aventuri

3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției – p.2

“Dacă ne înțepi, oare nu sângerăm? Dacă ne gâdili, oare nu râdem? Dacă ne otrăvești, oare nu murim?”
Întrebări scrise în secolul 16, când evreii erau marea problemă. Aceeași evrei care au scris Biblia după care vă luați acum, români creștini fiind, în secolul 21.

Spre deosebire de mulți dintre apărătorii familiei creștine și tradiționale, eu chiar am citit biblia aia. Am văzut ce scrie în ea, ba chiar mai mult, am și înțeles. Nu e nimic acolo care să instige la ură, sau la intoleranță. Sunt însă, destule pasaje care ridică-n slăvi incestul, femeia supusă bărbatului, dreptul părinților de a-și omorî copiii în numele domnului. Depinde ce citești și cum. Și, mai presus de toate, dacă ești dispus să crezi orbește în ea, sau dacă-ți poți da seama că, într-un fel sau altul, e doar o culegere de texte literare. Frumos scrise, într-adevăr, dar doar povești. La fel ca 1001 de nopți. La fel ca basmele vikinge sau legendele Olimpului. De ce nu le luați pe ele ca adevăr general valabil? Îs mai vechi și la fel de mustind de imaginație. Sau Kalevala. Sau poveștile din mitologia indo-europeană.
A, nu le știți? N-ați crescut cu ele? Nu vi s-au băgat pe gât și nu vi s-au prezentat cu titlu de religie? Îs la fel de imaginative ca dumnezeul ăla cu care amenințați în stânga și-n dreapta, că va trăzni toți păcătoșii cu fulgerul lui și-i va condamna la chinurile iadului celui veșnic. Cu singura diferență că nici una dintre zeitățile de acolo nu-și arogă dreptul de a se amesteca în viața publică, politică sau civică actuală.

Nici unul dintre zeii ăia nu s-a trezit că vrea, în numele lui, revizuirea unei Constituții. Nici unul dintre ei nu s-a gândit să se strângă semnături în numele lui sau să-și creeze regulile într-un stat fără religie oficială. Poate doar cei din statele musulmane, dar pe aceia îi condamnați că sunt înapoiați, păcătoși, barbari, violenți, îi judecați și le blamați faptele, vă desziceți de tot ceea ce promovează și aplică ei. Făcând, în numele dumnezeului creștin, aceleași greșeli ca și ei.

Dar nu despre educație religioso-mitologică era vorba.
V-ați ridicat cu 3 milioane de semnături împotriva unor oameni. Instigați la luptă, intoleranță și violență. Cel mai probabil, ați fi în stare să loviți, înarmați cu furci și topoare, îmbrăcați în portul tradițional românesc, în oamenii aceia. Le recomandați să se vindece, să-și ascundă sentimentele, sau să se care dracu` din țara voastră. Că n-aveți nevoie de murdăria noastră lângă voi, și lângă copiii voștri. Că necurățenia pe care o simțim și-o promovăm nu are nimic de-a face cu spiritul pur și curat românesc, ortodox. Că nu aveți nevoie să vă spurcăm țara, cultura, obiceiurile.

Mă-ntreb câți dintre voi știți că nu suntem un stat ortodox. Faptul că majoritate dintre noi am fost botezați, dând părinții bani buni la popă în momentul acela, fără să fim intrebați și fără să ni se dea de ales, nu ne face ortodocși. Faptul că figurăm pe-o listă, nu ne face ortodocși. Faptul că vă bateți cu pumnul în piept, și mergeți la biserică, și pupați moaște, și urâți tot ceea ce nu cunoașteți, sau nu înțelegeți, nu vă face ortodocși.
Există 17 culte religioase mari în România, plus cei care nu mai cred în nimic. România e un amalgam, și nici un sfânt n-o să facă vreo minune pentru a schimba lucrul acesta.

Mă-ntreb câți dintre voi știți că religia, nici o religie, nu instigă la violență sau la ură. Că nici una nu spune că ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră. Că nici una nu te pune să te uiți în ograda vecinului, sau în patul lui. Că religia e ceva privat, pe care-l ții în tine, nu pe care încerci să-l impui altora. Altfel, am fi în continuare la 1600 și am arde oameni pe rug, pentru că-ndrăznesc să gândească altfel decât turma. Și că, datorită lor, ăia care au ars pe rug, aveți voi voie acum să spuneți ce gândiți, aveți voi medicină care să vă vindece, aveți voi mașini în care să vă cărați curul când vă e lene să mergeți pe jos, și lista poate continua.

Mă-ntreb câți dintre voi înțelegeți că libertatea aia pentru care ați țipat și alții au murit în `89 n-avea nici o restricție. De aia s-a țipat, pentru că erau restricții. Pentru că atunci, dacă pupați moaște, erați băgați la închisoare. Și dacă te futeai în cur, pățeai același lucru. Atunci nu s-a strigat separat. Am țipat și pentru voi, la fel cum, poate, ați țipat pentru noi. Pentru o libertate nediscriminatorie. Nu pentru unii, ci pentru toți.

Mă-ntreb câți dintre voi chiar cunoașteți o persoană gay. În afară de ce v-au pus în fața ochilor cei care vor să vă spele pe creier. În afară de imaginile travesti de la parade gay. În afară de pericolul pe care vi-l descrie popa în biserică, și-n care credeți, la fel cum îl credeți când vă descrie draci cu coarne și copite, gata să sfâșie carnea de pe om și să smulgă pruncii nenăscuți din pântecele mamelor, după o povestire scrisă de Ioan Teologul, la începutul secolului I.

Câți dintre voi știți că suntem, înainte de toate, oameni. Care, la fel ca voi, vor să fie fericiți. Care respiră la fel, mănâncă la fel, se cacă la fel. Care nu sunt nici mai bolnavi psihic, nici mai predispuși spre depresie, decât oricare altul dintre voi. Care nu, nu aleargă să se fută, ci caută omul pe care l-ar putea iubi, indiferent de sex. Care nu e cu nimic mai dereglat decât tine, căruia îi plac persoanele de sex opus, dar să fie brunetă, nu blondă, scundă, nu înaltă, cu ochi negri, nu căprui, cu vocea subțire, nu groasă și, eventual, cu sâni mari, nu plată. Sexul persoanei pe care o iubești nu e decât un criteriu, la fel ca oricare altul. Nu e anormalitate. Și, la fel cum eu nu te judec pentru că-ți plac brunetele, cu ce drept mă judeci tu, că-mi plac femeile?

Câți dintre voi știți că nu din părinți gay, ies copii gay, ci din părinți hetero? Că frica aia a voastră, cum că un copil crescut în cuplu gay ar fi marginalizat, nu poate deveni reală decât dacă vă-nvățați copiii să îl marginalizeze? Că un act civil nu-mi dă decât drepturi civile, nu și religioase, în fața dumnezeului vostru, deci nu aveți de ce implica religia în Constituție? Că iubirea sub orice formă nu e de condamnat, pe când ura da? Că gay nu e egal cu pedofil? Că majoritatea actelor de pedofilie nu au fost făcute de persoane gay, ci de persoane hetero și, eventual, înrudite cu copilul în cauză? Că nu futem tot ce prindem? Că nu ne mângâiem mai des, sau mai lasciv, sau mai în public, decât orice persoană hetero? Că copilul tău nu devine gay dacă vede 2 persoane de același sex ținându-se de mână pe stradă, dar poate deveni bigot și închis la minte dacă nu-i explici obiectiv despre ce e vorba? Că nu ce se vede pe stradă strică societatea, ci lipsa unei explicații reale? Că mi-aș vedea de treaba mea, dacă n-ai insista să-mi intri-n viață, să-mi explici cum ar trebui, de fapt, să mi-o trăiesc? Că eu nu vin la tine, să te târăsc afară din biserică, cu toate că mi se pare stupid, retardat și înapoiat tot ritualul pe care îl urmezi, dar îți respect alegerea? Că nu vin în casa ta, să-ți explic cum ar trebui să te fuți, doar pentru că mi se pare simplist felul în care o faci, și insipid, și incolor, și inodor? Că pe tine, personal, nu te afectează cu nimic alegerea mea? Și nici pe copilul tău, dacă ai fi în stare să-i explici despre ce e vorba.

Că problema nu e la mine că sunt gay. Eu pot muri și mâine. La fel ca și tine. Eu pot pleca din țara din care cu atâta nonșalanță îmi spui să plec și mâine, la fel ca și tine. Problema e la tine. Tu ești cel care nu poate accepta o părere diferită. Tu ți-ai repudia copilul dacă mâine ar veni și ți-ar spune că e gay. Te-ar durea? Probabil. Dar n-ai ezita, pentru că aia e calea pe care o vezi tu dreaptă. La fel cum l-ai repudia dacă ar iubi o persoană de altă culoare, cultură, religie. Problema nu e că ar iubi o persoană de același sex, ci că ar iubi ceva diferit, ce tu nu poți înțelege.
A fi gay și a avea un act de căsătorie, nu e o amenințare la adresa societății. A fi hetero și a-ți respinge copilul pentru că nu face exact ce alegeri vrei tu, e.

Nu mai există demult calea cea dreaptă. Nu mai există demult legea să fim la fel. Demult nu mai e o amenințare diferitul. Altfel ne-am omorî cu pietre pe stradă, între noi.
Mă-ntreb câți dintre voi, cele 3 milioane, sunteți capabili să-nțelegeți asta.

Published: November 6, 2016 | Comments: 0

Jurnal de fumător în frig – p.2

Galați. Temperatura acum: 10 grade. Starea vremii: Cer acoperit.

Până să se dea legea antifumat, ieșeam în fiecare seară. Am ieșit și după ce s-a dat legea, c-a fost cald, și pe terase a fost voie să fumez.
Ieșeam de-o bere, două, ieșeam să mă destind după muncă, să văd fețe noi sau vechi, ieșeam pentru că, până la urmă, suntem animale sociale și mie-mi place societatea, chiar dacă, uneori, doar pentru a avea de cine/ce râde.
N-am ieșit în cluburi, astfel încât să intoxic cu fumul meu nociv dansatorii înrăiți care populau cluburile ca să se distreze pe ritm de bumți, să ardă calorii sau, pur și simplu, să se combine.
Am înțeles că nu e nici cinstit, nici elegant să fumez în restaurant, lângă nefumătorul care a vrut doar să mănânce, eventual neafumat de mine, sau de alții ca mine.
N-am ieșit nici în cofetării, nici în grădinițe, nici în biserici.
Am ieșit în baruri pentru vicioși inconștienți, ca mine, care vor să bea o bere și să fumeze un pachet de țigări. Pe ficatul lor, plămânul lor, portofelul lor.

Ultima oară am ieșit pe 24 septembrie.
Am mai avut o tentativă fugitivă, care s-a rezumat la o bere înăuntru, 3 țigări afară, vreo 45 de minute în total, pentru că era prea frig.

21 octombrie 2016.
(Și precizarea că eu nu ies cu nefumători, care ar putea fi deranjați de țigara mea. Eu ies cu fumători vicioși și inconștienți, aidoma mie).
M-am pregătit, fizic și psihic, să ies la o bere, două, în oraș. Fără să stau înăuntru, pentru a evita acel du-te-vino între bere, discuție, țigară. Pentru a evita, în plus, o răceală pe cinste, pentru că-năuntru e cald de te sufoci, și-afară e un frig decent încă.
Mi-am pus tricou, bigmen, geacă și vestă cu glugă.
M-am convins că nu e chiar atât de frig afară.
Mi-am zis că n-o să mor de frig tocmai eu, care încă port tricouri, în timp ce lumea a trecut la pulovere.
Am zis că nu-mi pică tresele să stau pe terasă, la unica masă ocupată, în timp ce înăuntru erau alte vreo două pline de nefumători prețioși.
M-am uitat cu atenție la restul barurilor din jur. Spre dezamăgirea mea, nu erau goale, cu toate că în nici unul nu se mai fumează. Nici pline nu erau, dar nu erau goale. Ori nefumătorii chiar au început să iasă în oraș, ori ceilalți fumători nu-s la fel de psihopați ca mine, și-au dat o șansă fumatului de nevoie, rapid, afară.

Cum a fost? Frig. Frig a fost!
Mi-a înghețat tricoul, bigmen-ul, geaca, vesta cu glugă, bașca picioarele, degetele și nasul. Dar am băut o bere. Și-am fumat. O, cum am mai fumat! Țigară după țigară, la singura masă ocupată de pe terasa rece, juma` de pachet am fumat, și-aș mai fi fumat și restul de jumate dacă nu s-ar fi terminat berea și n-ar fi fost îndeajuns de frig încât să am dubii în legătură cu a doua.

Înăuntru – 2 mese ocupate. Din când în când, câte un timid ieșind să fumeze rapid o țigară. ”Pneumonie” scrie pe fața ălora care au stat înăuntru de-o bere și-au fumat, din când în când, afară. Posibil ”răceală” pe a mea. Mă consolez cu gândul că răceala e mai puțin gravă decât pneumonia. Eu măcar am ținut stindardul.

Dacă nu se schimbă legea, posibil până dă primăvara și, implicit, căldura, să nu mai repet experiența. Decât dacă există terase cu heatere. Decât dacă se fac cluburi private sau ilegale, ca pe vremea Prohibiției. Decât dacă știți măcar o bodegă în care se poate fuma dacă nu legal, măcar permis. Decât dacă mă obligi.

Știu. Pentru tine, care mă citești, pot părea amuzantă. Sau poate că te gândești c-așa îmi trebuie, că-s un fumător inconștient, și-mi fac rău cu mâna mea. Sau poate-ți dorești să mor de cancer, că din cauza mea nu puteai tu să ieși în oraș, că peste tot puțea a țigară. Sau poate că te gândești că din ce cotizezi tu la CNAS sunt tratați bolnavii pe motiv de tutun. Sau poate ți se pare un moft că nu mai pot socializa, pentru că nu se mai fumează în public. Sau poate chiar nu-ți pasă.

Și, oricare ai fi, îți spun așa:
– Dacă e vorba de bani și cotizații eu, fumătorul cu carte de muncă, plătesc la fel ca tine taxe care nu-mi convin, și din banii mei se duc, fără voia mea, către ajutoare de șomaj cu care nu sunt de acord, către o biserică în care nu cred, dar pentru care tu te bați cu pumnul în piept, către salarii politice cărora nu le găsesc explicația și către un buget de stat care nu face nimic nici pentru mine, nici pentru tine. Cum din banii tăi se tratează boli cauzate de tutun, din banii mei se tratează multe cauzate de nesimțire. Nu ți-am cerut nici factura, nici rambursarea.
– Eu, fumător, n-am cerut niciodată ca-n toate spațiile publice să se fumeze. Fumător fiind, am fost de acord să nu se fumeze în nici o locație care servește mâncare. Sau prăjituri. Sau în care ai voie cu minorul. Luați-le și pe alea în care se dansează. Luați voi 90% din locații. Eu nu vreau decât 10% din locații. În care nu se mănâncă, nu se dansează, n-ai voie cu minori și, eventual, angajații sunt fumători care au semnat clauză, că știu în ce se bagă. Eu nu cer decât 10% din locațiile publice, strict pentru fumători care vor să bea bere.
Voi, nefumători, vreți tot.
Și tot fumătorii sunt nesimțiți.
– Dar nu e discriminare. Nu e discriminare să-i spui unui om unde și cum poate să se distreze. Că te poți distra și fără să fumezi. Tu poți. Eu nu. La mine distracție înseamnă să stau la o masă, de vorbă, și să fumez. Cum nu pot face asta din cauza legii, da, mă simt discriminată. Dar nu se pune, pentru că fumul meu deranjează nefumătorul care, de bună voie și nesilit de nimeni, ar intra într-un bar pe care scrie clar ”SE FUMEAZĂ”.
– Și, în plus, eu nu vin la tine să-ți bag țigara aprinsă-n gură, să te oblig să fumezi, pentru că mie aia-mi place și, din punctul meu de vedere, e amuzant și sănătos. Eu nu-ți impun ideea mea de plăcere și de sănătate. Tu da. Eu te accept, oricât de nefumător ai fi. Tu nu poți nici măcar să mă ignori.

Concluzia? E o plăcere să îngheți pentru alegerile tale.
Aștept cu nerăbdare propunerea interzicerii cu desăvârșire a fumatului, inclusiv în casa proprie.

Published: October 21, 2016 | Comments: 3

Jurnal de fumător în frig – p.1

Galați. Temperatura acum: 13 grade. Starea vremii: Cer în general noros.
Când am plecat azi spre muncă (da, am muncit sâmbăta), undeva pe la 9 jumate dimineața, era cald. Soare. Frumos.
La fel a fost și-n restul zilei.
La serviciu am fumat afară, în tricou, cu toate că aveam geaca după mine.
A fost o zi caldă, poate prima după o săptămână de ploaie, vânt și aproape ger.
N-am mai ieșit în oraș de săptămâna trecută, de când au început ploile, pentru că-n spațiile publice, în interior, nu se fumează și eu nu mă simt bine la o bere, în public, fără țigara aprinsă.
Așa că m-am supus legii și-am lăsat spațiile închise nefumătorilor, în timp ce eu am fumat la mine acasă.
Azi a fost o zi frumoasă. Caldă, cu soare. Poate chiar prima după o săptămână de ploaie. Prima care m-a făcut să ies, într-o frumoasă seară de sâmbătă, după ce toată ziua a fost decent de cald, în oraș.

M-am îmbrăcat bine. Știam ce riscuri îmi asum. Terasele încă sunt deschise dar, cu toate că toată ziua a fost cald, seara se lasă rece. Cumplit de rece. Așa că m-am îmbrăcat bine, să rezist unei seri de bere, pe terasă. Să las interiorul cald, pur și neafumat nefumătorilor, în timp ce eu – fumător – mă voi bucura de o bere pe terasa localui, bine îmbrăcată, dispusă să suport frigul moderat, doar pentru plăcerea de a sta la un pahar de vorbă în public.

Să fim serioși. Oricât de mult ți-ar plăcea să-ți bei berea și să-ți spui vorba în intimitatea unei petreceri private, în stilul anilor `90, din când în când îți place să duci aceeași discuție și-n public. Că-i publicul neparticipant, că mai vezi o față cunoscută, că-ți mai aduci aminte de ceva când vezi chelnerița care seamănă cu profa` ta de română din clasa a 5-a, parcă-i mai animat în public.

E frig. Ești fumător, nu mai ai voie să fumezi în baruri sau cafenele, te-mbraci bine și, într-o zi moderat de caldă, te duci să-ți porți discuția în public, pe-o terasă.

Am fost sincer dezamăgită să văd că, pentru c-a dat frigul, interiorul cafenelei erai plin. De nefumători, care s-au gândit să iasă, într-o frumoasă seară de sâmbătă, în oraș. Am fost dezamăgită pentru că am sperat că, venit frigul, locațiile de gen vor avea de suferit, din lipsă de clienți.
Din nefericire, interiorul era plin.
Azi s-a dus ultima mea speranță de a se regândi legea împotriva fumatului, pe motiv de presiune a patronilor de baruri, aflați în pericol de faliment. Pentru că înăuntru erau foarte mulți nefumători, deci nici urmă de faliment la orizont.
Din fericire, terasa era deschisă.
Azi am mai avut o speranță că viața mea socială va putea continua și atât timp cât e frig moderat afară, pentru că nu am fost singurul nefumător îmbrăcat bine pe terasă.

Totul a fost ok. Berea – rece și acidulată, frigul – suportabil, acoperiș – deasupra capului, în caz că ar fi început, din nou, ploaia. Până când.

Pe terasa mea, în frigul moderat în care îmi beam berea și-mi duceam conversația, pe terasa mea – unde respectam legea cerută de nefumătorii speriați că nu pot să respire aer curat și copiii lor se pot îmbolnăvi de cancer la plămâni, pentru că stau într-un mediu nesimțit de nociv, pe terasa mea – unde erau adunați doar fumători, tremurând în frig, să li se facă rușine pentru că au un viciu atât de împuțit și de periculos și bându-și berea, ceaiul sau ciocolata caldă, în timp ce nefumătorii stăteau confortabil înăuntru, la căldurică, unde au țipat atât de mult că vor să stea, ghiciți voi ce a apărut!

Copii! Au apărut copii. Copii în carne și oase, copii funcționali, care se alergau prin fumul emanat de țigara mea, pe care o fumam în frig, pe terasă, copiii nefumătorilor de dinăuntru.
Adică, în timp ce mami și tati, care au țipat sus și tare că fumătorii le îmbolnăvesc și poate le și omoară odraslele cu fumul lor nociv, stăteau înăuntru, la căldură, și se bucurau de-o seară fără fum în oraș, motivul îngrijorării se zbânțuia pe afară, prin fumul meu atât de condamnat.
Da, adulții stăteau înăuntru, departe de fumul de țigară. Copiii, nu.

După ce au făcut atâta tam-tam, că nu pot ieși-ntr-un local cu copiii după ei, pentru că fumătorii nesimțiți îi otrăvesc cu bună știință, și copiii lor nu-s în siguranță, după ce mi-au urat (da, mie, personal, ca fumător) să mor de cancer, că din cauza mea nu se pot ei bucura de-o seară pașnică-n familie, și-au pus palma-n cur, s-au așezat la șuetă într-un mediu interior fără fum și și-au trimis moștenitorii să se joace exact în fumul meu de țigară, emanat în mod legal, afară.

N-am nimic. Nu-s absurdă. Am mai zis, mi se pare ok să nu se fumeze în locuri în care se și mănâncă. Mi se pare normal să nu se fumeze în cofetării și lângă locurile de joacă. Mi se pare normal să existe locuri strict de nefumători. Mi se pare la fel de normal să existe baruri în care se fumează, unde prin ”bar” înțeleg loc în care n-ai ce căuta cu minorul după tine. Am zis toate astea.

Mi s-a zis că sunt eu absurdă, că-n lumea civilizată nu se fumează în interior, că trebuie să ne gândim și la nefumători, și la copii și, dacă vrem să mențimen acest viciu scabros, să suferim de frig și să ne mutăm pe terasă. Am făcut asta.

Dar când nefumătorul îngrijorat stă înăuntru, în spațiul pe care l-a cerut și l-a și cucerit, și-și trimite copilul afară, pe terasa pe care tot el a decis că eu am voie să fumez, mă-ntreb care dintre noi e nesimțitul.

Published: September 24, 2016 | Comments: 2

Retrospectiva săptămânii 14-21 septembrie 2016

A fost o săptămână plină. Totul a fost disecat până la sânge. Când au ajuns la os, au continuat să taie, pentru că mai vine o săptămână. Da` așa, în linii generale, cam asta s-a întâmplat:

1. Plouă, s-a răcit, vine iarna
Așa că au început discuțiile în contradictoriu și plângerile: că e prea devreme să fie așa rece, că era timpul să se răcorească, că ne-am săturat de căldurile astea, că o să-nghețăm la iarnă din cauza primarilor care nu asigură încălzirea centrală, că de ce nu dă guvernul bani de centrale, când o să fie asigurate lemnele pentru sobe, au fost smulși copaci din rădăcini și, până la urmă, de ce plouă așa de mult, că eu mă sperii din cauză de fulgere.

Notă personală: Vremea s-a bușit cumplit în ultimii ani. Din cauza oamenilor, în principiu. Deja e mijlocul lui septembrie. În loc să înșirați plângeri kilometrice, ori vă obișnuiți cu gândul că septembrie ăla din copilărie, cu culori gălbui și călduțe n-o să mai fie niciodată, ori v-apucați să scoateți hainele groase, c-o să se cam tremure la iarnă. Nici o plângere în 3 exemplare n-o să schimbe asta.

2. Oprea și votul în parlament
Parlamentarii au decis că Oprea n-o să fie judecat pentru omor din culpă. Asta a stârnit reacții nervoase, furibunde sau lacrimogene.
Oprea a declarat că oricum nu e vina lui și că, după ce îi încetează mandatul, oricum va fi judecat. Că nu e vorba decât de o amânare de vreo 3 luni. Că-n Parlament s-a luat decizia corectă, că există și oameni care-l văd nevinovat și au vrut să-i ofere un moment de respiro.
Lumea s-a isterizat, că așa nu se mai poate.
Statusul mamei lui Gigină a fost share-uit și dat ca exemplu, că oricui i se poate întâmpla ce i s-a întâmplat ei, și cât o să mai suportăm să fim călcați în picioare.
Plus: cum s-a putut ajunge la așa ceva? E strigător la cer! Nici Justiția nu mai e ce era, iar când încearcă să fie, i se pun bețe în roate.

Notă personală: Cât de naiv să fii să crezi că n-o să se acopere unul pe celălalt? Și-au votat legi, după legi, după legi, una și una, numai în favoarea lor. Au limitat puterea oricui.
Voi i-ați pus acolo. Voi refuzați să-i dați jos. Voi continuați să le permiteți.
Chiar a crezut cineva, pentru un moment măcar, că o să-nceapă, ca prin minune, justiția să poată da pedepse, pentru că a fost vorba de moartea unui om? N-au picat multe capete care ar fi trebuit să cadă nici când au ars zeci anul trecut. Și pentru un singur om, credeați c-o să se facă dreptate?
Naivilor!

3. Se anunță proteste din cauza asta
Adânc răniți în sufletul lor naiv care spera să se facă dreptate, că, deh, trăiesc într-o țară în care dreptatea e la ordinea zilei, câțiva oameni s-au gândit să organizeze proteste în toată țara. S-au anunțat – pe Facebook – vreo câteva mii, în total. Real, fizic prezenți, s-ar putea să fie câteva sute.
Dar poate schimbă ceva. Clasa politică, mentalități, Constituția. Orice.

Notă personală: Au ieșit mii în stradă, zile-ntregi la rând și tot ce au reușit, a fost un guvern tehnocrat. Nu e rău. S-a schimbat ceva. Dar au fost mii, zile la rând. Cu câteva sute se va schimba o privire ironică între cei împotriva cărora protestați. În cel mai bun caz.

4. Dragnea dă de pământ cu Cioloș
Pentru că, dacă n-ați învățat, sau refuzați să-nvățați ceva din ultimii 2 ani, e că PSD-ul scapă de acuzații dând vina pe alții. Sau strigând c-or fi greșit și ei, da` ăilalți au greșit mai tare.
E acuzat PSD-ul că n-a cumpărat pere? Da` ăilalți n-au cumpărat nici bolțari, nici biciclete și uite unde a ajuns sistemul educațional din cauza lor!
Oamenii ăștia n-o să răspundă niciodată la o acuzație punctuală. O să strige cât mai tare că nici alții n-au făcut, fără nici o legătură cu subiectul. Că au aflat ei că ăla care strigă mai tare are dreptate.

În ordinea asta de idei, pentru că s-a săturat să fie vioara a 2-a și să nu mai poată lua exact orice decizie vrea mușchiul lui, Dragnea s-a gândit s-arunce cu noroi în Cioloș. Că vin parlamentarele, și PSD-ul are din nou nevoie de voturi. Cum obții voturi? Făcând circ. Ăla care face cel mai mare circ, ia majoritatea.
Uitați-vă la localele de anul ăsta, dacă nu mă credeți.
Pentru că Cioloș vorbește o limbă tehnocrată, pe care votanții PSD nu o înțeleg, că nu e tradusă pe Antene, Dragnea a mai băgat câteva voturi în buzunar. Că le zice.

Notă personală: Despre idee în sine, părerea mea dezvoltată e aici.

5. Cazul Coman
Căsătoriți la Bruxelles, Coman și Hamilton vor să li se recunoască căsătoria pe teritoriul României. Așa că s-au gândit că ar putea rezolva ceva la Curtea Constituțională a României. 2 amânări, până acum. Cel mai probabil va urma încă una, până după Parlamentare.
În momentul de față, nu poți împăca legislația actuală a României cu prevederile UE în materie de discriminare și drepturi umane. Ori schimbi legislația și riști să superi 3 milioane de creștini, ori păstrezi legislația și superi UE. Grea decizie.

Notă personală: Coman și Hamilton au zis să-ncerce, și ei, marea cu degetul. N-au luat în calcul c-au decis s-o-ncerce într-un loc în care orice drept poate fi încălcat cu portițe legale. În care unii oameni nu-s, într-adevăr, homofobi. Dar majoritatea nici nu știe exact cum se scrie ”homofobie” și crede că e un soi de boală care se ia prin aer. Din ăștia de încă mai cred că Sida e pedeapsa lu` dumnezeu pentru homosexuali și care au impresia că, dacă fac turul bisericii în genunchi și pupă moaște, o să fie binecuvântați. Care au ales drept motto ”fericiți cei săraci cu duhul”.
Mult noroc, Coman și Hamilton! În cel mai bun caz, o să aveți o șansă la CEDO. Și creați un precedent. Dar aici, acum, nici o lobotomie în grup nu știu dacă ar avea succes.

6. Epidemia de rujeolă
Nu orice fel de epidemie, ci din aia în care chiar au început să moară copii. 2 deocamdată.
Păreri pro și contra vaccinului.
Nervi pe campaniile BOR și Olivia Steer antivaccinare și părerea cealaltă, conform căreia domnul a dat, domnul a luat și, posibil, domnul să fi avut nevoie de încă un înger lângă el.
Realitatea: s-au înmulțit cazurile de rujeolă și-au început, deja, decesele.

Notă personală: Să spui că domnul te protejează și fără vaccin mi se pare la fel de stupid ca și cum ai intra în foc și-ai spune că domnul te ajută să nu te arzi. Că-n foc, arzi. Până n-o să-l văd pe ăla care iese intact din foc, că l-a protejat credința, prefer să cred că dumnezeu îți dă, da` nu-ți bagă și-n traistă.

7. Udrea face master în teologie
Ca să vindece, prin credință, afecțiuni psihologice. Un soi de ”hai să tratăm bolile psihice prin exorcizare”.

Notă personală: Pe același principiu de la punctele anterioare, fără nici o legătură, din punctul meu de vedre, cu Udrea, se poate observa de ce nu e posibilă schimbarea aia în bine pe care țipați cu toții c-o vreți: pentru că majoritatea încă mai crede în sfântul duh și-ntr-o culegere de texte literare ebraice și se ghidează după ce scrie acolo. Normal că, dacă vreau voturile majorității, o să promit să le apăr convingerile. Că nu mă costă nimic și-i fac și mai ușor de controlat.
Religie, familia tradițională, un kil de ulei și-o mărire iluzorie de pensii. Atât te costă să ajungi să fii cel care face legea.

Când am auzit prima dată că ceea ce trebuie în momentul actual în țara asta e o dictatură militară, am zâmbit sceptic. Pe zi ce trece îmi surâde mai mult să-mi fac armată și să fiu Che Guevara. Fără partea cu împușcatul, de la sfârșit. Sau un Putin puțin mai pașnic.

Recrutez.

Published: September 21, 2016 | Comments: 6

Discriminare vs discriminare pozitivă

Este foarte interesant felul în care privesc unele femei discriminarea.
N-o să se simtă discriminate dacă argumentul unui violator e că femeia ”și-a cerut-o”, pentru că purta fustă prea scurtă. Ba chiar n-o să aibă nici un scrupul în a le face cu ou și cu oțet pe stricatele alea, care strică casa omului. Să se uite c-un ochi rău dacă nu te-ncadrezi în tiparele lor de modă. Să-și dorească să-ți rupi gâtul de pe tocurile alea de 10 cm.
Nici dacă bărbatul o bate. Poate și-o merită. Lasă, că are și el părți bune. Cine știe ce-o fi între ei, e o problemă de ordin casnic, să nu ne băgăm.
Nici când în societate femeia care se culcă cu 3 bărbați în interval de 1 an e curvă, în timp ce el e macho, sau Don Juan.
Nici când, la 50 de ani, ea e numită ”domnișoară bătrână”, iar el ”holtei” sau ”burlac”.
Departe de ele gândul să privească toate astea ca pe o discriminare.
Din punctul lor de vedere, discriminare se cheamă dacă îi spui că preferi un bărbat pe un post de conducere pentru că el, spre deosebire de ultimele ocupante ale postului cu pricina, n-o să intre în maternal. Atunci se dezlănțuie iadul.

O să-ncerc să fiu cât se poate de clară, pentru a nu fi acuzată (din nou) de misoginism:
1. Pentru promovare, mi se pare normal să te iei după performanțele individului, indiferent de sex. Dar dacă amândoi sunt egali ca performanță, iar ea declară că-n următorul an va face un copil și va vrea maternal, normal că-l aleg pe el. Am nevoie de o persoană competenă și (culmea tupeului!) prezentă la muncă. Oricât ar fi de competentă, nu mă ajută cu nimic dacă 2 ani și-i petrece acasă.

2. ”Vrem egalitate! Vrem să fim tratate la fel ca bărbații!” Perfect. Atunci nu țipa ”discriminare” când o să prefer persoana dispusă să stea 12 ore la muncă, să vină și-n week-end, care n-o să vrea să plece mai devreme pentru că grădi și care da, nu o să mă lase cu ochii în soare după 2 luni, pe motiv de sarcină. Chit că persoana aia e femeie, sau bărbat.

3. Există o chestie simplă, care se cheamă prioritate. Care e prioritatea ta? Copilul sau job-ul? Pentru că, sincer, n-ai cum să faci performanță în ambele domenii.

4. Că nu e normal să pleci de la premiza că e musai să stea doar mama în maternal, e la fel de plauzibil să stea și bărbatul. Total de acord. Dar dacă în urma unei discuții private între cei doi, ajung la concluzia că ea stă acasă și naște, în timp ce el muncește, există 3 variante: ori el e bou, ori ea e proastă, ori chiar există considerente perfect rezonabile pentru care au ajuns la concluzia asta. Nu văd de ce ar fi vina angajatorului că ea își ia maternal, nu el. De ce e angajatorul misogin.

5. Egalitatea aia nu e valabilă nici măcar între femei. Pentru că nu puține au fost cazurile când unei femei cu copil i s-a aprobat concediul, de exemplu, în detrimentul alteia fără, tocmai pe acest motiv. Că e familistă și mamă de copil. Dar asta nu e discriminare pozitivă, nu? E modul normal de a trata lucrurile, pentru că da, una dintre ele a ales să nască.

6. Există o diferența majoră între feminism și feminism extremist. Extremismul oricum nu aduce nimic bun. Inclusiv să acuzi pe cineva de misoginism, tocmai pentru că tu nu ești orice soi de feministă, ci extremistă de-a dreptul. Pe când îmi făceam eu cercetările despre feminism, începând cu Andrea Dworkin, multe dintre femeile care strigă acum ”discriminare” nu știau nici măcar cine-i Gloria Steinman.

7. Dacă angajatorul refuză să promoveze o femeie pe merit, doar pentru că e femeie, atunci da, e discriminare. Să spună că a rămas cu postul gol pentru că femeia a plecat în maternal nu e discriminare. E realitatea.

8. Că nu toate femeile aleg să stea 2 ani în maternal. Unele se-ntorc mai devreme. Total de acord. Dar unele chiar stau 2 ani. Și, eventual, se-ntorc câteva luni la muncă după care intră din nou în maternal, că s-a-ntâmplat și al doilea. De ce te-aș promova?

9. Unele firme se îngrijesc de viața de familie a angajaților, și fac creșe și locuri de joacă, astfel încât mamele să poată veni cu copilul la muncă, astfel încât angajatorul să-și dovedească lipsa de misoginism. Da. Și unele firme dau salariul minim pe economie. Și altele îți oferă prânz gratis. Fiecare firmă în funcție de necesități și priorități.

10. Dacă femeia aia, după ce s-a întors din maternal, nu mai dă randamentul de care ai nevoie, că e obosită, că tre` să plece mai devreme să ajungă la ședința cu părinții, că vine la ședințe cu gem în păr că ăla micu`, n-ar fi discriminare pozitivă s-o lași pe un post pe care altcineva l-ar onora mai bine?

11. Egalitatea, în sine, presupune că poți face același lucru, la fel de bine și de repede ca celălalt. Dacă eu am nevoie de cineva să-mi sape o groapă, și te pun la proba practică, și nu poți s-o sapi la fel de repede, deci nu-ți dau postul, nu e discriminare. E egalitate de șanse. Un concurs pe care l-ai picat.

12. Nu, pe același post, în cadrul aceleiași firme, femeile nu câștigă mai puțin decât bărbații. Ăsta e un slogan din filme și din anii `70. Dacă încă vii cu argumentul ăsta, mă-ntreb în care realitate trăiești.

13. Că de ce nu întrebi și bărbatul la angajare dacă are de gând să facă copii, ci doar femeia? Discriminare! Și dacă-l întreb, și el spune că da, vrea copil, dar că soția va sta în maternal, din nou, de ce e discriminare din prisma angajatorului? În cel mai rău caz e discriminare în interiorul cuplului, dar asta n-are nici o legătură cu locul de muncă.

14. A face copii e o alegere, nu un drept. E alegerea ta să faci un copil, e alegerea mea să nu te promovez, pentru că eu am nevoie de tine activă și prezentă la muncă în următorii ani. Eu cer ceva ce tu nu-mi poți oferi. Iar dacă aș oferi postul altei femei, tot ”discriminare” ai zice că este, de data asta pe motiv că tu tânjești să faci un copil, și cealaltă nu.

Femeile militează pentru egalitate, dar n-au disponibilitatea necesară s-o ofere. Plus că iau totul foarte personal.
”Uite, ăla a zis că preferă un bărbat, pentru că femeia pe care se baza a intrat în maternal. Ce misogin. E realitatea, dar chiar trebuia s-o spună? Dacă în locul ei eram eu? Bine, eu nu vreau copil, dar dacă? Să ne strângem toate feministele în viață și să dăm în cap tuturor celor care au altă opinie decât a noastră! Așa sigur vom ajunge la egalitate, că toată lumea o să gândească doar ca noi!”

Sincer. Unele femei vor egalitate. Dar mai multă doar pentru ele.

Published: August 20, 2016 | Comments: 3