Monthly Archives: August 2014

Pentru o viață sănătoasă consumați

Îmi place ideea de evoluție. O să ți se bage pe gât de fiecare dată când se face o schimbare. Dacă-ți place, foarte bine, dacă nu, o să ți se spună pe-un ton condescendent că e vorba de evoluție, dragă, și, dacă nu ești de acord cu evoluția, ești atât de retardat încât n-ai decât să te duci să dormi într-o grotă și să vânezi lăcuste. Pe care să le mănânci crude sau pe care le să le prăjești la focul tău, pe care-l aprinzi tu, cu două pietre și iască. Că n-ai chibrituri. Că ești retardat și nu îmbrățișezi evoluția.

Evoluție înseamnă să evoluezi de la ceva mai rău, la ceva mai bun. Cum am trecut eu de la telefonul meu Siemens S1 la Alcatel OT 153. De la cărămidă, la ceva mai mic, care făcea exact aceleași chestii: îl țineai după tine și dădeai telefoane. Și Alcatelul încăpea în buzunar, nu trebuia să-l cari în sacoșă.
Evoluție mobilă înseamnă acum să vorbești la telefoane cu dimensiuni de tabletă. Care știu să facă foarte multe chestii, dar cărora le moare bateria în câteva ore. Pentru că-s deștepte și evoluate și mari. N-ai telefon evolutiv, pe care să-l ții cu ambele mâini la o singură ureche? Ești involuat.

Cum adică preferi să vorbești live cu cineva, în loc să dai mesaje în lanț pe what`s up? Cum adică nu știi ce-i what`up-ul și aseară ai stat la un pahar de vorbă și n-ai pus status pe facebook cu ce ai băut și despre ce ai vorbit? Ești involuat. Împotriva evoluției, tehnologiei și socializării. În grotă cu tine!

Asta a fost o scurtă introducere, ca să aveți impresia că-s împotriva evoluției.
Nu-s.
Doar că ceea ce voi numiți pompos evoluție, eu o văd ca pe-un regres. Da, sigur, suntem deștepți, avem mașini care ghicesc gândurile, care gândesc sau acționează în locul nostru, înlocuim hârtia de cărți cu ecran de e-book, ducem după noi toată muzica lumii înghesuită-n câțiva terra, schimbăm inimi reale cu pompițe care ne țin în viață, în curând ne facem casă pe Marte și totuși.

Ne retardăm noi.

Am auzit în ultimul timp mesajele alea cu ”pentru o viață sănătoasă, faceți măcar 30 de minute de mișcare pe zi”. Că ne mișcăm curul din mașină-n mașină și uităm să mergem. Că băgăm în noi ca sparții și ne bazăm că chirurgia estetică va rezolva șoldurile umflate și cardiologul arterele înfundate de grăsime. Că nu ne prindem singuri că e nevoie de puțin sport să nu anchilozăm dracu` în aceeași poziție în fața compului, avem nevoie de reminder constant și de-o voce de la radio care să ne-o spună.

”Pentru o viață sănătoasă, consumați minimum 2 litri de apă în fiecare zi”. Că nu mai știm să bem apă când ne e sete, trebuie să măsurăm în pahare și-n litri ca să ne dăm seama că avem nevoie de hidratare. Și-n loc de 2 litri de apă, bem 2 de Cola și-unu` de Sprite, și nu-nțelegem de ce ne stafidim înainte de vreme. Fără vocea aia ridicată la nivel de campanie națională, n-am sesiza că e nevoie de apă, nu de orice fel de lichid, și că apa cu aromă de căpșuni nu e nici naturală, nici sănătoasă.

Ultimul reminder de gen pe care l-am auzit suna ca pentru proști: ”Pentru o viață sănătoasă, nu uitați să mâncați de 3 ori pe zi”. Pe bune? Adică nivelul de retardare a ajuns atât de înalt încât nici măcar să mai mâncăm neîmpinși de la spate nu mai putem? Am înțeles faza cu fructe și legume, la timpul ei. Dar să ți se amintească să mănânci sau să bei apă mi se pare sf. În curând or să existe centre specializate, pe la care o să fie musai să trecem, să ni se dea capsula cu apă și capsula cu mâncare, care să ne ajungă întreaga zi. Amendă celui care nu-și ia capsula, dar măcar nu va mai uita nimeni nici să mănânce, nici să bea. Sau o să ne conectăm la un usb special, prin care să ne încărcăm, să fim siguri că nu rămânem fără baterie. Evoluție tehnologică, retard uman.

Și, apropo de pastile, nu-mi place să spun ”pe vremea mea”, totuși de data asta se cere. Pe vremea mea nu se luau pastile pentru orice câcat. Nici vitamine obligatorii. Pe alea ți le băgau părinții pe gât cât erai mic și refuzai să mănânci. Când observau ei că n-ai poftă de mâncare sau te paște o anemie. Altfel, îți luai vitaminele din toate prostiile pe care le mâncai când te lovea foamea, da` nu te duceai în casă, să nu te oprească la masă: frunze, zarzăre verzi, clei de copac sau flori de salcâm. N-am murit și n-am nevoie decât rareori de vitamine.
Dar.
Mai nou, toată lumea are nevoie de vitamine. Pe care refuză să și le ia din alimentație. Le ia din capsulă și are impresia că evoluție se cheamă să fii dependent de farmacie.

Există pastile antireținere de apă, pastile pentru constipație, pastile pentru memorie, pentru energie, pentru somn, pentru nesomn, pentru dacă ai mâncat prea mult, pentru dacă n-ai mâncat, pentru ficat, colon, pancreas, stomac, rinichi, cârcel, rău de avion, rău de mașină, rău de bicicletă, pentru orice chestie minusculă și banală. Nu, nu vorbesc de alea de care ai nevoie să te vindece. Vorbesc de alea pe care le iei constant, pentru că ți-e lene să ai grijă. Ți-e lene să-ți lași corpul să funcționeze normal și natural, și-l forțezi să facă ceva la comandă. Cu o pastilă. Sau cu pumnul de pastile.

Dacă înainte le foloseai sporadic, acum e abuz. Că ai impresia că, fără ele, nu mai funcționezi.
Și te uiți cu un ochi rău la ăia care încă mai aleargă după căprioare și fac salturi din copac în copac, care umblă goi și prind peștele cu bâta și-i numești involuați. Că nu vorbesc la telefoane mobile, nu știu ce-i ăla internet și nu-și întrețin viața în farmacii. Da` ăia, așa involuați tehnologic cum îi vezi tu, măcar nu suferă de retard sever. Ei știu să mănânce și să bea fără să le aducă un străin aminte și nu-și varsă plămânii după ce-au alergat 100 de metri. Lor nu le pasă de capsulele tale și, chit că n-au wc în casă, folosesc natura fără să se plângă că-s constipați. Și chit că nu trăiesc până la 90 de ani, cât trăiesc o fac fără artificii și circuite prin tot corpul.

Ne retardăm pe zi ce trece. Și, ce-i mai grav, e că suntem mândri de retardul ăsta. Că cu cât ești mai artificial, cu atât ești mai în trend. Condescendent către ăștia, mai demodați, care încă cred că automatizarea pe bandă rulantă nu-i o soluție. Sau e o soluție către robotizare totală. A simțurilor și a sentimentelor.

Published: August 31, 2014 | Comments: 15

Promoție la noul Marlboro

M-am trezit ieri dimineață fără țigări. Și cum o zi bună nu poate fi bună fără țigări, m-am dus să-mi cumpăr. De la magazinul meu preferat, unde lumea mă cunoaște, mă anunță din prima ce au mai primit, ce nu au, un soi de cafeneaua din Friends, mutată în Galați și transformată-n magazinaș universal. Universal, adică cu de toate.

Până să-mi beau cafeaua, nu funcționez în parametri normali. Mă mișc în reluare, pricep greu și e de preferat să nu-mi adresezi multe cuvinte, pentru că eu de-abia mă concentrez să fixez imaginea pe tine. Ăștia de la magazinul meu știu, așa că nu-mi pun întrebări complicate gen ”ce faci?” sau ”bună”.

Intru în magazin, cu retardul meu subtil de dimineață și cer Virginia. Mentol. În diminețile proaste, cer doar țigări, și primesc exact ce vreau. De data asta am făcut imprudența de a rosti marca. Și apare, frate, dintr-un colț, una. Nu știu cum s-a materializat, cred că funcționează ca duhul din lampă, și apare când spui țigări. Oricum, apare, mă salută și-ncepe:

– Am observat că sunteți fumător. Avem promoție la Marlboro nu știu de care. La un pachet cumpărat, primiți o pereche de ochelari de soare extraordinari și cu cutie originală împletită manual. La două pachete cumpărate, nu știu ce brichetă care se aprinde pe bază de gânduri, sau la alegere, altceva la fel de impresionant, iar la 3 pachete cumpărate din noul Marlboro, aveți fabuloasa șansă de a câștiga… Dar asta nu e tot, noul Marlboro aduce în plus, față de cunoscuta savoare a țigărilor companiei noastre și minunatul beneficiu de a fuma fără să fiți nevoit să…

Mă rog, nu garantez exactitate discursului sau că premiile alea erau chiar așa, cert e că era vorba de Marlboro și ea nu se mai oprea din vorbit. Am încercat să găsesc o breșă în discursul ăla, să-i explic că nu mă interesează, că eu vrea să-mi iau Virginia mea și să mă duc la cafeaua mea, unde să-ncep să mă trezesc, și ea vorbea. Un moment m-am temut că n-o să se mai oprească niciodată. C-o să-mbătrânesc în magazinul ăla și ea n-o să se oprească. C-o să treacă lume pe lângă noi, că se vor întâmpla cutremure și revoluții, și noi vom fi tot acolo, îmbătrânind treptat, în timp ce ea încearcă să mă convingă să iau Marlboro. Ei începea să-i crească părul, mie-mi apar primele riduri, magazinul dă faliment și da, noi tot acolo suntem. M-am panicat puțin.
La un moment dat cred că i s-a terminat aerul din plămâni și-a făcut o pauză infimă, să-și reîncarce bateriile. Și-atunci, nesperat de promt, am prins acea breșă și i-am strigat din toți plămânii mei care tânjeau după Virginia:

– NU, MULȚUMESC!

Bine, poate n-am țipat, dar pentru mine s-a simțit ca răcnetul de eliberare a lui William Wallace.

Mi-am luat țigările și, tocmai când credeam c-am scăpat, a început din nou să vorbească.
– Dar vă felicit pentru alegerea făcută. Știți că Virginia îs făcute tot de compania noastră și…

Am fugit literalmente din magazin. Bine, poate n-am chiar fugit, dar am plecat repede și aia a rămas vorbind în urma mea.

Aceeași zi, mai pe după-amiază. Îmi savuram țigara la serviciu, liniștită, c-o cafea și-o pauză.
Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, apare cred fratele lu` aia de dimineață. Pus la 4 ace și-un bold. Nu, nu avea țigări la el. Era din ăia mai periculoși, mai mârșavi, care vor să-ți bage pe gât carduri și asigurări de viață. După tradiționalul bună ziua, a început.
I-am zis că nu mă interesează.
– Dar știți de beneficiile pe care banca noastră le
– Nu mă interesează!
– Și totuși n-ați avea 2 minute
– NU MĂ INTERESEAZĂ!
De data asta posibil chiar să fi ridicat puțin tonul. Că atunci când spun că nu mă interesează, nu-s timidă și nu-ncerc să mă las greu. Chiar nu mă interesează. Și dacă voiam să aflu beneficiile cardului tău, mă duceam dracu` pe net sau la o bancă și mă interesam. Nu ieșeam la țigară ca să aflu informații importante de la un papițoi care asudă în cămașă și se prelinge pe servietă, și care se uită la mine cum se uită țânțarii în Deltă la turistul de-abia sosit, alb și cu sânge dulce.

Din fericire al treilea ceas rău n-a mai fost. Dar mi-am adus aminte de ăia care-mi sunau la poartă, cu mapă cu poze cu copii desfigurați și traumatizați, care-ncercau să mă convingă să donez. Nu mă interesează. Dar totuși nu vreți să vă gândiți puțin la bieții copilași. Nu mă interesează. Și care, în zelul lor nebun, îmi impingeau poarta și-ncercau să-mi intre-n curte. Meritau să-i prind la ușă? Să dau câinele pe ei? Meritau. Noroc că-s fire blândă și nu făceam decât să le fac vânt în stradă. Dacă l-a lovit pe vreunul mașina, nu e problema mea.

Ăștia care umblă pe stradă cu chestii îs moartea. Moartea vă spun. Știi scaieții ăia care ți se prind de șosetă în Sinaia și ajungi cu ei până-n Deltă, unde-i reperezi, îi dai jos și ei rămân acolo și fac pui, aidoma lor? Așa-s ăștia. Se țin scai de tine. Poți să le spui că nu te interesează, poți mima că nu vorbești limba sau că ești orb-surdo-mut, ei nu te lasă. Te-au prins, al lor ești. Or să-ți deseneze, vor învăța Braille în limbajul semnelor în chineză în doar 30 de secunde și vor rămâne agățați de tine. Fugi? Vor fugi cu tine. Leșini? Cine va fi la capul tău, la spital, când te trezești? Îi dai în cap? Îi cresc 3 capete.

De asta, în principiu, când văd unul din ăsta, înainte de a-l lăsa să deschidă gura, îi spun NU! Și fug. O fi rușinoasă fuga, da` din ghearele lor nu mai ai scăpare.
În speranța că ați avut o zi la fel de plină de vânzători ambulanți ca și a mea, mă duc să-mi iau țigări. Dacă aia e și azi acolo, o să-mi cumpăr un cartof. Și-o să fug.

Published: August 21, 2014 | Comments: 10

Scrisoare deschisă pentru primarul Galațiului – p.2

S-a serbat Ziua Marinei? S-a serbat! A ieșit gălățeanu` în stradă și s-a gudurat la mici, bere și concert. A făcut schimb de transpirație cu ăla de lângă el, s-a cățărat pe vecin să vadă vapoare, a mirosit tot orașul a grătar și loc în cârciumi nu găseai decât cu rezervare. S-a bucurat mult gălățeanul, că n-a mai văzut concert de la ultimul concert, pe care n-a avut cum să-l critice, că nu era făcut de primărie, era turneu de bere, deci banii publici au fost safe. Da` la Ziua Marinei, n-a fost chiar așa. După mici, bere, concert s-a dus acasă. Măcar pe două cărări, și a început să se gândească.

Cum adică concertul de Ziua Marinei n-a fost pe Faleză? Asta după ce, la ultimul concert de pe Faleză s-a plâns că scenă, vizibilitate, săracii locuitori ai blocurilor din zonă, nu e spațiu, cade ăla mic în Dunăre, nu se aude nimic, că cântă muzica și pe terase. Era mai bine dacă-l făceau la Păpădie.
Dar cum să faci concert la Păpădie, când defilarea navelor e pe Faleză? Ăsta își bate joc de noi?
În mod clar e din cauză că n-a astupat gropile, că din banii publici preferă să facă concert decât să vină c-un sac de beton să astupe dracu` gropile. La cât ne fură, ar putea primaru` să cumpere ciment ceva, nici măcar nu trebuie să plătească muncitori, să vină cu familionu` că și-așa le-a făcut și lor buzunarul gros, și-n câteva ore nu mai vedem craterul ăla periculos și hâd. Să pună osu` la treabă, că de stricat, știe să strice, da` să facă ceva constructiv pentru orășelul ăsta, nexam!

Și cum adică n-au mai fost tradiționalele jocuri marinărești? Ăsta chiar își bate joc de noi! Cum să nu perpetuezi tradiția? Nu mai amuză pe nimeni să vânezi porcul, să alergi după mireasă sau să-noți după sticlă, dar e tradiție, dom`le! Se răsucesc străbunicii în mormânt, că ne uităm rădăcinile și-n `37 (1937) știau ăia să se distreze, nu ca acum. În curând n-o să mai dansăm nici găina la nuntă și nici n-o să mai plătim popa la-nmormântare. Ne afundăm, îți zic, și primarul e singurul vinovat.

La fel cum e vinovat și de inundațiile din valea orașului, că-l și văd cum stă cu bunghiul pe nori și, de la fereastra lui luminată, trage cu tunul în ăia mai pufoși, ca să declanșeze cataclisme naturale. Tot el e vinovat și de gunoiul din oraș, că el îi obligă practic pe gălățeni să arunce orice exact lângă coșul de gunoi, să-și verse scrumiera pe geamul mașinii, să-și deșerte căldarea în tronson, de la etajul 9 și, bineînțeles, să scuipe pe stradă, să nu adune câcatul câinilor de apartament și să lase dozele de bere goale și paharele exact în locul în care au țopăit la concerte. Îi obligă, vă spun!

Sunt prea multe garaje și locuri de parcare nexam. Dar cum să dărâme garajele? Ce dacă n-avem mașină? Da` butoaiele cu murături, damigenele de vin, mobila veche, maculatura, bidoanele, hainele rupte, unde să le depozităm? Că apartamentele sunt mici, dacă ne-ar da primăria o casă decentă, n-ar trebui să ne chinuim să ducem toate câcaturile în garaj, le-am aduna frumos în casa mare, dată de primărie, da` nu ne dă. NU NE DĂ! Și vrea să dărâme garajele. Ce dacă-s urâte și ocupă spațiu degeaba, și tot ce e în ele ar sta foarte frumos la groapa de gunoi, îs ale noastre! Să ne despăgubească dacă vrea să le dărâme, sau mai bine să nu, și să găsească locuri de parcare în altă parte. Nu are unde? Ei, n-are, nu vrea să dea bani, vă spun eu, că știu din sursă sigură. Toată presa vuiește cu ce face el din banii publici!

Ia uite, ce țigănie! Chioșcuri lângă chioșcuri, lângă garaje, și copiii noștri n-au unde să se joace. Se gândăcesc, mititeii, printre mașini și gunoaie și maidanezi. Dacă ar da jos tot, ar avea unde să facă un parc frumos, acolo, să stăm și noi la umbră, să se joace micuții.
A dat jos chioșcurile? Da, minte de găină, noi de unde mai cumpărăm țigări la 2 din noapte? Tre` să mergi o stație pe jos să găsești ceva deschis. Ce-a fost în capul lui? Ei, unde nu-i cap, vai de picioare! Bine că să ne fure banii, știe. Că știm noi cu ce firme de construcții lucrează dom` primar! Numai relații de familie, să nu piardă banii. De stricat, strică, da` nu pune nimic în loc!

O bordură n-a pus și el de când a venit la conducere! Bani pierduți. Bine că dă concerte, da`o biserică nu construiește și el. Sau să dea, în fiecare săptămână, câte un pachețel de mâncare la ăștia mai nevoiași. Sau, de ce numai lor? Păi, în loc de concert, să-mi dea câte un bon de masă pe zi, că dacă faci calcul, ajunge la toată lumea. Da` în concerte se pot spăla mai ușor banii. Tot de asta a renunțat și la jocurile marinărești, că nu-i mai intra lui nimic în buzunar. Se ducea totul pe tradiție și, dacă renunțăm și la tradiții, ce mai avem?

Sau putea să plătească și el datoriile de la întreținere din 40, că ăia săracii nu mai au apă curentă de ani de zile, și se chinuie cu bidoanele. Da, da, știu cum e să cari bidoane cu apă de la cisternă în fiecare zi. Și ce dacă nu mi-am plătit întreținerea de 10 ani? Cine ești tu să-mi ții mie socoteală? Știi că am 5 guri de hrănit acasă? Și a 6-a pe drum? că iar a rămas nevastă-mea? Și ce dacă n-avem cu ce să-i creștem, îi facem, dom`le, și dacă hoții ăștia ar mări alocația, am avea și cu ce să-i hrănim decent. Da, nevastă-mea e casnică. Da, sunt zilier. Da, 6 flori am dat societății și primarul ce face? Ne dă cu șutul în cur și nu ne ajută să avem și noi apă curentă.
C-ar putea. Ar putea, dom`le, să șteargă datoriile, și să ne lase pe zero. Să avem și noi o viață decentă. Nu noi, da`măcar amărâții ăștia mici. În loc să facă asta, el dă concerte. De parcă-ți arde de concert când îți ghiorăie mațu` de foame și te mănâncă păduchii. Huuuoo!

Eu zic așa: am văzut borduri schimbate, străzi asfaltate, chioșcuri dărâmate, garaje, spulberate, flori plantate, parcuri renovate, intersecții făcute, țevi de apă înlocuite. Am ajuns în zone pe care nu le-am mai văzut de câteva luni, și nu le-am recunoscut, că respirau. Fără consignații una-n alta, fără gunoi, fără mulțimea pestriță care le-nconjura și care te trăgea de poală cu ”dă un leu”.
S-a schimbat Galațiul în 2 ani, mai mult decât s-a schimbat de când îl știu eu conștient. Peste noapte.
Și da, a început să miște puțin. Să existe și ca altceva decât marele combinat și facultatea de litere.
Nu spun că primarul ăsta e mare, și bun, și deștept. Nu-mi pasă câți bani bagă-n buzunar dar, spre deosebire de alții care băgau și nu se vedea nimic din banii ăia, acum se vede. Încet-încet.
Că nu-i ca și cum ar fi fost totulperfect. Îs lacune de astupat, greșeli de reparat și schimbarea n-are cum să vină dacă stai, spargi semințe pe bordură și cârcotești.

Și dacă te iei după presă și după gura lumii, orice s-ar face, nu e bine. Absolut orice chestie a fost disecată și judecată. Totul pute, în condițiile în care ești plătit să-ți pută orice.
Pentru orice chestie bună făcută, se va trezi un deștept cu ”da, bine c-a făcut aia, da` ailaltă când are de gând s-o rezolve?” De fiecare dată va apărea o ”ailaltă”. Și-un grup de lătrăi, care să scobească câcatul din ce în ce mai adânc.

Așa că, monsieur le maire, nu știu cât contează o părere, da` mie-mi place ce-ai făcut până acum. N-o să te votez, pentru că nu te-am votat nici prima dată, pentru că n-am fost la vot. Da` dacă cumva, pentru o secundă, te-au afectat lătrăturile pechinezilor prost plătiți ca să-și dea cu părerea pe hârtie împotriva a orice ai face, treci peste.

De aici, din spatele tastaturii mele, ai niște aplauze neplătite, pentru simplul fapt că m-ai făcut să nu recunosc bucăți din orașul ăsta, atât de frumos arată acum. Și pentru concertele la care n-am fost, dar m-am bucurat de fiecare dată că, dacă n-aș fi avut alte planuri, aș fi avut unde să mă duc, să beau o bere rece și s-ascult o muzică bună. Atât. Chapeau!

Published: August 19, 2014 | Comments: 10

Vama Veche 2014

Dacă m-aș fi luat după tot ce s-a scris anul ăsta despre Vamă, n-aș mai fi ajuns acolo never ever. Pentru că, oricât de ciudat ar părea, n-am văzut-o până anul ăsta. Și, dacă aș fi luat de bun tot ce am citit, aș fi fugit ca de dracu`.

Că am impresia că e la modă acum să fii anti-Vamă. Cum a fost la modă să te dai rebel că mergi cu punkiștii sau metaliștii sau nudiștii da, în Vamă, acum e la modă să te prefaci scârbit de destrăbălarea de acolo, să strâmbi din nas cu un aer superior și, eventual, să afirmi, atotștiutor, că nu mai e, dom`le, ce era. Acum e așa, o stațiune de împuțiți, drogați și cerșetori. Însoțit sau nu de ”pe vremea mea”.

Pentru că da, există două variante:
1. Ai văzut Vama când aveai 16 ani, nu-ți păsa că ai sau nu bani, cheta oricum era specifică vârstei, nu aveai nevoie de cazare pentru că noaptea o beai și ziua o dormeai, nu ca aurolacii, pe bordură, ci în timp ce făceai plajă, pe prosopul lu` cutare și te simțeai rebel. Că stăteai cu bocancii în picioare, la bustul gol și-n apă intrai cu blugii, să impresionezi gagicuțe cărora de-abia le-au crescut sânii și maximul era să le pipăi prin tricou, în timp ce așteptați romantici răsăritul.

Nu concepeai ideea de cazare, nu-ți păsa de câte alge sunt în apă și, în afară de-un covrig, nu-ți trebuia decât bere. Că erai tânăr și nu adormeai la 12 din noapte. Atunci începea viața. Ți-era frig, te-nghesuiai în ăia de lângă tine, la un foc pe plajă. Ți-era foame, avea cineva o coajă de pâine și pentru tine. Ți-era somn, găseai un cort abandonat sau nu în care să te aciuezi. Și zilele de Vamă treceau liniștite.

Dup-aia urma școală, părinți, vizite la rude îndepărtate și mirosind a naftalină și normal că de-abia așteptai vara, s-alergi din nou în curul gol pe plajă, fără să-ți pese de nimic.

Acum ești adult responsabil. Ultimele veri le-ai petrecut în stațiuni serioase, în camere de 3 stele, eventual cu demipensiune, cu discuții de adulți, facturi și când ne facem nunta.
Nu mai ai 16 ani. Nu mai duci nopți la rând fără somn pentru că-ți pică capul pe masă și dimineața ai pungi până la buric și nu, nu mai concepi să te saturi c-un covrig, tu ai nevoie, dom`le, de masă sănătoasă, cu 2 feluri plus desert, cu chelneri cu mănuși albe și servire instantă.

Mai ții minte când nu trebuia decât să propună unu` și-n secunda doi erați în tren cu nașu` sau în mașina lu` Cutare spre Vamă? Când aveai pătrățele pe abdomen, făceai nudism la fel ca restul populației și singura problemă era că ți-a intrat apa-n cort?
Acum tre` să te consulți cu nevasta, să vezi ce faci cu ăla micu`, unde-l lași sau dacă-l cari cu tine, ai impresia că toată lumea se uită la cum îți atârnă șuncile, ai nevoie de un loc în care gagicile nu fac topless, pentru că singurele țâte pe care le-ai văzut în ultimul timp sunt lăptăriile nevesti-tii și s-ar putea să te trezești c-o scatoalcă dacă te vede că te uiți mai mult de 2 secunde în același loc.

Nu mai e energie, nu mai e libertate și, în loc de boem, vezi mizerie. Vezi fiecare chiștoc de pe stradă, fiecare pet, fiecare puștan care se distrează. Tai din banii de cazare ca să ai bani și de tren la-ntors, șaorma ți se pare scumpă pentru că de banii ăia luai un pui și aveai 3 feluri de mâncare o săptămână, plus că nu vrei să te trezești cu acuzații de pedofilie, și asta te sperie și te face să stai cuminte pe prosop, blestemând minutul în care ți-a venit ideea să revii în Vamă.

Nu-ți place Vama pentru că nu mai e Vama pe care ți-o aminteai pentru că da, te despart 15 ani și standarde de adult.

2. Ăia care n-au fost niciodată, da` li s-a povestit mult. Și multe. Și, de la fiecare, a luat câte un amănunt și și-a făcut o imagine. Pe care o scrie, revoltat și critic.

Ai dat 1 milion jumate pe cazare? A, și tu ai stat la cort, în camping, cu duș și budă comună. Bun. Deci în Vamă cazarea e exorbitantă, pentru niște condiții de rahat. Adică cum să-mparți dușul și buda pe 1 milion jumate? Escrocherie totală!

O șaorma de-un kil e 9 lei? Aha, și porția de juma` de kil de clătite, 15 lei? Scump, dom`le, scump! Normal că n-ai bani decât de un covrig, da` și pentru ăla clar tre` să stai la coadă, că e imposibil să nu fie coadă la mâncarea ieftină. Și, dacă a fost aglomerat, clar servirea a fost lentă. Dacă servirea e lentă, clar e și mizerie, că nu poți să menții curățenia dacă ești lent. Deci: Vamă – mâncare proastă, posibil stricată.

La Expirat sunt stânci? Clar nu poți intra în apă. Se stă în corturi pe plajă? Normal că ăia n-au unde arunca gunoiul și hai să ne imaginăm cum îl aruncă în apa plină de stânci, și ce mizerie, dom`le!

Sunt unii care fac nudism? Pedofilii dreacu`, da` nu se gândesc că-s și copii acolo? Și cum, copiii sunt în cucul gol pe plajă? Da` ar putea să le pună slip peste pampers, că facem plajă, nu pornografie cu copii.

Ai văzut unu` care dormea pe bordură? Normal, în Vamă nici poliția nu-și mai face treaba. Tre` să fie din ăia care beau pe bani din cerșit și dup-aia îți fură portofelul. Nu ți-a furat nimeni portofelul? Nu-i nimic, în textul meu, pentru emfatizare, o să pun că da. Nu e dramă altfel.

Și puțăi din ăștia, care scriu cu tastatura sub fusta mamei, se revoltă și-ți descriu o Vamă care nu exsită. Repet, dacă m-aș fi luat după ce am citit, n-aș fi ajuns niciodată în Vamă. Și prost aș fi făcut.

Realitatea?
Corturi pe plajă. Multe. Unele cred că aveau și aer condiționat, așa erau de mari. Coșuri de gunoi din loc în loc, mai dese ca-n multe zone din Galați. Din loc în loc, da, pet-uri și doze goale. Care s-au strâns a doua zi.
Nu vrei să stai în cort pe plajă? Locuri de campare în curți. Nu ești omul cortului? Cazare la fiecare casă.

Prețuri? În week-end între 60 și 170. Budă și duș în cameră, cerșafuri apretate și măcar 4 prosoape, gel de duș, șampon și săpun. Ba chiar și rogojine de plajă. Wi-fi și câcaturi pe care nu le folosești când ești la mare, da` care există, că nu ești în hrubă.

Mâncare? Dintr-o porție, se satură 2 persoane. Am mâncat de-am spart, fără să faliment. Și n-am mâncat șaorme, am devorat fructe de mare, și peștișori și chestii pe care acasă nu le găsesc. La prețuri ca acasă.

Apa? Cea mai mișto apă pe care o poate dori un om care nu știe să-noate decât 30 de secunde. Caldă, curată, semi-adâncă. Bazin.

Aurolaci? Nexam. Persoane care te trag de mânecă pentru un leu? Destule. Da` te trag frumos și nu-ți bagă mâna-n buzunar. Dai dacă vrei. Și, pentru leul ăla, fac orice. De la cântat, la lătrat, la cartonașe cu inscripții ciudate.

Chestii de cumpărat, la greu. Dacă vrei să te-apuci de bișniță, cumperi de-acolo și faci bani acasă. Sincer.

Boem? Da. Liber? Da. Murdar, degradant, scabros, împuțit, mirosind a alcool, violent, periculos, pornografic? În nici un caz.
Nu s-a luat nimeni de mine, n-am venit cu Ebola, nu mi-a băgat nimeni joint-ul pe gât, nu mi-a numărat nimeni vergeturile de pe fund, nu s-a isterizat nimeni c-am umblat în pantaloni scurți, n-am luat păduchi de la pensiuni, nu m-a măsurat nimeni libidinos din cap până-n picioare, nu m-a adus nimeni la faliment, nu m-am înecat, n-am înghițit alge, n-am făcut toxiinfecție alimentară, n-am văzut chelneri lenți și mese jegoase.

Poate că, într-un fel, am făcut bine c-am văzut Vama de-abia acum. După ce am auzit pro și contra și-am destulă minte încât să-mi creez o imagine pro, pentru c-așa am simțit-o. Și-așa a fost.

Și dacă, într-adevăr, e o chestie la modă să discreditezi Vama, să fii rebel scuipând pe ea, sau crește traficul dacă ești acest critic al stațiunilor pe care nu le-ai mai vizitat de când încă nu-ți crescuse ca lumea barba, atunci îmi pare rău.

Mie mi-a plăcut. Și-o să mă-ntorc de câte ori o să am ocazia, până n-o terminați cu idei de pensionari și frustrări adulte.

Published: August 14, 2014 | Comments: 9

Nisipul să fie ud, iar marea puțin amară

Am stat 3 zile aproape fără telefon. Adică am avut telefonul la mine, dar a fost aceeași chestie ca și cum aș fi avut cartelă din aia, pentru care trebuia să cauți un telefon public, liber și funcționabil, de la care să suni. Sau de la care să dai bip, să se prindă lumea că ești ok. Dacă aș fi avut nevoie să sun la poliție sau la ambulanță, l-aș fi rugat pe cutare să-mi împrumute telefonul lui, pentru că al meu zăcea undeva, în rucsac, cu o singură liniuță care-l despărțea de moarte. Nici măcar nu l-am încărcat. L-am avut după mine doar așa, ca să am cu ce chema un taxi când ajung acasă.

Am întâlnit cele mai obositoare două femei în viață. Dacă ar fi fost după mine, ar fi fost obligate prin lege să poarte botniță, sau să fie izolate la carceră. Au vorbit constant și degeaba, timp de-o oră jumate.
Urăsc tiparul ăsta de femei. Sunt foarte rare situațiile în care spun că urăsc ceva, sau pe cineva. Dar tiparul ăsta mă scoate din minți.
Femeile care vorbesc, ca să nu tacă. Tare și, de obicei, subiecte de interes public, gen politică, turism și de ce se duce țara de râpă. Să audă lumea cât sunt ele de deștepte, de culte și de informate.

Ele știau clar de ce Badea a chemat lumea în stradă și știau că, chiar dacă el a zis că nu, ce, noi suntem proști să credem minciunile lui? Una dintre ele a trecut pe lângă minerii de la mineriadă și, stupoare, nu i-au făcut nimic. Adică, nici măcar nu s-au luat de ea, îți dai seama? Dar știe clar și sigur că ar fi făcut-o piftie dacă ar fi zis ceva de Miron Cosma. Da` unde suntem aici, dom` șofer? Și unde e centrul în Eforie? Cum adică, ăsta e centru? Străduța asta? Păi, la noi în București, acolo să vezi centru, nu panarama asta de uliță. Vai, am fost în Deltă, ce condiții. Cum pot oare oamenii ăia să trăiască fără apă curentă și fără budă în casă? Știți că ei sunt nevoiți să treacă cu barca să-și cumpere o pâine? Mi-era o milă de ei anul trecut, când am dat 2 milioane jumate pe noapte la cazare, săracii, dacă altceva în afară de pescuit nu știu. Dar vă dați seama că ei vând icrele negre cu o sută de mii kilul și dup-aia în restaurante plătești de zece ori mai mult? Ce jecmăneală, săracii de ei, dacă atât îi duce capul și nu se pot ridica la o condiție mai bună. Și cât facem până în Constanța? Atât de mult? Da` există deja avion până-n Deltă, care face o oră jumate, și noi facem o oră doar din Mangalia? Se duce țara de râpă. E o conspirație, la fel ca ăla cu Ebola. De la Sida mai scapi, mai trăiești câțiva ani, dar cu Ebola asta nu e de glumit. Cel mai sigur americanii ne-au făcut-o. Trăim războiul rece, vă spun, o bombă și ne face piftie. Sau au venit americanii cu Ebola asta în fiolă, că e virus făcut în laborator, ca să scape de noi. Îs interese politice aici, nu jucărie. La fel ca-n Africa. Săracii copii, mi-e o milă de ei, cum n-au ei nici măcar apă de băut. A, când am fost anul trecut la Paris, erau cerșetori români pe stradă. Vă dați seama? Mi se rupea inima, dar n-aveam ce face. Eu, dacă aș putea, i-aș lua pe toți acasă, dar, nah, ce poate face o femeie singură, într-o țară străină? Plus că a doua zi aveam rezervare în Elveția. Aș fi vorbit la ambasadă, dar nu mai aveam timp. Oricum, nu știu cu cine o să votez. Data trecută am votat cu Vadim, că e singurul care iubește țărișoara asta. Cred că și de data asta la fel, că-n rest îs numai hoți. Hoți, vă spun, ascultați-mă pe mine, că știu ce zic.

Maca-maca. În continuu. Dacă aș fi fost șofer, aș fi tras pe dreapta și le-aș fi lăsat cu curu`-n drum. Nu credeam în vampiri de energie, da` după o oră cu astea, am dormit alte 3 în continuu, că mi-au făcut creierii ferfeniță.

Dar așa am aflat eu c-a fost un suspect de Ebola. De-abia azi am auzit că Voiculescu nu știu ce-a pățit și că s-a sinucis Robin Williams. M-a lăsat rece c-a murit Amy Winehouse, dacă-mi spui mâine că s-a sinucis Ryan Gosling, aceeași reacție o s-o am, da` la Robin Williams m-a lovit cumva dureros. Că i-am văzut mai toate filmele și a fost omul care, într-o oră jumate, mă făcea să fiu pe burtă de râs și dup-aia să rămân fără șervețele, că dramă. Și mi-era drag, cu fața lui de bunicuță și cu privirea șireată. Ochi care râdeau. De el chiar îmi pare rău. Da` pân` la urmă, toți trăim cu alegerile pe care le facem. Sau murim. Notă: maraton filme Robin Williams.

Revenind la telefon. Sau la 3 zile fără.
Nu am citit știrile, nu m-am uitat pe facebook, n-am făcut decât vreo câteva poze și alea nu pot fi făcute publice, nu mi-am dat check-in la fiecare 5 minute și da, m-am simțit senzațional.
Dar cum adică nu ți-ai dat check-in? Cum adică n-ai pozat fiecare chestie pe care ai mâncat-o și nu știe nimeni unde ai fost, ce ai băut și cum ai stat tu cu cracii în nisip sau cum ai petrecut la concert? Care concert? N-a apărut pe fb, deci clar n-am fost la nici unul. Și nici n-am mâncat, și nici n-am băut și da, nici buda n-am folosit-o timp de 3 zile pentru că, dacă aș fi folosit-o, apărea on-line. Cu tag la hârtia igienică.

Eu îi înțeleg pe ăștia care trebuie să facă public în orice moment ce au făcut, când și cu cine. Care se duc în locuri și văd chestii doar ca să adune like-uri. Că nu se simt importanți și nu se pot bucura de moment decât dacă îi aplaudă cineva pe fundal.

Îi înțeleg și, în același timp, e derutant. Pentru că nu mai simt chestiile pe care le fac decât în virtutea celorlalți. Și-i vezi că, dacă într-o dimineață nu și-au dat tag cu cafeaua, toți ceilalți intră în panică. Ești bine? S-a întâmplat ceva? Tu-ți bei cafeaua în fiecare dimineață. Azi nu, deci ori te simți rău, ori ai murit.
Sau. N-ai mai pus demult nimic pe wall. Ai stat doar în casă? Ești deprimat că n-ai bani sau treci printr-o despărțire nasoală? N-ai scris că ești pe punctul de a-ți tăia venele, deci clar ți le-ai tăiat deja. Să chemăm salvarea? Pune un status, să știm exact dacă sunăm acum, sau în 10 minute.
Waaa, ai fost la munte și n-ai decât 52 de poze, trebuie să fi fost nasol tare. Și doar 235 de la mare? Era apa rece, sau te-ai îngrășat?

Am crescut într-un mediu în care n-aveai nevoie de aprobarea celorlalți. În care filmul avea 24 de poziții și-l developai când aveai bani. În care nu te duceai în concediu pentru poze. În care întâi simțeai și trăiai, și de-abia dup-aia, dacă aveai timp/chef/lumină/poziții pe film trânteai și-o poză. Pe care o arătai peste 3 luni, când îți aduceai aminte s-o developezi. În care check-in-ul însemna să te cazezi, să-ți lași bagajele în cameră și să te duci pe plajă, fără să știi decât tu și ăla de la recepție. În care îți luai o bere fără să te gândești dacă marca aia dă bine pentru imagine și-ți comandai mici, fără să te gândești că toți cunoscuții or să vadă poza și-or să se gândească că miroși a usturoi. Ți-i comandai că aveai chef de mici și te durea în 14 de cum dau în poză. În care nu-ți luai șezlong pentru că altfel toată lumea o să gândească că, dacă stai pe cerșaf în nisip, n-ai avut bani, chit că așa te simți tu confortabil. În care pe plajă îți luai bere la bidon și, eventual, o mai și legai de-un cataroi, în apă, să se mențină rece, nu-ți luai fresh de maracuja, că dă bine estetic și prostu` o să dea căutare, să vadă ce-i aia maracuja. În care făceai ce aveai chef, cum aveai chef, nu în funcție de setările instagram-ului. Și-n care, dacă nu dădea lumea de tine, însemna că ești în concediu, nu avea nevoie de reminder, status sau tag ca să se prindă. Și nici tu.

Iar faptul că n-apare moaca mea glorioasă pe tot netul în diverse locații, nu-nseamnă că locațiile alea n-au existat sau că trăiesc într-o hrubă, la cap de coridor.

Concluzie: cele mai proaste invenții sunt telefonul mobil cu acces la net și rețelele de socializare. Și dacă ajungi să fii la fel de dependent de ele pe cât sunt eu de țigară, ai belit-o. Norocul meu e că-mi cultiv dependențele în mod egoist și mă doare la doi metri mai în față dacă voi credeți că în week-end-ul ăsta am fost total invizibilă pentru că mi-au tăiat netul, că n-am plătit factura. Și telefonul. Și lumina. E un scenariu plauzibil, mai ales că nu sunt bronzată. N-am nici dovezi pe cameră, deci e suspect.

Dilema zilei: am fost în concediu, sau am dormit 3 zile în continuu, pe motive de lipsă de bani?

Published: August 12, 2014 | Comments: 15