facebook

Facebook, or it didn`t happen!

Viața s-a mutat pe Facebook din ce în ce mai mult. Nu a mea.
Dacă ai judeca după chestiile pe care le fac pe Facebook, ai zice că viața mea e inexistentă.
Dacă viața s-ar calcula după Facebook, ar părea că trăiesc o dată la câteva zile.
Dacă activitatea de pe Facebook ar fi definitorie, ar părea că dorm 28/24. Sau nu mai respir, sau ceva.

Poze proprii, măcar o dată pe zi.
Update de status.
Update de stare.
Check-in de locație.
Judecăți de valoare.
Like, share, emoticoane.
Mă doare capul. Îs plictisit. Îs fericit împreună cu. Mi-e scârbă de. M-am săturat. Iubesc să. Urăsc să. M-au terminat psihic. Arond. Haștag. With. In. At. Tag me. Remove tag. Party. Invite. Poke. Unfriend. Is feeling. Watching. Listening. Eating. Poză. Like. Melodie. Cutremur. Is mobile. Active 5 minutes ago. In a relashionship. Got married. Poze. Felicitări. Happy birthday. Depressed. Cont închis. Permanent.

Pe Facebook poți să-ți găsești prieteni. Foști colegi de grădiniță. Tot aici îți poți găsi viitoarea pereche. Îs grupuri speciale pentru chestia asta. Chiar dacă nu ești într-un grup, oricând te poate aborda cineva care vrea să te cunoască mai bine. Chiar dacă tu nu vrei asta. Aici anunți că ești cu cineva. Că te-ai logodit. Că te-ai căsătorit. Că ai născut. Că ai o săptămână de când ai născut. Tot, tot, tot. Cum altcumva ar ști lumea că trăiești, dacă n-ai scrie acolo, pe perete? Sau cum ar ști cum trăiești?

Pe Facebook poți să vezi cum trăiesc alte persoane. Și-a pus o melodie veselă? Îi merge bine. Una tristă? E deprimat! Scotocește mai jos, poate îți dai seama de ce. Aha. Avea like-uri și comentarii de la cineva. Până acum câteva zile. Acum nu mai are. Evrika! Ai găsit cauza depresiei, transmisă implicit și subtil prin intermediul melodiei. Nici să nu-ți treacă prin minte că nu există legătură între cele două ”evenimente”. Facebook-ul reflectă cum trăiești, și ce faci.

Ai fost la munte? Mare? Ți-ai cumpărat ceva? Te-ai mutat? Facebook, or it didn`t happen!

Dramele se-ntâmplă tot aici. Unii își văd lista de friendși virtuali ca pe una reală. Ca-n viața reală. Ca pe ăia cu care bei bere până dimineața și cărora le-ai da un rinichi. Fără partea cu băutul, și fără partea cu rinichiul. Doar la partea cu obligativitatea, din partea celorlalți.

Lista de prieteni trebuie să fie de acord cu tine, în absolut orice. Păreri politice, afinități muzicale, filme, actori, legislație, orice. Nu e o listă de oameni pe care nu-i cunoști neapărat, dar ai anumite puncte comune, e o listă comunistă, în care dacă nu ești întru totul de acord cu ei, până la ultima nuanță de gri, ai zburat.
Și nu simplu, cu un click pe ”unfriend”, eventual ”block” dacă te-a secat prea tare la ficați. Nu. Cu surle și trâmbițe. Cu amenințări. Cu condiționări, palme virtuale și pretenții de scuze în genunchi.
De parcă n-ai mai putea respira dacă-ți dă unfriend. De parcă pedeapsa supremă e că n-o să mai fii friend pe Facebook cu un om pe care nu l-ai văzut în viața ta. De parcă întreg universul s-ar învârti în jurul contului lui de Facebook.

Încet-încet, viața se transferă pe net. Faci ceva, orice, și singura bucurie e că o să postezi pe net. Bucuria crește, o dată cu numărul de like-uri. Certurile dramatice se duc în comentarii cu necunoscuți care nu-s de acord cu tine. Alianțele se fac cu ăia care da. Înjuratul nu mai vine din suflet, ci din tastatură. Iubirea se traduce într-un status și se calculează în funcție de cât de atent ești la activitatea de pe cont, sau printr-un cont comun. Nu ești cu cineva, dacă nu scrie pe Facebook. Nici n-ai studii, nici nu lucrezi undeva, nici nu locuiești într-un anume oraș, nici n-ai respirat în ziua respectivă. Ai câți prieteni îți spune Facebook-ul că ai, și asta doar ână când anunți pompos că faci curat în listă, că nu-s prieteni adevărați, nu pentru că n-ai băut nici o cafea cu ei, ci pentru că nu-s de acord cu tine. Sau nu ți-au dat like. Sau nu ți-au zis ”la mulți ani” pe wall.

Unii se iau prea în serios. Unii își iau prea în serios viața virtuală și contul de Facebook.
Unii ar trebui să-și închidă conexiunea la net și să-și dea seama că viața reală nu se trăiește pe wall.

Published: January 31, 2015 | Comments: 16

Măcar de Crăciun

A venit din nou acel moment în care toți se simt pătrunși de spiritul sărbătorilor și-ți bagă pe gât faza cu ”fii mai bun”.

Ce contează că-n restul anului ai fost un porc nenorocit care-și bate nevasta, bagă maidanezii în sac și-i aruncă-n Dunăre sau refuză să plătească pensia alimentară a plodului? Acum e momentul să-ți răscumperi greșelile. Să te căiești pentru faptele tale, să-i cumperi femeii un buchet de flori, să ignori maidanezul și să te duci la plodul tău c-o mutră spăsită și-un cadou luat de la 39 de mii, pentru că da, vine Crăciunul.

Toate păcatele se spală în perioada asta.
Toate câcaturile pe care le-ai făcut în timpul anului se șterg de pe răboj, pentru că e perioada aceea magică a anului. Eventual, dacă mai treci și pe la biserică, te spovedești și primești și popa cu Boboteaza, ”om bun” scrie pe tine.

Nici măcar nu e nevoie de promisiuni din alea cu ”de acum încolo”. Nu, alea deja sunt expirate. Tot ce trebuie să faci pentru a te revanșa, e să fii bun în perioada asta.
De la anu` poți s-o iei de la capăt, să redevii aceași nenorocit notoriu pentru că da, după 11 luni, vine din nou luna de ispășire. Și tot așa, în fiecare an. Cercuri.

Dacă nu vrei să intri în șaradă și să fii în perioada asta ceea ce nu ești în restul timpului ești perceput, bineînțeles, ca rău.
La fel și dacă refuzi să primești mâna întinsă a ăluia care te-a bușit în restul timpului și, de Crăciun, vrea să fiți prieteni. Dup-aia poate continua să te bușească, da` măcar de Crăciun să fie liniște și pace.
Și dacă nu vrei, măcar de Crăciun, să fii sociabil și să stai la mese-ntinse, cu oameni pe care nu-i placi în mod deosebit, cu care nu ai nimic în comun și cu care, în mod normal, n-ai sta la masă. De aia doar îi eviți tot anul.

”Măcar de Crăciun” e o chestie stupidă. Un câcat frumos ambalat, ca să te facă să te simți mai bine, să-ți dea impresia că măcar tu ai încercat și eforturile ți-au fost refuzate sau, mai interesant, un mod de a te da rotund cu cât de om ești tu.

Eu n-o să fac donații pentru copiii orfani, pentru că nu fac asta nici în timpul anului. Pentru că, sincer, nu prea-mi pasă de copiii orfani.
N-o să cumpăr un cadou unui necunoscut doar pentru că asta se face. Pentru că mie-mi plac cadourile care sunt făcute și primite din plăcere, nu din obligație.
N-o să mă alipesc nici unei cauze care-ncepe cu ”de Crăciun gândește-te la cei care au mai puțin ca tine”. Pentru că, dacă ar fi să mă gândesc la ei, aș face-o constant, nu pe bază de reminder creștinesc.
N-o să fac small-talk cu persoane pe care nu le-am mai văzut de ani, doar pentru că ne leagă vag nu știu ce legătură de familie. Pentru că-n restul anului nici măcar nu mai știu exact cum îi cheamă și, cel mai probabil, dacă-i văd pe stradă, nu-i recunosc.
N-o să particip la evenimente care implică hai să ne cunoaștem mai bine, că doar suntem colegi. Pentru că, dacă vreau să te cunosc, te cunosc în restul timpului, nu fix 2 ore de Crăciun.
N-o să zâmbesc forțat și fals în poze de un grup căruia nu simt că-i aparțin, n-o să fac fapte bune pe care să le împărtășesc întregii lumi, n-o să iert persoane de neiertat, n-o să pretind că sunt altcineva decât sunt dar, în restul anului, n-am avut timp sau am uitat s-o dovedesc.
N-o să fiu altă persoană ”măcar de Crăciun”.

O să mă bucur, în schimb, să dau și să primesc cadouri cumpărate cu drag, poate o să casc ochii mari când o să văd brazi frumos împodobiți sau luminițe prin tot orașul, o să fiu la fel de indiferentă cu unii și la fel de eu cu alții, o să-mi pun o dorință, o s-aștept să se-mplinească, n-o să primesc cu Ajunul, nici cu Boboteaza, n-o să-i fac fericiți pe cei de care nu-mi pasă, n-o să stric fericirea celor pe care nu-i cunosc, iar faptele bune care fac Crăciunul magic n-o să le conștientizez, și dacă da, atunci n-o să le spun, nici măcar ca pildă. Că magia dispare dacă te-ncăpățânezi s-o subliniezi.

Și da, știu multe cântece de Crăciun. Doar că le cânt tot anul, nu doar ”când trebuie”. Încă n-am făcut bube dulci.

Published: December 21, 2014 | Comments: 10

35 de motive pentru care ești deja bătrân

Da, știu, o să citești titlul și-o să zici că la în jur de 30 de ani nu ești bătrân. Bătrân ești după 60 de ani. Că încă nu ești înțelept, cu păr alb, cu nepoți, cu apartament cumpărat din bani proprii, nu cu credit, că încă n-ai riduri, că nici măcar în floarea vârstei nu ești, că pân` la urmă nu contează cifra, contează cum te simți etc.

Dar ești bătrân. Asta e. Obișnuiește-te cu gândul.
Nu bătrân ca pensionarii care-ți vânează locul în autobuz, nici ca vecina care te spionează pe vizor, nici ca bunica care-și aduce aminte de cum a fost în al doilea război mondial și pentru care maximum de impuditate era să-și arate glezna dar, totuși, bătrân. Și-o să-ți spun de ce.

1. Dacă nu ți-ai schimbat buletinul pe motiv că l-ai pierdut sau că te-ai măritat, cel mai probabil la anu` îl schimbi că expiră. A doua oară. Și da, primul tău buletin a fost din ăla cu foi și coperți plasticate, de care ai fost extrem de mândru la 14 ani. Adică da, acum măcar 10 ani.

2. Ai fost în ultima generație care n-a dat examen de capacitate ca să intre la liceu. Sau prima care l-a dat.

3. Cutare se plânge că nu mai e așa tânăr. Când întrebi ce vârstă are, îți răspunde melancolic ”ehei, am deja 24 de ani”. Și-ți vine să-l împuști în rotulă pentru că, dacă la 24 de ani el e bătrân, tu ești deja o hoașcă.

4. Pentru ăștia din jur, comunismul e o perioadă istorică la fel de îndepărtată pe cât e pentru tine evul mediu. Sau renașterea. L-au învățat la ora de istorie în clasa a 2-a, în timp ce tu ai trăit în el. Eventual pionier.

5. Când le spui povești de atunci, te ascultă la fel cum o ascultai tu pe bunica, atunci când povestea despre nemții care îi cedau locul în autobuz și-i dădeau ciocolată și despre cum era la ea la școala de fete, la pension.

6. Lucrezi și-ți plătești singur facturile de mai mult de 5 ani. Cu carte de muncă. Și știi ce-i ăla impozit de venit, declarația la finanțe și asigurarea medicală.

7. Când vine vorba de jocuri, tu încă suspini după Tanks și Hercules. Iar table, șah, remy, ȚOMANAP, avioane, pâinile, spânzurătoarea și poker ai învățat să joci cu adversari reali, nu on-line.

8. Tamagotchi-ul cu un singur personaj la care ai sperat tu câteva crăciun-uri la rând se vinde ca vintage pe net. La fel și Tetris-ul.

9. Ai mai mulți ani decât avea diriga ta din clasa a 5-a și ești de-o vârstă cu proful pe care atunci îl considerai bătrân.

10. Dacă tu n-ai, colegii tăi din gimnaziu deja au copii. Care au intrat deja la gimnaziu.

11. Guma Turbo de acum nu are surprize la fel de mișto ca atunci când făceai colecție. Și știi și de Minti, Tipi-Tip, Kent, Koukouroukou, Bonibon, Topi-Top, Tropicana, guma Sindy, Brifcor, OtoMoto, ciocolata Scufița-Roșie și Kiss, cocoșeii de zahăr și semințele de la țigani, iar înghețata era doar vafă de ciocolată sau de vanilie.

12. Înainte puteai să lucrezi de la 8 dimineața, să ajungi acasă, să party-party într-un bar, să dormi 4 ore și, a doua zi, s-o iei de la capăt. Constant. Acum tre` să dormi măcar 8 ore ca să fii funcționabil.

13. Mahmureala nu mai ține câteva ore, ci o zi. Uneori două, dacă s-a lăsat grav, cu toată noaptea pierdută. Iar aspirina nu mai e la fel de eficientă pe cât era odată. Dar e indispensabilă.

14. Trosnești din toate vertebrele și parcă ai prins și-un început de reumatism.

15. Ai în geantă pastile de stomac, fiere sau colon, fără să ai probleme cu motivație medicală.

16. Încă mergi pe principiul conform căruia viața de noapte începe după ora 22, și nu-i înțelegi pe cei care ies la o bere la ora 5 după-amiaza. Nici cafenelele care închid la 00. Pe vremea ta…

17. Chiar ai început să folosești ”pe vremea mea”.

18. Folosești și ”copiii”, cu sprânceana ridicată către cei cu măcar 5 ani mai mici, uimit fiind de câtă energie pot avea, sau de ce chestii îi fac să râdă spasmodic.

19. Te enervează și te amuză în același timp invitația de a te uita în buletin când spui că te doare ceva, sau că nu mai ții la delilah cum țineai odată.

20. Ai votat la prezidențiale de măcar 2 ori.

21. Copilul vecinilor îți vorbește cu ”dumneavoastră”, vecinul îți spune ”săru` mâna” și pe stradă mămicile își atenționează copiii cu ”las-o pe tanti să treacă”.

22. Te sperie ideea că în week-end o să primești invitații de ieșit, când tu nu vrei decât să dormi. Sau să lâncezești. Și modelul tău în viață e leneșul ăla care e ajutat să treacă strada, sau loris-ul Kinako. Dacă nu știi cine e, căută pe net. Dacă nu știi să cauți pe net, atunci chiar ești foarte bătrân.

23. Nu ți se pare deloc ciudat să te uiți la filme făcute în anii `90. Ba chiar te identifici cu personajele. Purtai și tu haine din alea, ascultai aceeași muzică și aveai aceleași hobby-uri. Și compul cu ecran negru și cu scris verde ți se pare atât de familiar.

24. Te deprimă să afli câți ani au personajele din Beverly Hills 90210 sau Saved by the bell. Și da, nu pierdeai nici un episod. Și multe din chestiile din Star Trek nu mai sunt SF, au devenit realitate.

25. Încă mai crezi că telefonul e în primul rând pentru vorbit, nu neapărat pentru ascultat muzică, intrat pe net sau făcut poze. Atunci de ce ar mai exista mp3-player, comp sau aparat foto?

26. Ai văzut procesul Ceaușeștilor în direct. Și ai și înțeles ceva din el.

27. Ai poze alb-negru, developate de pe film, cu margini zimțate și hârtie din aia groasă, frumos așezate în albume foto. Și poze color pentru care ai adunat din banii de pachet ca să le developezi. Și știi foarte bine ce-nseamnă developat de poze.

28. Și măcar o poză cu tine bebeluș, în fundul gol, pe pătură. Sau cu ursul împăiat, la munte. Sau cu maimuța, la mare.

29. Ți se pare ciudat să pui costum de baie copiilor sub 3 ani. Și la fel de ciudat să vezi poze cu bebeluși goi pe facebook.

30. Poți spune clar că nu mai ai mofturi, ci tabiet-uri sau dependențe.

31. Milf-ul după care salivează toți e cu 3 ani mai mare ca tine. Dacă ai avea copil, ai trece drept milf.

32. Melodiile trecute mai nou la ”oldies but goldies” le ascultai drept hit-uri în adolescență. Ce considerai tu ”oldies” e în prezent pe același plan cu Mozart. Clasic.

33. Cu hainele pe care le purtai în adolescență, fierul de călcat de atunci și posterele de pe pereți ai putea face bani buni, de la colecționari de vechituri.

34. Știi diferența între ”milițian” și ”polițist”, și-ntre ”tovarăș” și ”domn”.

35. Citeși asta și dai nostalgic-afirmativ din cap.

Dacă te-ai recunoscut în măcar 20 din chestiile de mai sus, da, ești bătrân. Obișnuiește-te cu ideea.
Drept consolare, data viitoare – lista cu motive pentru care ești încă tânăr. N-aș vrea ca din cauza mea să crească rata de sinucideri printre gerascofobi.

Published: November 22, 2014 | Comments: 20

Nisipul să fie ud, iar marea puțin amară

Am stat 3 zile aproape fără telefon. Adică am avut telefonul la mine, dar a fost aceeași chestie ca și cum aș fi avut cartelă din aia, pentru care trebuia să cauți un telefon public, liber și funcționabil, de la care să suni. Sau de la care să dai bip, să se prindă lumea că ești ok. Dacă aș fi avut nevoie să sun la poliție sau la ambulanță, l-aș fi rugat pe cutare să-mi împrumute telefonul lui, pentru că al meu zăcea undeva, în rucsac, cu o singură liniuță care-l despărțea de moarte. Nici măcar nu l-am încărcat. L-am avut după mine doar așa, ca să am cu ce chema un taxi când ajung acasă.

Am întâlnit cele mai obositoare două femei în viață. Dacă ar fi fost după mine, ar fi fost obligate prin lege să poarte botniță, sau să fie izolate la carceră. Au vorbit constant și degeaba, timp de-o oră jumate.
Urăsc tiparul ăsta de femei. Sunt foarte rare situațiile în care spun că urăsc ceva, sau pe cineva. Dar tiparul ăsta mă scoate din minți.
Femeile care vorbesc, ca să nu tacă. Tare și, de obicei, subiecte de interes public, gen politică, turism și de ce se duce țara de râpă. Să audă lumea cât sunt ele de deștepte, de culte și de informate.

Ele știau clar de ce Badea a chemat lumea în stradă și știau că, chiar dacă el a zis că nu, ce, noi suntem proști să credem minciunile lui? Una dintre ele a trecut pe lângă minerii de la mineriadă și, stupoare, nu i-au făcut nimic. Adică, nici măcar nu s-au luat de ea, îți dai seama? Dar știe clar și sigur că ar fi făcut-o piftie dacă ar fi zis ceva de Miron Cosma. Da` unde suntem aici, dom` șofer? Și unde e centrul în Eforie? Cum adică, ăsta e centru? Străduța asta? Păi, la noi în București, acolo să vezi centru, nu panarama asta de uliță. Vai, am fost în Deltă, ce condiții. Cum pot oare oamenii ăia să trăiască fără apă curentă și fără budă în casă? Știți că ei sunt nevoiți să treacă cu barca să-și cumpere o pâine? Mi-era o milă de ei anul trecut, când am dat 2 milioane jumate pe noapte la cazare, săracii, dacă altceva în afară de pescuit nu știu. Dar vă dați seama că ei vând icrele negre cu o sută de mii kilul și dup-aia în restaurante plătești de zece ori mai mult? Ce jecmăneală, săracii de ei, dacă atât îi duce capul și nu se pot ridica la o condiție mai bună. Și cât facem până în Constanța? Atât de mult? Da` există deja avion până-n Deltă, care face o oră jumate, și noi facem o oră doar din Mangalia? Se duce țara de râpă. E o conspirație, la fel ca ăla cu Ebola. De la Sida mai scapi, mai trăiești câțiva ani, dar cu Ebola asta nu e de glumit. Cel mai sigur americanii ne-au făcut-o. Trăim războiul rece, vă spun, o bombă și ne face piftie. Sau au venit americanii cu Ebola asta în fiolă, că e virus făcut în laborator, ca să scape de noi. Îs interese politice aici, nu jucărie. La fel ca-n Africa. Săracii copii, mi-e o milă de ei, cum n-au ei nici măcar apă de băut. A, când am fost anul trecut la Paris, erau cerșetori români pe stradă. Vă dați seama? Mi se rupea inima, dar n-aveam ce face. Eu, dacă aș putea, i-aș lua pe toți acasă, dar, nah, ce poate face o femeie singură, într-o țară străină? Plus că a doua zi aveam rezervare în Elveția. Aș fi vorbit la ambasadă, dar nu mai aveam timp. Oricum, nu știu cu cine o să votez. Data trecută am votat cu Vadim, că e singurul care iubește țărișoara asta. Cred că și de data asta la fel, că-n rest îs numai hoți. Hoți, vă spun, ascultați-mă pe mine, că știu ce zic.

Maca-maca. În continuu. Dacă aș fi fost șofer, aș fi tras pe dreapta și le-aș fi lăsat cu curu`-n drum. Nu credeam în vampiri de energie, da` după o oră cu astea, am dormit alte 3 în continuu, că mi-au făcut creierii ferfeniță.

Dar așa am aflat eu c-a fost un suspect de Ebola. De-abia azi am auzit că Voiculescu nu știu ce-a pățit și că s-a sinucis Robin Williams. M-a lăsat rece c-a murit Amy Winehouse, dacă-mi spui mâine că s-a sinucis Ryan Gosling, aceeași reacție o s-o am, da` la Robin Williams m-a lovit cumva dureros. Că i-am văzut mai toate filmele și a fost omul care, într-o oră jumate, mă făcea să fiu pe burtă de râs și dup-aia să rămân fără șervețele, că dramă. Și mi-era drag, cu fața lui de bunicuță și cu privirea șireată. Ochi care râdeau. De el chiar îmi pare rău. Da` pân` la urmă, toți trăim cu alegerile pe care le facem. Sau murim. Notă: maraton filme Robin Williams.

Revenind la telefon. Sau la 3 zile fără.
Nu am citit știrile, nu m-am uitat pe facebook, n-am făcut decât vreo câteva poze și alea nu pot fi făcute publice, nu mi-am dat check-in la fiecare 5 minute și da, m-am simțit senzațional.
Dar cum adică nu ți-ai dat check-in? Cum adică n-ai pozat fiecare chestie pe care ai mâncat-o și nu știe nimeni unde ai fost, ce ai băut și cum ai stat tu cu cracii în nisip sau cum ai petrecut la concert? Care concert? N-a apărut pe fb, deci clar n-am fost la nici unul. Și nici n-am mâncat, și nici n-am băut și da, nici buda n-am folosit-o timp de 3 zile pentru că, dacă aș fi folosit-o, apărea on-line. Cu tag la hârtia igienică.

Eu îi înțeleg pe ăștia care trebuie să facă public în orice moment ce au făcut, când și cu cine. Care se duc în locuri și văd chestii doar ca să adune like-uri. Că nu se simt importanți și nu se pot bucura de moment decât dacă îi aplaudă cineva pe fundal.

Îi înțeleg și, în același timp, e derutant. Pentru că nu mai simt chestiile pe care le fac decât în virtutea celorlalți. Și-i vezi că, dacă într-o dimineață nu și-au dat tag cu cafeaua, toți ceilalți intră în panică. Ești bine? S-a întâmplat ceva? Tu-ți bei cafeaua în fiecare dimineață. Azi nu, deci ori te simți rău, ori ai murit.
Sau. N-ai mai pus demult nimic pe wall. Ai stat doar în casă? Ești deprimat că n-ai bani sau treci printr-o despărțire nasoală? N-ai scris că ești pe punctul de a-ți tăia venele, deci clar ți le-ai tăiat deja. Să chemăm salvarea? Pune un status, să știm exact dacă sunăm acum, sau în 10 minute.
Waaa, ai fost la munte și n-ai decât 52 de poze, trebuie să fi fost nasol tare. Și doar 235 de la mare? Era apa rece, sau te-ai îngrășat?

Am crescut într-un mediu în care n-aveai nevoie de aprobarea celorlalți. În care filmul avea 24 de poziții și-l developai când aveai bani. În care nu te duceai în concediu pentru poze. În care întâi simțeai și trăiai, și de-abia dup-aia, dacă aveai timp/chef/lumină/poziții pe film trânteai și-o poză. Pe care o arătai peste 3 luni, când îți aduceai aminte s-o developezi. În care check-in-ul însemna să te cazezi, să-ți lași bagajele în cameră și să te duci pe plajă, fără să știi decât tu și ăla de la recepție. În care îți luai o bere fără să te gândești dacă marca aia dă bine pentru imagine și-ți comandai mici, fără să te gândești că toți cunoscuții or să vadă poza și-or să se gândească că miroși a usturoi. Ți-i comandai că aveai chef de mici și te durea în 14 de cum dau în poză. În care nu-ți luai șezlong pentru că altfel toată lumea o să gândească că, dacă stai pe cerșaf în nisip, n-ai avut bani, chit că așa te simți tu confortabil. În care pe plajă îți luai bere la bidon și, eventual, o mai și legai de-un cataroi, în apă, să se mențină rece, nu-ți luai fresh de maracuja, că dă bine estetic și prostu` o să dea căutare, să vadă ce-i aia maracuja. În care făceai ce aveai chef, cum aveai chef, nu în funcție de setările instagram-ului. Și-n care, dacă nu dădea lumea de tine, însemna că ești în concediu, nu avea nevoie de reminder, status sau tag ca să se prindă. Și nici tu.

Iar faptul că n-apare moaca mea glorioasă pe tot netul în diverse locații, nu-nseamnă că locațiile alea n-au existat sau că trăiesc într-o hrubă, la cap de coridor.

Concluzie: cele mai proaste invenții sunt telefonul mobil cu acces la net și rețelele de socializare. Și dacă ajungi să fii la fel de dependent de ele pe cât sunt eu de țigară, ai belit-o. Norocul meu e că-mi cultiv dependențele în mod egoist și mă doare la doi metri mai în față dacă voi credeți că în week-end-ul ăsta am fost total invizibilă pentru că mi-au tăiat netul, că n-am plătit factura. Și telefonul. Și lumina. E un scenariu plauzibil, mai ales că nu sunt bronzată. N-am nici dovezi pe cameră, deci e suspect.

Dilema zilei: am fost în concediu, sau am dormit 3 zile în continuu, pe motive de lipsă de bani?

Published: August 12, 2014 | Comments: 15

La ce folosește controlul parental

Întotdeauna convorbirea începe cu CAMELIA! Pauză. Să audă că eu sunt aia care răspunde la telefonul meu. Cum nu spun nimic, pentru că știu ritualul, repetă, mai tare, să se asigure. CAMELIA?!?
De parcă ar fi sunat vreodată și-ar fi răspuns sfântu` duh.
De parcă nu știe că nu-mi place să răspund la tot numele meu. Mă simt ca la școală, când se făcea prezența sau, mai rău, când mă scotea la tablă. La ceva gen chimie, unde eram bâtă. Sau, și mai grav, când era ceva de rău, gen cine a spart tabla sau cine a închis copiii în baie la grădiniță și le-a stins și lumina?
Oricum, știe și insistă să ignore acest aspect.

Dacă CAMELIA se continuă cu informații generale și vorbit doar de dragul de a vorbi, scap ușor.
Calvarul e când se continuă cu ”am încercat să intru pe Inteeerneet…” Atunci știu că trebuie să mă înarmez cu răbdare, să mă aștept să-mi apară câteva fire de păr alb, să mă enervez, să-mi pun telefonul pe masă și să-l las să vorbească și, într-un final, să concluzionez cu nu știu din astea, cheamă și tu un specialist.

De obicei nu merge conexiunea. Nu știu de ce nu merge conexiunea, mai ales dacă eu sunt la capătul celălalt de telefon, departe de mouse și de monitor, în timp ce ea descrie cu patos ce mesaj de eroare apare când încearcă să se conecteze. Și insistă să descrie fiecare pas în parte, să-mi explice cum a dat restart la comp, cum a verificat și modemul, clipoceau toate cele 6 beculețe, în schimb mozilla îi spune că nu se poate conecta la net. Scuze, la Internet.

Și, evident, trebuia să caute ceva de o importanță vitală, gen cazare la mare, teren de vânzare în Poiana Brașov sau rețete cu fructe de mare. Și cum nici ieri nu s-a putut conecta, s-a gândit c-aș putea rezolva eu problema, prin telefon. Chit că am zis de mii de ori că nu știu, nu pot face nimic fără să văd, n-o pot ajuta cu puterea minții. Niciodată nu-și pierde speranța.

Uneori mă gândesc că părinții n-ar trebui să aibă acces la net. Nici să aibă profil de facebook. Să fie un soi de compuri speciale, cu acces restrâns, limitat doar la chestii elementare. Și nici să n-aibă voie să dea telefon când nu știu ceva. Să fie limitat accesul la telefon. Să se taie apelul dacă pronunță Internet. Să fie banați din rețeaua de telefonie dacă spun chestii gen word, mouse, tastatură. Să fie amendați dacă vor să le dictezi, pas cu pas, cum să-și seteze rețeaua. Să poată da apeluri de gen doar la call-center specializat. Să aibă voie pe net doar dacă se descurcă singuri. Și acolo să existe o supraveghere strictă. La ce caută, pe ce dau click, să apară grizat butonul ăla cu cumpără acum sau ai câștigat 100000$! Click aici pentru a-ți revendica premiul! Controlul parental chiar să fie o opțiune de control pentru părinții lăsați dezlegați pe câmpurile internetului.

Pe bune acum. Nu e de glumit. E un fenomen din ce în ce mai răspândit și mai periculos să-i lași să-și facă de cap în spațiul virtual. Le vin și idei. La un moment dat mă întreba pe ce site să intre să stea de vorbă cu lumea. Când am întrebat-o care lume, mi-a zis că o colegă de-a ei stă de vorbă cu multă lume. Și cum ei îi place să stea de vorbă, nu s-ar mai plictisi.
A insistat să-i iau microfon și cam. Nu le-a folosit niciodată, că n-are neapărat cu cine vorbi, epuizează acest aspect la telefon, dar totuși. Cu greu am convins-o că nu reușesc să le instalez. S-a mai calmat de când le are, chit că nu le folosește.
Și, apropo de idei, lu` taică-meu nu i-a intrat în cap că eu am terminat jurnalism, nu nimic legat de IT și, din când în când, mă mai întreabă dacă am mai făcut vreun program. C-a rămas el la perioada în care știam să desenez linii și cercuri în Basic și acum are impresia că-s messer. Plus că e degeaba compul dacă nu faci programe pe el.

Noroc că el n-are idei de net. Presupun că ar fi ultrafericit dacă i-aș instala NFS, dar nu mă risc. S-ar putea să se strice armonia în ei doi, c-or să vrea să stea la calculator în același timp. Și-acum îmi aduc aminte ce haos a fost când am avut primul Tetris, că nu se hotărau să-l împartă. Se cronometrau, îl ascundeau, recurgeau la tertipuri ca să-l obțină. Așa am ajuns eu cu 3 Tetris, că-ntre ei doi eu nu mai aveam loc. Deci mai bine nu.

Oricum. Din fericire n-a ajuns până la facebook. Adică a ajuns, dar n-a atras-o. Mulțumesc cerului pentru asta. Numai de telefoane gen ”CAMELIA, cum îmi dau check in?” n-aveam răbdare.

Published: August 2, 2014 | Comments: 17