Sex în biserică

Am să vă vorbesc astăzi despre împreunarea cea reală și adevărată, care se face numai sub atenta oblăduire a domnului, de preferat cu lumina stinsă, sub pătură, bărbatul deasupra, într-o poziție cât mai firească, fără să-ncerce să-și bage limba spurcată în gura neprihănită a femeii, fără să-ncerce s-o necurățească sau s-o pervertească, cel mai recomandat chiar și fără s-o atingă.
Și, în timp ce el își îndeplinește ritualul, cât mai rapid și mai curat cu putință, trebuie o mână s-o ținem ridicată-n sus, spre a-l ține de mână pe dumnezeu; el, cel care va pune sufletul copilului în pântecele femeii.
Căci de aceea se cheamă ”a face dragoste”, căci când bărbatul tău se află deasupra ta, tu-l ții de mână pe domnul, și-l lași să te umple cu dragostea sa. Nu faci dragoste cu soțul tău; cu el doar te împreunezi. Dragoste faci cu dumnezeu.
De asemenea, trebuie să nu uităm să respectăm zilele în care ne putem împreuna, care sunt vreo 3, neapărat până la orele 24, asta dacă nu suntem în sărbătoare sau în post. Și în nici un caz să nu ne împreunăm pentru plăcere, ci doar cu sfântul și obligatoriul scop de a zămisli viață nouă în pântecul nostru. Pentru că diavolul e puternic și-ncearcă să-ți arate căi păcătoase, îmbiindu-te cu plăcerea cea dătătoare de moarte veșnică în iadul cel veșnic.
Iar împreunarea nu-ți va fi plăcută decât dacă-l îmbrățișezi pe domnul, nu ca animalele, pentru plăcerea necurățeniei.

Nu e 1 aprilie. Nu m-am lovit la cap. Nu am dedublări de personalitate. E doar un rezumat a ceea ce propovăduiește forumul BOR și discuții încinse care se duc acolo. Cineva chiar cerea ca BOR să spună exact ce, cum, în ce poziție, între ce ore pot să se împreuneze ca să nu își piardă sufletul nemuritor pentru veșnicie. Și că după căsătorie 3 zile n-ai voie să te fuți, că te-ai împărtășit. Bineînțeles, fără să te fuți. Să te împreunezi, că sună mai uman, nu așa, ca animalele.

M-a intrigat că sunt mulți care se duc acolo să-și spună părerile. Și să se laude cu sfințenia lor, și care sunt gata să te ardă pe rug pentru că faci dragoste cu persoana de lângă tine, nu cu sfântul duh, că-ți place să french kiss și că orale rullez.

1. BOR e împotriva sexului în grup, a zoofiliei și a homosexualității. Dumnezeu e 3. Dacă în timp ce faci sex cu gagiul, faci dragoste cu dumnezeu, nu faci sex și cu tatăl, și cu fiul și cu sfântul duh? Sex în grup. Mai faci sex și cu un porumbel, deci zoofilie, iar gagiul tău e clar gay zoofil, că și-o pune cu 2 bărbați și-un porumbel.
Well done, BOR!

2. Majoritatea animalelor fac sex pentru perpetuarea speciei. BOR îți spune să te-mpreunezi nu pentru plăcere, ci pentru moștenitori, dar să nu te dedai la chestii bizare, să nu faci sex animalic, dar fără alte sentimente decât de adâncă gratitudine pentru divinitate. Deci, printre rânduri, să fii un animal care face sex regulat, după calendar, fără să cauți plăcere, doar eliberare, în special a bărbatului. Adică să stai ca vaca, în timp ce el te fute și tu ridici rugăciuni. Că rugăciunile alea te ridică de la rangul de vită, la ăla de vită care știe rugăciuni.

3. Termenul de împreunare aduce a îndobitocire.

4. Pentru o religie care susține că sexul plăcut e metoda prin care diavolul încearcă să ne corupă, stimații religioși au cam prea multe curiozități. Toate bine mascate, toate ascunse după icoanele pe care le țin deasupra patului. Savonarola ar fi mândru de ei. Doar că Savonarola era catolic, deci murdar și păcătos. Dar totuși.

5. Știi cum îi văd eu? Atât pe ăia care pun întrebări, cât și pe ăia care setează regulile. Ca pe un grup de babe curioase, care n-au conștientizat niciodată că au clitoris, au auzit de el, ar vrea să știe ce e, unde e și ce face, da` le e rușine să întrebe și pun întrebări în jurul subiectului, poate-poate află.
Un grup de bărbați care se laudă cu câte femei au avut, dar până acum n-au făcut decât să se masturbeze vinovat sub pătură și, penru că nici unul dintre ei nu și-a pus-o de-adevăratelea vreodată, poveștile lor au succes, între ei.
Niște persoane cărora li se scoală sau se udă când se gândesc la sex, când văd sex sau pur și simplu când trece o persoană cu un anume parfum pe lângă ele, dar care în secunda următoare se simt vinovate, pentru că știu ele că nu e bine. Și, ca să scape de rușinea aia, învinovățesc vecinul care face dragoste cu gagica lui, fără să-i pese de restricții și de religie. Pe care-l aud prin perete când geme, ar vrea măcar o dată să geamă ca el, dar e păcat și nu se poate, așa că aruncăm cu noroi și ne fălim cu cât de tari suntem noi împotriva păcatului.

Întrebări puse pentru c-au auzit că sexul poate fi și altceva decât o corvoadă, n-au cum sau cu cine să-ncerce, li se pare așa, puțin ireal, parcă ar vrea, dar sfântul părinte spune, și totuși pe nimeni care simte plăcerea sexului nu l-a trăznit nimeni până acum, deci ceva e în neregulă. O fi existând? O fi doar un mit ca să pice în păcat? Și, oricare ar fi răspunsul, de ce să se bucure ei? Eu sufăr o viață fără plăceri, cu gândul la viața de dincolo. Și totuși. Să sufere și ei. Să-i înfierăm, să-i omorâm cu pietre, să-i legăm la stâlpul infamiei.

Întrebări de farisei care și-ar dori, dar nu pot. Întrebări de frustrați care ar vrea să viseze, dar se tem. Care ar vrea să fută sexos și pasional, dar îi ține frica aia de a nu săvârși păcat de moarte.

Și se adună cu toții, în grupul lor nu atât de mic, condamnă, se bat prietenește pe umăr pentru cum au rezistat tentației, cer reguli mai stricte, să nu carecumva să calce pe alături, se veștejesc, se stafidesc și cresc copii la fel ca ei.

Și da, ei sunt ăia din cauza cărora încă ne mai pasă de capra vecinului, egalitatea nu e și pentru căței și ochelarii de cal sunt încă pe stoc, la mare căutare.

Comments (13)

  1. PROVO

    ce ma, te-ai dilit? orice fiinta umana de pe planeta asta este sub obladuirea unui dumnezeu tatal si nimeni nu are drept de nesupunere ca da, TATAL, da cu barda in noi… prr, adu Berea de la rece , oricum, daca am pacatuit fie primit :))

    Reply
    1. cami (Post author)

      bere pt sufletele noastre păcătoase. știi că berea e aliment, deci nu e păcat. mai ales dacă e rece

      Reply
  2. X-ulescu

    Păi să începem cu începutul: BOR nu este nenea care vorbește aiurea în fața altarului (din păcate avem mulți din ăștia) și nici habotnicii care la auzul cuvantului sex se comportă ca o sclifosită în fața cuvântului câcat (îmi cer scuze, am căutat un cuvânt mai politicos, dar nu am găsit). BOR este o instituție. Să vorbești despre BOR e ca și când ai vorbi de Sistemul Politic Românesc (SPR să-i zicem). O fi Băsescu cum o fi, o fi și Ponta diferit dar la fel, dar ăștia sunt doar reprezentanți. Când românul iese în stradă strigă Jos Băsescu, nu jos SPR.
    Si acum sa clarificăm și restul: Oamenii despre care ai scris, din păcate există. Dar există și cealaltă parte a foii de hârtie, oameni care se consideră atei (săracii nu pricep – mă refer la cei mai înrăiți și înfocați, un fel de habotnici anti-religioși- că adevărul nu îl putem ști niciodată cât timp trăim pe bucata asta de piatră de o numim pământ). Referitor la orice fel de discuție, despre orice subiect cele două extreme de habotnici (religioși și anti-religioși) vor avea întotdeauna ceva de disputat.
    Concluzie: Cel mai bine, când întâlnești ceva ce nu îți place învață să ignori. Dacă încearcă să îți impună ceva, atunci denunță-l dacă o face prin forță, altfel mergi doar mai departe. Sunt deranjante prea multe lucruri în lumea asta ca să te oprești doar la ce nu îți place. Ochelarii de cal sunt din păcate la mare căutare, dar să fim sinceri, de câte ori doar ne plângem de ce nu ne convine, nu facem nimic pozitiv.
    Un fel de P.S.: Ignoranța doare întotdeauna. Dacă bagi în seamă persoanele care nu îți plac te doare pe tine.

    Reply
    1. cami (Post author)

      pe forum bor am găsit astea. sub atenta și dreapta oblăduire a bisericii ortodoxe române. cei care fac parte din bor și au alte păreri și tac îs ca și cum n-ar exista. de asta vorbesc de bor și nu de cutare.

      total de acord cu extremele care, de orice parte ar fi, nu fac nimic constructiv.

      aș ignora, da` pt mine ăștia sunt nervi constructivi. mi-i fac, găsesc argumente/contraargumente și trec mai departe.

      uneori e cam prea multă ignoranță ca să pot ignora și eu, la rândul meu

      Reply
  3. Florin

    Camelia-Conchita-fara-Wurst-fara-barba-de-sus iar te luasi de subiecte controversate:)))) Beserica incearca sa se bage si ea in seama cit mai poate, in curind o sa vezi la vinzare luminari erotice, prezervative sfintite, agheazma afrodisiaca, tamiie cu arome incitante, costume sexy bisericesti, Kama Sutra crestina, etcetc..
    Acuma despre sex se pot spune multe, dar fiecare cu preferintele lui/ei:))

    Reply
    1. cami (Post author)

      controversă îz mai midăl neim.

      preferințele ca preferințele, da` astea mai au puțin și ajung la rang de reguli pe care, dacă nu le respecți, îți mai iei și amendă :l

      Reply
  4. picatura

    marita-teeeee…..=)) =)) =)) =))…..

    Reply
    1. cami (Post author)

      hm. să mă gândesc. nu.

      Reply
  5. Subsemnat

    Mă gândesc ca poți să și faci sex cu dumnezeu…
    Si Provo… Nu TATĂL da cu barda ci Lethe. :D

    Reply
    1. cami (Post author)

      depinde ce voci auzi

      Reply
  6. Nautilus

    ” BOR e împotriva sexului în grup, a zoofiliei și a homosexualității”

    Păi din câte au ajuns în presă despre obiceiurile dosnice ale preasfinţilor, s-ar zice contrariul.

    Reply
    1. cami (Post author)

      e diferență între oficial și off the record

      Reply
  7. Pingback: Ce-am făcut de Pride | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *