Să scriem și cum putem

În 2010, când mi-am făcut blogul, eram acest străjer împotriva advertorialelor. Despre concursuri de blogging n-aveam habar, auzisem că se fac cumva bani din blog-uri, am auzit de link-uri și spații publicitare vândute, singura chestie pe care mi-o doream era să scriu. Ce vreau, când vreau, fără cenzură. Și-am zis că eu n-o să mă vând niciodată pentru bani. Am dus o cruciadă mascată în vreo două articole împotriva advertorialelor, m-am agitat puțin, am venit cu argumente și acuzații.

Nu-mi caut scuze, dar aveam motive: câteva din blogurile pe care le descoperisem și le citeam constant, care nu-mi lipseau la cafeaua de dimineață și la care râdeam în hohote au început să aibă din ce în ce mai multă reclamă. Nu mai citeam cum și-a dat cafeaua în foc, cum era să fie sufocat de pensionari în autobuz sau cum și-a scos ghips-ul cu bormașina. Acum, în fiecare dimineață era măcar un articol publicitar, scris în lehamite, de se vedea că tot ce conta era link-ul ăla plătit, și-așa am renunțat eu la anumiți ”autori”. Și-am decis că publicitatea e nașpa, că ești o hienă dacă te vinzi pe bani și-am zis că eu niciodată.

Cum niciodată să nu zici niciodată, prima ofertă a venit de la un tip care a zis că-mi dă niște bani dacă-i pun link-ul pe site. Eram în gaură bugetară majoră și-am zis de ce nu? Nu-mi încalc principiile, oricum am link-uri gârlă, unul plătit n-are ce să fie rău. Mi-am luat banii, link-ul nu-l duceam în spate, totul ok.

Am aflat de Superblog. Mișto. Îmi place competiția. Îmi place să scriu și să-mi și iasă ceva din asta. În primul an am încercat ca fiecare articol de concurs să fie dublat de unul personal. Să nu se vadă. Mi s-a bătut obrazul. ”Că eu nu te mai citesc până nu se termină concursul ăsta, că eu intru să văd ce scrii tu, nu ce reclamă faci.” M-am simțit nașpa. Îmi dezamăgeam cititorii. Cei sper 50.

Când s-a terminat, am răsuflat ușurată. Da` nu pot să nu mai particip. E ca la olimpiadă. Nu poți să nu te duci. Plus că-mi place să primesc chestii, mai ales dacă le câștig făcând ceva ce-mi place. Și-mi place să scriu, și particip din plăcere, nu din obligație. Posibil ca, la final, pentru toată reclama aia, să nu primesc nimic și-atunci o să știu că m-am ramolit și nu mai scriu bine și tre` să mă apuc de croșetat.

În timp am ajuns să scriu și advertoriale. Da, despre chestii pe care nu le-am încercat și nu le voi încerca vreodată. Pentru un preț. Pentru niște bani în plus, pentru că, la un moment dat, mai ai nevoie și de țigări, pentru că ăla care zice că nu-i convine să-i vină niște bani pentru 500 de cuvinte e ori snob, ori fățarnic.
Ce-am respectat și-o s-o fac mereu a fost să dublez advertorialul cu un text și să nu accept nimic sub 40. Știu că de obicei nimeni nu spune cu cât se vinde. Uite că eu spun: măcar 40. Că nu mă bag pe platforme care vor multe texte, puțin plătite. Am menționat că nu-mi place să scriu advertoriale?

Revenind la temă. Da, m-am săturat ca bloguri pe care le citeam cu plăcere să fie acum inundate de reclamă. Da, m-am săturat ca oameni care scriau bine acum să aibă numai experiențe așa-zis personale, toate cu link. M-am săturat să văd doar publicitate, să nu mai știu dacă omul ăla mai e real, sau l-a înlocuit un calculator care scrie textele în locul lui, să citesc reclame prost scrise, forțate și eventual cu ”votați acest text pentru”, să văd oameni care-mi plăceau cum se transformă-n prostituate virtuale.

M-am săturat în măsura egoistă în care nimeni nu ia în calcul că n-ai cum să-ți iei bani din advertoriale decât după ce ți-ai crescut blogul, și de crescut n-ai cum să-l crești cu publicitate.
La fel de egoist cum așteptam să văd ce se mai întâmplă azi cu Cutare, citeam reclamă, mamă, ce de câcat e Cutare și, în camera lui, Cutare poate n-avea bani nici de pâine.
La fel cum poate Cutare scrie pe bani ca să poată trăi, și poveștile lui lamentabile despre cum n-are bani și caută peste tot orice reclamă ca să-și plătească datoria la întreținere n-ar interesa pe nimeni.
Poate.
Sau poate că Cutare e ahtiat și dependent de publicitate. Sau poate e din ăla, de-și mănâncă de sub unghii pentru un ban în plus.

Sau poate că, decât să-i sar la beregată că nu mai scrie chestii care-mi plăceau, și se vinde, și e prostituție on-line, și-și pierde credibilitatea, și nu-și mai îndeplinește datoriile morale față de cititor, decât să mă enervez și să-i caut vini ascunse și motive de acuzat cu proces virtual, mai bine îl scot de la urmărire, din blogroll, din orice, și nu-l mai citesc.

Nu consider că are o datorie morală față de mine. Blogger-ul pe care-l citeam și pe care îl consider acum nedemn de a-l citi pe motiv de spam publicitar nu e cu nimic diferit de ăla pe care am decis de la bun început că nu-l voi citi deloc. Pentru că scrie prost, sau dulce, sau patetic, sau hater, sau oricum nu pe filmul meu. Nu poți obliga pe cineva să scrie cum vrei tu. Sau ce vrei tu.
Îl citești atât timp cât se mulează pe tine.

Și, dacă mă satur, ignor. Că n-am de unde ști că ăla, care a început ca scriitorul amuzant cu care-mi beam cafeaua, n-are de gând să facă carieră în texte publicitare și eu, discreditându-l, nu-i stric din fașă visul. La fel cum eu, scriind advertoriale din când în când, nu cred că-mi trădez idealul de a publica texte mișto, cândva, mai mult decât pe net.

Articolul participă la concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!” organizat de Cudi & Ketherius.

Comments (7)

  1. Mucegai Ales

    Aia era. Ai gasit solutia. Eu te citesc printre advertoriale. Nu ma pot lauda ca miros advertorialul de la o posta, dar oricum nu o sa afli sigur ce si cat am citit pana nu primesti o reactie.

    Reply
    1. cami (Post author)

      cel mai bine așa. cumva zic eu că n-am prea multe pur advertoriale :P

      Reply
  2. psi

    sunt întru totul de acord cu tine şi chiar dacă eu refuz să mă înregimentez la superblog (dar l-am trăit ca susţinător două ediţii tomnatice şi mi-a ajuns), am mai scris şi pe bani, am mai câştigat şi concursuri, unele chiar valoroase.
    minim 40 euro, da? la mine minim e 50 de euro. :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      euro, sure! deja m-am îmbogățit :))

      Reply
  3. rusoaica

    Tu fă în continuare ceea ce faci, că faci bine! :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      :P

      Reply
  4. Pingback: Momentul ăla când dai un premiu cu drag | Dianaticus Cudi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *