amintiri

Ghid corporatist de supraviețuire

Teoretic, după ultimele definiții și glume, sunt corporatist. Cu acte-n regulă, mergând pe cel de-al 9-lea (!) an în cadrul aceleași firme. Am început ca oricare dintre colegii mei, spunându-mi că e o rampă de lansare. Un pas de la student sărac la angajat, de la angajat – la angajat cu diplomă și, dup-aia, lumea e a mea. Cu experiența acumulată, cu banii strânși și, mai ales, cu toate planurile făcute între timp, nimic nu mă oprește să fiu noul Bill Gates. Sau măcar un om de carieră, un liber-profesionist de succes, o revelație într-un domeniu oarecare.
Teoretic.

Practic, n-am luat în calcul că diploma aia nu mă ajută la nimic, că experiența acumulată mă duce tot spre un call-center, că planurile sunt frumoase doar pe hârtie și că banii acumulați sunt doar o iluzie. Că poți fi revelație în orice domeniu, dar pentru asta îți trebuie timp, iar timpul nu se face așa ușor dacă lucrezi 8 ore pe zi și, mai ales, dacă te cheamă Camelia Bucur, îți place să dormi înainte de muncă, să bei bere și să te relaxezi – după.

Așa am ajuns să merg pe al 9-lea an în cadrul aceleași firme.
Încă mai există fețe pe care le-am cunoscut când m-am angajat. Fețe noi se perindă. Unele dispar rapid, altele încep să meargă, ușor-ușor, pe al 4-lea, 5-lea, 6-lea an în firmă. Dar, în momentul în care se angajează, toți pun aceeași întrebare: ”Cum ai rezistat atâta timp?” Și așa ajungem la ghidul corporatist de supraviețuire.

1. Dacă atunci când te-ai angajat ți-ai zis că e doar un job temporar, o rampă de lansare, atunci e bine să-ți repeți asta și să continui s-o crezi încă măcar 2 ani. Cât te obișnuiești cu gândul că, de fapt, nu-i chiar așa.

2. Nu te obosi să-nveți numele colegilor. Mulți dintre ei vor dispărea înainte de a reuși asta. Dacă rezistă 2 ani, o să-i știi fără să depui efort.

3. Nu mânca în sala de mese. De cele mai multe ori e plină. Când nu e plină, miroase ciudat, gen conservă de pește încălzită la microunde. Și dacă, din fericire, găsești sala de mese goală, aerisită și-o masă numai pentru tine, garantat se va găsi cineva care să se posteze lângă tine, să-ți pună întrebări care musai necesită răspuns, exact când mesteci mai cu spor. Nu mânca în sala de mese. Dacă nu se poate altfel, nu mânca deloc 8 ore cât ești la serviciu. Te scapă de multe complicații.

4. Nu comunica mai mult decât trebuie. Cel puțin în primii 5 ani. E de ajuns să știe cum te cheamă. Prea mult chiar, dar e inevitabil. De-abia după 5 ani poți da informații suplimentare, gen ziua nașterii. În anul 6 – luna. De-abia după vreo 8 ani, poți divulga anul. Dar doar dacă trebuie.

5. Nu te plânge, decât dacă te afectează direct. Și personal. Nu dacă afectează grupul. Grupul nu există. E fiecare pentru el. Și nu pentru toate câcaturile, că nu ești la psiholog. Dacă ție ți s-a făcut ceva, dacă pe tine te deranjează ceva și, mai ales, dacă nu poți rezolva singur. Dacă nu e plângere de grădiniță. Ești la serviciu, nu la doamna educatoare, să-ți șteargă lacrimile și să-ți panseze genunchiul.

6. Nu participa la petrecerile firmei. Mai ales dacă sunt foarte oficiale. Și mai ales dacă se servesc băuturi alcoolice. Mereu o să fie măcar o poză, sau măcar un coleg, care să-ți aducă aminte cât de tare te-ai îmbătat și cum ai alergat printre invitați, cu chiloții în cap.

7. Bate la ușă înainte de o deschide. Mai ales dacă e aia de la cabina de toaletă.

8. Nu lua laxative înainte de a pleca la serviciu. Chiar dacă nu te cunosc, colegii îți vor fi recunoscători.

9. Învață că orice ”șef”, înainte de titulatură, e om. Unora nu le place să fie pupați în fund. Iar pentru cei cărora le place, lista de pretendenți e prea lungă ca să te alături și tu.

10. E un loc de muncă. Nu asociație de caritate, nu centru de consiliere psihologică, nu tabără de făcut prieteni. Muncești 8 ore, pentru care ești plătit. Tu, pe munca ta. Nu contează cât ia altul pe munca lui, și nici n-ar trebui să te intereseze. Capra vecinului n-are ce căuta într-un sediu de firmă, că nu ești cioban, să lucrezi la stână.

11. Spală-te, măcar zilnic. Sincer, e un lucru mic pentru tine, dar vital pentru restul firmei.

12. Dacă te enervează colegii tăi, imaginează-ți cum ajungi intr-o dimineață la muncă, blindat de arme, și-i omori pe toți. Sau cum îi torturezi, pe fiecare în parte. Important e doar să-ți imaginezi, nu să treci și la fapte. Nu vrei să faci saltul de la ”corporatist pe viață” la ”ocnaș pe viață”. Abține-te.

13. Nimănui nu-i pasă câți invitați o să ai la nuntă, ce fel or să fie buchetele de flori, cât de lungă o să fie trena. Ce minunat e micuțul tău, ce soi de pamperși îi cumperi, sau cum îl duci și-l iei zilnic de la grădiniță, pentru că ultima bonă nu făcea ce trebuie, pe salariul de X pe care i-l dădeai. Ce-ai gătit azi, cum i-ai spălat șosetele soțului sau cum l-ai surprins în dormitor. NIMĂNUI!
Nici măcar ăia care par interesați. Toți râd și-și pun note mentale, să nu facă ca tine. Din nou, abține-te!

14. Uită să-ți mai pese de părerea celorlați. Vrei să vii cu sutienul peste bluză, c-așa ai visat azi-noapte? Fă-o! Atât timp cât nu încalcă normele de decență și nu-ți afectează prestația profesională, ar trebui să te doară 2 metri mai în față de ce cred ceilalți.

15. Fii întotdeauna legal. Mai ales când e vorba de pauză. Chiar dacă nu ești, fă în așa fel încât să fii. Nimănui nu-i place un trișor nepriceput.

16. Fă tot ceea ce ești plătit să faci. Nu mai mult, nu mai puțin. Până la urmă, când ai semnat un contract, te-ai angajat să-l respecți. Ce e în plus se plătește suplimentar, la fel cum ce e în minus, se penalizează.

17. Când te lovește depresia cu ”atât pot să fac? de aici voi ieși la pensie?” imaginează-ți-i pe toți la pensie. Cum o să faceți întrecere cu scaunele cu rotile pe coridoare, cum o să faceți schimb de perfuzii cu pizza sau chicken fingers și cum, ca o glumă sadică, unul dintre voi o să vă amestece protezele în timp ce, inevitabil, veți adormi în timpul programului. Nu e o perspectivă îmbucurătoare, dar e mai amuzantă decât realitatea.

18. Când te gândești că nu ai salariul destul de mare, nu mai ai cafea gratis, sau nu-ți permiți lejer concediul ăla în Maldive, amintește-ți că lucrezi în România. Galați. Și exact sub tine sunt alții care lucrează mai mult, pe bani mai puțini.

19. Când vii la serviciu, gândește-te la concediu. Care o să vină, la un moment dat. Și la faptul că mereu există posibilitatea să-ți iei fără plată. Și că, peste 40 de ani, o să ieși la pensie. Ajută.

20. Nu fi pesimist, gândindu-te că te așteaptă 8 ore de muncă. Fii optimist: după 8 ore, te așteaptă o bere rece, cu vorbă și relaxare. Sau orice altceva care te face să te simți bine.

21. N-au trecut DOAR 4 ore. Au trecut DEJA 4 ore.

22. Mai sunt DOAR 4 zile până la week-end.

23. Există oameni pe care nu-i suporți, oameni pe care îi tolerezi, și oameni cu care ai bea o bere. Ai grijă să nu uiți că, înainte de toate, sunt oameni cu care lucrezi. Violența în public nu e niciodată recomandată.

24. Programul obligatoriu e de 8 ore. Ce faci în plus, sau în minus, e strict problema ta. Nu e nevoie să te plângi constant despre asta.

25. Rupe ușa după 8 ore. Da, poți să te plângi acasă despre ce ți s-a întâmplat, dar închide telefonul. Mail-ul. Facebook-ul. Nimic de la muncă nu te mai poate atinge după alea 8 ore.

26. Scoate-ți badge-ul imediat după muncă. Altfel o să-l folosești la interfon-ul de acasă, și-o să te enervezi că nu merge.

27. Nu oscila. Dacă ești un antipatic urâcios, fii până la capăt. N-are nici un sens să-ți ascunzi adevărata natură. Cu atâția oameni în jur, cineva o să te calce, la un moment dat, atât de tare pe bătături, și-o să fie mai nasol. Așa măcar oamenii știu la ce să se aștepte.

28. Nu-ți bate singur cuie în tălpi. Adică nu te înhăma la chestii pe care știi că nu ești dispus să le faci. Cum ar fi să zâmbești fals, în timp ce înjuri pe toată lumea în gând. Înjurăturile nespuse se simt, și nu-ți fac bine la ficat.

29. Tratează-i pe ceilalți exact cum ai vrea să te trateze. Adică, dacă îi ignori, să știe să te ignore.

30. Până la urmă, părinții tăi au ieșit la pensie după 40 de ani de la același loc de muncă. Și ce dacă ei erau profesori, chimiști, pompieri, ingineri, avocați, medici? Și consilier relații clienți e o meserie, mai nou. Și la 65 de ani e posibil încă să mai poți mânui mouse-ul. Dacă nu, te faci blogger și scriitor de succes. Cu diploma de jurnalist, de la 25 de ani. E fezabil.

Published: January 17, 2016 | Comments: 11

Revelion Galați 2016

Nu că ar fi important exact cum treci în noul an, dacă ai băut sau nu șampanie, dacă ți-ai pus sau nu vreo dorință, sau dacă ai avut chiloți roșii, sau n-ai avut chiloți deloc, dar…

2014 m-a găsit la concert Smokie. Revolta altor oameni, că primarul stă degeaba, că cine e Smokie, că de ce concert în aer liber, nervi.

2015 m-a înghețat la propriu, timp de vreo 3 melodii Zdob și Zdub și-ncă vreo 3 Phoenix, după care am ajuns bloc de gheață acasă, vreo 2 ore în care să mă dezgheț, revolta altor oameni că de ce să faci Revelion în aer liber, la -20 de grade, nervi.

2016 m-a găsit la Bregovic. Când a fost faza cu 10…9…8… la 1! eu îmi aprindeam o țigară. Ultima din vechiul an, prima pe anul asta. Mi s-a părut interesant. Nu mi-am pus o dorință, că-mi pusesem în anii trecuți și nu s-a îndeplinit. Așa c-am cerut 2 cuvinte. Cuvintele-s mai ușor de reținut decât fraza-ntreagă.

La fel de interesant mi s-a părut că-n noaptea aia mi-am luat un dupac după ceafă de la un gălățean care, însoțit de 2 gălățence, s-a gândit c-ar fi interesant și amuzant să-mi dea una după ceafă. După care un altul ar fi sărit la bătaie că nu i-a plăcut că a fost călcat și dup-aia i s-a zis ”pardon”. Și alți 2, în aer liber, miros de artificii și frig, s-au declat nemulțumiți că aveam o țigară aprinsă. Din punctul lor de vedere, era o zonă de nefumători. Din punctul meu de vedere, al ălora de lângă mine și al gardienilor din fața mea, era o zonă în care se putea fuma. Dacă mă rugau frumos să sting țigara, poate că aș fi fost doamnă, și aș fi stins-o. Dar erau 2 nefumători, nemulțumiți că-n jurul lor se fumează, și ei au cerut locuri la nefumători. La un concert gratuit. N-o să uit privirea lui când a întrebat ”și ce vreți să facem, să plecăm noi?” și i-am răspuns ”da” și chiar au plecat. Că dacă erau acolo pentru concert, puteam să fumez 3 trabucuri în același timp, și nu le-ar fi păsat. Dar mândria de nefumător se lasă rănită de fumul unei țigări pe care nici n-o suflam înspre ei. Oameni nebuni…

Dar am rămas zen. Pe bune. Chiar m-am mutat, că nu voiam să-mi petrec revelionul în sânge. Sau la Urgențe. Asta ar fi bătut la fund toate revelioanele de până acum.

goran-bregovic-2016-galati-reveliongoran-bregovic-galati-2016-revelion

 
goran-bregovic-revelion-galati-2016

Oricum. La Bregovic a fost mișto. În prima oră n-a cântat ce-am vrut eu, dar după miezul nopții stelele s-au aliniat și a băgat, finalmente, ce-mi doream mai mult. Care ați fost acolo, știți. Și când am văzut gloata de oameni din Galați sărind pe Kalashnicov, mai mare decât la orice alt concert în aer liber din Galați de până acum, n-am putut să nu-mi aduc aminte de toți lătrăii care au umplut netul de comentarii.

”e dea dreptul ridicol, somaj de 10%, FOAMEA CAT GARDUL SI SARACIA ASEMENI SI TU ADUCI LAUTARI DIN TARI STRAINE PLATITI PE BANI GREI”
VAI DE NOI DRAGI GALATENI!!!!!
ALATA LOCATIE MAI BUNA NICI CA NU S-A GASIT (((( PANARAMA DE LOCATIE!! treziți-vă, treziți-vă, de la PRIMAR LA CONSILIERI.
CONTEST LOCATIA DIN CAUZA ZONEI, AM FOST LA ZILELE GALATULUI CAND AM AJUN FUM DE-L TAIAI CU CUTITUL. STANDUL CU BLANURI NU SE VEDEA DE FUM SI CATE SI MAI CATE NEREGULI( O ORGANIZARE DE DOI LEI) CAT DE FRUMOS ERA PE FALEZA , VENEA TOT GALATIUL LA FALEZA . GALATENI SUNT DORITI SA IASA DIN CASA LA CEVA FRUMOS NU IN CATUNUL DE PE COSBUG. CU SPERANTA CA AUDE CINEVA, NU SE VA MAI ORGANIZA ALTE SPECTACOLE…… PE VIITOR.”
in ce priveste formatiile venite desigur ca primarul si consilierii s-au gandit cam asa: Bai ce ar fi sa aducem noi pe Goran asta ca e cu muzica din asta de balcani si tiganealla si se aduna toti manelistii acolo si rromii si cocalarii care ne vor vota si ii tinem si ca pe oi linistiti acolo ca sa nu mai faca probleme si frurturi prin cartier de revelion. Au fost si multi saraci acolo lipiti, betivi care au baut in aer liber si s-au imbatat apoi nu au aruncat la cos ca fara mizerie nici aia de la ecosal nu au de munca si tot asa e un cerc vicios. Daca venea primarul si statea prin multime la concert pana la capat era ceva dar el da la fraieri circ ca paine mai putin, aia e pe bani la mall. Revelioanele frumoase, selecte se tin in incaperi incalzite, frumoase, cu garderoba, cu muzica de calitate, dans, mese frumoase si pleci si cu o gagica de la bal de acolo deci acolo se merita. Pai ce credeti voi ca astia de la primarie si care au organizat au facut revelioane acolo la mall?”

Sursa? Viața Liberă. Autorii? Gălățeni. Sper în sinea mea că lumea nu poate fi ATÂT de proastă și, de fapt, îs comentarii plătite, scrise de oameni deștepți, care dau comentarii stupide ca să creeze vâlvă și să-și ia banii. Sper, dar e puțin probabil.

Pentru că există o categorie de oameni nemulțumiți de orice. Care-s și proști, care au și drept de vot și care, din păcate, insistă să-și exprime părerile. Nu e de ajuns să fii prost, trebuie să te faci și auzit.

Știi că banii din care a fost plătit Bregovic (și restul concertelor în aer liber, de altfel) n-au nici o treabă nici cu iluminatul străzilor, nici cu pensiile, nici cu căldura, nici cu asfaltatul șoselelor? Nu știi? Ești prost și neinformat. Taci în pula mea din gură, că te faci de câcat!

Știi cine e Bregovic? Ce muzică face, câte filme au coloana sonoră făcută de el, cât a ridicat cultura – da, CULTURA – balcanică? Știi altceva în afara faptului că a colaborat cu Salam și că e muzică ”țigănească”? Nu? Atunci taci în pula mea din gură, că te faci de câcat!

Și nu-ți place muzica lui, nu vrei să stai în frig, nu-ți place 40-ul, noi suntem inculți și cefe late, în timp ce tu te-ai mutat în anii `70 în Galați, că ți-a dat Combinatul loc de muncă și apartament, dar te consideri orășean, stai acasă. Fă mese bogate de revelion, întinse și cu friptură de la porcul pe care l-ai înjunghiat cu mâna ta în fața blocului, în grădina comună, pe care ai îngrădit-o să-ți aducă aminte de gospodăria ta de la Popraca, și lasă-ne pe noi, ”mârlanii” de măcar 3 generații în Galați, să dăm din buric pe muzică din Balcani. Dar măcar taci. Respiri prostie și incultură. Nu e nevoie să și deschizi gura.

Și mi-am promis că voi fi zen. Chiar eram. Cu toată prostia revărsată-n jurul meu, eram zen.
Până am citit asta.
Și așa îi iubeam ca pe o casă arsă, dar asta a mai pus un capac peste toate celelalte.
Pentru că ”civic” înseamnă toată prostimea de mai sus. Care crede fără să cerceteze. Pentru că, încă o dată, civic-ul ăla care de-abia știe să-și scrie numele corect, o să fie de partea bunei și dreptei credințe. Pentru că lor, la fiecare slujbă, de fiecare dată când pupă poala popei, popa nu uită să le amintească că familia e între bărbat și femeie, dar uită de fiecare dată să le spună că orice credință, inclusiv cea ortodoxă, e bazată pe iubire și toleranță. La fel ca ISIS, BOR lasă deoparte cea mai importantă dintre învățături, pentru că nu servește scopurilor ei.
Și asta mi-a stricat zen-ul.

Spre deosebire de lătrăii care se dau drept credincioși, țin post și fac sex într-o singură poziție, cu lumina stinsă, eu am citit religie. Eu, gay, fără drept de căsătorie tocmai din cauza lor, care nu mă duc la biserică, nu pup moaște și aș separa total și iremediabil biserica de stat, eu știu mai multă religie decât hoarda de credincioși plini de ură.

Mi-am început anul cu o țigară, cu 2 cuvinte, și cu idea de a fi zen.

În ordinea asta de idei, zic așa: n-am nimic împotrivă ca în Constituție să scrie ”că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie.” Atât timp cât, tot în Constituție, vor deveni legale incestul și bigamia. Că și ele erau prezente în sfânta scriptură. Că Adam și Eva erau singuri, și-au făcut 2 băieți. Cum s-a ajuns la atâta populație pe glob fără incest? Iar bigamia era la ordinea zilei.

Și încă un lucru care să apară în Constituție, ca să fiu de acord cu familia tradițională din scriptură: să ne dea BOR-ul secretul prin care marii patriarhi ai bibliei au trăit câte 700 de ani, și pe la 200 mai făceau și copii. Secretul longevității și virilității excesive. Dacă îl trec și pe ăsta în Constituție, atunci îs de acord cu familia pe care o sugerează.

Să fim conformi sfintei scripturi până la capăt, cu bune și cu rele, nu doar cu ce ne convine, sfinția ta! Că poate multe-s oile, dar dumnezeu n-a creat doar oi când a făcut pământul. A mai făcut și lupi, și pești, și zburătoare. Scrie acolo, în biblie, negru pe alb, sfinția ta.
Sau n-ai citit cu atenție?

Published: January 2, 2016 | Comments: 13

De încă un an nou

Cumva toate textele din perioada asta par triste. Nostalgice. Melancolice.
Cumva cu toții așteaptă să se ducă anul ăsta, și nu prea.
Cumva te-agăți de părțile care-au fost bune, pentru că el trece și ție ți se adaugă la catastif încă unul.
Cumva îl vrei terminat și, cumva, vrei să-l mai vezi o dată.

Nu pun în balanță nimic. Pentru că, atunci când cântărești, o să tragă mai greu partea care vrei tu să tragă mai greu.
A fost bun? A fost!
A fost rău? Ohoo, și-ncă cum!
A fost mai mult bun, sau mai mult rău? Depinde când mă-ntrebi. Depinde dacă mă-ntrebi când râd, sau dacă mă întrebi atunci când plâng.

Anul ăsta a fost așa. Cu timp foarte mult și cu timp care a trecut prea repede. Cu lucruri pe care vrei să le uiți instant, și cu lucruri pe care nu vrei să le uiți niciodată. Cu drame și cu veselii. Cu întrebări fără răspuns, și cu răspunsuri pe care nu voiai să le știi. Cu prea multe țigări, și cu amenințarea că n-o să mai fie voie să fumezi. Cu cafea la cisternă și cu paranoia că faci infarct. Ipohondru și exaltat. Nervos și letargic. Aventuros și leneș.
Anul ăsta a fost un dicționar de antonime.

Au fost și constante. Constante care au fost și-n anii trecuți, constante care ar trebui să rămână constante. Variabile – probabil mai multe. Noroc că n-am ajuns la lecția aia la matematică, deci pot să le ignor constant.

Am văzut că se poartă bilanțul de sfârșit de an. Ăla palpabil. Cu ”ce am făcut, unde am fost, ce am realizat”. Am făcut, am fost, am realizat. Câte puțin din fiecare. Mustăți de pisică, zâmbete somnoroase, un stâlp la înălțime, parfum cu amintiri, cuvinte scrise, cuvinte arse, poze, praguri trecute, praguri de sus, faguri. Fără date exacte, la fel ca-ntotdeauna. Nu-s încă îndeajuns de adult încât să cred că totul trebuie făcut public. Și-s îndeajuns de adult să mă bucur când ceilalți mă văd încă copil.

Muzica mea. Nervii mei. Dilemele mele. Deciziile mele. Oamenii mei. Cuvintele mele. Amintirile mele. Cutiile mele. Filmele mele. Replicile mele. Egoism. Poate. Poate-l consider egoism. Sau poate e exact eu.

Și se mai poartă și hotărârile de an nou. De la anu`. De la anu`-ul meu începe acum. De pe 30 decembrie aproape anul trecut. Zen. Hotărârea mea de an nou e să nu iau altă hotărâre în afară de zen. Oricum timpul face ce vrea el.

Iar ca urare? Stay happy!
Over and out.

Published: December 30, 2015 | Comments: 10

Chiul, sms-uri și hamizi

Am început să chiulesc undeva prin clasa a 11-a. Da, știu, tardiv. Și nici atunci n-am abuzat. Chiuleam cu cap.
Înaintea mea au chiulit și ăia din Liceenii, și adolescentul miop, până și în Cișmigiu și Co chiuleau. În vremurile de demult, după care mai suspină unii, și-n care copiii aveau respect și pentru părinți, și pentru profesori.
Să fim serioși, un chiul n-a omorât niciodată pe nimeni. Nici n-a transformat în ratat peste noapte. Ba chiar unii dintre cei mai mari chiulangii au ajuns mult mai bine decât tocilarii notorii.

Chiulul mi se pare benefic. Te-nvață să găsești scuze. Te-nvață să te ascunzi. Te pregătește pentru viață mai mult decât paginile de logaritmi și declinări la latină, pe care ar trebui să le-nveți pe de rost. Te face să ai un scop și să lupți pentru scopul ăla. Îți dezvoltă imaginația, să-ți găsești scuze plauzibile și să ceri motivarea absenței. Îți dezvoltă vocabularul, te ajută să faci conexiuni și, mai ales dacă nu chiulești singur, te face să-nveți ce-i ăla jocul în echipă, mai mult decât orele de educație fizică.
În plus, te-ajută să-ți dai seama cam cât le pasă alor tăi de tine. Că dacă vin doar cu invitație specială la școală, află ca ai 60 de absențe și te snopesc în bătaie după, o dată pe an, atunci ai belit-o. Alor tăi nu le pasă de tine, le pasă de imaginea lor. Dacă știu de la tine ce absențe ai, sau vin regulat pe la școală să se intereseze, poate mai ai o șansă să crezi în valoarea familiei și când o să devii adult. Chiulul te-nvață să descoperi dacă ai o familie, sau doar o poză frumoasă, din filmele artificiale cu americani.

Asta până acum câteva săptămâni. Când s-au gândit să scoată din programa școlară singura materie utilă, chiulul. Să trimită sms părinților când chiulești. Ca să știe. Să facă din închisoare – o închisoare de maximă securitate.

Într-un sistem în care încă se predă materia de secolul trecut, singura reformă la care s-au gândit a fost să informeze părinții de chiul și de note, cu ajutorul tehnologiei. Nu să introducă tehnologia propriu-zisă în sistem. Nu să scuture programa. Nu să-nlocuiască profesori la fel de vechi ca programa după care se predă. Nu să modernizeze învățământul în sine, ci să modernizeze sistemul de urmărire.
Era mai la-ndemână.

Am fost printre ultimele generații la care informația ajungea mai ușor în format papier. Printre primii care au descoperit Internetul. Ăia care am făcut trecerea dintre lipsă de informație și intoxicație cu. Probabil că la noi se mai justifica încă să citim Gâlceava înțeleptului cu lumea și Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Probabil că era încă important să știm pe de rost declinări la latină și concordanța la subjonctiv, într-o franceză despre care nici francezii nu mai știu că există. Poate că era important să știm teorema lui Pitagora și să folosim raportorul. Poate. Sau poate ne-am prăjit creierii cu informații care nu ne-au mai folosit din momentul în care ni s-a eliberat diploma de bac.

Țin minte și acum că un an întreg am suferit ca Isus pe cruce din cauza pașoptiștilor. Un an la istorie, și unul la literatură. Nu mai știu ce voia Petiția proclamațiune, ce rol avea Bărnuțiu și Barițiu, dar știu că-i învățam, ne asculta și ne amenința că n-o să trecem la liceu dacă nu-i știm ca pe Tatăl Nostru. Nu știu pașoptiștii, știu despre ei. Știu c-am învățat să-i urăsc și-am învățat să urăsc istoria din cauza lor.

La ce mi-a folosit un an de nervi și de teroare? Vă spun sincer, la nimic. La absolut nimic.
Când îmi deschid compul și-ncep să scriu, n-o să scriu despre pașoptiști. Parola mea la net n-are legătură cu Barnițiu. Când schimb banii la cumpărături, nu mă-ntreabă nimeni dacă e scrisă Proclamațiunea pe bonul fiscal. Dacă mi-aș folosi permisul de conducere, nu aș avea pe ambreiaj poza României Mari, ca să știu pe ce pedală să apăs. Nu respir, mănânc, iau pastile, fac duș, zâmbesc, iubesc, trăiesc, pentru că am acumulat un an informații pașoptiste. În schimb încă am coșmaruri cu lucrare de control la istorie cu `48-ul. 1848-ul.

Într-o lume în care Finlanda s-a gândit să scoată materiile tradiționale din învățământ și să se axeze pe chestii practice, la noi încă se mai predă teoria ca la 1900. Cu aceeași seriozitate și rigurozitate.
Într-o lume în care religiile provoacă migrări în masă, la noi încă se mai predă religia ortodoxă ca dreapta religie, chestie care n-o să te ajute foarte mult dacă un hamid se hotărăște să-ncerce să te martirizeze c-o bombă.
Într-o lume în care vezi în timp real poze de pe Marte, încă ești obligat să reciți celenterate și nevertebrate.
Într-o lume în care toată informația e la un click distanță, la noi încă trebuie s-o înveți pe de rost.

Și dacă te decizi să părăsești temporar sistemul, ei sunt acolo. Te vor vâna și te vor găsi. Pentru că-ntr-un sistem expirat, chiulul – singura modalitate de protest pașnic – trebuie eradicat.

Mă-ntreb dacă le-a trecut vreodată prin cap că 1. să chiulești e o chestie specifică vârstei și 2. dacă ar schimba programa, rata de absenteism ar scădea de la sine.
Cel mai probabil nu. Pentru că am ieșit cu numele din comunism acum mai bine de 20 de ani. Da`sămânța aia e încă bine fixată acolo. În oamenii care încă mai predau, în oamenii care iau hotărâri ce să se predea, în ăștia care încă-nvață de la ei.

Tremurați la gândul că vor veni hamizii cu portul lor, cu regulile lor, cu femeile lor și cu biblia lor și-or să vă tragă în trecut? Sunteți în trecutul ăla. Sunteți trecutul ăla. Mai frumos împachetat, desigur. Cu etichetă mare de „civilizat” și „european” pe el. Cu haine frumoase și acces la toate produsele fizice din Occident.
Dar, atât timp cât copiii voștri vor fi supravegheați prin sms, atât timp cât li se predă ce vi s-a predat vouă, părinților voștri, ba chiar pe alocuri și bunicilor, atât timp cât singura modalitate de a menține ordinea e controlul total și-atât timp cât vă ancorați încă de idea că Basarabia e pământ românesc și pașoptiștii știau ei ce știau, sunteți hamizii ăia. În trecutul nostru, la fel cum sunt și ei, în al lor.

Published: September 6, 2015 | Comments: 4

Tipuri de colegi

Știu, încă-ți mai place să citești despre cum să supraviețuiești liceului, tipuri de colegi, tipuri de profi sau cum să chiulești sau să copiezi mai cu spor, dar ai trecut de mult de perioada aia.
Ai terminat de ceva timp liceul și citești despre el într-un mod nostalgic, dând aprobator din cap și gândindu-te că, dacă ai fi din nou acolo, ai supraviețui altfel.
Realitatea e că muncești de câțiva ani, mai ai câteva decenii până la pensie și singurii colegi despre care merită să vorbești sunt ăia de la muncă. Pentru că – să fim serioși – sunt singurii colegi pe care o să-i mai ai până când o să fii bătrân, încrețit, mâncând pizza din perfuzie și alergând vioi sprijinit în cadru. Până când colegii tăi vor încerca să te întreacă la maratonul septuagenarilor, în scaun cu rotile.

Și, într-un mod bizar, dacă n-ai un loc de muncă serios, adult și responsabil, pe principiul părinților tăi, atunci tipurile de colegi or să ți se pară cumva ca-n liceul. Adică:

1. Colegul invizibil
Știi că există, știi că e coleg cu tine, probabil lucrează de câteva luni, dar nu știi care-i. Posibil să fi auzit un nume, dar să nu-l poți mula pe figură.
E ăla despre care în fiecare zi crezi că-i un coleg nou. Sau un străin rătăcit prin firmă. Cineva care a venit să se angajeze, să repare aerul condiționat sau care a venit de la firma vecină, doar ca să mănânce în sala de mese.
E colegul ăla pe care, ori de câte ori l-ai vedea într-o zi, nu știi sigur că-i coleg cu tine, pentru că-l uiți în secunda 2. Fiecare întâlnire e cu el e mereu prima.
Și când pleacă, nu-ți lipsește nimic, pentru că n-a fost, în mod real, niciodată acolo.

2. Colegul Știe-Tot
Fie că e vorba de muzică, film, istorie, religie, procedură, medici, programul barurilor sau de ce nu se poartă alb după 1 mai, el le știe pe toate.
Și l-ai putea urî. L-ai putea urî sincer, pentru că are răspunsul la întrebările tale nepuse, da` n-ai cum. Că-ți explică fără să sublinieze cu marker-ul cât ești de prost. Parcă-i scos din Cuore.

3. Colegul care mănâncă tot timpul
Fără să se-ngrașe. Orice, oricum, oricând. Digeră cantități uriașe de mâncare, mestecă tot timpul un covrigel, un fruct, o alună, are rezerve infinite prin geantă și, totuși, nu se-ngrașă. O gaură neagră pe 2 picioare.

4. Colegul religios
Dacă e coleg care mănâncă mult, o să-ți dai seama după meniu dacă e post sau nu.
Dacă bat clopotele, o să-ți spună pentru ce sărbătoare.
Dacă faci mișto de religie, o să deschidă o gură de balaur și-o să-ți explice că de ce Adam and Eve, nu Adam and Steve. O să aibă o explicație pentru toate poveștile din Biblie, dacă nu le are o să-ți bage pumnul în gură cu ”crede și nu cerceta”, iar dacă i-ai greșit o să-ți repete cuvintele părintelui, cum că ”degeaba te chinui să aduni penele aruncate dintr-o clopotniță”.
Nu încerca să-nțelegi, nu-l contrazice și, mai ales, nu sta lângă el dacă ai de gând să porți tricoul cu cruce-ntoarsă și să fredonezi Ave Satani. Nu vrei nici un ochi vânăt, nici o baie de agheazmă.

5. Colegul care pute
Să fim serioși, toți am avut un coleg care pute. Constant. Nu vorbesc de ăia care miros într-o zi a cartofi prăjiți sau a tocăniță. Vorbesc de ăia care put constant. A chestii. A mix de nespălat, cu stătut și cu scutec de bebeluș constipat. Care refuză să se spele. Care miros a diverse, de luni până vineri, de parcă au alergie la apă și săpun. Și lângă care refuzi să stai, că mirosul ăla pare molipsitor. Verde toxic.
Partea cea mai ciudată e că există alții, care nu put, și care stau liniștiți în compania lor. De parcă și-ar fi dezactivat simțul olfactiv. Și care-ți spun nonșalant că puturosul e un om bun, amuzant și un prieten pe cinste.
O fi, da` dacă-i împuțit, fugi cât mai poți, până nu-ți ajung miasmele la creier și te transformi în el.

6. Colegul zen
Parcă-i tot timpul fumat. Orice i-ai spune, orice i-ai face, e zen.
I-a furat cineva mâncarea? Meeeh.
Întârzie salariul? Meeeh.
Este o bombă în clădire și e posibil să murim cu toții? Meeeh.
Nu se enervează, nu se grăbește, nu țipă, nu râde isteric, nu face nimic. Și când face, simți cum îți cresc firele de păr alb, până să termine. Din ăla de ai impresia că se mișcă în reluare, vorbește în reluare, trăiește în reluare. Dar el e zen. O să moară probabil niciodată, c-o să fie moartea prea plictisită de el ca să vină să-l ia. Și chiar și-atunci o să mai aibă parte de-o prelungire, că e prea calm ca să moară.

7. Colegul veșnic nemulțumit
I s-a mărit salariul? Cu prea puțin!
I s-a scurtat programul, pe aceeași bani? Și el ce face în timpul rămas?
I se oferă posibilitatea de a face suplimentare? Da` firma crede că el n-are viață personală?
Nu se fac suplimentare? Și el cum o să trăiească doar din salariu?
Se dă ceva gratis? Vor să ne momească!
Din cauza scaunelor îl doare spatele. Se schimbă scaunele? Bine că firma dă bani pe scaune, în loc să mărească salariile!
8 ore pe zi de muncă? E inuman!
Decontează firma ochelarii? Păi, cu banii ăia nu pot să-mi iau rame Chanel!
Aerul e prea cald! Prea rece! Apa nu e pură! Nu se reciclează bidoanele! Nu avem hârtie igienică cu aromă de merișor sălbatic din Himalaia! Și nici bodaproste la birouri! Și, până la urmă, de ce nu avem, dom`le, un salariu de 5 ori mai mare, cu un program de 3 ori mai mic?
Nedreptate! Nedreptate peste tot!

8. Colegul pe speed
Se trezește la 5 dimineața, se culcă la 3 dimineața și, totuși, e plin de energie. Cântă, vorbește, nu bea cafea, face ture-ture printre birouri și nu tace o clipă. Nu poți da vina pe vârstă, nu poți spune că e o pasă, e fericit și guraliv ca un pițigoi când a dat primăvara. Constant. Te obosește din prima secundă și, cel mai probabil, e și colegul care-ți va pune întrebări multe, care necesită un răspuns elaborat, exact când vrei și tu să mesteci liniștit o felie de pizza și să nu te gândești la nimic. Moartea!

9. Colegul cu zvonurile
Ăla care știe mai bine decât tine ce ai făcut, unde, când și, mai ales, cu cine.
Știe zvonuri confirmate, bârfe întemeiate și adevăruri posibile.
Și, mai grav, le și împrăștie.
Ai băut cu un pahar în plus de apă? Ești pe droguri!
Ai comandat o altă pizza decât de obicei? Ești însărcinată!
Ai ieșit de 2 ori la țigară cu aceeași persoană? Sunteți combinați, și planificați și nunta!
Tot ceea ce tu nu știi, el știe. Și se asigură că știe și restul lumii.

10. Colegul cu nunta
A nu se confunda cu colegul căsătorit, care și-a schimbat contul de Facebook în ”Noi doi” și care-ncearcă să-ți bage pe gât minunile căsătoriei. Nici cu colegul părinte, care nu mai vorbește decât despre micuța minune care i-a decorat viața, scutece murdare și viitorul copilului geniu, care la 1 an a zis deja ”caca”.
Nu.
Colegul cu nunta e ăla care e prezent la toate nunțile cunoscuților. Care știe unde se găsesc mărturii în formă de scoică, flori exotice pentru buchetul miresei, fețe de masă din bumbac egiptean și exact la ce oră se joacă găina. Cu pedigree-ul complet al găinii, evident.
Care merge la nunți ca să vină lumea și la a lui și pentru care Nirvana absolută e să aibă nunta aia de vis, cu 3 rochii, mii de poze contrafăcute și pahare de cristal, gravate cu numele lor.
Charlotte în Sex and the city.

După top 10, urmează

11. Colegul care nu vorbește niciodată
12. Colegul care vorbește prea mult
13. Colegul pe care îl urăști, dar care nu vrea să-nțeleagă și insistă să vorbească cu tine
14. Colegul care are mereu o părere
15. Colegul care e mereu la dietă
16. Colegul care ar sta toată viața la muncă
17. Colegul care face constant aceleași glume
18. Colegul Queen Bee
19. Colegul pe care nu vrei să-l cunoști
20. Colegii care au înțeles că sunteți doar colegi, împărțiți 8 ore și, dup-aia, drumurile voastre se despart până la o nouă zi de muncă

Lista e, bineînțeles, deschisă.
Over and out!

Published: August 16, 2015 | Comments: 11