Probleme pe care le ai când vrei să schimbi locul de muncă

Am stabilit deja că sunt corporatist. Eu, și majoritatea cunoscuților.
Că e o firmă mai mică, mai mare, dă ciocolată gratis, sau face constant team-building-uri care par foarte amuzante și instructive, că n-au primă, sau nu primesc bonuri de masă, că se stă cu biciul pe ei, ca pe plantație, sau e relaxare plătită, tot corporatiști îi cheamă.

Meseria generației. Și boala ei.

Inclusiv ăia, pe care ți-i dau părinții drept exemplu că s-au mutat la Cluj și au salariu de 6000 de euro pe lună, și tu de ce nu poți să te muți la Cluj, să ai și tu salariu așa de mare, tot corporatiști sunt. Majoritatea foștilor colegi de liceu/facultate, majoritatea amicilor întâmplători sau a cunoștințelor strict de Facebook, tot pentru o corporație lucrează. Sau au lucrat. Sau au cochetat cu ideea.
Restul – îs ori fericiții care fac ce le place, în condițiile impuse de ei, ori ăia care lucrează în construcții, ori șomerii. Sau ăia care trăiesc din alocația copiilor, da` pe ăia nu-i băgăm neapărat nici măcar la ”cunoștințe întâmplătoare”.

Dar sunt corporatist. Fac parte din sistem de ceva timp. Uneori am impresia că sistemul există doar pentru că-l țin eu pe umeri. Tot sistemul. Alteori îmi fac probleme de conștiință că sistemul sanitar, legislativ sau economia întreagă nu merg cum trebuie pentru că nu le țin eu stabil pe umeri. Că aș putea să fac mai mult. Să muncesc mai mult, să țip mai tare, să mă agit mai mult. Să fiu schimbarea pe care o vreau în lume. Primul pas. Câcaturi din astea motivaționale.
Îmi trece rapid, oricum.
Că-mi aduc aminte că mi s-a tocit fundul de atâta stat pe scaun. Mi s-a găurit retina de atâta comp. Mă doare spatele de la același scaun și același comp. Am nevoie de un maseur profesionist care să se ocupe 8 ore, cât stau la muncă, de junghiul din omoplat.

Și-mi aduc aminte că aveam planuri de cucerire a lumii. Că voiam să schimb totul din fraze bine plasate. Că voiam să fiu arheolog, și avocat, și jurnalist, și orice care să conteze mai mult decât pentru ștatul de plată la început de lună. Că voiam să fac totul din plăcere, și pasiune, în termenii mei, fără să mă gândesc la facturi, să fie nu o meserie/job/loc de muncă, să fie ceva care chiar să mă reprezinte. Pentru care să mă trezesc luni dimineața fără să-mi spun ”Fuck! Iar e luni!”

Așa că, periodic, ajung să-mi schimb locul de muncă.

Primul pas e simplu : îți dai demisia. Vorbești cu managerul, îți anunți preavizul, semnezi un teanc de acte și, în funcție de firmă, în 20 de zile (sau mai puțin, dacă ți se acceptă fără preaviz) ești liber să-ți urmezi visul noncorporatist.

A se nota că, de obicei, primul pas e, de fapt, ultimul.

Ok, îți dai demisia. Presupunem cazul fericit, în care n-ai de plătit chirie, rate, prea multe facturi, și nici nu mănânci într-atât de mult încât să nu te saturi cu câte o masă pe zi pe la prieteni, rude, cunoștințe.
Nici nu fumezi pentru că, dacă de-o masă te lipești ușor, de țigări nu-ți dă nimeni bani.
Care-i planul?

Simplu:
Ce știu să fac? Să scriu. Știu să scriu, să mă joc cu diverse programe la un nivel mediu, vreo 2 limbi străine, învăț repede, am carnet de conducere, știu să vorbesc, să te conving, să te contrazic, să te enervez, să-ți dau sfaturi (pe care nu le-aș putea aplica pe mine, dar știu să le dau), cultură generală, muzică, filme, să fumez, să citesc.
Ce pot realmente să fac? Deocamdată, în nici un caz să conduc. Am carnet de mai bine de 10 ani, n-am condus decât o singură dată.
Ce aș fi dispusă să fac? Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Să nu-mi spui ce să fac. Să nu-mi impui ora la care să ies în pauză. Să nu trebuiască să am răbdare, dacă nu am chef. Să nu mă bați la cap. Să mă plătești la timp. Bine. Să nu fie politețea elementul cheie. Nici ținuta office. Nici să mă pui să port fustă. Sau să-mpart pliante în poștă. Să nu-mi pui program fix. Să hotărăsc eu cum, unde, cât muncesc.
Știu! Mă apuc de hand made! Lucrez cât vreau, când vreau, chiar și noaptea dacă-mi tună, e frumos, e relaxant, și mai ies și bani din asta.
Și-mi iau talentele la puricat.
Știu să cos? Știu! Aș putea și împleti? Aș putea! Cu oleacă de exercițiu, m-apuc de făcut cercei, brățări și coliere. Din ațe, pietricele, piele și orice material original. După adunat materiale, făcut proiecte, planificat cum sparg piața cu produsele mele inedite, 3 noduri mai târziu îmi dau seama că n-am răbdare. Chiar n-am.
Știu să desenez? Ce desenat, că orice mai mult de-o linie dreaptă e chin. Și nici aia nu iese dreaptă decât cu rigla.
Știu! M-apuc de scris advertoriale! E simplu, e frumos, îmi place să scriu, ba chiar îmi place și partea aia de cercetare din spatele advertorialelor. Perfect!
Și examinez piața. Nici advertorialele nu mai sunt ce erau odată, dacă n-ai avut inspirația să-ți creezi o piață de clienți de acu` câțiva ani. Acum, începător, îți iei undeva la 20 de lei/text. Dacă ai noroc. Păi, și? 20 de aici, 20 de dincolo, se adună. Da` eu nu vreau să scriu texte de 20 de lei. Să fim serioși, pentru banii ăștia, nici calitatea nu mai e ce era cândva. Plus că-mi pierd cititorii de idei, care or să se plictisească să vadă 20 de bălării publicitare, scrise-n vârful tastaturii. Calitate, nu cantitate vreau.
Se scot posturi la primărie. Alea-s bine plătite, tre` să-nveți puțin și dup-aia, viață! Program 8-16? Da` cu ce-am greșit, în viața asta sau în viețile anterioare? Plus oameni cu care tre` să interacționezi drăguț, alții pe care tre` să-i suporți, chit că vrei să le faci masa guler. Nu.
S-au scos posturi la penitenciar. Mișto. Interacțiune, bani, program flexibil, mediu nou, te implici în reeducarea oamenilor, șmecherie curată. Dacă proba fizică n-ar fi eliminatorie, și rezistența obligatorie. Dacă n-aș avea tatuaje la vedere, la ținuta de vară. Dacă n-aș intra încă înainte de a-mi da seama de toate astea în paranoia, că dacă superi pe cineva de acolo, îți montezi ușă dublă și te uiți toată viața peste umăr, să nu te taie cel căruia nu i-a plăcut cum te-ai uitat la el într-o oareșcare dimineață. Nu.
M-apuc și fac un curs. De formator, mediator, consiliere, medic, avocat, orice. Și dup-aia-mi fac firmă specializată, și sparg piața! Aha. Te-ai uitat câte cabinete particulare există deja? De orice. Cum spargi o piață deja spartă?
Ce-ai terminat? Jurnalism? Te faci ziarist! Aha. În Galați. La cele 2-3 publicații pe care le-ai testat deja din liceu. Adică acum mai bine de 10 ani. Și ai decis că nu-ți place politica pumnului în gură. Deci nu.
Știu! Radio! Te costă nimic să-ți faci radio pe net. Vrăjeală. Mori de foame în 3 luni.
Te costă de la 5000 de euro în sus să-ți faci radio profi. Îi ai? Nu. Dacă i-ai avea, i-ai investi știind că, cel mai probabil, dai chix? Nu.
Bagi dosar la Fonduri Europene. Cu o idee inedită. La cât e de inedită, merge în Galați? Nu.
Te apuci de comerț. Mic, gen consignație. Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Nu.
Învață programare IT. E scurt, e ieftin, e bine plătit după, îți alegi programul. Aș putea să-nvăț. Aș putea. Nu mai vreau. Plus că nu mi-ar plăcea. Ar fi o chestie făcută strict pentru bani. Realul nu e de mine.

În momentul de față, aș putea face multe. Chiar aș putea. Vreau să le fac? Da. Și nu.
Sunt într-o zonă de confort? Sunt.

Când vrei să-ți schimbi locul de muncă, este esențial să te-ntrebi dacă, în momentul în care te vezi semnându-ți demisia (fără să știi clar că te duci la locul de muncă ideal – pe care dacă l-ai găsit, esti norocos, norocosule!), ești dispus să faci toate sacrificiile alea mici, pe care înainte nu trebuia să le faci: timpul tău, prea mult timp, bani care nu vin regulat, program, ce te face fericit, o să mai ai timp/chef/bani de-o bere.

Și, de obicei, n-o să mai ajungi la primul pas.
Eu știu. Eu am fost acolo. Am semnat. M-am întors. Mă mint că n-am pastă-n pix să semnez din nou.

Comments (22)

  1. valentin

    Eu tot timpul am la mine pixuri cu pastă, deși mi le fură colegii. Pregătisem vreo cinci modele de demisie la un moment dat, scris cu pixul, de mână, de căutat pentru grafologi motivul real. Dar, din cauza unei bonificații salariale, din păcate, am renunțat. Glumesc sumbru, altul a fost motivul și nu-mi pare rău vreo secundă, dacă te-ai gândit cumva la asta. Așadar, acum că motivul ascuns s-a dus pe undeva, practic aș putea încerca. Nu vreau nici s-o fac mișelește, ei așa vor. Le place mișelește, că așa s-a și născut Vlad Dracul. Erau mișei, el era cel mai mare.

    Reply
    1. cami (Post author)

      depinde ce vrei să faci după ce semnezi alea 5 demisii

      Reply
      1. valentin

        Să le depun pe toate grămadă, zici?

        Reply
        1. cami (Post author)

          am auzit că la 5 demisii depuse, se dă una gratis

          Reply
  2. Newparts

    Hmmm in mare parte sunt de acord cu tine, mai putin in ceea ce priveste sofatul si relocatul. Te-ai gandit vreodata sa sofezi o masina echipata cu o cutie de viteze automata? Cred ca te-ai putea acomoda usor cu ea :)
    Sunt sigur ca te-ai obisnui si cu relocatul daca ar fi vorba de un paradis pe pamant, sa spunem insulele Hawaii, unde toti lucreaza si traiesc in ritm Aloha :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      prea mult de alergat cu masina. cat despre hawaii…ma deprim total cand ma gandesc ca unii se relaxeaza acolo,iar eu muncesc. nu merge.

      Reply
  3. doni

    Brainstorming pt. bani de tigari? Ma bag :)

    – Stiu! Infiintez o formatie rock. Dezvolt tic nervos caraghios si ingrozitor daca aud ca nu merge-n Galați! Noi unii mergem intr-o prima faza sa cintam in birturi in Hamburg! In 5 ani, turneu sold-out USA. In 10, cap de afis la Glastonbury. In 15, un pic de rehab, ma scuzati, om sint. Odata reabilitat, cumpar firma din care mi-am dat demisia in primul pas si ma angajez pe mine insumi cu salar dublu.

    Sint pesimist din fire, parca vad ca o sa zici ca ceva poate merge prost la planul meu…

    Reply
    1. cami (Post author)

      n-are ce sa mearga prost!partea pesimista e ca ai alocat 15 ani.la cat de bine pus la punct e planul,eu zic ca-n maxim 5 ani cumperi firma. si dup-aia candidezi si la primarie ;)

      Reply
  4. Florin

    Mai, cica in industria sexului se cistiga fabulos, da nu stiu ce standarde au pe acolo, ca cica regulile sint cam draconice..Ar mai merge si un video chat, sau altceva mai freaky, ca din munca cinstita, nu vezi, ajung bani doar asa sa traiesti de azi pe miine, pina la salariul urmator..

    Reply
    1. cami (Post author)

      cică-n parlament îs salarii mari. în ciuda titulaturii pompoase, mă-ndoiesc că aia se cheamă muncă cinstită

      Reply
      1. Florin

        aha, aia nu e munca, pentru ca aia nu-s oameni, sint un fel de subspecie bipeda fara suflet..bun, titlurile si le-au dat singuri, ca nu era acuma sa recunoasca ce sint. apropo de sex, tipele de pe centura sint infinit mai morale decit creaturile astea, ca, na.

        Reply
        1. cami (Post author)

          discuțiile mele preferate : sex și politică

          Reply
          1. Florin

            :))) bine, pai ce are de-a face sula cu prefectura, una e sexul, si alta politica:), sexul e asa ceva intim si sanatos, pe cind politica, eh, rahat pansat.

          2. cami (Post author)

            da, dar amândouă duc la discuții lungi,câteodată contradictorii, care-ți fac plăcere. punct comun ;)

  5. deus_pax

    sa inteleg ca ti-ai preschimbat carnetul la implinirea frumoasei varste de 10 ani :)

    P.S. :P

    Reply
    1. cami (Post author)

      e încă expirat. e grav?

      P.S. :D

      Reply
      1. deus_pax

        inca expirat?
        nu-i grav, nu, deloc, zise el rar, distras, vizibil absorbit de ceea ce aude in stetoscop

        Reply
        1. cami (Post author)

          tic-tac-tic-tac-tac-tac (zicea stetoscopul)

          Reply
          1. deus_pax

            prea mult tac si ingrijorator de putin tic – zise el uitandu-se absent pe fisa

          2. cami (Post author)

            tic-tic-tac-tic-tic-tac-tac-tac!

  6. Victoria West

    Eu am semnat demisia aia doar de doua ori in viata mea, o data ca ma mutam in alta tara si alta data ca ma mutam la un job mai bun. :)

    Reply
    1. cami (Post author)

      ești pe partea fericită a demisiilor

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *