Jurnaliști și marijuana

Sunt jurnalist cu diplomă. Un jurnalist cu diplomă care nu profesează, pentru că i-e rușine de halul în care a ajuns jurnalismul românesc. Ți se predă în facultate că scopul jurnalistului e să informeze, nu să persuadeze, să nu dezinformeze, să respecte știrea și să distingă între important și mocirlă. Să nu transforme can-can-ul în știre de primă pagină, să ajute, nu să caute cu orice preț scandalul, să vândă cultură, să prezinte realitatea, nu partea realității care se vinde mai bine, să lase cititorul să judece singur, nu să-i dicteze el în ce parte trebuie să gândească, să ridice semne de întrebare, nu să dea verdicte, să fie obiectiv și just.

D`asta nu mă uit eu la știri. Pentru că știrea cea mai banală e prezentată drept știre de interes național, că un incendiu sau un accident e prezentat cu lacrimi în ochi bune de Suprize Surprize, nu de obiectivitatea sus-menționată, că uneori ai impresia că-s ca vulturii ăia care se rotesc în deșert în jurul omului care trage să moară, ca să aibă din ce să se înfrupte mai cu spor.
Jurnalistul nu mai e jurnalist, e vultur și hienă.

Și mă-ntreb dacă doar eu am luat în serios cursul ăla de etică și deontologie, pentru că văd actual jurnaliști, care au terminat aceeași facultate și au urmat aceeași programă, prostituându-se pe altarul senzaționalului, ignorând cu desăvârșire ceea ce trebuia să le fie literă de lege, și biblie, și jurământ.

Eram în liceu, când maria se fuma pe rupte. N-am tras, că nu fumam nici măcar țigări cu tutun pe atunci, dar știu că se fuma. Mult. Din teribilism, din plictiseală, din spirit de frondă, din plăcere sau din curiozitate. Auzeam că se fumează, am cunoscut oameni care fumau, am auzit de alții care probabil livrau, se fuma pe rupte, se știa, unii picau prinși, alții nu, vorbim de acum mai bine de 10 ani.

11 februarie 2014. Articol senzațional, publicat, cică verificat cu măcar 3 surse (că așa scrie la carte, da` cred că respectivul a ratat cursul cu pricina), cu un text atât de lăbarțat, dezinformat, fals și plin de idei a la bunică-mea de 80 de ani, că mă-ntreb nu cum și-a luat licența, ci cine i-a dat drept să profeseze și i-a dat și undă verde la articol. Pentru că, dacă citești măcar wikipedia, știi că ce a servit domnul sunt gogoși cu G mare și umplute cu aer.

11 februarie 2014, repet. Știre de ultimă oră. Sute gălățeni fumează marijuana. Mă-ntreb dacă i-a numărat pe fiecare în parte, pentru că vine cu 3 exemple și, din mărturiile lor, stau și mă-ntreb serios dacă ăia chiar au pus țigara-n gură. Viciul secret, nociv și ilegal, e prezentat de parcă ar fi vorba de seringi și ace-n vene. Iar pericolul dependenței e atât de mare, că deja văd bunicile ducându-și speriate mâna la gură, scuipându-și în sân și ducându-se să verifice dacă pachetul de Camel al nepotului e chiar tutun sau planta ucigașă.

Și asta în 2014. Când medici din întreaga lume au recunoscut efectul benefic al marijuanei. Când de ani de zile se folosește la tratat cancer, epilepsie, tourette, alzheimer și etc. Nu la noi, că la noi încă nu e legală decât varianta medicinală. Dar în alte țări. Mai destupate la minte și mai permisive cu o plantă care face bine. Când în alte țări poți să ai planta ta, pe care s-o crești și s-o consumi, ca metodă recreațională. Când tutunul pe care-l bag eu în mine e de n ori mai nociv, pentru simplul fapt că bag și gudron, nu doar tutun pur. Când mai degrabă te omoară alcoolul.

Cum să prezinți maria ca planta aia mare și rea, pe care n-ar trebui s-o consumi înainte de a te urca la volan, care-ți provoacă o dependență urâtă și care te poate omorî? Din punctul meu de vedere e ca și cum ai scrie că nu e recomandat să te urci la volan și să adormi și că ciocolata dă dependență.
E banal, nu e știre și e dezinformare pe față.

Dar da, am diplomă de jurnalist. Pe care n-o folosesc, la fel ca și carnetul de conducere care stă în sertar de când l-am luat. Pentru că pun frână cu stânga și-mi place berea. Și aș fi dobitoacă să mă urc la volan, în condițiile astea.
Și-aș fi și mai stupidă să-mi folosesc diploma de jurnalist ca să profesez într-un cerc în care nu contează cât e de adevărat, contează că-i senzațional și nu contează ce zici, atât timp cât umpli pagina.

Comments (8)

  1. valentin

    Si eu am dipoloma de jurnalist cumva, dar mi-am luat-o din curiozitate, sa vad cum gandesc jurnalistii si de atunci nu ma mai uit la tv, iar la reclame sunt total indiferent, desi eram fascinat de cum gandesc unii reclamele. Acum ei ajung doar la cifre, adica trebuiau, de fapt, sa se faca contabili.

    Reply
    1. cami (Post author)

      eu am luat-o din lene, dar oricum n-aș profesa în condițiile actuale

      Reply
      1. valentin

        Nu știu dacă vroiai neapărat comentarii legate doar de jurnalism, dar, de exemplu, zahărul și chiar tămâia sunt mai periculoase decât marijuana sau tutunul, pe verificate…..

        Reply
        1. cami (Post author)

          se pare că jurnalistul care a scris articolul n-a verificat. nimic.

          Reply
  2. creve

    Sunt mulți ”jurnaliști” pe care i-aș călca pe cap dacă aș avea ocazia. Toți au văzut că cel mai bine se vinde Libertatea, Click și Can can și au început să aibă toți ”știri” din astea. Noi nu avem presă, nu avem televiziuni de știri, nu avem nimic.

    Reply
    1. cami (Post author)

      eu încă sper că și-or aduce aminte de cursul ăla de etică la un moment dat

      Reply
  3. mihaela

    Pe nicaieri nu poti sa faci ce ai invatat in facultate, sunt zile in care ma gandesc serios sa ma apuc de crosetat profesionist numai sa nu mai am discutiile cu oamnii in fisa postului

    Reply
    1. cami (Post author)

      croșetăm, scriem, desenăm, orice numai să nu profesăm pe diplomă. mă-ntreb serios la ce mai folosesc facultățile

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *