Jurnal de fumător în frig – p.1

Galați. Temperatura acum: 13 grade. Starea vremii: Cer în general noros.
Când am plecat azi spre muncă (da, am muncit sâmbăta), undeva pe la 9 jumate dimineața, era cald. Soare. Frumos.
La fel a fost și-n restul zilei.
La serviciu am fumat afară, în tricou, cu toate că aveam geaca după mine.
A fost o zi caldă, poate prima după o săptămână de ploaie, vânt și aproape ger.
N-am mai ieșit în oraș de săptămâna trecută, de când au început ploile, pentru că-n spațiile publice, în interior, nu se fumează și eu nu mă simt bine la o bere, în public, fără țigara aprinsă.
Așa că m-am supus legii și-am lăsat spațiile închise nefumătorilor, în timp ce eu am fumat la mine acasă.
Azi a fost o zi frumoasă. Caldă, cu soare. Poate chiar prima după o săptămână de ploaie. Prima care m-a făcut să ies, într-o frumoasă seară de sâmbătă, după ce toată ziua a fost decent de cald, în oraș.

M-am îmbrăcat bine. Știam ce riscuri îmi asum. Terasele încă sunt deschise dar, cu toate că toată ziua a fost cald, seara se lasă rece. Cumplit de rece. Așa că m-am îmbrăcat bine, să rezist unei seri de bere, pe terasă. Să las interiorul cald, pur și neafumat nefumătorilor, în timp ce eu – fumător – mă voi bucura de o bere pe terasa localui, bine îmbrăcată, dispusă să suport frigul moderat, doar pentru plăcerea de a sta la un pahar de vorbă în public.

Să fim serioși. Oricât de mult ți-ar plăcea să-ți bei berea și să-ți spui vorba în intimitatea unei petreceri private, în stilul anilor `90, din când în când îți place să duci aceeași discuție și-n public. Că-i publicul neparticipant, că mai vezi o față cunoscută, că-ți mai aduci aminte de ceva când vezi chelnerița care seamănă cu profa` ta de română din clasa a 5-a, parcă-i mai animat în public.

E frig. Ești fumător, nu mai ai voie să fumezi în baruri sau cafenele, te-mbraci bine și, într-o zi moderat de caldă, te duci să-ți porți discuția în public, pe-o terasă.

Am fost sincer dezamăgită să văd că, pentru c-a dat frigul, interiorul cafenelei erai plin. De nefumători, care s-au gândit să iasă, într-o frumoasă seară de sâmbătă, în oraș. Am fost dezamăgită pentru că am sperat că, venit frigul, locațiile de gen vor avea de suferit, din lipsă de clienți.
Din nefericire, interiorul era plin.
Azi s-a dus ultima mea speranță de a se regândi legea împotriva fumatului, pe motiv de presiune a patronilor de baruri, aflați în pericol de faliment. Pentru că înăuntru erau foarte mulți nefumători, deci nici urmă de faliment la orizont.
Din fericire, terasa era deschisă.
Azi am mai avut o speranță că viața mea socială va putea continua și atât timp cât e frig moderat afară, pentru că nu am fost singurul nefumător îmbrăcat bine pe terasă.

Totul a fost ok. Berea – rece și acidulată, frigul – suportabil, acoperiș – deasupra capului, în caz că ar fi început, din nou, ploaia. Până când.

Pe terasa mea, în frigul moderat în care îmi beam berea și-mi duceam conversația, pe terasa mea – unde respectam legea cerută de nefumătorii speriați că nu pot să respire aer curat și copiii lor se pot îmbolnăvi de cancer la plămâni, pentru că stau într-un mediu nesimțit de nociv, pe terasa mea – unde erau adunați doar fumători, tremurând în frig, să li se facă rușine pentru că au un viciu atât de împuțit și de periculos și bându-și berea, ceaiul sau ciocolata caldă, în timp ce nefumătorii stăteau confortabil înăuntru, la căldurică, unde au țipat atât de mult că vor să stea, ghiciți voi ce a apărut!

Copii! Au apărut copii. Copii în carne și oase, copii funcționali, care se alergau prin fumul emanat de țigara mea, pe care o fumam în frig, pe terasă, copiii nefumătorilor de dinăuntru.
Adică, în timp ce mami și tati, care au țipat sus și tare că fumătorii le îmbolnăvesc și poate le și omoară odraslele cu fumul lor nociv, stăteau înăuntru, la căldură, și se bucurau de-o seară fără fum în oraș, motivul îngrijorării se zbânțuia pe afară, prin fumul meu atât de condamnat.
Da, adulții stăteau înăuntru, departe de fumul de țigară. Copiii, nu.

După ce au făcut atâta tam-tam, că nu pot ieși-ntr-un local cu copiii după ei, pentru că fumătorii nesimțiți îi otrăvesc cu bună știință, și copiii lor nu-s în siguranță, după ce mi-au urat (da, mie, personal, ca fumător) să mor de cancer, că din cauza mea nu se pot ei bucura de-o seară pașnică-n familie, și-au pus palma-n cur, s-au așezat la șuetă într-un mediu interior fără fum și și-au trimis moștenitorii să se joace exact în fumul meu de țigară, emanat în mod legal, afară.

N-am nimic. Nu-s absurdă. Am mai zis, mi se pare ok să nu se fumeze în locuri în care se și mănâncă. Mi se pare normal să nu se fumeze în cofetării și lângă locurile de joacă. Mi se pare normal să existe locuri strict de nefumători. Mi se pare la fel de normal să existe baruri în care se fumează, unde prin ”bar” înțeleg loc în care n-ai ce căuta cu minorul după tine. Am zis toate astea.

Mi s-a zis că sunt eu absurdă, că-n lumea civilizată nu se fumează în interior, că trebuie să ne gândim și la nefumători, și la copii și, dacă vrem să mențimen acest viciu scabros, să suferim de frig și să ne mutăm pe terasă. Am făcut asta.

Dar când nefumătorul îngrijorat stă înăuntru, în spațiul pe care l-a cerut și l-a și cucerit, și-și trimite copilul afară, pe terasa pe care tot el a decis că eu am voie să fumez, mă-ntreb care dintre noi e nesimțitul.

Comments (2)

  1. valentin

    Chiar e fain să bei o bere rece pe malul Mării în octombrie tărziu.

    Reply
  2. Pingback: Jurnal de fumător în frig – p.2

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *