Viața în geantă

Am fost elev.
Am fost elev și-am trecut prin tot ce-nseamnă învățat pe de rost formule care nu mi-au folosit la nimic, niciodată, prin calvarul de a scrie pagini întregi cu conjugări, prin teama că, dacă nu-nvăț declinările la latină, posibil să rămân corigentă.
Am învățat toate astea, le-am uitat în secunda în care n-am mai avut nevoie de ele și nu, n-am devenit un om mai bun. Ba din contră.
Am cunoscut presiunea aia cu ”tre` să ai note mari la școală, să iei notă mare la capacitate, la bac, să faci o facultate”, dacă n-aș fi învățat repede sau dacă aș fi fost mai influențabilă, cred c-aș fi clacat demult.
Am avut note mari, am făcut o facultate. N-am făcut master-ul și, totuși, am același loc de muncă, decent, ca restul colegilor mei care au master și care fac, probabil, a treia facultate.

Suntem egali, indiferent de cât de ușor am învățat eu, sau cât de mult sunt dispuși ei să învețe. Și nici asta nu mă face un om mai bun, sau mai responsabil. Din contră.

Unui copil care e acum la școală i-aș spune să se axeze pe ceea ce-i place. La restul materiilor să învețe cât să treacă. Oricum nu-i vor folosi mai târziu, în viața reală. Oricum coleg cu mine va ajunge, dacă nu e sclipitor și persistent în ceea ce-i place. Dacă mi-ar fi spus mie cineva chestia asta la momentul potrivit, mi-aș fi salvat mulți nervi.

Din școală mi-au rămas lucrurile pe care le-am învățat din plăcere. Plăcerile mele mi-au construit o cultură generală consistentă. La fel ca formulele de matematică cu care m-am chinuit 11 ani și pe care nu le mai țin minte, cultura mea generală nu mă face un om mai bun. În schimb mă face un om mai responsabil.
Mai sceptic, clar, mai exigent și, poate, puțin mai cinic, dar mereu analitic. De ce se-ntâmplă aia? Aș fi putut preveni? Aș putea schimba? Cum?

Nu mi-aș fi pus întrebări de genul ăsta dacă aș fi rămas cu nasul în formule sau dacă aș fi respectat întru totul programa școlară. Programa școlară nu te pregătește pentru viață, te pregătește pentru un viitor în care, poate, vei fi unul din cei 1% care reușesc să facă ceva. Să fie mulțumiți cu ei, să ajute, să schimbe ceva. Unul din ăia 1%.

Cum pregătești elevii pentru viață? Te oprești tu, ca profesor, din a le preda formule seci. Le explici formula aia, fără să-i faci să se simtă retardați dacă nu înțeleg din prima. Le explici până înțeleg că NaCl e sarea de bucătărie și e important să știe asta doar pentru cultura lor generală, dacă n-au de gând să devină chimiști.

Introduci, pe lângă tradiționalele cursuri, ore de să le spunem ”informare” în care nu faci tradiționala dirigenție, cu motivat de absențe și care-i cel mai prost din curtea școlii. Prezinți probleme reale, și le ceri părerea.
Maidanezii. Pro, sau contra? Cine e de vină pentru maidanezii de pe străzi? Cum împaci și persoana care nu vrea maidanezi la colț de stradă, și persoana care nu vrea să vadă maidanezi omorâți cu sârma ghimpată?
Avortul. De ce se ajunge la avort? Ce presupune un avort, atât fizic, cât și psihic, pentru mamă și pentru făt? Cum ar putea fi prevenit? E păcat? De ce e păcat? Religia zice. Ce e religia? Știi istoria religiilor? De ce există atâtea religii? Cum au apărut? Diferențe și asemănări? Cine zice? Media. Ce e media? De ce diferă știrile de la un ziar la altul? Gândește.

Învață elevul să gândească, lasă-l să se exprime liber, să-și pună întrebări și să-și formeze propriul răspuns fără să-i dictezi ce să gândească, și va ajunge un adult responsabil. Dictează-i ce să gândească, și va ajunge, probabil, implicat în problemele sociale, dar va ajunge un fanatic.

Idei, campanii. Implică-i în societate, arată-le că viața nu e ceea ce-și imaginează ei la 16 ani, școală, bani de buzunar de la părinți, teme și eliberarea aia supremă, facultatea. Arătă-le toate astea, fără să le arăți că e parte obligatorie din programa școlară. Nimănui nu-i plac lucrurile impuse. Copiilor de școală, cu atât mai puțin.

Scoate-i în societate. Du-i, într-o săptămână, la un azil de bătrâni. Săptămâna următoare, la un orfelinat, dup-aia la un adăpost de câini, dup-aia pune-i să renoveze nu știu ce clădire, să vadă cât de grele sunt gălețile de var și cât de greu se vopsește un tavan, du-i într-un bar și lasă-i să facă pe chelnerii o seară, arată-le cum se muncește în fabrică și cât de greu e să calculezi, cu salariul în mână, ce datorii ai și cu cât rămâi după ce le plătești.

Și nu ca prezență pe care trebuie s-o bifeze în catalog, nici ca obligație, pentru că altfel ar pica anul. Ca obiect de studiu opțional, în care să vadă, să conștientizeze realitatea, să-nvețe să nu mai strâmbe din nas când trece pe lângă un cerșător care pute, pentru că n-are unde face duș, nu pentru că nu-i place să se spele, și-atunci o să ai elevul ăla, pregătit să se implice.
Și tot atunci or să se separe, între ei, în funcție de afinități.

Nu poți cere unui elev să devină responsabil, gata să ajute societatea, dacă-l îmbuibi cu învățat pe de rost, cu frica notei și cu cultul facultății, care o să-i deschidă cine știe ce porți nebănuite. Nu în geantă își poartă cunoașterea vieții. Aia n-o poate obține decât practic. Și dacă-l pui în fața situației practice, dacă-l înveți că realitatea nu e ca în cărți, poate va avea ocazia să-și folosească cultura aia generală ca să facă bine.

Și poate că dacă în școală aș fi avut parte de partea practică a implicării în comunitate, acum aș fi făcut mai mult decât doar să scriu despre cum ar trebui să fie.

Spring Superblog 2014, etapa 10, sponsorizată de Reeija – magazinul de genți.

Comments (3)

  1. Ina

    pfffaaa…ce păcat că n-am avut o dirigă ca tine…

    Reply
    1. cami (Post author)

      sunt dintr-un stoc limitat

      Reply
  2. miaurius

    :)

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *