Monthly Archives: January 2015

Facebook, or it didn`t happen!

Viața s-a mutat pe Facebook din ce în ce mai mult. Nu a mea.
Dacă ai judeca după chestiile pe care le fac pe Facebook, ai zice că viața mea e inexistentă.
Dacă viața s-ar calcula după Facebook, ar părea că trăiesc o dată la câteva zile.
Dacă activitatea de pe Facebook ar fi definitorie, ar părea că dorm 28/24. Sau nu mai respir, sau ceva.

Poze proprii, măcar o dată pe zi.
Update de status.
Update de stare.
Check-in de locație.
Judecăți de valoare.
Like, share, emoticoane.
Mă doare capul. Îs plictisit. Îs fericit împreună cu. Mi-e scârbă de. M-am săturat. Iubesc să. Urăsc să. M-au terminat psihic. Arond. Haștag. With. In. At. Tag me. Remove tag. Party. Invite. Poke. Unfriend. Is feeling. Watching. Listening. Eating. Poză. Like. Melodie. Cutremur. Is mobile. Active 5 minutes ago. In a relashionship. Got married. Poze. Felicitări. Happy birthday. Depressed. Cont închis. Permanent.

Pe Facebook poți să-ți găsești prieteni. Foști colegi de grădiniță. Tot aici îți poți găsi viitoarea pereche. Îs grupuri speciale pentru chestia asta. Chiar dacă nu ești într-un grup, oricând te poate aborda cineva care vrea să te cunoască mai bine. Chiar dacă tu nu vrei asta. Aici anunți că ești cu cineva. Că te-ai logodit. Că te-ai căsătorit. Că ai născut. Că ai o săptămână de când ai născut. Tot, tot, tot. Cum altcumva ar ști lumea că trăiești, dacă n-ai scrie acolo, pe perete? Sau cum ar ști cum trăiești?

Pe Facebook poți să vezi cum trăiesc alte persoane. Și-a pus o melodie veselă? Îi merge bine. Una tristă? E deprimat! Scotocește mai jos, poate îți dai seama de ce. Aha. Avea like-uri și comentarii de la cineva. Până acum câteva zile. Acum nu mai are. Evrika! Ai găsit cauza depresiei, transmisă implicit și subtil prin intermediul melodiei. Nici să nu-ți treacă prin minte că nu există legătură între cele două ”evenimente”. Facebook-ul reflectă cum trăiești, și ce faci.

Ai fost la munte? Mare? Ți-ai cumpărat ceva? Te-ai mutat? Facebook, or it didn`t happen!

Dramele se-ntâmplă tot aici. Unii își văd lista de friendși virtuali ca pe una reală. Ca-n viața reală. Ca pe ăia cu care bei bere până dimineața și cărora le-ai da un rinichi. Fără partea cu băutul, și fără partea cu rinichiul. Doar la partea cu obligativitatea, din partea celorlalți.

Lista de prieteni trebuie să fie de acord cu tine, în absolut orice. Păreri politice, afinități muzicale, filme, actori, legislație, orice. Nu e o listă de oameni pe care nu-i cunoști neapărat, dar ai anumite puncte comune, e o listă comunistă, în care dacă nu ești întru totul de acord cu ei, până la ultima nuanță de gri, ai zburat.
Și nu simplu, cu un click pe ”unfriend”, eventual ”block” dacă te-a secat prea tare la ficați. Nu. Cu surle și trâmbițe. Cu amenințări. Cu condiționări, palme virtuale și pretenții de scuze în genunchi.
De parcă n-ai mai putea respira dacă-ți dă unfriend. De parcă pedeapsa supremă e că n-o să mai fii friend pe Facebook cu un om pe care nu l-ai văzut în viața ta. De parcă întreg universul s-ar învârti în jurul contului lui de Facebook.

Încet-încet, viața se transferă pe net. Faci ceva, orice, și singura bucurie e că o să postezi pe net. Bucuria crește, o dată cu numărul de like-uri. Certurile dramatice se duc în comentarii cu necunoscuți care nu-s de acord cu tine. Alianțele se fac cu ăia care da. Înjuratul nu mai vine din suflet, ci din tastatură. Iubirea se traduce într-un status și se calculează în funcție de cât de atent ești la activitatea de pe cont, sau printr-un cont comun. Nu ești cu cineva, dacă nu scrie pe Facebook. Nici n-ai studii, nici nu lucrezi undeva, nici nu locuiești într-un anume oraș, nici n-ai respirat în ziua respectivă. Ai câți prieteni îți spune Facebook-ul că ai, și asta doar ână când anunți pompos că faci curat în listă, că nu-s prieteni adevărați, nu pentru că n-ai băut nici o cafea cu ei, ci pentru că nu-s de acord cu tine. Sau nu ți-au dat like. Sau nu ți-au zis ”la mulți ani” pe wall.

Unii se iau prea în serios. Unii își iau prea în serios viața virtuală și contul de Facebook.
Unii ar trebui să-și închidă conexiunea la net și să-și dea seama că viața reală nu se trăiește pe wall.

Published: January 31, 2015 | Comments: 16

Pisica – p.9

Dimineața devreme. Când patul e cald. Cald de tine, cald de pisici.
Oricât ar fi de cald, nu scoate nici un picior de sub pătură. Nu mișca nici un deget, nu te trezi să bei apă.
Ai făcut greșeala? Suportă consecințele!

Blănos și cald de somn, cu mustățile pleoștite și tors de-abia trezit, primește-ți porția de alint. Tors crescendo. Cap alintat de capul tău. O labă pe față. Nu reacționezi? Insistă! Ai făcut greșeala de a părea treaz? Alintul e consecința. Fffuurrr!
Mângâie-mă, human! Iubește-mă, human! Nu-mi pasă că vrei să dormi, dă-mi toată dragostea, acum!

Îl împingi? Zice că-l alinți. Îl mai împingi o dată? Ai chef de joacă. Mârâi nervos, cu gândul la alea încă 2 ore de somn pe care le mai ai până să te transformi în adult responsabil? Se trântește nervos lângă tine, peste tine, lipit de tine. Fie! Va ma dormi puțin, doar ca să nu zici că nu-i pasă de dorințele tale. Asta în timp ce-și înfige constant, concentrat și serios ghearele-n pielea ta. Față, mână, gât, nu contează. Iubire totală.

A sunat alarma? Nici un moment de pierdut! Să te iubească! Să te toarcă, să-ți dea capete-n gură, să te alinte, să facă biscuiți pe pielea ta! Când te dai jos din pat, e sigur că urmează mâncarea. Și după ce mănâncă tot, se-ntoarce să se alinte de cana ta de cafea fierbinte, exact în momenul în care bei, sau să facă mai mulți biscuți. Niciodată nu poți avea prea mulți!

Vrei să faci patul? Sub orice pătură care ar trebui să se așeze frumos și ordonat pe pat, va fi măcar o pisică.
Deschizi șifonierul? Orice șifonier deschis va conține cel puțin o pisică. De preferat să verifici fiecare sertar și să numeri fiecare pisică, înainte de a pleca de acasă.
Deschizi frigiderul? Cineva va scoate sunete jalnice, de foame cruntă, chit că a mâncat acum 10 minute și are bolul încă plin. În frigider e întotdeauna ceva mai bun decât în bol. Și dacă nu, mieunatul oricum nu costă.
Închizi ușa la baie? Da` ce, ai impresia că e casa ta, sau ceva? Să deschidem această ușă, după care se petrec lucruri neștiute, să inspectăm, să verificăm, să ne așezăm în cadă, să lingem canalul și să mieunăm tragic și dureros dacă ușa se-nchide din nou, cu noi pe partea cealaltă. Nici o ușă nu trebuie închisă, dacă e un human după ea.
Vrei să mănânci ceva total nepisicesc, gen salată sau prăjituri? Dă să miros! Lasă-mă să intru în bol, să verific că e ce zici tu că e, că nu e otrăvit, că nu conține nimic din ce aș putea mânca, că nu mă minți, că nu ți-ai pus pliculeț din ăla de-mi place mie, că nu-ncerci să mă păcălești. Da. Nu mănânci nimic din ce aș mânca eu. Și totuși pot să stau să mă uit fix la tine, să ți se oprească dumicatul, să-nghiți cu noduri, să miaun puțin, să mă-ncolăcesc pe tine, să vreau să stau exact pe mâna cu care folosești furculița, asta doar așa. Drept pedeapsă că nu mănânci ceva ce aș mânca și eu. Egoistule!
Îți legi șireturile? Cum de nu am descoperit până acum această sursă de plăcere, șiretul? E bun de agățat, ros, tras, exact în momentul în care vrei să faci funda.
Pleci? Sper că pentru bani de croanțe și pliculețe. Și-acum e momentul să mă alint printre picioarele tale, să mai trag puțin de șiret sau, aroganța supremă, să dorm liniștit, exact în locul din care te-am trezit pe tine. Da, e cald. Da, e confortabil. Da, du-te și poate te-ntorci cu ceva bun, totuși.

Te-ai întors? Ceva bun. Orice. Făcut de biscuiți. Tors. Ignorat. De la capăt.

Seara târziu.
Pat cald. Cald de somn, cald de pătură.
Hârști-hârști. Lasă-mă sub pătură. La cap sau la picioare, nu contează. Orice pătură cu un human sub ea, va conține cel puțin și-o pisică. Și-ncă una, care tropăie linișită pe spatele tău, până să se facă colac, direct pe picioare.
Ai cum să te miști? Ai avea. Dar nu te miști, să nu deranjezi pisica. Și când te miști, te miști cu grijă, de parcă ai muta sfintele moaște. Să nu se strice pisica. Să nu se trezească. Să nu plece. Nu pleacă. Și dacă pleacă, se-ntoarce. Pentru că e noapte. E cald de pat, și cald de tine. Și-unde e cald de tine, trebuie să fie și cald de pisică.

Orice pisică ar trebui să aibă un human. Și-orice human, măcar o pisică. Pentru cald constant acolo, în suflet.

Published: January 25, 2015 | Comments: 8

Egalitate, dar nu pentru căței – p.3

Mie-mi place să iau aspirină.
– Vai, da` de ce nu iei paracetamol? Mie-mi face cel mai bine!
Ție.

Mie-mi plac cartofii prăjiți.
– Vai, da` de ce nu îi faci natur? Îs mai sănătoși. Mie așa îmi plac.
Ție.

Mie-mi place berea, inclusiv iarna. Și-mi plac țigările. Și thriller-ele, și chips-urile, și șaorma, și pantalonii de la băieți, și hainele unisex, și bascheții, și vara, și părul scurt, și pierce-urile, și tatuajele, și umorul sadic, și bancurile seci, și glumele proaste, și pisicile, și să dau cu aspiratorul o dată pe săptămână, duminica, și ironia, și autoironia, și ciocolata cu lapte, și lista e imensă.
– Vai, da` berea e amară și iarna e prea rece să bei bere. Mai bine un vin fiert. Țigările fac rău. Mai bine o comedie. Nesănătos, anormal, ciudat, cald, băiețos, imoral, nesimțit, prea mult păr, ziua domnului, nepoliticos și insensibil și grobian, e mai bună ciocolata amăruie și-mi place infinit mai mult.
Ție.

– Dar e un program de câcat să muncești de la 11 sau de la 13. Îți pierzi toată ziua. N-aș putea. N-ai timp de nimic. Te trezești, te-nvârți prin casă, dup-aia vii la muncă, 8 ore, te duci acasă și te culci. Îți pierzi toată ziua. Când mai faci curat, mâncare, speli, plătești facturi? Când mai trăiești? Îți petreci toată ziua la serviciu. Îți irosești viața.

– Păi, și cum adică ți-e somn dacă lucrezi mai de dimineață? Da` ce, cât ai dormit? 8 ore? Hoho, îndeajuns și prea mult, chiar! Și ți-e somn după 8 ore dormite? Cum să-ți fie somn? Te-ai odihnit exact cât trebuie, ba mai mult chiar. Eu am dormit 6 ore și mi-s de ajuns.

– Te plângi că te-ai trezit la 9? Eu m-am trezit la 6! Am dat cu aspiratorul, am făcut ceva de mâncare, am trecut pe la cutare, am băut niște cafele, am ajuns la muncă și, când ajung acasă, mai bag și-o mașină la spălat. Tu nu faci nimic toată ziua și te plângi de oboseală!

– Da` cum adică ar trebui să te trezești la 5 fără, dacă ai lucra de la 7? Da` ce faci 2 ore? Aaaa, îți bei cafeaua! Da` ce, nu poți s-o bei la serviciu? Și-ai făcut și-un duș… Da` de ce nu-l faci seara? A. Faci și seara. Îhm. Și ai nevoie de timp să te usuci pe cap? Da` ce, te speli pe cap în fiecare zi? De ce? Eu n-aș putea!

Tu. Tu. Tu.

Tu n-ai putea. Ție ți se pare un program de câcat. Tu nu concepi să trăiești ca mine. Tu nu poți dormi cât sau până la cât dorm eu. Tu ai chestii de făcut cu noaptea în cap. Ție ți se pare anormal stilul meu de viață. Tu nu-nțelegi de ce mă spăl în fiecare zi pe cap. Ție-ți sunt de ajuns 6 ore de somn pe noapte. Tu te trezești la 6, când eu ori mă culc, ori mă-ntorc pe partea cealaltă, pentru încă vreo 2 reprize de somn.
Tu dai cu aspiratorul de 5 ori pe săptămână, tu nu speli duminca, tu nu concepi să ieși la o bere miercuri, iarna, la ora 10 seara.
Tu ai probleme cu viața mea.
Tu belești ochii mari, rămâi gură cască și, eventual, mai bagi și-un ”duamne ferește!” când mă-ntrebi ce am, și-ți răspund că mi-e somn, după 8 ore de somn.

Nu mai suntem la grădiniță, când toți purtam aceeși uniformă, mâncam aceeași mâncare și dormeam în același timp.
Nu mai suntem în comunism, când trebuia să avem cu toții aceeași tunsoare, aceleași haine ponosite și să recităm aceeași poezie, la aceeași oră.
Nu mai suntem nici măcar la școală unde, dacă făceai ceva diferit, deveneai paria pentru restul anilor pe care-i mai aveai de petrecut acolo.
Nu trăim în aceeași casă, nu-mpărțim aceeași pâine, nu-mi dai și nu-ți dau de mâncare.

Și-atunci, poți să-mi răspunzi sincer și argumentat, de ce te fute grija?
De ce-ți dai ochii peste cap când mă-ntrebi când m-am trezit, și-ți răspund că acum 2 ore, adică la ora 13?
De ce simți nevoia să-ți imaginezi că viața mea se trăiește până la 9 seara, când atunci de-abia începe?
De ce nu poți pricepe că, la fel cum în America e zi, când în Europa e noapte, poate că și eu trăiesc mai mult noaptea, decât ziua?
De ce viața ta, trebuie să fie și a mea?
De ce ai impresia că-s mai puțin persoană decât tine, pentru că nu-mi plac aceleași lucruri?
De ce îți aduci rigla, trasezi niște linii și, cine nu se-ncadrează în tabel, e cel puțin ciudat?

Nu avem aceleași gene, bioritm, metabolism, gusturi, plăceri, puncte erogene, vise, speranțe, credințe, puncte sensibile, grad de toleranță, vârstă, experiențe.
Suntem blonzi, bruneți, roșcați, dreptaci, stângaci, slabi, grași, albi, negri, gay, straight, femei, bărbați, activi, pasivi, introvertiți, extrovertiți, altruiși, egoiști, înalți, scunzi, leneși, energici, triști, fericiți, optimiști, pesimiști, spirituali, credincioși, atei, europeni, asiatici, africani, emotivi, impunători, romantici, reci, calzi, creduli, sceptici, naivi, paranoici, mai multe la un loc sau diferiți, în funcție de moment.
De ce ar trebui să-mi reglez stilul după al tău, doar ca să fim din nou în uniformă?

Lasă sprânceana în jos, când vine vorba de alegerile mele. În casa mea m-ai întrebat, nu ți le-am băgat pe gât și nu te afectează cu nimic. Nu mă face să mă gândesc cât ai puteai fi de trist, din punctul meu de vedere, făcând totul ca la carte. Nu vreau să ajung acolo, pentru simplu fapt că nu mă afectează.
Quid pro quo.

Published: January 17, 2015 | Comments: 20

Ortodoxia tinerilor – Eu (nu) sunt Charlie

Nu le-am avut niciodată cu caricaturile, nu-mi plac francezii și nici nu mi-am simțit direct amenințată libertatea de exprimare când au ciuruit Charlie Hebdo.

Cred cu tărie că fiecare religie/ideologie își are idioții ei care, din când în când, simt nevoia imperioasă de a dovedi că există. Și idioții nu pot dovedi că-s idioți decât dacă o dau în extremism.

N-am simțit nevoia să fac vreun panegiric pentru jurnaliștii morți, deveniți eroi doar pentru că niște creștini s-au gândit că e momentul să ne-ntoarcem în Evul Mediu și să răspundem unei insulte cu moartea. Dacă tot voiau să impună un punct de vedere, puteau măcar s-o facă stilistic: cu creionul au fost insultați, cu creionul trebuiau să omoare. Da` era mai greu să convingă o mulțime s-aștepte liniștită să-i înfigă creionul în jugulară. Sau în ochi.
Plus că n-ai cum să te-aștepți la subtilități din astea din partea unora care încă mai omoară cu pietre, joacă fotbal cu oaia moartă și poartă bombe pe post de accesorii.
Chestie de civilizație.

În schimb n-am știut dacă să râd, să plâng sau să mă enervez când am văzut reacția ortodocșilor la faza asta. Nu a BOR-ului, că de data asta preasfințiile lor au fost finuțe și moderate în declarații, ci reacția tinerilor ortodocși adunați într-un grup care se cheamă Ortodoxia tinerilor. Așa că am avut fiecare reacție pe rând, și dup-aia le-am combinat.

eu nu sunt charlie - ortodoxia

Ortodoxia tinerilor crede cu tărie că morții de la Charlie Hebdo sunt rezultatul direct al mâniei lui Dumnezeu, pentru c-a fost luat în derâdere. Ce n-a luat în calcul e că, dacă ar fi fost așa, atunci ăia care au apăsat pe trăgaci ar fi fost ortodocși sau pe acolo, nu musulmani.
Așa, în cel mai bun caz, e o reglare de conturi de-a lu` Alah. De unde rezultă ori că lu` Dumnezeu nu prea-i pasă de caricaturi, ori că are un simț destul de dezvoltat al umorului, ori că nu există. Cu variantele că ar exista doar Alah, sau că nu există nici unul, nici altul, și ăia care au omorât îs doar niște fanatici cu probleme rezolvabile numai prin medicație.

Da` nu, mă, că vezi tu, că orice chestie nasoală care se-ntâmplă în lume, e rezultatul direct ori al mâniei domnului, ori al preamărinimiei lui, că te-ncearcă, să vadă dacă-ți întorci sau nu fața de la el. Cum ar fi HIV, foametea din Africa sau bomba atomică.

N-am nimic cu credința nimănui. Poți să crezi și-n renul Rudolph și să-i faci altar, dacă asta te face fericit. Dar în momentul în care vrei să mi-l bagi pe gât pe Rudolph și mai găsești și-o explicație pentru faptul că eu am căzut pe gheață și mi-am rupt piciorul pentru că nu cred în Moș Crăciun și renul m-a pedepsit, deja avem o problemă.

Și-o să vii cu argumentul ăla: la fel cum e libertatea presei pentru ăia de la Charlie Hebdo să facă mișto de credința mea, la fel pot și eu să mă bucur c-au murit, să găsesc cauzalitatea dintre caricaturi și gloanțe și să susțin c-au murit pentru că l-au mâniat pe domnul.
Diferența e că ei îți făceau rău psihic, fără să-ți aducă revista în biserică, și au fost omorâți fizic, în ”biserica” lor.
Ceva de genul ”imi face rău psihic să văd cât ești de prost, hai să te omor.”

Revenind la tinerii ortodocși.
A mai observat cineva că ăștia se-ncăpățânează să folosească vocabular de la 1800? Și idei cam tot de pe-acolo? Nu că ar fi un lucru rău să-ți cunoști arhaismele, da` totuși.
Și vorbesc despre dumnezeu de parcă ar schimba măcar câte un mail pe zi. Toți știu exact ce vrea dumnezeu, cum gândește, ce ar face într-o situație dată, ce pedeapsă merită fiecare necredincios, ce părere are despre sexul cu lumina aprinsă și câte icoane consideră necesar să existe în fiecare cameră. Destul de multe idei puse în cârca unui personaj care datează de câteva mii de ani, dar care n-a dat, până acum, nici un interviu public.

Și dacă-i întrebi de unde știu atât de sigur, îți vin cu citate din Biblie sau cu argumentul ”c-așa a zis părintele”. Adică, oricum ar fi, a gândit altcineva în locul lor și ei repetă ce-au auzit, că nu-i duce capul să aibă o părere proprie. Sau o fi vreo interdicție religioasă să gândești?

eu nu sunt charlie - ortodoxia 2

Tinerii ortodocși cred că respectivele caricaturi îs o modalitate de învrăjbire. Că-n timp ce unii râd, alții se simt ofensați. Eu zic că e o chestie de gusturi. Eu nu mă amuz la Stela și Arșinel, da` n-o să mă iau la bătaie cu ăla care e pe burtă la glumele alea răsuflate. Nici n-o să-l împușc pe realizatorul emisiunilor, pentru că bagă zâzanie, cu glume sexiste, homofobe sau rasiste. O să schimb programul și-o să uit că există.

Dacă morții ar fi fost niște francezi care lucrau ca profesori, tinerii ortodocși ar fi condamnat musulmanii. Pentru că erau niște francezi care făceau caricaturi religioase, tinerii ortodocși aplaudă. Pentru ei nu e important faptul că e vorba de o crimă. Pentru ei contează cine erau morții și cu ce se ocupau. Au transformat ”să nu ucizi” în ” să nu ucizi decât persoane care merită, pentru că s-au luat de religia ta!”

Tinerii ortodocși cred că nu ai dreptul să batjocorești tot ce e moral și cuviincios, fără să ia în calcul că ce e moral și cuviincios pentru ei, pentru mine poate fi ofensator. Să-i văd că protestează împotriva dreptului femeilor asupra propriului corp, făcând un avort. Împotriva homosexualilor de a trăi sau de a avea o familie. Împotriva dreptului de a nu purta ochelari de cal.
Nu iau în calcul faptul că ei pot fi morții ăia despre care se vorbește la știri, doar pentru că au lezat prin remarci ofensatoare alt soi de comunități.
Nu iau în calcul nici măcar faptul că nu dețin adevărul suprem, că suntem diferiți și avem dreptul de a fi diferiți.

Dacă eu iau un tânăr din ăsta creștin la bătaie pentru că sunt gay și el a zis în nenumărate rânduri că sunt o abominație a naturii, că merit cele mai nasoale chestii, că-s mai jos decât un animal, că o să mor în chinuri groaznice și-ar trebui să iau aminte la ce s-a-ntâmplat cu Freddie Mercury sau cu Leo Șerbănescu, el e martir care suferă pentru credința lui și eu mă aleg cu dosar penal. Dar în nici un caz nu am dreptate, luându-l la bătaie.

Dacă un creștin îmi taie jugulara din motivele sus-menționate, devine martir, are dosar penal, dar are și dreptate. Pentru că sfânta credință.

Diferența e că eu n-o să-l iau la bătaie, o să fac mișto de el, și-atât, dar el ar fi în stare să mă omoare. Sau să se bucure c-am murit și s-o considere pedeapsă divină, demnă de transmis mai departe ca exemplu, miilor de creștinași în devenire.

Există o chestie care mă râcâie, de fiecare dată când vine vorba de creștini d`ăștia, care se bat cu pumnul în piept că dumnezeu a zis, dumnezeu vrea și ce pioși suntem noi, cum pupăm icoane, folosim doar poziția misionarului și mergem în fiecare zi la biserică, da` încălcăm părțile alea mai importante din culegerea de povești care e biblia. Alea cu iubește-ți aproapele, cine e fără de păcat și iartă.

Îs oameni tineri, care au acces la informație, care au citit și citesc zilnic, care au libertatea de a alege între bine și rău, pe care-i duce capul să folosească un frigider fără să le treacă prin cap că e unealta diavolului, și totuși.

eu nu sunt charlie - ortodoxia 3

Se leagă de o dată din calendar ca să demonstreze că e mâna lui dumnezeu la mijloc.
Se leagă de 666 ca să respingă carduri de sănătate.
Văd anumite părți din tehnologie drept unealtă a diavolului.
Cred că după toată atmosfera stă bătrânul cu barbă albă, care notează fiecare greșeală și fiecare faptă bună.
Cred că sub scoarța pământului stă diavolul cu cazane cu smoală.
Resping orice e diferit și-l consideră, din start, rău și păcat.
Fac mătănii ca să fie iertați c-au mințit, înșelat sau omorât.
Mulțumesc divinității când medicul le salvează viața.
Refuză tratamentul și mor cu speranța că-i va salva un dumnezeu care îi lasă să moară, doar ca să aibă mai mulți îngeri.
Fac copii pe bandă rulantă, cu toate că nu au cu ce să-i crească și dup-aia dau vina pe societate, că nu-i ajută să-mplinească voia domnului.
Blamează crima dacă îi afectează, dar o aplaudă dacă e făcută în numele credinței.

Dacă le trece prin cap că s-ar putea să am dreptate, vor îndepărta gândul, pentru că vine clar direct din cazanul Satanei. E un mijloc de a le încerca credința, vă spun sincer!

Eu nu sunt Charlie. Nu sunt pentru că nu mă cheamă așa, pentru că nu m-am gândit nici un moment până acum că s-ar putea să reacționeze cineva violent la ceea ce scriu, pentru că nu-mi plac francezii, pentru că știu că uneori francezii pot exagera, pentru că nu mă leagă nimic de idealurile de libertate a presei, pentru c-am primit-o de-a gata.
Aș putea fi Charlie. Oricare dintre noi ar putea fi. Pentru că devii Charlie, în momentul în care la un cuvânt ți se răspunde cu un pumn. Sau un glonte. Sau orice soi de sângerare letală.

Nu mă afectează c-au murit niște francezi care făceau caricaturi. Că Franța e departe, dacă se trezește cutare că vrea să mă omoare pentru că nu-i place ortografia mea, o s-o facă și fără să fie musulman și, dacă e s-o iei logic, în fiecare minut mai moare cineva, din diverse motive mai mult sau mai puțin demne de a face furori.

Mă afectează, în schimb, să văd că-n apropierea mea există persoane pasibile de-a scoate cuțitul și de a-l folosi direct și sângeros pe mine, doar pentru că avem păreri diferite.

Și dacă până acum mă gândeam că vor trece maximum 10 ani până când mentalitatea românească să devină mai permisivă și până când românii să renunțe la ochelarii de cal acum, când am văzut că ortodocșii nu mai sunt doar ortodocși, mai sunt și tineri, extind perioada pe termen nelimitat.
Că ăștia se-nmulțesc repede și fără prezervativ.

Published: January 10, 2015 | Comments: 18

35 de chestii doar la americani

Am văzut mii de filme. Americane, englezești, indiene, franțuzești, nemțești, făcute de australieni, canadieni și coproducții cu frații noștri europeni. Nu mă dau în vânt după alea pe care toată lumea le clasifică drept ”inteligente” sau ”nu sunt pentru toată lumea”. Adică n-o să mă auzi că-s fan Tarkovski. Ba chiar recunosc, oricât de mult aș decădea în ochii unora, pe mine Tarkovski m-a plictisit. Că n-am răbdare să mă uit 2 minute la același cadru, care ar trebui să-mi transmită adâncimi întunecate și nemurirea sufletului. Urmat de un cadru aproximativ identic, dar care să-mi transmită opusul. Plus alelalte, foarte profunde, care se termină ca-n tren, și tre`să treci prin toată filozofia universală să te prinzi oareșcum ce se întâmplă. Dar la care ăștia, mai snobi, chit că n-au înțeles nici ei nimic, or să clatine atotștiutori din cap și-or să spună că ”puțini înțeleg”.
Îmi plac filmele alb-negru, color și tricolor în care pot urmări acțiunea, fără să casc de 3 ori până se schimbă cadrul.

Dintre toate filmele pe care le-am văzut, cele mai multe sunt făcute de americani, că-s la fel de prolifici ca Bolliwood-ul. Și, indiferent de cât de bun e filmul, nu poți să nu observi anumite chestii pe care da, doar ei le fac. Adică n-o să vezi nici un cunoscut care face chestia asta, n-o să întâlnești leit-motivul la nici o altă nație care filmează și, la cât de des se repetă, aproape că bag mâna-n foc că le fac și-n viața reală.

1. Copiii sau adulții care se-mbracă-n costume de Spiderman, clovn sau Batman și la care nu renunță cu lunile. Că trec printr-o pasă de personalitate sau au suferit o depresie și așa se apără de lumea exterioară. Și au și pretenția de a fi înțeleși și, eventual, compătimiți. Uneori refuză să și le scoată, inclusiv când fac baie.
Pentru copii – un șut în fund și treci în haine normale, pentru adulți – există o singură denumire ”attention whore”.
Da` la noi n-am văzut nici un copil cu personalitate sau adult deprimat care să facă asta. Și-am cunoscut destui, din ambele categorii.

2. Ședințele la psiholog, indiferent de vârstă și depresia generală, urmată de ani de terapie. Că despărțire, moarte, probleme de greutate, de integrare socială, de orice. Urmată de antidepresive. Și nu din alea pe bază de plante. Nu. Rețete cu antidepresive puternice și dependența de psiholog, din orice câcat. Te-ai tăiat cu cuțitul în timp ce făceai salata? Fuga, la psiholog, să nu rămâi traumatizat și cu o frică patologică de cuțite. Operație de apendicită? Antidepresive, să nu carecumva să resimți prea puternic pierderea mațului inutil. A murit cutare vedetă al cărei fan erai? Internare directă și terapie intensivă, să nu suferi prea mult pentru un om pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Divorțează părinții când ai 40 de ani? Repede, intră în depresie din aia, cu tăiat de vene și pierdut de job, chit că te-ai mutat de 20 de ani de-acasă și vă vedeți doar de sărbători. Drama la superlativ.

3. În liceu îs 2 categorii: luzărși și vedete. După 20 de ani, toți luzărșii sunt persoane de succes și vedetele homeleși, alcoolici sau obezi.

4. Tot în liceu supremația vedetelor e atât de bine inoculată, că nimeni nu ripostează. Adică poți fi făcut de câcat zi de zi și nimeni nu zice nimic. Nici măcar tu, cel hărțuit. Adică 4 ani suferi ca un câine și nu explodezi.

5. Dacă explodezi, inevitabil apare o armă și niște morți. Pentru că nu poți riposta normal, cu un pumn bine țintit. Nu. Tre` să-ți aduci kalașnikov-ul, cuțitul și grenada și să omori și câțiva nevinovați. Pentru că n-ai fost la psiholog la timp, nu ți-ai luat antidepresivele și nici n-ai mai putut rezista să fii bătaia de joc a unor cățelandri, la fel ca tine.

6. La facultate, în speță la cursurile de literatură, se emit idei la fel de profunde pe cât le emiteam noi în clasa a 5-a. Cu ce comentarii se făceau la noi în liceu, îți dai teza de doctorat.

7. Poți da în judecată pe oricine, oricând. Cu cât e cazul mai neverosimil, cu atât se vor îngrămădi avocați mai mulți și cu reputație majoră să te reprezinte pro-bono. Vrei să dai brânza în judecată pentru că s-a infiltrat în pizza ta, cu toate că știi că ai intoleranță la lactoză? Nici o problemă! Cel mai mare lanț de pizzerii și cea mai mare fermă de brânză îți vor plăti daune de milioane de dolari, pentru că în mod clar există o hibă juridică pe undeva, pe care avocatul tău extra-deștept, cu veleități de detectiv, medic și agronom o va descoperi!

8. Prom-ul e dă big shit. Adică balul de sfârșit de liceu. Nu contează cum ai fost tot liceul, nu contează cât de tare îți urăști colegii, nu contează că ți-ai rupt piciorul cu o seară înainte, TREBUIE să ajungi la prom! Și, de cele mai multe ori, luzăr-ul ăla de mai sus devine regele/regina balului, pe motiv de cine știe ce întorsură de situație. Și toți au limuzină, și toți vor să și-o pună în seara de prom. Virgin? E momentul să nu mai fii! Nevirgin? Ce prinzi în seara aia se pune dublu, dacă nu chiar triplu! Plus : toate fetele vor să meargă la bal cu fotbalistul-minune, toți băieții cu prima-majoretă. Indiferent de cât de mult și-ar fi dorit să le spargă fața timp de 4 ani, cât a durat liceul.

9. Oricât de încrâncenată ar fi o persoană în a face ceva rău, mereu o să poți să-i schimbi părerea cu un discurs profund, de genul ”universul e acolo pentru tine. Gândește-te la fosta ta soție, care a murit acum 30 de ani, și-ar fi dorit să fii atât de violent acum? Și ce contează că părinții te-au abandonat la naștere? În sufletul tău există puterea de a ierta și de a merge mai departe!” Vrăjeli din astea la care, la noi, nu pică nici ăia de 5 ani, darămite adulți supărați pe viață. La americani, se pare că ține.

10. De Crăciun o să ningă în toate zonele în care, meteorologic vorbind, e imposibil să ningă.

11. Cel puțin un american a fost adoptat, inversat la naștere, fertilizat in vitro, cu un geamăn de care n-a știut toată viața, cu cel puțin un părinte vitreg, cu un tată alcoolic, cu o mamă care a fost bărbat înainte de a naște sau, pur și simplu, ignorat de părinții reali și crescut de bonă care, obligatoriu, vine din Mexic și-o cheamă Maria sau Lupes.

12. Cel puțin un american află amănuntele de mai sus de-abia în momentul în care are nevoie de un transplant grav, gen rinichi sau măduvă.

13. Toate resentimentele, certurile, anii de chin și nedreptăți se rezolvă cu ”I`m sorry” și ”I love you”. Atât e de ajuns pentru a trece peste orice.

14. Orice american care se respectă va intra în casa oricui, doar pe motiv că ușa era deschisă.

15. În momentul în care aude zgomote în casa în care știa că e singur, va întreba cine e acolo.

16. Dacă va observa că e cineva care încearcă să-l omoare, nu va face chestia logică, adică să fugă, va rămâne pe loc și va începe să țipe. Eventual cu ochii închiși și mâinile la urechi.

17. Fiecare american a fost violat, abuzat de un părinte sau un unchi, legat în beci, bătut de partener și, măcar o dată, pozat dezbrăcat în vestiar, la liceu.

18. Are niște amintiri reprimate din copilărie, pe care și le va aduce aminte de-abia în momentul în care descoperă o persoană dispusă să-l iubească, dar pe care o rănește, din cauză că și-a adus aminte.

19. Persoana aia îl va ierta numai și numai dacă îi umple apartamentul cu flori, o cere în căsătorie la un meci important, direct pe ecranul mare sau cântând ceva romantic, în mijlocul terenului.

20. Orice cerere în căsătorie va trebui făcută în dublu: persoanei în cauză, și tatălui persoanei în cauză.

21. Dacă părinții nu sunt de acord, relația va fi încheiată. Sau se va consuma, și marea împăcare va veni peste 20 de ani, când unul dintre ei va avea nevoie de ceva de la punctul 11.

22. În situații de criză, nici o mașină americană nu pornește din prima.

23. Oricât de săraci ar fi, oricât de gol ar fi frigiderul, mereu vor exista cutia cu înghețată, berea și, eventual, o sticlă de whiskey păstrată pentru ocazii speciale.

24. Orice american a fost, la un moment dat, la întâlnirile alcoolicilor anonimi, nimfomanilor anonimi sau orice, dar anonim să fie.

25. Orice scriitor care se respectă e alcoolic și-l are ca idol pe Salinger. Sau Hemingway.

26. Se va găsi mereu o editură să te publice când te aștepți mai puțin, pe bani mulți și pe versuri haiku second-hand.

27. Criminalul în serie va avea o boală de piele și manie să-și facă mască din fața victimelor. Cusută cât mai barbar, cu sfoară și fundiță la spate.

28. The boy always gets the girl. Doar dacă nu e film din ăla, în care the boy rămâne cu buzele umflate, și the girl gets the girl. Sau the girl se sinucide, provocând punctul 1 și 2.

29. Întotdeauna personajul principal reușește să cumpere ultimul curcan, ultimul brad, ultima sticlă de sirop de arțar.

30. La depresie merge întodeauna, pe lângă rețeta de la farmacie, brânza la tub, frișcă la tub,biscuiții cu ciocolată, înghețata și mâncarea chinezească.

31. Indiferent de religie, nu uită să spună rugăciunea înainte de masă, ținându-se strâns de mâini.

32. Mireasa se răzgândește neapărat în ziua nunții. Nu până să facă toate pregătirile, să vină toți invitații și să-și fi îmbrăcat rochia.

33. Dacă nu se răzgândește ea, atunci în mod clar îl prinde pe mire cu pantalonii în vine, în ziua nunții, cu domnișoara de onoare. Pentru că până atunci nu au avut nici timp, nici chef.

34. Personajul o să descopere că are voce magnifică de-abia după x ani, tocmai în momentul unui concert important.

35. Mereu e mai complicat decât pare.

Filmele românești au pata pusă pe înjurat demodat, alea franceze pe efectul Lolita, englezii pe drame cu copii și preoți, da` americanii îs, de departe, cei mai clișeiști și dereglați. De contrazis, sau de completat.

.

Published: January 2, 2015 | Comments: 8