau ai mei că e momentul să curețe mormintele străbunicii, străbunicului și-al unui unchi despre care nu știu mai mult decât numele scris pe cruce și niște poze vechi, în care apărea tânăr, zâmbitor și foarte viu.
Nu m-au deranjat cimitirile în timpul zilei, pentru că știam că doar noaptea morții capătă putere și te trag după ei, în mormânt. Ba chiar îmi plăceau. Cât timp ai mei smulgeau buruieni, plantau flori și negociau în ce culoare să vopsească gardul, mă plimbam printre morminte. Fain cimitir Eternitatea. Găsești cavouri de la sfârșit de 1800, capele mai vechi ca vechimea însăși, cruci roase de timp și englezi, francezi, ruși, catolici, protestanți, ortodocși, evrei, mă rog, vii care s-au luptat, morți care s-au împrietenit.
Și-mi plăcea să văd cu îi cheamă, cum arătau, care era rudă cu cine, să-mi fac povești și scenarii despre cum erau cât erau încă-n viață. Aveam pozele mele preferate. Stoikovici ocupa locul I. Un plod blod, cu bucle, cu guleraș alb și costumaș de catifea, cel mai probabil vișinie, mort la 4 ani, la început de secol, c-un mausoleu impozant și c-o figură puțin răutăcioasă, puțin pusă pe ghidușii. Avea o întreagă poveste acest Stoikovici în mintea mea. Ce fel de casă a avut, cu ce-i plăcea să se joace, de ce a murit, cum încă mai bântuie casa în care a locuit, mă rog, detalii pe care le dezvoltam bazându-mă pe poza de pe cruce.
Au trecut anii. Am revenit în cimitir. Am salutat englezii, francezii, rușii, catolicii, protestanții, ortodocșii, evreii, am văzut fotografii ceramică, mi-am întipărit în minte sintagma fotografii ceramica monumente funerare și l-am căutat pe Stoicovici. Mausoleul era încă în picioare. Poza dispăruse. Mâncată de timp, de ploi, de frig, de soare. Mai puțin de 100 de ani, și Stoicovici a devenit o pată albă, pe-o piatră funerară.
Mă-ndoiesc că veneau rude la mormântul lui să-l plângă, mă-ndoiesc că-l mai ținea cineva din familie minte, dar pentru mine era locul I la poveștile din cimitir. Ca mine, probabil mulți. Și mă gândeam că, dacă Stoicovici s-ar fi născut și-ar fi murit acum, ai lui poate i-ar fi comandat on-line de pe http://www.poze-cruce.ro  o poză cu garanție de 100 de ani, care să nu se șteargă, să nu se decoloreze, să continue să creeze povești în mintea oamenilor care nu l-au cunoscut, dar știu totul despre el doar privindu-i figura.
Nu e o perspectivă îmbucurătoare să te gândești că, la un moment dat, va fi poza ta acolo. Dar, pentru cei care pun preț pe monumentul de după, e de luat în calcul faptul că magazinul www.poze-cruce.ro acceptă comenzi online și livrează produsele către orice localitate din România, contra unei taxe de transport fixe, de 25 Ron. 
O discuție puțin sumbră, pentru cei care își fac calcule despre cum vor fi imortalizați în eternitate și pentru cei care pot crea povești deloc sumbre, într-un cimitir.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *