35 de motive pentru care ești deja bătrân

Da, știu, o să citești titlul și-o să zici că la în jur de 30 de ani nu ești bătrân. Bătrân ești după 60 de ani. Că încă nu ești înțelept, cu păr alb, cu nepoți, cu apartament cumpărat din bani proprii, nu cu credit, că încă n-ai riduri, că nici măcar în floarea vârstei nu ești, că pân` la urmă nu contează cifra, contează cum te simți etc.

Dar ești bătrân. Asta e. Obișnuiește-te cu gândul.
Nu bătrân ca pensionarii care-ți vânează locul în autobuz, nici ca vecina care te spionează pe vizor, nici ca bunica care-și aduce aminte de cum a fost în al doilea război mondial și pentru care maximum de impuditate era să-și arate glezna dar, totuși, bătrân. Și-o să-ți spun de ce.

1. Dacă nu ți-ai schimbat buletinul pe motiv că l-ai pierdut sau că te-ai măritat, cel mai probabil la anu` îl schimbi că expiră. A doua oară. Și da, primul tău buletin a fost din ăla cu foi și coperți plasticate, de care ai fost extrem de mândru la 14 ani. Adică da, acum măcar 10 ani.

2. Ai fost în ultima generație care n-a dat examen de capacitate ca să intre la liceu. Sau prima care l-a dat.

3. Cutare se plânge că nu mai e așa tânăr. Când întrebi ce vârstă are, îți răspunde melancolic ”ehei, am deja 24 de ani”. Și-ți vine să-l împuști în rotulă pentru că, dacă la 24 de ani el e bătrân, tu ești deja o hoașcă.

4. Pentru ăștia din jur, comunismul e o perioadă istorică la fel de îndepărtată pe cât e pentru tine evul mediu. Sau renașterea. L-au învățat la ora de istorie în clasa a 2-a, în timp ce tu ai trăit în el. Eventual pionier.

5. Când le spui povești de atunci, te ascultă la fel cum o ascultai tu pe bunica, atunci când povestea despre nemții care îi cedau locul în autobuz și-i dădeau ciocolată și despre cum era la ea la școala de fete, la pension.

6. Lucrezi și-ți plătești singur facturile de mai mult de 5 ani. Cu carte de muncă. Și știi ce-i ăla impozit de venit, declarația la finanțe și asigurarea medicală.

7. Când vine vorba de jocuri, tu încă suspini după Tanks și Hercules. Iar table, șah, remy, ȚOMANAP, avioane, pâinile, spânzurătoarea și poker ai învățat să joci cu adversari reali, nu on-line.

8. Tamagotchi-ul cu un singur personaj la care ai sperat tu câteva crăciun-uri la rând se vinde ca vintage pe net. La fel și Tetris-ul.

9. Ai mai mulți ani decât avea diriga ta din clasa a 5-a și ești de-o vârstă cu proful pe care atunci îl considerai bătrân.

10. Dacă tu n-ai, colegii tăi din gimnaziu deja au copii. Care au intrat deja la gimnaziu.

11. Guma Turbo de acum nu are surprize la fel de mișto ca atunci când făceai colecție. Și știi și de Minti, Tipi-Tip, Kent, Koukouroukou, Bonibon, Topi-Top, Tropicana, guma Sindy, Brifcor, OtoMoto, ciocolata Scufița-Roșie și Kiss, cocoșeii de zahăr și semințele de la țigani, iar înghețata era doar vafă de ciocolată sau de vanilie.

12. Înainte puteai să lucrezi de la 8 dimineața, să ajungi acasă, să party-party într-un bar, să dormi 4 ore și, a doua zi, s-o iei de la capăt. Constant. Acum tre` să dormi măcar 8 ore ca să fii funcționabil.

13. Mahmureala nu mai ține câteva ore, ci o zi. Uneori două, dacă s-a lăsat grav, cu toată noaptea pierdută. Iar aspirina nu mai e la fel de eficientă pe cât era odată. Dar e indispensabilă.

14. Trosnești din toate vertebrele și parcă ai prins și-un început de reumatism.

15. Ai în geantă pastile de stomac, fiere sau colon, fără să ai probleme cu motivație medicală.

16. Încă mergi pe principiul conform căruia viața de noapte începe după ora 22, și nu-i înțelegi pe cei care ies la o bere la ora 5 după-amiaza. Nici cafenelele care închid la 00. Pe vremea ta…

17. Chiar ai început să folosești ”pe vremea mea”.

18. Folosești și ”copiii”, cu sprânceana ridicată către cei cu măcar 5 ani mai mici, uimit fiind de câtă energie pot avea, sau de ce chestii îi fac să râdă spasmodic.

19. Te enervează și te amuză în același timp invitația de a te uita în buletin când spui că te doare ceva, sau că nu mai ții la delilah cum țineai odată.

20. Ai votat la prezidențiale de măcar 2 ori.

21. Copilul vecinilor îți vorbește cu ”dumneavoastră”, vecinul îți spune ”săru` mâna” și pe stradă mămicile își atenționează copiii cu ”las-o pe tanti să treacă”.

22. Te sperie ideea că în week-end o să primești invitații de ieșit, când tu nu vrei decât să dormi. Sau să lâncezești. Și modelul tău în viață e leneșul ăla care e ajutat să treacă strada, sau loris-ul Kinako. Dacă nu știi cine e, căută pe net. Dacă nu știi să cauți pe net, atunci chiar ești foarte bătrân.

23. Nu ți se pare deloc ciudat să te uiți la filme făcute în anii `90. Ba chiar te identifici cu personajele. Purtai și tu haine din alea, ascultai aceeași muzică și aveai aceleași hobby-uri. Și compul cu ecran negru și cu scris verde ți se pare atât de familiar.

24. Te deprimă să afli câți ani au personajele din Beverly Hills 90210 sau Saved by the bell. Și da, nu pierdeai nici un episod. Și multe din chestiile din Star Trek nu mai sunt SF, au devenit realitate.

25. Încă mai crezi că telefonul e în primul rând pentru vorbit, nu neapărat pentru ascultat muzică, intrat pe net sau făcut poze. Atunci de ce ar mai exista mp3-player, comp sau aparat foto?

26. Ai văzut procesul Ceaușeștilor în direct. Și ai și înțeles ceva din el.

27. Ai poze alb-negru, developate de pe film, cu margini zimțate și hârtie din aia groasă, frumos așezate în albume foto. Și poze color pentru care ai adunat din banii de pachet ca să le developezi. Și știi foarte bine ce-nseamnă developat de poze.

28. Și măcar o poză cu tine bebeluș, în fundul gol, pe pătură. Sau cu ursul împăiat, la munte. Sau cu maimuța, la mare.

29. Ți se pare ciudat să pui costum de baie copiilor sub 3 ani. Și la fel de ciudat să vezi poze cu bebeluși goi pe facebook.

30. Poți spune clar că nu mai ai mofturi, ci tabiet-uri sau dependențe.

31. Milf-ul după care salivează toți e cu 3 ani mai mare ca tine. Dacă ai avea copil, ai trece drept milf.

32. Melodiile trecute mai nou la ”oldies but goldies” le ascultai drept hit-uri în adolescență. Ce considerai tu ”oldies” e în prezent pe același plan cu Mozart. Clasic.

33. Cu hainele pe care le purtai în adolescență, fierul de călcat de atunci și posterele de pe pereți ai putea face bani buni, de la colecționari de vechituri.

34. Știi diferența între ”milițian” și ”polițist”, și-ntre ”tovarăș” și ”domn”.

35. Citeși asta și dai nostalgic-afirmativ din cap.

Dacă te-ai recunoscut în măcar 20 din chestiile de mai sus, da, ești bătrân. Obișnuiește-te cu ideea.
Drept consolare, data viitoare – lista cu motive pentru care ești încă tânăr. N-aș vrea ca din cauza mea să crească rata de sinucideri printre gerascofobi.

Comments (20)

  1. Tudor Enea

    Nu, nu sunt de acord cu tine! Adica nu vreau sa fiu! La naiba, sunt asa putin, adica putin mai mult. As fi tentat chiar sa iti dau dreptate. Dar nu, nu pot… ce batranete dom’le? Da-le incolo de motive. Tineretea sa traiasca. Si noi la fel.

    Reply
    1. cami (Post author)

      noi suntem undercover. bifăm motivele, da` noi nu! în nici un caz! noi să fim sănătoși…

      Reply
  2. valentin

    Sau dacă ai treizeciși în buletin și nu ți-au ieșit 20 de puncte înseamnă că ai fost ținut legat de calorifer. Știu și din ăia de 24 care au mai multe puncte, iar când o să se plângă că sunt bătrâni, o să le dau dreptate. Cui nu-i frică de bătrânețe? Moartea-i un mizilic. Cred că o să mă consider bătrân când n-o să pot alerga cei 6 km standard, când n-o să mai fac sărituri cu bicicleta sau o să mă pierd într-un oraș mare.

    Reply
    1. cami (Post author)

      ăia-s excepția. ei întăresc regula.
      mda, fiecare-și setează baremul după care să se simtă cu adevărat bătrân. eu nu m-am gândit încă serios la asta.

      Reply
  3. geo

    bun, deci. eu am 10 din toate astea. nu-i ok.:| să nu uiți să pui alea cu tânăr, ca să mă consolez și eu puțin. te rog.

    Reply
    1. cami (Post author)

      cât de curând. dacă nu uit. din cauză de vârstă, înțelegi tu.

      Reply
  4. Poveştile Mele

    Au! Am vreo 90% din astea! Dar tot vârsta din suflet contează, nu…? :)
    De câţiva ani, am început să simt tot mai acut asta cu „pe vremea mea”. Au! încă o dată!
    Dar asta nu înseamnă că nu mai merg pe munte, că nu mă mai uit la un film cu adolescenţi, că nu mai rememorez „Gilmore Girls”…
    Ioana

    Reply
    1. cami (Post author)

      mai știi când ne uitam la filme cu adolescenți și eram și noi ca ei? dublu au!

      vârsta din suflet contează. până în momentul în care vezi că, la vârsta ai, n-ai voie să cumperi bere.

      Reply
  5. Mucegai

    Nasol, am bifat aproape toate punctele și am decedat nervos, am vrut sa-mi tai venele dar progresul m-a ajuns din urma si am constat ca am doar cuțite boante si ma rad cu Philipshave. Te urăsc!

    Reply
    1. cami (Post author)

      ehehei, era mai simplu să te sinucizi cândva. pe vremea noastră, adică.
      și-o să mă urăști mult? ai grijă, în curând o să fim atât de bătrâni, c-o să uităm constant chestii

      Reply
  6. Nautilus

    1. Crezi că nu e politically correct să spui că ai îmbătrânit, ci că ai ajuns la o vârstă.

    2. Votezi PSD.

    3. “Nopțile în care lipsești de acasă” se consumă pentru paza roșiilor de pe tarla.

    4. La fiecare campanie electorală mănânci mulţi mici direct din găleţi.

    5. Îl admiri pe Liviu Dragnea.

    6. Dacă te duci în concediu, obosești înainte de a ți se termina banii.

    7. Farmacistul îți este cel mai bun prieten.

    8. Nu mai ştii cât costă o cutie de prezervative.

    9. Le faci concurenţă metalurgiştilor scoţând seceri şi ciocane din gură şi din cur deopotrivă.

    10. Ultima carte pe care ai citit-o era “Tezele Din Iulie”.

    11. Încerci să îndrepţi încreţiturile de la pantaloni şi realizezi că de fapt nu ai pantaloni pe tine…

    12. Te-ai întors de la turul II al prezidenţialelor înainte să îţi vină rândul să votezi, fiindcă începea “Suleyman Magnificul”.

    Reply
    1. cami (Post author)

      recunosc cinstit că nu știu cât costă o cutie de prezervative. dar pe bune că există o explicație!

      Reply
      1. valentin

        Deci acum doi ani Dragao era celebru în Cluj? În Cluj-Napoca mea virtuală? Clujul meu.
        Nautilus, vezi că ritmul era:
        Ce m-aș face eu / Ce te-ai face tu?
        Dragă ție studenție….

        Reply
  7. Creve

    Văd că știi bine chestiile anilor `90 :))) O veritabilă băbuță :)))

    Reply
    1. cami (Post author)

      ehei, maică, pe vremea mea…

      Reply
  8. Pingback: 35 de motive pentru care lumea nu te consideră normal | Erase Rewind

  9. Matilda

    N-am citit tot – lipsă de timp, deh, dar sper c-o să revin, că-mi place cum scrii. :)

    Vreau să spun doar un singur lucru: tu însăţi nu eşti destul de bătrână, n-ai învăţat la şcoală definiţia comunismului :P (E un sistem social în care nu mai există bani/proprietate, călăuzit de principiul “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi”).
    Prin urmare, PE PLANETA ASTA N-A TRĂIT NIMENI ÎN COMUNISM. Au existat/există partide comuniste care au militat/militează (cel puţin la modul teoretic) pentru instaurarea lui, dar, pe drumul către el, toată gaşca veselă s-a oprit în etapa numită socialism (fie el multilateral dezvoltat sau ba) = sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic (cf. DEX).

    Reply
    1. cami (Post author)

      Mda, reformulez: comunismul așa cum l-am trăit/perceput eu/noi. Un hibrid comunist, nu de alta, da` se-nvârte Dej în mormânt dacă află că nu a fost. Și Ceaușescu. Nu ne putem asuma atâtea răsuciri colective, nu?

      Reply
  10. Răzvan

    E mai mult pentru femei, din câte constat. Nu de alta, dar ar fi ciudat să mi se spună “tanti” sau să trec drept milf. :D

    Reply
    1. cami (Post author)

      nenea. și dilf :D

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *