căsătorie

Tipuri de colegi

Știu, încă-ți mai place să citești despre cum să supraviețuiești liceului, tipuri de colegi, tipuri de profi sau cum să chiulești sau să copiezi mai cu spor, dar ai trecut de mult de perioada aia.
Ai terminat de ceva timp liceul și citești despre el într-un mod nostalgic, dând aprobator din cap și gândindu-te că, dacă ai fi din nou acolo, ai supraviețui altfel.
Realitatea e că muncești de câțiva ani, mai ai câteva decenii până la pensie și singurii colegi despre care merită să vorbești sunt ăia de la muncă. Pentru că – să fim serioși – sunt singurii colegi pe care o să-i mai ai până când o să fii bătrân, încrețit, mâncând pizza din perfuzie și alergând vioi sprijinit în cadru. Până când colegii tăi vor încerca să te întreacă la maratonul septuagenarilor, în scaun cu rotile.

Și, într-un mod bizar, dacă n-ai un loc de muncă serios, adult și responsabil, pe principiul părinților tăi, atunci tipurile de colegi or să ți se pară cumva ca-n liceul. Adică:

1. Colegul invizibil
Știi că există, știi că e coleg cu tine, probabil lucrează de câteva luni, dar nu știi care-i. Posibil să fi auzit un nume, dar să nu-l poți mula pe figură.
E ăla despre care în fiecare zi crezi că-i un coleg nou. Sau un străin rătăcit prin firmă. Cineva care a venit să se angajeze, să repare aerul condiționat sau care a venit de la firma vecină, doar ca să mănânce în sala de mese.
E colegul ăla pe care, ori de câte ori l-ai vedea într-o zi, nu știi sigur că-i coleg cu tine, pentru că-l uiți în secunda 2. Fiecare întâlnire e cu el e mereu prima.
Și când pleacă, nu-ți lipsește nimic, pentru că n-a fost, în mod real, niciodată acolo.

2. Colegul Știe-Tot
Fie că e vorba de muzică, film, istorie, religie, procedură, medici, programul barurilor sau de ce nu se poartă alb după 1 mai, el le știe pe toate.
Și l-ai putea urî. L-ai putea urî sincer, pentru că are răspunsul la întrebările tale nepuse, da` n-ai cum. Că-ți explică fără să sublinieze cu marker-ul cât ești de prost. Parcă-i scos din Cuore.

3. Colegul care mănâncă tot timpul
Fără să se-ngrașe. Orice, oricum, oricând. Digeră cantități uriașe de mâncare, mestecă tot timpul un covrigel, un fruct, o alună, are rezerve infinite prin geantă și, totuși, nu se-ngrașă. O gaură neagră pe 2 picioare.

4. Colegul religios
Dacă e coleg care mănâncă mult, o să-ți dai seama după meniu dacă e post sau nu.
Dacă bat clopotele, o să-ți spună pentru ce sărbătoare.
Dacă faci mișto de religie, o să deschidă o gură de balaur și-o să-ți explice că de ce Adam and Eve, nu Adam and Steve. O să aibă o explicație pentru toate poveștile din Biblie, dacă nu le are o să-ți bage pumnul în gură cu ”crede și nu cerceta”, iar dacă i-ai greșit o să-ți repete cuvintele părintelui, cum că ”degeaba te chinui să aduni penele aruncate dintr-o clopotniță”.
Nu încerca să-nțelegi, nu-l contrazice și, mai ales, nu sta lângă el dacă ai de gând să porți tricoul cu cruce-ntoarsă și să fredonezi Ave Satani. Nu vrei nici un ochi vânăt, nici o baie de agheazmă.

5. Colegul care pute
Să fim serioși, toți am avut un coleg care pute. Constant. Nu vorbesc de ăia care miros într-o zi a cartofi prăjiți sau a tocăniță. Vorbesc de ăia care put constant. A chestii. A mix de nespălat, cu stătut și cu scutec de bebeluș constipat. Care refuză să se spele. Care miros a diverse, de luni până vineri, de parcă au alergie la apă și săpun. Și lângă care refuzi să stai, că mirosul ăla pare molipsitor. Verde toxic.
Partea cea mai ciudată e că există alții, care nu put, și care stau liniștiți în compania lor. De parcă și-ar fi dezactivat simțul olfactiv. Și care-ți spun nonșalant că puturosul e un om bun, amuzant și un prieten pe cinste.
O fi, da` dacă-i împuțit, fugi cât mai poți, până nu-ți ajung miasmele la creier și te transformi în el.

6. Colegul zen
Parcă-i tot timpul fumat. Orice i-ai spune, orice i-ai face, e zen.
I-a furat cineva mâncarea? Meeeh.
Întârzie salariul? Meeeh.
Este o bombă în clădire și e posibil să murim cu toții? Meeeh.
Nu se enervează, nu se grăbește, nu țipă, nu râde isteric, nu face nimic. Și când face, simți cum îți cresc firele de păr alb, până să termine. Din ăla de ai impresia că se mișcă în reluare, vorbește în reluare, trăiește în reluare. Dar el e zen. O să moară probabil niciodată, c-o să fie moartea prea plictisită de el ca să vină să-l ia. Și chiar și-atunci o să mai aibă parte de-o prelungire, că e prea calm ca să moară.

7. Colegul veșnic nemulțumit
I s-a mărit salariul? Cu prea puțin!
I s-a scurtat programul, pe aceeași bani? Și el ce face în timpul rămas?
I se oferă posibilitatea de a face suplimentare? Da` firma crede că el n-are viață personală?
Nu se fac suplimentare? Și el cum o să trăiească doar din salariu?
Se dă ceva gratis? Vor să ne momească!
Din cauza scaunelor îl doare spatele. Se schimbă scaunele? Bine că firma dă bani pe scaune, în loc să mărească salariile!
8 ore pe zi de muncă? E inuman!
Decontează firma ochelarii? Păi, cu banii ăia nu pot să-mi iau rame Chanel!
Aerul e prea cald! Prea rece! Apa nu e pură! Nu se reciclează bidoanele! Nu avem hârtie igienică cu aromă de merișor sălbatic din Himalaia! Și nici bodaproste la birouri! Și, până la urmă, de ce nu avem, dom`le, un salariu de 5 ori mai mare, cu un program de 3 ori mai mic?
Nedreptate! Nedreptate peste tot!

8. Colegul pe speed
Se trezește la 5 dimineața, se culcă la 3 dimineața și, totuși, e plin de energie. Cântă, vorbește, nu bea cafea, face ture-ture printre birouri și nu tace o clipă. Nu poți da vina pe vârstă, nu poți spune că e o pasă, e fericit și guraliv ca un pițigoi când a dat primăvara. Constant. Te obosește din prima secundă și, cel mai probabil, e și colegul care-ți va pune întrebări multe, care necesită un răspuns elaborat, exact când vrei și tu să mesteci liniștit o felie de pizza și să nu te gândești la nimic. Moartea!

9. Colegul cu zvonurile
Ăla care știe mai bine decât tine ce ai făcut, unde, când și, mai ales, cu cine.
Știe zvonuri confirmate, bârfe întemeiate și adevăruri posibile.
Și, mai grav, le și împrăștie.
Ai băut cu un pahar în plus de apă? Ești pe droguri!
Ai comandat o altă pizza decât de obicei? Ești însărcinată!
Ai ieșit de 2 ori la țigară cu aceeași persoană? Sunteți combinați, și planificați și nunta!
Tot ceea ce tu nu știi, el știe. Și se asigură că știe și restul lumii.

10. Colegul cu nunta
A nu se confunda cu colegul căsătorit, care și-a schimbat contul de Facebook în ”Noi doi” și care-ncearcă să-ți bage pe gât minunile căsătoriei. Nici cu colegul părinte, care nu mai vorbește decât despre micuța minune care i-a decorat viața, scutece murdare și viitorul copilului geniu, care la 1 an a zis deja ”caca”.
Nu.
Colegul cu nunta e ăla care e prezent la toate nunțile cunoscuților. Care știe unde se găsesc mărturii în formă de scoică, flori exotice pentru buchetul miresei, fețe de masă din bumbac egiptean și exact la ce oră se joacă găina. Cu pedigree-ul complet al găinii, evident.
Care merge la nunți ca să vină lumea și la a lui și pentru care Nirvana absolută e să aibă nunta aia de vis, cu 3 rochii, mii de poze contrafăcute și pahare de cristal, gravate cu numele lor.
Charlotte în Sex and the city.

După top 10, urmează

11. Colegul care nu vorbește niciodată
12. Colegul care vorbește prea mult
13. Colegul pe care îl urăști, dar care nu vrea să-nțeleagă și insistă să vorbească cu tine
14. Colegul care are mereu o părere
15. Colegul care e mereu la dietă
16. Colegul care ar sta toată viața la muncă
17. Colegul care face constant aceleași glume
18. Colegul Queen Bee
19. Colegul pe care nu vrei să-l cunoști
20. Colegii care au înțeles că sunteți doar colegi, împărțiți 8 ore și, dup-aia, drumurile voastre se despart până la o nouă zi de muncă

Lista e, bineînțeles, deschisă.
Over and out!

Published: August 16, 2015 | Comments: 11

Ce-am făcut de Pride

Eu n-am văzut nici un grup de gay făcând un contra-marș la nici o adunare de pupat de moaște.
Homosexuali, lesbiene, transexuali, transgender, bisexuali, adunați într-un grup compact, eventual îmbrăcați în curcubee, să protesteze împotriva pupatului neigienic de moaște, împotriva popilor cu barbă, cădelniță și BMW, sau împotriva icoanelor care plâng, crucilor din copaci și a feței lui Isus din măr.
Că asta fac oamenii. Unii se pupă cu persoane de același sex, alții pupă oase de necunoscuți.

Eu n-am văzut nici un grup de femei care au făcut vreun avort sau care vor pur și simplu să aibă dreptul să facă unul, protestând în fața maternităților unde, înăuntru, alte femei țipă, se-ncordează, sau sunt anesteziate în timp ce se chinuie să nască. Sau în fața unei biserici, în timpul unui botez.
Că asta fac femeile. Unele nasc, altele vor să aibă dreptul să nu. Fără să vină vreun creștin să-i dea cu Biblia în cap pentru că a hotărât să se opună voinței divine.

N-am văzut nici un grup de cupluri în ”concubinaj” să protesteze în fața Stării civile, în timp ce alții stau la coadă să se căsătorească.
Nici un grup de fumători în fața unui loc exclusiv de nefumători, împărțind țigări aprinse și aruncând cu pachete, brichete și chibrituri în ei.
Atei în altar, făcând scandal în timpul slujbei. În afară de Pussy Riot. Da` acolo era un protest mai mult politic. Și erau în Rusia. Rusia nu se pune.
Persoane active sexual și celibatare care să protesteze în fața bisericilor pentru că înăuntru e o liotă de virgine. Sau de cupluri care fac sex ordonat, cu soțul din dotare, lumina stinsă și-o mână-n sus, să-l atingă pe dumnezeu.
Poligami care să se isterizeze că alții sunt monogami.
Cupluri care-și doresc copii, dar nu-i pot avea – împotriva celor care fac copii pe bandă rulantă, dar nu se-ngrijesc de ei.
Iubitori de animale care să ceară să n-ai voie cu copilul în mall.
Femei care să ceară ca bărbații să n-aibă voie la manichiură.

Și, în general, oameni care vor drepturi egale, să militeze împotriva drepturilor celorlalți.

Oamenii cu drepturi vor ca doar ei să aibă drepturi. Cu argumente religioase sau pur egoiste.
De parcă având dreptul tău, le micșorezi dreptul lor.
De parcă pe el, bărbat, profesor de istorie, cu 1 copil, casă, mașină, rată la bancă și-un venit lunar de 1200 de lei îl afectează direct că tu, bărbat, agent imobiliar, fără copii, cu casă, mașină, rată la bancă și-un venit lunar de 1200 de lei te căsătorești cu un bărbat. Nu te cunoaște, nu știe că exiști decât ca o altă persoană din cele 7 miliarde de pe Pământ, dar să ai aceleași drepturi ca el, îl râcâie. Nu-i schimbă cu nimic existența, dar nu vrea. Înțelegi? Nu vrea. Pe aceeași logică pentru care tu n-ai vrea ca un cutare de la capătul celălalt al globului să-și picteze sufrageria în verde. Că ție nu-ți place verdele. Nu-l cunoști, n-o să fii niciodată în sufrageria aia, dar pur și simplu nu vrei.
De parcă suntem cu toții legați prin cordonul ombilical și trebuie să avem aceleași dorințe, afinități, plăceri, reacții – toate obligatorii prin lege.

Și măcar dacă ar fi lege pură. Când rămân fără argumente, aici oamenii cu drepturi apelează la legea bisericii.
O biserică pe care eu n-o recunosc. Pe care tu n-o recunoști. Dar care are mai multe drepturi decât oamenii cu drepturi și care vrea ca tu să nu le ai niciodată.

Dacă tu capeți drepturi, restul oamenilor cu drepturi nu și le pierd pe ale lor, biserica-și pierde din oi. Pierde controlul. Și controlul e important când propovăduiești monogamia, și heterosexualitatea, și anti-anticoncepționalele bazându-te pe faptul că omenirea provine dintr-un bărbat, o femeie și cei doi fii ai lor.

Revenind. Înainte de marșul Pride de ieri, a fost un contra-marș. Format din familiști religioși și religioși nefamiliști.
Și-n tot timpul ăsta, am băut bere și-am pus o mașină la spălat. Pentru că drepturile nu-ți sunt recunoscute pentru c-ai mărșăluit, la fel cum nimeni nu ți le poate nega doar pentru că ceilalți latră mai tare și-au o poză c-o icoană pe post de stindard.

Published: May 24, 2015 | Comments: 9

Facebook, or it didn`t happen!

Viața s-a mutat pe Facebook din ce în ce mai mult. Nu a mea.
Dacă ai judeca după chestiile pe care le fac pe Facebook, ai zice că viața mea e inexistentă.
Dacă viața s-ar calcula după Facebook, ar părea că trăiesc o dată la câteva zile.
Dacă activitatea de pe Facebook ar fi definitorie, ar părea că dorm 28/24. Sau nu mai respir, sau ceva.

Poze proprii, măcar o dată pe zi.
Update de status.
Update de stare.
Check-in de locație.
Judecăți de valoare.
Like, share, emoticoane.
Mă doare capul. Îs plictisit. Îs fericit împreună cu. Mi-e scârbă de. M-am săturat. Iubesc să. Urăsc să. M-au terminat psihic. Arond. Haștag. With. In. At. Tag me. Remove tag. Party. Invite. Poke. Unfriend. Is feeling. Watching. Listening. Eating. Poză. Like. Melodie. Cutremur. Is mobile. Active 5 minutes ago. In a relashionship. Got married. Poze. Felicitări. Happy birthday. Depressed. Cont închis. Permanent.

Pe Facebook poți să-ți găsești prieteni. Foști colegi de grădiniță. Tot aici îți poți găsi viitoarea pereche. Îs grupuri speciale pentru chestia asta. Chiar dacă nu ești într-un grup, oricând te poate aborda cineva care vrea să te cunoască mai bine. Chiar dacă tu nu vrei asta. Aici anunți că ești cu cineva. Că te-ai logodit. Că te-ai căsătorit. Că ai născut. Că ai o săptămână de când ai născut. Tot, tot, tot. Cum altcumva ar ști lumea că trăiești, dacă n-ai scrie acolo, pe perete? Sau cum ar ști cum trăiești?

Pe Facebook poți să vezi cum trăiesc alte persoane. Și-a pus o melodie veselă? Îi merge bine. Una tristă? E deprimat! Scotocește mai jos, poate îți dai seama de ce. Aha. Avea like-uri și comentarii de la cineva. Până acum câteva zile. Acum nu mai are. Evrika! Ai găsit cauza depresiei, transmisă implicit și subtil prin intermediul melodiei. Nici să nu-ți treacă prin minte că nu există legătură între cele două ”evenimente”. Facebook-ul reflectă cum trăiești, și ce faci.

Ai fost la munte? Mare? Ți-ai cumpărat ceva? Te-ai mutat? Facebook, or it didn`t happen!

Dramele se-ntâmplă tot aici. Unii își văd lista de friendși virtuali ca pe una reală. Ca-n viața reală. Ca pe ăia cu care bei bere până dimineața și cărora le-ai da un rinichi. Fără partea cu băutul, și fără partea cu rinichiul. Doar la partea cu obligativitatea, din partea celorlalți.

Lista de prieteni trebuie să fie de acord cu tine, în absolut orice. Păreri politice, afinități muzicale, filme, actori, legislație, orice. Nu e o listă de oameni pe care nu-i cunoști neapărat, dar ai anumite puncte comune, e o listă comunistă, în care dacă nu ești întru totul de acord cu ei, până la ultima nuanță de gri, ai zburat.
Și nu simplu, cu un click pe ”unfriend”, eventual ”block” dacă te-a secat prea tare la ficați. Nu. Cu surle și trâmbițe. Cu amenințări. Cu condiționări, palme virtuale și pretenții de scuze în genunchi.
De parcă n-ai mai putea respira dacă-ți dă unfriend. De parcă pedeapsa supremă e că n-o să mai fii friend pe Facebook cu un om pe care nu l-ai văzut în viața ta. De parcă întreg universul s-ar învârti în jurul contului lui de Facebook.

Încet-încet, viața se transferă pe net. Faci ceva, orice, și singura bucurie e că o să postezi pe net. Bucuria crește, o dată cu numărul de like-uri. Certurile dramatice se duc în comentarii cu necunoscuți care nu-s de acord cu tine. Alianțele se fac cu ăia care da. Înjuratul nu mai vine din suflet, ci din tastatură. Iubirea se traduce într-un status și se calculează în funcție de cât de atent ești la activitatea de pe cont, sau printr-un cont comun. Nu ești cu cineva, dacă nu scrie pe Facebook. Nici n-ai studii, nici nu lucrezi undeva, nici nu locuiești într-un anume oraș, nici n-ai respirat în ziua respectivă. Ai câți prieteni îți spune Facebook-ul că ai, și asta doar ână când anunți pompos că faci curat în listă, că nu-s prieteni adevărați, nu pentru că n-ai băut nici o cafea cu ei, ci pentru că nu-s de acord cu tine. Sau nu ți-au dat like. Sau nu ți-au zis ”la mulți ani” pe wall.

Unii se iau prea în serios. Unii își iau prea în serios viața virtuală și contul de Facebook.
Unii ar trebui să-și închidă conexiunea la net și să-și dea seama că viața reală nu se trăiește pe wall.

Published: January 31, 2015 | Comments: 16

35 de motive pentru care lumea nu te consideră normal

Știu. Ți s-a urât deja de replicile alea cu ”negarea e primul pas” și ”nebunii n-or să recunoască niciodată că nu-s întregi”. Ți se servesc pe bandă rulantă, cel mai probabil încă de când erai la liceu și, să ne aducem aminte, asta a fost cu mult timp în urmă. Ai, cel mai probabil, o nepoată care are mai puțini ani decât ai tu de când ai terminat liceul. Sau ai un coleg care are un copil care se-ncadrează în termenii ăștia. Liniștește-te. Am decis deja, ești bătrân. Nu mai are rost să discutăm asta.

Azi, în propoziții simple și pe înțelesul tău, motivele pentru care lumea îți spune că nu ești normal. Pe un ton amuzat, ”știu, și eu sunt în aceeași oală” sau foarte serios, ”slavă domnului, mie nu mi-a spus nimeni, niciodată, replica asta”.
Eu nu sunt aici să-ți spun dacă e bine sau e rău. Încerc doar să-ți explic de ce auzi, din ce în ce mai des, replica asta.
Pentru că da, sunt în aceeași oală.

1. Toți, dar absolut toți, au tunsori regulamentare. Mai scurt, mai lung, ondulat sau făcut cu placa, chiar nu contează. Tu ți-ai ras juma` de cap. Sau ai măcar 2 culori. Dacă e doar una, atunci e fosforescentă.
Dacă ești băiat, n-ai tunsoare tipic militară, ai plete. După care suspină fetele. Nu, nu după tine, doar după pletele tale. Că ele n-au păr atât de frumos, lung, des, buclat ca al tău.
Și ai fost capabil să treci de la păr pân` la fund la ras zero, sau scurt cu țepi.

2. Nu ai o căsătorie la activ. Și nici una în plan, chiar dacă nu ești single. Pentru că nu vezi utilitatea în acte, găini jucate și petrecere cu neamurile pe care ai preferat să le uiți.

3. Dacă ai, totuși, o nuntă la activ, a fost făcută în Vamă. Doar între prieteni buni. Ca mireasă ai purtat bocanci, ca mire – joben. Nimeni din familie n-ar fi recunoscut că e vorba de o nuntă. Cel mult o petrecere mai mare, cu mai multă băută.

4. Copilul tău adoarme pe Rammstein. Și n-ai crezut-o ciudată pe aia care-și adormea plodul cu Prodigy. Ba chiar ți-ai dori să poți face și tu asta. Doar că n-ai voce. Sau copil.

5. Ai mâncare de pisici în geantă. Sau de câini. Sau, dacă ești genul care poartă rucsac, ambele. Că nu se știe niciodată cu cine te întâlnești.

6. Nu ți s-a părut ciudat să spun ”cu cine te întâlnești”, pentru că știi și tu pisici sau câini pe care-i hrănești, în fața blocului. Sau îi hrănești, chiar dacă nu îi cunoști, doar pentru că ți-au ieșit în cale.

7. Vorbești cu ei. Da, pe stradă. Și-i întrebi de sănătate, chiar dacă știi că n-or să răspundă. Asta ar fi de-a dreptul bizar.

8. Ai tăi, însă, ăia de acasă, chiar răspund. Când intri în casă îi saluți, le pui întrebări și da, răspunzi în locul lor. Cu altă voce, că doar nu vorbești de unul singur.

9. Te-a tentat măcar ideea de a suna la concursuri din alea, cu mămici vesele care povestesc ce trăsnăi a mai făcut minunea lor, să spui că minunea ta s-a cățărat pe dulap, ai uitat-o închisă o zi întreagă în dulap, o plimbi doar în lesă, cu zgardă, nu folosești ham sau ai surprins-o bând apă din wc. Doar așa, să vezi cum se atacă protecția copilului sau, măcar, mămici conștiincioase și pline de sentiment.

10. Empatizezi însă cu mămicile cu pricina, în momentul în care ajungi la veterinar. Că a făcut alergie la carne, sau că trebuie castrat, vaccinat, deparazitat.

11. Și ești îndeajuns de sincer încât, la o discuție ”socială”, să-ți exprimi empatia, povestind prin ce ai trecut și tu. Cu paralelă la alergia plodului.

12. Nu vrei să socializezi cu taximetristul care, săracul, poate stă singur prea multe ore pe zi, și are chef să audă și el, săracul, o altă voce umană decât cea din stație. Nu vrei, și nu-ți pasă de sentimentele lui. E acolo să conducă, nu să socializeze.

13. De fapt, nu vrei să socializezi deloc. Decât dacă alegi tu persoana. Dar, în grupurile de zi cu zi, ți s-a pus deja eticheta de ”antisocial”. Oricum, mai estetic decât aia de ”sălbatică”, din copilărie.

14. Nu vrei concediu de sărbători. Nu din ăla de o săptămână, adică. Că nu te dau pe spate nici mesele în familie, pe la toate rudele, nici luminițele de crăciun, nici artificiile.

15. Te trezești gândind cu voce tare, în public. Nu contează dacă e o adunare la care ești foarte concentrat, sau o ipotetică discuție cu ăla care te-a enervat acum 2 zile, și-ți imaginezi cum ar fi fost să-i spui toate replicile care-ți vin acum. Atunci ai tăcut ca un pește. Dar acum le spui cu voce tare. Pe stradă. Două zile mai târziu.

16. Încă te mai gândești că ai fi putut reacționa diferit acum 10 ani. Când cutare ți-a zis nu știu ce. Și reiei momentul, și refaci istoria. Tot în prezent te trezești, da` măcar în gând, ai reacționat cum trebuie.

17. Închizi ușa, și-o verifici. Și spui cu voce tare că ai verificat-o, și e închisă.

18. O oră mai târziu, te-ntrebi dacă ai închis și aragazul. Sau dacă ai scos caloriferul din priză.

19. Da` ușa aia, chiar era închisă, sau doar ți-ai imaginat că ai închis-o și verificat-o, și acum e larg deschisă pentru toți cei care vor să te jefuiască?

20. Te liniștești cu gândul că, oricum ar fi, orice hoț și-ar lua o țeapă majoră, pentru că n-are ce fura. Decât dacă vrea să-ți facă un serviciu, să ducă gunoiul.

21. Ții minte cum îl chema pe măcar un coleg de la grădiniță.

22. Și-l cauți pe facebook. Și-i dai și add, pentru că el e colegul tău de grădiniță, care habar n-are cine ești, dar tu l-ai ținut minte și da, acum l-ai găsit, prin intermediul internetului cel magic și atotștiutor.

23. În ordinea asta de idei, începe acum să cauți pe fb și colegii de gimnaziu, și profii, și nu uita de tanti Maricica, care vindea carne când erai tu mic, și-ți dădea o bomboană pe sub mână, pentru că tu aveai 4 ani și ea 40. E posibil și chiar probabil s-o găsești. Nu, nu-i da add, și nu-i spune că ții minte faza cu bomboana. O să fie jenibil pentru amândoi. Dar caut-o, să vezi cum mai arată.

24. Fredonezi colinde vara. Nu, nu pentru că ești cel mai fan crăciun, ci pentru că sunt singurele chestii pe care le poți fredona fără să suni ca o cretă pe tablă.

25. Orice ai fredona, trebuie să duci refrenul pân` la capăt, oricâte persoane s-ar plânge de zgomotele ciudate pe care le emani. Măcar în gând. Măcar în gând, și tot trebuie să termini de cântat melodia.

26. Îți pocnești degetele ca mitraliera. Și te enervează aia care îți spun că, la bătrânețe, o să tremuri din toate încheieturile. Nu, nu e nici o dovadă medicală. E un mit. Și da, te-ai informat și știi foarte sigur.

27. Dar, dacă insistă, le arăți că-ți poți pocni și gâtul. Și degetele de la picioare. Doar nu te descălța, să demonstrezi. Asta chiar ar fi ciudat.

28. Ori gătești prea bine, și micul tău dejun arată ca la concursurile alea culinare între cheff de 5 stele, ori nu gătești deloc, adică aragazul e pentru cafea, cartofi prăjiți și omletă.

29. Ai desființat televizorul și-ți iei și informația, și filmele, și muzica exclusiv de pe net.

30. Dai cu aspiratorul duminica. Sau bagi o mașină la spălat. Sau bați un cui. Nu contează. Cel mai probabil, când toți se odihnesc ”că e duminică”, tu găsești ceva de făcut. Nu, n-ai nimic cu divinitatea, doar că atunci ai chef și timp să faci asta. Doar și tu ai stat degeaba miercuri, când ei șmotruiau.

31. Ai mâncat pâine cu margarină și cu delicat. Sau pâine cu apă și cu zahăr. Pâine prăjită în ulei. Gheare de pui. Creier pane. Mere în aluat. Clătite fără umplutură. Picioare de broască. Clei de copac. Pâine cu ketchup. Cartofi cu muștar. Pizza cu maioneză. Șorici prăjit pe furculiță. Nu contează, oricui i-ai zice, se va găsi unul care să se mire, cu gura căscată, că el n-a făcut niciodată asta.

32. Ai purtat ochelari de soare ca să nu te recunoască lumea pe stradă. Nu că ai fi vedetă. Da` să nu te repereze cunoscuții.

33. Când te-au descoperit, ți-a trecut măcar oleacă prin cap să te prefaci mirat, să răspunzi într-o orice limbă străină, să te dai surdo-mut, orice, numai să-i faci să creadă că e o asemănare uluitoare, dar au greșit persoana.

34. Renunți să cumperi ceva de care ai nevoie, doar pentru că e prea multă lume în magazin.

35. Spui da sau nu la fiecare motiv de mai sus, și-ai deja alte motive personale, notate mental. Sau pe hârtie, ceea ce ar fi foarte ciudat, chiar și din punctul meu de vedere.

Uite câteva motive pentru care lumea nu te consideră normal. Nu, n-are nimeni nimic personal cu tine. Teoria conspirației și paranoia excesivă ar fi fost motivele 36 și 37, dar ne lungeam. Dacă mai ai și altele, zi. Nu de alta, dar s-ar putea ca toți din oală să-ți dăm dreptate.

Published: December 7, 2014 | Comments: 22

Părinții te cred retardat

A mai observat cineva că părinții ne consideră retardați?
Indiferent de vârstă, diplome, școli, meserie, orientare sexuală, situație civilă, materială, psihică, fizică, părinții ne consideră retardați. Incapabili de a face ceva ca lumea sau de a lua o decizie corectă. În absolut orice domeniu, în afară de calculator și Internet.

Când vine vorba de sfântul Internet, părinții se vor uita la tine ca la un zeu. Chit că tu nu știi mai mult de a deschide compul și de a face o banală formatare, ei te vor vedea ca acest Shiva al IT-ului. Nu le spune de IT, că nu știu ce înseamnă dar, cel mai probabil, își imaginează că freci compul ăla lucrând la programe care vor revoluționa lumea.

Le moare boxa? Mâna pe telefon, sună plodul retardat și-ntreabă-l dacă e vreo problemă că boxa nu se aprinde. E în priză? Normal! Ce, mă crezi bătută-n cap? Mă chinui de 2 ore și tot nu se aprinde. Bine, mă mai uit o dată… Camelia… de fapt nu era băgată-n priză. Cred că a scos-o mâța sau ceva…

Nu se mai aprinde sursa? Mâna pe telefon și-ncepe plângerea. Nu contează că plodul e la kilometri distanță și prin telefon nici nu-și poate imagina ce s-a întâmplat. Poate s-a ars sursa, poate orice, tu descrie cu lux de amănute cum nu se deschide compul, timp de măcar 15 minute și dup-aia așteaptă să se pogoare verdictul, ca îngerul deasupra fecioarei și, pentru că verdictul întârzie să apară, hotărăște că nu vrea să te ajute.
Cu toate că l-ai purtat 9 luni în pântec, te-ai chinuit cu el când avea febră și colici, l-ai hrănit și i-ai spus povești, el, nerecunoscătorul, refuză să te ajute. N-are cum să nu știe, nu vrea, asta-i clar! Și dacă-ți sugerează să chemi pe cineva care chiar se pricepe, e din lene, că-ți știi odrasla comodă și delăsătoare.
Revino cu verdictul peste o bucată de timp, pe un ton mustrător, că mai degrabă te-a ajutat străinul căruia i-ai dat bani, decât propriul copil.

Dar asta se întâmplă doar legat de tehnologie. Doar acolo ai dreptul să ai păreri.
Orice ai face altceva, nu te-ai maturizat destul, nu știi să iei o decizie ca lumea, tot plod prost ai rămas.

Vrei să faci un credit? Crreditele nu sunt bune. Dacă ai pune și tu bani deoparte, de la salariu la salariu, și n-ai mai cheltui pe tot soiul de tâmpenii, dacă ai ști de unde să-ți faci cumpărăturile mai ieftin și dacă n-ai mai merge atâta cu taxi-ul, n-ai avea nevoie de credit. Dar, fie, ești încă copil și vrei să te legi la cap cu banca.

Cu care bancă? Orice răspuns ai da, va fi cel greșit. Întotdeauna vor avea ei o variantă mai bună. Vor fi mai informați în legătură cu DAE și procente, costuri și fiabilitate. Alegerea ta va fi desființată bucățică cu bucățică, dacă faci greșeala de a le spune. Nu că ai ținut morțiș, ci pentru că da, ai avut nevoie de factura la lumină.
De asta e bine să ai măcar o factură pe numele tău. Pentru a evita bătaia de cap legată de credite. Că nu te freacă banca la fel de grav pe cât te freacă îngerii dreptății și ai adevărului absolut.
Pe ce sumă? Iar orice ai răspunde, va fi greșit.
Pentru ce? Idem.
Nu contează că vrei gresie, faianță, mobilă, concediu, bani de buzunar, mașină, aspirator sau frigider, nici un răspuns nu va fi satisfăcător. Pentru că tu nu știi nimic și ai impresia că tot ce zboară, se mănâncă.
Ideal ar fi, dacă vrei un credit, să fii silent assasin. Nu le spune, nici măcar dpă ce ți-a fost aprobat. Că dup-aia or să-nceapă să ia la puricat ce-ai făcut cu banii. Și, crede-mă, orice gresie, faianță sau mașină ți-ai fi luat, mereu o să aibă ei o variantă mai bună calitativ și mai ieftină. Mereu.

Vrei să-ți iei casă? Ce nevoie ai de casă? Poți sta cu chirie sau, mai bine, în cuibul părintesc, decât să arunci cu banii. Că de asta aia vut nevoie de credit, că nu știi să te chivernisești.
Și-n ce zonă vrei? Cu câte camere? La ce etaj? În ce preț?
Oricare ar fi răspunsul, mereu vor avea o variantă mai bună. Și vor veni și cu exemplul lu` cutare, care și-a luat așa și pe dincolo, da` nu vrei tu mai bine să vorbească ei cu cutare, să ia informațiile persoanei care s-a ocupat de tranzacție, să te rezolve și pe tine? Că tu nu ești în stare să faci ceva de unul singur.
O cameră? Prea puțin. Două? Hm… mai bine, dar nu perfect. Trei? O să te rupă la întreținere.
Cum o dai, nu e bine. Mai degrabă nu le spui nimic. Nu, nu-i ruga să te ajute când te muți și, mai ales, nu face prostia de a le da adresa după. Keep a low profile, ca să eviți discuțiile de după. Cu cât ești mai departe și mai anonim, cu atât vei fi mai liniștit și mai calm.

Nu vrei un copil? De ce? O să vezi, la bătrânețe n-o să aibă cine să-ți aducă o cană cu apă. Te sălbăticești și o să regreți foarte curând alegerea asta. Mai ai vreo 10 ani în care ovulele tale sunt fertile și vârsta îți permite un copil fără riscuri. Îi lași fără nepoți și se stinge cu tine linia familiei.

Vrei un copil? Da` ești încă tânără. Cu ce o să-l crești? Cu ce o să vă întrețineți? N-aveți nici loc, nici bani. Mai bine mai așteptați, că sunteți încă prea necopți pentru o decizie atât de mare. Un copil îl ai pe viață, nu e ca un scaun, de care te descotorosești când nu mai ai chef de el. Noi zicem să vă mai gândiți, că încă nu e trai în țara asta pentru un copil.
Dacă până la urmă îl faci, ține-l departe. Nu le spune. Sau spune-le de-abia când ajunge plodul la majorat. E mai sigur și pentru el, și pentru tine.

Nu votezi? Din cauza ăstora ca tine se duce țara de râpă.
Votezi? Cu cine? Nu e bine. Ei sunt mai informați, urmăresc mai multe emisiuni și-au evaluat toți candidații până au ajuns la concluzia bună. Doi părinți, două păreri diferite. Da` nu contează. Oricum opțiunile lor sunt mai bune decât ale tale, care habar n-ai cu ce se mănâncă politica.
Ești un plod retardat dacă votezi cu X. Ei, ce să știi tu. N-ai văzut câte am văzut noi, nici n-ai ascultat câte emisiuni am ascultat noi, nici nu știi ce știm noi.
Orice argument le-ai aduce, oricât de întemeiat și de bun simț ar fi, concluzia e clară: habar n-ai de nimic. Și vor veni cu alte argumente, care n-au nici o legătură nici cu discuția, nici cu candidatul, nici cu alegerile, doar ca să-ți dovedească că n-ai dreptate. Că nu știi nimic.
De preferat să nu te bagi cu părinții în politică. Eu am încercat și, după 5 minute, am decis să nu mai repet niciodată greșeala. Nu de alta, da` mai aveam puțin și-i strângeam de gât pe amândoi. Pentru că argumentul lor suprem era că n-am de unde ști eu ce e bine. Am crescut, da` tot fraieră am rămas.

Concluzia? Oricât de mult s-ar lăuda în fața prietenilor, rudelor, amicilor cu tine, oricât de mare ar fi competiția între ei și oricât de strălucitoare ar fi lumina în care te prezintă în fața altora, părinții te consideră retardat.

Ce-ai făcut bine a fost o întâmplare, ai avut doar noroc și, de cele mai multe ori, or să-și aducă aminte că ai un job bun la un call-center, pe franceză, pentru simplul motiv că, în clasa a 5-a, ei au hotărât să te dea la clasă de intensiv franceză. Altminteri ai fi fost, cel mai probabil, un șomer ratat.
Mai ales dacă făceai ce voiai, gen profil real, mate-info sau bio-chimie.
Bunăstarea ta de acum se datorează exclusiv alegerii lor de atunci. Întâmplare, sau mâna lor călăuzitoare.
Orice altceva faci de capul tău, nu e bine. Și-o să vezi tu, c-o să te dai cu capul de sus, mai devreme sau mai târziu.

Și așteaptă acel mai devreme sau mai târziu cu o plăcere sadică. Să vină momentul ăla în care să exclame, triumfători, ”ți-am zis noi!”

Pentru că, și la 50 de ani, tot retardat o să fii. Mai ales dacă ești așa, ca mine, și nu ți-ai întemeiat până acum o familie, n-ai dorințe de schimbat jobul pe unul pompos, de preferat medic sau avocat și vrei să trăiești după cum te taie pe tine capul, nu după decaloagele lor. Și idealul suprem e un concediu, cu bere, discuții și somn.

Ce plozi retardați sunteți!

Published: October 28, 2014 | Comments: 30