Lucruri pe care persoana de lângă tine nu ar trebui să le facă

Te mușcă de gleznă. Din dragoste. Și tot din dragoste își înfige adânc unghiile în carnea ta, până la sânge. Pasiune. O mângâi și-ți conduce subtil mâna spre gură. Ca să te muște. Nu neapărat tare, nu neapărat dureros, cât să-ți aduci aminte că n-ai nici o putere asupra ei și că, dacă ar vrea, te-ar sfâșia cu dinții, cu unghiile, cu totul. Îi place să te muște. De mână, de lobul urechii, de gât și-i place să-și simtă unghiile-n carnea ta. Cu sau fără sânge.
Ești victima perfectă și sclavul perfect al vânătăilor din dragoste.

Nu ți-ar plăcea ca persoana de lângă tine să se comporte-așa constant.
Pisica o dezmierzi după ce te mușcă și zâmbești tolerant.
Și-n afară de asta, ce-ar mai fi ciudat să facă persoana de lângă tine, dar pisicii îi tolerezi, ba chiar te amuză?

Să vină cu barba udă după ce a băut apă, pentru că încă n-a învățat că se poate bea și fără să-și afunde-ntreaga barbă-n bol și să se șteargă de tine, în timp ce o alinți.

Să vină după tine-n baie și să se cuibărească-n brațele tale în timp ce tu folosești, tradițional, wc-ul.

Să o surprinzi în timp ce bea apă din wc, eventual apă albastră pentru că da, ai avut proasta inspirație de a pune pastilă din aia dezinfectantă în vas. Și ea bea fericită și, din cauza asta, ai dezvoltat o nouă manie paranoică: de a nu lăsa niciodată capacul deschis. Nu vrei să moară de mațe albastre.

Să calce pe tastatură, în timp ce ești antrenat într-o discuție serioasă sau într-un joc de al cărui nivel ai fi trecut exact în momentul în care ea merge tacticos pe taste.

Să-și termine porția de mâncare, s-aștepte s-o termini și tu pe-a ta, și-apoi să-nceapă să-ți lingă farfuria.

Să te trezești din somn și să-i vezi ochii maaaari, ațințiti asupra ta, urmărindu-ți fiecare mișcare și să știi c-a stat așa, stalker, și ți-a urmărit și somnul, și trezirea.

Să doarmă toată noaptea pe spatele tău și, la cea mai mică mișcare, să-și aducă aminte că trebuie să se spele sau să se scarpine, să declanșeze un minicutremur, să te trezească din somn pentru că și-a adus aminte că trebuie s-o mângâi puțin, să insiste s-o mângâi în timp ce tu te gândești că mai ai doar 2 ore de somn până dimineață și să refuze s-adoarmă până nu-i faci pe plac. Apoi să se-așeze direct pe pătură, sechestrând-o. O șuviță de pătură pentru tine, pe restul stă ea și n-o trezești pentru c-o ia de la capăt cu alintatul.

Să-ți lingă sistematic fiecare deget, de fiecare dată când are impresia că miroși a friptură, lactate sau orice bun de mâncare.

Să se holbeze la tine în timp ce mănânci, numărându-ți parcă fiecare înghițitură.

Să țipe după tine de fiecare dată când ieși din casă și să te aștepte în fața ușii când vii, alergând disperată-n jurul tău, de parcă ai lipsit un an, nu câteva ore.

Să insiste să stea la tine în brațe, orice ai face. Mănânci, citești, stai la comp, faci abdomene, cureți cartofi și, culmea, să se suie pe spatele tău în timp ce tu te speli pe păr dimineața, cu capul adânc înfipt în chiuvetă.

Să-și ridice fundul de câteva ori pe zi s-o miroși, în semn de adâncă și eternă afecțiune.

Să trebuiască să ai tu grijă să nu intre cu capul în țigara ta de-abia aprinsă, forfecuța cu care-ți faci manichiura, oala cu apă clocotită, cuțitul cu care tai pâine, mă rog, să ai grijă să nu se rănească pentru că sare direct și total neprecaut, mai ales când folosești obiecte periculoase.

Să se frece de picioarele tale când mergi, să te lingă pe față dimineața, să-ți miroasă ochiul, să refuze să se dea de pe scaunul tău, să-ți dărâme parfumurile, să-ți molfăie creioanele, să lingă pungile, să-și scarpine nasul de orice ambalaj, să-ți dea jos brichetele și-apoi să le joace până prin nu știu ce fund de pat, să fure mâncarea de pe masă, să-și smulgă unghiile cu dinții și-apoi să le scuipe pe covor, să vomite din când în când câte un ghem de păr în mijlocul camerei, să-ți roadă plantele, să țipe ascuțit și strident când îi arăți ceva gustos, să doarmă mai bine de juma` de zi și, când ai tu chef să dormi, să-nceapă s-alerge prin casă de nebună, scoțând zgomote ciudat melodioase.

Da, ar fi bizar ca persoana de lângă tine să facă toate astea.
Și totuși pisicii i le accepți, ba chiar povestești cu mândrie ce a mai putut să facă. Chestii banale pentru orice sclav de pisică, de neînțeles pentru cei nesupuși sclaviei, de netolerat dacă le-ar face bipedul cu care-ți împarți viața.
Discriminare.

Comments (11)

  1. creve

    Am și eu o mâță dar nu face toate astea. Nu de alta dar seara doarme pe hol pe o pernă a ei. Nu are voie în camere să ne trezească. A mea cel puțin nu suportă să stea în brațe :)) Și am observat că unele chestii le simte că le face rău și nu se atinge de ele :D

    Reply
    1. cami (Post author)

      deci tu ai trăi cu o persoană ca pisica ta. ești unul dintre puținii :P

      Reply
      1. creve

        Pisica mea e mai atipică :))

        Reply
  2. mihaela

    Moment de adanca revelatie “Să insiste să stea la tine în brațe, orice ai face.”, eu fac asta, Universul mi-a indeplinit dorinta: sunt pisica

    Reply
    1. cami (Post author)

      oriunde, oricând? :)))

      Reply
      1. mihaela

        Oriunde, oricand, oricum, daca atunci vreau eu. Ce pisicile patrupede stau lipite de tine toata ziua? Vin cand vor ele si atunci tu trebuie sa lasi tot balta si sa ii faci pe plac

        Reply
        1. cami (Post author)

          :)) și aici depinde de la pisică la pisică. da`dacă tu zici, te cred

          Reply
  3. Mucegai

    Auzi, pisicile or avea si ele PMS?

    Reply
    1. cami (Post author)

      ele-s tot timpul în PMS

      Reply
  4. Lord D`if

    Frumoasa si interesanta paralela

    Reply
    1. cami (Post author)

      ms, ms, Lordule!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *