Monthly Archives: May 2014

Fumatul poate ucide

Azi e ziua mondială fără tutun. În cinstea acestei zile mi-am mai aprins o țigară, dintr-un pachet nou.
Că eu nu pot să-nțeleg.

Există ziua mondială fără zahăr? Ziua mondială fără fast-food? Ziua mondială fără sare? Nu.
Fiecare dintre astea, în exces, te îmbolnăvește. Fiecare dintre ele te duce la o moarte lentă și la fel de sigură ca și consumul de tutun. Că nu toți fumătorii mor din cauză de tutun și nu toți consumatorii de fast-food ajung obezi.

Că există posibilitatea. Total de acord. La fel cum există și posibilitatea ca un chibrit să nu fie stins total și să provoace un incendiu. Dar nu te bate nimeni la cap să nu mai folosești chibrituri.

Că e un obicei scârbos. Mie mi se pare scârbos să văd o grasă cum înfulecă o șaormă, cu la fel de multă pasiune cu câtă fac alții dragoste. Mie mi se pare scârbos să te văd cum te scobești în nas și faci biluțe pe care da, le mănânci. Mie mi se pare scârbos să te văd cu șuncile la vedere în timp ce te scalzi într-o farfurie cu frișcă sau într-o găleată cu finetti. Da` nu există o campanie mondială împotriva acestor obiceiuri scârboase.

Există, în schimb, împotriva unui obicei care presupune că eu trag fum în plămâni pe gură, și-l scot tot pe gură. Măcar de l-aș scoate pe fund în public, sau aș face traseul invers și-aș mai înțelege.

Că costă mulți bani și că de banii ăia. De banii ăia ce? Mi-aș lua gresie și faianță și apartament și mașină? Crede-mă, nu mi-aș lua. Că nu vreau. Și tu de banii pe care-i dai pe mâncare în exces, ai putea face multe. Dar mâncarea e aliment și tutunul e iarba dracului, nu?

Mâncarea prea multă te îngrașă. Dacă te-ngrașă, crește riscul de infarct, de boli la stomac, ficat și alte mațe. Dacă te îmbolnăvești de inimă, stomac, ficat sau alte mațe, e posibil să mori. Care-i diferența între mâncatul tău și fumatul meu, și de ce nu există o zi mondială împotriva mâncării, dar a fumatului da?

Plus pozele de pe pachetele de țigări. Îs sinistre rău. Cică-s puse acolo ca să te facă să conștientizezi la ce riscuri te expui.

fumatorii-mor-mai-tineri

fumatul-provoaca-cancer-pulmonarfumatul-tumoare-gat

Da` sunt de-a dreptul hidoase. Le știu de câțiva ani. Nici una dintre ele nu m-a făcut să nu mai vreau să fumez. Întorc pachetul pe partea cealaltă și asta e. Când or pune poze și pe față și pe spate, o să-mi fac hăinuță pentru pachetul de țigări. Da` tot nu o să mă opresc. Într-un timp mă gândeam chiar să fac colecție de imagini din astea sinistre, da`mi-a trecut când am văzut că imaginile se repetă, deci nu-mi pot face o colecție decentă.

Da` de ce nu există poze d`astea sinistre pe hamburgeri? Sau pe pungile cu untură? Sau pe sticlele de ulei? De ce pe fiecare chestie care ar putea duce la obezitate nu există poze morbide cu obezi? Sau de ce pe pungile cu carne de pui nu sunt poze cu pui cu gâtul tăiat? Sau când se vând mieii de Paște, de ce nu rulează pe fundal un videoclip cu măcelul? Că aia e mâncare și e alegerea ta dacă și cât o mănânci nu?

Fie. Da` de ce pe sticlele de vodcă nu e poză cu efectele alcoolului? Poză cu ficatul distrus, cu ăla beat mort într-un șanț sau cu familia bătută pe motiv de alcoolism? De ce numai pe țigări? Eu, dacă fumez, nu-mi vine să-mi iau la bătaie familia. Și, totuși, eu trebuie să suport pozele alea hidoase, că s-au gândit ei că știi, tutunul dăunează grav sănătății.

Mă simt discriminată. Și sunt. Ba chiar odată, la un interviu, m-au întrebat dacă fumez și-au spus că ei nu angajează fumători. De parcă mă apucam să fumez în biroul lor, știind că nu se fumează. De parcă fumătorii sunt acești psihopați ai societății, cărora nu le pasă de nimic.
Îi și văd privind așa, de sus, și gândind: aha, tu fumezi. Și, ce mai faci? Sex pe bani, clar, îți bagi și-n venă și, mâine-poimâine, o să vii și cu toporul și-o să ne tai pe toți. Ești un pericol public. Dispari, fumător venit din iad!
Nu m-au angajat.

Faza e că să fumezi a devenit așa, o greșeală mai mare decât să fii criminal în serie. Charlie Manson, vino, te angajăm pe tine. Pe ea nici n-o chemăm la interviu. Nu, n-a omorât mai mulți oameni ca tine dar… fumează!

Revenind la discriminare. Fumătorii sunt discriminați. Cu toate că s-a dovedit destul de recent că poți fi fumător, fără să mori de cancer, ba chiar să mori cu plămânii mai roz decât al unui nefumător; cu toate că s-a dovedit și că fumatul pasiv nu e decât un mit; cu toate că poate fi la fel de nociv ca zeci de alte chestii cărora nu le pune nimeni etichetă și poze nasoale; cu toate că am cunoscut asmatici care fumau ca să se calmeze; cu toate că plătim o taxă de viciu mult prea mare; cu toate că n-are nici o legătură cu ce fel de om ești, indiferent de culoare, sex, religie, orientare sexuală. Cu toate astea, nici o lege împotriva discriminării fumătorilor nu există și totul e pe față.

Până când? Mă-ntreb, mai aprinzând o țigară. Până când vom suporta aceste nedreptăți și toată hărțuirea? Va trebui să-nceapă să ne omoare pe capete ca să ne ridicăm și să ne cerem drepturile? Va trebui să ajungă pachetul de țigări la 50 RON și să-l căptușească cu plămâni umani ca să trezim și să spunem că nu vrem decât un tratament egal? Egal cu toți obezii cărora nu li se scuipă în șaorma și cu toți alcoolicii care nu primesc și-un pumn, preventiv, când își cumpără o vodcă.
Egal cu toți vicioșii al căror viciu e legal și plătesc cinstit și benevol pentru asta.

Published: May 31, 2014 | Comments: 14

SIDA – pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul homosexualității

În 1999, Franța legaliza PACS-ul pentru persoanele de același sex.
În 2013, Franța a legalizat căsătoria între persoanele de același sex.
Mă raportez la Franța, cu toate că a reușit în câțiva ani să mă facă să-i displac total pe francezi. Mă raportez la Franța pentru că am 11 ani de franceză intensiv în spate și pentru că lucrez la o firmă francofonă. Nu pentru că ar fi mai civilizați, mai deschiși, mai buni, mai permisivi, mai toleranți, ci pentru că am ajuns să-i cunosc foarte bine. Să nu-i plac, dar să-i cunosc.

În 2001, România abroga articolul 200, ultima lege românească care discrima pe baza orientării sexuale. Și atât. PACS, căsătorie sau adopție – probabil prin 2100.

Frate-meu era un golan veritabil. Din ăla de făcea 2000 de flotări într-o mână, știa cum se deschide orice yală și, dacă aveai nevoie de spate și te plăcea, apăi aveai spate, nene! Zece clase, fără diplomă de bac, cunoscând și cunoscut de toți golanii. Gagicar până-n măduva oaselor. Am auzit povești cu gay în grupul lor, cu mult înainte de 2001. Cu care stăteau la masă, cu care împărțeau mișmașurile, pe care se bazau. De care făceau ștouri golănești pe față, dar pe care nu-i priveau altfel pentru că nu-și găsesc o femeie cu care să se așeze la casa lor și să-și întemeieze o bună familie creștinească.
Dumnezeu pedepsește? Care dumnezeu? Dumnezeu e ăla care nu ne lasă să intrăm în belele și căruia nu-i pasă ce facem în dormitor. Că are el altele pe cap, decât să fie voyeur.
Golani fără școală cu diplomă, golani cu școala vieții.

Pipițe cu două facultăți și master, eventual cu un doctorat în plan, care se adună ca la urs să vadă un certificat de căsătorie între doi ei, sau două ele. Care se miră zgomotos și tragic, care-și dau cu părerea despre cum nu e bine, nu e normal, nu e sănătos, ce abominație, ce perversiune și dup-aia mai petrec încă 2 ore dându-și cu părerea despre ce fac ăia sau alea în dormitor și cum, și cu detalii și cu vai, fată, ce scârbos.
Că dumnezeu a zis. Și oricât ar fi citit, oricât ar fi învățat, au trecut prin viață ca gâștele, că cărțile pe care le-nveți pe de rost ca să treci un examen nu te fac mai deștept, dacă nu-ți pui și câteva semne de întrebare. Și n-ai cum să-ți pui semne de întrebare dacă iei de bun tot ce-ți povestește biblia. Chiar dacă undeva, acolo, cu litere mici, ce-i drept, e scris că litera de lege e iubirea și toleranța.
Pipițe cu diplomă.

pacatul-homosexualitatii

Pentru că da, e un forum creștin. Pentru că da, religia te face mai bun. Pentru că undeva scria ceva de paiul din ochiul altuia, și despre iubirea aproapelui, și despre iertare și toate blablabla-urile astea peste care ei, buni creștini, au trecut. Pentru că nu contează câți plozi mor de sida, sau câți hetero, contează mai mult c-a murit un homosexual. Că mor plozi, dumnezeu lucrează pe căi nebănuite, mai avea nevoie de îngeri, s-a îndurat să-i ia la el, ca să-i facă mâna lui dreaptă, obișnuitele vrăjeli. Că moare un gay, dumnezeu și-a aruncat pedeapsa. Și foc, și pucioasă, și pana mea cum vă mai suportă dumnezeul ăla că da, fericiți cei săraci cu duhul, da` voi sunteți și proști, și răi. Conform legii de care vă agățați cu atâta putere, voi sunteți primii oaspeți în iad, pentru simplul motiv că vă bucurați de răul unora pe care nu-i cunoașteți, și care nu v-au făcut nimic rău.

Ca buni creștini, vă isterizați când vedeți că pakistanezii încă-și mai omoară femeile cu pietre pentru că s-au căsătorit cu o persoană de altă religie, sau pentru că adulter. Vă isterizați la gândul că indienii încă-și mai ard soțiile de vii la moartea soțului. Că musulmanii se autodetonează pe aeroporturi creștine. Că circumcizia feminină încă e legală, că țiganii își mărită plozii din burtă, că coreenii omoară femei care dansează la bară, că poți fi omorât legal pentru posesie de droguri.

Când în Rusia se bat până la sânge homosexuali și Pussy Riot ajunge la pârnaie că a cântat în biserică, bateți fericiți din palme și așteptați viitorul episod cu sânge. Și aprobați că-n Egipt, sau Sudan, sau Somalia poți fi omorât la fel de legal, din același motiv.
Sunt barbari dacă vor să omoare pe motiv de religie o persoană hetero, sunt mâna lui dumnezeu dacă fac același lucru cu o persoană gay. Pentru că da, sunteți buni creștini.

Și dacă măcar pentru un moment v-ați scoate capul din cur, și-ați trece peste ce zice o carte veche de 2000 de ani, sau ați citi-o nu ca niște drone ale unei biserici care vă stoarce de bani, fie că e vorba de căsătorie sau de înmormântare, ci ca niște oameni care se vor deștepți și care s-au născut cu electricitate și apă curentă în casă, și care au acces la istorie și la tot soiul de informații, poate v-ați da seama că sunteți sclavii unei frici fără fond.

Sida te poate atinge și dacă ești straight, și dacă ești gay. Dacă te nășteai în altă țară, probabil te detonai și tu pe stadion. Nu ești privilegiat să ajungi în rai, dacă raiul există, doar prin simpla apartenență la o religie creștină, în timp ce urăști tot ce nu intră între ochelarii tăi de cal și nu, miliarde de musulmani, budiști și atei nu sunt carne de tun pentru iad, doar pentru că s-au născut în altă parte.
Dar ar trebui să-ți meargă puțin mintea și la altceva decât la memorat psalmi ca să-ți dai seama.

Mai inventează niște argumente despre cât de perverși și bolnavi sunt gay-ii în dormitor, în timp ce te feliciți ce bun creștin ești tu, că faci sex cu lumina stinsă, în timp ce spui de 5 ori tatăl nostru.
Sigur te va ajuta în viața de după.

Published: May 29, 2014 | Comments: 17

Să scriem și cum putem

În 2010, când mi-am făcut blogul, eram acest străjer împotriva advertorialelor. Despre concursuri de blogging n-aveam habar, auzisem că se fac cumva bani din blog-uri, am auzit de link-uri și spații publicitare vândute, singura chestie pe care mi-o doream era să scriu. Ce vreau, când vreau, fără cenzură. Și-am zis că eu n-o să mă vând niciodată pentru bani. Am dus o cruciadă mascată în vreo două articole împotriva advertorialelor, m-am agitat puțin, am venit cu argumente și acuzații.

Nu-mi caut scuze, dar aveam motive: câteva din blogurile pe care le descoperisem și le citeam constant, care nu-mi lipseau la cafeaua de dimineață și la care râdeam în hohote au început să aibă din ce în ce mai multă reclamă. Nu mai citeam cum și-a dat cafeaua în foc, cum era să fie sufocat de pensionari în autobuz sau cum și-a scos ghips-ul cu bormașina. Acum, în fiecare dimineață era măcar un articol publicitar, scris în lehamite, de se vedea că tot ce conta era link-ul ăla plătit, și-așa am renunțat eu la anumiți ”autori”. Și-am decis că publicitatea e nașpa, că ești o hienă dacă te vinzi pe bani și-am zis că eu niciodată.

Cum niciodată să nu zici niciodată, prima ofertă a venit de la un tip care a zis că-mi dă niște bani dacă-i pun link-ul pe site. Eram în gaură bugetară majoră și-am zis de ce nu? Nu-mi încalc principiile, oricum am link-uri gârlă, unul plătit n-are ce să fie rău. Mi-am luat banii, link-ul nu-l duceam în spate, totul ok.

Am aflat de Superblog. Mișto. Îmi place competiția. Îmi place să scriu și să-mi și iasă ceva din asta. În primul an am încercat ca fiecare articol de concurs să fie dublat de unul personal. Să nu se vadă. Mi s-a bătut obrazul. ”Că eu nu te mai citesc până nu se termină concursul ăsta, că eu intru să văd ce scrii tu, nu ce reclamă faci.” M-am simțit nașpa. Îmi dezamăgeam cititorii. Cei sper 50.

Când s-a terminat, am răsuflat ușurată. Da` nu pot să nu mai particip. E ca la olimpiadă. Nu poți să nu te duci. Plus că-mi place să primesc chestii, mai ales dacă le câștig făcând ceva ce-mi place. Și-mi place să scriu, și particip din plăcere, nu din obligație. Posibil ca, la final, pentru toată reclama aia, să nu primesc nimic și-atunci o să știu că m-am ramolit și nu mai scriu bine și tre` să mă apuc de croșetat.

În timp am ajuns să scriu și advertoriale. Da, despre chestii pe care nu le-am încercat și nu le voi încerca vreodată. Pentru un preț. Pentru niște bani în plus, pentru că, la un moment dat, mai ai nevoie și de țigări, pentru că ăla care zice că nu-i convine să-i vină niște bani pentru 500 de cuvinte e ori snob, ori fățarnic.
Ce-am respectat și-o s-o fac mereu a fost să dublez advertorialul cu un text și să nu accept nimic sub 40. Știu că de obicei nimeni nu spune cu cât se vinde. Uite că eu spun: măcar 40. Că nu mă bag pe platforme care vor multe texte, puțin plătite. Am menționat că nu-mi place să scriu advertoriale?

Revenind la temă. Da, m-am săturat ca bloguri pe care le citeam cu plăcere să fie acum inundate de reclamă. Da, m-am săturat ca oameni care scriau bine acum să aibă numai experiențe așa-zis personale, toate cu link. M-am săturat să văd doar publicitate, să nu mai știu dacă omul ăla mai e real, sau l-a înlocuit un calculator care scrie textele în locul lui, să citesc reclame prost scrise, forțate și eventual cu ”votați acest text pentru”, să văd oameni care-mi plăceau cum se transformă-n prostituate virtuale.

M-am săturat în măsura egoistă în care nimeni nu ia în calcul că n-ai cum să-ți iei bani din advertoriale decât după ce ți-ai crescut blogul, și de crescut n-ai cum să-l crești cu publicitate.
La fel de egoist cum așteptam să văd ce se mai întâmplă azi cu Cutare, citeam reclamă, mamă, ce de câcat e Cutare și, în camera lui, Cutare poate n-avea bani nici de pâine.
La fel cum poate Cutare scrie pe bani ca să poată trăi, și poveștile lui lamentabile despre cum n-are bani și caută peste tot orice reclamă ca să-și plătească datoria la întreținere n-ar interesa pe nimeni.
Poate.
Sau poate că Cutare e ahtiat și dependent de publicitate. Sau poate e din ăla, de-și mănâncă de sub unghii pentru un ban în plus.

Sau poate că, decât să-i sar la beregată că nu mai scrie chestii care-mi plăceau, și se vinde, și e prostituție on-line, și-și pierde credibilitatea, și nu-și mai îndeplinește datoriile morale față de cititor, decât să mă enervez și să-i caut vini ascunse și motive de acuzat cu proces virtual, mai bine îl scot de la urmărire, din blogroll, din orice, și nu-l mai citesc.

Nu consider că are o datorie morală față de mine. Blogger-ul pe care-l citeam și pe care îl consider acum nedemn de a-l citi pe motiv de spam publicitar nu e cu nimic diferit de ăla pe care am decis de la bun început că nu-l voi citi deloc. Pentru că scrie prost, sau dulce, sau patetic, sau hater, sau oricum nu pe filmul meu. Nu poți obliga pe cineva să scrie cum vrei tu. Sau ce vrei tu.
Îl citești atât timp cât se mulează pe tine.

Și, dacă mă satur, ignor. Că n-am de unde ști că ăla, care a început ca scriitorul amuzant cu care-mi beam cafeaua, n-are de gând să facă carieră în texte publicitare și eu, discreditându-l, nu-i stric din fașă visul. La fel cum eu, scriind advertoriale din când în când, nu cred că-mi trădez idealul de a publica texte mișto, cândva, mai mult decât pe net.

Articolul participă la concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!” organizat de Cudi & Ketherius.

Published: May 28, 2014 | Comments: 7

Dacă ar candida mâine un orb-surdo-mut

Maică-mea, duminică:
– Și, ce faci? Te duci să votezi?
– Nope.
– Din cauza ăstora ca voi se duce de râpă țara asta. De asta nu reușim să ieșim din câcat. Că-n loc să votați poate se schimbă ceva, voi refuzați.

Mai avea puțin și cred că mi-o servea și pe aia cu ”de asta am murit noi la revoluție?”
De fiecare dată când sunt alegeri, ai mei se transformă în acești monștri ai convingerii. Sună cam din juma` în juma` de oră, să vadă dacă nu m-am răzgândit și să-mi aducă noi argumente pentru care ar trebui să fiu un cetățean responsabil și să-mi exercit votul. Nu îmi indică pe cine ar trebui să votez, nu-l suportă pe Iliescu, Băsescu, Vadim, Becali și alții de a-l căror nume nu am auzit niciodată, sunt împotriva monarhiei și, sincer, habar n-am ce culoare politică au ai mei. Dar asta nu-i împiedică să mă toace mărunt să mă duc la vot.

Refuz de fiecare dată cu îndârjire. Ultima dată când am votat era groasă, că era ceva între Vadim și Băsescu, cred. În rest, nu prea-mi pasă cine e primar sau cine e europarlamentar. Când majoritatea trimite Becali, Vadim și EBA în parlamentul european, de ce să mă zbat? Oricum restul de procente se împarte între alte vreo 6 partide care n-au nici o șansă.

Vouă, tuturor ăstora care susțineți sus și tare că tre` să votezi, că sunt un cetățean iresponsabil, că nu-mi pasă și că, dacă tot nu votez, ar trebui să nu mă plâng, vă spun așa:

Nu mă plâng, că n-am de ce. Că eu n-am observat nici o schimbare între ce țigări fumez acum și ce fumam acu` 5 ani. Mâncarea de pisici e aceeași, la fel de alambicat mănânc, shopping fac când îmi tună și, indiferent de conducere, scriu pe același blog, lucrez la aceeași firmă, nu m-aș putea face avocat pentru că e mult de învățat, în armată nu pot intra că n-am condiție fizică și sub aproape orice guvern pot să mă duc oricând la cules de căpșuni în Spania. Dacă îmi voi simți amenințată libertatea de un posibil candidat, voi vota împotriva lui. Altfel, toți sunt o apă și-un pământ.

Cetățean responsabil sunt: nu arunc gunoi pe stradă, mi-am castrat pisicile, învelesc guma în hârtie înainte de a o arunca la coș, să nu moară vrăbiuțele, adun câinii și pisicile pe care voi le aruncați în stradă și-ncerc să le găsesc un adăpost decent, îmi plătesc impozitele, nu deranjez vecinii cu muzică la maximum la 3 din noapte, mă uit în stânga și-n dreapta înainte de a traversa și încă n-am bătut pe nimeni că nu-mi plăcea fața lui. Mai mult decât suficient.

În condițiile în care juma` din populația activă la vot e formată din babalâci și retardați care ori mai speră încă la reîntoarcerea comunismului, ori la un nou holocaust înfăptuit de Vadim, cu stadioane pe care vor fi arși toți romii și homosexualii, pentru că măicuța domnului nu permite asemenea abominațiuni; în care juma` din populația activă la vot nu știe pentru ce votează; în care au fost votați pe rând un mahăr de fotbal, o cântăreață de muzică populară, un actor sau mai mulți, un agramat sau mai mulți și dacă popii ar putea candida, ar fi votați, pentru că suntem un popor format în majoritate de pupători de moaște; în care dacă spui credință și speranță în aceeași propoziție or să te voteze ca dronele; în care băiatul ăla cu coadă, barbă și fără costum e privit ca progenitura satanei, că nu poți fi politician fără costum, burtă și gușă; în condițiile în care se votează promisiunile cele mai pompoase și mai irealizabile și, dacă faci promisiuni mici, de bun simț și ușor de realizat îți iei un șut în cur și poate niște voturi de la prieteni și de la membrii familiei; în condițiile în care oamenii deștepți nu se pot hotărî să voteze cu toții un candidat comun, cât de cât ok și se împart între minorități cât mai ciudate ca spirit de frondă, eu de ce să votez?

Voi, ăștia care vă dați deștepți și lătrați după o schimbare, vă împărțiți voturile după ureche. Cutare a votat cu UDMR-ul pentru că n-avea nici o șansă și i s-a părut mișto să pozeze în rebel. Cutare i-a dat votul nu știu cărui independent, de care n-a auzit nici dracu`. Cutare a votat cu nu știu ce reprezentat gay, că și el merită un vot. Și da, Cutare a votat cu o femeie, că a crezut că suntem destul de deschiși la minte să avem drept președinte o femeie. Dacă ar candida mâine un orb-surdo-mut, s-ar găsi cineva să-l voteze și pe ăla tot așa, în speranța unei schimbări.
Măcar babalâcii și retardații sunt uniți în nebunia lor.

Nu-mi scoateți mie pe nas că de ce nu votez. Nu mă acuzați că refuz să schimb ceva. Nu mă acuzați că din cauza mea se duce țara de râpă. Cea mai ușoară soluție ar fi să fii nevoit să-ți explici alegerea prin măcar 2 fraze legate, fără greșeli gramaticale și fără idei de măcel în masă. Dacă nu poți, ți se anulează votul. Așa, probabil, am avea parte de un grup de persoane al căror vot – probabil – ar schimba ceva.
Până atunci, nu-s eu de vină pentru câcaturile de care vă plângeți voi.

Promit ca, atunci când se anunță candidații la prezidențiale, să mă informez despre fiecare-n parte. Da` n-o să-mi mișc fundul până la urnă decât dacă găsesc unul îndeajuns de mișto încât să declanșeze și al doilea tur. Și care să și câștige.

Cu stimă, din adâncul neimplicării și iresponsabilității mele civice.

Published: May 27, 2014 | Comments: 7

Ce-am aflat azi despre mine – p.2

Din ciclul în fiecare zi poți învăța ceva nou sau eu nu știu că există, pe ei îi fute grija de mine sau ce nu știam despre mine, mulțumesc altora că mi-au deschis capul, azi s-a întâmplat așa:

Dar nu. Mai bine să-ncep cu începutul.

Anumite horoscopuri îmi spun că sunt drogatul imperfect, dependentul atipic: încerc orice o singură dată, să văd ce stare îmi dă, dar fără a intra în zona aia de junkie. Altele spun că printre vărsători e cea mai mare rată de alcoolici și de nebuni cu acte în regulă. Eu recunosc cinstit că-mi plac ideile din zodiac, că-mi place berea și țigara și că n-am încercat etnobotanice. Că nu m-au atras. Nici haș, nici opium, cocaină, lsd, ecstasy, lasă-le să fie acolo, nu-s de mine și nu-mi fac cu ochiul nici măcar din curiozitate. Că-s puțin maniacă cu controlul și prefer amețeala de 6 beri, decât de la 2 fumuri de maria.
Asta o știu eu. Ce cred alții, e deja altă poveste.

În liceu o profă cu idei de domnișoară crescută la pension, care vedea lumea-n roz, cu unicorni și curcubee și care nu accepta negrul decât ca culoare de înmormântare i-a spus subtil maică-mii că-i i-e teamă c-am intrat într-un cerc vicios și că e posibil să mă droghez.
Să ne înțelegem că nici măcar tutun nu începusem să fumez, din bar mă întorceam mirosind ca o scrumieră, dar eu beam doar cafea și din alea câteva miuțe pe care le aveam pe zi pe mână din care trebuia să-mi iau pachet, bilet și, mai târziu, țigări la bucată – nu aveam cum să-mi cumpăr droguri.

Dar profa a aruncat pastila, maică-mea a înghițit-o. Cumva. M-a întrebat dacă mă droghez. I-am zis că nu. Timp de câțiva ani, periodic, m-a întrebat aceeași chestie. Că eram prea supărată, că eram prea fericită, că am început să ajung la 2 din noapte acasă, aceeași întrebare. Până a început să mă amuze încăpățânarea ei și i-am zis că da, da` îmi bag doar în venă, în spatele genunchiului, să nu se vadă înțepăturile.
De-abia atunci m-a crezut de tot că nu.

Mai târziu m-am angajat. Eram brunetă bicolor, cu rădăcinile roșii și părul lung. Bunică-mea mi-a spus că arăt de parcă mi-a dat cineva cu toporul în cap. Dragoste familială. La câțiva ani, după ce colegii mei și-au dat seama că nu mănânc copii la cină, n-am sicriu în care dorm ziua și nici nu mă hrănesc la banca de sânge, unul dintre ei mi-a mărturisit că, în primele câteva luni în care m-am angajat, a crezut că sunt într-un sevraj continuu. Începusem, într-adevăr să salut, să-i recunosc pe câțiva dintre ei după nume și da, să scot mai mult de 3 cuvinte în 8 ore. Plus că nu se mai auzeam scârțâitul maxilarului când zâmbeam.

Și ajungem în prezent.

Eu, din fire, beau multă apă. La serviciu. Acasă nu beau apă decât în somn. Dar, la serviciu, compensez. În 8 ore, beau ăia 2 litri recomandați pe zi. Că încerc să neutralizez cu alea câteva obiceiuri bune restul de câcaturi pe care le bag în mine. A se citi orice în afară de droguri. De la mâncat dezechilibrat la alcool, cafea cu cisterna, cârnați prăjiți la 3 din noapte.

Deci beau apă pentru purificare. Pentru rinichi, piele, anticelulită, detoxifiere și da, de sete. Că când vin din pauză, după ce am băut o cafea și-am fumat o țigară și-am urcat pe scări, nu ca alții, cu liftul, mi-e sete. Sau. După ce mănânc ce mănânc eu acolo, mi-e sete. Sau pur și simplu îmi place să mă hidratez.

Dar saga continuă pentru că am aflat azi că o colegă care, din fericire pentru ea și-a dat demisia, a întins prin întreaga firmă că știe ea de ce beau atâta apă. E sigură, a făcut cercetări, s-a informat și da, semnele sunt acolo! Eu, Camelia Bucur, beau atâta apă pentru că mă droghez! Știe ea sigur și clar și specific.

Partea interesantă e că eu aflu asta la mai bine de un an de când nu mai e printre noi.

Aflând asta despre mine din sursă sigură și incontestabilă, stau și mă gândesc ce ar trebui să fac. Să mă iau de-o aripă și să mă duc să-mi fac testele, să aflu dacă e adevărat? Sau să mă duc direct la detox? Să caut un specialist care să mă ajute? Să spun nu la droguri odată pentru totdeauna?
Nu știu. Îs în dilemă. E pentru mine prima dată când aflu ceva atât de grav despre mine.

Cred că o voi întreba pe fosta colegă cu pricina ce ar trebui să fac. Dacă mă cunoaște atât de bine și știe lucruri pe care nici măcar eu nu le știu despre mine, atunci clar va găsi o soluție.
Drept mulțumire, îi voi duce un set cu gel de duș, săpun, șampon și roll-on în dar. Pentru că dacă eu nu știam că mă droghez, toată firma știa că ea nu prea se spală.

Published: May 23, 2014 | Comments: 12