How to stop overthinking – câțiva pași simpli

Dacă până acu` câțiva ani trebuia să te chinui să-ți rezolvi singur problemele, acum e plin netul de ghiduri care-ți promit rezultate fabuloase, într-o anumită perioadă de timp. Cum să în X pași simpli. Cum să-l faci să te iubească, cum să eviți monotonia într-o relație, cum să scapi de celulită, cum să slăbești fără efort, cum să te caci mai cu spor, cum să ții furculița la o masă de familie, cum să-ți dresezi pisica să folosească wc-ul, nu litiera, cum să scapi de coșmaruri, cum să ridici un cort în sufragerie. Absolut orice dilemă, are un cum să. Pentru că s-au trezit X deștepți peste noapte, care au impresia că rețeta lor e general valabilă. Sau că poți să faci un colaj din toate rețetele, pentru a scăpa de problemă.

Eu, de exemplu, am căutat cum să gătesc fructele de mare, cum se scapă de umezeala din cameră și cum se dă jos calciul de pe pereți. Dileme de moment. Probabil găseam și singură rezolvarea, da` parcă ești mai plin de tine după ce citești 5 păreri diferite, de la 5 persoane diferite.

Hai să zicem că la chestiile fizice găsești, pân` la urmă, un numitor comun. Da` la astea de ordin psihic, aș vrea și eu să știu dacă a găsit cineva, până la urmă, vreo rețetă universal valabilă.

Îmi pică sub ochi zilele trecute că cum să nu mai gândești prea mult fiecare câcat. Traducere cu licență poetică. În 9 pași simpli: gândește în perspectivă, setează-ți dead-line-uri, fă spor, plimbă-te, trăiește în prezent, chestii de bun simț, fără hai să facem o spirală sau du-te mai des la biserică. Foarte bune, în teorie. Doar că teoria aia trebuie pusă și-n practică și cred c-am mai zis pe undeva că la teorie suntem buni cu toții, practica ne omoară.

Exemple simple:
Ajung la serviciu. O colegă e foarte bine dispusă și zâmbește inocent și mă mai și salută. Ce s-a întâmplat? Ce vrea? Ce informații vrea să stoarcă de la mine? Ce a citit la mine de zâmbește așa de larg acum? E un zâmbet de bine, sau un zâmbet mascat, pentru ca dup-aia să-mi înfigă cuțitul de plastic din bucătărie pe la spate? Vrea un schimb de tură? Vrea să-i cedez concediul? Vrea să se răzbune pe cineva și are nevoie de ajutorul meu? De ce zâmbește? Ce se petrece în mintea ei? Și dacă vrea să se răzbune, pe cine? Pe mine, sau pe alți? De ce? Ce fel de haine ar trebui să port, presupunând că aș accepta? Aș accepta? E vorba de o răzbunare prin șicane, sau de-o răzbunare fizică? Pot ajunge la închisoare? Închisorile de femei de la noi sunt la fel de grave ca alea din afară? O să ies după câți ani? Când o să ies, o să ies întreagă, sau cu membre lipsă? Cum mă descurc la închisoare? Clar voi face mult sport. Dacă mi se dezvoltă prea tare bicepșii? Nu e antrenor, deci voi face spor după ureche. Dacă-mi deformez corpul? Cine mă mai angajează după pârnaie? Dacă încă se mai practică metoda aia de răzbunare cu acul infectat? Dacă iau cine știe ce boli? Dacă-mi sparge cutare dinții? Durerea de la dentist e insuportabilă, dar voi avea bani după să-mi refac dantura? Dacă cumva moare dentistul meu până atunci? Sau, mai grav, dacă mor eu până atunci?
Și totul pentru că săraca fată era binedispusă că-i vineri, și a zâmbit.

Sau:
Noapte. Ar trebui să dorm. În loc să dorm, îmi aduc aminte tot felul de câcaturi. Și de parcă asta n-ar fi de ajuns, îl iau pe fiecare în parte la analizat. Nu, ar fi prea ușor să ne limităm la doar ce ar fi fost dacă, sau dacă nu. Nu, mergem pe scenariul ăla, și-o dăm din scenariu în scenariu, și deja am ajuns să creez realități paralele care nu se opresc pentru că s-a luminat deja afară și eu nu dorm încă. Da` hai să ne gândim și la viitor. La ce discuții am duce, la ce am spune, la unde s-ar ajunge. Puțin cu mania persecuției că, în timp ce eu îmi fac scenarii apocaliptice, restul lumii doarme, fără să-i pese că, în poziția culcat în care sunt, i-aș lua pe toți la bătaie.

Sau scenariile tip camera de urgențe, bolnavul închipuit, ipohondria la putere.

Rețetele curg gârlă. Cum nu mă mai gândesc eu la câcaturi în câțiva pași simpli?
1. încerc să nu mă mai gândesc
2. număr chestii
3. iar mă gândesc
4. ești proastă, Camelia, oprește-te, te torturezi de una singură
5. hai, te rog eu, nu te mai gândi acum, lasă că te gândești altădată
6. repetă pașii de la 1 la 5

Dacă nimic nu merge, fă dracu` scenariul ăla și lasă-mă, dup-aia să dorm, că ți-am zis de n ori până acum că la psihiatru nu mergem, că ne închide pe amândouă, și-atunci să vedem pe unde scoatem cămașa.

Comments (16)

  1. Abisurile

    Hmm… Eu una am avut de curand o raceala profunda. Si taman raceala aceea profunda care m-a cam pus pe o linie paralela cu ceea ce unii numesc realitate mi-a produs o incursiune in diversele feluri de a te detasa de toti si de toate. Pentru ca aveam o ora buna de asteptat un avion ce se simtea cu premeditare plin ochi si pentru ca sala de asteptare era si ea fix ca premeditarea, nu-mi ramasese altceva de facut decat sa-mi analizez starea paralela si mai ales cauzele detasarii, pe cat de involuntare, pe atat de prost picate, fix in cel mai nepotrivit ceas si fix in cea mai nepotrivita situatiune : eu de una singura. Si tot analizand starea cu ochii inchisi mi-am dat seama ca taman detasarea de toti si de toate creaza acea stare de somnolenta paralela cu realitatea. Si tot fortandu-ma sa ies din stare si de fapt afundandu-ma si mai si in ea- caci cu cat incercam mai tare cu atat aveam impresia ca linia paralela devenea punct si punctul pauza, – tot asa am reusit sa-i gasesc o definitie acelei detasari. Am numit-o meditatie. De atunci – sa tot fie vreo trei sapamani bune – o aplic cu rezultate vizibile. Traiasca gripa , sau cam asa ceva !

    Reply
    1. cami (Post author)

      ce pastile ai luat? vreau și eu 3 cutii!

      Reply
      1. Abisurile

        Pai tocmi asta-i frumusetea : n-am luat ca-s impotriva lor.

        Reply
        1. cami (Post author)

          eu nu pot să mă detașez. cu sau fără pastile :(

          Reply
  2. abisurile

    la prima raceala analizeaza-ti starea. si data viitoare fa la fel, detaseaza-te lasand lucrurile sa “curga” fara sa te implici. cand esti racit nu ai putere sa te implici.

    Reply
    1. cami (Post author)

      când răcesc, încerc să mă conving că, de fapt, nu. nu suport să stau în pat, îmi repet că n-am nimic, și a doua zi îs ca nouă. prevăd că dacă aș sta în pat aș pica-ntr-o depresie soră cu moartea. plus scenariile în care mor. not for me

      Reply
  3. joe

    se poate mai grav. să desenezi scenariile pe tavan, noaptea, cu mâinile în sus, să-ți dai seama și să-ncepi să râzi de tine. nu crezi că dac-am pune scenariile în aplicare am scăpa de ele?
    și cum adică te convingi că nu mai ești răcită și-apoi nu mai ești? se transmite?

    Reply
    1. cami (Post author)

      a, nu, că dacă aș pune în practică toate scenariile, aș ajunge în realitatea aia cu închisoarea and stuff; și nu vrem asta.

      e simplu: mă trezesc dimineața, răcită, febră, tot tacâmul. tre` să ajung la serviciu. da, medical sună tentant, dar ar fi moartea să zac în pat. deci mă autoconving că nu mi-e rău, că febra e ușoară, că nu se învârte tot cu mine, un paracetamol, serviciu, încă vreo 2 paracetamol, ajuns acasă, febră, somn-cu febră, a doua zi mai puțin zombi. a treia zi nu mai am nimic.

      omul normal? 5 zile de medical. eu? nici una!

      Reply
  4. Un trecator

    Asa am ajuns si eu intr-o stare profund depresiva si nimeni nu m-a ajutat cu nimic, ba mai mult aia de la care asteptam sa-mi ofere un minim de ajutor mi-au dat in cap. Nici de pe internet n-am tras vreo concluzie concreta. Dar ma gandesc mai putin azi decat ieri si ieri ma gandeam mai putin ca alaltaieri. Deci maine o sa ma gandesc mai putin ca azi. La toate shiturile. Si acum cu mici exceptii chiar reusesc sa dorm noaptea. Daca mintea-mi cade pe ganduri prea mult pe un subiect imi schimb atentia imediat pe altceva. Si daca si pe ala nou fac la fel, gasesc altul la care sa ma gandesc. Si tot asa. Poate e innebunitor asa dar m-a calmat. Si-ncerc zilnic sa nu mai pun la inima orice cacat. Si am (re)descoperit ca muzica clasica e un liant bun. Iar reteta, de fapt, o s-o gasesti singura. Aia care-ti este tie cu adevarat de folos si nu alea recomandate de everybody. Daca ai cu cine vorbi despre problema asta vorbeste. Cu prietenii care stiu cum, ce, care si unde. Toti avem unul care da impresia ca le stie pe toate si ajuta. E mai grav si putin mai trist cand n-ai cu cine. Succes..

    Reply
    1. cami (Post author)

      nu ajungi depresiv dacă te gândești prea mult la chestii ireale. ajungi dacă realitatea e chiar acolo, și tu n-ai cum s-o schimbi. dar, până la urmă, fiecare ne facem propriile scenarii și tragem după câtă (i)realitate au în ele.

      Reply
      1. Un trecator

        Cand nu (mai) stii ce e real si ce nu, devine si mai grav – te-ndepartezi de tine insuti. Eu n-am mai stiut asta la un moment dat. Nu stiam daca sa imbrac camasa cu o singura maneca sau daca sa-ncalt pantofii de carton. O baie fierbinte in cada, noaptea tarziu, m-aduce si pe mine, uneori, in stari plutitoare de meditatie care-mi curata (si) mintea de “prostii”.

        Va trece si asta, si mie si tie. Si tuturor. Toate trec si toate fac parte din viata. Ca sa putem zambi cand dam coltu’

        Reply
        1. cami (Post author)

          eu măcar recunosc că știu când trec linia.

          unora le trece, altora nu. oricum zâmbim

          Reply
  5. Mucegai

    Camelia face spor.
    Noi privim spre viitor
    Depresivul trecator
    Mor

    de ras…

    Reply
    1. cami (Post author)

      nu muri, țara are nevoie de tine!

      Reply
  6. florentin

    Deci, ma doare o masea, dar nu caut pastile sau leacuri minune pe internet, cred ca ma duc la un dentist:)

    Reply
    1. cami (Post author)

      recomand să cauți ceva de genul: cum îmi scot măseaua singur sau plombă homemade. s-ar putea să fii surprins de rezultate

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *