Din culisele familiei ideale, cu doi copii

Nu sunt în măsură să judec. Nu e bine să judeci. Am fost judecată de prea multe ori, din prea multe părți. Cine judecă, de judecată să piară. Și totuși. Nu judec, spun.

Nu-mi plac copiii. Nu i-aș strânge de gât decât pe ăia enervanți dar, în principiu, orice copil e în siguranță cu mine, atât timp cât respectă distanța legală de 100 de metri. În plus, îmi aduc aminte mereu că nici un copil, oricât de enervant și pasibil de a fi sugrumat cu alt copil la fel de enervant, nu merită să-mi pierd ani din viață în haine vărgate. Nu-mi plac copiii, răstigniți-mă pentru asta.

Nu-mi plac și poate chiar detest mamele alea, care au impresia că plodul lor e cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai extraordinar, cu toate că el e între hâd și normal, între stupid și normal, între banal și normal.
Care-l înscriu de la 2 ani la cursuri de modelling pentru că văd în el potențialul, și el o să ajungă un gras notoriu, cu coșuri și probleme erectile tocmai din cauză de mamă sufocantă.
Care-l dau la balet sau pian tot la 2 ani, și el are fundul cât o baniță și ar reuși să redefinească noțiunea de afon.
Care, la primul strănut al plodului care a răcit, pentru că asta fac copiii, răcesc, în loc să-i dea un paracetamol și-un ceai fierbinte, îl duc la cel mai bun pediatru și se comportă de parcă cine știe ce boală necunoscută și rară și specială are, și nu dorm 5 nopți penru că da, are roșu-n gât.

Îmi plac părinții care își iau plodul și-l scot la fotbal, îl învață să citească și nu-și cenzurează poveștile, nu-l tratează ca pe-un bibelou, ci ca pe o persoană, care nu-și babyproof casele pentru că plodul e stupid și s-ar putea să-nghită cuțite, îmi plac părinții care nu sunt obsedați de plodul lor și n-au impresia că au creat a 8-a minune a lumii pentru ca, la bătrânețe, să aibă cine să le aducă o cană cu apă.

Și totuși prefer prima categorie, a părinților obsedați și narcisiști situației următoare:
Faci un plod. Pentru că asta crezi că vrei, pentru că e timpul, pentru că te-ai gândit tu c-o să fie fun și ești destul de adult să crești și să educi o altă persoană. Perfect.

Îl faci și-ți dai seama că nu e tocmai de tine, că te enervează să te scoli din două-n două ore să-l hrănești, că nu-ți place să schimbi scutece, că n-ai răbdare să-i răspunzi la întrebările idioate pe care le pune, că, nah, e plod stupid și asta fac plozii, pun întrebări idioate, că te enervează că tre`să-i dai atenție, că n-ai timp și de el, și de job, și de bărbat, și de tine, că faza cu vocația de mamă nu se prea lipește de tine și decizi tu că ce-ar fi să ai plod de week-end.

În timpul săptămânii îl muți la bunica, care nu se enervează, nu se plictisește și are-n gene plăcerea de a crește nepoți. Ea îl educă, îl spală, îl hrănește, îl duce la grădiniță și dup-aia la școală, ea ți-l crește și tu-ți vezi progenitura o dată-n săptămână, la o sesiune de joacă.

Vai, ce te iubește mama, da` mami e obosită acum, n-are timp să-ți citească ție povești, ia du-te tu dincolo și lasă adulții să discute chestii de adulți, și pa, te iubește mama și te vizitează săptămâna viitoare. Dacă nu, atunci peste două săptămâni sigur.

Bun. Înțeleg. Că pentru că ți-ai dat seama că nu ești o mamă bună, preferi să-l lași traumatizat la bunica, decât să-l traumatizezi mai tare cu nervi pe care nu i-ar înțelege și n-ai ști să îi explici. Înțeleg. Ți-ai dat seama prea târziu că motherhood-ul nu-i de tine, și faci chestia cea mai apropiată de bine pe care o poți face în această situație.

Și-atunci de ce pana mea mai faci un plod? Al doilea, adică. Ai văzut că prima dată n-a fost ok, de ce mai faci unul pe care să-l supui aceluiași regim? Ești atât de bătut în cap încât să crezi că, dacă prima dată nu ți-a plăcut să schimbi scutece, a doua oară o s-o faci cu pasiune? Că poate al doilea o să fie adult din prima? Nu-i o prăjitură care prima dată n-a ieșit cum trebuie, dar există mari șanse ca din experiență să înveți. Nu ți-a plăcut primul, al doilea n-o să-ți placă mai mult doar pentru simplul fapt că ai mai trecut prin asta.

Nu-ți place să ai grijă de primul plod, nu-l faci pe al doilea. Și nu-i lași la bunica pentru că-ți strică ție ritmul. Nu-i o bucată de mobilă, s-o muți dintr-o parte într-alta. E un plod care crește, pricepe, o să aibă impresia că a făcut ceva greșit de nu-ți place de el, nu că ești tu o dobitoacă egoistă, o să aibă toată viața sechele și, dacă-i deștept, n-o să vină să-ți aducă cana aia de apă pentru care l-ai făcut. O să i-o ducă bunicii, că ea l-a crescut, iar de tine o să fugă ca de ciumă, și bine o să-ți facă. O meriți. O, o meriți din plin, și nu neapărat pentru primul, cât pentru al doilea.

Dar cine sunt eu să judec? Mie nici măcar nu-mi plac copiii. Unii merită sugrumați cu alții, mai mici. Iar unele persoane ar trebui să n-aibă voie să facă copii. Niciodată.

Comments (6)

  1. Mucegai

    Esti o fina observatoare Cami. Oamenii fac uneori copii din presiune sociala sau familiara, iar alteori din motive atat de stupide ca iti este imposibil sa le crezi. Iata unul auzit de mine: i-am facut un fratior ca sa aiba cu cine sa se joace!

    Reply
    1. cami (Post author)

      coleg de joacă, cana de apă de la bătrânețe, donor de organe, substitut pentru singurătate și ”cum să intrăm în rînd cu lumea”.

      Reply
  2. fabi

    Reao ;))

    Reply
  3. Kathy Bates

    Motive pentru care oamenii fac copii (preferabil mai mulţi):

    – apartament de la Stat, în Epoca după care plâng pensionarii;
    – când un şef are de ales între a promova un angajat din doi, îl promovează pe cel care: are familie, are copii / e pe cale să aibă;
    – când doi gigei vin la un dorel să-i propună o afacere, o să fie ascultat şi crezut mai degrabă cel care are familie şi copii (“e om serios, n-o să se apuce de furat, sau să fugă cu banii”);
    – dacă judecătorul are în faţă un învinuit cu familie, şi avocatul lui începe să se miorlăie pe tema “milă şi pomană, dom’judecător, are familie şi copii”, îi dă pedeapsa minimă.

    Astfel încât dobitocul/dobitoaca egoist/ă nu face copii fiindcă i-ar place prea mult, ci fiindcă sunt un mijloc de supravieţuire şi chiar de parvenire în societate.

    Reply
    1. cami (Post author)

      prefer persoanele care fac copii pentru că și-i doresc, nu ca asigurare socială. și pe cele care nu-i fac, pentru că nu simt nevoia.
      dobitocii cu dobitocii, neasigurații cu mine ;)

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *