aventuri

Printre taxi-uri

Pentru că am explicat deja de ce iau taxi-ul şi nu folosesc – ca orice om care deţine permis de conducere, maşina – este clar că, în ultimul timp, am ajuns să cunosc destul de bine taximetriştii. Nu, nu personal, ci ca pe o categorie aparte, cu care mă întâlnesc aproape zilnic.

Există taximetrişti buni de pus la rană. Care te duc unde vrei, fără să pună întrebări, fără să te streseze, fără să bombăne că e cursa prea scurtă sau că oraşul e plin de gropi. Sunt taximetrişti joviali, care ar fi în stare să-ţi ia flori dacă te văd mai supărată, care-ţi povestesc despre papagalul lor de acasă şi care nu aruncă săgeţi când te urci cu pisica – în cuşcă – pentru a te duce la veterinar. Da, sunt – ca peste tot de altfel – oameni şi oameni.

Dar normal că nu ei sunt problema. Ei sunt partea bună a mersului cu taxiul, pentru că există – inevitabil – şi reversul medaliei.

Pentru mine şoferul de taxi ar trebui să-şi vadă de treabă; adică să te ducă din punctul X în punctul Y fără să-ţi facă capul mare. Fără să te întrebe cum poţi trăi în cartierul în care trăieşti, cu vecinii pe care îi ai, cum de nu vine poliţia în fiecare seară – cu toate că, din punctul lui de vedere – aşa ar trebui să stea lucrurile, cum de nu s-a reparat încă groapa aia pe care el o ştie de o lună, dar niciodată nu reuşeşte să o evite complet, şi cât de nesimţiţi sunt cei de la primărie că nu repară drumurile. În plus, în fiecare seară când ies de la muncă, nu există măcar unul care să nu întrebe dacă noi, acolo sus la firmă, facem video-chat, pentru că suntem prea multe fete. Nu, nu facem video-chat. Şi dacă am face, tot n-ar fi treaba lui. Eu nu-l întreb dacă foloseşte benzină sau motorină, cu sau fără plumb, de unde şi-a luat cauciucurile sau dacă şi-a cumpărat bujiile la reducere; pe el de ce să-l intereseze “aria mea profesională”?

Tot drumul un taximetrist a încercat să mă convingă că, de fapt, chestiile alea din mijlocul drumului, menite să te facă să reduci viteza, se numesc “limitatoare de viteză”, că există mai multe tipuri, şi că faci o greşeală de neiertat, că nu-ţi mai poţi scoate nicicând capul în lume şi că ar trebui să te refugiezi în fundul pământului dacă le numeşti “ciupercuţe”.

Am avut ghinionul să nimeresc într-un taxi care avea sistem audio atât de bun, încât îmi răsunau creierii de manelele pe care le asculta. Când l-am rugat să dea mai încet şi să închidă, s-a făcut că nu aude şi a dat mai tare. Ultimul album de “mega-manele, best of”, după cum afişa pompos ecranul cd player-ului. Partea bună a fost că am ajuns acasă în mai puţin de două minute – cele mai lungi două minute din viaţa mea – şi am scăpat de fanul înfocat.

Un altul a fost atât de lezat de faptul că l-am rugat să facă stânga pentru a mă lăsa pe partea de drum unde trebuia să ajung – de menţionat că întoarcerea era permisă, iar dacă m-ar fi lasat unde voia el, nu aveam pe unde traversa – încât a început să ţipe, să facă scandal, şi m-a dus înapoi de unde plecasem. Pentru că “el nu e sluga nimănui, nici măcar nu trebuia să plece din staţie pentru mine, şi nu întoarce unde-i spun eu să întoarcă, pentru că e maşina lui”. După ce am coborât, mai avea puţin şi mă lua la bătaie pentru că i-am luat numărul…Noroc că era zona populată. De atunci am schimbat firma de taxi, dar tot am probleme când îl văd pe traseu.

Întrebarea care se creează e: nu le face nimeni control psihologic când îi angajează? Adică, într-un fel, şi taximetria e tot serviciu clienţi. Nu văd angajând nicăieri la “relaţii clienţi” persoane care stau prost cu nervii. Se caută persoane cât mai calme, pentru că intră în contact cu tot felul de lume, şi trebuie să se muleze, să fie împăciuitoare, politicoase, stabile mental. Nu vreau un taximetrist care să-mi facă cafeaua, vreau un taximetrist care să mă ignore, care să nu audă decât destinaţia şi care, până ajungem la destinaţie şi-i plătesc, să uite că exist. Nu vreau de fiecare dată când iau un taxi să mă întreb “oare ce discuţie va fi de data asta? Oare cobor întreagă, sau i se pune pata că a luat – încă o dată – cursa cea scurtă? Oare voi fi nevoită să schimb din nou firma de taxi-uri?”

Cu riscul de a mă repeta: nu toţi taximetriştii sunt maniaci, dar când dau peste unul, mai că regret permisul meu plin de praf, pe care în curând trebuie să-l schimb, şi siguranţa relativă a Daciei pe care nu mai are nimeni curajul să mă lase s-o folosesc…

Published: March 31, 2010 | Comments: 20