Cum se face un RMN

În primul rând dacă te-ai lovit la cap. Sau dacă te-a lovit cineva la cap. În ambele variante, destul de tare. Nu dacă ai dat cu capul de șifonier în timpul nopții, pentru c-ai uitat c-ai redecorat camera și-ai schimbat locul mobilierului. Nici dacă ai dat cap în cap ca să nu plouă. Nici dacă te-ai lovit cu ușa, c-ai calculat greșit distanța. ”Destul de tare” presupune, în primul rând, măcar un cucui. Ceva sânge. O cărămidă-n cap. Coada toporului. Din astea casnice.

În al doilea rând, dacă ai dureri groaznice de cap. Nu migrene. Nu dureri de cap care trec c-un Ketonal. Nu o durere de cap pe săptămână, care trece cu somn. Și nu, în nici un caz, mahmureala conștientizată nu se pune ca durere de cap groaznică și constantă.

În al treilea rând, dacă ai amețeli constante, pierderi de echilibru, pierderi de memorie, dacă nu mai vezi din senin bine, îți sângerează ochii, chestii din astea apocaliptice.

Dacă ești eu, îți faci RMN ca să-ți liniștești paranoia, care-ți spune c-ai putea avea ceva grav pe creier, de la care se poate muri. Rațiunea îți spune că n-ai dar, dacă nu-ți liniștești paranoia, e posibil să treacă peste rațiune. În nici un caz ca să afli că ai paranoia, sau orice altă chestie psihiatrică minoră. Pe ele știi că le ai, te-ai împăcat cu gândul, unul dintre țeluri e să nu ajungi la psihiatru. Nu-ți stă bine în cămășuță lungă, albă, cu mâneci lungi.

Ca să-ți faci RMN, ai nevoie de trimitere de la neurolog, sau de la psihiatru. Am stabilit deja că psihiatrul nu e o opțiune, așa că m-am dus la neurolog, am mieunat îndelung cum că mă doare capul, n-am probleme cu ochii, cu măselele, nu m-am lovit la cap, da, am avut parte de stres, n-am probleme nici cu tiroida, dar aș fi mult mai liniștită dacă mi-aș face un RMN, cu toate că medicul a zis că-s sănătoasă din punct de vedere clinic și-am plecat victorioasă cu trimiterea.

Programare făcută, zilele trec, momentul mult așteptat sosește.
Și-ajung la recepție, unde aflu candid că n-am voie cu obiecte metalice în aparat.
Recunosc, știam. Dar nu eram sigură. Am sperat într-o minune în care aparatul a fost updatat în așa fel încât să nu fie dat peste cap de metal. Nu s-a întâmplat. Așa am aflat, pentru a X-a oară, că nu trebuie să crezi în minuni. Nu se întâmplă.
Cine stătea pe holul clinicii, cuminte și concentrată, pentru a-și scoate fiecare bucățică de metal prezentă în ea, ca să poată să intre în aparatul menit să-i potolească ipohondria? Eu, bineînțeles! 15 pierce-uri – care, trebuie să mărturisesc, sunt extraordinar de greu de scos, mai ales dacă îți transpiră mâinile din cauză de un soi de teamă, că nu-ți plac medicii – 6 inele, lanț, brățară, curea, ceas, tot metalul jos. Pot să jur că după asta aveam cu 2 kile în minus.

O tanti aproape simpatică vine și te preia. Te așează pe masa albă, cu șervețele albe în zona capului, cu așternuturi albe, îți dă o pară de plastic gri, îți trântește pe cap o mască asemănătoare cu a lui Hannibal Lecter tot albă, niște căști despre care aș putea pune pariu că-s tot albe și te bagă pân` la mijloc într-un tub alb. Alb peste tot. Și-ți spune că durează undeva la 20 de minute, și să nu te miști.

Nu-s bună la ascultat ordine. Dar cică, dacă te miști sau apeși para aia, opresc aparatul, te scot de acolo, se asigură că ești ok, și-o iau de la capăt. Deci nu m-am mișcat. Nu m-am mișcat în ideea în care aproape abia am respirat, mâna mi-a înțepenit pe para cu pricina, deja simțeam cum mi se ridică sufletul din corp și singurul semn că eram încă vie era vârful piciorului drept, care zvâcnea în ritmul roților de tren. C-așa face aparatul ăla, pe lângă toate țiuiturile, piuturile, bâzâiturile adiacente.

Nemișcată. Zgomotul – suportabil. Cam ca atunci când încărcai un joc de pe casetofon, pe calculator, în Basic. Bâzâie divers, și ai impresia că-ți scanează tot creierul. Ceea ce, în principiu, chiar face.
M-am simțit ca o coală albă, care se pregătea să iasă la imprimantă.
M-am simțit ca-n coșciug. Nu coșciug românesc, coșciug din ăla de vezi prin filme că folosesc în afară, cu capacul peste mine. Noroc că nu era nimic textil deasupra mea.
M-am gândit c-o să-mi sară inima din piept, o să fac infarct și-o să mor de inimă în timp ce mă controlez la creier.
M-am gândit că e posibil să explodeze drăcia.
M-am gândit că s-ar putea defecta, masa pe care stau întinsă să se ridice subit și să mă torcoșească de tavan, altfel încât să nu mai ies de-acolo decât cu juma` de corp întreg. Mașinăriile sunt perverse, știm cu toții asta.
M-am concentrat pe zgomot. Prea bizar. Dacă-mi induc cine știe ce idei străine de mine prin zgomotul ăla?
Am încercat să număr secundele. Sunt sigură că secundele trec mai greu în aparat.
S-a oprit zgomotul. Am zis c-asta a fost tot. Și-a luat-o de la capăt.
M-am împrietenit cu toate punctele de pe capacul aparatului. Vreo 4 puncte, un soi de zgârieturi sau ceva, pe perfecțiunea plasticată. Să fie oare urmele bieților nenorociți care s-au zbătut să iasă de acolo, dar aparatul le-a fost mormânt?
1, 2, 3, 4… Numără, Camelia, dă din picior pe ritm de tren, trenul e sigur, și te duce la munte sau la mare, te-duc-te-aduc-te-duc-te-aduc, BBZZZZ…ȚȚȚȚȚȚ…IIIIIIIII…BBBZZZZZ, te-duc-te-aduc-te-duc-te-aduc, ești în mormânt, explodează drăcia, Om Namaha Shivaya, 2546, 2547, 2548… S-a oprit! Să nu mă bucur prea tare, s-a mai oprit și până acum și-a început din nou, relax, poate nu începe din nou…

Și-apoi a venit tanti aia aproape simpatică, pe care m-am bucurat s-o văd de parcă ar fi venit să m-anunțe c-am câștigat la loto, mi-am revendicat metalul și-am fugit.
Următoarele 2 ore le-am petrecut cu vorbă, c-o bere, cu senzația că-mi bâzâie urechile și-ncercând să-mi pun la loc tot metalul fără de care nu sunt eu, pe mine.

Recomand oricui RMN-ul. Dacă vrea să afle câtă paranoia zace-n el și câte kilograme-n plus sunt, de fapt, metal.

Comments (6)

  1. valentin

    Eu am făcut atunci când beat, păduri cutreieam pe biciletă prin oraș. Nici n-ai cum să numeri secundele, nici trenul. Mie mi-au plăcut luminițele, care nu știam dacă sunt roșii sau albastre, că m-aștepta poliția afară să dau declarații. Cred că ar trebui să îți urmez recomandarea, că mai dau cu capul în ușa de la baie, când mă trezesc la prima oră fără o oră, sau când se cer pisicile afară noaptea. Așa, mai la rece, chiar s-o auzi trenul?

    Reply
    1. cami (Post author)

      se aude. pe fundal.

      Reply
  2. Ionik

    Pai te bagă pana la mijloc sau te bagă toata in capacul ăla?
    Merci anticipat pt raspuns.

    Reply
    1. cami (Post author)

      până la mijloc

      Reply
  3. Florin

    Ei, ei, ei, in lumea asta salbatica si dilie, o lady sexy face un striptease de metal, pe motive de paranoia, suna super autistic:))) Glumesc, na, fiecare cu nebunelile proprii, acuma recunoaste ca esti exhibitionista:)) Cad pe jos de ris, ca io-s diliu in alt stil, adica mai bine sa nu stiu daca am vreo anomalie fizica, stau in stand cit nu ma doare nimic, si nu ma fute nimeni la icre:)) Mai, dar la RMN (care mie imi suna a Rimini italian, era si un cintec misto) cum iti iese daca maninci spanac inainte, ca Popeye, te face sa levitezi?:)) Ti-am zis ca ma distreaza tema asta, si imi fac in minte tot felul de posibile scenarii..In fine.
    Vezi ca metalul atrage trasnetele, nu iesi afara pe furtuna:)

    Reply
    1. cami (Post author)

      chiar m-am simțit expusă fără metal.
      îți dai seama câți oameni aș salva în mulțime, dacă mă ia drept paratrăsnet???

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *