Jurnalul unei pisici de casă – p.6

Sunt pisică și știu că sunt pisică.

Și-mi place să fiu pisică și să-i aud pe humanși cum spun pompoși și sigur pe ei că îmi închipui că arăt ca ei. E stupid. Cum să arăt ca ei? Ei au blană pe care și-o scot destul de des și n-au nici coadă, nici gheare puternice. Ba chiar merg incomod pe labele din spate. Cum aș putea eu să cred că arăt la fel de bizar ca un human?

Le-aș spune asta, dar am observat că se sperie foarte repede și cred că ar fi traumatizant să-ncep să le vorbesc pe limba lor. Cu toate că ei nu se sfiesc să miaune pe limba mea. Spun tot soiul de tâmpenii, prima dată când am auzit un human mieunând am vrut să-l sfâșii, că folosea un limbaj foarte dizgrațios, noroc că m-a lămurit o doamnă pisică mai în vârstă că ei, de fapt, nu știu ce spun. Miaună și au impresia că-s foarte politicoși când, de fapt, e tocmai invers.

Îi ignor și mă prefac că nu-nțeleg ce-mi spun decât după ce repetă de câteva ori, ba chiar îmi și arată ce vor de la mine. E amuzant să-i vezi cum încearcă să mă convingă să mă dau jos de pe masă sau să nu mai beau apă din chiuvetă, cum gesticulează și se agită și cum se bucură ca niște pisoi când, finalmente, fac ce zic ei. De parcă n-aș fi înțeles din prima.

Dar cu humanșii e bine să nu arăți că le știi limba. Altfel cum aș mai putea să-i ignor de fiecare dată când vor ceva?

Azi, de exemplu, a vrut să mă perieze. Îmi place, nu zic nu, dar dacă n-aș face figura aia speriată, dacă nu l-aș lăsa să mă convingă, să mă cheme, să mă alinte și să folosească vocea aia dulce și subțirică, ca să nu mă sperii, n-ar avea nici un farmec. Pe bune acum, cine se sperie de o perie? Plus că e atât de bine când mă periază, îmi face blana lucioasă și pufoasă fără să mă mai chinui eu, mă și scarpină, mă și alintă, cine n-ar iubi peria? Dar mă las rugată c-am văzut că-i face plăcere să mă roage.

Altă chestie e aia din perete, care scoate un zgomot înfiorător uneori, humanul se duce la ușă, apasă pe ceva, se aude o voce, humanul mai apasă o dată și-apoi ușa se deschide și vin musafiri. Am observat că, dacă nu dădeam atenție sunetului, humanul nu mă băga în seamă. Așa că, de fiecare dată când sună acum, mă prefac speriată și mă bag după pat. Humanul se amuză că mă sperii și vine și cu musafirul, să mă admire împreună, să mă mângâie și să-ncerce să mă liniștească. Cine s-ar speria de un sunet, fie el și groaznic? Nimeni. Dar humanul pare fericit că eu mă sperii și se bucură de fiecare dată când își aduce aminte. De ce să nu-i las această mică bucurie?

Acum că e cald afară, humanul deschide geamul. Doar că a pus o sită la geam, foarte ușor de deschis, dar care cică ar trebui să mă-mpiedice să ies afară. De parcă eu îs proastă să ies în natură, unde-s pericole, câini, pisici violente și humanși tâmpiți, despre care am auzit că le place să lovească pisici fără apărare. Plus că pisicile de afară trebuie să-și câștige hrana, dacă plouă trebuie să-și găsească adăpost, au griji, și necazuri. De parcă eu nu știu că humanul meu are grijă de mine și-mi dă tot ce vreau. De ce aș ieși în natură?
Dar humanul insistă să se teamă că, dacă aș deschide sita, aș cădea și nu m-ar mai găsi.

Așa că-i fac jocul, las sita închisă. Cu toate că tare mi-ar plăcea să prind musca aia care se-nvârte de juma` de oră în fața mea, de cealaltă parte a sitei. Ar fi atât de ușor. Aș prinde-o și-aș mesteca-o. Humanșii sunt proști, ei nu mănâncă muște și se arată dezgustați de fiecare dată când mănânc eu una. Nu știu nici cât sunt de gustoase, nici cât sunt de suculente.

Și, apropo de mâncare, trebuie să plec. Mă duc în bucătărie, să miaun pe lângă farfurie, c-am văzut eu că humanul s-a întors azi cu un pliculeț. Din ăla mov, care e delicios. Cel mai delicios. Poate dacă miaun destul de tare și de insistent, mi-l dă acum și nu cum s-a învățat în ultimul timp, să mi-l dea în timp ce mănâncă el.

Știu că nu mănâncă chestii gustoase, dar tare-mi place să-mi bag nasul în farfuria lui, să-mi spună că nu mănânc eu din aia și dup-aia, pentru că nu mai are alt pliculeț, să-mi dea niște brânză topită sau o felie de mușchiuleț, să-l las să mănânce în pace.

A, da, să nu uit, trebuie să zgrepțăn puternic în litieră în timp ce face ceva important, nu de alta dar de azi dimineață n-a mai împrospătat-o, și mie-mi place mirosul puternic de portocale. Plus că e cam sedentar humanul meu și puțină mișcare nu-i strică. M-aș mângâia eu pe mine acum, când îmi dau seama cât de atentă sunt cu sănătatea lui. Dar nu pot, așa că-mi voi scoate o unghie și-o voi scuipa pe covor. De-abia a dat cu aspiratorul și parcă e prea curat în cameră.

Comments (2)

  1. mihaela

    Mazare se humanizeaza, deja nu mai are coada :P

    Reply
    1. cami (Post author)

      a vrut să nu te traumatizeze, când îți dai seama că el are coadă și tu nu. merită un pliculeț în plus! :P

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *