Greta Garbo

Taxa de viciu

Un leu în plus la cărți.
Un leu în plus la cărți nu mă afectează.
Un leu îl găsești pe stradă. Îl dai cerșetorului care se satură doar privind vitrinele. E o pâine, iar eu nu cumpăr decât foarte rar pâine. E bacșișul mai nemulțumit din bar. E restul pe care i-l lași taximetristului. E suma pe care nu știi c-ai pierdut-o. O țigară, dacă ai cumpăra țigări la bucată.
E nimic material, dar e taxă de viciu.

Nu era viciu când părinții tăi, ai mei sau ai noștri strângeau banii de pachet și-și luau o carte pe săptămână. Când Biblioteca pentru toți se mutase în biblioteca lor. Când cărțile se făceau cadou la aniversări. Când covrigii cu susan se transformau în file de carte. Când ei au umplut rafturile cu cărțile pe care le citești și azi.

Cu biblioteca plină, azi e viciu să-ți cumperi o carte.
La fel cum e viciu să-ți aprinzi o țigară, sau să-ți cumperi o bere.
Citesc, beau bere și fumez, fără să mă simt vicioasă. Dar mi se spune că sunt. Că trebuie să plătesc pentru viciile mele.

Mi se spune că a fuma e un obicei barbar. Urât, scârbos, nesănătos.
Că dacă vreau să fumez, trebuie să plătesc pentru asta. Financiar și psihic.
Că nu o să am voie să fumez decât acasă. Că locurile publice s-au săturat să miroasă ca o scrumieră. Că-n baruri, cluburi și restaurante n-o să mai am voie să fumez. Că plătesc cu bani țigările care m-ar putea îmbolnăvi și plătesc prin izolare că i-aș putea îmbolnăvi pe alții.
Că e momentul ca fumul meu să se oprească să le mai intre în plămâni, să-i înnegrească pe interior și să-i violeze vizual și olfactiv.
Că trebuie să mă opresc din a ieși din casă, pentru a lăsa orașul să fie populat de nefumători fericiți și fumători frustrați. Da, frustrați. Pentru că li se refuză plăcerea unei țigări, într-un loc public.

În locuri publice ies să mă relaxez. Nimeni nu oprește obezii, mârlanii, violenții verbal, nespălații, libidinoșii, zgomotoșii, proștii să iasă din casă, să se relaxeze. Cu toate că mă violează vizual, auditiv și olfactiv.
Lor nu li se pune taxă de viciu și nu li se interzice nimic. Nici măcar să socializeze. Îs absolviți de păcate, pentru că nu fumează. Li se spune că e ok să fii obez, mârlan, violent verbal, nespălat, libidinos, zgomotos, prost, atât timp cât nu fumezi.
Că e viciu, atât timp cât se poate pune taxă pe el.

Demistificarea nu începe cu mituri și religie. Alea sunt ok.
Demistificarea începe cu pași mărunți. Cu primul om care și-a aprins o țigară pe sticlă. Cu Garbo fumând. Cu Clark Gable. Cu Marlboro man. Cu icoane mici de băieți răi și femei pe care toată lumea le-a așteptat să prindă voce.
Cu soldații. Soldații? Ei pot să fumeze.

Ei pot să fumeze pentru că mi se spune că trebuie să fiu soldat. Să lupt într-un război care nu-i al meu. Că trebuie să-mi apăr țara, că trebuie să scotocesc după un patriotism care nu-i al meu, într-un joc în care n-am ales să joc.
Sau poate că eu nu trebuie să lupt. Nici tu, nici tu, nici tu, pentru că suntem fete. Și fetele nu pot fi chemate în armată. Dar ei, da. Și tatăl meu, și tatăl tău, și tații tuturor, care-s încă rezerviști și nu-s destul de bătrâni să-i fi uitat armata.
Li se spune că trebuie, că, dacă e cazul, vor fi chemați, că nu pot refuza, că nu e nici demn, nici patriotic și că nu e viciu să fumezi, pentru că nimeni n-a văzut soldat nefumător. Cu toate că războiul e un loc public.

Mi se spune că BDSM-ul e bolnav, și păcătos, și murdar și că nu e normal să-ți placă sexul violent. Pentru că toți au văzut 50 shades of Grey. Și militează pentru poziția misionarului, drepturile femeii și sex cu lumina stinsă, doar după căsătorie.
Eu n-am văzut 50 shades of Grey. Fără să țin cu nici una din părți, mi se pare că a vedea sau nu un film, e o alegere personală. La fel cum e o alegere personală ce mănânci, ce bei, pe ce parte a străzii mergi, dacă faci sau nu sport, pe cine placi sau nu, pe cine iubești, ce condimente folosești, dacă-ți plătești sau nu facturile, dacă te vopsești, cum te tunzi sau ce faci în dormitor.
Interesant e că toți scuipă pe BDSM cu toate că, până acum o bucată de timp, nu știau nici măcar de existența termenului.
Dar e bolnav, și păcătos, și murdar pentru că ei nu-l practică. Și-și scuipă-n sân, și-s fac și cruce, că asemenea murdării văd lumina zilei.

Mi se spune ce e bine să mănânc, și ce nu. Mai nou, și cartofii prăjiți, și șnițelele-s nesănătoase și cancerigene. Ce intervale orare ar trebui să-mi placă la serviciu. De câte ori pe săptămână ar trebui să dau cu aspiratorul. Cum nu e sănătos să mă spăl pe cap în fiecare zi. De câte ori pe săptămână e bine să fac sport. Câtă apă ar trebui să beau. Ce timpuri verbale ar trebui să folosesc. Cum ar trebui să devin adult și să știu unde și cum se retrage TVA-ul. Unde ar trebui să donez. Cum să fiu un cetățean responsabil. După ce reguli gramaticale să mă ghidez. Ce filme ar trebui să-mi placă. Ce muzică ar trebui să ascult. În ce dumnezeu să cred. Către ce se duce impozitul. Ce e viciu și ce nu. Cât să plătesc pentru fiecare viciu în parte. Ce-mi face bine, și ce nu. Cum ar trebui să merg, să stau pe scaun, să tastez, să respir, să trăiesc.

Fără să mă conformez decât chestiilor obligatorii prin lege, cu dorință din ce în ce mai acută de revoluție pentru a schimba legile lor, nu pot să nu mă-ntreb: cine a murit și v-a lăsat, pe voi ăștia, experți în viața altora?

Published: February 21, 2015 | Comments: 25

Fum

…și-o ultimă țigară, uitată… însetată să tragi din țigară… aprinde o țigară, tu nu mai… ca un fum de țigară, sufletul… o să ne amintim la o țigară…
Greta Garbo fumând. Mult. Marlene Dietrich. Catherine Deneuve. Toate nonșalant cu țigara-n mână. Fum suflat senzual. Femei îmbrăcate-n fum. Femei dureros îmbrăcate-n fum. Nu-i în nimic mai multă tristețe decât în femeia care fumează, cu privirea pierdută, în gândurile ei. În tristețea din care tu scoți o poveste. Nu-i în nimic mai multă senzualitate decât în felul în care suflă fumul. Nu către tine. Către departe. În ea – dorința de a fuma. În fumul ce-l expiră – totul de care vrea să scape.

Femei care fumează feminin. Nu alea care trag din țigară ca birjarii și țin țigara de parcă ar fi spart șapte cartiere înainte. Femei care țin țigara ca o dezmierdare. Pomeții desenați când inspiră, gâtul alungit, sculptat când expiră. Expiră-n sus, ca atunci când îți pui o dorință și cauți steaua căreia să i-o încredințezi.

Toate versurile sunt în jurul unei țigări, toate discuțiile se duc la o țigară, toți nervii se citesc în ritmul în care fumezi. Țigara ca o rugăciune. Greta Garbo era frumoasă. Greta Garbo e frumoasă. Greta Garbo e sublimă în felul în care se-nconjoară-n fum.

Fumez nu pentru sublim. Fumez pentru mine. Sublim e momentul în care-ți aprinzi cea din urmă țigară.

Pân’ la următorul fum, la bună vedere!

Published: July 13, 2012 | Comments: 0

T-ok

Liber la rochițe, liber la tocuri. La tocuri-ocuri-uri…
Ador tocurile. Le iubesc. M-aș muta cu ele. Le-aș scrie ode și romanțe. Nu pe mine. Pe picioare frumos sculptate, pe persoane care știu să le poarte. Toc cui, pe-un picior cu pedichiura proaspăt făcută, în tandem cu roșul de pe buze, tocuri! Unul dintre fetișuri.

Da` mi se descompune fetișul când văd mersul ăla pe tocuri-ocuri-uri, care se vede așa cum se aude; sau cum se citește. În reluare. Cu ecou. Cu piciorul semi-întins, de parcă a plecat direct de la prașă, s-a încălțat cu ideea de sexi și merge ca doamna Tanța. Velociraptor pe tocuri. Mai că are nevoie de baston ca să țină piciorul drept. Mai că târșâie tocul de asfalt. Mai că-ți vine s-o descalți ca să-i curmi suferința.

Fată dragă, dacă ții cu tot dinadinsul să pari o doamnă, închide-te două zile în casă și mergi pe tocurile alea până-ți explodează varicele. Și de-abia când știi să mergi ca lumea, ieși în lume. Altfel îmi lezezi simțul estetic și-mi bruiezi bunătate de fantezie.
Nu-i ca mersul pe role, să zici că n-are nimeni nimic împotrivă că faci cunoștință cu pământul până înveți; nu-s catalige, să nu-i pese nimănui cât de tare te scălâmbăi.
Îs mijlocul suprem de locomoție! Îs cea mai porno invenție de la machiaj încoace! Îs Nirvana eleganței. Și tu strivești Nirvana, arătând ca un elefant cu accese de epilepsie.

Dau meditații la cum să folosești tocurile. Scriu un ghid despre asta. Sprijin legea care să spună că n-ai voie să ieși în public cu ele dacă nu știi cum să le exploatezi. Orice. Ca să nu mai văd copii nereușite, chinuite, de femei care se vor fatale.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Published: June 28, 2012 | Comments: 10

Anna Calvi

Trei sferturi din oamenii pe care-i întâlnești în fiecare zi au acel ceva. Mister primordial. Je ne sais quoi. Jemenfoutism. Grație. Atingere. Privire catifelată. Primordial, mister.
Jumătate din ei sunt și inteligenți. Te fac din cuvinte. Te-ntorc pe toate părțile. Te răscolesc.
Un sfert au și simțul umorului. Care se mulează pe tine. Pe care-l respiri, ca pe aer. Fără de care nu ești întreg.
Singurul om pe care chiar vrei să-l cunoști pentru că le are pe toate o să decadă-n ochii tăi pentru că-și pierde partea primordială. Pe care ți-o dedică toată ție. Pentru tine, nu vrea să mai fie labirint. Nu să-l cunoști ca pe propria-ți palmă, pentru că eu nu-mi știu palma. Eu nu știu câte linii sunt, nu știu unde duc, nu vreau să-mi cunosc viitorul, sau poate-l știu prea bine, și de-asta îl refuz pe nenea cu papagal și bilețele. Dar nu-mi știu palma. Pe mine mă știi toată.

Am o singură dorință. Pe care mi-e frică să o gândesc. Mi-e frică să mi-o spun în șoaptă. Dorințele dispar o dată cu cuvintele. Nu-i adevăr ce faci spunând dorința, e ia-ți adio de la ea. N-am văzut stele căzătoare, și dacă aș vedea, n-aș spune. Tăcerea e adevăr în ce-mi doresc. Și mă uit în palmă. Încerc să ghicesc ce-i acolo și-ncerc să-mi dau seama când vine cumpăna aia, despre care mi-ai spus demult că m-așteaptă. Dacă a trecut, aștept să se unească liniile. Dacă e încă acolo, acolo să rămână. În palme crestate de dorințe și-n promisiuni unite-n sânge.

Trei sferturi din oameni îți rămân indiferenți. Unul singur rămâne acolo. Oricât ai căuta vinovați, sau scuze, sau timp pentru timpul în care n-ai văzut asta.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Published: June 11, 2012 | Comments: 8

În trend

Dacă spui că-ţi place Gaga, vei primi cel mai probabil o sprânceană ridicată. Pentru că, vezi tu, n-are cum să-ţi placă Gaga. Majoritatea o ascultă, mai toţi bat ritmul în intimitatea proprie şi personală, da’ când vine vorba de ce spui în public, lucrurile se schimbă. Cum să-ţi placă? Da’ e… urâtă; şi are costume ciudate. Cine se îmbracă aşa pe stradă? Şi-ai văzut şi în ce fel apare pe scenă? Şi ce, aia-i voce? Cel mai probabil e lucrată în studio; e doar o imagine. E în trend să spui că nu-ţi place Gaga. Ai un punct în plus pentru gusturi pudibonde; dacă o mai şi desfiinţezi puţin, deja eşti mult prea aproape de puritani.

Dacă-ţi place Madonna, iar nu e de bine. Demult era considerată “de moravuri uşoare”; era imposibil să-ţi placă, cu toate că muzica n-are nimic de-a face cu dormitorul. Acum nu mai poate să-ţi placă pentru că a îmbătrânit. Plus că nu mai scoate ce muzică scotea odată. Neee, dacă-ţi place Madonna clar e ceva foarte în neregulă cu tine.

Când eram la liceu, era la modă să-ţi placă Coelho. Încă mai e. Nu conta cât ai citit din el, nu avea importanţă faptul că, probabil, ai fi putut scrie cartea aia poate chiar mai bine decât a făcut-o el şi într-o singură săptămână. Era musai să ai Alchimistul pe bancă şi, cu un ton puţin afectat, să spui că “el chiar scrie, mă. Ce ştii tu; cartea asta mi-a schimbat viaţa.” N-avea importanţă că, de fapt, ţi s-au părut banalităţi puse cap la cap, sau că ai fi preferat să citeşti orice altceva; nu pricepi nimic şi eşti şi lipsit de profunzime dacă îl renegi pe Coelho.

Dacă spui că nu-ţi place Naomi pentru că iese-n faţă ca exemplu negativ pentru tot ce-nseamnă “comunitate gay”, eşti îngust la minte. Pentru că scuipătorul de seminţe cu care te întâlneşti în fiecare zi o să gândească: “da, măi, vezi, Michelangelo era gay, şi era ok; Joan Baez, Truman Capote, Gaultier, Colette, Freddie Mercury, Gertrude Stein, Walt Whitman, la fel.” Jumătate din populaţie nu ştie cine-s respectivii. Vor lua ce li se dă pe tavă, şi ce li se dă e pâine şi circ. Şi nimeni n-o să te asocieze cu Gaultier; toţi te vor asocia cu Naomi. Da’ eşti discriminator şi obtuz dacă spui asta, deci pumnu’ în gură; taci şi-nghite dacă nu vrei să ţi se arunce un ochi rău.

Încă se mai gândeşte în tipare impuse de alţii. Pe bune acum, ai măcar tăria de a-ţi crea propria idee, care să spună exact ce gândeşti tu, nu ce au gândit alţii. Ţi-e frică să ieşi dintre limite? Atunci meriţi să fii acolo; şi pe zi ce trece să ţi se restrângă mai mult spaţiul, până când n-o să mai ai aer. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta.

Pân’ la următorii nervi, la bună vedere!

Published: April 28, 2011 | Comments: 10