Monthly Archives: December 2014

Tradiții de Crăciun

Mi s-a dovedit, încă o dată, că românul e bătut în cap. El a rămas cu perioada comunistă adânc înfiptă-n creier. Nu că n-ar fi trecut 25 de ani de atunci, timp în care ar fi trebuit să-nțeleagă că nu mai e nevoie să stea la cozi de la 5 dimineața și nici să aibă pile la doamna de la carne, ca să aibă ce pune pe masă de sărbători. Da` perioada aia e atât de bine-nrădăcinată-n mintea lui, c-a reușit să inoculeze și ăstora, care nici măcar nu trăiau conștient la revoluție, aceleași manii și temeri. A rămas cu ideea că tre` să-și facă provizii de iarnă ca să nu moară de foame și că, de sărbători, tre` să facă mâncare cât pentru o cazarmă, ca nu cumva să rămână fără sau să creadă vecinul că e zgârcit sau, mai rău, sărac.

Să-ncepem cu-nceputul.

S-au dat ajutoare de la UE. Sau s-au trimis, că de ridicat nu s-au ridicat decât cam jumătate dintre ele. Da` ăia care au venit să le ridice, ghici ce-au făcut? Da, coadă. În ciuda faptului că era program în fiecare zi, că s-a prelungit programul, în așa fel încât să nu rămână nimeni fără, că s-au dat asigurări că se pot ridica până pe 31 decembrie, românul a făcut coadă. Și nu din aia simțită, cu o persoană aranjată regulamentar în spatele celeilalte, așteptând să-i vină rândul. Nu. Coadă din aia, cu îmbulzeală, oprit de circulație, mișcat de la un centru la altul ca să ia măcar 2 pachete pe propria răspundere. Și da, s-au călcat în picioare, au stat de la miezul nopții la coadă, să nu le fure cineva dreptul, au făcut scandal și s-au plâns lacrimogen că nu au cu ce. Și dup-aia au dat o raită cu taxi-ul și la următorul centru, pentru reiterarea poveștii.
Că românul nu-i român dacă nu se bate pe ceva gratis și nu se simte bine dacă nu poate povesti prietenilor cum a înșelat sistemul, că oricum e plin de hoți, dom`le. Lasă, să mai furăm și noi, că ei ne-au furat destul!

Am fost în Lidl să iau o caserolă cu cotlete. Una singură, că-mi era de ajuns. În timp ce partea aia cu carne de pui era cam pe jumătate plină, la carne de porc bătea vântul. Tot au luat. Și-am zis că, dacă tot și-au făcut aprovizionarea de azi nu-i bai, vin eu a doua zi să-mi iau o caserolă cu cotlete. Că dacă au ras tot, înseamnă că nu mai au nevoie. Ghici ce, a doua zi da, bătea vântul în galantare. Da` nu mai era nici carnea de pui, nici nimic care să semene vag a carne proaspătă. Au luat tot ca termitele, inclusiv cotletele alea mari, din care eu aș mânca un an întreg. Au mai rămas conservele și cârnăciorii uscați, că presupun că nu li s-a părut foarte creștinesc și tradițional să servească cârnăciori uscați tocmai de nașterea domnului. I-am prăjit foarte puțin creștinesc și tradițional și-au fost foarte buni, că nu țineam neapărat să am cotlete.

Da` nu pot să nu mă-ntreb unde a dispărut toată carnea. Că, de obicei, duduie galantarele de carne și nu se-apropie nimeni de ele. Plus că bag mâna-n foc că și la restul magazinelor cu carne era la fel de gol. C-au luat, să fie! Am auzit povești din astea sinistre, cu câte juma` de porc cumpărat, doar pentru sărbători și, sincer, nu-nțeleg unde și cât pot să bage doar pentru că e o ocazie specială.

Așa ajungem la oalele cu sarmale. Oale cu sarmale de post, până pe 24 inclusiv și oale cu sarmale cu carne, pentru de pe 25 încolo. Nu, nu oale din alea în care încap 2 porții. Oloaie. Cu suta de sarmale, frate, să fie!
Ce contează că, după ce-mpart de sufletul lu` Cutare în diverse locații și mai mănâncă și ei de se-mbuibă, încă rămân destule să hrănești un trib? Alea-s sarmalele de post care rămân și, cel mai probabil, ajung la gunoi undeva pe 1-2 ianuarie, că nici de dat nu mai dau din ele, nici de mâncat nu le mai mănâncă.
C-au trecut pe alea cu carne. Din care nu dau de pomană, servesc musafirii. Cărora le mai dau și din ligheanul cu salată boeuf, și din ceanul cu tochitură, și din tăvile cu turte, și din butoiul cu răcitură, și dup-aia se plâng că n-ai făcut decât să guști din fiecare și ei s-au chinuit să facă atâta mâncare degeaba. De parcă i-a obligat cineva să golească magazinele și să gătească pentru de la 20 persoane în sus, în condițiile în care ei sunt 6, cu tot cu musafiri.

Și-i musai să cumpere pâine. Pe 24 îi vezi pe toți cum invadează magazinul cu o sacoșă specială doar pentru pâine. 2 pâini? Dă-mi 10, să fie, că magazinele nu au program pe 25, și-o să rămânem înfometați sau fără pâine. Lasă, s-avem 3 zile de Crăciun, să nu murim de foame. Ce mai contează că la fiecare consignație găsești pâine, și multe îs non-stop, și poți să-ți cumperi și la 2 din noapte da, în noaptea de Revelion? Ce contează că nu mănânci mai mult de o pâine toată săptămâna? De sărbători ia 10, să fie! Ia toată pâinea, că știi tu că vecinii sunt hapsâni, și cumpără și ei după tine, și riști să rămâi fără, din cauza lor. Și ce mai contează că mai faci și mămăligă, c-așa-i tradițional și bun, ia toată pâinea și ia-o acum, pe 24, să-ți ajungă 3 zile, chit că mulți muncesc și vând pâine proaspătă și pe 25. Și dup-aia arunc-o la gunoi, că s-a-nvechit și n-a mâncat-o nimeni. Da` măcar ai demonstrat că ai și ai evitat cu grație dezastrul de a rămâne flămând.

Și nu uita să te plângi cât te-au costat sărbătorile și cât ai cheltuit pe mâncare pe care da, dup-aia ai aruncat-o pentru că da, ca-n fiecare an, ai făcut mai mult decât îți trebuie. Dar banii s-au dus, i-ai dat cu bună știință, și-acum simți nevoia să te plângi de cum te sărăcesc sărbătorile. De cum hoții și tâlharii profită de tine și-ți iau banii, în timp ce tu nu vrei decât să te bucuri de sărbători. Că e 1 leu o pâine, tu ai luat 10, 8 le-ai aruncat. Îți dai seama, te-au tâlhărit cu 8 lei și stau acum și fac concedii simandicoase prin afară, pe banii și pe munca ta. Că te-au obligat ei, oricare ar fi aceștia, să cumperi ca-necatul doar ca să te dai rotund.

Nu pot să trec peste o poveste, caz real, în care ea, pensionară veritabilă, cu cont în bancă cât salariul meu pe mulți ani a ascuns toată mâncarea prin cămară, când a auzit că-i vin musafiri. Și-n același timp a pregătit milionul, să i-l dea părintelui care vine cu ajunul. Că musafiri îi sunt rude care o ajută din când în când, dar părintele e reprezentantul domnului și nu poate să scoată un arpegiu fără să fie plătit pe măsură.

Și nu pot să trec nici peste vaietele care-ncep de dinainte de Crăciun, legate de kilograme, cântar și luat în greutate. Că toate încep să anunțe cum se vor îngrășa ele de sărbători, și cât de urâtă este perioada asta pentru că, efectiv, nu se pot abține din mâncat. Plus că-s invitate și la nașu`, și la cumătru` și la mama soacră, și cum să refuze. Dacă ar fi după ele, n-ar mânca decât apă cu pesmeți dar, din cauza celorlați, se-ngrașă ca vacile. Lamentările de dinainte și lamentările de după. Rezultatul e același: fac concurență porcului de-abia tăiat, dar au impresia că, dacă s-au plâns sau și-au căutat scuze, îs oareșcum exonerate de vină.
Newsflash: te-ai făcut cât vita pentru c-ai mâncat ca scroafa și nu e decât vina ta, că nu ți-a băgat nimeni pe gât mâncare cu forța. Obișnuiește-te cu gândul și treci peste. N-o să slăbești văitându-te. Cel mai probabil o să slăbesc eu, că-mi toci nervii mărunțel, cu satârul cu care ai tocat perișoarele.

Deci da, românul e bătut în cap. Și-o face cu mâna lui și se plânge după. Își umple frigiderul de parcă a dat de o sursă pe piața neagră înainte de revoluție, se-mbuibă ca-necatul, se dă rotund cu cât de creștin e el c-a primit popa, da` nu-i dă un leu lu` amărâtul ăla care stă cu mâna-ntinsă și dup-aia se plânge că și de sărbătorile astea a rămas falit. Și da, o să se-mbulzească să prindă crucea în apa înghețată și dup-aia o să se plângă că dumnezeu nu l-a ferit de pneumonie. De parcă n-are altă treabă decât să aibă grijă de toți idioții.

Da` într-o reprezentanță Orange a intrat o plodoaică cu taică-su` să-ntrebe vânzătorul unde e reprezentanța Vodafone. Asta mi s-a părut oareșcum ironic. Măcar n-a întrebat de unde să cumpere cotlete.

Published: December 26, 2014 | Comments: 22

Măcar de Crăciun

A venit din nou acel moment în care toți se simt pătrunși de spiritul sărbătorilor și-ți bagă pe gât faza cu ”fii mai bun”.

Ce contează că-n restul anului ai fost un porc nenorocit care-și bate nevasta, bagă maidanezii în sac și-i aruncă-n Dunăre sau refuză să plătească pensia alimentară a plodului? Acum e momentul să-ți răscumperi greșelile. Să te căiești pentru faptele tale, să-i cumperi femeii un buchet de flori, să ignori maidanezul și să te duci la plodul tău c-o mutră spăsită și-un cadou luat de la 39 de mii, pentru că da, vine Crăciunul.

Toate păcatele se spală în perioada asta.
Toate câcaturile pe care le-ai făcut în timpul anului se șterg de pe răboj, pentru că e perioada aceea magică a anului. Eventual, dacă mai treci și pe la biserică, te spovedești și primești și popa cu Boboteaza, ”om bun” scrie pe tine.

Nici măcar nu e nevoie de promisiuni din alea cu ”de acum încolo”. Nu, alea deja sunt expirate. Tot ce trebuie să faci pentru a te revanșa, e să fii bun în perioada asta.
De la anu` poți s-o iei de la capăt, să redevii aceași nenorocit notoriu pentru că da, după 11 luni, vine din nou luna de ispășire. Și tot așa, în fiecare an. Cercuri.

Dacă nu vrei să intri în șaradă și să fii în perioada asta ceea ce nu ești în restul timpului ești perceput, bineînțeles, ca rău.
La fel și dacă refuzi să primești mâna întinsă a ăluia care te-a bușit în restul timpului și, de Crăciun, vrea să fiți prieteni. Dup-aia poate continua să te bușească, da` măcar de Crăciun să fie liniște și pace.
Și dacă nu vrei, măcar de Crăciun, să fii sociabil și să stai la mese-ntinse, cu oameni pe care nu-i placi în mod deosebit, cu care nu ai nimic în comun și cu care, în mod normal, n-ai sta la masă. De aia doar îi eviți tot anul.

”Măcar de Crăciun” e o chestie stupidă. Un câcat frumos ambalat, ca să te facă să te simți mai bine, să-ți dea impresia că măcar tu ai încercat și eforturile ți-au fost refuzate sau, mai interesant, un mod de a te da rotund cu cât de om ești tu.

Eu n-o să fac donații pentru copiii orfani, pentru că nu fac asta nici în timpul anului. Pentru că, sincer, nu prea-mi pasă de copiii orfani.
N-o să cumpăr un cadou unui necunoscut doar pentru că asta se face. Pentru că mie-mi plac cadourile care sunt făcute și primite din plăcere, nu din obligație.
N-o să mă alipesc nici unei cauze care-ncepe cu ”de Crăciun gândește-te la cei care au mai puțin ca tine”. Pentru că, dacă ar fi să mă gândesc la ei, aș face-o constant, nu pe bază de reminder creștinesc.
N-o să fac small-talk cu persoane pe care nu le-am mai văzut de ani, doar pentru că ne leagă vag nu știu ce legătură de familie. Pentru că-n restul anului nici măcar nu mai știu exact cum îi cheamă și, cel mai probabil, dacă-i văd pe stradă, nu-i recunosc.
N-o să particip la evenimente care implică hai să ne cunoaștem mai bine, că doar suntem colegi. Pentru că, dacă vreau să te cunosc, te cunosc în restul timpului, nu fix 2 ore de Crăciun.
N-o să zâmbesc forțat și fals în poze de un grup căruia nu simt că-i aparțin, n-o să fac fapte bune pe care să le împărtășesc întregii lumi, n-o să iert persoane de neiertat, n-o să pretind că sunt altcineva decât sunt dar, în restul anului, n-am avut timp sau am uitat s-o dovedesc.
N-o să fiu altă persoană ”măcar de Crăciun”.

O să mă bucur, în schimb, să dau și să primesc cadouri cumpărate cu drag, poate o să casc ochii mari când o să văd brazi frumos împodobiți sau luminițe prin tot orașul, o să fiu la fel de indiferentă cu unii și la fel de eu cu alții, o să-mi pun o dorință, o s-aștept să se-mplinească, n-o să primesc cu Ajunul, nici cu Boboteaza, n-o să-i fac fericiți pe cei de care nu-mi pasă, n-o să stric fericirea celor pe care nu-i cunosc, iar faptele bune care fac Crăciunul magic n-o să le conștientizez, și dacă da, atunci n-o să le spun, nici măcar ca pildă. Că magia dispare dacă te-ncăpățânezi s-o subliniezi.

Și da, știu multe cântece de Crăciun. Doar că le cânt tot anul, nu doar ”când trebuie”. Încă n-am făcut bube dulci.

Published: December 21, 2014 | Comments: 10

35 de motive pentru care lumea nu te consideră normal

Știu. Ți s-a urât deja de replicile alea cu ”negarea e primul pas” și ”nebunii n-or să recunoască niciodată că nu-s întregi”. Ți se servesc pe bandă rulantă, cel mai probabil încă de când erai la liceu și, să ne aducem aminte, asta a fost cu mult timp în urmă. Ai, cel mai probabil, o nepoată care are mai puțini ani decât ai tu de când ai terminat liceul. Sau ai un coleg care are un copil care se-ncadrează în termenii ăștia. Liniștește-te. Am decis deja, ești bătrân. Nu mai are rost să discutăm asta.

Azi, în propoziții simple și pe înțelesul tău, motivele pentru care lumea îți spune că nu ești normal. Pe un ton amuzat, ”știu, și eu sunt în aceeași oală” sau foarte serios, ”slavă domnului, mie nu mi-a spus nimeni, niciodată, replica asta”.
Eu nu sunt aici să-ți spun dacă e bine sau e rău. Încerc doar să-ți explic de ce auzi, din ce în ce mai des, replica asta.
Pentru că da, sunt în aceeași oală.

1. Toți, dar absolut toți, au tunsori regulamentare. Mai scurt, mai lung, ondulat sau făcut cu placa, chiar nu contează. Tu ți-ai ras juma` de cap. Sau ai măcar 2 culori. Dacă e doar una, atunci e fosforescentă.
Dacă ești băiat, n-ai tunsoare tipic militară, ai plete. După care suspină fetele. Nu, nu după tine, doar după pletele tale. Că ele n-au păr atât de frumos, lung, des, buclat ca al tău.
Și ai fost capabil să treci de la păr pân` la fund la ras zero, sau scurt cu țepi.

2. Nu ai o căsătorie la activ. Și nici una în plan, chiar dacă nu ești single. Pentru că nu vezi utilitatea în acte, găini jucate și petrecere cu neamurile pe care ai preferat să le uiți.

3. Dacă ai, totuși, o nuntă la activ, a fost făcută în Vamă. Doar între prieteni buni. Ca mireasă ai purtat bocanci, ca mire – joben. Nimeni din familie n-ar fi recunoscut că e vorba de o nuntă. Cel mult o petrecere mai mare, cu mai multă băută.

4. Copilul tău adoarme pe Rammstein. Și n-ai crezut-o ciudată pe aia care-și adormea plodul cu Prodigy. Ba chiar ți-ai dori să poți face și tu asta. Doar că n-ai voce. Sau copil.

5. Ai mâncare de pisici în geantă. Sau de câini. Sau, dacă ești genul care poartă rucsac, ambele. Că nu se știe niciodată cu cine te întâlnești.

6. Nu ți s-a părut ciudat să spun ”cu cine te întâlnești”, pentru că știi și tu pisici sau câini pe care-i hrănești, în fața blocului. Sau îi hrănești, chiar dacă nu îi cunoști, doar pentru că ți-au ieșit în cale.

7. Vorbești cu ei. Da, pe stradă. Și-i întrebi de sănătate, chiar dacă știi că n-or să răspundă. Asta ar fi de-a dreptul bizar.

8. Ai tăi, însă, ăia de acasă, chiar răspund. Când intri în casă îi saluți, le pui întrebări și da, răspunzi în locul lor. Cu altă voce, că doar nu vorbești de unul singur.

9. Te-a tentat măcar ideea de a suna la concursuri din alea, cu mămici vesele care povestesc ce trăsnăi a mai făcut minunea lor, să spui că minunea ta s-a cățărat pe dulap, ai uitat-o închisă o zi întreagă în dulap, o plimbi doar în lesă, cu zgardă, nu folosești ham sau ai surprins-o bând apă din wc. Doar așa, să vezi cum se atacă protecția copilului sau, măcar, mămici conștiincioase și pline de sentiment.

10. Empatizezi însă cu mămicile cu pricina, în momentul în care ajungi la veterinar. Că a făcut alergie la carne, sau că trebuie castrat, vaccinat, deparazitat.

11. Și ești îndeajuns de sincer încât, la o discuție ”socială”, să-ți exprimi empatia, povestind prin ce ai trecut și tu. Cu paralelă la alergia plodului.

12. Nu vrei să socializezi cu taximetristul care, săracul, poate stă singur prea multe ore pe zi, și are chef să audă și el, săracul, o altă voce umană decât cea din stație. Nu vrei, și nu-ți pasă de sentimentele lui. E acolo să conducă, nu să socializeze.

13. De fapt, nu vrei să socializezi deloc. Decât dacă alegi tu persoana. Dar, în grupurile de zi cu zi, ți s-a pus deja eticheta de ”antisocial”. Oricum, mai estetic decât aia de ”sălbatică”, din copilărie.

14. Nu vrei concediu de sărbători. Nu din ăla de o săptămână, adică. Că nu te dau pe spate nici mesele în familie, pe la toate rudele, nici luminițele de crăciun, nici artificiile.

15. Te trezești gândind cu voce tare, în public. Nu contează dacă e o adunare la care ești foarte concentrat, sau o ipotetică discuție cu ăla care te-a enervat acum 2 zile, și-ți imaginezi cum ar fi fost să-i spui toate replicile care-ți vin acum. Atunci ai tăcut ca un pește. Dar acum le spui cu voce tare. Pe stradă. Două zile mai târziu.

16. Încă te mai gândești că ai fi putut reacționa diferit acum 10 ani. Când cutare ți-a zis nu știu ce. Și reiei momentul, și refaci istoria. Tot în prezent te trezești, da` măcar în gând, ai reacționat cum trebuie.

17. Închizi ușa, și-o verifici. Și spui cu voce tare că ai verificat-o, și e închisă.

18. O oră mai târziu, te-ntrebi dacă ai închis și aragazul. Sau dacă ai scos caloriferul din priză.

19. Da` ușa aia, chiar era închisă, sau doar ți-ai imaginat că ai închis-o și verificat-o, și acum e larg deschisă pentru toți cei care vor să te jefuiască?

20. Te liniștești cu gândul că, oricum ar fi, orice hoț și-ar lua o țeapă majoră, pentru că n-are ce fura. Decât dacă vrea să-ți facă un serviciu, să ducă gunoiul.

21. Ții minte cum îl chema pe măcar un coleg de la grădiniță.

22. Și-l cauți pe facebook. Și-i dai și add, pentru că el e colegul tău de grădiniță, care habar n-are cine ești, dar tu l-ai ținut minte și da, acum l-ai găsit, prin intermediul internetului cel magic și atotștiutor.

23. În ordinea asta de idei, începe acum să cauți pe fb și colegii de gimnaziu, și profii, și nu uita de tanti Maricica, care vindea carne când erai tu mic, și-ți dădea o bomboană pe sub mână, pentru că tu aveai 4 ani și ea 40. E posibil și chiar probabil s-o găsești. Nu, nu-i da add, și nu-i spune că ții minte faza cu bomboana. O să fie jenibil pentru amândoi. Dar caut-o, să vezi cum mai arată.

24. Fredonezi colinde vara. Nu, nu pentru că ești cel mai fan crăciun, ci pentru că sunt singurele chestii pe care le poți fredona fără să suni ca o cretă pe tablă.

25. Orice ai fredona, trebuie să duci refrenul pân` la capăt, oricâte persoane s-ar plânge de zgomotele ciudate pe care le emani. Măcar în gând. Măcar în gând, și tot trebuie să termini de cântat melodia.

26. Îți pocnești degetele ca mitraliera. Și te enervează aia care îți spun că, la bătrânețe, o să tremuri din toate încheieturile. Nu, nu e nici o dovadă medicală. E un mit. Și da, te-ai informat și știi foarte sigur.

27. Dar, dacă insistă, le arăți că-ți poți pocni și gâtul. Și degetele de la picioare. Doar nu te descălța, să demonstrezi. Asta chiar ar fi ciudat.

28. Ori gătești prea bine, și micul tău dejun arată ca la concursurile alea culinare între cheff de 5 stele, ori nu gătești deloc, adică aragazul e pentru cafea, cartofi prăjiți și omletă.

29. Ai desființat televizorul și-ți iei și informația, și filmele, și muzica exclusiv de pe net.

30. Dai cu aspiratorul duminica. Sau bagi o mașină la spălat. Sau bați un cui. Nu contează. Cel mai probabil, când toți se odihnesc ”că e duminică”, tu găsești ceva de făcut. Nu, n-ai nimic cu divinitatea, doar că atunci ai chef și timp să faci asta. Doar și tu ai stat degeaba miercuri, când ei șmotruiau.

31. Ai mâncat pâine cu margarină și cu delicat. Sau pâine cu apă și cu zahăr. Pâine prăjită în ulei. Gheare de pui. Creier pane. Mere în aluat. Clătite fără umplutură. Picioare de broască. Clei de copac. Pâine cu ketchup. Cartofi cu muștar. Pizza cu maioneză. Șorici prăjit pe furculiță. Nu contează, oricui i-ai zice, se va găsi unul care să se mire, cu gura căscată, că el n-a făcut niciodată asta.

32. Ai purtat ochelari de soare ca să nu te recunoască lumea pe stradă. Nu că ai fi vedetă. Da` să nu te repereze cunoscuții.

33. Când te-au descoperit, ți-a trecut măcar oleacă prin cap să te prefaci mirat, să răspunzi într-o orice limbă străină, să te dai surdo-mut, orice, numai să-i faci să creadă că e o asemănare uluitoare, dar au greșit persoana.

34. Renunți să cumperi ceva de care ai nevoie, doar pentru că e prea multă lume în magazin.

35. Spui da sau nu la fiecare motiv de mai sus, și-ai deja alte motive personale, notate mental. Sau pe hârtie, ceea ce ar fi foarte ciudat, chiar și din punctul meu de vedere.

Uite câteva motive pentru care lumea nu te consideră normal. Nu, n-are nimeni nimic personal cu tine. Teoria conspirației și paranoia excesivă ar fi fost motivele 36 și 37, dar ne lungeam. Dacă mai ai și altele, zi. Nu de alta, dar s-ar putea ca toți din oală să-ți dăm dreptate.

Published: December 7, 2014 | Comments: 22

Soma-soma, airsoft!

Primul joc preferat, pe care l-aș fi jucat non-stop, dacă n-ar fi trebuit să mai intru și-n casă, la insistențe grave pentru că era musai să mănânc și să dorm, a fost ascunselea. În grupuri cât mai mari, cu perimetru bine stabilit, cu n-avem voie decât pân` la etajul 1, până-n complex și-n jurul blocului, ascunselea a fost jocul meu de suflet. Câte palpitații, câte planuri bine puse la punct, câte nopți în care adormeam căutând un loc mai bun de ascuns, imposibil de dibuit, așa încât să fiu ăla care scapă turma.

Găselnița următoare a fost hoții și vardiștii. Un soi de ascunselea, cu tactică mai bine pusă la punct, care implica și-oleacă de fugă. Că nu era de ajuns să te găsească, trebuia să te și prindă. Urmată îndeaproape de soma-soma. Dacă vardiștii n-aveau, neapărat, arme, la soma-soma era obligatoriu să ai. Că veneai cu țeava de cornete, că-ți făcea bunicu` din lemn sau ți-l modelai singur, din polistiren răzuit de peretele blocului, spre exasperarea vecinilor, trebuia să ai pistol. Altfel nu jucai soma-soma. Și, crede-mă, voiai să joci. Voiai să somezi și să eviți să fii, la rândul tău, somat. Și tot cartierul era plin de plozi care alergau dezlegați, agitând nervoși imitații jalnice de arme în aer și urlând cât îi țineau plămânii ”soma-soma”. Era un balamuc total.

Și-apoi a venit școala. Sau maturizarea. Nimeni n-a mai vrut să joace nici ascunselea, nici hoții și vardiștii, nici somatelea. C-au crescut și li s-a părut ciudat să se mai alerge prin cartier, cu pistoale de jucărie. Și totuși. Să-l văd eu pe ăla care zice că n-a stat niciodată, la biroul lui pompos, în ținută de muncă, eventual costum la dungă, la ședințe plicticoase, aceleași fețe în fiecare zi, aceeași cafea de la serviciu și aceeași colegi pe care ai prefera să-i vezi oriunde în altă parte, și nu și-a făcut un scenariu. În care munca se oprește, regulile nu mai există și lasă deoparte și dosare, și rapoarte, și termene limită, și-ncep să joace ceva. În care capsatorul, și tastatura, și suportul de creioane nu se transformă, miraculos, în imitații de arme, și-ntreaga clădire devine teren de somatelea.

Evident că asta n-o să se-ntâmple. Nici biroul nu va fi transformat in teren de luptă, nici n-o să mai alergăm vreodată prin cartier într-un joc organizat. Că suntem adulți responsabili și societatea nu vede cu ochi buni adulții care se joacă, ostentativ, în văzul tuturor. Și-n plus, aceeași societate nu-nțelege cum să te joci cu replici de arme în public. Că e mai bine să te plictisești regulamentar și adult, decât să te amuzi cu gândul la copilărie.

Alternativa adultă, responsabilă și fără sprâncene ridicate interogativ din partea societății, e jocul de airsoft. Un soi de somatelea mai evoluat, pe echipe, sau după bunul plac al jucătorilor, în diverse locații special amenajate, sau prin foste fabrici și uzine, cu echipament specific și da, arme aproape reale. Adică replici. Pistoale airsoft.

Pe mine, una, nu m-ar deranja să alerg printre ruine, agitând un Cybergun prin aer și trăgând în adversari. Bineînțeles că, în mintea mea, am și echipamentul necesar pentru airsoft și-s această G.I.Jane, cu vestă tactică și bocanci, cu buzunarele pline de-ncărcătoare mid-cap și cu capul plin de planuri de capturare a celorlalți. Ceilalți fiind, mereu, băieții răi.

Și-ar fi foarte simplu să apelez la un magazin airsoft, să-mi comand echipamentul, să aleg între pistoale airsoft, să stau mai mult decât ar trebui pe secțiunea de articole vestimentare, pentru că nu mă pot decide în care geacă mi-ar sta mai bine sau ce bocanci se mulează pe mine și-apoi să plec ”la război”. Total în siguranță, pentru că, teoretic, bilele de airsoft folosite nu lasă urme și protecția minimă obligatorie o reprezintă ochelarii de protecție speciali pentru airsoft. Adică nu-ți scoate nimeni ochii și pleci fără vânătăi. Ar fi cu atât mai simplu, cu cât Airsoft6 comercializează acest echipament direct din Constanța. La un pas distanță de mine.

Singura mea problemă e că nu știu exact câte persoane s-ar băga la o partidă de airsoft cu mine. Și nici nu știu să existe un club airsoft România, Galați. Dar, dacă există, pe când o somatelea reală? Sau airsoft, ca să ne prefacem că n-am dat, din nou, în mintea copiilor? Ne jucăm responsabil, parol!

Published: December 6, 2014 | Comments: 4