guru

Cum am ajuns să recomand o carte

Eu nu recomand de obicei cărți. De fapt, lumea nu prea știe că citesc.
Presupun că unii bănuiesc viciul meu secret, dar prea puțini m-au auzit spunând în gura mare ”mamă, ce carte bună am citit!” sau ”de-abia aștept să ajung la librărie, să-mi reîmprospătez stocul de cărți!” Pentru că nu fac asta. Nu spun în gura mare și, de obicei, nu fac mare caz pe librării. Le ador și mă enervează în același timp, că prețurile sunt mari, cărțile multe, și eu ce aleg?

N-am mai avut permis la bibliotecă din gimnaziu, în liceu citit vreo 2 cărți cu un permis împrumutat, iar la facultate preferam să primesc colete cu cărți, decât să plătesc permisul care, ca idee, oricum era decontat.
Nu-mi plac bibliotecile comune și nu-mi plac cărțile comune. Am impresia că toți cei care au citit înainte cartea aia de la bibliotecă au strănutat pe ea, au mâncat pe ea, au lăsat coji de sâmburi de măr sau scobitori acolo și că, în mod clar, poți face ciumă, lepră, sau cel puțin TBC de la o carte de la bibliotecă. Faptul că n-am făcut în anii în care chiar împrumutam de acolo, nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Se poate. Oricând. Ciuma, lepra sau TBC-ul paginilor de la bibliotecă te poate lovi oricând.

De asta nu prea iau cărți de la alți oameni și nu dau cărți altor oameni. Că e posibil să mă contaminez.
Și dacă eu am grijă de cărțile altora, nu înseamnă că alții nu mi le vor returna îmbibate de gem. Că asta fac oamenii. Împrumută cărți de la tine și dup-aia mănâncă gem cu mâna, cu toate că nici măcar nu le place gemul, și se șterg de paginile cărții mele, pe care dup-aia mi-o înapoiază năclăită, plină de muște, într-un cuvânt violată și pervertită.

Nu mi se pare interesant să spun ce am citit, că am citit sau că citesc, pentru că e o chestie cât se poate de banală și de bun-simț, încât nu cred că e de laudă. Cu toate că unora li se pare extraordinar faptul că citesc. Cum era colega I.C.K, care avea mereu câte un tratat de filosofie după ea. Kant, în principiu. În ore, în pauze, la suc pe faleză, ea avea Kant-ul după ea. Pentru că pentru mine cititul era la fel de banal ca respiratul, am bănuit-o întotdeauna de fanfaronadă. Dar, nah, suntem diferiți. Poate ea chiar simțea impulsul nestăvilit de a citi Kant oriunde, inclusiv pe budă, și restul eram atât de mici în nimicnicia noastră, încât o plictiseam teribil și se distra mai bine cu un filozof mort, decât cu noi.

Oricum. Prea puțin am găsit satisfacție în a discuta o carte. Aia mi se pare o chestie școlărească și obligatorie. Mi s-ar părea puțin rizibil să stau la o bere și să discut despre ”ce voia să zică autorul”, fără să fiu sub amenințarea catalogului.
De asta nu aș fi participantul ideal la nici o întrunire a vreunui club de carte. Că ce voia autorul să spună, știe doar el, ce ai înțeles tu, ține doar de tine.
Ar fi ca și cum te-ai dezbrăca de suflet în fața unor necunoscuți.

N-am recomandat cunoștințelor cărți decât ca titluri, și asta în momentul în care se întâmpla să apară în discuție și, cel mai probabil, erau amintiri din copilărie. Gen Jules Verne, John Grisham sau Shogun-ul.
Cu toate astea, azi trebuie să recomand o carte. Fără recenzie, fără spoiler și fără ”uitați-vă la mine, ce-am citit eu!”

Pentru simplul motiv că e o carte mult prea bună pentru a nu fi lăudată.
Am văzut filmul. Un film de nota 8. Bun, dar ar fi putut fi și mai bun. Am zis din prima că trebuie să fie mai bună cartea, decât filmul. Și a fost. Nu mai bună. Fără termen de comparație.
Cartea aia pe care o citești, urmărești povestea, nu te regăsești în ea, că n-ai în ce, fără citate motivaționale și bullshit-uri de le plac femeilor, fără câcaturi lacrimogene, ea care se-ndrăgostește de el și peste 50 de ani se regăsesc și-și retrăiesc iubirea, sau el care-i citește în fiecare zi pentru că ea are Alzheimer și nu-l recunoaște și el tot speră că sentimentele lui or s-o aducă înapoi, fără chestii care să te facă să fii mai bun, să vezi lumea în alte culori sau să te determine să-ți schimbi viața.

Nimic din toate astea.

O carte și-o poveste.
Dar scrisă atât de frumos, de cursiv, de acolo, încât am zis că dacă așa e literatura care se scrie azi, și așa trebuie să scrii ca să ajungi să te țină lumea minte, eu renunț la scris, că n-am nici o șansă. Iar eu am o părere foarte bună despre felul în care scriu.

O carte care m-a frapat nu prin poveste, știam deja povestea din film, ci prin toată fibra ei.
Mi s-ar părea impietate să-ncerc să redau în cuvinte felul în care omul care a scris-o și-a ales cuvintele. Combinațiile.
Sau cum a pictat pentru mine cu cuvinte. Cu jocuri. Cu întorsuri de fraze.
Sau felul în care am recitit bucăți întregi de mai multe ori nu pentru că nu le-am înțeles, ci pentru că erau atât de frumoase.
Pentru oricare dintre voi, ”frumos” poate sună banal. E felul meu de a traduce ”chapeau!”

Și pentru că nu vreau să fac nici recenzie, nici comentariu pe text dat, mai spun doar atât: dacă e o carte pe care s-o recomand, din alea multe pe care le-am citit de-a lungul timpului, acum, în prezentul de azi, recomand The book thief.

Published: June 21, 2015 | Comments: 13

35 de dileme

1. Dacă am cusut azi un nasture, ce soi de păcat am acumulat? C-am cusut în sfânta duminică, c-am cusut în Duminica Floriilor sau că am cusut de Paștele catolic?

2. Dacă pun o mașină la spălat în zi de sărbătoare, e sau nu păcat? Că teoretic nu spăl eu, spală mașina.

3. ”Fete cu băieți, pute-a castraveți și băieți cu fete – pute-a ouă fierte.” Mi se pare mie, sau din copilărie părinții ne învățau, subliminal, să fim gay, sugerând că heterosexualii put?

4. În aceeași ordine de idei, de ce ies câte 2, 4, 6 cupluri în oraș, ei și ele, stau la aceeași masă, dar discută doar fetele cu fetele și băieții cu băieții? N-ar fi mai simplu să iasă separat?

5. Cum de, în ultima săptămână, n-a trecut zi fără să aud de un câine pierdut/găsit în Galați și de câte un accident de mașină?

6. De ce părinții continuă să te considere incapabil de a fi adult, chit că muncești de ani buni, îți plătești facturile și până acum nici n-ai murit, nici n-ai intrat în belele?

7. De ce toată lumea rămâne siderată că nu știu cât costă un kil de cotlete sau un kil de scrumbie? E normal să nu știu, pentru că n-am cumpărat niciodată un kil de cotlete, doar din alea la 250g, la tăviță, iar scrumbie nu mănânc.

8. De ce popii propovăduiesc sărăcia pe pământ și bogăția în ceruri, dar au mașini ultimul răcnet și strâmbă din nas dacă nu le plătești baban orice serviciu care, de altfel, e inclus în fișa postului?

9. De ce a avut Episcopia Galați nevoie de clădirea în care a fost Muzeul de Artă Vizuală? Sau de ce e vital să existe un Muzeu al istoriei culturii și spiritualității creștine de la Dunărea de Jos? Să se expună ce? Moaște și bărbi?

10. De ce lumea ajunge pe pagina mea căutând următoarele: ”kum sa slabesti kel mai usor”, ”am dat cu pumnu si mi s-a umflat”, ”superstitii can de ineci cu saliva ta”, ”babe care fac sex din placere”, ”fara dieta dar sport slabesti”, ”cum sati rupi mana fara dureri”, ”cum sa fiu mai smeker”, ”Ce smecherii sa le fac la prieteni.cu tigara”, ”vad negru si ma imaginez murind”, ”cum devii smechera la scoala”, ”cine pula mea e pop tamas”, ”cum sa-ti rupi mana in 5 minute de la cot”, ”copii sai inveti smecheri”, ”se intra in biserica dupa ce te impreunezi cu sotul tau”, ”mi sa blocat telefonul pe un site porno”, ”citate de dat peste nas pentru cei invidiosi adevarate”, ”cum sa iti rupi un deget”, ”de ce o fata nu tr sa stea in taxi in fata”, ”futai in grup cu copi”, ”clipuri cu jucari care dau din cap ce sa nu faci in romana”, ”porno in sandale pe tocuri”, ”daţi-mi.voie.să.descarc.un.singur.film.porno.am.40.ani.”
Sau. De ce ai căuta astea?

11. Suntem în zona Paște. Dar de ce ai face încă 5 bancuri cu ouă pe secundă? Am înțeles. Îs mai bătrâne ca bunică-mea. Și bunică-mea e foarte bătrână.

12. De ce se agită tot Galațiul că s-a oprit căldura la 1 aprilie? Nu-s condiții inumane. E a 2-a lună de primăvară. Mergi în tricou. Dacă nu stai la pol, n-ai motiv să ai căldură în aprilie.

13. De ce ar trebui să ai apă rece, dacă n-ai plătit-o? Eu știu că, dacă nu-mi plătesc abonamentul la telefon, nu mai pot vorbi. Ar trebui să-mi plătească primăria abonamentul pentru că, dom`le, nu mai suntem în Evul Mediu?

14. La ce-mi folosesc logaritmii învățați în liceu? Și, ca idee, majoritatea noțiunilor matematice, 2 ore pe sătămână, timp de 3 ani?

15. De ce ar trebui să-mi pese că a câștigat sau pierdut Halep, în condițiile în care nu mă uit la tenis, nu pariez și n-am nici un merit în performanța ei?

16. De ce unii insistă să aibă cont comun de facebook?

17. De ce la mahmureală te vindecă doar fast-food-ul?

18. De ce e ciudat că-mi place berea inclusiv iarna?

19. Dacă-ți mănânci unghiile sau pielițele de la deget, nu carecumva ești măcar semi-canibal?

20. De ce ai impresia că monarhia salvează România? Regele a abdicat, nu mai vorbește ca lumea româna ba, mai mult, nu mai vorbește ca lumea. Danemarca are monarhie și-o duce bine. Dar tu vrei ca la noi să fie cu monarhie la fel de bine ca-n Danemarca, fără să iei în calcul că, pe lângă sistemul de conducere, în Danemarca există câteva chestii care la noi nu: oameni civilizați, cultivați, eliberați de superstiții ortodoxe și da, deschiși la minte. Care nu scuipă-n sân și nu-și fac cruce la tatuați, gay, divorțați sau orice nu intră între ochelarii de cal.

21. De ce nu mai există mașini de culoarea albastru egiptean?

22. De ce americanii au interzis ouăle Kinder, dar concursurile tip pageant, cu concurente de până-n 10 ani, sunt foarte legale?

23. De ce se fac sticle de bere de 330ml?

24. De ce unii sar de cur în sus dacă ripostezi, după de ei te-au făcut de câcat in the first place?

25. De ce ar trebui să-ți dau like la pagină sau să-ți cumpăr cartea, doar pentru că suntem rude?

26. De ce ne crește păr pe picioare, cu toate că ne epilăm și unghiile lungi, cu toate că le tăiem săptămânal?

27. De ce se sparg ouă și se taie miei de Înviere?

28. De ce au părinții acces la internet?

29. De ce se trezesc pensionarii cu noaptea în cap, cu toate că n-au absolut nimic de făcut?

30. Cum de e calciul metal?

31. De ce, cu 35 de romane scrise, n-am învățat de Rodica Ojog-Brașoveanu la literatură?

32. De ce-și rad femeile sprâncenele, și dup-aia le desenează cu creionul?

33. De ce dacă ai 17 ani și 11 luni și faci sex cu cineva de 17 e iubire, iar dacă ai făcut 18, e pedofilie?

34. De ce se-ncurcă mereu firul de la căști, oricât de frumos l-ai fi așezat înainte?

35. De ce nu e legală marijuana? Nici eutanasia la cerere?

Liber la răspunsuri.

Published: April 5, 2015 | Comments: 13

Se trece la ora de vară

Știi cum e?

Te uiți pe geam, și pare că plouă. Îți zici că deja e aproape aprilie și cât de tare poate să plouă în aprilie? Îți iei un tricou pe sub geacă. Până ajungi unde vrei să ajungi, deja constați că ninge. Că primăvara asta seamănă foarte bine cu un început de iarnă.
A doua zi, tot tricou îți iei. Că poate vine primăvara. Sau poate sperii iarna cu hotărârea ta.
Probabil că, undeva prin mai, o să fie chiar primăvară. Și-o să zâmbești mulțumit că doar tricoul și încăpățânarea ta au alungat iarna.

Toți din jur sunt răciți. Te-ncearcă un strănut, un nas înfundat și-un început de febră. Refuzi să iei pastile, pentru că, dacă iei pastile, recunoști că ești bolnav. Boala e semn de slăbiciune și boala îi răpune pe cei slabi. Așa că nu iei pastile. Începi să le iei când febra e deja prea și tusea prea constantă. Și tot nu recunoști că ești bolnav. Că boala fuge de tine dacă o ignori. Dacă repeți că n-ai nimic.
Probabil că, undeva după câteva săptămâni, tusea o să înceteze și febra o să dispară. Și-o să zâmbești mulțumit că doar hotărârea ta și refuzul tău de a te recunoaște bolnav au vindecat răceala.

Te consideră cel puțin ciudat. Și, chiar dacă îți scot vorbe și strigături pe la spate, chiar dacă se-ncăpățânează să repete aceleași replici răsuflate, te-ncăpățânezi să nu te schimbi. Să nu devii mai puțin vizibil.
Poate vor înțelege că există un motiv pentru care suntem diferiți și vor învăța să nu-i mai intereseze ograda altuia.
Probabil că, după câțiva ani, se vor opri pentru că au găsit un nou subiect de care să se lege. Și-o să zâmbești mulțumit că doar verticalitatea și constanța ta i-a schimbat și i-a făcut să fie toleranți.

Asculți aceeași melodie zile-ntregi pe repeat, poate te vindecă hotărârea ei.
Faci gesturi repetitive, poate vei găsi secretul repetitivității.
Spui cu voce tare ce ai tocmai făcut, ca să nu ai îndoieli dup-aia.
Reiei amintiri vechi și faci scenarii alternative.
Te convingi că n-are rost în prezent să-ți faci scenarii alternative în trecut.
Fiecare semn e un semn.
Fiecare cuvânt e o rugăciune.
Fiecare gest e o speranță.
Fiecare pas te aduce mai aproape.
Zodiile s-au decalat.
Mâine, pe vremea asta, o să fie altă oră.
Și tu tot crezi că poți muta și munții din loc. Trebuie doar să vrei.

Published: March 28, 2015 | Comments: 1

Ne merităm soarta

M-am săturat să aud că ne merităm soarta. Că totul se întâmplă pentru că nu luăm, dom`le atitudine, și-i lăsăm să-și bată joc de noi! C-așa suntem, noi, românii. Slabi. Slabi de tot. Îi lăsăm să-și bată joc, să ne calce în picioare, să facă ce vor din noi, și tot nu se schimbă nimic.

M-am săturat pentru că cei care se plâng că nu facem decât să ne plângem, nu fac decât să se plângă.
M-am săturat pentru că dau vina unii pe alții și se arată cu degetul, șușotind pe la colțuri.
M-am săturat pentru că par atât de revoltați când spun că ne merităm soarta, da` toți pleacă capul când deschid o ușă.
Că e ultima modă în materie de replici, de câțiva ani încoace. Că nu știu decât să ceară, fără să vină cu soluții. Că se scuipă și se fac albie de porci, și dup-aia se miră că s-au murdărit. Că te lovesc, dar când ripostezi, se dau victime. Că au gura mare și gândul mic. Că toți știu cel mai bine ce ar trebui făcut dar, dacă îi iei la bani mărunți, nu fac decât să repete ce-au auzit la televizor. Că nu le convine nimic. Că așteaptă cu mâinile-n sân să se facă ceva. Când se face, găsesc alt motiv de nemulțumire. Că, orice ai face, mereu le pute. Că repetă exasperant și cretin ce țară de câcat e Românica. Cu accent pe Românica. Că nu se cară dracu` în altă parte, dacă tot pute atât de rău aici.

E o țară mizerabilă.
Da` de ce e mizerabilă, mă? Cine face tot gunoiul ăla de care te plângi? Eu văd din ăștia care fac curățenie zilnic. Și-adună gunoiul, și mătură, și curăță-n urma ta. Până seara e la fel. Că pe tine te doare mâna să-ți arunci gunoiul la coș. Tu-l arunci pe geamul de la mașină, de la balcon sau pe jos. Ție-ți pică tresele să aduni după tine la un grătar. Tu scuipi pe jos. Tu nu cureți rahatul când îți scoți câinele la plimbare. Tu ești gunoiul de care te plângi.

Am fost la concert la Alternosfera. Când am ajuns, era lună pe jos. Când am plecat, era ca-n cocină.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau coșuri mari de gunoi, nu trebuia decât să faci câțiva pași până la ele, a fost mai interesant să arunce și pahare, și doze direct pe jos.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau scrumiere, a fost mai interesant să le stingă de podea.
Și să se uite ca la felul 14 pentru că mi-am aruncat fiecare pahar la coș și mi-am stins fiecare țigară în scrumieră. Pentru că mie așa mi s-a părut normal, civilizat, omenesc.
Și eu eram la concertul ăla. Și eu am cântat, am țipat, am țopăit, am băut, am fumat, da` gunoiul ăla nu l-am făcut eu. Deloc.
Și e mai interesant să te iei după ăla care aruncă pe jos, decât după ăla care se deplasează până la coș. Mamă, ce rebel ai fost, c-ai făcut gunoi. Ce lache flaușat e ăla care folosește coșurile. Cum să fii la concert și să te duci la coș? Dar unde e spiritul de frondă? Unde e țipătul de luptă și atitudinea jemenfoutistă? Să facem gunoi și dup-aia să ne plângem că e mizerie și nimănui nu-i pasă.

Când o să fie și la noi ca-n afară? Medicina să fie medicină, să nu te trimită să-ți iei singur bandajele și seringa? Școala să fie școală, drepturile omului să fie respectate, să nu-ți rupi roțile pe drumuri pline de gropi? Când o să fim și noi o țară civilizată?

Când n-o să mai pupați moaște, mă. Când banii care se duc la biserică se vor duce la medicină, învățământ și infrastructură. Când popa o să-ți dea bon fiscal pe lumânare. Când n-o să mai aibă adepți care să-i pupe poala, ca să-și capete tupeu și să vrea să construiască biserică de miliarde. Când n-o să-i mai treacă prin cap că poate transforma un parc național în casa lui dumnezeu sau că poate da amenzi dacă vrei să urci 300 de scări. Când n-o să mai consideri că sexul e păcat dacă nu e aprobat de popă. Când o să poți să-ți înmormântezi mortul fără să faci împrumut la bancă. Când drepturile omului vor deveni într-adevăr ale omului, nu ale creștinului ortodox. Când o să citești PACS și n-o să gândești, scârbit instantaneu, ”gheii dracului!” Când o să-ncetezi să mai gândești ca-n Evul Mediu, cu afurisenii, cazane de smoală și sute de păcate capitale, și-o să vezi că religia nu e civilizație, e spălare de creier. Și-o să alegi să dai banii pe altceva decât pe basme.

Că nu e normal să ți se oprească apa rece. E inuman și revoltător. Doar în România se poate întâmpla așa ceva.
Păi, în afară, ar fi ieșit lumea în stradă. Ar fi sesizat Comisia pentru Drepturile Omului. S-ar fi lăsat cu revoluție!
Total de acord. De ce nu ești la revoluție? De ce nu ești în stradă? De ce nu-ți ceri drepturile? De ce nu faci reclamații, dai în judecată, scandezi pancarte sau ameninți că-ți dai foc în fața primăriei?
De ce aștepți poate face altul asta în locul tău? De ce în cuvinte ești atât de semeț, dar nu te miști de pe scaun? De ce e țara inumană, când tu nu faci nimic pentru a dovedi că meriți să fii tratat uman? Ar trebui să vină strada la tine? Sau Comisia pentru Drepturile Omului, să te tragă de mânecă? Sau poate ar trebui să se rezolve totul pentru că ești foarte revoltat verbal, la o sămânță, la colț de scară.

Că toți ne fură. Și la magazin, și în Parlament, și la impozite, și peste tot. Nu vor decât să facă bani pe spinarea noastră. Niște hoți care merită să-nfunde pușcăria.
Câți dintre voi, ăștia care ați gândit măcar o dată așa, cereți bon fiscal? Câți v-ați interesat exact pentru ce plătiți impozit, când luați salariul? Câți v-ați rupt 3 minute să completați formularul ăla de 2%? Câți ați semna pentru un referendum, să se schimbe parlamentul? Câți ați vota pentru nume pe care nu le știți și nu vi le repetă obsesiv Antena 3? Câți v-ați simțit răzbunați c-a intrat Udrea la închisoare? Câți v-ați renegocia real și obiectiv salariul? Câți v-ați uitat cu un ochi rău la cei care câștigă mai mult ca voi, fără să comparați job-ul în sine? Câți ați stat ore-ntregi să disecați cum fac alții bani, în loc să-i faceți și voi? Câți știți diferența dintre Senat și Camera Deputaților? Câți ați vota acum drept președinte o femeie de culoare, gay și atee, doar pentru că are un program politic de excepție și-un cv politic impecabil?

Prea mulți maidanezi. Prea mulți oameni care nu-și castrează animalul de companie și prea mulți care abandonează pui pe stradă.
Prea mulță violență. Prea puțini care preferă să sune la poliție, în loc să riposteze cu pumnul.
Prea mulți șomeri. Prea mulți oameni care refuză să muncească pentru 1000 lei pe lună, pentru că li se pare prea puțin.
Prea mulți copii în orfelinat. Prea mulți oameni care nu știu să se protejeze. Prea multe hibe pentru o adopție.
Prea multe familii sărace. Prea mulți bani băgați în închisori și biserici, în loc de burse de studiu.
Prea multe familii cu copii pe care nu pot să-i hrănească. Prea mulți care fac copii ca să trăiască din alocație.
Prea multă corupție. Prea mulți care încă nu concep să se ducă fără plic la medic, examen sau poliție.
Prea multă fraudă. Prea multe impozite, pe prea puțini bani.
Prea multe datorii. Prea mulți care nu știu să se oprească la timp.
Prea de câcat România. Prea mulți oameni de câcat în România asta.

Ne merităm soarta? V-o meritați, mă. Cu vârf și îndesat.

Published: March 25, 2015 | Comments: 13

Facebook, or it didn`t happen!

Viața s-a mutat pe Facebook din ce în ce mai mult. Nu a mea.
Dacă ai judeca după chestiile pe care le fac pe Facebook, ai zice că viața mea e inexistentă.
Dacă viața s-ar calcula după Facebook, ar părea că trăiesc o dată la câteva zile.
Dacă activitatea de pe Facebook ar fi definitorie, ar părea că dorm 28/24. Sau nu mai respir, sau ceva.

Poze proprii, măcar o dată pe zi.
Update de status.
Update de stare.
Check-in de locație.
Judecăți de valoare.
Like, share, emoticoane.
Mă doare capul. Îs plictisit. Îs fericit împreună cu. Mi-e scârbă de. M-am săturat. Iubesc să. Urăsc să. M-au terminat psihic. Arond. Haștag. With. In. At. Tag me. Remove tag. Party. Invite. Poke. Unfriend. Is feeling. Watching. Listening. Eating. Poză. Like. Melodie. Cutremur. Is mobile. Active 5 minutes ago. In a relashionship. Got married. Poze. Felicitări. Happy birthday. Depressed. Cont închis. Permanent.

Pe Facebook poți să-ți găsești prieteni. Foști colegi de grădiniță. Tot aici îți poți găsi viitoarea pereche. Îs grupuri speciale pentru chestia asta. Chiar dacă nu ești într-un grup, oricând te poate aborda cineva care vrea să te cunoască mai bine. Chiar dacă tu nu vrei asta. Aici anunți că ești cu cineva. Că te-ai logodit. Că te-ai căsătorit. Că ai născut. Că ai o săptămână de când ai născut. Tot, tot, tot. Cum altcumva ar ști lumea că trăiești, dacă n-ai scrie acolo, pe perete? Sau cum ar ști cum trăiești?

Pe Facebook poți să vezi cum trăiesc alte persoane. Și-a pus o melodie veselă? Îi merge bine. Una tristă? E deprimat! Scotocește mai jos, poate îți dai seama de ce. Aha. Avea like-uri și comentarii de la cineva. Până acum câteva zile. Acum nu mai are. Evrika! Ai găsit cauza depresiei, transmisă implicit și subtil prin intermediul melodiei. Nici să nu-ți treacă prin minte că nu există legătură între cele două ”evenimente”. Facebook-ul reflectă cum trăiești, și ce faci.

Ai fost la munte? Mare? Ți-ai cumpărat ceva? Te-ai mutat? Facebook, or it didn`t happen!

Dramele se-ntâmplă tot aici. Unii își văd lista de friendși virtuali ca pe una reală. Ca-n viața reală. Ca pe ăia cu care bei bere până dimineața și cărora le-ai da un rinichi. Fără partea cu băutul, și fără partea cu rinichiul. Doar la partea cu obligativitatea, din partea celorlalți.

Lista de prieteni trebuie să fie de acord cu tine, în absolut orice. Păreri politice, afinități muzicale, filme, actori, legislație, orice. Nu e o listă de oameni pe care nu-i cunoști neapărat, dar ai anumite puncte comune, e o listă comunistă, în care dacă nu ești întru totul de acord cu ei, până la ultima nuanță de gri, ai zburat.
Și nu simplu, cu un click pe ”unfriend”, eventual ”block” dacă te-a secat prea tare la ficați. Nu. Cu surle și trâmbițe. Cu amenințări. Cu condiționări, palme virtuale și pretenții de scuze în genunchi.
De parcă n-ai mai putea respira dacă-ți dă unfriend. De parcă pedeapsa supremă e că n-o să mai fii friend pe Facebook cu un om pe care nu l-ai văzut în viața ta. De parcă întreg universul s-ar învârti în jurul contului lui de Facebook.

Încet-încet, viața se transferă pe net. Faci ceva, orice, și singura bucurie e că o să postezi pe net. Bucuria crește, o dată cu numărul de like-uri. Certurile dramatice se duc în comentarii cu necunoscuți care nu-s de acord cu tine. Alianțele se fac cu ăia care da. Înjuratul nu mai vine din suflet, ci din tastatură. Iubirea se traduce într-un status și se calculează în funcție de cât de atent ești la activitatea de pe cont, sau printr-un cont comun. Nu ești cu cineva, dacă nu scrie pe Facebook. Nici n-ai studii, nici nu lucrezi undeva, nici nu locuiești într-un anume oraș, nici n-ai respirat în ziua respectivă. Ai câți prieteni îți spune Facebook-ul că ai, și asta doar ână când anunți pompos că faci curat în listă, că nu-s prieteni adevărați, nu pentru că n-ai băut nici o cafea cu ei, ci pentru că nu-s de acord cu tine. Sau nu ți-au dat like. Sau nu ți-au zis ”la mulți ani” pe wall.

Unii se iau prea în serios. Unii își iau prea în serios viața virtuală și contul de Facebook.
Unii ar trebui să-și închidă conexiunea la net și să-și dea seama că viața reală nu se trăiește pe wall.

Published: January 31, 2015 | Comments: 16