Monthly Archives: July 2014

Cum să fii șmecher în 10 pași simpli

Există câteva chestii specifice, care-ți vor da o alură de badboy instant. Din ăla de-a spart 7 cartiere, idolul femeilor, nu se pune nimeni cu mine, șmechere, te fac, te sparg.
Câțiva pași simpli și te transformi din pămpălăul tipic în șmecher de șmecher.
Citiți și învățați.

1. Dacă ai ochelari, mai ales dacă ai nevoie de ei ca să vezi cât de cât decent, nu-i purta! Doar tocilarii poartă ochelari. Chit că ești mai orb decât o cârtiță fără ei, nu-i purta.

Dacă-ți încordezi îndeajuns de tare mușchiul ocular, destul de mult timp, e dovedit științific că vederea ți se va îmbunătăți și fără ajutorul lor. Și vei scăpa finalmente de porecla de aragaz cu 4 ochi.
Plus că încordarea aia îți conferă și-un aer așa, sălbatic și-ți subțiază ochii. Asiaticii sunt recunoscuți pentru cruzimea lor. Ergo, fără ochelari ești mai fioros.

2. Fumezi? Nu? Păcat. Orice mascul feroc care se respectă fumează. Nu e prea târziu, mai ai șanse, te poți apuca chiar de acum.

Chiar dacă fumezi, chiar dacă nu, ai grijă totuși să ai mereu o țigară după tine. O să spui că ai un pachet întreg.
Uite, vezi? De asta ești încă pămpălău. Pentru că normal că ai mereu un pachet întreg, dar aici nu e vorba de asta.
Ca să fii rebel, e musai să ai o țigară adânc înfiptă după ureche.
Nu-ți scoți țigara din pachet, ca orice lache. Tu o iei de după ureche, îți încordezi ocularul și ceri din colțul gurii un foc.

Tragi din ea cu sete, după ce țigara aia a mustit în sucul tău propriu. Că, nah, e vară. Mai transpiri, mai te plouă, ți se mai scurge din gelul de păr, din astea.

Și în nici un caz nu intri undeva, te așezi comod și de-abia dup-aia îți aprinzi țigara. E total greșit!
Țigara ți-o aprinzi cu juma` de minut înainte de a intra în bar, să vadă toată lumea ce rău ești tu, fumând pe stradă. Cum nu poți rezista nici un minut fără țigară, și a fost vital pentru tine să ți-o aprinzi în fața ușii și să intri, ținându-te puțin afectat de ea.

3. Scobitoarea. N-ai nevoie de ea acum, dar nu se știe când poate deveni utilă. Pe aia o ții nu după ureche. Acolo am zis deja că e locul țigării. Scobitoarea o ții în colțul gurii și-o miști lent, dintr-o parte în alta.
Dacă vrei să fii cu adevărat dur, exersează acasă cum s-o întorci pe lung, în gură. Repet: exersează acasă. N-ai vrea să te-neci cu ea în public.
De-abia după ce stăpânești cum trebuie trucul, vei putea să-i uimești pe toți cu dexteritatea ta.

Dacă rămâi în pană de scobitori, sau dacă trucul chiar nu-ți iese, există varianta de compromis: o țigară neaprinsă în colțul gurii, mereu. Când vezi figuri contrariate, anunți că-ncerci să reduci numărul de țigări, că deja ai ajuns la 4 pachete pe zi. Nu e o metodă la fel de eficientă ca scobitoarea, dar merită încercată.

4. Suge-ți măselele. Da, ai auzit bine. Chit că, probabil, ți s-a repetat ani la rând în copilărie că e un obicei stupid, acum e semn de cât de interesant și nonconformist ești.

Nu știi cum? Ai vreo carie? Nu? Atunci imaginează-ți că ai o carie. De preferat într-o măsea. Și că-n caria aia s-a înțepenit o bucată de ceva. Ce-ai mâncat ultima oară. Și nu vrei să folosești scobitoarea de la punctul 3. Așa că-ți sugi măseaua, pen` că bucata aia de mâncare te enervează.

De fapt, n-ai nici carie, nici mâncare. Doar îți sugi măselele. La intervale regulate. Cam o dată la 30 de secunde.

Unii se vor arăta stresați de zgomot, alții de-a dreptul dezgustați. Nu-i băga în seamă. Îs doar invidioși, pentru că ei n-au atâta imaginație ca tine. Și nici atâtea păreri pe care le exprimi superior prin suptul de măsele.
Partea bună e că nici nu trebuie să mai spui că nu ești de acord cu ceva. Toată lumea va presupune că dezaprobi, dar că ești atât de plictisit de subiect încât nu mai catacdisești să le răspunzi, doar faci zgomotul ăla ca să-ți exprimi sentimentele.

Iar când nu e vorba de o părere, atunci clar face parte din șarmul tău și din personalitatea ta flamboaiantă. So much win!

5. Ți-a spart vreodată cineva arcada într-o bătaie? Da` nasul? Buza? Nu? Nu poți fi bad boy fără măcar o cicatrice pe față. Nu dispera! Există un remediu și pentru asta, fără să fii nevoit să rogi pe cineva să-ți dea cu ciocanul în gură.

Rade-ți o bucată de sprânceană. Ai grijă s-o-ntreții așa. Cel mai probail n-o să te-ntrebe nimeni ce s-a întâmplat. O să presupună că e o cicatrice reală. Dacă totuși te întreabă cineva, zi că nu vrei să vorbești despre asta. Va mări misterul.

6. Învață să ții sprânceana aia încordată-n sus.
Ca și cum ai fi tot timpul contrariat de ceva. Ca și cum orice ar zice oricine, tu nu ești de acord. Da` n-ai chef să-l contrazici și nici să-i spargi fața. Așa că ai moaca aia constipată constant.

7. Răspunde monosilabic, nu te băga în vorbă, fii mai mult ascultătorul tăcut. Chiar dacă ai chef să vorbești până dimineață.
Din când în când, scoate câte un oftat subtil. Asta când te saturi să-ți sugi măselele.

8. Salută ca și cum ai cunoaște fiecare persoană cu reputație deja formată de bad. Dacă nu-ți răspunde, pentru că nu te cunoaște, du-te tu după ea și salut-o, nu înainte de a preciza celor cu care ești că, cel mai probabil, nu te-a văzut. Și tre` să-i comunici ceva de maximă importanță.
Roagă-te să fie în dispoziții bune, să te salute, chit că nu te cunoaște și de fiecare dată să aibă impresia că e vina ei, că te-a uitat.

Poți să povestești și întâmplări brutale legate de persoana cu pricina, în care-ți aloci un rol important și violent, chiar dacă la momentul ăla erai la prânz în familie, la botezul lu` cutare sau forever alone în fața compului. N-o să verifice nimeni, stai bazat.

9. Nu uita să ai mereu după tine un lanț. Îl poți purta în buzunar, agățat la pantaloni, în rucsac sau înfășurat de mijloc. Specifică oricui că e în primul rând pentru protecție.
Cel mai simplu e să cumperi o lesă pentru un câine de talie mare, căreia să-i scoți cureaua. Oricum ar fi, lanțul e un must.

Bonus primești dacă ai un briceag după tine. Oricât de mic. Poa` să fie și un drec, din ăla multifuncțional. Informează pe toată lumea că, în unele state, e considerat armă albă.

10. Învață să scuipi. Da` nu oricum. Există două variante acceptate:
Prima – tragi adânc și cu zgomot și-apoi, cu la fel de mult zgomot, exilezi produsul undeva, la măcar un metru depărtare. Varianta asta se va folosi mai rar și, în principiu, în companie strict de sex masculin. Fetele s-ar putea să se simtă lezate și să te considere bădăran. Nu vrei asta. Doar bărbații știu să aprecieze o flegmă bine plasată.

A doua – de folosit de câteva ori pe oră. După ce-ți sugi bine măsele, redirecționezi câte un scuipat în natură. Eventual printre dinți și tot așa, la o distanță cât mai mare. Cu cât poți scuipa mai departe, cu atât ești mai badass. Poate fi folosită în compania ambelor sexe. Unele fete chiar vor dori să se ia la întrecere cu tine.

Urmând sfaturile de mai sus, în cel mult o lună vei căpăta reputația de badboy după care tânjești atât. Dacă nu, înseamnă că măcar unul din pași l-ai sărit, sau nu-l faci cum trebuie. Insistă.
Dacă te amenință cineva că te bate dacă-ți mai vede moaca constipată, ești pe drumul cel bun. Înseamnă că deja devii cineva.
Dacă chiar te bate, și mai bine. S-ar putea să faci rost de punctul 5 pe bune.

Și nu uitați: 1% inspirație, 99% transpirație. Deci exersați, exersați, exersați!

Published: July 27, 2014 | Comments: 31

Portretul țăranului român

Cum îl recunoști? Poate că nu-l cheamă Ion, dar îi clocotește încă-n vine dorința barbară de a avea pământul lui și de a o avea pe Ana, acolo, pe pământul reavăn, pe bucata de pământ care-i doar a lui. Să-și bage adânc unghiile-n pământul negru, să-l poarte sub unghii și-ntre degetele boante, să fie mândru că are țărâna lui. Pe el, țăranul.

Îl atingi în mândria lui de țăran dacă-i spui că nu ești patriot. Că nu-ți pasă nici de Sabina, nici de autonomia Covasnei, nici de Ardealul care, de fapt, e al ungurilor, nici de echipa națională de scrimă, nici de Halep și nici măcar de cine-i președinte. O să-l doară adânc și profund și-o să vrea să fii printre ăia cărora le-ar băga sapa-n gură: țigani, homosexuali și nenaționaliști.

Că dacă ar gândi toți ca tine, n-am mai avea țărișoara noastră. Horia, Cloșca și Crișan au murit degeaba, războiul de independență – degeaba a fost și bunicul lui, mort în al doilea război, se răsucește în mormânt. Plus vreo doi unchi călcați de tanc la Revoluție.
Ești o rușine și meriți tăvălit prin catran și biciut la stâlpul infamiei, la fel ca miile de iobagi care au murit sub biciul ciocoilor.
Asta au ei: mania trecutului glorios istoric.

Are degetele boante. Moștenire de la un străbun care și-a dat cu toporul peste mână. Și-a transmis genetic invaliditatea mai departe. Orice ar face, mâna lui îi va trăda originea. Te aștepți să-i întorci palma și să-i vezi bătăturile. Nu că munca ar fi o rușine. Dacă ar munci la sapă.
Țăranul parvenit nu dă la săpă. Nu se duce la prașă. Strâmbă din nas dacă sugerezi că ar face așa ceva. A săpat și-a prășit de i-au sărit capacele. De și-a umplut palmele de bătături și unghiile de pământ. Până au decis ai lui să-l trimită la oraș. Să facă ceva. Să realizeze. Să devină. De atunci, neagă c-ar ști cum să țină sapa. De-atunci strâmbă din nas când aude de animale, de câmp și de căruță. De când a ajuns la oraș, nu mai știe că-i țăran.

Orice ar face, țăranul va vrea urce. Să fie peste alții. Peste cei care l-au călcat în picioare și-au râs de el în gimnaziu, că pute a bălegar și vorbește cu ”da` di și?”. Peste cei care s-au născut la maternitate, nu la umbra roții de la căruță. Peste cei care n-au fost la țară decât în vacanțe și, eventual, la bunicii altora, că neam din neamul lor s-a născut la oraș. Peste cei care n-au nici degete boante, nici bătăruri în palmă, nici iobagi în familie. Peste cei pe care-i văd ca pe ciocoii de altădată. Peste cei care pot să pronunțe ”le” și nu le iese ”lio” și nu trebuie să se chinuie pentru asta. Peste cei ai căror bunici au fost la Notre Dame de Sion. Și, chiar dacă n-au fost, impresia aia o lasă. Peste cei care știu să poarte natural o rochie, care nu rup tocurile sau pe care un costum nu arată manelistic, arată de parcă s-ar fi născut cu el.

Va vrea să fie peste ei. Să le arate că e mai bun. Va învăța cu dinții strânși și cu răzbunarea în minte și, când va ajunge sus, va avea impresia că l-a prins pe dumnezeu de-un picior. Că poate să facă orice. ”Ăi, tu de colo!” Că-i șef, și-n mintea lui șefia e să fie ca ciobanul pe imaș. Și ăia de sub el sunt oile. Sau vacile, la care-și permite să strige ”nie, la paie!”
Că asta înțelege țăranul: că, dacă-i sus, își permite orice. Și vrea să-i strivească pe cei care i-au râs în nas. Sau care nici măcar nu știau de existența lui, până să ajungă acolo. Să taie, să spânzure, să facă legea, că așa se-ntâmplă la revolta țărănească și nu-i nimic mai rău ca un țăran cu impresii.

În același timp, țăranul duce cu el, adânc ascuns în conștiință, complexul inferiorității. Că poți să-l duci la coafor, o să-și facă sarmale. Îl duci la manichiură – își va face unghii cu gel, da` din alea lungi, și cu alură de lopată, că subconștient îl cheamă originile. Îl duci să se-mbrace, va cumpăra bluza aia înflorată și lucioasă, care se purta în anii `90, și-o s-o numească ”elegantă”. Îi spui să se machieze – va arăta ca o curvă mexicană. Îi pui Vivaldi – va zice că are scripca dezacordată și că boul lui rage mai melodios. Îi dai lingură de metal, o să-ți spună că borșul n-are gust decât cu lingură de lemn. Îi faci friptură, o să strâmbe din nas, că păsările de la el din curte, cărora le taia gâtul cu satârul, au gust mai bun. Până la urmă, chiar nu știe țăranul ce-i șofranul.

În schimb, va vrea cea mai mare casă, cea mai scumpă mobilă, cel mai performant aspirator. Nu va cumpăra în funcție de calitate, va cumpăra în funcție de preț. Nu va face rată pentru prima casă, va vinde un pogon de pământ și-și va cumpăra casa lui, că ce-i în mână, nu-i minciună. Dacă-i cere plodul o înghețată, n-are bani. Chit că mai are 100 de pogoane. Da` ce, plodu` trebuie răsfățat? O înghețată? Să rabde pân` la salariu, să știe care-i valoarea chenzinei.

Va avea bucătăria la cheie, dormitorul la cheie, baia la cheie, dar nu va da drumul la centrală, va îngheța în timpul iernii și se va spăla cu țârâita, că tu știi ce scump e gazul? Centrala să fie, o folosești doar la nevoie maximă. Dacă încălzești două oale la aragaz, te poți spăla, consumi mai puțin, și se face și cald în casă. În schimb el are centrală, în timp ce cumătrul încă se mai încălzește la sobă cu lemne.

Concediul? Concediul și-l va lua neapărat 2-3 săptămâni, în iulie sau în august, după ce a tras ca boul la jug tot anul și nu și-a consumat zilele de concediu. Unde? În nici un caz la mare sau la munte în România. Țăranul nu-i țăran dacă nu se duce măcar în Bulgaria, că-n România e așa, dom`le, o mizerie și niște mârlani…
– Da` ai văzut marea la noi? Sau muntele? Orice zonă.
– În nici un caz. Când eram mici nu ne ducea părinții în concediu, că n-avea timp. Și, de când am salar, numa` în afară, dom`le, la civilizație, nu ca toți săracii, care se duc în Brașov sau în Vamă. Ce, de asta muncesc tot anul? Să văd Românica? Da` nu m-am săturat de ea? Și-am văzut-o și-n poze, și-mi ajunge. E momentul să ne dăm, dom`le, cu lumea, și să nu ne mai ancorăm în trecut și-n țara asta de câcat. Că tu știi ce fac politicienii? Niște hoți…

Și continuă. Îi întrebi cine-i Brâncoveanu, o să-ți spună că e un mare sculptor, că ei au fost buni la matematică și la calculat ari și hectare, dar ce contează? Tu, sărăcie, ai văzut Bulgaria? Nu! Ei acolo se duc, măcar o dată pe an.

Ultimul punct, și cel mai important, țăranul se va uita cu un ochi rău la tine, orice ai face. Știe ceva despre tine? Nu. Clar ai ceva de ascuns. Ai un bărbat acasă? Nu. Clar ești d-aia de strică casa omului. Ai 30 de ani și încă nu ai un copil? Ce stricată ești! Bani pe câini și pisici poți să dai, te consumi pe niște boale de animale, da` să crești un suflet, nu ești în stare! Cum adică îți iei concediu fără plată? Da` ai de gând să recuperezi? Nu? Da` tre`să le recuperezi, chit că n-ai ce munci, vii și speli geamuri și tot vii, că la salariu, ce mai iei în mână? Ce bani mai faci tu? Și chiar dacă n-ar fi vorba de bani, cum adică nu te poți trezi la 6 dimineața, să muncești 14 ore și dup-aia să te duci să speli șosete și să dai cu aspiratorul? Da` ce-i luxul și răsfățul ăsta pe capul tău? Ce, te crezi mai bună ca noi? Da` ce, a trecut demult vremea nobilimii, marș la muncă, loază, că de-asta ai un loc de muncă, nu să te fofilezi toată ziua și să-ți miști curul inexistent pe tot platoul. Ce, faci duș în fiecare zi? Asta-i risipă, și bunului dumnezeu nu-i place risipa, la fel cum nu-i place nici că-ți bați joc de viața ta și de restul lumii care-i în rând cu lumea. Nie, la paie!

Portretul țăranul parvenit. Cu degete boante, idei de măreție și complex de țăran.
Compunere liberă.
Aștept completări.

Published: July 22, 2014 | Comments: 48

Omidee, Daniela și Aschiuță și alte povestiri

Azi în taxi mi-am adus aminte de ce urăsc emisiunile pentru copii și, mai ales, emisiunile radiofonice pentru copii.

Vreo doi adulți se scălâmbăiau în direct, făceau ca toți dracii și așa îmi imaginez eu că reacționează persoanele posedate, nu ca aia din Exorcistul.
Când le treceau dracii, săreau la vocea aia de adult cu retard mental sever, undeva de la 80% în sus.
Imaginați-vă o voce masculină, care se simte că e masculină, încercând să vorbească ca un copil de 3 ani care e costumat în pasăre. Și pasărea are idei și impresii.

Pe lângă adulții retardați, în studio mai erau și vreo 3 plozi, din ăștia de n-au încă vocea definită, nici consoanele toate învățate, dintre care unul zbiera isteric că vrea să plescăie afară, că înăuntru nu se poate plescăi. Adultul pasăre îl contrazicea, că mai bine se plescăie înăuntru, exemplificând și împroșcând cu salivă microfonul. Plodu` zbiera că nu, că el vrea să plescăie afară. Și-au ținut-o așa vreo 2 minute, până s-au decis să-și ia pauză publicitară.

Și-atunci m-a lovit: adulții care fac emisiuni pentru copii au impresia că le fac pentru copii retardați. Care nu pricep decât dacă le silabisești. Și dup-aia repeți, silabisind mai rar. Altfel nu-mi explic de ce insistă să-și schimbe vocea. Toți vorbesc la fel. Rar, puțin peltic, subțire și mieros, cu un soi de gâlgâit sinistru din gât. Dacă atunci când eram mică mă enervau teribil, acum am impulsul de a le trimite un pumn direct prin monitor.

Să ne aducem aminte de Club Anda și Omidee sau de Daniela și Așchiuță?
Dacă ați copilărit cumva în același vremuri cu mine, știți despre ce vorbesc.
Presupun că li se părea că atrag public dacă se costumează stupid și-și trag voce care atrage pedofilii și clovnofilii.
Total greșit!
Atrăgeau public pentru că erau jenanți și ridicoli și pentru că n-aveai la ce altceva să te uiți.

Și dacă pe la 7 ani nu mi se păreau jenibili, undeva pe la 8 mi s-a luminat creierul. Da` tot n-aveam altceva mai bun de văzut, că am fost copil din ăla care n-a avut cablu până târziu. Undeva prin gimnaziu.

Magicianul era genial. Cât nu apărea el. Sau cât făcea povești din alea gen piesă de teatru. Dar era primul. Era Magi și țin minte și acum că l-am văzut live, la Sala Sporturilor, și-am regretat mult timp că n-am reușit să-mi dea un autograf. Mi-a frânt inima atunci și-am trecut cu greu peste traumă. Și-acum când îl văd pe Marian Râlea la teve, nu realizez din prima că e un actor și are un nume propriu și personal. Îmi vine să-l scutur bine de guler și să-i repet până-i intră bine de tot în cap: Tu nu ești Marian, ești Magi!

Pe Arlechino nu l-am suportat din prima, că părea așa, între psihopat și libidinos. Dacă aș fi știut atunci termenii ăștia selecți. Nu. Atunci pur și simplu mă enerva și-mi stârnea un fior nu tocmai pozitiv. Dar avea și el povești frumoase, pentru care-l iertam. Cumva.

Tip Top Minitop mă fascina. Că eu nu cântam frumos și, de fiecare dată când încercam să-mi exprim liber talentul, țipa careva la mine să tac, că nu vreau să sparg geamurile. Și-mi plăcea și de Ioan Luchian Mihalea. Cred că când a murit am avut una din primele contacte conștiente cu moartea. Asta nu m-a împiedicat să mă uit la emisiune și fără el.

Ce mai era? Feriți-vă de măgăruș, Ba da, ba nu și dup-aia am încetat să mă mai uit la din astea pentru copii, că mă lovea din ce în ce mai grav falsitatea. Oamenii ăia parcă făceau teatru radiofonic din 1970. Cred că de atunci urăsc umorul simplu, ăla la care pică toată lumea și după care se aud râsete și aplauze. Și, chit că nu făceau emisiuni pentru copii, nu i-am suportat nici pe Stela și Arșinel, Țociu și Palade sau Nae și Vasile. Că dacă-mi dai mur în gură, am impresia că mă iei de prost.

Revenind la emisiunile pentru copii și, mai ales, la alea radiofonice. Nu le înțeleg rostul. Plodul o să fie fericit dacă-i bagi orice, de la desene animate până la povești pe placă. Sau cd, sau tabletă, că presupun că plozii de azi nu știu exact ce-i ăla un pick-up. Îl văd doar la muzeu, ca piesă de colecție, și-au impresia că e un soi de patefon. Mi se pare normal, că nu ești bătut în cap să lași pick-up-ul pe mâna plodului. Dar sunt mulțumiți cu orice. Oricum nu pricep și, la vârsta la care încep să priceapă, deja își aleg singuri muzica și trec direct la filme. Pentru copii, dar filme.

De ce mai faci emisiuni radiofonice pentru copii? Sunt această pată neagră în istoria radio-ului, mai ales dacă te încăpățânezi să le faci pe același format ca acum 40 de ani. Repet: copiii nu mai folosesc pick-ul, nici radio cu lămpi. De ce să le faci emisiune ca și când ar folosi?

Plus că nu e nevoie să-ți schimbi vocea într-un mod hidos, nu-i nevoie să folosești babyvoice, nu trebuie să te strâmbi. Știi că înțelege și dacă vorbești normal cu el, nu? Dacă nu înțelege, poate ar trebui să-l duci la medic. Neuropsihiatru.

Oricum. Acum mi-am adus aminte de diapozitive și diafilme. Și de cât timp pierdeam, uitându-mă obsesiv-compulsiv la ele. Le știam pe de rost, și tot mă fascinau. A, da, și avea și-un diafilm în rusă despre Lenin și pionieri sau ceva. Era foarte patriotic și plin de sentiment. Pe ăla l-am văzut cel mai rar. Nu mă săturam, în schimb, de diapozitivele din Moscova. Aveam vreo sută ca popa, pe care le vedeam iar, și iar, în timp ce ascultam pentru a mia oară Slugă la doi stăpâni, da, la pick-up. Ce vremuri!

Și chiar și acum aș fi în stare să mă uit la zeci de diapozitive și da, mi-am dat jos Slugă la doi stăpâni. Pentru că atât sunt de obsedată!

Published: July 19, 2014 | Comments: 8

All that she wants is another baby

Îmi plac ouăle prăjite nu tocmai prăjite. Albușul bine închegat, cu crusta aia albă deasupra gălbenușului, dar cu gălbenușul moale. Că-mi place să-nmoi pâinea în gălbenuș. Mulți le mănâncă așa. Altora le plac bine prăjite, cu gălbenușul tare, pietrificat.
N-am auzit însă nici un mâncător de ouă prăjite să oblige pe altul să-și facă oul la fel ca el. Ar fi și culmea. Vai, ce de câcat e oul tău moale, de asta nu vrea nimeni să fie prieten cu tine, că mănânci ouăle moi, d`aia! Căcănarule!

Cum îți preferi oul e doar alegerea ta. Eu pot aduce o odă ouălor moi, în timp ce altul face apologia celor scorțoase. N-o să dau cu oul meu de cap și nici n-o să-ncerc să-l convertesc la al meu. Atât timp cât nu mi-l îndeasă pe gât pe al lui.

Să trecem deci la chestii mai serioase.

Eu sunt pro-avort. Sau pentru dreptul fiecăreia de a face sau nu unul. Două. Cât o țin ovarele. Asta nu înseamnă c-o să mă duc la fiecare borțoasă pe care o văd s-o conving să facă unul. Nici n-o să-i țin teorii cu ești prea tânără, îți distrugi viața, gândește-te că spui adio tuturor nopților de beție, o să arăți ciudat, poate n-o să mai scapi de kilogramele în plus, plodul tău va urla nopți la rând, o să trebuiască să-mparți ciocolata cu el, laptop-ul, mai târziu, când o să ai chef de sex focos o să-ți bată la ușă că-i i-e frică sau că și-a udat patul, o să-ți apară riduri înainte de vreme, c-o să bănuiești că se droghează, și-o să vină acasă pișat pe poale și cu un ochi vânăt, că era prea rupt în gură să nimerească ușa, și-a intrat cu botul în balustradă, nici după 18 ani n-o să ai liniște, femeie, ce dracu` e în capul tău? Hai, acum, la clinică, să dai monstrul afară din tine.
Nu.
Mă gândesc că există cel puțin câteva femei care știu ce fac, care-și doresc tot tămbălăul ăla, și că ce mi se pare mie nașpa – pentru ea e o aventură. Cam ca bunjee-jumping-ul fără coardă.
Și că borțoasele din preajma mea sunt destul cu capul pe umeri încât să știe ce fac, să cunoască alternativele și să spună bă, viața mea, eu vreau un plod.

Dar. Dacă eu nu le pun un sac în cap, nu le bag în portbagaj, nu le duc cu japca la clinică și nu le sedez ca să fiu sigură c-or să renunțe la maternitate, asta nu înseamnă că unele nu mi-ar pune un sac în cap, nu m-ar băga în portbagaj, nu m-ar duce cu japca la clinica de însămânțare artificială și nu m-ar ține 9 luni sechestrată, ca să nasc.

Că nu știu ce pierd, refuzând să mă-nmulțesc.
Că totul e doar așa, un joc, să par teribilistă și-o să văd când o să-l am pe al meu.
Nu vrei? Așa spui acum. Să vezi când o să-ți ticăie ceasul biologic.
Tot nu vrei? Cât de proastă ești! Depășești limita legală de prostie și te-ncăpățânezi degeaba. N-au cum să nu-ți placă copiii sau să nu-ți dorești. Ce fel de femeie ești tu?
Uite, dragă, din cauza ăstora ca tine bărbații își caută femei în altă parte. Ce jeg de om poți fi!
Și, probabil, ești și din aia de strică casa omului, c-am văzut eu cum te-mbraci, să sucești mințile bărbaților, că tu nu poți să-ți găsești unul al tău, că nici unul n-ar sta lângă tine, atât ești de penală. Așa că alegi să zbori din floare în floare, cât o să mai copilărești? Crezi că o să ai tenul ăla toată viața, și abdomenul și coapsele alea? O să vezi tu, că când o să vrei tu, n-o să te mai vrea nimeni, și-o să tragi de-un bărbat să-ți facă un copil, și n-o să te mai vrea nimeni, și n-o să aibă cine să-ți aducă o cană de apă.
Ehei, cu toții plătim, mai devreme sau mai târziu pentru toate nopțile pierdute.
Ești o inconștientă și-o egoistă, curva dracu`!

E atât de greu să pricepi că nu toată lumea își dorește aceleași chestii ca și tine? Că binele tău nu e universal? Că poate eu sunt intoxicată de toți plozii pe care-i văd în jur, că nu mă simt destul de tare nici financiar, nici mental, nici fizic să trântesc și să și cresc ca lumea unul, că nu intră pe lista mea actuală de priorități, că dacă o să vreau unul, o să-l fac, nu trebuie să mă convingi, că nu e vorba despre ce gresie îmi pun în baie, e un copil, în pana mea, că mie nu-mi trebuie un bărbat, nici un act de mariaj, nici un nou certificat de naștere, nici rată la prima casă, nici nu e o pasă, e un stil de viață, stilul meu, alegerea mea.

Și tu vii în fața mea, în casa mea și mă faci de câcat pentru că spun – repet, la mine acasă – ce-mi place și ce nu, ce-mi doresc și ce nu.

Am venit eu, la tine acasă, să-ncerc să văd dacă plodul tău poate să zboare de la etajul 9, pentru că-s pasionată de aerodinamică? Nu. I-am pus piedică în timp ce alerga pe gheață, în așa fel încât să pice și să-și rupă un genunchi, pentru că-s fan Happy Tree Friends? Nu. Am venit și-am încercat să te conving să divorțezi, pentru că nu mai ești persoana efervescentă care erai, și ai cearcăne și te cam neglijezi în ultimul timp? Nu. Ți-am spus că arăți bătrână și pari cam proastă, pentru că te-a stafidit viața de casnică tradițională? Nu.

Și-atunci de ce pana mea insiști să-mi bagi pe gât binele tău și mă faci să am gânduri scabroase și să vreau să te trimit, literalmente, în origini, și-mi provoci din alea cu ce te fute pe tine-n morții mă-ții cum îmi petrec eu viața?
Cu ce te ajută pe tine dacă eu fac sau nu un plod? Dacă aș face, ai fi mai fericită? Ți-ar schimba cumva viața? Ai schimba ceva la tine, doar pentru că eu am decis să fac un plod? Te-ar impacta direct cu ceva? Crezi c-am ieși împreună și ne-am ține de mânuțe și-am împărți un frapuccino în timp ce minunile scobesc în nisip sau se joacă cu puța-n țărnă?
În nici un caz.

Și-atunci explică-mi de ce te fute grija, de ce insiști să afirmi că-s ratată și frustrată și să m-ameninți atoateștiutor cu o să vezi tu?
Universul tău nu-ncepe și nu se termină cu mine. Nici măcar nu ne intersectăm.
Începe să-mi pară rău că nu-mi pasă îndeajuns de mult și nu-s îndeajuns de psihopată încât să fac faza cu sacul și cu portbagajul. Atunci ai avea, măcar, un motiv.

Published: July 14, 2014 | Comments: 31

Cât costă un avort

N-ai voie să faci multe-n post și-n sărbătorile cu cruce roșie. Ăia mai extremiști or să-ți spună că nici în cele cu cruce neagră nu e tocmai indicat să-l mânii pe domnul. La grămadă, n-ai voie să speli, să faci curat, să te măriți, să faci sex, să te scobești în nas, să donezi sânge sau să miști un pai. Mă mir cum de ai voie să te speli sau să naști, dar nu se știe niciodată.
Asta dacă ești religios. Dacă nu, faci ce vrei, când vrei. Cu amendamentul că-ți vei primi priviri ucigătoare de la bunii creștini care au auzit ei că-n sfânta zi de duminică ai băgat o mașină la spălat, ai dat cu aspiratorul și, după ce s-au oprit astea din bârâit, ai mai și gemut o bucată de timp și da, ai avut și orgasm.

Religia îndobitocește. Dacă ești îndeajuns de prost încât să te lași influențat. Dar, e o alegere personală. Poți alege să fii dobitoc sau nu. Problema e când chestia asta, care ar trebui să țină de fiecare în parte, începe să devină literă de lege în chestii publice și sociale și-ncepe să te fută la icre oriunde ai privi. Mai nou, în medicină.

Prin clasa a 7-a am citit eu un articol foarte lacrimogen, despre ce simte fătul avortat. Despre cum e el acolo, mic și cu unghii în dezvoltare, cu degete formate și bătăi sesizabile de inimă, cum poți deja să-i găsești capul și picioarele și cum, când avortezi, simte tot, și mai și țipă insesizabil, cum simte fiecare bucată pe care i-o smulgi din el și cum, chiar dacă nu e născut, deja e o ființă vie. Mă rog, era lacrimogen și trist.
În clasa a 7-a nu știi foarte bine cum stă treaba cu avortul.
Mi s-a părut o crimă odioasă. Legală, dar odioasă. Și n-am înțeles din prima de ce e legală.
De-abia dup-aia am citit și-am auzit și-am văzut cum era când n-aveai dreptul legal să faci asta, câte persoane au murit și cum pentru că se făcea avort cu andrele, avort cu spălături și fierturi dubioase, avort cu scule nu tocmai sterile, avort cu toporul sau ciocanul. Din lipsă de legalitate, de contraceptive, de ilegalitatea contraceptivelor și pentru că lumea era prea proastă să înțeleagă că e o alegere personală.

Nu intru în discuții din alea cu da` acum e legal, dar sunt multe metode de a te proteja, avortul ar trebui să fie o soluție extremă, de ce să nu te protejezi pentru a evita o sarcină nedorită, de ce să nu aduci pe lume o mică minune și mii de femei avortează pentru că-s prea proaste ca să se protejeze. Astea-s discuții de bere și de pro și cons, și-s atâtea nuanțe la fiecare întrebare în parte.

Ce treabă are avortul cu religia? În afara dilemelor ălora cu e sau nu crimă, mai bine faci 6 copii, că domnul a zis să ne înmulțim, îi procreem în perioada în care nu-i post și-i învățăm cum să-mpartă un măr, să crească altruiști și-n familii mari, că rudele aduc fericirea și cine o să-ți dea o cană de apă la bătrânețe?
Religioșii spun că o familie numeroasă te călește pentru viață și te-nvață să fii mai bun și mai complet. Eu spun că o familie numeroasă, dacă n-ai posibilitățile financiare, te distruge și te condamnă. Diferență de viziuni.

Dar. Maternitatea din Iași o să lase la latitudinea medicului dacă mai face sau nu avorturi. Adică vei fi privat de-un drept legal, care ține de corpul tău, sănătatea ta, stilul tău de viață, pentru că medicul are obiecții religioase în legătură cu ce faci tu, cu tine. Adică îți bagă pe gât religia lui, în timp ce tu poate ești reptilian.

În vestul țării, medicii refuză să mai facă avorturi în post, dacă nu pun în pericol viața mamei. Până trece postul, e posibil să treci și tu de perioada aia în care fătul e îndeajuns de mic pentru a fi avortat fără probleme. Și de ce? Pentru că nu vor să facă crime-n post. Eu zic că duc spre crime mai mari dacă-i lasă să se nască din persoane care nu-i vor, care-i vor abandona, care-i vor crește cu juma` de măr sau care, din prostie, îi vor naște și-i vor duce la gunoi. Sau vor ajuta la menținerea populației de orfani din stradă. Dar ce contează, atât timp cât ții postul?

O altă tanti refuză să facă avorturi, cu toate că e ginecolog, pentru că pe ea a marcat-o avortul ei propriu și personal. Poate ar fi trebuit să se facă pediatru. Sau cardiolog. Sau ceva care să n-aibă contact cu medicina, pentru că medicina și religia nu se prea pupă. Sau n-ar trebui.

În State s-a votat o lege care spune că angajatorul, în funcție de vederile religioase, poate refuza să-ți plătească asigurarea de sănătate când vine vorba de contraceptive și avort. Că se simte lezat în fundul credinței lui că tu te pui în calea voii domnului, și nu te-nmulțești. Că stă el cu tine acasă, mă, când schimbi scutece, îți dă el de mâncare și-ți crește, tot el, copilul.

Medicina n-ar trebui să aibă tangențe cu religia.
La fel cum astronauții nu devin astronauți ca să-l găsească pe dumnezeu între stele. Se fac astronauți tocmai pentru că nu le pasă că s-ar putea să-și agațe racheta de fusta vreunui înger.
La fel și medicii. În momentul în care ieși dintr-o operație reușită, după 10 ore și familia mulțumește domnului că le-a salvat membrul, nu ți se strepezește bisturiul?

Nu spun că medicii ar trebui să fie atei. Spun doar că, atât timp cât poartă halatul alb, haina verde, bisturiul sau stetoscopul, n-ar trebui să tânjească la sutană. Să fie religioși la ei acasă, nu cât timp au drept responsabilitate, sănătatea mea. Că n-am văzut pe nici unul care să facă rugăciuni deasupra mesei de operații, în speranța că tăietura aia se va face în mod miraculos, de la sine. Și nici apendic scos prin puterea moliftei, și nici transplant de organe realizat datorită sfintei cruci.
Dacă le pasă atât de mult de partea mea spirituală, trebuiau să se facă psihologi sau să aleagă teologia.nazism-religie

Ca naiba, Papa a tot declarat că e de acord cu contraceptivele, cu homosexualii, cu ateii, cu tot ce nu face rău gratuit și cu tot ce ține de libertatea individului.
Nu și ortodocșii, că lor le trebuie reguli stricte, scrise ca pentru proști, pentru a putea trăi. Și dacă n-ar respira din inerție, majoritatea ar muri asfixiată.
Nu și extremiștii, care nu vor să-nțeleagă că da, ok, e dreptul tău să crezi în ființe fabuloase din povești scrise de evrei morți, dar pentru mine e ca și cum aș crede în poveștile din 1001 de nopți.
Și e ok să faci asta la tine acasă, nu să-mi bagi mie pe gât biblia ta. Că nici eu nu vin la tine acasă să-ți bag pe gât argumentele mele. Și nici nu te iau la bătaie când văd că ieși, pios, din biserică. Și nu-mi pasă ce religie ai când vin să mă consulți, să mă operezi, să-mi vinzi bere, să mă iei cu taxi-ul, să mă tunzi sau să îmi schimbi abonamentul la telefon.

Religia e ca muzica: poți asculta ce vrei, atât timp cât nu pui mâna pe mouse-ul meu, la laptop-ul meu, în casa mea și-mi pui Guță la maxim.

Și dacă ajungem la momentul ăla, în care religia devine literă de lege, în care tanti de la pâine o să refuze să-ți vândă pâine pentru că tricoul tău e împotriva religiei ei, în care medicul o să refuze să te opereze nu pentru că nu poate, sau nu ai nevoie de operația aia, ci pentru că dumnezeul lui nu e de acord, în care n-o să mai poți vota pentru că te-ai declarat ateu, în care n-o să mai ai un loc de muncă pentru că angajatorul nu vede cu ochi buni faptul că tu nu mergi regulat și organizat la biserică, în care n-o să mai poți ieși pe stradă dacă n-ai carnetul de credincios după tine, în care inchiziția și teroarea se vor repeta, atunci, cu tot respectul pe care-l am pentru alegerile personale ale fiecăruia, cu toată toleranța pe care o am față de alții, cu tot crezul meu propriu și personal, care-mi spune să nu fac rău decât celor care-mi fac, îmi bag picioarele și-n voi, și-n religia voastră care vă transformă-n oameni de câcat.
Și-ncep să-l am ca idol pe Varg Vikernes și-mi vine să te operez fără anestezie și fără studii, în timp ce-ascult Burzum.

Published: July 13, 2014 | Comments: 14