Frumusețe la dublu

Frumusețea vine din interior. Clișeu.

Pentru că o persoană frumoasă poate fi extraordinar de urâtă în interior, tot frumoasă va rămâne. Ba chiar malițiozitatea va atrage ca un magnet. Uite-te la Mama Vitregă din Alba-ca-Zăpada. Oricât de mult rău îți va face, nu vei putea ignora faptul că e frumoasă fizic, și asta nu se va schimba. Pe același principiu, o persoană urâtă poate fi extraordinar de frumoasă în interior, nu-i vei vedea frumusețea decât după ce o vei cunoaște. Aparențele ne sunt și atu și inamic.

Nu poți vorbi despre echilibru între interior și exterior decât la persoana I. Tu te cunoști pe tine, tu știi că, atunci când te macină ceva, devii mai urât în ochii celorlalți, că lipsa echilibrului tău interior se reflectă în primul rând asupra ta și, mai apoi, asupra persoanelor din jur.

Aș putea vorbi despre cum am cunoscut persoane cu frustrări fizice care-și torturau, practic, apropiații, pentru că nu se puteau împăca ei cu ei și aveau impresia că toată lumea îi privește ori batjocoritor, ori cu milă. Despre cum persoane frumoase și-au distrus totul pentru că s-au lăsat antrenate în depresii  și au uitat să se regăsească. Despre cum persoane banale au devenit ori mai urâte, din cauza unui caracter execrabil, ori mai frumoase, datorită căldurii pe care o emanau. Și totuși această postare trebuie să fie despre echibru și despre pacea pe care o faci tu cu tine. Așa că voi spune așa:

Niciodată nu mi-a păsat de ce cred ceilalți. Mă-mbrac cum vreau, am câte pierce-uri și tatuaje vreau, exteriorul meu e așa cum mi-l imaginez. Nu las răutățile exterioare să mă atingă. Mă enervez rapid și-mi trece la fel de repede. Prefer jumătatea plină a paharului și prefer să cred că pe fiecare dintre noi ne ajunge la un moment dat din spate karma. Oricât de mult stres aș acumula, nu las să se vadă. Și, totuși, e acolo. Un vulcan pe cale să explodeze.

Am înțeles asta destul de târziu, pe propria-mi piele. Undeva înainte de bac și de admiterea la facultate. Nu mi-am făcut probleme că n-aș trece bacul. Acest lucru era din start exclus. Doar că, pentru a intra unde voiam eu la facultate, îmi trebuia notă mare. Admiterea se făcea semi-examen, semi-dosar. Voiam buget și voiam Cluj.

Pentru restul lumii probabil păream cea mai relaxată persoană pe cale să dea bacul. În interior fierbeam. Dacă nu iau notă mare? Cine i-a pus pe ăștia să decidă că tocmai generația noastră să dea test grilă când eu sunt varză la grile? Dacă nu intru la buget? Dacă-s prima sub linie? Cum mă descurc la examenul de gramatică eu, care n-am mai văzut gramatică din clasa a 8-a și nici atunci nu excelam? Și, chiar dacă intru, cum va fi după? Nu vreau să stau la cămin, vreau chirie. O să am cum să-mi permit chirie? Va trebui să-mi găsesc un job. Voi putea, de-abia ieșită de pe băncile liceului, să găsesc un job într-un oraș străin? Mă rog, astea și multe altele se-ntâmplau în mintea mea. În loc să mă liniștesc, găseam noi piedici și inventam noi probleme.

Și-atunci s-a întâmplat. O iritație cauzată aparent de metal. Ceas, curea, capse de la blugi – instant locul se înroșea, începea o mâncărime insuportabilă și se extindea. Nu prea mult, dar îndeajuns încât să fie inestetic și incomod. Am ținut regim, am încercat tratamente cu pastile, tratamente naturiste, creme și aș fi fost în stare să apelez și la voodoo, numai să treacă. N-a trecut. A trecut bac-ul, a trecut și admiterea, am intrat buget Cluj, după cum voiam, am găsit chirie și iritația mea nu dădea semne că ar vrea să mă părăsească. Am scăpat de tot ce însemna metal pe piele, am eliminat din alimentație tot ce ar fi putut fi nociv și nimic. Dispărea o bucată de timp și-apoi reapărea, mai gravă, mai nervoasă, mai de nesuportat.

Într-un final apoteotic am găsit un medic, unul singur, care mi-a spus că n-are rost să-mi bat capul cu tratamente, că totul e pe fond nervos, din cauză de stres. Și-am stat și-am analizat. Într-adevăr, apărea de fiecare dată când acumulam prea mult stres, prea mulți nervi, prea multe probleme. De dispărut, dispărea după ce-și făcea mania, dar apariția era strâns legată de perioade tulburi.

Am făcut ce-ar face orice persoană care-și simte exteriorul amenințat de interior: am încercat să-mi regăsesc echilibrul. Am început să spun ce mă îngrijorează, am încetat să mai țin totul în mine, am început să-ncerc să găsesc soluții cu voce tare, fără scenarii apocaliptice duse doar în mintea mea, am găsit metode de relaxare, gen câte o sesiune de masaj din când în când sau câte o oră de de sport, plimbări și momente de răsfăț, bețișoare și lumânări parfumate, am luat concediu de la tot ce era enervant sau stresant. M-am refăcut cu multe discuții și-o vacanță la mare.

Episoadele cu iritația au devenit din ce în ce mai rare. Metalul nu mă mai deranjează. De fiecare dată când simt că se poate să acumulez prea mult în mine, îmi aduc aminte de ce s-ar putea întâmpla, și-ncerc să mă liniștesc. Să nu mai fiu propriul meu dușman. Să mă echilibrez psihic, pentru a fi bine fizic.

La vremea aia nu știam de reflexoterapie, masaj ayurvedic sau ritual balinez, pe care le oferă acum Centrul Shakti. Nu știam și cred că, din bugetul de student, nu mi-aș fi putut permite. Dar mi-ar fi făcut bine. Câteva ore de răsfăț fizic, pentru liniștea interioară. Mici detalii exterioare, care te fac să te simți mai bine psihic. La fel cum o haină nouă, o coafură nouă, o manichiură frumos făcută te determină să zâmbești toată ziua, să radiezi, să fii persoana de care-ți place.

Mă-ntrebi de unde știu că e important să găsești echilibrul între frumusețea exterioară și cea interioară? Am aflat-o pe pielea mea, într-un mod destul de dur, și mi-a fost de ajuns. Și, contrar ideii generale, frumusețea interioară nu ține de câte chestii bune faci, sau neapărat de cum te comporți cu ceilalți. Important e, în primul rând, să fii ok tu cu tine. Restul vine de la sine.

Spring Superblog 2014, etapa 6.

 

 

Comments (3)

  1. alin

    La femei frumusetea este INVERS proportionala cu bunatatea. Cu cat e mai frumoasa, cu atat e mai rea. Din pacate, cam asa-s toate femeile din Romania…frumoase de-ti vine sa-ti dai palme peste pula….te uiti pe strada dupa ele si nu pricepi ce se intampla, numai forme, forme si iar forme…

    Dar pacat…mare pacat, sincer… Astea superbe sunt curve arogante, nesimtitite si inculte… Ambalaj stralucitor, dar continut putred, expirat…

    Reply
    1. cami (Post author)

      eu știu femei frumoase fără să fie rele și destule rele, fără să fie frumoase. acum, depinde pe cine cunoști

      Reply
  2. alin

    Stiu ce inseamna frustrarile fizice, stiu ce inseamna pt un copil sa fie batjocorit, tocmai din aceasta cauza… Deh, oamenii din Romania…isi bat joc de altii, chiar daca ei sunt prosti sau inapoiati mintal…

    Dar am vazut ca exista oameni carora nu le pasa de astfel de chestii minore…femei care te iubesc oricum ai fi, nu le pasa ca esti prea slab…., ori gras, ori altceva… Pacat insa ca sunt PREA putine…si nu stiu daca voi mai intalni vreuna.

    Mai nou toate vor perfectiune, nu normalitate. Toate vor bani, nu plimbari. Mda..

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *