minorităţi

Portretul țăranului român – p.2

Prin `70-`80 tot țăranul de la sate s-a mutat în Galați. Că le dădea Combinatu` apartamente, și salarii bune, și spor de toxicitate, și lapte praf gratis.
Toate buletinele de Pechea, Independența, Liești și compania au devenit, peste noapte, buletine de Galați.
Toate progeniturile foștilor pecheni, independențeni și lieșteni au devenit, ca prin miracol, gălățeni.
Dacă-i întrebi, pe părinți sau pe copii, de unde sunt, or să-ți spună că din Galați. Că le-a făcut Combinatul ”cetățenie”. Și-or să se considere la fel de gălățeni, sau poate chiar mai decât ăia, care sunt de cel puțin 4 generații știute aici.

Nu asta ar fi o problemă. Că-s tolerantă, și-nțeleg de ce ai vrea să pari orășean. Chit că te miros de la distanță. Mai ales că te miros de la distanță.
Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.

Trecem rapid în revistă părțile minore:
– Țăranul de oraș o să te urască dacă ții animale în casă. Chit că le crești, îngrijești și hrănești din banii tăi. El nu o să-nțeleagă de ce ai vrea să ții în casă un animal care ar trebui fie să păzească gospodăria, fie să vâneze șoareci. Și care mai lasă și păr. Și care te mai costă și bani. Apartamentul trebuie să fie intact, țiplă, lună de curățenie și, dacă se poate, plin de copii, nu de animale.
– Țăranul de la oraș nu o să-nțeleagă de ce nu-ți gătești oala cu ciorbă și cazanul cu fasole. De ce preferi să mănânci ”uscături”. De ce nu te-mbuibi la fiecare ocazie, unde ”ocazie” înseamnă orice sărbătoare din calendarul creștin ortodox, bașca ziua ta, a consoartei, a lu` nașu`, a lu` nașa`, a lu` cumătru , cumnatu` și tot neamul lor cel neadormit.
– Nici de ce nu ai lista aia mare, cu tot neamul lor cel neadormit. Poate pentru că la oraș se făceau maxim 2 copii de căciulă, nu minim 6. Poate.
– Nu o să-nțeleagă de ce cheltui baniii, în loc să-i agonisești. Și, mai ales, pe ce. Pe mofturi! Când ai putea să-i strângi, să-ți faci moșie. Cont gras în bancă. Moștenire pentru urmași. D`astea.
– De ce să cumperi o pizza, când poți s-o faci acasă? Mai multă, și mai ieftină. Și asta se potrivește la orice. De la murături, la salam, de la plăcintă, la cremă de față. Orice poți produce în bătătura proprie, înseamnă un bănuț în plus în cont.
– Singurul loc unde n-o să se zgârcească în a cheltui, va fi casa. Cea mai mare combină frigorică, cea mai tare plasmă, cel mai șmecher parchet, cea mai încăpătoare cămară, cel mai nou model de mașină de spălat, cea mai pizdet mobilă. Nu contează că mănâncă zacuscă 4 zile pe săptămână (din recolta proprie de vinete, ouă și ulei) și tocăniță de cartofi în rest (cartofi – producție proprie, ulei, ceapă și roșii – la fel). Are casă mai lucioasă, modernă, pusă la punct decât a ta? Are! In your face, orășean sărac ce ești!
– O să te acuze că speli duminica/de sărbători, chit că nu împărțiți nici aceași mașină de spălat, nici același apometru.
– O să se laude și-o să fie adânc gâdilat în orgoliu când o să-ți povestească că vara lui de-a doua, după mătușă, muncește în străinătate, unde câștigă de X ori mai mult decât tine, aici. Nu el. Vara lui de-a doua, după mătușă. DIN STRĂINĂTATE!
– Plus toate câcaturile alea mici: nu-nțelege de ce nu te duci la nunți/botezuri/înmormântări, când el nu ratează nici una, chit că se ruinează; de ce nu porți pantofi eleganți cu vârf ascuțit și nu-ți faci sarmale în cap; de ce nu ești fan ”noră pentru mamă”; de ce bei bere, nu vin de țară; de ce nu plătești pentru un titlu; de ce nu primești cu popa; de ce nu-ți faci conserve pentru iarnă; de ce nu-ți place găina de țară; sau carnea de porc cu grăsime; de ce nu îți cumperi mașină; și, până la urmă, ce-ai de gând să faci cu viața ta, dacă la peste 30 de ani nu ești măritată, și n-ai încă măcar un copil în plan?

Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.
Și-a cumpărat omul apartament la parter.
Nimic bizar, până nu-ți dai seama că omul e țăran. Din ăla, de și-a luat cetățenie odată cu Combinatul.
Cum îți dai seama?
Întâi împrejmuiește cu gărduleț viu spațiul public din fața blocului. Și-ți zici că e normal, că poate vrea să aibă verdeață la vedere.
Dup-aia, gărdulețul viu e înlocuit de altul, cam de 1 metru, de fier forjat. La care se adaugă încă 1 metru în înălțime. Fier forjat. Se acoperă cu plastic din ăla, de nu trece nici musca prin el.
Pe toate cele 3 părți la care, în ograda lu` tacsu`, ar fi fost moșier.
Se mai adaugă și a 4-a parte de gard, ca să delimiteze total și iremediabil PARTEA LUI de restul blocului.
Balconul îl transformă în bucătărie de vară.
Pe care o transformă în marchiză.
Pe care o transformă în cazemată.
Cu gratii, și cu alarmă cu abțibild, pe care o vezi clar că e protejată de nu știu care firmă de pază și protecție. SĂ NU ÎNCERCI SĂ-L FURI!
Dărâmă copaci, scoate flori și, nu în ultimul rând, delimitează clar o bucată în bucata aia deja delimitată, pe care O DESȚELENEȘTE! Cu mașină din aia care bârârie, și desțelenește pământul.
Probabil vrea să planteze păpușoi. După cum arată ”curtea”, mai în spate vrea să facă poiata și cotețul porcului. Că acolo n-a pus decât gard. Noroc că apartamentele au baie în casă. Dacă n-a transformat-o în cămară. Și vrea să-și facă privată-n fundul curții.
Fiecare zi e o nouă dilemă: ce-și mai construiește vecinul? Un hambar? Un grajd? O să aducă și vaci? Sau o să se limiteze la câinii cărora deja le-a făcut cușcă în curte? O să fie un moșier amabil? Sau o să aducă șerbi să-i adune via, în timp ce le pune botniță, și-i lovește cu biciul?

Partea aia de grădină din jurul blocului aparține primăriei. Tre` să fii un țăran tare prost, sau un țăran cu prea mulți bani încât să-ți imaginezi că poți s-o transformi în curtea din fața casei. În mijlocul orașului, la bloc. Oricare ar fi varianta corectă, tot țăran.

Published: April 27, 2016 | Comments: 23

Despre smerenie

A expirat faza cu legea antifumat. Aia care a transformat realitatea și realitatea virtuală într-un câmp de luptă între fumători și nefumători. Sărit la jugulară, aruncat cu blesteme, sânge pe pereți, a dat primăvara, promisiunea unei schimbări de lege, totul a reintrat în normal.

A fost de ajuns o melodie de câteva minute, cu un mesaj simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum pentru ca totul să redevină câmp de luptă. Imposibil să n-o știți. De câteva zile-ncoace tot netul vuiește de păreri pro și contra religie, pro și contra Taxi, pro și contra lemn.
Că e satanistă. Ba e atee. Ba e catolică. E comandată. E propagandă. E metodă de a atenta la integritatea neamului românesc. Trădători de țară. Non valori muzicale. Afoni. Lipitori. Profitori pe subiect. Afurisenii. Trei cruci. Anateme. A, da, și injurii. Că fără injurii nici o tabără nu se simte destul de cu 3 coaie. Nici măcar aia ultrareligioasă, care a uitat că nu e bine să dorești răul aproapelui.
Dă-i până nu mai mișcă, că s-a pus în calea vrerii lui dumnezeu și-a catedralei sale! Dă-i până-l umpli de sânge, dă-i până-i arăți că dreptatea domnului se face cu pumnul, nu cum scria pe undeva prin Biblie că se face cu bunătate. Ce-ți trebuie chiar să știi ce scrie-n cartea aia, dacă poți să-l pui pe antichrist cu botul de labe dându-i la ficați? Dă-i!

Am văzut videoclipul.
Poate sunt incultă muzical, dar mie mi-a plăcut.
Poate sunt și pseudo-intelectuală, dar mi-a plăcut și mesajul. Simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum, dar e dovedit științific faptul că unele chestii trebuie repetate de mii de ori până să fie pricepute de mulțime. Dovadă faptul că gloata a sărit de cur în sus și-a dat-o tare cu ”da` ei de ce nu sunt smeriți?”
Da, am avut răbdarea și masochismul de a citi mii de comentarii. Mii. Care mi-au dovedit încă o dată că da, majoritatea oamenilor sunt proști. Răi, inculți, pioși, religioși, spălați pe creier dar, mai ales, proști.

Pentru că nu poți fi câtuși de puțin deștept, să ai măcar un neuron care zvâcnește într-o sclipire de inteligență și să susții că AVEM NEVOIE DE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI! Noi! Noi avem nevoie, ca popor care s-a dezvoltat de la Ștefan cel Mare și Sfânt, și dacă nu făcea Ștefan biserici, unde am mai fi ajuns acum? Și pentru ce a murit Constantin Brâncoveanu și toți martirii? Și trădătorilor de țară, care stați în vile, și vă lăfăiți în excursii peste hotare, și vă-mbrăcați de la case de modă, și divorțați, și preacurviți, și adulterinilor, tocmai voi v-ați trezit să predicați despre smerenie și să-nvățați biserica cum să-și facă datoria față de bietele suflete care își așteaptă alinarea și viața cea veșnică?

Este peste puterea mea de înțelegere să-mi dau seama cum, în 2016, există oameni care încă gândesc așa. Și nu vorbesc despre bătrânica din vârf de munte, care are 70 de ani, acces la un singur post de televiziune, în cel mai bun caz, și care se duce la bisericuța ei, tot în vârf de munte, și-l consideră pe popă drept trimisul lui dumnezeu, undeva foarte aproape de sfinți, și care i-ar da tot ce are, pentru un loc asigurat în rai.
Nu. Vorbesc despre oameni născuți și crescuți cu acces la informație. Educați. Citiți. Școliți. Care ar trebui să fie capabili să filtreze informația și s-o judece cu propriul creier. Să compare date. Să facă paralele între trecut și prezent. Să vadă că era ok în secolul 16 să crezi orbește în biserică, dar că-n secolul 16 nu erau nici educați, nici informați. Că e în continuare o spălare de creier și-un abuz de putere, nu o promisiune sigură spre un rai veșnic.
Nu înțeleg cum, în situația asta, ei nu văd evidentul.

Că-n biserică mergi să te rogi, dar nu ți se poate face operație de apendicită. Că, dacă te rogi, nu scapi de operația de apendicită, decât dacă faci peritonită și mori. Că n-ar trebui să existe monopol pe lumânări. Că n-ar trebui să bagi copilul de 3 ori în apă ca să-l botezi, că e posibil să răcească, să se sufoce sau, pur și simplu, nu văd relevanța și utilitatea acestui gest barbar. Că încă citesc și se bazează pe o carte scrisă acum o mie și ceva de ani. Că n-ar trebui să plătești pentru nuntă, botez, înmormântare, mai ales că nu-ți dă nimeni chitanță pentru asta, deci tu – plătitor de impozite – dai niște bani pentru care nu se plătesc impozite. Că sunt mai multe biserici decât oameni care să le umple. Că banii care se duc la culte – și sper să se observe că spun ”culte”, nu BOR, pentru ultraortodocșii care s-ar putea ataca – ar putea să se ducă în educație.
Pentru ca profesorii să aibă salarii decente, care să-i motiveze să nu-și mai bage picioarele în meseria lor, în așa fel încât copilul tău să aibă acces nu doar la educație, ci la educație calitativ superioară. Și în medicină, pentru ca medicii să nu mai plece în afară, și spitalele să fie dotate ca lumea, nu să mori pe targă din cauză de infecții și bacterii, și să nu mai fie nevoie de noțiunea de șpagă. Și-n justiție, în oameni care să respecte legea, care să fie motivați să umble pe stradă, să-ți dea amendă dacă ai scuipat pe jos, dacă ai aruncat gunoiul pe geam, dacă nu ai strâns după câinele tău, dacă ai abandonat un animal, dacă ți-ai băgat copilul sau nevasta în spital, dacă ai încălcat limita de viteză, dacă n-ai acordat prioritate, dacă ai trecut pe roșu. Și să fie atât de bine plătiți, și atât de mulțumiți de jobul lor, încât să nu fie tentați să ia șpagă, ca să te facă scăpat. Să bagi bani într-un sistem în care lumea nu are cum să fie coruptă, pentru că n-are de ce.

Bani care să se ducă în toate astea, nu în popi care-și plimbă sutana în mașini de lux. Nu în popi care profită de bucuria sau durerea ta ca să mai stoarcă niște bani. Nu în biserica care-și cere averea secularizată acum o sută și ceva de ani. Nu în profesori de religie care amenință copiii că, dacă mint, vor fi loviți de mașină. Nu în oameni care tună și fulgeră că, dacă nu respecți voia domnului, ajungi în iad, dar care-s primii care nu respectă voia cu pricina. Nu în grandomanie, nu în opulență, nu în promisiuni invizibile. Banii ăia, care de la stat se duc direct la culte, să se ducă spre locurile unde chiar sunt lacune. Că biserica nu duce lipsă de pupători de moaște, ba chiar îi are în exces.

Există un calcul care spune că, din impozitul pe care îl plătesc eu, 50 de bani pe lună se duc la BOR. Adică 6 lei pe an. Că nu e atât de mult. Înmulțește asta cu câte persoane muncesc și câte persoane ”plătesc” BOR. Deja nu mai pare atât de puțin, nu-i așa?
Și nici măcar suma aia cu multe zero-uri care rezultă nu e problema. Problema mea e simplă: eu nu vreau să dau 6 lei pe an la BOR. De ce aș vrea să dau fie și 1 ban unei instituții căreia nu-i văd sensul? Unei autointitulate religii în stat? Unor oameni care au decis din start că eu, ca persoană, o să ajung în iad? Care încearcă să oprească legalizarea PACS-ului, unde PACS înseamnă doar un act juridic și n-are nimic de-a face cu dumnezeul lor? Care încearcă să impună cum să trăiești, cum să faci sex, dacă să faci avort, în ce zi ai voie să mănânci ce, când ai voie să speli și, eventual, de câte ori pe zi să te caci, doar pentru că sfântul duh le-a transmis direct, fără înregistrări, voința lui?

Și totuși dau. Nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie.
Pentru că smerenia trebuie să fie a mea, și banii ai lor.
Pentru că, atât timp cât au gloata de partea lor, și-o țin cât mai puțin informată și cât mai mult sub papuc, cât mai spălată pe creier și cât mai mult cu frica în sânge, smerenia e pentru gloată, nu și pentru ei.

De asta mi-a plăcut mie melodia de la Taxi. Nu pentru valoarea ei muzicalo-stilistică. Nu pentru că ar fi o melodie pe care aș pune-o în cască. Pentru că au reușit să adune niște oameni care să repete ceea ce cred și eu. Și pentru că, dacă din gloata aia de mai sus se trezește măcar 1 să deschidă ochii și să-ncerce să gândească singur, atunci melodia aia, oricât de afonă ar fi, și-a atins țelul.

Published: April 10, 2016 | Comments: 13

Legea antifumat – pentru că fumatul dăunează prostului – p.2

Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un bar e să-mi aprind o țigară.
Eu nu fumez pe stradă, în timp ce merg. Nu fumez în taxi. Nu fumez în parcuri cu copii. Nu fumez în curtea școlii. Nu fumez în birou. Nu fumez decât acasă, în fața firmei când sunt la serviciu, și în baruri. Fumam.

Dar. Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un bar e să-mi aprind o țigară. Aia în așteptarea companiei. În așteptarea berii. Țigara aia care îmi umple plămânii cu fum, și golul lăsat de lipsa unei conversații. Aia care îmi liniștește tensiunea, la fel cum insulina îi liniștește pe diabetici.
Poate cineva să-mi dovedească faptul că nu fumez medical? Că lipsa țigării nu mă afectează psihic medical, exact cum pe diabetici îi afectează fizic medical lipsa insulinei? Că, de fapt, n-am o nevoie psihică de nicotină pentru a mă simți bine fizic? Nimeni nu poate. Toți își dau cu părerea.

Se poate spune că visul nefumătorilor s-a împlinit: legea antifumat a fost adoptată, afară-i îndeajuns de frig încât să se bucure că fumătorii tremură la țigară, ei, nefumătorii pot ieși liniștiți să petreacă dezlănțuit, urcați pe boxe, în toate restaurantele, cafenelele, barurile, crâșmele în care până acum n-au avut acces, pentru că erau intoxicați de fum nociv de țigară! Hurray!

Am fost acolo când s-a făcut trecerea dintre ”se fumează” și ”nu se mai fumează”. Am vrut să văd cum e.
La 12 fix s-au strâns scrumierele. Odată cu ele, ultimul fum – momentan – într-un bar.
Am stat. Berea în față. Am vrut o țigară atât de mult încât am avut intenția să-mi scot una și s-o țin neaprinsă-n colțul gurii. Cât s-o simt aproape. Mi-am dat seama cât ar părea de lame și n-am făcut-o.
M-am ridicat, am ieșit, am fumat.
Am înghețat puțin.
Am aruncat chiștocul la scrumieră.
Am intrat în bar.
Berea și țigara merg împreună. Dacă barul n-are terasă, n-ai voie să-ți iei berea cu tine. Am ieșit și-am fumat, mi-a lipsit berea.
Am băut un gât de bere.
Am început o discuție din aia în contradictoriu. O știți cu toții. Discuția aia care pornește dintr-o idee minusculă și se poate întinde toată noaptea. Aia cu nervi, dar nu cu nervi pe interlocutor, ci pe subiect în sine. Când iei la disecat subiectul pe toate părțile, îți mai aduci aminte un exemplu personal, celălalt vine cu o completare, cu o altă amintire, și te încingi. Mai iei o gură de bere și vrei o țigară. N-ai voie să fumezi în bar. Te uiți în jur. Toată masa ar fuma, dacă ar avea voie. De comun acord, ieși și-ți continui discuția afară, la o țigară. Fără bere. Pe care ai plătit-o. Pe care ai vrea s-o bei, dar n-ai cum, dacă vrei să și fumezi. Fumezi rapid. Să ajungi la bere. La discuție. La confort. Bei repede. Discuți. Bei repede, pentru că vrei o țigară. Ieși. Fumezi repede o țigară. Te-ntorci și bei repede din bere. Discuți din ce în ce mai rapid. Pentru că vrei să le împaci pe toate. Și discuția, și compania, și berea, și țigara.

M-am uitat în jur. După ce s-au ridicat scrumierele, jumătate din bar a plecat. Cealaltă jumătate era pe speed, la fel ca mine. Bere, țigară, vorbă. Repeat.
Berea nu mi-a priit. Țigara nu mi-a priit. Discuția s-ar fi dus atât de frumos la o țigară și-o bere.
Nici un nefumător în bar.

Încă o țigară afară. Chiștocul meu – aruncat la scrumieră. De jur împrejur – chiștoace. Pentru că nu-i poți impune omului să nu fumeze la berea lui, și să mai păstreze și curățenia, se pare. Pentru că semnul de rebeliune supremă a fost să facem mizerie, și-apoi să ne plângem că nu avem o Românie curată, dar asta deja e altă discuție.

Revenind la prima seară în care nu s-a fumat.
Eu n-am văzut dezlănțuire de nefumători. ”Dar a fost de-abia prima seară”, o să spuneți. De acord. Aseară n-am ieșit. Am luat în calcul pro și cons-urile:
– Vreau să mă simt bine? Da.
– Mă simt bine ieșind în oraș? Da.
– Mă simt bine ieșind de fiecare dată când am chef să-mi aprind o țigară afară? Nu.
– Aș putea sta juma` de oră fără să fumez? Nu.
– M-aș opri în mijlocul conversației ca să fumez? Da.
– Asta ar diminua calitatea ieșirii? Da.
– Aș putea bea o bere fără să fumez? Nu.
– Aș bea o bere într-un sfert din timpul normal, doar ca să fumez? Da.
– Pot să beau, să fumez și să conversez într-un apartament, gen adunarea părinților noștri, din anii `80? Da.

Concluzia a venit simplă, și de la sine: De ce să ies, să plătesc și să nu mă simt confortabil, când pot să nu? Până se deschid terasele – private parties for me. Și după ce se închid, dacă nu se schimbă ceva între timp.

Legea asta a reușit, într-adevăr, ceva deosebit:
Să facă unii oameni să stea acasă.
Să-i facă pe alții să-și ducă discuțiile pe bordură, ca aurolacii.
Să crească pericolul altercațiilor, pentru că nu toată lumea care iese din crâșmă, pe bordură, să fumeze e pașnică, trează și nepusă pe harță. Multe persoane fac violent la băutură și multe persoane merg pe jos spre casă, în zone pline de borduri pline de oameni beți. Oh, the possibilities!
Să facă și nefumătorii să iasă pe bordură, pentru că nu vor să rateze discuțiile.
Să elibereze spații întregi, special pentru persoane care latră că nu puteau ieși din cauza fumului de țigară, dar care oricum nu vor ieși decât de 3 ori pe an, pentru că banii ăia ar putea fi strânși pentru pensie.
Să elibereze altele, pentru persoane care latră că nu puteau ieși din cauza fumului de țigară, dar care erau prezente la orice adunare, pentru că le plăcea compania, dar e interesant să te plângi.
Să scoată la iveală faptul că unii nu făceau duș decât dacă miroseau a fum nociv de țigară. Nici nu-și spălau hainele.
Să provoace vâlvă, înverșunare, să scoată la iveală cât de mult îi interesează pe unii ce faci cu salariul tău și cu sănătatea ta, cu toate că nu-i cunoști decât în trecere, să dezbine și, posibil, să învingă. Ce? Teoria conspirației să se ocupe de asta.

Până una alta, nefumători, umpleți barurile! Dansați pe boxe, cu sutienele pe cap, dezlănțuiți-vă, bucurați-vă, petreceți ca niciodată până acum! Barurile goale vă așteaptă să le umpleți! Nu dezamăgiți așteptările! Economia națională se bazează pe voi, să-nlocuiți cantitatea de băutură consumată de fumători. Și aia de mâncare.
Să invadați scaunele goale și să demonstrați cum doar fumul de țigară vă împiedica să fiți that party animal care ați vrut mereu să fiți! Acum e șansa voastră!

Published: March 19, 2016 | Comments: 30

Alăptează în public!

Știți deja cu toții că s-a interzis fumatul în locuri publice. Pentru că e nociv, și supărător, și jenant pentru ceilalți. Ba mai mult, nici măcar nu poți să faci un bar strict, exclusiv și total pentru fumători, pentru că nefumătorul o să fie deranjat!
Cu urechea ciulită pentru a auzi dacă există fumători care se distrează, cu nările desfăcute la maximum pentru a prinde orice fir de fum care ar putea încălca legea și cu mâna pe telefon, pentru a fi primul care sună la hot-line să spună „Alo, am văzut un fumător!”, nefumătorul vede și veghează. Sănătatea lui fizică și psihică, sănătatea ta fizică și portofelul tău, acest cavaler al justiției, onoarei, sănătății, economiei, ecologiei este acolo să le protejeze pe toate.
Știți deja asta.

Știți deja că s-a lăsat cu scandal și proteste de ambele părți că se mută Antenele. Că Iohannis a mârâit o frază incomodă printre dinții încleștați. Că se-mbolnăvesc bebeluși pe bandă rulantă. Că Isis se detonează constant. Că legile-s de câcat. Că impozitele și mai și. Că BOR vrea definiție în Constituție. Și câte și mai câte.

Ce nu știți e că există o mișcare care spune ”Alăptează în public!” În condițiile în care mie mi se interzice să fumez în public.

Pentru că bebe e mic și vrea țiți. Pentru că bebe trebuie hrănit. Pentru că prea mult timp alăptatul în public a fost asociat cu indecent. Pentru că să ne scoatem cu toatele țâțele la vedere, să-nșfăcăm primul plod care ne iese-n cale și să-l alăptăm! Alăptătoare din întreaga lume, uniți-vă!

Și acum o să vă-ntrebați : ”Dar, Camelia, ce ai cu alăptatul în public? E un lucru firesc și normal, nu poți lăsa bietul copil să moară de foame! Îndrăznești să faci o paralelă între acest obicei scabros și posibil letal care e fumatul, și miraculosul gest de a alăpta în public, această sursă a vieții și a legăturii eterne dintre o mamă și minunea căreia i-a dat născare? Poți fi atât de bestie inumană?”
Da. Pot.

1. Eu fumez într-un bar. Îmi fac rău mie, și persoanelor din jur, care au venit știind că acolo se fumează. Care, probabil, fumează și ele. Asta se face în bar. Se bea și se fumează.
Tu vii cu copilul în bar. Unde știi că se fumează, deci ești retardată din start, pentru că știi că fumatul este nociv pentru plod. Dar nu te deranjează. Și-ți scoți o țâță, în barul în care se bea și se fumează, și-ncepi să-l alăptezi, cu țâța la vedere. Instant, barul ăla se transformă în Animal Planet, National Geografic, Discovery și YouPorn. Că dacă voiam să beau, să fumez și să văd femei alăptând, îmi luam televizor cât peretele și mă uitam la toate 4, în timp ce beam și fumam.
Îmi strici dispoziția și atmosfera. E nociv pentru psihic? E!

2. Dacă vreau să stau pe plajă, să fumez în timp ce fac topless, or să se găsească persoane care să mă apostrofeze: că fumez, că fac topless, sau că amândouă.
Dacă vii și alăptezi pe plajă, nu e nici o problemă, ba chiar o să primești priviri pline de simpatie, gingășie, aprobare. Că țâțele nu sunt egale, decât dacă au atașate un plod de ele.

3. În tren, eu nu-mi aprind o țigară. Decât dacă ajung în gară, mă duc pe culoar lângă ușă și pufăi rapid 2 fumuri. Dar nu în nasul celorlalți călători. Și nu pentru că e interzis prin lege, ci pentru că nu mi se pare normal ca ceilalți să-mi înghită mie fumul.
În același tren, ea nu se sfiește să-și dezgolească sânul și să-l hrănească pe ăla micu`. Fără să-i pese că eu nu vreau să-i văd sânii. Că poate-mi interzice religia. Că poate îs sfioasă. Că poate am suferit o traumă legată de sâni și alăptat în copilărie, și gestul ei o să-mi provoace o criză, și-o să se lase cu ani de terapie.
Eu, fumător, mă gândesc la sentimentele ei. Ea, alăptătoare, își bagă picioarele în ale mele. Mă rog, sânii.

4. În parc, pe-o bancă, este interzis să fumezi lângă copiii care se joacă.
Dar nu e interzis să le afișezi imagini explicite cu tine, în timp ce ăla micu` te suge cu poftă. Asta în condițiile în care cărți de anatomie pentru copii au declanșat scandal pe motiv de indecență. Că le face rău la 10 ani să afle cum arată organele genitale în cărți, dar să le expui la locul de joacă, e perfect normal!

5. Eu, ca adult dependent de nicotină, trebuie să mă abțin de la dependența mea, atât timp cât sunt în locuri publice.
Tu, ca adult făcător de copil, nu poți să
– știi exact când trebuie să-l hrănești, ca să fii acasă
– duci într-un loc retras să-l hrănești
– te acoperi în timp ce
– pregătești biberonul cu lapte matern, dacă știi că ești în public o perioadă mai lungă de timp
Nu. Pentru că confortul tău e mai important decât al meu. Pentru că e al tău, nu pentru că ar exista motive întemeiate.

Revenind la mișcarea ”Alăptează în public!” Toate mămicile astea au așa, un plan bine stabilit, și niște explicații care ar putea părea foarte plauzibile.

alăptarea este bună pentru micuț. Că-l face mai puternic, deștept și pregătit pentru viață. Asta dacă nu-l alăptezi până la 4 ani, pentru că atunci cel mai probabil iese un papă-lapte, dar detaliul acesta nu este menționat nicăieri. Total de acord, dar n-a spus nimeni să nu-l alăptezi, ci doar să nu te expui în public.

nu poți să condiționezi când i se face micuțului foame. Corect. Dar poți fi acasă, unde să-l hrănești. În altă cameră, dacă ai musafiri. Să te duci în altă cameră, dacă ești în public. Să te acoperi. Să-i pregătești biberon de acasă. Să nu mai ieși în public, până nu-l înțarci. Variantele sunt multiple.

dacă-l alăptezi la toaletă, e ca și cum ai încerca tu să mănânci în toaletă. Are între 1 zi și câteva luni. Habar n-are pe ce lume trăiește. Chiar crezi că-i pasă unde ia masa, atât timp cât laptele curge? De ce nu-ți faci griji că-l deranjează modelul pe care i l-ai ales la tapet, sau că e posibil să fie deranjat de coafura ta, parfumul tău, muzica pe care o asculți de obicei? E același lucru. Plus că, dacă ți-e foame, nu prea-ți pasă unde o faci, atât timp cât o faci. Maturizează-te!

rolul primordial al sânilor este de a hrăni, nu unul sexual. Pentru tine! Eu când văd sâni nu mă gândesc ”hmm… dinner is served!” Sau nu în sensul culinar al frazei. Dacă pentru tine sânii nu reprezintă decât un restaurant, e problema ta. Pentru noi, ăia mai ciudați, sânii sunt sexuali. Și n-aș vrea să asociez sexul cu alăptatul. Și-n nici un caz cu sânii tăi.

să încerci să acoperi un copil în timp ce suge, e ca și cum ai încerca să mănânci cu o pătură în cap. Pe mine, una, nu mă deranjează să mănânc sub pătură. Și poți să-i lași destul oxigen, încât să nu se sufoce. Ideea nu e să nu mai aibă el aer, ci să nu ți se vadă ție intimitățile. Dacă ești destul de deșteaptă, știi cum să faci paravan, nu cort. Dacă.

alăptarea nu e indecentă. Pentru tine! Pentru mine nu e scabros să fumez în public. Nu e indecent să văd doi bărbați sărutându-se. Nu e indecent să fac topless. Să văd baretele de la sutien prin bluză. Să văd dunga de la bikini. Să văd piele și latex. Să existe sex-shop lângă biserică. Să fac sex cu lumina aprinsă. Pentru tine poate e. De asta eu nu militez, pe când tu da. Pentru că suntem diferiți și, în mod ciudat, ne gândim și la sentimentele celorlalți, nu doar la confortul personal.

În altă ordine de idei:
Înțeleg că ești mămică, înainte de a fi orice profesional, și înainte de a te considera o ființă umană.
Înțeleg că ți se pare că ai redescoperit Mecca atunci când ai născut, cu toate că meseria e veche, și-o practică toate mamiferele.
Înțeleg că trebuie să arăți tuturor, cu surle și trâmbițe, ce realizare ai realizat.
Și, crede-mă, înțeleg că plodul trebuie să mănânce ca să supraviețuiască.
Dar nu e vital să o facă în public.
Pentru că, dacă pe alții îi deranjează fumul meu de țigară, pe mine mă deranjează să-ți expui țâțele, c-un plod hrănaci atașat de ele. La ei e fizic, la mine e psihic. Și dacă mie mi s-a interzis să fac un lucru în public, pentru că-i deranjez pe alții, nu-nțeleg de ce tu ai avea dreptul s-o faci, ba chiar ai iniția o mișcare, cu program și ghid.
Probabil pentru tine nu va exista niciodată o lege care să o interzică. Dar, la fel cum eu nu fumam în tren când încă nu exista o interdicție, din bun-simț, ai putea să faci la fel. Din bun-simț. Sau din respect, dacă preferi termenul.

Published: February 20, 2016 | Comments: 25

Legea antifumat – pentru că fumatul dăunează prostului

Cam în 45 de zile n-o să mai pot fuma într-un loc public. Unde ”loc public” e definit ca orice încăpere cu 4 pereți și acoperiș, destinat utilizării publice. Adică n-o să pot fuma în restaurant, în bar sau în bodegă. O să pot fuma acasă, unde nu e loc public.

O să vină vara, și-o să pot fuma pe terasa restaurantului, barului, sau a bodegii.
Și-o să fumez! Ohoho, cum o să mai fumez! O să-mi găsesc o masă lângă o masă de nefumători, și-o să fumez câte 5 țigări deodată. Și-un trabuc! Și-o să-mi mai găsec câțiva prieteni, care să fumeze și ei cu ambele mâini, și-o să-mi aprind câte un pachet deodată, și-o să-nec toți nefumătorii în fum nociv de țigară. Să vadă că nu e de ajuns să te guduri c-au interzis fumatul în baruri, ca să scape de fumători. Că tot rahatul pe care l-au aruncat în noi în ultimele luni nu se spală c-o semnătură, fie ea și-a președintelui.
Dar o să-ntreb înainte: ”Te-ai gudurat când s-a interzis fumatul în locuri publice?” Dacă spune că nu, îmi găsesc altă masă. Unde o să pun aceeași întrebare. Și când o să-l găsesc pe ăla care spune că da, atunci o să-mi arunc tot fumul spre el. Și-o să-și dorească să fi spus că nu.

Pentru că nu m-a deranjat interzicerea în sine, ci cum a fost formulată și, bineînțeles, adoptată. N-aș fi avut nici o problemă dacă s-ar fi interzis fumatul în localuri în care se servește mâncare. Îs om de înțeles. Pot pricepe că unii nu vor să mănânce în fum de țigară.
Aș fi putut să merg acolo, să mănânc rapid ceva, și să mă duc spre alte locuri în care nu se mănâncă, dar se bea și se fumează.
Dacă nefumătorii sunt deranjați până și de mirosul de țigară arsă care iese din mine, din hainele mele, din răsuflarea mea, aș fi putut chiar să le cedez toate locurile în care se mănâncă. Aș fi făcut o comandă rapidă, sau poate aș fi început să gătesc. Aș fi avut posibilitatea de a alege.

Dar nu. Hrăpăreți cum sunt, au vrut totul.
Au vrut toate locurile publice doar pentru ei. Mi se spune că nu e discriminare. Că am în continuare acces la toate barurile mele preferate. Doar că nu am voie să mă simt bine în barurile alea. Pot să mă duc, să stau ca momâia și să mă bucur de atmosferă. Să socializez. Să savurez o bere, să discut și să ascult muzică. Și când vreau să fumez, să pun pe pauză și berea, și discuția, și muzica și să mă duc afară să fumez. Pentru că așa e civilizat. Și, cel mai important, să mă simt prost din cauza viciului meu scârbos și nesimțit și, poate, în curând, chiar să renunț la fumat. Să fim cu toții o mare și fericită familie de nefumători. Să ne ținem de mânuțe și să cântăm kumbaya, până găsim o nouă cauză împotriva căreia să ne raliem. Să nu se mai bea alcool în baruri, poate? Să bem doar ceai. Să devenim vegani. Să renunțăm la sexul cu alt motiv decât procreerea. Să mergem zilnic la biserică. Să ne-mbrăcăm cât mai decent. Să ne scoatem cerceii. Să nu ne mai epilăm. Să nu purtăm decât bumbac. Să ne cultivăm bumbacul. Să ne mutăm în munți, departe de poluare. Să ne sălbăticim. Să murim triști, sănătoși, singuri, triști. Și să sperăm că viața de dincolo e superbă, pentru că fericiți cei săraci cu duhul.

Mi-am pus întrebarea, decentă și de bun simț, de ce nu s-a făcut o lege care să permită existența unor baruri speciale pentru fumători.
Unde acest lucru ar însemna că se servesc băuturi alcoolice, deci minorii n-au ce căuta.
Că e semnalizat corect, ”pentru fumători”, în așa fel încât nefumătorii să știe la ce se înhamă, dacă au de gând să intre.
Cu personal fumător, pentru că înțeleg că nu e plăcut să faci pe chelnerul într-un local în care se fumează, tu fiind nefumător. Dar reciproca e întotdeauna valabilă.
În care nu se țin concerte decât cu trupe care fumează. Sau în care nu se țin concerte deloc și ai muzică doar din boxe.
Locuri speciale pentru fumători. La fel cum există locuri speciale pentru persoane cu dizabilități, gravide și obezi. Cum există cartiere pentru negri, și rezervații pentru amerindieni. Cluburi pentru gay și biserică pentru credincioși.
Eu zic că e o întrebare de bun simț.

Răspunsul m-a lovit ca marfarul: nefumătorii sunt Hitler și Ku Klux Klanul. Ei nu vor să fie bine pentru toată lumea, ei vor să fie bine pentru ei. Drepturile lor, confortul lor, aerul lor. Să le fie lor bine. Să se simtă ei bine. Și să aibă și-o aură vagă de erou, pentru că datorită lor tu fumezi mai puțin, pui niște bani deoparte, nu-i mai arzi degeaba, aerul e mai pur, scade poluarea și numărul bolnavilor de plămâni, ei sunt cei cărora trebuie să le mulțumească întreaga lume pentru un univers mai pur.

Și, ca punct minor, ăsta care latră cel mai tare că nu poate ieși în oraș din cauza fumului de țigară, oricum nu iese din casă decât de 2 ori pe an: la ziua lui, și la ziua consoartei. Că e scump, că e muzica prea tare, că e lume ciudată, că e plin universul de păcate, că nu prinde autobuzul să se întoarcă acasă. Chiar dacă nu se mai fumează, el tot o să aibă ceva de spus. Un subiect de care să se plângă.

Asta, și faptul că, oricâte semne ai pune că acolo se fumează, o să se găsească o pizdă proastă care o să intre, o să stea, o să bea, o să se simtă bine, și-a doua zi o să-nceapă să se plângă public cât de mult a avut ea de suferit din cauza fumului de țigară. Cum a ieșit de acolo, după vreo 6 ore, cu ochii roșii de la fumul care a făcut-o să lăcrimeze și i-a întins machiajul, cum pute ca o scrumieră, cum a trebuit să-și dea hainele direct la spălat și să facă un peeling chimic să scoată mirosul din piele, cum oamenii sunt inconștienți și inhalează gudron, fără să se gândească că e posibil să moară de plămâni și să rănească o mulțime de cunoștințe prin moartea lor, cum e aproape sinucidere ce fac ăia acolo, în clubul lor de fumători, în care ea a intrat doar ca să se simtă bine cu prietenii, la o bere.
Pentru că s-a simțit așa, aproape rebelă, da` când s-a trezit cu mahmureală și-a dat seama că nu e bine. Și poate s-a dus și la spovadă, pentru că fumătorii îl afumă pe diavol.

Pentru d`alde d`astea, există ceainării. În care nu se fumează, nu se consumă alcool, nu există decât hipsteri și eunuci. Ai putea să te duci acolo. N-ai avea de ce să te plângi. În ceainării totul e roz, chiar și unicornii care alimentează rezervorul de săpun pentru mâini.
Da` n-ai putea să te mai simți rebelă, nu? Și unde e fum, e și căldură, da` și distracție. Că omu` care vrea să stea, să bea până dimineața și să danseze pe boxe la bustu` gol, nu vrea să facă asta fără o țigară-n colțul gurii. Oamenii ăștia, unde se-ntâmplă distracția, nu stau și vorbesc despre diete, câte mii de flotări pot să facă la micul dejun sau cum să scoți mai bine petele de pe fața de masă. Nu discută chestii casnice și plictisitoare, nu plănuiesc să salveze lumea cu un click și-un like, nu se revoltă împotriva unui partid care plătește mai puțin, ci împotriva sistemului și, din poveștile lor, poți să-ți scoți material să te masturbezi în următoarele luni.
Acolo vrei să fii. Dar fără fumul lor de țigară.
Ghici ce! Fără fumul lor de țigară, n-o să mai fie nici atmosfera, nici poveștile, nici ei.

Probabil or să fie cluburi private, în care n-o să ai acces, sau petreceri ca-n 1980, la cutare acasă, la care n-o să ai acces. Pentru că tu, cu gura ta mare, ți-ai tăiat singur accesul la lumea aia. O să rămâi cu aerul curat, barurile populate de nefumători insipizi și plini de fițe și, peste ani, o să poți să le povestești nepoților tăi, sănătoși, insipizi și plini de fițe, cum ai participat tu la mișcarea de interzicere a fumatului în locuri publice. Și, într-un moment de sinceritate, de beție sau de Alzheimer, o să le spui și ce mișto era când se dansa pe mese și se călca pe chiștoace, în baruri sumbre, unde tăiai fumul cu cuțitul. Și, când o să mori, o să fii la fel de mort ca ăla care s-a distrat cât a putut. Și-a fumat.

Nu m-a deranjat că s-a dat legea anti-fumat. M-au deranjat reacțiile nefumătorilor. Poate le-ați văzut, poate chiar ați fost dintre nefumătorii ăia care și-au dat public cu părerea. Poate că fumatul e rău. Dacă e așa, înseamnă că răutatea și prostia îs bune.

Published: January 30, 2016 | Comments: 54