animale

Ne merităm soarta

M-am săturat să aud că ne merităm soarta. Că totul se întâmplă pentru că nu luăm, dom`le atitudine, și-i lăsăm să-și bată joc de noi! C-așa suntem, noi, românii. Slabi. Slabi de tot. Îi lăsăm să-și bată joc, să ne calce în picioare, să facă ce vor din noi, și tot nu se schimbă nimic.

M-am săturat pentru că cei care se plâng că nu facem decât să ne plângem, nu fac decât să se plângă.
M-am săturat pentru că dau vina unii pe alții și se arată cu degetul, șușotind pe la colțuri.
M-am săturat pentru că par atât de revoltați când spun că ne merităm soarta, da` toți pleacă capul când deschid o ușă.
Că e ultima modă în materie de replici, de câțiva ani încoace. Că nu știu decât să ceară, fără să vină cu soluții. Că se scuipă și se fac albie de porci, și dup-aia se miră că s-au murdărit. Că te lovesc, dar când ripostezi, se dau victime. Că au gura mare și gândul mic. Că toți știu cel mai bine ce ar trebui făcut dar, dacă îi iei la bani mărunți, nu fac decât să repete ce-au auzit la televizor. Că nu le convine nimic. Că așteaptă cu mâinile-n sân să se facă ceva. Când se face, găsesc alt motiv de nemulțumire. Că, orice ai face, mereu le pute. Că repetă exasperant și cretin ce țară de câcat e Românica. Cu accent pe Românica. Că nu se cară dracu` în altă parte, dacă tot pute atât de rău aici.

E o țară mizerabilă.
Da` de ce e mizerabilă, mă? Cine face tot gunoiul ăla de care te plângi? Eu văd din ăștia care fac curățenie zilnic. Și-adună gunoiul, și mătură, și curăță-n urma ta. Până seara e la fel. Că pe tine te doare mâna să-ți arunci gunoiul la coș. Tu-l arunci pe geamul de la mașină, de la balcon sau pe jos. Ție-ți pică tresele să aduni după tine la un grătar. Tu scuipi pe jos. Tu nu cureți rahatul când îți scoți câinele la plimbare. Tu ești gunoiul de care te plângi.

Am fost la concert la Alternosfera. Când am ajuns, era lună pe jos. Când am plecat, era ca-n cocină.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau coșuri mari de gunoi, nu trebuia decât să faci câțiva pași până la ele, a fost mai interesant să arunce și pahare, și doze direct pe jos.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau scrumiere, a fost mai interesant să le stingă de podea.
Și să se uite ca la felul 14 pentru că mi-am aruncat fiecare pahar la coș și mi-am stins fiecare țigară în scrumieră. Pentru că mie așa mi s-a părut normal, civilizat, omenesc.
Și eu eram la concertul ăla. Și eu am cântat, am țipat, am țopăit, am băut, am fumat, da` gunoiul ăla nu l-am făcut eu. Deloc.
Și e mai interesant să te iei după ăla care aruncă pe jos, decât după ăla care se deplasează până la coș. Mamă, ce rebel ai fost, c-ai făcut gunoi. Ce lache flaușat e ăla care folosește coșurile. Cum să fii la concert și să te duci la coș? Dar unde e spiritul de frondă? Unde e țipătul de luptă și atitudinea jemenfoutistă? Să facem gunoi și dup-aia să ne plângem că e mizerie și nimănui nu-i pasă.

Când o să fie și la noi ca-n afară? Medicina să fie medicină, să nu te trimită să-ți iei singur bandajele și seringa? Școala să fie școală, drepturile omului să fie respectate, să nu-ți rupi roțile pe drumuri pline de gropi? Când o să fim și noi o țară civilizată?

Când n-o să mai pupați moaște, mă. Când banii care se duc la biserică se vor duce la medicină, învățământ și infrastructură. Când popa o să-ți dea bon fiscal pe lumânare. Când n-o să mai aibă adepți care să-i pupe poala, ca să-și capete tupeu și să vrea să construiască biserică de miliarde. Când n-o să-i mai treacă prin cap că poate transforma un parc național în casa lui dumnezeu sau că poate da amenzi dacă vrei să urci 300 de scări. Când n-o să mai consideri că sexul e păcat dacă nu e aprobat de popă. Când o să poți să-ți înmormântezi mortul fără să faci împrumut la bancă. Când drepturile omului vor deveni într-adevăr ale omului, nu ale creștinului ortodox. Când o să citești PACS și n-o să gândești, scârbit instantaneu, ”gheii dracului!” Când o să-ncetezi să mai gândești ca-n Evul Mediu, cu afurisenii, cazane de smoală și sute de păcate capitale, și-o să vezi că religia nu e civilizație, e spălare de creier. Și-o să alegi să dai banii pe altceva decât pe basme.

Că nu e normal să ți se oprească apa rece. E inuman și revoltător. Doar în România se poate întâmpla așa ceva.
Păi, în afară, ar fi ieșit lumea în stradă. Ar fi sesizat Comisia pentru Drepturile Omului. S-ar fi lăsat cu revoluție!
Total de acord. De ce nu ești la revoluție? De ce nu ești în stradă? De ce nu-ți ceri drepturile? De ce nu faci reclamații, dai în judecată, scandezi pancarte sau ameninți că-ți dai foc în fața primăriei?
De ce aștepți poate face altul asta în locul tău? De ce în cuvinte ești atât de semeț, dar nu te miști de pe scaun? De ce e țara inumană, când tu nu faci nimic pentru a dovedi că meriți să fii tratat uman? Ar trebui să vină strada la tine? Sau Comisia pentru Drepturile Omului, să te tragă de mânecă? Sau poate ar trebui să se rezolve totul pentru că ești foarte revoltat verbal, la o sămânță, la colț de scară.

Că toți ne fură. Și la magazin, și în Parlament, și la impozite, și peste tot. Nu vor decât să facă bani pe spinarea noastră. Niște hoți care merită să-nfunde pușcăria.
Câți dintre voi, ăștia care ați gândit măcar o dată așa, cereți bon fiscal? Câți v-ați interesat exact pentru ce plătiți impozit, când luați salariul? Câți v-ați rupt 3 minute să completați formularul ăla de 2%? Câți ați semna pentru un referendum, să se schimbe parlamentul? Câți ați vota pentru nume pe care nu le știți și nu vi le repetă obsesiv Antena 3? Câți v-ați simțit răzbunați c-a intrat Udrea la închisoare? Câți v-ați renegocia real și obiectiv salariul? Câți v-ați uitat cu un ochi rău la cei care câștigă mai mult ca voi, fără să comparați job-ul în sine? Câți ați stat ore-ntregi să disecați cum fac alții bani, în loc să-i faceți și voi? Câți știți diferența dintre Senat și Camera Deputaților? Câți ați vota acum drept președinte o femeie de culoare, gay și atee, doar pentru că are un program politic de excepție și-un cv politic impecabil?

Prea mulți maidanezi. Prea mulți oameni care nu-și castrează animalul de companie și prea mulți care abandonează pui pe stradă.
Prea mulță violență. Prea puțini care preferă să sune la poliție, în loc să riposteze cu pumnul.
Prea mulți șomeri. Prea mulți oameni care refuză să muncească pentru 1000 lei pe lună, pentru că li se pare prea puțin.
Prea mulți copii în orfelinat. Prea mulți oameni care nu știu să se protejeze. Prea multe hibe pentru o adopție.
Prea multe familii sărace. Prea mulți bani băgați în închisori și biserici, în loc de burse de studiu.
Prea multe familii cu copii pe care nu pot să-i hrănească. Prea mulți care fac copii ca să trăiască din alocație.
Prea multă corupție. Prea mulți care încă nu concep să se ducă fără plic la medic, examen sau poliție.
Prea multă fraudă. Prea multe impozite, pe prea puțini bani.
Prea multe datorii. Prea mulți care nu știu să se oprească la timp.
Prea de câcat România. Prea mulți oameni de câcat în România asta.

Ne merităm soarta? V-o meritați, mă. Cu vârf și îndesat.

Published: March 25, 2015 | Comments: 13

Pisica – p.9

Dimineața devreme. Când patul e cald. Cald de tine, cald de pisici.
Oricât ar fi de cald, nu scoate nici un picior de sub pătură. Nu mișca nici un deget, nu te trezi să bei apă.
Ai făcut greșeala? Suportă consecințele!

Blănos și cald de somn, cu mustățile pleoștite și tors de-abia trezit, primește-ți porția de alint. Tors crescendo. Cap alintat de capul tău. O labă pe față. Nu reacționezi? Insistă! Ai făcut greșeala de a părea treaz? Alintul e consecința. Fffuurrr!
Mângâie-mă, human! Iubește-mă, human! Nu-mi pasă că vrei să dormi, dă-mi toată dragostea, acum!

Îl împingi? Zice că-l alinți. Îl mai împingi o dată? Ai chef de joacă. Mârâi nervos, cu gândul la alea încă 2 ore de somn pe care le mai ai până să te transformi în adult responsabil? Se trântește nervos lângă tine, peste tine, lipit de tine. Fie! Va ma dormi puțin, doar ca să nu zici că nu-i pasă de dorințele tale. Asta în timp ce-și înfige constant, concentrat și serios ghearele-n pielea ta. Față, mână, gât, nu contează. Iubire totală.

A sunat alarma? Nici un moment de pierdut! Să te iubească! Să te toarcă, să-ți dea capete-n gură, să te alinte, să facă biscuiți pe pielea ta! Când te dai jos din pat, e sigur că urmează mâncarea. Și după ce mănâncă tot, se-ntoarce să se alinte de cana ta de cafea fierbinte, exact în momenul în care bei, sau să facă mai mulți biscuți. Niciodată nu poți avea prea mulți!

Vrei să faci patul? Sub orice pătură care ar trebui să se așeze frumos și ordonat pe pat, va fi măcar o pisică.
Deschizi șifonierul? Orice șifonier deschis va conține cel puțin o pisică. De preferat să verifici fiecare sertar și să numeri fiecare pisică, înainte de a pleca de acasă.
Deschizi frigiderul? Cineva va scoate sunete jalnice, de foame cruntă, chit că a mâncat acum 10 minute și are bolul încă plin. În frigider e întotdeauna ceva mai bun decât în bol. Și dacă nu, mieunatul oricum nu costă.
Închizi ușa la baie? Da` ce, ai impresia că e casa ta, sau ceva? Să deschidem această ușă, după care se petrec lucruri neștiute, să inspectăm, să verificăm, să ne așezăm în cadă, să lingem canalul și să mieunăm tragic și dureros dacă ușa se-nchide din nou, cu noi pe partea cealaltă. Nici o ușă nu trebuie închisă, dacă e un human după ea.
Vrei să mănânci ceva total nepisicesc, gen salată sau prăjituri? Dă să miros! Lasă-mă să intru în bol, să verific că e ce zici tu că e, că nu e otrăvit, că nu conține nimic din ce aș putea mânca, că nu mă minți, că nu ți-ai pus pliculeț din ăla de-mi place mie, că nu-ncerci să mă păcălești. Da. Nu mănânci nimic din ce aș mânca eu. Și totuși pot să stau să mă uit fix la tine, să ți se oprească dumicatul, să-nghiți cu noduri, să miaun puțin, să mă-ncolăcesc pe tine, să vreau să stau exact pe mâna cu care folosești furculița, asta doar așa. Drept pedeapsă că nu mănânci ceva ce aș mânca și eu. Egoistule!
Îți legi șireturile? Cum de nu am descoperit până acum această sursă de plăcere, șiretul? E bun de agățat, ros, tras, exact în momentul în care vrei să faci funda.
Pleci? Sper că pentru bani de croanțe și pliculețe. Și-acum e momentul să mă alint printre picioarele tale, să mai trag puțin de șiret sau, aroganța supremă, să dorm liniștit, exact în locul din care te-am trezit pe tine. Da, e cald. Da, e confortabil. Da, du-te și poate te-ntorci cu ceva bun, totuși.

Te-ai întors? Ceva bun. Orice. Făcut de biscuiți. Tors. Ignorat. De la capăt.

Seara târziu.
Pat cald. Cald de somn, cald de pătură.
Hârști-hârști. Lasă-mă sub pătură. La cap sau la picioare, nu contează. Orice pătură cu un human sub ea, va conține cel puțin și-o pisică. Și-ncă una, care tropăie linișită pe spatele tău, până să se facă colac, direct pe picioare.
Ai cum să te miști? Ai avea. Dar nu te miști, să nu deranjezi pisica. Și când te miști, te miști cu grijă, de parcă ai muta sfintele moaște. Să nu se strice pisica. Să nu se trezească. Să nu plece. Nu pleacă. Și dacă pleacă, se-ntoarce. Pentru că e noapte. E cald de pat, și cald de tine. Și-unde e cald de tine, trebuie să fie și cald de pisică.

Orice pisică ar trebui să aibă un human. Și-orice human, măcar o pisică. Pentru cald constant acolo, în suflet.

Published: January 25, 2015 | Comments: 8

Ortodoxia tinerilor – Eu (nu) sunt Charlie

Nu le-am avut niciodată cu caricaturile, nu-mi plac francezii și nici nu mi-am simțit direct amenințată libertatea de exprimare când au ciuruit Charlie Hebdo.

Cred cu tărie că fiecare religie/ideologie își are idioții ei care, din când în când, simt nevoia imperioasă de a dovedi că există. Și idioții nu pot dovedi că-s idioți decât dacă o dau în extremism.

N-am simțit nevoia să fac vreun panegiric pentru jurnaliștii morți, deveniți eroi doar pentru că niște creștini s-au gândit că e momentul să ne-ntoarcem în Evul Mediu și să răspundem unei insulte cu moartea. Dacă tot voiau să impună un punct de vedere, puteau măcar s-o facă stilistic: cu creionul au fost insultați, cu creionul trebuiau să omoare. Da` era mai greu să convingă o mulțime s-aștepte liniștită să-i înfigă creionul în jugulară. Sau în ochi.
Plus că n-ai cum să te-aștepți la subtilități din astea din partea unora care încă mai omoară cu pietre, joacă fotbal cu oaia moartă și poartă bombe pe post de accesorii.
Chestie de civilizație.

În schimb n-am știut dacă să râd, să plâng sau să mă enervez când am văzut reacția ortodocșilor la faza asta. Nu a BOR-ului, că de data asta preasfințiile lor au fost finuțe și moderate în declarații, ci reacția tinerilor ortodocși adunați într-un grup care se cheamă Ortodoxia tinerilor. Așa că am avut fiecare reacție pe rând, și dup-aia le-am combinat.

eu nu sunt charlie - ortodoxia

Ortodoxia tinerilor crede cu tărie că morții de la Charlie Hebdo sunt rezultatul direct al mâniei lui Dumnezeu, pentru c-a fost luat în derâdere. Ce n-a luat în calcul e că, dacă ar fi fost așa, atunci ăia care au apăsat pe trăgaci ar fi fost ortodocși sau pe acolo, nu musulmani.
Așa, în cel mai bun caz, e o reglare de conturi de-a lu` Alah. De unde rezultă ori că lu` Dumnezeu nu prea-i pasă de caricaturi, ori că are un simț destul de dezvoltat al umorului, ori că nu există. Cu variantele că ar exista doar Alah, sau că nu există nici unul, nici altul, și ăia care au omorât îs doar niște fanatici cu probleme rezolvabile numai prin medicație.

Da` nu, mă, că vezi tu, că orice chestie nasoală care se-ntâmplă în lume, e rezultatul direct ori al mâniei domnului, ori al preamărinimiei lui, că te-ncearcă, să vadă dacă-ți întorci sau nu fața de la el. Cum ar fi HIV, foametea din Africa sau bomba atomică.

N-am nimic cu credința nimănui. Poți să crezi și-n renul Rudolph și să-i faci altar, dacă asta te face fericit. Dar în momentul în care vrei să mi-l bagi pe gât pe Rudolph și mai găsești și-o explicație pentru faptul că eu am căzut pe gheață și mi-am rupt piciorul pentru că nu cred în Moș Crăciun și renul m-a pedepsit, deja avem o problemă.

Și-o să vii cu argumentul ăla: la fel cum e libertatea presei pentru ăia de la Charlie Hebdo să facă mișto de credința mea, la fel pot și eu să mă bucur c-au murit, să găsesc cauzalitatea dintre caricaturi și gloanțe și să susțin c-au murit pentru că l-au mâniat pe domnul.
Diferența e că ei îți făceau rău psihic, fără să-ți aducă revista în biserică, și au fost omorâți fizic, în ”biserica” lor.
Ceva de genul ”imi face rău psihic să văd cât ești de prost, hai să te omor.”

Revenind la tinerii ortodocși.
A mai observat cineva că ăștia se-ncăpățânează să folosească vocabular de la 1800? Și idei cam tot de pe-acolo? Nu că ar fi un lucru rău să-ți cunoști arhaismele, da` totuși.
Și vorbesc despre dumnezeu de parcă ar schimba măcar câte un mail pe zi. Toți știu exact ce vrea dumnezeu, cum gândește, ce ar face într-o situație dată, ce pedeapsă merită fiecare necredincios, ce părere are despre sexul cu lumina aprinsă și câte icoane consideră necesar să existe în fiecare cameră. Destul de multe idei puse în cârca unui personaj care datează de câteva mii de ani, dar care n-a dat, până acum, nici un interviu public.

Și dacă-i întrebi de unde știu atât de sigur, îți vin cu citate din Biblie sau cu argumentul ”c-așa a zis părintele”. Adică, oricum ar fi, a gândit altcineva în locul lor și ei repetă ce-au auzit, că nu-i duce capul să aibă o părere proprie. Sau o fi vreo interdicție religioasă să gândești?

eu nu sunt charlie - ortodoxia 2

Tinerii ortodocși cred că respectivele caricaturi îs o modalitate de învrăjbire. Că-n timp ce unii râd, alții se simt ofensați. Eu zic că e o chestie de gusturi. Eu nu mă amuz la Stela și Arșinel, da` n-o să mă iau la bătaie cu ăla care e pe burtă la glumele alea răsuflate. Nici n-o să-l împușc pe realizatorul emisiunilor, pentru că bagă zâzanie, cu glume sexiste, homofobe sau rasiste. O să schimb programul și-o să uit că există.

Dacă morții ar fi fost niște francezi care lucrau ca profesori, tinerii ortodocși ar fi condamnat musulmanii. Pentru că erau niște francezi care făceau caricaturi religioase, tinerii ortodocși aplaudă. Pentru ei nu e important faptul că e vorba de o crimă. Pentru ei contează cine erau morții și cu ce se ocupau. Au transformat ”să nu ucizi” în ” să nu ucizi decât persoane care merită, pentru că s-au luat de religia ta!”

Tinerii ortodocși cred că nu ai dreptul să batjocorești tot ce e moral și cuviincios, fără să ia în calcul că ce e moral și cuviincios pentru ei, pentru mine poate fi ofensator. Să-i văd că protestează împotriva dreptului femeilor asupra propriului corp, făcând un avort. Împotriva homosexualilor de a trăi sau de a avea o familie. Împotriva dreptului de a nu purta ochelari de cal.
Nu iau în calcul faptul că ei pot fi morții ăia despre care se vorbește la știri, doar pentru că au lezat prin remarci ofensatoare alt soi de comunități.
Nu iau în calcul nici măcar faptul că nu dețin adevărul suprem, că suntem diferiți și avem dreptul de a fi diferiți.

Dacă eu iau un tânăr din ăsta creștin la bătaie pentru că sunt gay și el a zis în nenumărate rânduri că sunt o abominație a naturii, că merit cele mai nasoale chestii, că-s mai jos decât un animal, că o să mor în chinuri groaznice și-ar trebui să iau aminte la ce s-a-ntâmplat cu Freddie Mercury sau cu Leo Șerbănescu, el e martir care suferă pentru credința lui și eu mă aleg cu dosar penal. Dar în nici un caz nu am dreptate, luându-l la bătaie.

Dacă un creștin îmi taie jugulara din motivele sus-menționate, devine martir, are dosar penal, dar are și dreptate. Pentru că sfânta credință.

Diferența e că eu n-o să-l iau la bătaie, o să fac mișto de el, și-atât, dar el ar fi în stare să mă omoare. Sau să se bucure c-am murit și s-o considere pedeapsă divină, demnă de transmis mai departe ca exemplu, miilor de creștinași în devenire.

Există o chestie care mă râcâie, de fiecare dată când vine vorba de creștini d`ăștia, care se bat cu pumnul în piept că dumnezeu a zis, dumnezeu vrea și ce pioși suntem noi, cum pupăm icoane, folosim doar poziția misionarului și mergem în fiecare zi la biserică, da` încălcăm părțile alea mai importante din culegerea de povești care e biblia. Alea cu iubește-ți aproapele, cine e fără de păcat și iartă.

Îs oameni tineri, care au acces la informație, care au citit și citesc zilnic, care au libertatea de a alege între bine și rău, pe care-i duce capul să folosească un frigider fără să le treacă prin cap că e unealta diavolului, și totuși.

eu nu sunt charlie - ortodoxia 3

Se leagă de o dată din calendar ca să demonstreze că e mâna lui dumnezeu la mijloc.
Se leagă de 666 ca să respingă carduri de sănătate.
Văd anumite părți din tehnologie drept unealtă a diavolului.
Cred că după toată atmosfera stă bătrânul cu barbă albă, care notează fiecare greșeală și fiecare faptă bună.
Cred că sub scoarța pământului stă diavolul cu cazane cu smoală.
Resping orice e diferit și-l consideră, din start, rău și păcat.
Fac mătănii ca să fie iertați c-au mințit, înșelat sau omorât.
Mulțumesc divinității când medicul le salvează viața.
Refuză tratamentul și mor cu speranța că-i va salva un dumnezeu care îi lasă să moară, doar ca să aibă mai mulți îngeri.
Fac copii pe bandă rulantă, cu toate că nu au cu ce să-i crească și dup-aia dau vina pe societate, că nu-i ajută să-mplinească voia domnului.
Blamează crima dacă îi afectează, dar o aplaudă dacă e făcută în numele credinței.

Dacă le trece prin cap că s-ar putea să am dreptate, vor îndepărta gândul, pentru că vine clar direct din cazanul Satanei. E un mijloc de a le încerca credința, vă spun sincer!

Eu nu sunt Charlie. Nu sunt pentru că nu mă cheamă așa, pentru că nu m-am gândit nici un moment până acum că s-ar putea să reacționeze cineva violent la ceea ce scriu, pentru că nu-mi plac francezii, pentru că știu că uneori francezii pot exagera, pentru că nu mă leagă nimic de idealurile de libertate a presei, pentru c-am primit-o de-a gata.
Aș putea fi Charlie. Oricare dintre noi ar putea fi. Pentru că devii Charlie, în momentul în care la un cuvânt ți se răspunde cu un pumn. Sau un glonte. Sau orice soi de sângerare letală.

Nu mă afectează c-au murit niște francezi care făceau caricaturi. Că Franța e departe, dacă se trezește cutare că vrea să mă omoare pentru că nu-i place ortografia mea, o s-o facă și fără să fie musulman și, dacă e s-o iei logic, în fiecare minut mai moare cineva, din diverse motive mai mult sau mai puțin demne de a face furori.

Mă afectează, în schimb, să văd că-n apropierea mea există persoane pasibile de-a scoate cuțitul și de a-l folosi direct și sângeros pe mine, doar pentru că avem păreri diferite.

Și dacă până acum mă gândeam că vor trece maximum 10 ani până când mentalitatea românească să devină mai permisivă și până când românii să renunțe la ochelarii de cal acum, când am văzut că ortodocșii nu mai sunt doar ortodocși, mai sunt și tineri, extind perioada pe termen nelimitat.
Că ăștia se-nmulțesc repede și fără prezervativ.

Published: January 10, 2015 | Comments: 18

Tradiții de Crăciun

Mi s-a dovedit, încă o dată, că românul e bătut în cap. El a rămas cu perioada comunistă adânc înfiptă-n creier. Nu că n-ar fi trecut 25 de ani de atunci, timp în care ar fi trebuit să-nțeleagă că nu mai e nevoie să stea la cozi de la 5 dimineața și nici să aibă pile la doamna de la carne, ca să aibă ce pune pe masă de sărbători. Da` perioada aia e atât de bine-nrădăcinată-n mintea lui, c-a reușit să inoculeze și ăstora, care nici măcar nu trăiau conștient la revoluție, aceleași manii și temeri. A rămas cu ideea că tre` să-și facă provizii de iarnă ca să nu moară de foame și că, de sărbători, tre` să facă mâncare cât pentru o cazarmă, ca nu cumva să rămână fără sau să creadă vecinul că e zgârcit sau, mai rău, sărac.

Să-ncepem cu-nceputul.

S-au dat ajutoare de la UE. Sau s-au trimis, că de ridicat nu s-au ridicat decât cam jumătate dintre ele. Da` ăia care au venit să le ridice, ghici ce-au făcut? Da, coadă. În ciuda faptului că era program în fiecare zi, că s-a prelungit programul, în așa fel încât să nu rămână nimeni fără, că s-au dat asigurări că se pot ridica până pe 31 decembrie, românul a făcut coadă. Și nu din aia simțită, cu o persoană aranjată regulamentar în spatele celeilalte, așteptând să-i vină rândul. Nu. Coadă din aia, cu îmbulzeală, oprit de circulație, mișcat de la un centru la altul ca să ia măcar 2 pachete pe propria răspundere. Și da, s-au călcat în picioare, au stat de la miezul nopții la coadă, să nu le fure cineva dreptul, au făcut scandal și s-au plâns lacrimogen că nu au cu ce. Și dup-aia au dat o raită cu taxi-ul și la următorul centru, pentru reiterarea poveștii.
Că românul nu-i român dacă nu se bate pe ceva gratis și nu se simte bine dacă nu poate povesti prietenilor cum a înșelat sistemul, că oricum e plin de hoți, dom`le. Lasă, să mai furăm și noi, că ei ne-au furat destul!

Am fost în Lidl să iau o caserolă cu cotlete. Una singură, că-mi era de ajuns. În timp ce partea aia cu carne de pui era cam pe jumătate plină, la carne de porc bătea vântul. Tot au luat. Și-am zis că, dacă tot și-au făcut aprovizionarea de azi nu-i bai, vin eu a doua zi să-mi iau o caserolă cu cotlete. Că dacă au ras tot, înseamnă că nu mai au nevoie. Ghici ce, a doua zi da, bătea vântul în galantare. Da` nu mai era nici carnea de pui, nici nimic care să semene vag a carne proaspătă. Au luat tot ca termitele, inclusiv cotletele alea mari, din care eu aș mânca un an întreg. Au mai rămas conservele și cârnăciorii uscați, că presupun că nu li s-a părut foarte creștinesc și tradițional să servească cârnăciori uscați tocmai de nașterea domnului. I-am prăjit foarte puțin creștinesc și tradițional și-au fost foarte buni, că nu țineam neapărat să am cotlete.

Da` nu pot să nu mă-ntreb unde a dispărut toată carnea. Că, de obicei, duduie galantarele de carne și nu se-apropie nimeni de ele. Plus că bag mâna-n foc că și la restul magazinelor cu carne era la fel de gol. C-au luat, să fie! Am auzit povești din astea sinistre, cu câte juma` de porc cumpărat, doar pentru sărbători și, sincer, nu-nțeleg unde și cât pot să bage doar pentru că e o ocazie specială.

Așa ajungem la oalele cu sarmale. Oale cu sarmale de post, până pe 24 inclusiv și oale cu sarmale cu carne, pentru de pe 25 încolo. Nu, nu oale din alea în care încap 2 porții. Oloaie. Cu suta de sarmale, frate, să fie!
Ce contează că, după ce-mpart de sufletul lu` Cutare în diverse locații și mai mănâncă și ei de se-mbuibă, încă rămân destule să hrănești un trib? Alea-s sarmalele de post care rămân și, cel mai probabil, ajung la gunoi undeva pe 1-2 ianuarie, că nici de dat nu mai dau din ele, nici de mâncat nu le mai mănâncă.
C-au trecut pe alea cu carne. Din care nu dau de pomană, servesc musafirii. Cărora le mai dau și din ligheanul cu salată boeuf, și din ceanul cu tochitură, și din tăvile cu turte, și din butoiul cu răcitură, și dup-aia se plâng că n-ai făcut decât să guști din fiecare și ei s-au chinuit să facă atâta mâncare degeaba. De parcă i-a obligat cineva să golească magazinele și să gătească pentru de la 20 persoane în sus, în condițiile în care ei sunt 6, cu tot cu musafiri.

Și-i musai să cumpere pâine. Pe 24 îi vezi pe toți cum invadează magazinul cu o sacoșă specială doar pentru pâine. 2 pâini? Dă-mi 10, să fie, că magazinele nu au program pe 25, și-o să rămânem înfometați sau fără pâine. Lasă, s-avem 3 zile de Crăciun, să nu murim de foame. Ce mai contează că la fiecare consignație găsești pâine, și multe îs non-stop, și poți să-ți cumperi și la 2 din noapte da, în noaptea de Revelion? Ce contează că nu mănânci mai mult de o pâine toată săptămâna? De sărbători ia 10, să fie! Ia toată pâinea, că știi tu că vecinii sunt hapsâni, și cumpără și ei după tine, și riști să rămâi fără, din cauza lor. Și ce mai contează că mai faci și mămăligă, c-așa-i tradițional și bun, ia toată pâinea și ia-o acum, pe 24, să-ți ajungă 3 zile, chit că mulți muncesc și vând pâine proaspătă și pe 25. Și dup-aia arunc-o la gunoi, că s-a-nvechit și n-a mâncat-o nimeni. Da` măcar ai demonstrat că ai și ai evitat cu grație dezastrul de a rămâne flămând.

Și nu uita să te plângi cât te-au costat sărbătorile și cât ai cheltuit pe mâncare pe care da, dup-aia ai aruncat-o pentru că da, ca-n fiecare an, ai făcut mai mult decât îți trebuie. Dar banii s-au dus, i-ai dat cu bună știință, și-acum simți nevoia să te plângi de cum te sărăcesc sărbătorile. De cum hoții și tâlharii profită de tine și-ți iau banii, în timp ce tu nu vrei decât să te bucuri de sărbători. Că e 1 leu o pâine, tu ai luat 10, 8 le-ai aruncat. Îți dai seama, te-au tâlhărit cu 8 lei și stau acum și fac concedii simandicoase prin afară, pe banii și pe munca ta. Că te-au obligat ei, oricare ar fi aceștia, să cumperi ca-necatul doar ca să te dai rotund.

Nu pot să trec peste o poveste, caz real, în care ea, pensionară veritabilă, cu cont în bancă cât salariul meu pe mulți ani a ascuns toată mâncarea prin cămară, când a auzit că-i vin musafiri. Și-n același timp a pregătit milionul, să i-l dea părintelui care vine cu ajunul. Că musafiri îi sunt rude care o ajută din când în când, dar părintele e reprezentantul domnului și nu poate să scoată un arpegiu fără să fie plătit pe măsură.

Și nu pot să trec nici peste vaietele care-ncep de dinainte de Crăciun, legate de kilograme, cântar și luat în greutate. Că toate încep să anunțe cum se vor îngrășa ele de sărbători, și cât de urâtă este perioada asta pentru că, efectiv, nu se pot abține din mâncat. Plus că-s invitate și la nașu`, și la cumătru` și la mama soacră, și cum să refuze. Dacă ar fi după ele, n-ar mânca decât apă cu pesmeți dar, din cauza celorlați, se-ngrașă ca vacile. Lamentările de dinainte și lamentările de după. Rezultatul e același: fac concurență porcului de-abia tăiat, dar au impresia că, dacă s-au plâns sau și-au căutat scuze, îs oareșcum exonerate de vină.
Newsflash: te-ai făcut cât vita pentru c-ai mâncat ca scroafa și nu e decât vina ta, că nu ți-a băgat nimeni pe gât mâncare cu forța. Obișnuiește-te cu gândul și treci peste. N-o să slăbești văitându-te. Cel mai probabil o să slăbesc eu, că-mi toci nervii mărunțel, cu satârul cu care ai tocat perișoarele.

Deci da, românul e bătut în cap. Și-o face cu mâna lui și se plânge după. Își umple frigiderul de parcă a dat de o sursă pe piața neagră înainte de revoluție, se-mbuibă ca-necatul, se dă rotund cu cât de creștin e el c-a primit popa, da` nu-i dă un leu lu` amărâtul ăla care stă cu mâna-ntinsă și dup-aia se plânge că și de sărbătorile astea a rămas falit. Și da, o să se-mbulzească să prindă crucea în apa înghețată și dup-aia o să se plângă că dumnezeu nu l-a ferit de pneumonie. De parcă n-are altă treabă decât să aibă grijă de toți idioții.

Da` într-o reprezentanță Orange a intrat o plodoaică cu taică-su` să-ntrebe vânzătorul unde e reprezentanța Vodafone. Asta mi s-a părut oareșcum ironic. Măcar n-a întrebat de unde să cumpere cotlete.

Published: December 26, 2014 | Comments: 22

Meid in Galați – p.2

– Ce-ți dai tu cu părerea? Ești doar un câcat cu ochi!
Adulții. Adulții care te văd copil, indiferent de vârstă. Da` când erai copil, nu ezitau să-ți și spună. Vizualizam un câcat cu ochi. Și-mi dădeam de pe atunci seama că adulții sunt bizari, nu văd bine și au o percepție disimulată a realității. Se vedea doar cu ochiul liber că e o comparație forțată și falsă.

Dacă insistai, se trecea la artileria grea. Câcat în iarbă dovedea clar că adulții, pe lângă vădită miopie, mai au și o lipsă totală de imaginație. Centrul complimentelor lor era câcatul.

Nu trebuia să te bagi în vorba lor pentru că erai catalogat ca având un tupeu de te dă jos de pe câcare și culmea argumentului era că-ți arde mintea ca gheața. De unde tragem concluzia că adulții nu-s buni nici la fizică, pentru că gheața nu arde. Nici la logică, și nici la altceva decât să scoată expresii inutile pe bandă rulantă.

În virtutea acestei realități, nu e de mirare că generația mai sus ponegrită a încercat să-i întreacă. În imaginație, în sadism și-n idei anormal de periculoase.

Pe vremea mea, la mine-n cartier și, cel mai probabil, și-n cartierele vecine circula o serie de obiceiuri aproape păgâne. Cu toate că toți copiii își făceau cruce când treceau pe lângă o biserică și aveau mare grijă să nu scuipe împărtășania. De trei ori cruce și eu am scuipat-o de la etajul 9, pierzându-mi astfel, pe veci, nemurirea.

Dacă fredonai un colind în afara sezonului clar specificat pentru astfel de îndeletniciri, se trezea măcar unu` care să-ți spună că nu e bine. Să-ncetezi, sau îți apar bube dulci pe limbă. Ce-s bubele dulci? Habar n-am. Un soi de bau-bau al bubelor din întreaga lume. Suna oareșcum scârbos. Pustule buboase care se sparg pe limbă și au un gust dulce. Absolut scârbos. În ciuda acestui fapt, fredonez anumite colinde tot anul, și niciodată nu m-am molipsit de respectivele bube fantomă.

Dacă te călca cineva din greșeală, trebuia să-l calci la loc, altfel îi murea mama. Reciproca era valabilă.
Și dacă refuzai să te supui unui asemenea calvar, călcat după călcat, riscai să fii fugărit prin tot cartierul ca să fii călcat, la rândul tău și să eviți, astfel, prin puterea magică a unei tălpi pe bombeu, tragedia unui deces în familie.
Am văzut maratoane de călcat și copii plângând spasmodic, convinși fiind că, pentru că n-au returnat călcatul, acasă îi va aștepta o înmormântare. Faptul că nu se întâmpla nimic nu însemna că, a doua zi, n-o luau de la capăt. Copiii au memoria scurtă.

Pășeai peste cineva tolănit în mijlocul drumului? Altă dramă! Ce căuta în mijlocul drumului e total irelevant. Musai trebuia să-l pășești din nou, altfel nu mai creștea. Rămânea pitic pentru eternitate. Și, din nou, alergături, lacrimi, rugăminți. Atmosfera propice pentru șantaj. Îl pășeai pe unu` și dup-aia nu-l pășeai la loc decât după ce-ți dădea colecția lui de surprize, mingea, jucăriile, ciocolată, orice. Puteai ajunge mahăr dacă erai atent pe cine și când să pășești. Și dup-aia, cu bunurile lui în buzunar, îl pășeai salvator și redeveneați prieteni.
Copiii sunt și proști.

Când din greșeală te procopseai cu un cucui de la capul altuia, ghici ce! Trebuia să vă loviți din nou. Cap în cap, ca să nu plouă. De obicei cucuiele de gen se întâmplau în zile însorite, când n-aveai chef să te duci în casă pe motiv de vreme. Așa că, în loc de un cucui te mândreai cu două, da` și cu titlul de salvator al vremii frumoase.

Cum nici între copii nu lipsește invidia, orice ai fi avut în plus față de altul, o notă bună, o ciocolată, un joc câștigt, ritualul era același.
Bravo mie, ciudă ție, bagă nasu`n diaree!
Pentru că nu doar adulții aveau manie pe fecale. Doar că ăștia mai copii știau să pluseze. Ce e mai nasol decât un câcat? Unul moale, bineînțeles!
Adversarul nu se lăsa mai prejos. El știa clar că urmarea e: diareea la veceu, bagă nasu`n curu` meu!
Câte planuri, câtă strategie ca să nu fii primul care dă replica, ci cel de-al doilea. Să-i arăți tu lui! Să-l umilești, așa cum a vrut să te umilească pe tine. Cel mai tare e cel care are ultimul cuvânt și, pe vremea aia, nici măcar nu se punea problema cu cel mai deștept cedează. Rămâneai în pană de replici? Puteai oricând să-l calci, ca să-l ameninți cu o moarte în care credea. Sau să-l urmărești zile-ntregi, să-l pășești.
Viclenia e cea mai bună strategie de supraviețuire.

Te făceai unu` prost? Cine zice ăla este, ca măgaru` din poveste.
Doar că era și continuarea.
Și măgarul a murit, și tu l-ai înghițit.
Eu m-am dat după perdea, și-ai mâncat și porția mea!
N-aveai de unde ști dacă adversarul știe continuarea, așa că trebuia să te porți cu mănuși. Nu mergeau mănușile? Treci la partea cu călcatul!

Adevărul e că exista un fetiș evident pentru animalele moarte. Pentru că măgarul nu era singurul pasibil de a fi mâncat. Să ne amintim de Marița? Cum care Marița? Era doar una. La ea în poartă e o mâță moartă. Cine-o râde sau vorbi, drept în gura lui va fi! Și știm cu toții cât de greu e să-ți stăpânești râsul exact în momentele în care știi clar că n-ai voie. Cineva clar mânca mâța aia moartă. Mereu te rugai să nu fii tu.

Ghinionul tău dacă te chema Gelu. Sau Nelu. Sau Ion, sau Ionuț, că se ajungea rapid la Nelu de la numele tău. Și, în funcție de nume, erai nebunul care trage cu tunul pân` la ora 1 și împușcă rațele, le mănâncă mațele. Din nou, fetiș pe mâncat animale moarte sau chestii dezgustătoare.
Umilință publică!

Oricare ar fi fost replica, cineva avea una mai bună și mai scabroasă decât a ta. Dacă nu, reluăm, se trecea la șantajul cu călcatul, pășitul, sau cucuiele. Că nici asta cu cucuiele nu era așa, doar între două persoane. Toată gașca voia soare. Așa că, dacă nu te loveai cap în cap din nou de bună voie, se trezea unu` mai mare și mai puternic care ordona să fiți prinși și dați cap în cap. Era mai puțin dureros s-o faci de bunăvoie.
Da` dacă-l călcai pe șef, cu toată autoritatea lui nu te putea obliga, că trebuia să fie călcat înapoi de bunăvoie. Și-l aveai la mână. Până scăpa din laț, și-atunci era nevoie să fii bun alergător. Sau să fii dispus să nu-ți mai arăți fața la joacă măcar câteva zile, până uita și redeveneați prieteni. Am mai spus că plozii au memoria scurtă?

Oricum. Nu-mi imaginez că părinții actuali, foști copii etichetați drept câcați cu ochi, să ducă mai departe tradiția. Drept urmare copiii din ziua de azi sunt mai lipsiți de imaginație. Că e cam greu să pășești pe cineva din spatele monitorului. Sau să ameninți cu o mâță moartă. Că se isterizează și protecția copilului, și protecția animalelor.
De-asta îmi tresare inima de bucurie când mai trec pe lângă copii care da, au uitat de sadismul și fetișismul în care am crescut noi, da` mai joacă încă ascunselea și prinselea. Și mai că m-aș băga și eu la o rundă. Doar că-s din ce în ce mai rari. Și mai simandicoși. Și mai triști.

Published: October 15, 2014 | Comments: 14