Se trece la ora de vară

Știi cum e?

Te uiți pe geam, și pare că plouă. Îți zici că deja e aproape aprilie și cât de tare poate să plouă în aprilie? Îți iei un tricou pe sub geacă. Până ajungi unde vrei să ajungi, deja constați că ninge. Că primăvara asta seamănă foarte bine cu un început de iarnă.
A doua zi, tot tricou îți iei. Că poate vine primăvara. Sau poate sperii iarna cu hotărârea ta.
Probabil că, undeva prin mai, o să fie chiar primăvară. Și-o să zâmbești mulțumit că doar tricoul și încăpățânarea ta au alungat iarna.

Toți din jur sunt răciți. Te-ncearcă un strănut, un nas înfundat și-un început de febră. Refuzi să iei pastile, pentru că, dacă iei pastile, recunoști că ești bolnav. Boala e semn de slăbiciune și boala îi răpune pe cei slabi. Așa că nu iei pastile. Începi să le iei când febra e deja prea și tusea prea constantă. Și tot nu recunoști că ești bolnav. Că boala fuge de tine dacă o ignori. Dacă repeți că n-ai nimic.
Probabil că, undeva după câteva săptămâni, tusea o să înceteze și febra o să dispară. Și-o să zâmbești mulțumit că doar hotărârea ta și refuzul tău de a te recunoaște bolnav au vindecat răceala.

Te consideră cel puțin ciudat. Și, chiar dacă îți scot vorbe și strigături pe la spate, chiar dacă se-ncăpățânează să repete aceleași replici răsuflate, te-ncăpățânezi să nu te schimbi. Să nu devii mai puțin vizibil.
Poate vor înțelege că există un motiv pentru care suntem diferiți și vor învăța să nu-i mai intereseze ograda altuia.
Probabil că, după câțiva ani, se vor opri pentru că au găsit un nou subiect de care să se lege. Și-o să zâmbești mulțumit că doar verticalitatea și constanța ta i-a schimbat și i-a făcut să fie toleranți.

Asculți aceeași melodie zile-ntregi pe repeat, poate te vindecă hotărârea ei.
Faci gesturi repetitive, poate vei găsi secretul repetitivității.
Spui cu voce tare ce ai tocmai făcut, ca să nu ai îndoieli dup-aia.
Reiei amintiri vechi și faci scenarii alternative.
Te convingi că n-are rost în prezent să-ți faci scenarii alternative în trecut.
Fiecare semn e un semn.
Fiecare cuvânt e o rugăciune.
Fiecare gest e o speranță.
Fiecare pas te aduce mai aproape.
Zodiile s-au decalat.
Mâine, pe vremea asta, o să fie altă oră.
Și tu tot crezi că poți muta și munții din loc. Trebuie doar să vrei.

Comment (1)

  1. valentin

    Munții se mai mută prin voia lavei care se află în subsolul craterelor voinței noastre. Muntele se poate muta, am văzut în Dobrogea, au văzut minerii care au plantat panseluțe, că n-au văzut munți în București. Cam așa suntem noi, mutăm suflete.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *