Revelion Galați 2016

Nu că ar fi important exact cum treci în noul an, dacă ai băut sau nu șampanie, dacă ți-ai pus sau nu vreo dorință, sau dacă ai avut chiloți roșii, sau n-ai avut chiloți deloc, dar…

2014 m-a găsit la concert Smokie. Revolta altor oameni, că primarul stă degeaba, că cine e Smokie, că de ce concert în aer liber, nervi.

2015 m-a înghețat la propriu, timp de vreo 3 melodii Zdob și Zdub și-ncă vreo 3 Phoenix, după care am ajuns bloc de gheață acasă, vreo 2 ore în care să mă dezgheț, revolta altor oameni că de ce să faci Revelion în aer liber, la -20 de grade, nervi.

2016 m-a găsit la Bregovic. Când a fost faza cu 10…9…8… la 1! eu îmi aprindeam o țigară. Ultima din vechiul an, prima pe anul asta. Mi s-a părut interesant. Nu mi-am pus o dorință, că-mi pusesem în anii trecuți și nu s-a îndeplinit. Așa c-am cerut 2 cuvinte. Cuvintele-s mai ușor de reținut decât fraza-ntreagă.

La fel de interesant mi s-a părut că-n noaptea aia mi-am luat un dupac după ceafă de la un gălățean care, însoțit de 2 gălățence, s-a gândit c-ar fi interesant și amuzant să-mi dea una după ceafă. După care un altul ar fi sărit la bătaie că nu i-a plăcut că a fost călcat și dup-aia i s-a zis ”pardon”. Și alți 2, în aer liber, miros de artificii și frig, s-au declat nemulțumiți că aveam o țigară aprinsă. Din punctul lor de vedere, era o zonă de nefumători. Din punctul meu de vedere, al ălora de lângă mine și al gardienilor din fața mea, era o zonă în care se putea fuma. Dacă mă rugau frumos să sting țigara, poate că aș fi fost doamnă, și aș fi stins-o. Dar erau 2 nefumători, nemulțumiți că-n jurul lor se fumează, și ei au cerut locuri la nefumători. La un concert gratuit. N-o să uit privirea lui când a întrebat ”și ce vreți să facem, să plecăm noi?” și i-am răspuns ”da” și chiar au plecat. Că dacă erau acolo pentru concert, puteam să fumez 3 trabucuri în același timp, și nu le-ar fi păsat. Dar mândria de nefumător se lasă rănită de fumul unei țigări pe care nici n-o suflam înspre ei. Oameni nebuni…

Dar am rămas zen. Pe bune. Chiar m-am mutat, că nu voiam să-mi petrec revelionul în sânge. Sau la Urgențe. Asta ar fi bătut la fund toate revelioanele de până acum.

goran-bregovic-2016-galati-reveliongoran-bregovic-galati-2016-revelion

 
goran-bregovic-revelion-galati-2016

Oricum. La Bregovic a fost mișto. În prima oră n-a cântat ce-am vrut eu, dar după miezul nopții stelele s-au aliniat și a băgat, finalmente, ce-mi doream mai mult. Care ați fost acolo, știți. Și când am văzut gloata de oameni din Galați sărind pe Kalashnicov, mai mare decât la orice alt concert în aer liber din Galați de până acum, n-am putut să nu-mi aduc aminte de toți lătrăii care au umplut netul de comentarii.

”e dea dreptul ridicol, somaj de 10%, FOAMEA CAT GARDUL SI SARACIA ASEMENI SI TU ADUCI LAUTARI DIN TARI STRAINE PLATITI PE BANI GREI”
VAI DE NOI DRAGI GALATENI!!!!!
ALATA LOCATIE MAI BUNA NICI CA NU S-A GASIT (((( PANARAMA DE LOCATIE!! treziți-vă, treziți-vă, de la PRIMAR LA CONSILIERI.
CONTEST LOCATIA DIN CAUZA ZONEI, AM FOST LA ZILELE GALATULUI CAND AM AJUN FUM DE-L TAIAI CU CUTITUL. STANDUL CU BLANURI NU SE VEDEA DE FUM SI CATE SI MAI CATE NEREGULI( O ORGANIZARE DE DOI LEI) CAT DE FRUMOS ERA PE FALEZA , VENEA TOT GALATIUL LA FALEZA . GALATENI SUNT DORITI SA IASA DIN CASA LA CEVA FRUMOS NU IN CATUNUL DE PE COSBUG. CU SPERANTA CA AUDE CINEVA, NU SE VA MAI ORGANIZA ALTE SPECTACOLE…… PE VIITOR.”
in ce priveste formatiile venite desigur ca primarul si consilierii s-au gandit cam asa: Bai ce ar fi sa aducem noi pe Goran asta ca e cu muzica din asta de balcani si tiganealla si se aduna toti manelistii acolo si rromii si cocalarii care ne vor vota si ii tinem si ca pe oi linistiti acolo ca sa nu mai faca probleme si frurturi prin cartier de revelion. Au fost si multi saraci acolo lipiti, betivi care au baut in aer liber si s-au imbatat apoi nu au aruncat la cos ca fara mizerie nici aia de la ecosal nu au de munca si tot asa e un cerc vicios. Daca venea primarul si statea prin multime la concert pana la capat era ceva dar el da la fraieri circ ca paine mai putin, aia e pe bani la mall. Revelioanele frumoase, selecte se tin in incaperi incalzite, frumoase, cu garderoba, cu muzica de calitate, dans, mese frumoase si pleci si cu o gagica de la bal de acolo deci acolo se merita. Pai ce credeti voi ca astia de la primarie si care au organizat au facut revelioane acolo la mall?”

Sursa? Viața Liberă. Autorii? Gălățeni. Sper în sinea mea că lumea nu poate fi ATÂT de proastă și, de fapt, îs comentarii plătite, scrise de oameni deștepți, care dau comentarii stupide ca să creeze vâlvă și să-și ia banii. Sper, dar e puțin probabil.

Pentru că există o categorie de oameni nemulțumiți de orice. Care-s și proști, care au și drept de vot și care, din păcate, insistă să-și exprime părerile. Nu e de ajuns să fii prost, trebuie să te faci și auzit.

Știi că banii din care a fost plătit Bregovic (și restul concertelor în aer liber, de altfel) n-au nici o treabă nici cu iluminatul străzilor, nici cu pensiile, nici cu căldura, nici cu asfaltatul șoselelor? Nu știi? Ești prost și neinformat. Taci în pula mea din gură, că te faci de câcat!

Știi cine e Bregovic? Ce muzică face, câte filme au coloana sonoră făcută de el, cât a ridicat cultura – da, CULTURA – balcanică? Știi altceva în afara faptului că a colaborat cu Salam și că e muzică ”țigănească”? Nu? Atunci taci în pula mea din gură, că te faci de câcat!

Și nu-ți place muzica lui, nu vrei să stai în frig, nu-ți place 40-ul, noi suntem inculți și cefe late, în timp ce tu te-ai mutat în anii `70 în Galați, că ți-a dat Combinatul loc de muncă și apartament, dar te consideri orășean, stai acasă. Fă mese bogate de revelion, întinse și cu friptură de la porcul pe care l-ai înjunghiat cu mâna ta în fața blocului, în grădina comună, pe care ai îngrădit-o să-ți aducă aminte de gospodăria ta de la Popraca, și lasă-ne pe noi, ”mârlanii” de măcar 3 generații în Galați, să dăm din buric pe muzică din Balcani. Dar măcar taci. Respiri prostie și incultură. Nu e nevoie să și deschizi gura.

Și mi-am promis că voi fi zen. Chiar eram. Cu toată prostia revărsată-n jurul meu, eram zen.
Până am citit asta.
Și așa îi iubeam ca pe o casă arsă, dar asta a mai pus un capac peste toate celelalte.
Pentru că ”civic” înseamnă toată prostimea de mai sus. Care crede fără să cerceteze. Pentru că, încă o dată, civic-ul ăla care de-abia știe să-și scrie numele corect, o să fie de partea bunei și dreptei credințe. Pentru că lor, la fiecare slujbă, de fiecare dată când pupă poala popei, popa nu uită să le amintească că familia e între bărbat și femeie, dar uită de fiecare dată să le spună că orice credință, inclusiv cea ortodoxă, e bazată pe iubire și toleranță. La fel ca ISIS, BOR lasă deoparte cea mai importantă dintre învățături, pentru că nu servește scopurilor ei.
Și asta mi-a stricat zen-ul.

Spre deosebire de lătrăii care se dau drept credincioși, țin post și fac sex într-o singură poziție, cu lumina stinsă, eu am citit religie. Eu, gay, fără drept de căsătorie tocmai din cauza lor, care nu mă duc la biserică, nu pup moaște și aș separa total și iremediabil biserica de stat, eu știu mai multă religie decât hoarda de credincioși plini de ură.

Mi-am început anul cu o țigară, cu 2 cuvinte, și cu idea de a fi zen.

În ordinea asta de idei, zic așa: n-am nimic împotrivă ca în Constituție să scrie ”că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie.” Atât timp cât, tot în Constituție, vor deveni legale incestul și bigamia. Că și ele erau prezente în sfânta scriptură. Că Adam și Eva erau singuri, și-au făcut 2 băieți. Cum s-a ajuns la atâta populație pe glob fără incest? Iar bigamia era la ordinea zilei.

Și încă un lucru care să apară în Constituție, ca să fiu de acord cu familia tradițională din scriptură: să ne dea BOR-ul secretul prin care marii patriarhi ai bibliei au trăit câte 700 de ani, și pe la 200 mai făceau și copii. Secretul longevității și virilității excesive. Dacă îl trec și pe ăsta în Constituție, atunci îs de acord cu familia pe care o sugerează.

Să fim conformi sfintei scripturi până la capăt, cu bune și cu rele, nu doar cu ce ne convine, sfinția ta! Că poate multe-s oile, dar dumnezeu n-a creat doar oi când a făcut pământul. A mai făcut și lupi, și pești, și zburătoare. Scrie acolo, în biblie, negru pe alb, sfinția ta.
Sau n-ai citit cu atenție?

Comments (13)

  1. Radu Ţuglea

    La mulţi ani, în primul rând! Poate că 2016 va fi bun. Poate că BOR vă face în loc de catedrală un spital susţinut pe parcursul activităţii din fonduri proprii, poate ISIS va deveni o fundaţie caritabilă preocupată de repatrierea şi reintegrarea imigranţilor, poate toţi gălăţenii vor afla cine este Goran, etc. :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      La mulți ani!
      unii de ”poate” sunt chiar de domeniul SF-ului…

      Reply
  2. valentin

    Oricum se făceau concerte în detrimentul căldurii etc… Mai bine că a venit Bregovic.
    Îți cedez eu dreptul meu la căsătorie, dacă celelalte posibiliăți legale de a ajunge în același punct legal nu te satisfac. La mulți ani!

    Reply
    1. cami (Post author)

      nici măcar de cedat nu poate fi vorba. dar ms de inițiativă

      Reply
      1. valentin

        Bineînțeles că de cedarea dreptului la căsătorie nu poate fi vorba. Dar, până la legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex, există aproape toate mijloacele legale să ai tot ceea ce-ți dorești. Vorba aia: ursul tace, pietrele rămân, câinii latră, pisicile miaună… :D.
        PS. Poate că banii de Bregovic sunt puși deoparte de la începutul anului, dar mergeau și ceva sponsorizări. Nu prea are cine sponsoriza? Că nu avem economie? Iar pe subiectul Galați cel mirific se poate discuta săptămâni, măcar până devine oraș, măcar… :D.

        Reply
        1. cami (Post author)

          întotdeauna se poate și mai bine. dar de ce ar vrea cineva să ne dea ”mai bine” dacă ne plângem constant, de tot?

          Reply
          1. valentin

            Vorba aia: în viața cealaltă știm ce facem, sau ne spune cineva, care o mai fi fost. Dar în asta? Dacă n-o știi, o afli de la mine. :D.

  3. Nautilus

    Era un proverb care circula prin mediul poliţienesc şi cel interlop (care nu sunt atât de deosebite pe cât pretind membrii lor) şi care spunea cam aşa: “cu cât e mai alb un inculpat, cu atât mai mică e pedeapsa pe care i-o dă judecătorul!”

    Nu e nevoie ca şefii sau autorităţile să te vadă cum ştii să îţi scrii numele corect sau că ai fi citit ceva despre religie. Vrei promovare sau anularea unei sancţiuni? Ţipi cât poţi de tare că ţii post şi îţi pui pe desktop o poză cu Părintele Arsenic. Funcţionează mai ceva ca apa sfinţită.

    Reply
    1. cami (Post author)

      să-ncerc și eu rețeta?

      Reply
  4. Pederanger

    Lamulțean Kami! :P
    Să știi că popa cel rau a trecut și pe la noi, dar și-a luat o m..e. :D
    Din păcate numai aici, că in general județul meu e campion absolut la prostie și la bigotism.

    Reply
    1. cami (Post author)

      dacă mă uit în jur, mai c-aș zice la fel și de-al meu

      Reply
  5. provo

    E prima tara din lume de care aud ca nu se poate fuma in aer liber. Mor de râs. :))

    Reply
    1. cami (Post author)

      să fim noi mai speciali, așa!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *