Legea antifumat – pentru că fumatul dăunează prostului

Cam în 45 de zile n-o să mai pot fuma într-un loc public. Unde ”loc public” e definit ca orice încăpere cu 4 pereți și acoperiș, destinat utilizării publice. Adică n-o să pot fuma în restaurant, în bar sau în bodegă. O să pot fuma acasă, unde nu e loc public.

O să vină vara, și-o să pot fuma pe terasa restaurantului, barului, sau a bodegii.
Și-o să fumez! Ohoho, cum o să mai fumez! O să-mi găsesc o masă lângă o masă de nefumători, și-o să fumez câte 5 țigări deodată. Și-un trabuc! Și-o să-mi mai găsec câțiva prieteni, care să fumeze și ei cu ambele mâini, și-o să-mi aprind câte un pachet deodată, și-o să-nec toți nefumătorii în fum nociv de țigară. Să vadă că nu e de ajuns să te guduri c-au interzis fumatul în baruri, ca să scape de fumători. Că tot rahatul pe care l-au aruncat în noi în ultimele luni nu se spală c-o semnătură, fie ea și-a președintelui.
Dar o să-ntreb înainte: ”Te-ai gudurat când s-a interzis fumatul în locuri publice?” Dacă spune că nu, îmi găsesc altă masă. Unde o să pun aceeași întrebare. Și când o să-l găsesc pe ăla care spune că da, atunci o să-mi arunc tot fumul spre el. Și-o să-și dorească să fi spus că nu.

Pentru că nu m-a deranjat interzicerea în sine, ci cum a fost formulată și, bineînțeles, adoptată. N-aș fi avut nici o problemă dacă s-ar fi interzis fumatul în localuri în care se servește mâncare. Îs om de înțeles. Pot pricepe că unii nu vor să mănânce în fum de țigară.
Aș fi putut să merg acolo, să mănânc rapid ceva, și să mă duc spre alte locuri în care nu se mănâncă, dar se bea și se fumează.
Dacă nefumătorii sunt deranjați până și de mirosul de țigară arsă care iese din mine, din hainele mele, din răsuflarea mea, aș fi putut chiar să le cedez toate locurile în care se mănâncă. Aș fi făcut o comandă rapidă, sau poate aș fi început să gătesc. Aș fi avut posibilitatea de a alege.

Dar nu. Hrăpăreți cum sunt, au vrut totul.
Au vrut toate locurile publice doar pentru ei. Mi se spune că nu e discriminare. Că am în continuare acces la toate barurile mele preferate. Doar că nu am voie să mă simt bine în barurile alea. Pot să mă duc, să stau ca momâia și să mă bucur de atmosferă. Să socializez. Să savurez o bere, să discut și să ascult muzică. Și când vreau să fumez, să pun pe pauză și berea, și discuția, și muzica și să mă duc afară să fumez. Pentru că așa e civilizat. Și, cel mai important, să mă simt prost din cauza viciului meu scârbos și nesimțit și, poate, în curând, chiar să renunț la fumat. Să fim cu toții o mare și fericită familie de nefumători. Să ne ținem de mânuțe și să cântăm kumbaya, până găsim o nouă cauză împotriva căreia să ne raliem. Să nu se mai bea alcool în baruri, poate? Să bem doar ceai. Să devenim vegani. Să renunțăm la sexul cu alt motiv decât procreerea. Să mergem zilnic la biserică. Să ne-mbrăcăm cât mai decent. Să ne scoatem cerceii. Să nu ne mai epilăm. Să nu purtăm decât bumbac. Să ne cultivăm bumbacul. Să ne mutăm în munți, departe de poluare. Să ne sălbăticim. Să murim triști, sănătoși, singuri, triști. Și să sperăm că viața de dincolo e superbă, pentru că fericiți cei săraci cu duhul.

Mi-am pus întrebarea, decentă și de bun simț, de ce nu s-a făcut o lege care să permită existența unor baruri speciale pentru fumători.
Unde acest lucru ar însemna că se servesc băuturi alcoolice, deci minorii n-au ce căuta.
Că e semnalizat corect, ”pentru fumători”, în așa fel încât nefumătorii să știe la ce se înhamă, dacă au de gând să intre.
Cu personal fumător, pentru că înțeleg că nu e plăcut să faci pe chelnerul într-un local în care se fumează, tu fiind nefumător. Dar reciproca e întotdeauna valabilă.
În care nu se țin concerte decât cu trupe care fumează. Sau în care nu se țin concerte deloc și ai muzică doar din boxe.
Locuri speciale pentru fumători. La fel cum există locuri speciale pentru persoane cu dizabilități, gravide și obezi. Cum există cartiere pentru negri, și rezervații pentru amerindieni. Cluburi pentru gay și biserică pentru credincioși.
Eu zic că e o întrebare de bun simț.

Răspunsul m-a lovit ca marfarul: nefumătorii sunt Hitler și Ku Klux Klanul. Ei nu vor să fie bine pentru toată lumea, ei vor să fie bine pentru ei. Drepturile lor, confortul lor, aerul lor. Să le fie lor bine. Să se simtă ei bine. Și să aibă și-o aură vagă de erou, pentru că datorită lor tu fumezi mai puțin, pui niște bani deoparte, nu-i mai arzi degeaba, aerul e mai pur, scade poluarea și numărul bolnavilor de plămâni, ei sunt cei cărora trebuie să le mulțumească întreaga lume pentru un univers mai pur.

Și, ca punct minor, ăsta care latră cel mai tare că nu poate ieși în oraș din cauza fumului de țigară, oricum nu iese din casă decât de 2 ori pe an: la ziua lui, și la ziua consoartei. Că e scump, că e muzica prea tare, că e lume ciudată, că e plin universul de păcate, că nu prinde autobuzul să se întoarcă acasă. Chiar dacă nu se mai fumează, el tot o să aibă ceva de spus. Un subiect de care să se plângă.

Asta, și faptul că, oricâte semne ai pune că acolo se fumează, o să se găsească o pizdă proastă care o să intre, o să stea, o să bea, o să se simtă bine, și-a doua zi o să-nceapă să se plângă public cât de mult a avut ea de suferit din cauza fumului de țigară. Cum a ieșit de acolo, după vreo 6 ore, cu ochii roșii de la fumul care a făcut-o să lăcrimeze și i-a întins machiajul, cum pute ca o scrumieră, cum a trebuit să-și dea hainele direct la spălat și să facă un peeling chimic să scoată mirosul din piele, cum oamenii sunt inconștienți și inhalează gudron, fără să se gândească că e posibil să moară de plămâni și să rănească o mulțime de cunoștințe prin moartea lor, cum e aproape sinucidere ce fac ăia acolo, în clubul lor de fumători, în care ea a intrat doar ca să se simtă bine cu prietenii, la o bere.
Pentru că s-a simțit așa, aproape rebelă, da` când s-a trezit cu mahmureală și-a dat seama că nu e bine. Și poate s-a dus și la spovadă, pentru că fumătorii îl afumă pe diavol.

Pentru d`alde d`astea, există ceainării. În care nu se fumează, nu se consumă alcool, nu există decât hipsteri și eunuci. Ai putea să te duci acolo. N-ai avea de ce să te plângi. În ceainării totul e roz, chiar și unicornii care alimentează rezervorul de săpun pentru mâini.
Da` n-ai putea să te mai simți rebelă, nu? Și unde e fum, e și căldură, da` și distracție. Că omu` care vrea să stea, să bea până dimineața și să danseze pe boxe la bustu` gol, nu vrea să facă asta fără o țigară-n colțul gurii. Oamenii ăștia, unde se-ntâmplă distracția, nu stau și vorbesc despre diete, câte mii de flotări pot să facă la micul dejun sau cum să scoți mai bine petele de pe fața de masă. Nu discută chestii casnice și plictisitoare, nu plănuiesc să salveze lumea cu un click și-un like, nu se revoltă împotriva unui partid care plătește mai puțin, ci împotriva sistemului și, din poveștile lor, poți să-ți scoți material să te masturbezi în următoarele luni.
Acolo vrei să fii. Dar fără fumul lor de țigară.
Ghici ce! Fără fumul lor de țigară, n-o să mai fie nici atmosfera, nici poveștile, nici ei.

Probabil or să fie cluburi private, în care n-o să ai acces, sau petreceri ca-n 1980, la cutare acasă, la care n-o să ai acces. Pentru că tu, cu gura ta mare, ți-ai tăiat singur accesul la lumea aia. O să rămâi cu aerul curat, barurile populate de nefumători insipizi și plini de fițe și, peste ani, o să poți să le povestești nepoților tăi, sănătoși, insipizi și plini de fițe, cum ai participat tu la mișcarea de interzicere a fumatului în locuri publice. Și, într-un moment de sinceritate, de beție sau de Alzheimer, o să le spui și ce mișto era când se dansa pe mese și se călca pe chiștoace, în baruri sumbre, unde tăiai fumul cu cuțitul. Și, când o să mori, o să fii la fel de mort ca ăla care s-a distrat cât a putut. Și-a fumat.

Nu m-a deranjat că s-a dat legea anti-fumat. M-au deranjat reacțiile nefumătorilor. Poate le-ați văzut, poate chiar ați fost dintre nefumătorii ăia care și-au dat public cu părerea. Poate că fumatul e rău. Dacă e așa, înseamnă că răutatea și prostia îs bune.

Comments (54)

  1. tapiru;

    Hehe. Când o să vii cu gașca să fumezi lângă mine pe terasă la șase mâini, o să scot și eu boomboxul pe masă și o să pun manele la maxim.
    Fiecare cu viciul lui și drepturile lui.

    Reply
    1. cami (Post author)

      da` chiar te rog

      Reply
      1. tapirul

        It’s a date. Shoulda’ bring flowers?

        Reply
        1. cami (Post author)

          evident! tre` să existe și-o doză de romantism

          Reply
  2. Sorin Dumitrescu

    Sunt nefumator dar nu sunt de acord cu legea antifumat. E prea restrictiva.Da nu fumezi acolo unde maninci, la servici ca stai mereu acolo, dar la baruri, restaurante, ceainarii mi se pare aberant.
    Nu stiu cine a promovat-o, intotdeauna noi rominii suntem mai catolici decit papa…

    Reply
  3. Newparts

    ipocrizia si rautatea sunt ridicate la rang de arta … de ce trebuie intotdeauna ca noi, romanii, sa fim mai catolici decat papa?

    Reply
    1. cami (Post author)

      are legătură cu ”capul plecat”

      Reply
  4. Simona

    Probabil ca nu ati auzit de ingradirea libertatii si cum ne obligati pe noi ca fumatori sa inhalam fum desi nu vroiam si nu fumam tocmai pentru ca nu e sanatos. Cum nu puteai merge cu copiii oriunde ca peste tot se fuma. Daca vreti sa fumati iesiti pe strada si nu mai comentati atat, discriminati eram noi. Mergeti in orice capitala civilizata si vedeti cum e. Numai la noi era ca in Pakistan.

    Reply
    1. cami (Post author)

      care parte din baruri – în care n-ai ce căuta cu copiii – strict pentru fumători n-ai înțeles-o?

      Reply
      1. Aidan

        Aia in care isi ducea copilul la bere. Simona, poate iti ia statul fătul. Vezi ca nu ai ce cauta cu el la bar…hihi.

        Reply
    2. marian

      Când ai fost ultima oară la Islamabad?

      Reply
      1. cami (Post author)

        merge constant, clar

        Reply
    3. Rares

      Nu doamna e ok sa mergeti cu copiii in baruri, e ok ca si copiii d-voastra sa va priveasca cum beti ca o scroafa sau pe altii ca porcii…e ok sa vada oameni beti si sa le asculte toate obscenitatile….bravo doamna acum puteti face lucrurile acestea fiindca fumul care va deranja pe d voastra nu mai exista…have fun….apropo autorul articolului a precizat clar ca e vorba exclusiv de baruri/pub uri….cititi inainte de a comenta….bravo pentru articol foarte bine punctat totul

      Reply
      1. cami (Post author)

        mulțumesc!

        Reply
  5. emanoil vâlcu

    Exact! Nu se putea spune mai bine! – ah, ce-mi place aia cu p..e proaste care apoi se plâng public, cât de adevărat este! Probabil că or să interzică alcoolul în cluburi, de ce nu, că și ăla e toxic, nu?

    Reply
    1. cami (Post author)

      să interzicem TOTUL dacă tot suntem la capitolul ăsta

      Reply
  6. tapirul

    Apropo, apelativul “pizdă proastă” se aplică *tuturor* femeilor care se plâng public pe teme legate de fumat în spații publice?

    Reply
    1. cami (Post author)

      nu. poate fi folosit și pe bărbați.

      Reply
    2. tapirul

      Bun, și pe bărbați.
      Mă rog, eu încercam să scot în evidența isntitironic-ul. O persoană care se plânge, public, pe teme legate de fumat declară că alte persoane care se plâng, public, pe teme legate de fumat sunt ‘pizde proaste’
      ..don’t you think?…

      Reply
      1. cami (Post author)

        eu nu mă plâng-public- că am fost la biserică, miroase a tămâie, popa cântă prea tare și nici nu se servea bere. if you know what i mean.

        Reply
      2. tapirul

        ei, te plângi că nu mai miroase a fum și alea. Că, apropo, prin (orice) definiție barul/clubul/restaurantul (cârciuma, mai generic) nu sunt locuri unde se fumează *musai*. Se definesc prin băutură/mâncare, restul sunt activități de le aduc oamenii cu ei, agățat de gagici/gagii, pupat, fumat, frecat pe facebook. Adicătelea fumatul nu e condiție nici necesară, nici suficientă. Barul fără băutură nu mai e bar, ăla fără fumat rămâne mar în continuare.

        Că o tot aud pe aia cum “interzici fumatul în locurile unde ‘se’ fumează.

        Reply
        1. cami (Post author)

          care parte din ”locuri în care DOAR se bea și se fumează” nu e clară?
          diferite, independente, în nici un caz egale cu alea în care se mănâncă, agață, pupă, freacă fb-ul.

          Reply
        2. tapirul

          Conform legislație în vigoare, așa ceva nu există.
          http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=21029
          În toate chestiile astea fumatul e o chestie, PERMISĂ, TOLERATĂ, nu intră în definiție. Ca și celelalte activități, unele tolerate (vorbitul la telefon) altele nu (făcutul pipi lângă masă).

          PS “care parte din…. nu e clară” – genul ăsta de argument e așa de pueril… E pentru puștanii și puștoaicele care vorbesc, like, cu “like”,la fiecare, like, doo cuvinte

          Reply
          1. cami (Post author)

            genul de argument pe care speram să-l înțelegi.

  7. valentin

    Nu știu pe unde am văzut, dar cică trebuie să fie minim doi pereți sau spațiu acoperit folosit la comun, așa că la fantezia ta cu terasa trebuie să fie spațiu descoperit și să aibă doar un perete. S-a mai dat în cap că așa a vrut UE. Fals, am văzut pe undeva că doar jumătate din state au adoptat-o și în mod sigur n-a fost ca la noi. Ăștia de dau cu poluarea, nu știu că atunci când pornesc motorul unei mașini, poluează mult mai mult, că atunci când arde furnalul unui combinat e mai multă poluare. Când aprind becul acasă e tot poluare, că statul român încă mai produce energie electrică din arderea cărbunilor. Scumpă. Câtă poluare. Nici principala cauză de cancer nu e fumatul, e una din ele, dar mai e mâncarea, apa de la robinet, care nu e verificată tot timpul în mod legal, sunt sigur, dar și mizeriile pe care le fac, apoi se duc la biserică, sunt iertați și o iau de la capăt.
    Eu am clubul meu privat. :))).

    Reply
    1. cami (Post author)

      în UE sunt state în care se aplică. dar sub formă obiectivă, nu radicală. ai noștri au vrut să fie mai cu moț.

      Reply
  8. george

    NU este problema ,sa interzica tutunul dar sa legalizeze MariaIoana .Asa nu se mai vaita niciun nefumator ca fumezi langa el ,in 5 minute este high :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      și să-i fericești gratis? cât altruism!

      Reply
  9. john

    Ii inteleg pe fumatori. Sunt la fel ca niste copii carora li s-a luat jucaria, ca niste drogati la reabilitare. Sunt ca niste indragostiti parasiti de iubita, se simt tradati de societate. Unii sunt maturi si inteleg ca trebuie sa se schimbe, altii dau vina pe fosta. Nivelul de maturitate se poate citi din tot articolul. Probabil ca exista o anumita labilitate psihica care te impinge inca de la inceput spre un drog, spre ceva care-ti face rau, asa ca nu-i judec. Sper numai sa se vindece frumos.

    Reply
    1. cami (Post author)

      m-ai citit întocmai!
      noroc că există și oameni maturi, înțelegători și empatici, așa ca tine. altfel, cine ar mai face bine cu de-a sila și cine s-ar tot interesa de ograda altuia?

      Reply
      1. john

        Tocmai aici era problema Cami, definirea ograzii. Eu locuiesc in Germania acum, dar cat timp eram in tara renuntasem sa mai merg in cluburi sau baruri din cauza mirosului pestilential. Oamenii de aici se distreaza, iar cand vor sa fumeze ies afara si fumeaza o tigara si se intorc inapoi. Aici intru fara sila intr-un restaurant sau club, fara teama c-o sa-mi miroasa parul sau hainele pentru ca am vrut sa ma distrez. Ai sa vezi ca nu e chiar atat de rau. Iar impartirea asta in fumatori si nefumatori e artificiala. Toti suntem oameni, si e frumos sa ne respectam. Nu facem parte din secte. O viata frumoasa! :)

        Reply
        1. cami (Post author)

          tocmai! e frumos să ne respectăm.
          nu am nici o problemă să nu se fumeze în restaurante, club-uri.
          de ce e lipsă de respect dacă vreau și locuri speciale pentru fumători? și cu ce te deranjează pe tine, nefumător, care mergi în locuri în care NU se fumează, alea câteva baruri exclusive pentru fumători?
          ori înțelegem diferit respectul, ori îți dorești respect, dar nu ești dispus să-l și oferi.

          Reply
          1. john

            Am sa mai scriu o ultima data, sa nu par ipocrit :)
            Adevarul esta ca da, intr-o lume ideala ai dreptate. Ar fi frumos sa avem locuri speciale pentru fumatori, unde sa mearga numai fumatorii. Dar apare urmatoarea problema. Nefumatorii, daca au prieteni care fumeaza, vor merge cu ei intr-un loc unde se fumeaza, pentru ca desi este deranjant, nu au aceiasi vehementa ca prietenii lor fumatori care sunt impinsi spre a-si sustine dorinta de a merge intr-un loc in care se fumeaza de drogul ce le curge inca in vene. Astfel prietenul nefumator fie ajunge intr-un loc in care se fumeaza si se simte bine, fie alege sa renunte la compania prietenilor fumatori. Alegerea este destul de evidenta pentru majoritatea oamenilor: nu vor renunta la prieteni.
            Si aici apar patronii de baruri si resturante si cluburi. Ei stiu asta si atunci vor prefera sa aiba un club/bar/restaurant pentru fumatori pentru ca vor avea astfel mai multi clienti. Si atunci avem majoritatea barurilor/cluburilor/restaurantelor facute pentru fumatori.
            Din acest motiv la nivelul individului nu este drept, si-ti dau dreptate. Dar decizia cred ca a fost luata la nivel social tinand cont de psihologia indivizilor si a maselor.
            Si cu aceasta mica descriere, revin la prima mea interventie :)

          2. cami (Post author)

            nu am prieteni nefumători și,totuși, această lege mă atinge.
            cât despre psihologia maselor…suntem 1 din cele 4 țări cu lege atât de radicală. celelalte ori n-au mase, ori n-au psihologie.

  10. Edy

    Nu înțeleg cum puteți fi de acord cu o lege care îngrădește libertățile indivizilor. Pe cei 17 europeni din 28 îi mai înțeleg pentru că nu au trecut printr-un sistem totalitar precum a fost al nostru. Lege care să interzică fumatul în locul publice exista deja. Cu ce vine nou această lege este cu interzicerea în localuri și restaurante, spații care sunt private. Libertatea ta se termina acolo unde începe libertatea altuia. Fumatul în localuri nu trebuie interzis prin LEGE. Trebuie sa existe localuri pentru fumători si localuri pentru nefumători (100% pentru nefumători nu cu prostii de zone fumător/nefumător), fiecare sa aleagă unde vrea sa meargă. Interzicerea fumatului în locurile unde nefumătorii sunt obligați sa meargă (cum ar fi școli, spitale, transport public) este complet justificat. Dar mersul într-un bar sau club este opțional nu obligatoriu și drept urmare nu trebuie reglementată prin LEGE interzicerea fumatului în aceste locuri. Acesta lege este o mare prostie care ne ataca libertățile individuale.

    Reply
    1. cami (Post author)

      nici eu nu puteam s-o spun mai bine.

      Reply
    2. Toteu

      Libertatea ta se termina acolo unde începe libertatea altuia…
      Foarte greșit… libertatea exista cât timp nu îngrădește libertatea altora. Este definiția de bază a libertății.
      Și încă o precizare… barul nu este un loc privat… Este loc public… tot prin definite.
      Doar niște precizări… nu intru în polemici. Precizări bazate pe definiție și legi.
      Dar e ok… Educația trebuie impusă.

      Reply
  11. Edy

    Citez „Cam în 45 de zile n-o să mai pot fuma într-un loc public. Unde ”loc public” e definit ca orice încăpere cu 4 pereți și acoperiș, destinat utilizării publice.”

    Soluția:
    De acum vor exista doar baruri și cluburi rotunde unde să nu existe patru pereți.

    Reply
    1. cami (Post author)

      s-a votat!

      Reply
  12. provo

    Pana mea, au intrat nefumatorii sa comenteze pe blog de fumator. Nu inteleg care e interesul sa contracarezi o persoană care fumează? De ce voi ăstia nefumatorii ipocriti din Germania nu ati venit după căderea lui Ceausescu sa faceti panarama in fata parlamentului sa se interzică fumatul? Bai voi credeti ca fumatul e inventat acu doua zile? E de cand lumea, războaiele, mame care isi aruncă copii la gunoi, prostitutia astea nu va deranjează? Am intrat in cofetărie sa fumez? Nu. Du-te in pula mea cu copilul la cofetărie nu in bar, boule. Să se interzică fumatul cum a facut Isis sa se faca ore de rugăciune sa vezi ce bine e sa trăiesti după reguli. Ăstia nefumatorii dacă aduci copilul in bar chem politia si spun ca ii dai vodka. Cum? asa am văzut eu prostane, sa vad dacă îl mai aduci in bar.

    Reply
  13. Andrei Vlădescu

    Vă agitați degeaba. Legea asta se alătură celorlalte legi frumoase, suberbe, extraordinare și absolut inaplicabile. Există lege sa nu se fumeze în spitale, în școli, în instituții publice…și? se fumează la greu pe holurile spitalelor, în cancelarii, în birouri. Există lege să nu se vândă băuturi și țigări minorilor…și? se vând minorilor și băuturi și țigări oriunde.
    Pot promulga o mie de legi românașii verzi, chiar și o lege pentru bun simț…vezi să nu…
    Am fumat 23 de ani, de 2 ani nu mai fumez. Nu suport fumul de țigară pentru că fizic îmi face rău, dar știu un lucru: eu sunt nefumător, tu ești fumător, libertatea este reciprocă!
    Logic este să împaci aceste libertăți nu să le antagonizezi. Dar pentru asta este nevoie de inteligență și de bun simț, nu de legiferat aberații.
    Tu fumezi? Excelent! Te rog doar să fumezi oriunde, dar nu pe stradă și nu în locurile unde lucrăm împreună, mâncăm împreună, respirăm împreună. Atât! Fumează, dragul meu concetățean, ești liber să faci asta, te înțeleg mai bine decât orice nefumător sadea și știu că nimic și nimeni nu te poate opri decât tu însuți și pentru că nu pot și nu vreau să te opresc te rog doar, ia-ți libertatea de a fuma și dă-mi și mie libertatea de a nu fuma. Crezi că se poate? Eu spun că da! Într-o lume normală, nicidecum ideală, putem avea loc toți cu puțină îngăduință, cedând fiecare, înțelegându-ne reciproc.
    Nu suport fumul de țigară, dar nu-i urăsc pe fumători. Mi se face rău fizic de la tutunul ars, dar fumătorii sunt semenii mei. Și îi respect ca pe oricare alți oameni dacă sunt civilizați și se comportă ca atare.
    Cum eu am dreptul să mă simt bine cu mine însămi și ei au același drept.
    Ipocrizia nu face bine nimănui.
    Și exagerând: omorul e incriminat, sinuciderea nu. Cam aici e granița celor două libertăți: a mea de nefumător și a ta de fumător. Fumează până mori dar nu mă omorî și pe mine. Deci, oriunde, oricând…dar oprește-te când vezi că-mi faci rău.
    Eu nu merg în locurile unde știu că se fumează! Le ocolesc și nu merg acolo. Mă irită însă atunci când mă aflu într-un loc unde din bun simț n-ar tebui să se fumeze dar unii o fac: în spital, în școală, în birou, în sala de mese… Am putea fi toți mulțumiți și liberi să fumăm, să nu fumăm doar dacă am sta un pic, am cugeta și ne-am îmblânzi pornirile războinice. E loc pentru toți, oameni buni! Chiar este!

    Reply
    1. cami (Post author)

      cred că e una dintre puținele opinii de bun-simț pe care le-am auzit din partea unui nefumător.

      repet: nu am nimic împotriva interzicerii fumatului în locuri în care se mănâncă (pentru că eu nu fumez pe stradă, în sala de mese, în birou etc), dar mi se pare de bun simț să poată exista (legal vorbind) și locații pentru fumători.

      vorba ta, e loc pentru toată lumea, dacă am ști să ne înțelegem unii pe/cu alții.

      Reply
  14. Cornelia

    “79% dintre intervievați au o părere bună sau foarte bună cu privire la această lege și doar una din zece persoane chestionate are o părere proastă sau foarte proastă față de legea privind interzicerea fumatului în spațiile publice.” Am gasit asta intr-un articol. Luand in consideratie ca numarul fumatorilor este mai mare de 60%(neluand in calcul minorii), inseamna ca si majoritatea fumatorilor cred ca aceasta lege este binevenita. TOtusi cred ca alcoolul e mult mai rau decat tigarile! Chestia e ca tigarile au acel fum urat mirositor.

    Reply
    1. Cristi

      79% dintre intervievați… In articol este cumva descrisă modalitatea/tipul de interviu/sondaj ? Că dacă s-au făcut prin parcuri sau prin locurile actuale de NEfumători … Sondajele in principiu spun ce TREBUIE să spună funcție de comandă, deci ?
      Pe urmă … ai incercat, practic să pupi un fumător iar in alt context unul care a băut ”la greu” și apoi și-a vărsat mațele ? După incercarea asta ideea este că poți fuma un bax că tot miroși ”frumos”, bineințeles să nu cumva să incerci combinatia alcol + tutun că atunci e nasol.
      Iar acum au mai rămas 6 zile !

      Reply
  15. ruxandra

    eh? cum e? mai stam “umpic”…n are cine sa ne amendeze pt moment. asa ca mai fumam “oliaca”

    Reply
    1. cami (Post author)

      nu mai fumăm. s-au adunat scrumierele.

      Reply
  16. roberta

    Ani de zile (pana am plecat din Romania) nu am mers in cluburi pentru ca de fiecare data cand mergeam sfarseam vomand (nu, nu din cauza alcoolului sau altor substante interzise ci din cauza fumului de tutun) restul noptii. Nu am injurat pe nimeni, nu am scos ochii nimanui; doar am renuntat la ceva ce imi facea placere: sa ma intalnesc cu prietenii sambata seara, sa ascultam musa dansam, sa socializam, sa ne simtim bine.

    Nu m-am gandit atunci nici sa scriu pe bloguri, nici sa strig pe internet, nici sa spun la stirile de la ora 5… M-am gandit ca, desi nu era corect, cluburile erau ale fumatorilor si ale celor care il puteau suporta. Am gasit atunci alte moduri in care sa ma simt bine… am citit mai mult, m-am uitat la mai multe filme, am iesit mai mult prin parcuri… si am plecat din Romania. Evident, nu am plecat doar din cauza fumului de tutun dar a fost unul dintre argumentele pro avand in vedere ca aici nu se fumeaza in spatii publice de multi ani. Ba mai mult, foarte multe firme/campusuri scolare si universitare nu lasa angajatii sa fumeze pe proprietatea lor = daca esti in parcarea firmei si vrei sa fumezi in masina ta, esti amendat. Asta asa ca tot spui ca legea din Romania e cea mai drastica lege antifumat din lume.

    A fost cinstit sa renunt la ceva ce mie imi facea placere? NU! Si stiu multi oameni care se impacasera cu situatia… pentru ca fumatorilor nu le pasa. Ba, de multe ori am auzit/citit comentarii din partea fumatorilor de genul “daca nu iti convine, stai acasa!”. Asadar, totul a fost frumos atata vreme cat nefumatorii “si-au luat-o”… acum, nu mai e ok deloc.

    Citind textul tau ma intreb oare cum ar fi fost daca fumatorii ar fi fost un pic mai intelegatori si ar fi facut anumite concesii de genul: sunt la locul de joaca pentru copii, ce-ar fi oare sa nu fumez? Nu de alta dar un nefumator simte mirosul; ori daca ar fi iesit afara sa fumeze din proprie initiativa… macar din cand in cand; ori daca ar fi putin mai concilianti atunci cand vine vorba de tigari.

    Traiesc la 8,000km distanta de Romania si vad zi de zi oameni care pot merge in cluburi si restaurante fara sa fumeze. Pur si simplu se pot distra si asa! Sa mai spun si ca in zona unde locuiesc este interzis fumatul in masinile in care calatoresc si copii? Da, daca esti parinte nu ai voie sa fumezi in masina indiferent daca copilul e acolo sau nu. Sunt oameni frustrati pe tema asta? CU siguranta! Injura? Probabil ca da! Mai fumeaza in masina? Ma gandesc ca nu… pentru ca amenzile sunt foarte mari si masinile de politie misuna in trafic. A murit cineva? NU! Ba chiar s-au lasat de fumat.

    Pana ai sa poti vedea situatia si de la capatul celalalt iti urez succes la ars bani = ore de munca = ore din viata ta!

    Reply
    1. cami (Post author)

      dar cum ar fi fost dacă legea ar fi fost respectată, și spațiile de nefumători chiar ar fi fost strict de nefumători?
      dar cum ar fi fost dacă ar fi existat posibilitatea să ai bar (nu loc în care se servește mâncare) strict pentru fumători, cu delimitare clară și strictă?
      dar cum ar fi fost să pot să am și eu – fumător – un loc al meu, și tu – nefumător – unul?

      eu văd situația. din punctul meu de vedere, ce aleg să fac cu banii/orele de muncă/orele din viață – e numai (și numai) problema mea.

      Reply
  17. Anamaria

    Lucrez la o agenție de pariuri sportive, nici înainte nu se fuma înăuntru, și la fel ca acum ieșeam afara pentru a fuma.De când cu legea asta, nu trece o zi sa nu ma întrebe câte un pios trecător:gata cu fumatul înăuntru?,rânjind ironic.Sa nu mai zic de privirile multora…acele priviri “învingătoare”.. Și da,pot spune ca ma simt discriminata din cauza unor prosti!

    Reply
  18. Ovidiu

    Pentru toti cei care au plecat “afara” din cauza fumului de tigara! Si eu traiesc de ceva vreme “afara” si tin sa va spun ca aici exista spatii special amenajate pentru fumat inclusiv in spitale. Exista baruri unde se fumeaza { in Olanada chiar si marihuana legal) cele mai vizibile fiind cele unde se fumeaza narghilea. Exista cluburi private unde se fumeaza.Localurile au posibilitatea sa-si amenajeze terase unde se poate fuma linistit iarna fara sa tremuri si care evident au mai mult de un perete si acoperis. De ce in Romania nu se poate? Pentru ca in dulcele stil balcanic nu stim sa ne respectam unii pe altii. Asta pornind de la “inteligentii” care produc aceste legi!

    Reply
  19. Ovidiu

    Doamnei cu copilul in bar!Sa inteleg ca ti-ai duce fara probleme copilul si intr-un club de swingeri, ca doar nu se fumeaza, sau astepti sa se dea legea care interzice sexul in astfel de cluburi? :)

    Reply
  20. MU

    O să murim, clar! :P

    Reply
  21. Pingback: Jurnal de fumător în frig – p.1 | Erase Rewind

  22. Pingback: Jurnal de fumător în frig – p.2

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *