Șpagă pentru doamna învățătoare

În I-IV eram mică și proastă. De-abia printr-a II-a am scăpat de codițele împletite strâns de bunică-mea și de pampoanele albe, mari cât un pomelo, care-mi trăgeau ochii, dându-mi un vag aer asiatic. Am trecut la păr scurt, n-am scăpa de manșetuțe și gulerașe decât într-a V-a, dar am supraviețuit. Dar eram mică și proastă. Bunică-mea, pe de altă parte, trebuia să știe tot, să ia decizii, să fie miezul.
Așa se face că banii pentru cadoul lu` doamna erau adunați de bunică-mea și de încă vreo două cucoane la fel de înfipte. De Crăciun, Paște, început și sfârșit de an și, evident, de ziua lu` doamna. Suma varia în funcție de buget și de ocazie. Dădea fiecare cât și cum putea.
Din ciclul cadouri ciudate și total inutile pe care le-am văzut perindându-se în ciclul primar, au fost un ceas de perete, seturi de cești, o vază, un tablou și-un ceas de mână. Cu predispoziție spre seturile de cești.

Dintr-a V-a-ncolo, n-am mai dat bani decât ocazional, un buchet de flori individual oferit, ba am renunțat în liceu să mai cotizez la fondul clasei și fondul școlii pentru simplul motiv că nu era obligatoriu, iar mie mi se părea inutil.Dacă diriga n-a avut nici o problemă cu asta, s-au trezit vreo câțiva lătrăi cu ”da` pe țigări poți să dai banii; pentru mândria clasei, uniformele de majorete și fondul școlii n-ai, nu?” Aveam, da` nu voiam să dau.

Mătușa învățătoare se isteriza în fața unei asemenea nesimțiri din partea mea. Cum? Profesorii se chinuie pentru voi, vă suportă și vă-nvață, cum adică nu adunați bani pentru cadou? Tinerii din ziua de azi, așa se duce țara de râpă, o înțelegeam, reminescențe comuniste, când trebuia să stai drept, să nu clipești dacă-ți dădea două scatoalce după cap doamna, și tot tu veneai cu ploconul, o lăsam să-și facă numărul și-o treceam pe silent.

Șpaga, din punctul meu de vedere, nu e vina ăluia care o cere, e vina ăluia de-o dă.
Săriți cu exemple cum că dacă nu dai șpagă la medic – nu are grijă de tine, dacă nu dai șpagă la poliție – aștepți două săptămâni să-ți elibereze buletinul, dacă nu dai șpagă la doamna – copilul tău n-o să aibă parte de o educație pe cinste și-o să se scalde în 8, când el merită 10 și eu spun bullshit!

Numai la medic să n-ajungi, e drept, da` eu știu cazuri în care medicul ăla nu cerea, nu avea nevoie, și s-a alergat după el pe holuri ca să i se îndese plicul în buzunar. Că așa se obișnuiește. Și nu, nu înainte de operație, după. Când erai gata operat, eventual la semnarea externării.
Medicul cere? Nu, mă, medicul nu cere, dai tu ca prostul, că ți-e frică că, dacă nu dai, n-o să-ți facă calmantele alea de care ai nevoie. El se comportă cu tine ca un medic, și tu te comporți ca un lacheu.
Tu l-ai obișnuit, tu continui obiceiul, tu ești singurul vinovat. Și, ca să nu te simți vinovat, dai vina pe el. Că, lasă, știu eu, dacă nu-i dădeam… Ești gata operat. Dacă nu-i dădeai, ce? Te suia din nou pe masa de operații și-ți cosea la loc apendicul sau fierea?
Mai de frică, mai de rușine sau poate din motive pur umane, când a ajuns Bacalbașa șef de secție, toți stăteau drepți și te luau la șuturi dacă-ncercai să le dai șpagă. Văzut de mine.

La poliție – buletinul în mod normal ți-l dă în 2 săptămâni. Că-s retardați și încă mai folosesc mașina de scris și trimit hârtiile prin poștă, în loc să le dea prin fax sau mail.
Dacă vrei buletinul mai repede, există taxă de urgență.
Dacă-l vrei a doua zi, cred că trebuie să ungi niște balamale. Da` tot vina ta e, că tu ești ăla care vrea buletinul în regim expres și dai șpagă pentru un serviciu pentru care ei nu sunt plătiți. Dacă nu vrei să dai șpagă, aștepți ca tot omul 2 săptămâni.
Da` e mai interesant să spui că polițistul a cerut șpagă și tu i-ai dat, omițând să spui că nu i-ai dat ca să-ți scoți actele, ci ca să le scoți mult prea repede.

Și ajungem la doamna învățătoare…
Un cadou îl dai că-ți face plăcere, nu din obligație. Și dacă nu vrei să dai bani, nu dai. Copilul tău o să iasă la fel de deștept din ciclul primar și cu bani, și fără. Dacă e deștept. Dacă e prost, atunci poți da tu toți banii din lume, tot nu-l schimbi.
Din I-IV nu iese geniu. Și învățătoarea nu e dumnezeu, să sufle peste capul lui și să-l lumineze. Îl vrei deștept, cult și briliant? Ocupă-te de el.
Doamna nu îl bagă-n seamă cât trebuie pentru că n-ai venit cu ploconul? Învață-l tu, ajută-l tu să treacă de ăia 4 ani. Dup-aia învață să se descurce singur, doar dacă n-ai de gând să umbli cu ploconul până la bac inclusiv. Dacă asta vrei, atunci tu ești proastă, nu învățătoarea aia care profită de teama ta c-o să ai un plod prost.

Am văzut și eu video-ul. Am văzut cât răcnea aia, cum venea cu argumente de liceu de fițe și cum că deșteptăciunea se întreține din buzunar. Dacă tu ești atât de stupidă încât s-o lași să țipe-n halul ăla la tine și dup-aia mai scoți umilă încă niște bani din buzunar că, nah, obrazul, atunci îți meriți soarta.
Tipul ăla de femeie isterică merită un șut în cur și două palme, să se trezească la realitate. Și plodul tău o să-nvețe să nu se lase călcat în picioare de orice pipiță care crede că poate câștiga lupta țipând.
Dacă tu pleci capul și-i dai și oftezi resemnată, plodul tău o să iasă un molâu la fel ca tine și-o să tremure de fiecare dată când ridică cineva vocea.

Cu riscul de a-mi ridica o armată de pămpălăi în cap, eu zic că nu învățătoarea e vinovată. Vinovați sunt cei care au învățat-o cu ploconul și toți cei care nu i-au dat peste nas la timpul potrivit. Care nu i-au arătat că ea e acolo învățătoare, nu cap de mafie cu taxă de protecție. Care au continuat să dea, și dup-aia să bată mărunțel din buze, că uite la ea ce pretenții are.
Dacă n-ar fi fost obișnuită că poate să ceară, să zbiere și să obțină, n-ar fi făcut-o.
Deci voi sunteți vinovați. Și că a fost concediată, și că există specimene ca ea.

Comments (16)

  1. Florin

    Exact, sistemul e de vina, nu cei care profita de el, pentru ca e plina societatea de tot felul de exemplare, dar daca sistemul ii lasa sa faca ce vor, na, ca fac. Din cauza mentalitatii generale nu functioneaza nimic in tara aia, e o prostie uriasa peste tot, haos, aiureala, si care pe care..De evoluat fara reguli corecte, si disciplina nu cred ca se poate..Spaga e doar una din racilele sociale, sint foarte multe, si nu cred ca se vor rezolva atita timp cit conduc fostii securisti, e limpede. Apropo, de fiecare an pe 22 dec incep iar discutiile cu “cine a tras in noi” si tot nu se afla mai multe. Trebuie reforme dure, nu mai tine asa, eu, sincer, l-as lua ca model pe Ataturk, ca si Turcia era foarte inapoiata inainte..

    Reply
    1. cami (Post author)

      nu contează cine conduce. cei conduși sunt cei cu mentalitate învechită.

      Reply
  2. dixxjamm

    Misto articolul, pe undeva gandesc si eu clar ca tine, dar esti putin naiva in privinta spagii la institutiile de invatamant. Bineinteles ca tot ce zici tu este logic si de bun-simt, numai ca tu uiti de note si de ce reprezinta ele mai nou. Media notelor din 5-8 conteaza la intrarea in liceu, asa ca vrand-nevrand, problema devine practica, nu morala. Sa te zgarcesti la cateva sute de lei pe an si sa ajunga copilul din cauza asta la periferia Bucurestiului e o problema cam practica, nu crezi? In orice sistem corupt si birocratic, exista situatii in care devine mai scump financiar sa NU DAI spaga decat sa DAI.
    Acestea fiind zise, cred insa ca fiecare situatie trebuie analizata in parte, si in afara de cazul in care situatia s-ar inscrie in categoria descrisa mai sus, CLAR nu vad de ce ai da spaga, chiar nu vad nici un motiv, ai zis tu bine acolo ce ai zis.

    Reply
    1. cami (Post author)

      era vorba de șpaga în I-IV.
      dintr-a V-a-ncolo eu n-am mai auzit de bani organizați pt cadouri organizate.

      Reply
  3. Clarra

    Da, iti impartasesc in totalitate punctul de vedere, de-asta nu sustin nici eu spaga.
    Spaga incurajeaza lenea, in primul rand – sa-ti spun ca am platit taxa de urgenta de 500 ron la primaria din Galati, pentru emiterea unui document, si l-am primit in 2 saptamani, dupa ce am facut un scandal monstru, desi trebuia sa-l primim in maxim 5 zile lucratoare? ca teoretic trebuia sa mai platim si o mica spaga pe langa cei 500 ron :| adica sa fiu prost pe banii mei.

    Si da, invatatoarea aia e platita din banii statului sa-ti educe pruncul. Punct. Asta scrie in fisa postului ei. Alti angajati, din alte domenii, de ce nu mai primesc cadouri de 15 ori pe an? Si cand pompezi bani in buzunarul invatatoarei, sperand sa-ti faca copilul mai destept, sa stii ca nu ti-l face. Ti-l face mai lenes. Cand ii pune nota 10, desi el merita 7, el va crede despre el ca este excelent. Si cand va ajunge la gimnaziu si va primi un 8 peste ochi, ca el de 7 este, dupa cum spuneam, nu-i va pica prea bine. Ca realitatea doare uneori, nu?

    Reply
    1. cami (Post author)

      poate se cheamă ”taxă de protecție” și nu știm noi. om fi noi alea defecte care ne opunem lucrurilor logice și de bun-simț, mai știi?

      tocmai de asta ziceam că de plod te ocupi tu, acasă, și-ți dai seama ce și cum poate. în ciclul primar oricum juma` de clasă ia premiul I, cu sau fără cadouri

      Reply
  4. Clarra

    Ah, si sa-ti spun ca in generala ca eu eram aia care lua numai 6 si 7 la matematica, ca nu ma duceam la pregatire la proful de la clasa, in timp ce jumatate de clasa se ducea? desigur, ei luau 9 si 10. Eu am intrat la liceu cu nota 9 la mate, si la facultate cu nota 10, iar jumatatea aia de clasa a ajuns pe la licee industriale mediocre… dintre ei doar cativa au mai ajuns pe la facultati… si alea cu taxa.

    Reply
    1. cami (Post author)

      Din fericire pentru mine, la Cuza nu s-au practicat din astea, din câte știu eu, bineînțeles. De obicei așa se întâmplă cu teachers pets când dau nas în nas cu realitatea.

      Reply
  5. creve

    Să știi că cel mai fierbinte subiect când vine vorba de șpagă e la spital. M-aș fi bucurat dacă aș fi dat și eu de medicii dăia care refuză și nu vor. Eu am dat de medici care spuneau de la obraz cât vor ei și echipa, cât să dai la anestezist. O prietenă de familie care nu a dat bani deși i s-au cerut s-a ales cu vezica înțepată ”din greșeală” după o operație. Personal, prefer să merg la particular decât la spital. Tot banii ăia îi dau dar nu îmi întinde nimeni buzunarul și sunt tratat nu bine: impecabil.

    Reply
    1. cami (Post author)

      fiecare cu povestea lui; de acord cu particularii, mai ales că nu se compară condițiile.

      Reply
  6. Alin

    Cand fetele de liceu sunt toate asa

    http://phro.ro/roxana-babenco-eleva-de-15-ani-filmata-timp-ce-facea-sex-cu-6-colegi/

    ….este clar ca ESTE TOTUL PIERDUT ! Asa ca ne batem capul degeaba…

    Reply
    1. cami (Post author)

      Mă îndoiesc că sunt toate așa.

      Reply
      1. Alin

        Si cu ce ne ajuta ca sunt 10 % exceptii ? Desi e absurd, nu-s asa multe, poate 1 %…

        Omenirea e dusa pe pula oricum, suntem doar sclavi ai sistemului, atat

        Reply
        1. cami (Post author)

          ar fi absurd să stăm să ne batem în procente.
          eu zic că vreo 10% sunt rateuri dar sunt mai vizibile decât ăia buni.
          în schimb nu sunt și nu m-am simțit niciodată un sclav al sistemului pentru simplul motiv că nu-mi pasă de sistem și poți deveni sclav doar dacă stai și te plângi de asta în loc să încerci să schimbi ceva.

          Reply
          1. cami (Post author)

            oricine poate cere schimbări din spatele tastaturii. o listă pe net rămâne, până la urmă, doar o listă. prefer să nu mă plâng și să fac ce-i mai bine pentru mine.
            90% din lisa aia nici nu mă afectează, nici nu mă interesează.
            iar cei care aleg să se simtă sclavi, își merită soarta.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *