Religia în stat – lege sau alegere?

Când m-am născut eu, în `84, România era un stat cu o singură religie: a Conducătorului Suprem.

În familie am primit educație oareșcum ortodoxă, în ideea în care ai mei n-au avut parte de nuntă religioasă, eu am fost botezată ortodox și am crezut mulți ani că, dacă nu mă supun dreptei credințe, voi arde în iadul cel veșnic.

Desigur, existau povești din alea cu preoți aruncați în temniță și martirizați în numele dreptei credințe, unora le era teamă să-și facă o cruce pe stradă sau să fie văzuți la biserică, dumnezeu era așa, o entitate care cică sprijinea binele, dar numai bine nu era să ți se taie lumina la ceas de noapte, să stai la coadă la lapte sau să te milogești pentru un pui mai acătări.
În virtutea acestor contraste, Revoluția a fost privită ca un semn divin.

Bineînțeles că, după revoluție, la școală, s-au întrecut care mai de care să-mi împuie capul cu măreția domnului, cu războiul pe care-l purtăm tacit împotriva altor religii, inclusiv cea catolică, cu cât se vor chinui în iadul veșnic și luteranii, și baptiștii, și mahomedanii și toți cei care nu sunt ortodocși.

Am crescut cu impresia că religia de stat în România e ortodoxismul. Că așa ți se spunea. Că suntem sub o zodie norocoasă, că măicuța domnului veghează asupra noastră, că voia dumnezeului ortodox e să-i fim supuși, că preotul trebuie respectat, doar e mijlocitorul direct al divinității și că e de datoria ta să-i pupi mâna, să te apleci în fața lui și să-i strecori, pe lângă paharul cu vin și tradiționalul cozonac și-un ban. Mai mult lui, mai puțin la dascăl. Bani să fie.

Mai târziu am aflat că, pentru fiecare ban pe care-l dai cuiva, e musai să ți se taie chitanță. Că România nu e stat ortodox, e stat laic. Sau neutru din punct de vedere religios. În orice caz, fiecare religie are drepturi egale, nu plătește impozit pe teren, clădire sau autorizație de construcție și că incitarea la ură sau discriminare e interzisă conform legii.

Dacă trebuie să primești chitanță, de ce la nici o sărbătoare, când a venit popa și-a încercat clanța și-a cântat și stropit pereții, n-am văzut nici un chianțier? Că s-a-nverzit la față când i-am cerut chitanță pe ce bani i-am dat. De ce pentru cununii, botezuri, înmormântări, fiecare preot îți spune o altă taxă? De ce unii se mulțumesc cu ce le dai, dacă le dai, și alții îți spun că fără o anumită sumă nici nu discută cu tine? De ce pe suma aia nu dă nici unul chitanță, ci îi bagă sub sutană și ce-a intrat acolo, acolo rămâne? Ortodocșii.

Și de ce catolicii nu-ți cer niciodată nimic? Vin, te sfințesc și pe tine, și pe casă, te cunună, te botează, te înmormântează fără să-ți ceară bani?

Nu știu de restul cultelor din România. Nu știu pentru ce, când sau dacă cer bani. Dar toate sunt egale și autonome față de stat. Sau ar trebui să fie.

Și, dacă e așa, atunci să-mi zică și mie cineva de ce în școlile din România s-a introdus ora de religie obligatorie? Și nu oricum, ci religie ortodoxă. Predată de profesori de religie care au terminat Seminarul Ortodox. Hirotonisiți, sau nu. Până și profesoarele de religie sunt absolvente ale aceleași Facultăți de Teologie Ortodoxă.

Cu amendamentul că poți aduce hârtie de la orice altă biserică de care aparții, că ai făcut acolo ora de religie.

Cu observația că un copil în ciclul primar va fi discriminat când se va afla că e de altă religie decât cea pe care o predă doamna/domnul, pentru că toți copiii sunt cruzi și copiii discriminează chiar mai bine decât adulții.
Că se va râde de el și de obiceiurile lui ”ciudate”, că va fi sub presiune continuă cu sfinți și patrafire, când el poate poartă kipa și nu crede în Isus, că însuși profesorul care predă se va uita la el cu milă și le va inocula celorlalți copii ideea că cine nu e creștin, e sortit pieirii din start.
Că până și catolicii, protestanții, calvinii și luteranii sunt – conform religiei ortodoxe – eretici, cu toate că istoria ar fi trebuit să-i învețe pe cei care predau că sunt ramuri ale aceleași religii.
Că toți copiii sunt influențabili și că, plecând de la o idee care să le dea aripi, gen cruciadele sau Inchiziția, unii pot deveni violenți față de cine au aflat ei, la ora de religie, că e împotriva dreptei credințe.

De ce într-un stat neutru din punct de vedere religios sistemul de învățământ de stat impune doctrina ortodoxă? De ce nu se fac 18 ore de religie diferite, în funcție de fiecare cult existent, recunoscut prin legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor? (Legea nr. 489/2006)

De ce, dacă tot suntem un stat neutru, doar profesorii de religie creștină au acces în școli și sunt permiși în programă? De ce n-am văzut o singură oră de religie mozaică? Sau musulmană. Sau reformată. Evanghelică. Armeană. Penticostală. Orice.
De ce nu se face câte o oră de religie pentru fiecare cult în parte?

Sau, mai bine, o singură oră, care să nu se numească ”oră de religie”, să fie oră de istorie a religiilor. Predată de un profesor fără apartenență religioasă vădită. Fă-l profesor de istorie, cu specializare pe religiile lumii.
Ăla va descrie obiectiv ce e cu fiecare religie în parte. Ăla va instrui, nu va persuada.
Singura lui misiune ar fi să te deștepte, nu să te îndoctrineze. Să te culturalizeze, nu să te convertească. Să te-nvețe să gândești liber, nu să te lege cu lanțuri invizibile de-un dumnezeu al lui.

Dar România e stat laic. Sau neutru. Cum vă convine mai mult.

De asta Mitropolitul Ardealului își permite să amenințe cu vot de blam de la majoritatea covârșitoare de 86% de ortodocși, orice candidat la președinție care ar avea vreo idee de lege ”împotriva spiritualității creștine sfinte, împotriva moralității, împotriva sfințeniei vieții”. A se citi printre rânduri, orice lege care nu-i convine sfinției sale, sau religiei ortodoxe: legalizarea prostituției, căsătoria între două persoane de același sex sau, doamne ferește, adopția gay! Pentru că ar însemna pângărirea dreptei credințe, care nu e religie de stat, dar își arogă acest drept.

Sunt botezată ortodox, e problema mea în câte religii mă-mpart și sunt gay. Sfinția sa m-ar îneca în agheazmă, dacă statul i-ar conferi această putere. Asta după ce va încerca să mă convingă că sunt păcătoasă, împotriva firii și unealtă a satanei.
Cred cu toată puterea mea că dumnezeul lor nu ar fi de acord cu această judecată, dreaptă în ochii lor, dar împotriva uneia dintre învățăturile de căpătâi a bibliei pe care jură: cine-i fără de păcat, să arunce primul piatra.

De asta preasfințitul Casian urcă cu mașină de teren, cu toate că n-are voie, până pe platoul Bucegi, unde sfințește o biserică ale cărei planuri n-au fost încă aprobate, dar pentru care are terenul, ca donație din partea primăriei Bușteni, care vrea să se pună bine cu domnul. Pentru că mai avem atât de mare nevoie de încă o biserică și nu oriunde, în munți, la cea mai mare altitudine la care a fost vreodată construită o biserică ortodoxă în România. Pentru că argumentul suprem e că a fost cerută de credincioși. Numai că acolo, sfinția ta, nu urcă doar credincioși ortodocși. Urcă orice fel de om. Cu sau fără religie. În căutarea dumnezeului lui, în căutarea liniștii sau, pur și simplu, pentru că vrea să vadă cum arată un parc național, păstrat departe de om. Dacă tu aduci acolo o biserică, în numele domnului, strici exact perfecțiunea aia a naturii, pe care o propovăduiești. Strici creația lui pentru că, dacă voia biserică acolo, o făcea să apară ca prin minune. Nu te punea s-o construiești și nici să distrugi primordialul. Poate că platoul ăla e tocmai biserica pe care a vrut-o, dar tu ești prea plin de mândrie ca să recunoști că nu s-a sfătuit cu tine înainte de a-l pune acolo. Și mândria e păcat capital, sfinția ta.

De asta legea privind cimitirele private nu a fost contestată decât de biserica ortodoxă. Cum să înmormântezi un ortodox și-un catolic unul lângă altul? Chit că familiei nu-i pasă, atât timp cât își vede mortul îngropat. Chit că mortului nu-i mai pasă, că e mort și-n curând va putrezi. Chit că azi nimănui nu-i mai pasă ce religie are vecinul de mormânt, că-i mort și ceea ce e după moarte, nu s-a-ntors nimeni să spună.

Bisericii ortodoxe îi pasă! Că-și pierde aria de influență. Că dacă orice mort se-ngroapă în orice groapă, indiferent de religie, cauza morții sau tezaurul moștenitorilor, cum își mai fac ei buzunarul gros? Cum mai cer taxă dublă pentru înmormântarea creștinească a sinucigașilor? Cum mai păzesc ei sufletul nemuritor al ortodoxului, dacă e îngropat lângă mahomedan?
Da` dacă-l convinge ăla după moarte că Allah e mai tare ca Isus?
Da` dacă află familia mortului ortodox că imam-ul nu cere taxă de slujbă, pe când el da, și decide că e mai simplu și mai lipsit de cost să bagi mortul în pământ și să-l lași acolo?
Da` dacă o să afle, curând, toți ortodocșii că în suflet porți credința, nu în banii pe care îi împingi popii, că dacă există o forță supremă, atunci aia are nevoie de dovezi de bunătate, nu de dovezi de portofel, că mortul e carne și carnea putrezește, indiferent de câți bani dai la biserică și, până la urmă, de ce să existe cimitire private, unde poți îngropa când vrei, pe cine vrei, și primești și chitanță pe ce cheltuiești, când în cimitirul ortodox totul se duce în buzunarul popii și, implicit, al BOR-ului?

De asta, în loc să se investească în medicină și învățământ, fonduri uriașe din bugetul de stat se duc spre lăcașe de cult. Ortodoxe, bineînțeles. Nu în echipament medical, nu în asistență socială, nu în manuale sau restaurare de monumente, ci în biserici noi și-n preoți noi. Că se pare că un spital pe oraș e de ajuns, dar avem nevoie de câte o biserică în fiecare cartier. Stai, cel mai aproape spital e la câteva sate depărtare? Nu-i nimic! Bine că există biserică și la intrarea și la ieșirea din sat, să-ți aducă aminte că ești muritor și viața ta e în mâinile lui.
18300 de biserici, 4700 de școli și 425 de spitale. Raport grotesc, dar real.

România e stat laic. Sau neutru din punct de vedere religios. Are, în momentul actual, 18 culte religioase recunoscute. Cu amendamentul că fiecare persoană are dreptul de a-și exercita liber credința. Statul e neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.
Și atunci de ce statul, în forma lui actuală, permite Bisericii Ortodoxe să-și aroge dreptul de cult preferat? De ce îi dă drept de veto inclusiv în probleme politice, de genul alegerilor prezidențiale? Drept de îndoctrinare a maselor, drept de strecurat printre portițe legislative, drept de a amenința, drept de monopol, drept de a trișa fiscul, drepturi depline?

Sunt 86.6% ortodocși declarați. Pentru că așa au fost botezați. Nici eu nu m-aș declara atee, nu pentru că am fost botezată ortodox, ci pentru că religia mea, la care am ajuns în timp și pe care am ales-o, nu are un nume. E un mix de religii. Ca mine, mulți. Care vor declara la orice recensământ că au fost BOTEZAȚI ortodocși. Între ”botezat” – ceea ce se cere la un recensământ – și în ce cred eu, e o diferență majoră. Nu m-aș declara nici catolică, nici de religie mahomedană, nici măcar n-aș spune, de amuzament, că-s reptiliană. Pentru că nu-s. Dar faptul că majoritatea se declară ortodoxă nu dă dreptul BOR să presupună că România, ca stat, e ortodox. Nici să-ncerce să-și exercite puterea, nici să pună parapon pe mințile unor oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă cu ce le șoptește lor domnul.

Și nici să transforme un stat laic, neutru – dacă vă convine mai mult – într-unul religios, ortodox, care s-ar putea deda, la imboldul bisericii creștin ortodoxe, la fapte demne de Inchiziție. Doar că Inchiziția a început acum aproape 1000 de ani, și însuși Papa și-a cerut iertare pentru greșelile pe care le-au făcut atunci. Cu 1000 de ani în urmă.

Părerea mea? Statul ar trebui să stea departe de biserică. Orice biserică. Să respecte neutralitatea religioasă din Constituție. Să nu mai favorizeze vizibil BOR și să nu mai permită amestecul religiei în stat, fie ea și majoritară.

Dacă acum, în 2014, ne lăsăm controlați de religia majoritară, ne-ntoarcem acolo, în Evul Mediu, când biserica era prima putere în stat. Într-o perioadă neagră pe care alții au ales s-o uite sau s-o renege dar pe care noi, ca români creștini, suntem în stare s-o luăm de bună, s-o readucem la viață și s-o perpetuăm, în numele dumnezeului ortodox.

Comments (14)

  1. Gabriel

    La noi dracul nu e asa de negru se poate si mai rau http://en.m.wikipedia.org/wiki/Islamic_State_of_Iraq_and_the_Levant

    Reply
    1. cami (Post author)

      se poate. dar, prin puterea comparației, se poate și mai bine

      Reply
  2. valentin

    Nu cred că la recensământ e câmp special “religia în care ai fost botezat”, dar marea majoritate asta declară. Pe mine m-a declarat maică-mea ortodox, deși știe că nu mai sunt de multă vreme, tot din cauza metodelor inchizitorii la care s-a ajuns din lipsa de educație a poporului nostru în istoria religiilor. Mix-ul de religii e bun, numai să nu fie folosit în același scop ca și credincioșii, adică pentru iertarea greșelilor etc, ori să convingi o persoana ca face bine, când de fapt faptele spun altceva. Și să fie măcar un pic fun.

    Reply
    1. cami (Post author)

      n-o fi, da` te-ntreabă.
      era undeva o chestie: n-am nici o problemă cu religia, ci cu cei care o practică.

      Reply
  3. Gabriel

    Viata e plina de greutati …de oameni rai etc si cum as putea sa te conduc daca nu-ti arat calea spre odihna sufletului , cum as putea sa-ti iau niste bani aratandu-ti o lume nevazuta in care tu sa crezi ca un prost iar eu sa fiu stapanul tau.Dar rau cu rau si mai rau fara rau. Daca o gloata de zombie care nu mai crede in nimic ar veni sa te distruga sa-ti ia tot si sa guverneze lumea? Ar fi mai bine? Chiar daca ti se pare ciudat lumea fara o credinta ar fi haos. Si totul pentru ca natura umana e defecta, guvernata de sentimente , vezi dobitocul care s-a sinucis pe dn1 , traim intr-o lume suferinda ce nu poate fi schimbata ci poate doar …coafata.

    Reply
    1. cami (Post author)

      lumea e împărțită în prea multe credințe care se cred supreme.
      ar fi mai bine dacă fiecare ar crede în ceva, orice, dar nu ar încerca să impună și celorlalți. credința e o alegere personală, nu o dictatură de hoardă.

      Reply
  4. Cuvanta

    La mine in sat in biserica catolica troneaza un afis cu taxele pt evenimente. Pornesc de la 100 de lei :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      dau chitanță pentru bani?

      Reply
  5. Lotus

    Voiam să zic că într-un fel e de înțeles de ce-i favorizat ortodoxismul, românii fiind în majoritate ortodocși, dar ai dreptate: este o apartenență de formă.

    Eu mă bucur că faci distincția între Dumnezeu (sau putem să-l numim altfel) și oamenii care își asumă rolul de intermediari. Pentru că sunt foarte mulți care spun: uite, preoții fac asta și asta, deci religia e pentru oi, de unde rezultă că Dumnezeu nu există. În realitate, faptele unui om vorbesc în primul rând despre el. Iar la nivelul la care suntem acum, oamenii au tendința să pervertească orice, înclusiv școala sau educația. Avem mafia din învățământ, mafia din sănătate etc. E trist, dar în goana lui după căpătuială, omul a uitat de el însuși, de valorile și aspirațiile lui profunde, ajungând să-și măsoare viața în număr de arginți. A pierdut aurul și diamantele. Și, într-un fel, ăsta e iadul, sau materialismul, îndepărtarea de esențe.

    Din punctul meu de vedere, puțin contează că se face sau nu se face religie în școală. Cu sau fără ea, școala rămâne o instituție care, în linii mari vorbind, în loc să te facă să-ți pui întrebări, să-ți dezvolți intuiția și creativitatea, să evoluezi ca om, să devii inteligent într-un sens profund, îți exersează doar memoria și anumite scheme logie pe tipare fixe, transformându-te într-un fel de robot + enciclopedie ambulantă pe subiecte deseori lipsite de profunzime sau abordate superficial. Cu religie, fără religie, sistemul, privit atent, mi se revelează putred la rădăcină.

    Dar asta-i o altă discuție.

    Reply
    1. cami (Post author)

      n-am cum să nu fac distincția. puterea supremă e una, ce spun alții că le-ar spune puterea supremă, e cu totul alta. și nici măcar la preoți nu spun că-s toți fățarnici; doar cei mai mulți dintre ei.

      școala are multe hibe. depinde și de noroc, la urma urmei. eu am avut noroc de mulți profesori nerobotizați, dar câți au avut același noroc? religia în școală, mai ales că se face obligatoriu în 1-4, nu face decât să te dreseze de mic.
      dar da, sistemul în sine e de discutat altă dată.

      Reply
  6. Pingback: Cutia milei | Bancuri

  7. Nautilus

    “Am crescut cu impresia că religia de stat în România e ortodoxismul. Că așa ți se spunea. Că suntem sub o zodie norocoasă, că măicuța domnului veghează asupra noastră, că voia dumnezeului ortodox e să-i fim supuși, că preotul trebuie respectat, doar e mijlocitorul direct al divinității și că e de datoria ta să-i pupi mâna, să te apleci în fața lui și să-i strecori, pe lângă paharul cu vin și tradiționalul cozonac și-un ban. Mai mult lui, mai puțin la dascăl. Bani să fie.”

    Asta poate în anii ’90.

    De câţiva ani (mai precis de prin 2008-2009) are loc o mişcare destul de suspectă a propagandiştilor înspre musulmani. Jurnaliştii, bloggării şi comentacii fac agitaţie în favoarea a tot ceea ce ţine de Sharia, purtatul de hijab, talibani, uciderea cu pietre şi altele pe măsură.

    Reply
    1. cami (Post author)

      păi, atunci am crescut eu.

      să aruncăm cu pietre, deci!

      Reply
  8. Pingback: Ce-am făcut de Pride | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *