my way

2016 spre 2017

Pentru că n-am cuvintele la mine. Și, chiar dacă le am, nu simt nevoia să le dau mai departe.
Pentru că n-am chef de bilanțuri. Și, oricum, bilanțul nu-i ajută decât pe contabili.
Dar, pentru că tradiția e tradiție.
Pentru un an mai bun.
Pentru ca tot ce-a fost bun în 2016 – să rămână, și ce-a fost rău – să nu mai revină niciodată.

Ne citim peste câteva zile.

Published: December 30, 2016 | Comments: 1

Generația cic-cic

Cic-cic era sunetul cu care-ți încărcai arma. Nu era o armă de-adevăratelea, la fel cum nu putea să te omoare de-adevăratelea. Te scotea doar din joc pentru o tură, sau pentru mai multe, în funcție de regulile prestabilite. De cele mai multe ori era o banală bucată de lemn sau de polistiren bine răzuit în formă de pistol, de pereții blocului, dar era forma supremă de violență pe care ți-o permiteai, și pe care le-o permiteai celorlalți.

Mai erau, bineînțeles, și copiii cu adevărat violenți, care aruncau cu bucați de bordură după orișicare. Cu ăștia nu se juca nimeni, nu le spunea nimeni că nu e bine, și le trecea zmeismul când realizau că e mai mișto să te joci cu ceilalți, decât să cauți borduri de aruncat. Sau dispăreau pentru o bucată bună de timp și șușotelile spuneau că au ajuns la închisoare. Habar n-am ce se întâmpla cu ei, dar cic-cic-ul continua nestingherit.

Cic simplu spuneai când te făceai că ai compostat biletul, că ai încasat banii în jocul de-a vânzătoarea, că ai apăsat pe-un buton și, de fapt, pentru orice alt zgomot mai mult sau mai puțin mecanic. Tot cic foloseai ca să faci să dispară orice te supăra. Nu dispărea? Cic-cic – și clar magia își făcea efectul!

Cic-ul și cic-cic-ul au fost sunetele cu care am crescut, cu mult înainte de a ști că există și alt soi de sunete. Sau alt soi de violențe. Sau înainte de a ști că magia funcționează doar în imaginația copiilor.

În fiecare an îmi făceam ghetuțele, și-n fiecare an așteptam ceva în ele. De cele mai multe ori era o ciocolată, o portocală și-o banană. Nu știu să fi auzit pe alții, leat cu mine, să fi primit altceva.
În fiecare an, împodobeam și bradul, și-n fiecare an așteptam cadourile de sub el. De cele mai multe ori erau cadouri utile, ceva dulciuri și, poate, câte o jucărie.
Dar erau momentele din an pe care le așteptam pentru magie. Și pentru a povesti copiilor din cartier și colegilor, la școală, ce am primit.

În generația mea, cadourile nu erau cu mult diferite, dar nimeni nu-și pierdea răbdarea. Fiecare descria ce și cum a primit, fiecare se bucura pentru fiecare și, dacă mă gândesc acum, nimănui nu-i păsa de nimic altceva.
Mă uit la generația aia acum, și nu mai recunosc nimic. Nici cic-cic-ul, nici răbdarea, nici ideea că orice e posibil.

Îmi place să cred că am fost o generație de oameni deștepți, inventivi, toleranți, puternici, rezistenți, corecți. Probabil am fost. Sigur am fost. Când aveam 7, 8 9, 10 ani. Posibil până pe la 14. 15. 20. Posibil încă să mai fim. Și-atunci de ce sau cum de nu se vede? Cum de-am ajuns să mă uit în jur și să nu mai recunosc nimic din ce am învățat, încă din copilărie, c-ar trebui să fie deștept, inventiv, tolerant, puternic, rezistent, corect?

Mă uit în jur.
Un taximetrist trece cu mașina intenționat peste o cățelușă. Un bărbat lovește cu mașina o iapă gestantă. PSD-ul împarte calendare ortodoxe, în plină campanie electorală. Sub 100 de persoane la ședința Camerei Deputaților, ăia lipsă fiind cei pe care o să-i votați din nou, la sfârșit de săptămână. Festivități de Zilele Galațiului, 1 Decembrie și luminițe, și plângeri că de banii ăia puteam avea apă caldă. Un motan de rasă plin de purici, ținut în mașină, pentru că stăpânul a făcut copil. Amenințări cu moartea la telefon, către un bărbat gay. Creștini care mă-ndeamnă să plec din țară, ca să nu pângăresc pământul creștin ortodox românesc. O cățea își alăptează puii de-abia născuți, cu toate că are cercelul primăriei, cum că a fost sterilizată. Hingheri care vin să ridice pisici. Un Ponta care, cu cât înjură și jignește mai mult, cu atât are mai mulți susținători. O Nouă Dreaptă cu aspirații de Ku Klux Klan. Un bărbat își asmute pitbull-ul să sfâșie o mâță și e, în continuare, liber. O fată e agresată de polițiști și de o grasă-n colanți pentru că are un câine prost și pașnic, fără botniță, și nici unul dintre agresori nu pățește nimic. Trei fete și un băiat bat și dezbracă o fetișoară, totul pe filmate, și nimic nu se întâmplă. O polițistă ține un copil posibil hoț de mână și toată lumea țipă ”abuz în serviciu!”. Trei milioane date la un medic și alte două la asistente; n-au fost cerute, dar nici refuzate. Alegeri. Ieși la vot, pentru a fi schimbarea pe care o vrei în societate! Cu cine? Sincer, eu n-am găsit pe nimeni care să-mi merite, în totalitate, votul. Poate doar Cioloș, dar ca să ajungi la el trebuie să treci PNL sau USR, și nici unul dintre ele nu e o opțiune. Vorbitul la telefon la volan se pedepsește cu amendă, cu toate astea văd doar telefoane la volan. La fel și lipsa centurii; asta nu înseamnă că, de fiecare dată când mă urc într-o mașină, nu sunt sfătuită să uit de ea. Legile se fac după ureche, și se respectă la fel.
Și nimeni nu face nimic. Sau face, toate cele de mai sus. Nimic împotrivă.

Generația mea stă, la fel ca mine, pe Facebook. Ăia care sunt împotriva celor de mai sus, protestează. Cu cuvinte meșteșugit scrise, pe Facebook sau pe bloguri. Uneori, mai ies prin piețe, să protesteze. Dacă nu e frig. Sau în timpul săptămânii. Sau în concediul de vară. Sau nu e concert. Sau n-au bilete la munte. Orice scuză e o scuză bună ca să nu faci nimic. Recunosc. Nu fac nimic. Scriu cuvinte pe blog. Mă enervez în spatele ecranului. Port centură, cunosc și respect legislația, nu acuz decât în baza legii și nu bat creștini pe stradă. Mai puțin decât aș putea face, mai mult decât mulți dintre voi.

Și-mi doresc, ca-n copilărie, să strâng inelarul și degetul mic în palmă, să întind mijlociul și arătătorul, să folosesc degetul mare pe post de cocoș, să țintesc și să spun multora dintre voi ”cic-cic! Ai murit. Pentru o rundă, sau mai multe”.

Published: December 6, 2016 | Comments: 1

I have a dream – 2

Puteți să-mi spuneți că-s naivă, dar eu chiar am încredere într-o lume mai bună.
Cum aș putea să nu, când văd în jur atâtea chestii care-mi dau speranță?

Nu s-au adunat mii de credincioși s-o pupe pe sfânta Parascheva? Nu s-au umplut autocare cu mii de oameni dispuși să stea în frig, să doarmă direct pe pământul rece, să-ndure ploaie, și vânt, și îmbulzeală, miros de corpuri nespălate și ghionturi în coaste, doar pentru a pupa niște oase vechi de probabil vreo mie de ani?

S-au înghesuit și tineri, și bătrâni, și copii să atingă rămășițele alea care clar îi vor duce direct în rai, indiferent de ce fac în restul anului, în viața de zi cu zi, și cu ideea sigură că sacrificiul lor nu va rămâne nerăsplătit, în ochii unui dumnezeu care, după ultimele spuse ale manualelor de religie, o să trimită o mașină după tine, să te calce până mori, dacă-ți minți părinții sau aproapele.

N-ai cum să n-ai speranță când îi vezi atât de mulți, atât de uniți și atât de siguri că știu clar care e voia domnului, încât îs în stare să-ți dea cu biblia-n cap dacă nu ești de acord cu ei, dacă nu trăiești ca ei, dacă te-ndepărtezi de familia tradițională, și de orașele tradiționale, și-alegi să te-ndrepți spre Sodoma și Gomora. Unde biblia e varianta soft a loviturilor. Variantele ar fi pumnii, picioarele sau toporul.

Mă simt bine știind că încă mai există credincioși vajnici păzitori ai tradiției și normalității. Atât de credincioși și de vajnici, încât ar fi în stare să te omoare, decât să te lase să pici în păcat. Totul pentru salvarea sufletului tău nemuritor.

Cum aș putea să n-am încredere, când tot ei sunt acolo, pentru a te împiedica să avortezi, să dai afară din tine mica minune, pe care nici n-o vrei, nici n-ai programat-o, nici n-ai cu ce s-o crești, și-ți promit să te ajute, să fie lângă tine până la capăt, și-apoi anunță triumfători c-au adunat 300 RON special pentru tine? Și că, datorită lor, voia domnului a fost împlinită, și-au mai salvat 2 suflete și-o viață încă nenăscută.

Apărătorii dreptății în lupta antiavort refuză să ia în calcul faptul că multe vieți ar putea fi frumoase și salvate nu prin donații sistematice în bani, ci doar prin donații în prezervative. Bravo lor! Acțiunile de genul ăsta îmi dovedesc încă o dată că mai există speranță-n lume!
Recomand pagina de Facebook ”Asociația iubim toți oamenii”. Datorită lor, lumea va fi un loc mai bun. Nu știu încă pentru cine, dar cu siguranță își dau tot interesul.

Revenind. Cum aș putea să n-am încredere într-o lume mai bună când, într-un interval de câteva zile, unui câine i-au fost puse cuie în mâncare, altul a fost hăcuit cu toporul, și-un urs a fost împușcat cu gloanțe adevărate?
Mă simt protejată.

Mă simt bine știind că există printre noi oameni care, dacă simt că reprezinți cea mai mică amenințare, îs în stare să-ți pună cuie în mâncare, să-ți dea cu toporul în cap, sau să te împuște. Mă simt bine știind că există oameni cu atâta curaj și cu atâta sânge rece.

O să fiți tentați să spuneți că-i ridic în slăvi. Că e puțin probabil ca persoanele în cauză să aibă același curaj să elimine pericolul dacă, în locul animalelor, ar fi un om. Mă simt nevoită să vă contrazic. Un erou de genul acesta nu se dă în lături de la nimic pentru a proteja ce știe el că trebuie protejat, și pentru a omorî ce știe el că trebuie omorât. Eu mă simt în siguranță știind că lângă mine există oameni capabili să ia cu sânge rece o viață, dacă li se pare că, într-un fel sau altul, reprezintă un pericol. Sau un impediment. Sau pur și simplu nu le-a plăcut privirea lor. Ucigașii pot apărea când nu te aștepți, deci e bine să fii mereu în expectativă, cu mâna pe topor, sau cu degetul pe trăgaci, în funcție de veleități.

Cum aș putea să n-am, când se-anunță zeci de proteste pentru a schimba legi și guverne, se-adună câteva zeci de oameni și se sfârșește totul la o bere, în diverse locații, discutând aprins ce ar trebui schimbat în țară, dar nu se schimbă? Mai ales când, din spatele compului, multe mii și-au anunțat prezența? Dacă e pe Facebook, clar trebuie să fie adevărat.

Cum aș putea să n-am, când oameni despre care aveam impresia fermă că gândesc măcar puțin, aleg să ignore zvonurile neadevărate și știrile mincinoase, și-i fac odă și altar lui Ponta și PSD-ului? Indiferent de tot ce-ncearcă restul lumii să dovedească, ei au crezul lor, și știu ei mai bine, și constanța a fost mereu o virtute.

Cum aș putea să n-am, când legile se fac și se desfac după ureche, în folosul celui care le-a creat și le votează?
Când parlamentul își bate pula de justiție, doar pentru că poate?
Când drepturile omului UE, într-o țară UE, sunt încălcate doar pentru că și familia tradițional credincioasă are drept de vot?
Când există, teoretic, o Poliție a animalelor dar, practic, eu văd animale schingiuite și totul se termină, în cel mai bun caz, c-o amendă, cu toate că legea prevede închisoare fără suspendare?
Când în medicină se strigă ”vrem salarii mai mari, nu mită” și toți din jurul meu se duc cu plicul la medic, și-apoi se plâng că sistemul nu-i protejează?
Când se știe și se strigă c-avem cel mai mare număr de femei abuzate în căsnicie, dar Poliția nu se bagă, că nu-i permite legea, că e ”ceartă conjugală”?
Când cei născuți mult după Revoluție se duc și pupă moaște, se declară neo-nazi, se tem de microbul gay și se-nscriu în partide creștin-comuniste?
Când avem accize uriașe la tutun, dar nu e voie să-ți deschizi un bar strict de fumători, pentru că legea interzice fumatul în orice bar, indiferent de voia patronului care-l întreține?
Când statul are grijă mai mare de șomerii care refuză să muncească, decât de ăla care lucrează minimum 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână?
Când amenzile se dau, dar nu se plătesc? Sau ajung să nu se mai dea deloc, pentru că mită?
Când plângerile în justiție sunt retrase de frică?
Când totul e pe dos?

Cum aș putea să n-am încredere într-o lume mai bună, când fiecare zi aduce înc-o palmă-n față, înc-un șut în ficați?
Aș fi naivă să n-am încredere într-o lume mai bună, după toate exemplele pe care le văd și le trăiesc.
Am încredere într-o lume mai bună. Doar că nu aici, și nu acum.

Published: October 15, 2016 | Comments: 1

Cum se face un RMN

În primul rând dacă te-ai lovit la cap. Sau dacă te-a lovit cineva la cap. În ambele variante, destul de tare. Nu dacă ai dat cu capul de șifonier în timpul nopții, pentru c-ai uitat c-ai redecorat camera și-ai schimbat locul mobilierului. Nici dacă ai dat cap în cap ca să nu plouă. Nici dacă te-ai lovit cu ușa, c-ai calculat greșit distanța. ”Destul de tare” presupune, în primul rând, măcar un cucui. Ceva sânge. O cărămidă-n cap. Coada toporului. Din astea casnice.

În al doilea rând, dacă ai dureri groaznice de cap. Nu migrene. Nu dureri de cap care trec c-un Ketonal. Nu o durere de cap pe săptămână, care trece cu somn. Și nu, în nici un caz, mahmureala conștientizată nu se pune ca durere de cap groaznică și constantă.

În al treilea rând, dacă ai amețeli constante, pierderi de echilibru, pierderi de memorie, dacă nu mai vezi din senin bine, îți sângerează ochii, chestii din astea apocaliptice.

Dacă ești eu, îți faci RMN ca să-ți liniștești paranoia, care-ți spune c-ai putea avea ceva grav pe creier, de la care se poate muri. Rațiunea îți spune că n-ai dar, dacă nu-ți liniștești paranoia, e posibil să treacă peste rațiune. În nici un caz ca să afli că ai paranoia, sau orice altă chestie psihiatrică minoră. Pe ele știi că le ai, te-ai împăcat cu gândul, unul dintre țeluri e să nu ajungi la psihiatru. Nu-ți stă bine în cămășuță lungă, albă, cu mâneci lungi.

Ca să-ți faci RMN, ai nevoie de trimitere de la neurolog, sau de la psihiatru. Am stabilit deja că psihiatrul nu e o opțiune, așa că m-am dus la neurolog, am mieunat îndelung cum că mă doare capul, n-am probleme cu ochii, cu măselele, nu m-am lovit la cap, da, am avut parte de stres, n-am probleme nici cu tiroida, dar aș fi mult mai liniștită dacă mi-aș face un RMN, cu toate că medicul a zis că-s sănătoasă din punct de vedere clinic și-am plecat victorioasă cu trimiterea.

Programare făcută, zilele trec, momentul mult așteptat sosește.
Și-ajung la recepție, unde aflu candid că n-am voie cu obiecte metalice în aparat.
Recunosc, știam. Dar nu eram sigură. Am sperat într-o minune în care aparatul a fost updatat în așa fel încât să nu fie dat peste cap de metal. Nu s-a întâmplat. Așa am aflat, pentru a X-a oară, că nu trebuie să crezi în minuni. Nu se întâmplă.
Cine stătea pe holul clinicii, cuminte și concentrată, pentru a-și scoate fiecare bucățică de metal prezentă în ea, ca să poată să intre în aparatul menit să-i potolească ipohondria? Eu, bineînțeles! 15 pierce-uri – care, trebuie să mărturisesc, sunt extraordinar de greu de scos, mai ales dacă îți transpiră mâinile din cauză de un soi de teamă, că nu-ți plac medicii – 6 inele, lanț, brățară, curea, ceas, tot metalul jos. Pot să jur că după asta aveam cu 2 kile în minus.

O tanti aproape simpatică vine și te preia. Te așează pe masa albă, cu șervețele albe în zona capului, cu așternuturi albe, îți dă o pară de plastic gri, îți trântește pe cap o mască asemănătoare cu a lui Hannibal Lecter tot albă, niște căști despre care aș putea pune pariu că-s tot albe și te bagă pân` la mijloc într-un tub alb. Alb peste tot. Și-ți spune că durează undeva la 20 de minute, și să nu te miști.

Nu-s bună la ascultat ordine. Dar cică, dacă te miști sau apeși para aia, opresc aparatul, te scot de acolo, se asigură că ești ok, și-o iau de la capăt. Deci nu m-am mișcat. Nu m-am mișcat în ideea în care aproape abia am respirat, mâna mi-a înțepenit pe para cu pricina, deja simțeam cum mi se ridică sufletul din corp și singurul semn că eram încă vie era vârful piciorului drept, care zvâcnea în ritmul roților de tren. C-așa face aparatul ăla, pe lângă toate țiuiturile, piuturile, bâzâiturile adiacente.

Nemișcată. Zgomotul – suportabil. Cam ca atunci când încărcai un joc de pe casetofon, pe calculator, în Basic. Bâzâie divers, și ai impresia că-ți scanează tot creierul. Ceea ce, în principiu, chiar face.
M-am simțit ca o coală albă, care se pregătea să iasă la imprimantă.
M-am simțit ca-n coșciug. Nu coșciug românesc, coșciug din ăla de vezi prin filme că folosesc în afară, cu capacul peste mine. Noroc că nu era nimic textil deasupra mea.
M-am gândit c-o să-mi sară inima din piept, o să fac infarct și-o să mor de inimă în timp ce mă controlez la creier.
M-am gândit că e posibil să explodeze drăcia.
M-am gândit că s-ar putea defecta, masa pe care stau întinsă să se ridice subit și să mă torcoșească de tavan, altfel încât să nu mai ies de-acolo decât cu juma` de corp întreg. Mașinăriile sunt perverse, știm cu toții asta.
M-am concentrat pe zgomot. Prea bizar. Dacă-mi induc cine știe ce idei străine de mine prin zgomotul ăla?
Am încercat să număr secundele. Sunt sigură că secundele trec mai greu în aparat.
S-a oprit zgomotul. Am zis c-asta a fost tot. Și-a luat-o de la capăt.
M-am împrietenit cu toate punctele de pe capacul aparatului. Vreo 4 puncte, un soi de zgârieturi sau ceva, pe perfecțiunea plasticată. Să fie oare urmele bieților nenorociți care s-au zbătut să iasă de acolo, dar aparatul le-a fost mormânt?
1, 2, 3, 4… Numără, Camelia, dă din picior pe ritm de tren, trenul e sigur, și te duce la munte sau la mare, te-duc-te-aduc-te-duc-te-aduc, BBZZZZ…ȚȚȚȚȚȚ…IIIIIIIII…BBBZZZZZ, te-duc-te-aduc-te-duc-te-aduc, ești în mormânt, explodează drăcia, Om Namaha Shivaya, 2546, 2547, 2548… S-a oprit! Să nu mă bucur prea tare, s-a mai oprit și până acum și-a început din nou, relax, poate nu începe din nou…

Și-apoi a venit tanti aia aproape simpatică, pe care m-am bucurat s-o văd de parcă ar fi venit să m-anunțe c-am câștigat la loto, mi-am revendicat metalul și-am fugit.
Următoarele 2 ore le-am petrecut cu vorbă, c-o bere, cu senzația că-mi bâzâie urechile și-ncercând să-mi pun la loc tot metalul fără de care nu sunt eu, pe mine.

Recomand oricui RMN-ul. Dacă vrea să afle câtă paranoia zace-n el și câte kilograme-n plus sunt, de fapt, metal.

Published: June 12, 2016 | Comments: 6

Cum să slabesti fără efort. Cea mai ieftină și ușoară dietă din lume – p.2

Vrei să-ncapi în rochia ideală de mireasă? Vrei să stea costumul de baie pe tine ca pe manechin? Vrei să dai jos colăceii de grăsime adunați inestetic pe burtă, șolduri și gușă? Vrei să fii imaginea de pe podium, coperta revistei sau fata aia care face reclamă la haine XXS?
E simplu!
Uită de diete, sport, mâncat sănătos!
Urmând unul din aceste sfaturi simple, garantat vei ajunge la silueta ideală în mai puțin de o lună!

1. Nu mai mânca!
Nu, nu glumesc. Nu mai mânca. DELOC! Cel mai probabil, după o săptămână de nemâncat deloc, o să slăbești. Nu neapărat vizibil, depinde de cantitatea de grăsime de la care pornești, dar vei slăbi. Măcar 500 de grame. Chiar dacă simți impulsul de a mânca câtuși de puțin, abține-te. Nemâncatul, după o perioadă îndeajuns de mare de timp, va produce acele arderi de care ai nevoie ca să scapi de grăsime, fără sport sau dietă.
Bineînțeles, există mereu riscul de a leșina.
Problema e cu atât mai gravă pentru cei care nu locuiesc singuri. Dacă locuiești singur și urmezi sfatul cu nemâncatul, e posibil să slăbești, să leșini, și să mori, pentru că nu ai pe nimeni care să cheme ambulanța. Dar măcar mori puțin mai slabă.
Dacă, din nefericire, cheamă cineva ambulanța pentru tine și nu apuci să mori slabă, atunci e grav.
La spital îți vor băga mâncare cu de-a sila. Cartofi prăjiți prin perfuzie, fripturi și cârnați pompați direct în stomac, orice, numai pentru a te împiedica să slăbești. Întregul tău sacrificiu va fi degeaba.
Deci ai grijă! Dacă urmezi nemâncatul, asigură-te că nu știe nimeni și, mai important, că nu există nimeni care să cheme medicii. Medicii sunt dușmanii. Ei nu vor ca tu să slăbești.
Gândește-te puțin! Dacă ești slabă, n-ai probleme cu colesterolul, ficatul, inima, nu prezinți risc de anevrism cerebral sau atac de cord, deci le iei, practic, pâinea de la gură. Nimeni nu vrea să fie șomer! Tu, cu grăsimea ta, sau cu potențialul atac de cord/comă din cauză de înfometare, hrănești familiile medicilor! Copiii medicilor nu ar avea ciocolată, jucării, haine, pe bune, n-ar avea nici pâine după care să bea apă și, probabil, nici apă curentă, pentru că n-ar avea cu ce să plătească întreținerea dacă tu, cu grăsimea/leșinul tău, nu i-ai întreține.
Oricum ar fi, că ești dispusă sau nu să slăbești prin înfometare, ferește-te de medici!

2. Redu porția la jumate
Că mănânci 12 hamburgeri pe zi sau doar 30 de sarmale, redu-le la jumate!
Știu. E greu. E greu să nu mai mănânci tot frigiderul într-o seară, și să fii nevoită să mănânci doar jumate din el, mai ales când e ghiftuit ca în a 2-a zi după ce iei bonurile și salariul.
E greu să nu mănânci felul 1, 2 și desert și să te mulțumești cu doar jumate din felul 1, jumate din felul 2 și jumate din desert. Pentru că n-aș îndrăzni să spun să renunți și la desert. Chiar dacă juma` din felul 1 oricum ar hrăni un sat mic din Africa.
În primele zile e posibil să simți un soi de sfârșeală. Ca un soi de leșin, asemănător cu cel de la punctul 1. Nu te panica! Nu chema medicii! Să ne aducem aminte că medicii sunt dușmanul.
După prima săptămână, poți reduce la jumate jumătatea deja redusă. Sfârșeala va fi de nesuportat. Cu puțină voință, treci și de stadiul ăsta.
După încă o săptămână, redu din nou.
Ai câteva opțiuni simple:
– începi să slăbești.
– după 2 săptămâni renunți, pentru că oricum e degeaba, că ai văzut tu că n-ai slăbit decât 1 kil și e prea mare chinul pentru 2 kile pe lună. Te înfigi în frigider și de acolo ori ieși singură, cu 5 kile-n plus, ori te scot ei cu ambulanța, că ai băgat prea mult, prea repede, ai făcut indigestie, pe motiv de grăsime n-ai putut ieși la timp din frigider, ai vomat locco și ai murit înecată în propria vomă. Măcar se va putea spune despre tine că ai murit eroic, încercând să slăbești.
– ai atât de multă voință încât reduci până la cantitatea de la punctul 1. Recitește ce se întâmplă.

3. Mănâncă doar chestii care conțin grăsimi. Mai ales dacă ai probleme cu colesterolul. E dovedit științific că grăsime pe grăsime se arde. Roagă-te doar să se ardă înainte de a face infarct.
Nu uita să excluzi total carbohidrații și zaharurile. Doar de la ei te-ai îngrășat până acum. Dar exclude-i de tot. Pe viață. Există mereu posibilitatea să faci cancer de colon sau osteoporoză, dar măcar ești slabă când le faci.

4. Recompensează-te! Ține dietă 5 zile pe săptămână, și-n week-end mănâncă tot ce-ți trece prin cap! Absolut orice, în orice cantitate. Totul se va arde, în următoarele 5 zile în care te vei înfometa. Matematic vorbind, 5 e mai mare ca 2, deci logica e irefutabilă. N-ai cum să dai greș, pentru că matematica e o știință exactă. Nici măcar nu-ncerca să-ți bați capul să calculezi, totuși, că-n week-end ai băgat calorii cât pentru o lună. Astea-s detalii.

5. Nu face sport. Nici vreun alt fel de mișcare. Sportul e pentru fițoși care vor să se dea mari ce corpuri tonifiate au, în timp ce se înfometează. Sportul nu ajută la nimic. Nici mișcarea. De fapt, faci îndeajuns sport mișcându-te de pe canapea la baie și din bucătărie în frigider. Minimum 30 de minute pe zi, recomandă medicii. Dacă stai să aduni, de câte ori te duci la frigider, faci măcar o oră. Plus cât te apleci să te-ncalți ca să te duci la magazin, plus câte click-uri dai pe comp, dacă mai adaugi și câte un duș din când în când, deja faci mai multă mișcare decât trebuie. Nu vrei să te extenuezi. Sportul e pentru cei care n-au îndeajuns de multă voință să facă mișcare în propria casă.

6. Ia pastile, ceaiuri și siropuri minune de slăbit. În timp ce mănânci absolut orice îți poftește inimioara. Eventual, combină-le între ele. Știu că majoritatea specifică faptul că nu își fac efectul decât dacă adopți și un regim alimentar adecvat, dar dacă le combini între ele, ce nevoie mai ai de regim? Gândește simplu: la 3 soiuri de pastile combinate cu ceaiuri și la cât promit ele, deja arzi mai mult decât mănânci. Nu mai sta pe gânduri! Mai ia-ți o felie de tort! Nu uita înainte să bei un gât de oțet de mere, că accelerează metabolismul. Ba chiar poți fi rebelă! Dacă bei toată sticla, poți mânca tot tortul! Ce mai aștepți? Noroc!

7. Îmbrățișează-ți grăsimea și cultiv-o! De menționat că această metodă merge numai și numai după ce te-ai măritat, deci nu trebuie să te mai chinui să încapi în rochia de mireasă. Acceptă că ești grasă. Acceptă că nu poți avea un tort în frigider mai mult de 6 ore, pentru că nu suporți să-l știi acolo, fără să-l ataci. Acceptă că 2 kile de cartofi prăjiți la o masă, plus 4 ochiuri, plus 2 cârnați e o masă sănătoasă pentru o persoană, și tu gătești pentru 2. Acceptă-te și iubește-te așa cum ești. El, cel mai probabil, te încurajează. Sunteți deja o familie. Vă construiți grăsimea în 2. Unii își sporesc contul comun în bancă, voi vă sporiți kilogramele comune. Chestie de priorități. Și ce dacă nu mai ești slabă? El te iubește oricum, pentru că oricum nu mai are cum să te vadă. N-a orbit. I s-au acoperit ochii cu pungi de grăsime. Dar ce frumoși și zvelți erați când v-ați cunoscut! Unii se iubesc încă, la 90 de ani, și se văd la fel de frumoși ca-n tinerețe. Voi vă vedeți la fel de slabi ca acum 2 ani. Chestie de priorități.

8. Ai glandă. În mod normal, cu toții avem glandă. Adică există acolo, doar dacă n-ai extirpat-o pe motiv medical. Dar tu ai o glandă mai specială, care te face să te-ngrași fără motiv. Cu aer. Și cu cele 2 pizza asezonate cu 3 litri de bere și 5 eclere pe care le consumi pe zi. Dar e de la aer. Și de la glandă.
Dacă ai glandă, recomand să nu faci nimic. Oricum nu poți slăbi. Nu ține regim. Regimul îți poate da mai tare glanda peste cap. Ba chiar mănâncă mai mult, e dovedit științific că nu te poți împotrivi glandei. N-ai vrea ca, din cauză de vreun regim ciudat, să ți-o dai și mai tare peste cap. Nu te poți juca cu medicina în halul ăsta. Mănâncă și dă vina pe glandă. Măcar lumea nu te va judeca că ești obez, dacă știe că ai glandă. Și-ar atrage bad karma dacă ți-ar sugera un medic, un regim, un tratament. Ești safe. Nu trebuie să slăbești. Ai glandă.

9. Specifică oricui că ești la dietă. Nu contează că ești, sau nu. Simplul fapt că spui că-ncerci să slăbești va arde câteva calorii. Dacă discuția se întinde și reușești să explici cât de tare încerci tu să slăbești, și cum te chinui, sfaturi, rețete, vise pofticioase – încă niște calorii arse. Miști degetul pe telefon ca să-i arăți interlocutorului ce dietă urmezi? Alte calorii. Mai miști puțin din picior cât ăla își expune punctul de vedere? BANG! Alte calorii. O discuție de genul ăsta, repetată absolut oricui, te scapă garantat de măcar 100 de calorii. Posibil să te scape și de prieteni, amici, cunoscuți, care se satură să te audă vorbind, dar rămânând în continuare cât balena, dar nu e grav. Dacă nu mai iese nimeni cu tine, nu mai ai nici un motiv să slăbești. Te poți îngrășa liniștită în continuare. Și când mori de grăsime, oricum or să vină la-nmormântare. Probabil or să se simtă prost că nu te-au ascultat la timp. Tu mori o singură dată, ei au remușcări toată viața. Who`s the bitch now?

10. Treci la veganism. Nu e o dietă, e un mod de viață. Repetă-ți asta, în timp ce-nveți fraze specifice, gen ”laptele de vacă e rău, pentru că vacile au fost dresate de-a lungul secolelor să dea lapte la comandă”, ”ouăle nu sunt bune pentru că reprezintă ciclul găinii și știi cât suferă o găină când scoate un ou?” sau ”mierea de albine e rezultatul sclavagismului la care sunt supuse acestea de către om”.
Le-ai învățat? Te-ai convins că ești un om mai bun, pentru că ești vegan? Datorită ție omul va putea trăi în comuniune cu natura și, bonus, mai și slăbești.
Veganismul vine din convingere, mai ales că, înainte de a avea nevoie să slăbești, n-aveai nici o problemă în a tăia porcul sau a rupe cu mâinile goale gâtul unei găini. Dar acum ești un om nou. Schimbat, grație acestei filozofii. Nu e nevoia ta de a ține o dietă, e doar lumina universului care s-a pogorât asupra ta. Că vine cu promisiunea unor kile în minus și că nu te poți abate de la regulă pentru că s-ar putea să fii linșat de câteva sute de alți vegani împătimiți ca și tine, e un mizilic.
Repetă după mine: ești vegan din convingere, nu pentru c-ai văzut că toți veganii sunt slabi.

Acestea fiind zise, sper că cea mai ieftină și ușoară dietă din lume va fi cuiva de folos.
În încheiere, spun doar atât: în nici un caz nu vă lăsați convinși de șarlatanii care spun că, pentru a slăbi, ai nevoie de voință, un regim alimentar sănătos, mulat pe stilul de viață și metabolismul fiecăruia și de oleacă de sport. Vor doar să vă subjuge, să facă buzunarul gros la medici și, cel mai probabil, să vă facă să dați bani degeaba pe prostii.
Fiți mai deștepți ca ei!

Published: June 3, 2016 | Comments: 10