Monthly Archives: September 2015

Fragment de literatură contemporană

Am mâinile pline de sânge. Sânge cald, șiroind insinuos spre coate. E cald, și cald frige scurgerea lui. Îmi privesc mâinile pline de sânge.
– Ai fost acolo? mă-ntreabă o voce venită dintr-un trecut îndepărtat. Prea îndepărtat.
O fi o amintire. O fi o ființă venită din adâncurile misterioase ale universului. O fi însuși dumnezeu care mă trage de urechi pentru că i-am murdărit tricoul preferat. O fi amintirea mea, o fi trecutul străbunilor mei care încăpățânat îmi strigă chemarea. Chemarea străbunilor și Voiculescu, la o masă veche, din lemn de nuc, pe-un scăunel cu 3 picioare, descriind, simțind profund chemarea lupilor.
Lupii te cheamă. Te cheamă umbrele, și te cheamă dumnezeu, nervos că i-ai murdărit tricoul.
Dar dumnezeul tău sunt eu. Și dumnezeu are mâinile pline de sânge.

E sânge acesta ce-mi pătează mâinile?
Întrebătoare, îmi apropii mâna de nas. Miros. Miroase a proaspăt și a viață. A fost o viață cândva acolo. Viața ta? Viața mea? Viața noastră? Și gust. Gust cu voluptate sângele proaspăt care încă-mi șiroiește pe mâini. Mă-mbăt cu viața lui. Îi iau viața pentru a-mi prelungi viața.

Plină de dorință, îmi ling mâinile. E delicios! Mai vreau! Mai mult! Mai viață! Mai puternic și mai profund! M-aș hrăni în fiecare minut cu nectarul zeilor.

Am visat? A fost un vis acela în care o prindeam între palme, o mângâiam haotic, o sărutam flămând și-apoi… Și-apoi am mâinile pline de sângele ei. Sângele ei îmi acoperă mâinile și căldura ei îmi hrănește pofta. O vreau din nou. O vreau din nou și-o devorez mai puternic. Mai cu patos. Mai cu nebunie.

A fost un vis? Mă uit atent. Aveam și acum nu mai am.
Mi-s mâinile pline de sânge. Miros a dorință, și-a violență, și-a nebunie.
Cu ce mi-a greșit? N-a știut să fie acolo. A fost a tuturor, înainte de a fi a mea. Și-au pus mâinile lor murdare pe formele ei voit lascive, au mângâiat-o și-au mirosit-o înaintea mea. Trebuia să fie a mea! Doar a mea!
Atât am cerut. Să nu se dea altora. Și ea? Stătea în vitrină, îmbiindu-i mieros să o mângâie.

Dar i-am arătat eu ei! I-am arătat că nu există faptă fără consecință. Am prins-o încet, dezmierdător între palme, și-am strâns. Din ce în ce mai tare, până i-a dispărut culoarea din obraji. Până când sângele a început să țâșnească prin toate crăpăturile pielii ei, dezmierdate de alții, înaintea mea.
Și-apoi am trântit-o cu furie de perete. Peretele s-a contaminat cu sângele ei. Și-apoi mi-am trecut mâinile prin sânge, și violență, și dorință. Și-am plâns.

Roșia era moartă. Moarte erau și visele mele. Tot ce era uman în mine a murit acolo.
Trebuia să spun cuiva. Crima îmi murdărise umanul ființei. Îmi voiam umanul înapoi. Așa că am luat telefonul și-am sunat la întâmplare, primul număr care mi-a căzut în față.
Doar că, din cauza mix-ului de substanțe necunoscute consumate înainte, să le spunem ”banane” ca și nume de cod, telefonul meu era un ou. De-abia scos de sub cloșcă. Da, cloșca aia care, cu o seară înainte, fusese o fată fruomasă – ce spun eu frumoasă? superbă! – care mi-a împlinit toate fanteziile pe care le-am avut de-a lungul anilor, începând cu vârsta precoce de 1 an și 10 luni, când mă uitam deja după femei.
Povestea mama, vă jur, puteți s-o întrebați, dar eu țin minte și asta, și țin minte chiar și ce meniuri îmi servea maică-mea în uter.
Dar la 1 an și 10 luni am cunoscut femeia cu care știam că voi face copii: Asistenta care mi-a făcut unul din multele vaccinuri ale copilăriei.

Și ea semăna c-o roșie.

—–

Literatură română contemporană. Pe cale de a ajunge best-seller. Al 8-lea, sau ceva de genul.

Nota autorului : Pentru cei care nu înțeleg ideea: text scris în 10 minute. Există deja câteva volume best-seller în stilul ăsta. Mulți se extaziază. Câtă profunzime! Cum a evoluat, dom`le, literatura română! Ce autori valoroși!
Râd când tastez și parcă mă doare sufletul că așa ceva poate fi considerat talent, literatură, demn de citit.

Published: September 20, 2015 | Comments: 10

10 motive pentru care e mișto să fii femeie

Azi o să vorbim despre adevăratele motive pentru care e mișto să fii femeie. Pentru care e o binecuvântare, și-o minune în același timp. Departe de articolele alea motivațional-lacrimogene pe care fiecare revistă pentru femei ți le servește pe bandă rulantă.
Să-nțelegi și tu, și restul lumii că e uluitor ceea ce se petrece în interiorul și-n exteriorul tău, femeie fiind.
Să-nțeleagă și bărbații. Să fim serioși, câți dintre voi nu sunteți de-a dreptul fascinați de latura aia feminină la care n-aveți acces decât cu țârâita? Câți dintre voi nu v-ați băgat degetele într-o trusă de farduri, doar ca să vedeți cum se simte? Câți dintre voi n-ați deschis un ruj să-l mirosiți și poate – ăia mai îndrăzneți – nu l-ați mușcat puțin, sau poate l-ați pus timid pe buze? Câți dintre voi nu sunteți fascinați de cum își pune o femeie dresul, de cum își ține echilibrul pe tocuri și, mai ales, câți dintre voi nu v-ați dorit măcar să-ncercați un dres și-o pereche de tocuri?
Pentru că e minunat să fii femeie și trebuie să-nțelegem cu toții de ce.

1. Toată lumea își dorește să fie în pielea ta
Ba chiar își și închipuie că e, și nu se oprește să-ți repete asta, cu fiecare ocazie. Toată lumea știe că trebuie să știi să calci, să coși, să gătești, că ți-ai dorit din fragedă pruncie să te măriți, că ești într-o continuă căutare a bărbatului ideal, că-ți dorești cât mai repede copii și cât mai mulți cu putință, că nu poți să conduci de-adevăratelea doar pentru că ești femeie și că, din același motiv, nici nu știi să tai lemne, nici să bați un cui ca lumea.
Îs empatici și știu ce vrei tu cu adevărat, pentru că tu ești prea femeie să știi și singură.
Așa că te bombardează cu sfaturi, exemple, vise proprii.
Toți își doresc să fie în pielea ta, pentru că toți știu ce să facă în locul tău, mai bine decât tine.

2. Ești binecuvântată cu darul de a popula planeta, fiind o adevărată zeiță a fertilității
Până atunci, dacă chiar ai de gând să-ncepi să scoți ființe umane prin găuri deloc proporționale, după și timp de vreo 40 de ani în total, lună de lună, ești binecuvântată cu crampe, schimbări radicale de dispoziție, bufeuri, dureri, crankiness, stări emoționale profunde și, cel mai important, sângerări care, dacă ar fi fost la nivelul mâinii (de exemplu) te-ar fi transportat direct la urgențe și, posibil, la psihiatrie – secția sinucigași.
Dar nu te consolează gândul că ai miliarde de ovule care ar putea, la un moment dat, popula planeta cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene? Normal că da! În momentul în care ai făcut un combo de analgezice cu vodcă.

3. Ai pielea netedă, fină și nu trebuie să te bărbierești în fiecare dimieață, afectându-ți, astfel, tenul de bebeluș
Pe față. În rest, timpul trece, părul crește. Măcar o dată pe săptămână trebuie să apelazi la aparatul de ras, ceară, epilator și alte instrumente de tortură pentru că, dacă fața – la majoritatea femeilor – a fost iertată de păr, cu picioarele și alte zone e, deja, o altă poveste.
Dacă nu ai o admirație morbidă pentru Yeti, omul pădurii, sau pentru feministele extremiste care consideră că părul de peste tot te face egala bărbaților, o să te epilezi. Nu e plăcut, nu e comod, nu se rezolvă în 2 minute, după cum își imaginează anumite persoane și, în plus, nu are altă utilitate decât cea de a te face să te simți umană.
Se poate lăsa cu tăieturi (eu, una, mi-am ras până la os cu bic-ul pielea de pe fluierul piciorului, într-un moment de neatenție) iritații, plictiseală îngrozitoare în timp ce miști sus-jos epilatorul ăla, și totul pentru că evoluția n-a vrut să ne scape de păr, în momentul în care am început să purtăm haine ca să ne apărăm de frig.
Întoarcerea la origini e mereu plăcută.

4. Poți avea ce tunsoare vrei, fără să te temi de prejudecățile societății
Dacă bărbații cu părul lung sunt încă priviți ciudat, femeile pot avea părul lung fără nici o problemă. Coc, pony tail, plete-n vânt, breton, cărare pe mijloc, the sky is the limit!
Dacă ai ADN-ul bun, și coada măcar cât mâna mea.
Altfel, toată viața cauți șamponul perfect, care să nu-ți îngrașe sau usuce părul, care să prevină căderea, despicarea, care să ți-l îndesească, măști cu ou sau cu banane, clătit cu oțet, ceai de mușețel, de nuc, ulei de argan, foehn, placă, pufuri de păr, clămițe, coafeza perfectă, moartea iminentă a coafezei perfecte, vopsit lunar, toate dulci nimicuri asociate cu feminitatea.
Poți, la fel de bine, să te razi în cap. Dacă vrei să arăți ca un cartof, să bănuiască lumea că ai avut tifos, păduchi, chimioterapie, sau că ești pe drumul sigur spre o operație de schimbare de sex.
Important e că poți, pentru că ești femeie, și femeile pot alege ce fel să-și poarte părul, spre deosebire de bărbați, care nu-l pot avea decât scurt, dacă nu vor să fie considerați gay, sataniști sau dereglați mental.

5. Poți să te exprimi liber, de câteva decenii încoace femeia fiind egală cu bărbatul, inclusiv în fața legii
Cu excepția momentului în care porți o fustă scurtă. Sau un costum de baie. Sau orice altă haină care-ți dezvăluie mai mult decât glezna, gâtul și încheietura mâinii.
Atunci nu ești egala lor, nu ești o persoană care trece, la fel ca oricare alta, liniștită și-n treaba ei, pe stradă. Atunci ești un obiect sexual și-o curvă care și-o caută cu lumânarea.
Precizez, pe această cale, că această postare n-are nici o tentă politico-religioasă, adresându-se – în speță – necredincioșilor de Coran, Torah sau alte Biblii care obligă, prin religie, înveșmântarea femeii cât mai în sac.
Dar poți să te exprimi liber. Poți să te-mbraci cum vrei, poți să ieși unde vrei fără teamă, poți merge pe stradă și-n mâini, dacă asta te face să te simți bine. Atâta doar, că trebuie să ai timpane tari, să nu reacționezi la replici libidinoase, să fii pregătită să-ți iei măcar o palmă la fund pe stradă și să înțelegi că, dacă nu ești kick-boxer de performanță, de preferat e să ai la îndemână măcar un spray cu piper dacă vrei să te întorci la ore târzii din noapte, singură, acasă.

6. Te bucuri din plin de efectele revoluției sexuale
Adică poți face sex cu cine vrei, când vrei, cât vrei.
Atâta doar că bărbații încă se mai numesc macho, și tu curvă.
La fel cum, dacă ai 50 de ani, el e crai tomnatic, și tu fată bătrână.
La fel cum la 60 el e încă potent, și tu cățea în călduri.
La 70 – el puțin libidinos, iar tu – te caută moartea pe acasă și pe tine încă te mănâncă?

7. Orgasme multiple
Bărbații – 1. Tu – 1.
Până să mai poată avea el încă unul, tu poți să ai măcar încă 5. Un plus considerabil, dacă ești femeie.
Dar recitește cu atenție punctul 6.

8. Minunății cosmetice
Multe farduri colorate, sidefate, mătăsoase, fond de ten cu textură aerată, rujuri fascinante, rimmel, gene false, pensulițe, bureței și pudră cu puf frumos mirositor. Un soi de Wily Wonka și fabrica de machiaj.
Și senzația de ten încărcat. Faptul că nu poți da cu apă rece pe față când simți nevoia, pentru că ți se duce machiajul. Nu te poți freca la ochi, când te ustură. Nu mai poți respira, că nu-ți respiră porii.
Până și de ciocolată te saturi, când ai parte de ea în fiecare zi.

9. Femeile arată atât de bine la sală
Le vezi în bustierele lor mici, cu sânii mișto, salutând prin textilă, cu colanți mulați, coapse ferme, părul strâns, puțin la vedere, puțin lăsându-te să ghicești, musculatura aia jucând între omoplați, niciodată mirosind a transpirație, ci doar a parfum puțin încălzit, și dup-aia toate la duș, discutând despre dulci nimicuri, în timp ce apa le spală și oboseala, și nervii. Îți place ce vezi.
Da` știi că majoritatea dintre ele nu-s acolo de plăcere? Nu de plăcere aleargă disperate pe bandă. Nu de plăcere le joacă sânii în sus-jos și nu de plăcere își strâng coapsele.
Majoritatea se simt nemulțumite. De ele, de mărimea de la sutien, de aia de la blugi, de felul în care le arată abdomenul, de faptul că încă n-au pătrățele, de idea că aia de lângă, arată mai bine.
Aleargă după perfecțiunea din oglinda de alături. Și dacă nu-s obeze, grase, sau nici măcar grăsune, îs acolo din frustrare sau din manie. Le lipsește ceva, sau au impresia că le lipsește.
Și-n timp ce tu vezi imaginea perfecțiunii, ele știu că mai au încă de lucrat, de alergat, de fandat, până când clachează sau mor.

10. Se scriu cântece despre ele
Cântece, romane, scenarii de film, toate întru adorația și proslăvirea eternului feminin.
Nici o femeie n-o să asculte siropoșeniile astea decât dacă e deprimată. Ascultându-le, devine mai deprimată. Se recunoaște în fiecare suspin, în fiecare iubire pierdută, în fiecare happy-end care nu o să i se întâmple, probabil, niciodată.

O să-și repete motivele de la 1 la 10. Dacă e la 2, cel mai probabil o să sune o prietenă, să se-ntâlnească și să-și repete împreună ce fascinant e să fii femeie. Serios acum, chiar dacă nu e la 2, tot asta o să facă.
Și-or să se autoconvingă că a fi femeie e lucru mare. Că nu există minune mai grozavă. Or să găsească argumente sexiste pentru care n-ar vrea să fie bărbați.

Dacă sunt cu adevărat sincere, într-un final, după multă băută și filozofie, or să recunoască că nu e chestia de sex, e de ce vrei, poți și faci. Or să adoarmă fericite c-au rezolvat și dilema asta, or să se trezească c-o mare mahmureală, și-or să decidă că e minunat să fii femeie. Măcar poți suna că nu te duci la muncă, invocând motivul 2. Bărbații trebuie să muncească, pentru că e semn de slăbiciune să fii bărbat, să suni la muncă și să spui că nu vii, pentru că ți-e rău.
Măcar ei sunt obligați să muncească, în timp ce le explodează capul de durere.

Published: September 13, 2015 | Comments: 21

Chiul, sms-uri și hamizi

Am început să chiulesc undeva prin clasa a 11-a. Da, știu, tardiv. Și nici atunci n-am abuzat. Chiuleam cu cap.
Înaintea mea au chiulit și ăia din Liceenii, și adolescentul miop, până și în Cișmigiu și Co chiuleau. În vremurile de demult, după care mai suspină unii, și-n care copiii aveau respect și pentru părinți, și pentru profesori.
Să fim serioși, un chiul n-a omorât niciodată pe nimeni. Nici n-a transformat în ratat peste noapte. Ba chiar unii dintre cei mai mari chiulangii au ajuns mult mai bine decât tocilarii notorii.

Chiulul mi se pare benefic. Te-nvață să găsești scuze. Te-nvață să te ascunzi. Te pregătește pentru viață mai mult decât paginile de logaritmi și declinări la latină, pe care ar trebui să le-nveți pe de rost. Te face să ai un scop și să lupți pentru scopul ăla. Îți dezvoltă imaginația, să-ți găsești scuze plauzibile și să ceri motivarea absenței. Îți dezvoltă vocabularul, te ajută să faci conexiuni și, mai ales dacă nu chiulești singur, te face să-nveți ce-i ăla jocul în echipă, mai mult decât orele de educație fizică.
În plus, te-ajută să-ți dai seama cam cât le pasă alor tăi de tine. Că dacă vin doar cu invitație specială la școală, află ca ai 60 de absențe și te snopesc în bătaie după, o dată pe an, atunci ai belit-o. Alor tăi nu le pasă de tine, le pasă de imaginea lor. Dacă știu de la tine ce absențe ai, sau vin regulat pe la școală să se intereseze, poate mai ai o șansă să crezi în valoarea familiei și când o să devii adult. Chiulul te-nvață să descoperi dacă ai o familie, sau doar o poză frumoasă, din filmele artificiale cu americani.

Asta până acum câteva săptămâni. Când s-au gândit să scoată din programa școlară singura materie utilă, chiulul. Să trimită sms părinților când chiulești. Ca să știe. Să facă din închisoare – o închisoare de maximă securitate.

Într-un sistem în care încă se predă materia de secolul trecut, singura reformă la care s-au gândit a fost să informeze părinții de chiul și de note, cu ajutorul tehnologiei. Nu să introducă tehnologia propriu-zisă în sistem. Nu să scuture programa. Nu să-nlocuiască profesori la fel de vechi ca programa după care se predă. Nu să modernizeze învățământul în sine, ci să modernizeze sistemul de urmărire.
Era mai la-ndemână.

Am fost printre ultimele generații la care informația ajungea mai ușor în format papier. Printre primii care au descoperit Internetul. Ăia care am făcut trecerea dintre lipsă de informație și intoxicație cu. Probabil că la noi se mai justifica încă să citim Gâlceava înțeleptului cu lumea și Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Probabil că era încă important să știm pe de rost declinări la latină și concordanța la subjonctiv, într-o franceză despre care nici francezii nu mai știu că există. Poate că era important să știm teorema lui Pitagora și să folosim raportorul. Poate. Sau poate ne-am prăjit creierii cu informații care nu ne-au mai folosit din momentul în care ni s-a eliberat diploma de bac.

Țin minte și acum că un an întreg am suferit ca Isus pe cruce din cauza pașoptiștilor. Un an la istorie, și unul la literatură. Nu mai știu ce voia Petiția proclamațiune, ce rol avea Bărnuțiu și Barițiu, dar știu că-i învățam, ne asculta și ne amenința că n-o să trecem la liceu dacă nu-i știm ca pe Tatăl Nostru. Nu știu pașoptiștii, știu despre ei. Știu c-am învățat să-i urăsc și-am învățat să urăsc istoria din cauza lor.

La ce mi-a folosit un an de nervi și de teroare? Vă spun sincer, la nimic. La absolut nimic.
Când îmi deschid compul și-ncep să scriu, n-o să scriu despre pașoptiști. Parola mea la net n-are legătură cu Barnițiu. Când schimb banii la cumpărături, nu mă-ntreabă nimeni dacă e scrisă Proclamațiunea pe bonul fiscal. Dacă mi-aș folosi permisul de conducere, nu aș avea pe ambreiaj poza României Mari, ca să știu pe ce pedală să apăs. Nu respir, mănânc, iau pastile, fac duș, zâmbesc, iubesc, trăiesc, pentru că am acumulat un an informații pașoptiste. În schimb încă am coșmaruri cu lucrare de control la istorie cu `48-ul. 1848-ul.

Într-o lume în care Finlanda s-a gândit să scoată materiile tradiționale din învățământ și să se axeze pe chestii practice, la noi încă se mai predă teoria ca la 1900. Cu aceeași seriozitate și rigurozitate.
Într-o lume în care religiile provoacă migrări în masă, la noi încă se mai predă religia ortodoxă ca dreapta religie, chestie care n-o să te ajute foarte mult dacă un hamid se hotărăște să-ncerce să te martirizeze c-o bombă.
Într-o lume în care vezi în timp real poze de pe Marte, încă ești obligat să reciți celenterate și nevertebrate.
Într-o lume în care toată informația e la un click distanță, la noi încă trebuie s-o înveți pe de rost.

Și dacă te decizi să părăsești temporar sistemul, ei sunt acolo. Te vor vâna și te vor găsi. Pentru că-ntr-un sistem expirat, chiulul – singura modalitate de protest pașnic – trebuie eradicat.

Mă-ntreb dacă le-a trecut vreodată prin cap că 1. să chiulești e o chestie specifică vârstei și 2. dacă ar schimba programa, rata de absenteism ar scădea de la sine.
Cel mai probabil nu. Pentru că am ieșit cu numele din comunism acum mai bine de 20 de ani. Da`sămânța aia e încă bine fixată acolo. În oamenii care încă mai predau, în oamenii care iau hotărâri ce să se predea, în ăștia care încă-nvață de la ei.

Tremurați la gândul că vor veni hamizii cu portul lor, cu regulile lor, cu femeile lor și cu biblia lor și-or să vă tragă în trecut? Sunteți în trecutul ăla. Sunteți trecutul ăla. Mai frumos împachetat, desigur. Cu etichetă mare de „civilizat” și „european” pe el. Cu haine frumoase și acces la toate produsele fizice din Occident.
Dar, atât timp cât copiii voștri vor fi supravegheați prin sms, atât timp cât li se predă ce vi s-a predat vouă, părinților voștri, ba chiar pe alocuri și bunicilor, atât timp cât singura modalitate de a menține ordinea e controlul total și-atât timp cât vă ancorați încă de idea că Basarabia e pământ românesc și pașoptiștii știau ei ce știau, sunteți hamizii ăia. În trecutul nostru, la fel cum sunt și ei, în al lor.

Published: September 6, 2015 | Comments: 4