pensionari

Retrospectiva săptămânii 14-21 septembrie 2016

A fost o săptămână plină. Totul a fost disecat până la sânge. Când au ajuns la os, au continuat să taie, pentru că mai vine o săptămână. Da` așa, în linii generale, cam asta s-a întâmplat:

1. Plouă, s-a răcit, vine iarna
Așa că au început discuțiile în contradictoriu și plângerile: că e prea devreme să fie așa rece, că era timpul să se răcorească, că ne-am săturat de căldurile astea, că o să-nghețăm la iarnă din cauza primarilor care nu asigură încălzirea centrală, că de ce nu dă guvernul bani de centrale, când o să fie asigurate lemnele pentru sobe, au fost smulși copaci din rădăcini și, până la urmă, de ce plouă așa de mult, că eu mă sperii din cauză de fulgere.

Notă personală: Vremea s-a bușit cumplit în ultimii ani. Din cauza oamenilor, în principiu. Deja e mijlocul lui septembrie. În loc să înșirați plângeri kilometrice, ori vă obișnuiți cu gândul că septembrie ăla din copilărie, cu culori gălbui și călduțe n-o să mai fie niciodată, ori v-apucați să scoateți hainele groase, c-o să se cam tremure la iarnă. Nici o plângere în 3 exemplare n-o să schimbe asta.

2. Oprea și votul în parlament
Parlamentarii au decis că Oprea n-o să fie judecat pentru omor din culpă. Asta a stârnit reacții nervoase, furibunde sau lacrimogene.
Oprea a declarat că oricum nu e vina lui și că, după ce îi încetează mandatul, oricum va fi judecat. Că nu e vorba decât de o amânare de vreo 3 luni. Că-n Parlament s-a luat decizia corectă, că există și oameni care-l văd nevinovat și au vrut să-i ofere un moment de respiro.
Lumea s-a isterizat, că așa nu se mai poate.
Statusul mamei lui Gigină a fost share-uit și dat ca exemplu, că oricui i se poate întâmpla ce i s-a întâmplat ei, și cât o să mai suportăm să fim călcați în picioare.
Plus: cum s-a putut ajunge la așa ceva? E strigător la cer! Nici Justiția nu mai e ce era, iar când încearcă să fie, i se pun bețe în roate.

Notă personală: Cât de naiv să fii să crezi că n-o să se acopere unul pe celălalt? Și-au votat legi, după legi, după legi, una și una, numai în favoarea lor. Au limitat puterea oricui.
Voi i-ați pus acolo. Voi refuzați să-i dați jos. Voi continuați să le permiteți.
Chiar a crezut cineva, pentru un moment măcar, că o să-nceapă, ca prin minune, justiția să poată da pedepse, pentru că a fost vorba de moartea unui om? N-au picat multe capete care ar fi trebuit să cadă nici când au ars zeci anul trecut. Și pentru un singur om, credeați c-o să se facă dreptate?
Naivilor!

3. Se anunță proteste din cauza asta
Adânc răniți în sufletul lor naiv care spera să se facă dreptate, că, deh, trăiesc într-o țară în care dreptatea e la ordinea zilei, câțiva oameni s-au gândit să organizeze proteste în toată țara. S-au anunțat – pe Facebook – vreo câteva mii, în total. Real, fizic prezenți, s-ar putea să fie câteva sute.
Dar poate schimbă ceva. Clasa politică, mentalități, Constituția. Orice.

Notă personală: Au ieșit mii în stradă, zile-ntregi la rând și tot ce au reușit, a fost un guvern tehnocrat. Nu e rău. S-a schimbat ceva. Dar au fost mii, zile la rând. Cu câteva sute se va schimba o privire ironică între cei împotriva cărora protestați. În cel mai bun caz.

4. Dragnea dă de pământ cu Cioloș
Pentru că, dacă n-ați învățat, sau refuzați să-nvățați ceva din ultimii 2 ani, e că PSD-ul scapă de acuzații dând vina pe alții. Sau strigând c-or fi greșit și ei, da` ăilalți au greșit mai tare.
E acuzat PSD-ul că n-a cumpărat pere? Da` ăilalți n-au cumpărat nici bolțari, nici biciclete și uite unde a ajuns sistemul educațional din cauza lor!
Oamenii ăștia n-o să răspundă niciodată la o acuzație punctuală. O să strige cât mai tare că nici alții n-au făcut, fără nici o legătură cu subiectul. Că au aflat ei că ăla care strigă mai tare are dreptate.

În ordinea asta de idei, pentru că s-a săturat să fie vioara a 2-a și să nu mai poată lua exact orice decizie vrea mușchiul lui, Dragnea s-a gândit s-arunce cu noroi în Cioloș. Că vin parlamentarele, și PSD-ul are din nou nevoie de voturi. Cum obții voturi? Făcând circ. Ăla care face cel mai mare circ, ia majoritatea.
Uitați-vă la localele de anul ăsta, dacă nu mă credeți.
Pentru că Cioloș vorbește o limbă tehnocrată, pe care votanții PSD nu o înțeleg, că nu e tradusă pe Antene, Dragnea a mai băgat câteva voturi în buzunar. Că le zice.

Notă personală: Despre idee în sine, părerea mea dezvoltată e aici.

5. Cazul Coman
Căsătoriți la Bruxelles, Coman și Hamilton vor să li se recunoască căsătoria pe teritoriul României. Așa că s-au gândit că ar putea rezolva ceva la Curtea Constituțională a României. 2 amânări, până acum. Cel mai probabil va urma încă una, până după Parlamentare.
În momentul de față, nu poți împăca legislația actuală a României cu prevederile UE în materie de discriminare și drepturi umane. Ori schimbi legislația și riști să superi 3 milioane de creștini, ori păstrezi legislația și superi UE. Grea decizie.

Notă personală: Coman și Hamilton au zis să-ncerce, și ei, marea cu degetul. N-au luat în calcul c-au decis s-o-ncerce într-un loc în care orice drept poate fi încălcat cu portițe legale. În care unii oameni nu-s, într-adevăr, homofobi. Dar majoritatea nici nu știe exact cum se scrie ”homofobie” și crede că e un soi de boală care se ia prin aer. Din ăștia de încă mai cred că Sida e pedeapsa lu` dumnezeu pentru homosexuali și care au impresia că, dacă fac turul bisericii în genunchi și pupă moaște, o să fie binecuvântați. Care au ales drept motto ”fericiți cei săraci cu duhul”.
Mult noroc, Coman și Hamilton! În cel mai bun caz, o să aveți o șansă la CEDO. Și creați un precedent. Dar aici, acum, nici o lobotomie în grup nu știu dacă ar avea succes.

6. Epidemia de rujeolă
Nu orice fel de epidemie, ci din aia în care chiar au început să moară copii. 2 deocamdată.
Păreri pro și contra vaccinului.
Nervi pe campaniile BOR și Olivia Steer antivaccinare și părerea cealaltă, conform căreia domnul a dat, domnul a luat și, posibil, domnul să fi avut nevoie de încă un înger lângă el.
Realitatea: s-au înmulțit cazurile de rujeolă și-au început, deja, decesele.

Notă personală: Să spui că domnul te protejează și fără vaccin mi se pare la fel de stupid ca și cum ai intra în foc și-ai spune că domnul te ajută să nu te arzi. Că-n foc, arzi. Până n-o să-l văd pe ăla care iese intact din foc, că l-a protejat credința, prefer să cred că dumnezeu îți dă, da` nu-ți bagă și-n traistă.

7. Udrea face master în teologie
Ca să vindece, prin credință, afecțiuni psihologice. Un soi de ”hai să tratăm bolile psihice prin exorcizare”.

Notă personală: Pe același principiu de la punctele anterioare, fără nici o legătură, din punctul meu de vedre, cu Udrea, se poate observa de ce nu e posibilă schimbarea aia în bine pe care țipați cu toții c-o vreți: pentru că majoritatea încă mai crede în sfântul duh și-ntr-o culegere de texte literare ebraice și se ghidează după ce scrie acolo. Normal că, dacă vreau voturile majorității, o să promit să le apăr convingerile. Că nu mă costă nimic și-i fac și mai ușor de controlat.
Religie, familia tradițională, un kil de ulei și-o mărire iluzorie de pensii. Atât te costă să ajungi să fii cel care face legea.

Când am auzit prima dată că ceea ce trebuie în momentul actual în țara asta e o dictatură militară, am zâmbit sceptic. Pe zi ce trece îmi surâde mai mult să-mi fac armată și să fiu Che Guevara. Fără partea cu împușcatul, de la sfârșit. Sau un Putin puțin mai pașnic.

Recrutez.

Published: September 21, 2016 | Comments: 6

Probleme pe care le ai când vrei să schimbi locul de muncă

Am stabilit deja că sunt corporatist. Eu, și majoritatea cunoscuților.
Că e o firmă mai mică, mai mare, dă ciocolată gratis, sau face constant team-building-uri care par foarte amuzante și instructive, că n-au primă, sau nu primesc bonuri de masă, că se stă cu biciul pe ei, ca pe plantație, sau e relaxare plătită, tot corporatiști îi cheamă.

Meseria generației. Și boala ei.

Inclusiv ăia, pe care ți-i dau părinții drept exemplu că s-au mutat la Cluj și au salariu de 6000 de euro pe lună, și tu de ce nu poți să te muți la Cluj, să ai și tu salariu așa de mare, tot corporatiști sunt. Majoritatea foștilor colegi de liceu/facultate, majoritatea amicilor întâmplători sau a cunoștințelor strict de Facebook, tot pentru o corporație lucrează. Sau au lucrat. Sau au cochetat cu ideea.
Restul – îs ori fericiții care fac ce le place, în condițiile impuse de ei, ori ăia care lucrează în construcții, ori șomerii. Sau ăia care trăiesc din alocația copiilor, da` pe ăia nu-i băgăm neapărat nici măcar la ”cunoștințe întâmplătoare”.

Dar sunt corporatist. Fac parte din sistem de ceva timp. Uneori am impresia că sistemul există doar pentru că-l țin eu pe umeri. Tot sistemul. Alteori îmi fac probleme de conștiință că sistemul sanitar, legislativ sau economia întreagă nu merg cum trebuie pentru că nu le țin eu stabil pe umeri. Că aș putea să fac mai mult. Să muncesc mai mult, să țip mai tare, să mă agit mai mult. Să fiu schimbarea pe care o vreau în lume. Primul pas. Câcaturi din astea motivaționale.
Îmi trece rapid, oricum.
Că-mi aduc aminte că mi s-a tocit fundul de atâta stat pe scaun. Mi s-a găurit retina de atâta comp. Mă doare spatele de la același scaun și același comp. Am nevoie de un maseur profesionist care să se ocupe 8 ore, cât stau la muncă, de junghiul din omoplat.

Și-mi aduc aminte că aveam planuri de cucerire a lumii. Că voiam să schimb totul din fraze bine plasate. Că voiam să fiu arheolog, și avocat, și jurnalist, și orice care să conteze mai mult decât pentru ștatul de plată la început de lună. Că voiam să fac totul din plăcere, și pasiune, în termenii mei, fără să mă gândesc la facturi, să fie nu o meserie/job/loc de muncă, să fie ceva care chiar să mă reprezinte. Pentru care să mă trezesc luni dimineața fără să-mi spun ”Fuck! Iar e luni!”

Așa că, periodic, ajung să-mi schimb locul de muncă.

Primul pas e simplu : îți dai demisia. Vorbești cu managerul, îți anunți preavizul, semnezi un teanc de acte și, în funcție de firmă, în 20 de zile (sau mai puțin, dacă ți se acceptă fără preaviz) ești liber să-ți urmezi visul noncorporatist.

A se nota că, de obicei, primul pas e, de fapt, ultimul.

Ok, îți dai demisia. Presupunem cazul fericit, în care n-ai de plătit chirie, rate, prea multe facturi, și nici nu mănânci într-atât de mult încât să nu te saturi cu câte o masă pe zi pe la prieteni, rude, cunoștințe.
Nici nu fumezi pentru că, dacă de-o masă te lipești ușor, de țigări nu-ți dă nimeni bani.
Care-i planul?

Simplu:
Ce știu să fac? Să scriu. Știu să scriu, să mă joc cu diverse programe la un nivel mediu, vreo 2 limbi străine, învăț repede, am carnet de conducere, știu să vorbesc, să te conving, să te contrazic, să te enervez, să-ți dau sfaturi (pe care nu le-aș putea aplica pe mine, dar știu să le dau), cultură generală, muzică, filme, să fumez, să citesc.
Ce pot realmente să fac? Deocamdată, în nici un caz să conduc. Am carnet de mai bine de 10 ani, n-am condus decât o singură dată.
Ce aș fi dispusă să fac? Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Să nu-mi spui ce să fac. Să nu-mi impui ora la care să ies în pauză. Să nu trebuiască să am răbdare, dacă nu am chef. Să nu mă bați la cap. Să mă plătești la timp. Bine. Să nu fie politețea elementul cheie. Nici ținuta office. Nici să mă pui să port fustă. Sau să-mpart pliante în poștă. Să nu-mi pui program fix. Să hotărăsc eu cum, unde, cât muncesc.
Știu! Mă apuc de hand made! Lucrez cât vreau, când vreau, chiar și noaptea dacă-mi tună, e frumos, e relaxant, și mai ies și bani din asta.
Și-mi iau talentele la puricat.
Știu să cos? Știu! Aș putea și împleti? Aș putea! Cu oleacă de exercițiu, m-apuc de făcut cercei, brățări și coliere. Din ațe, pietricele, piele și orice material original. După adunat materiale, făcut proiecte, planificat cum sparg piața cu produsele mele inedite, 3 noduri mai târziu îmi dau seama că n-am răbdare. Chiar n-am.
Știu să desenez? Ce desenat, că orice mai mult de-o linie dreaptă e chin. Și nici aia nu iese dreaptă decât cu rigla.
Știu! M-apuc de scris advertoriale! E simplu, e frumos, îmi place să scriu, ba chiar îmi place și partea aia de cercetare din spatele advertorialelor. Perfect!
Și examinez piața. Nici advertorialele nu mai sunt ce erau odată, dacă n-ai avut inspirația să-ți creezi o piață de clienți de acu` câțiva ani. Acum, începător, îți iei undeva la 20 de lei/text. Dacă ai noroc. Păi, și? 20 de aici, 20 de dincolo, se adună. Da` eu nu vreau să scriu texte de 20 de lei. Să fim serioși, pentru banii ăștia, nici calitatea nu mai e ce era cândva. Plus că-mi pierd cititorii de idei, care or să se plictisească să vadă 20 de bălării publicitare, scrise-n vârful tastaturii. Calitate, nu cantitate vreau.
Se scot posturi la primărie. Alea-s bine plătite, tre` să-nveți puțin și dup-aia, viață! Program 8-16? Da` cu ce-am greșit, în viața asta sau în viețile anterioare? Plus oameni cu care tre` să interacționezi drăguț, alții pe care tre` să-i suporți, chit că vrei să le faci masa guler. Nu.
S-au scos posturi la penitenciar. Mișto. Interacțiune, bani, program flexibil, mediu nou, te implici în reeducarea oamenilor, șmecherie curată. Dacă proba fizică n-ar fi eliminatorie, și rezistența obligatorie. Dacă n-aș avea tatuaje la vedere, la ținuta de vară. Dacă n-aș intra încă înainte de a-mi da seama de toate astea în paranoia, că dacă superi pe cineva de acolo, îți montezi ușă dublă și te uiți toată viața peste umăr, să nu te taie cel căruia nu i-a plăcut cum te-ai uitat la el într-o oareșcare dimineață. Nu.
M-apuc și fac un curs. De formator, mediator, consiliere, medic, avocat, orice. Și dup-aia-mi fac firmă specializată, și sparg piața! Aha. Te-ai uitat câte cabinete particulare există deja? De orice. Cum spargi o piață deja spartă?
Ce-ai terminat? Jurnalism? Te faci ziarist! Aha. În Galați. La cele 2-3 publicații pe care le-ai testat deja din liceu. Adică acum mai bine de 10 ani. Și ai decis că nu-ți place politica pumnului în gură. Deci nu.
Știu! Radio! Te costă nimic să-ți faci radio pe net. Vrăjeală. Mori de foame în 3 luni.
Te costă de la 5000 de euro în sus să-ți faci radio profi. Îi ai? Nu. Dacă i-ai avea, i-ai investi știind că, cel mai probabil, dai chix? Nu.
Bagi dosar la Fonduri Europene. Cu o idee inedită. La cât e de inedită, merge în Galați? Nu.
Te apuci de comerț. Mic, gen consignație. Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Nu.
Învață programare IT. E scurt, e ieftin, e bine plătit după, îți alegi programul. Aș putea să-nvăț. Aș putea. Nu mai vreau. Plus că nu mi-ar plăcea. Ar fi o chestie făcută strict pentru bani. Realul nu e de mine.

În momentul de față, aș putea face multe. Chiar aș putea. Vreau să le fac? Da. Și nu.
Sunt într-o zonă de confort? Sunt.

Când vrei să-ți schimbi locul de muncă, este esențial să te-ntrebi dacă, în momentul în care te vezi semnându-ți demisia (fără să știi clar că te duci la locul de muncă ideal – pe care dacă l-ai găsit, esti norocos, norocosule!), ești dispus să faci toate sacrificiile alea mici, pe care înainte nu trebuia să le faci: timpul tău, prea mult timp, bani care nu vin regulat, program, ce te face fericit, o să mai ai timp/chef/bani de-o bere.

Și, de obicei, n-o să mai ajungi la primul pas.
Eu știu. Eu am fost acolo. Am semnat. M-am întors. Mă mint că n-am pastă-n pix să semnez din nou.

Published: May 11, 2016 | Comments: 22

Buna generație 2.0

Unii spun că de vreo 2 săptămâni încoace lumea s-a trezit la realitate. Că s-a trezit umanitatea din oameni, compasiunea dă pe din afară, suntem uniți, și uniți câștigăm, dacă vrem, putem, vocea străzii nu poate fi ignorată, acum se vede cine e om, și cine nu, fraternitate, iubire, milă și ajutor reciproc. Că a fost nevoie de o tragedie să ne zguduie și să ne aducă aminte că suntem oameni, dar că, odată trezită conștiința, vom fi mai buni. S-au bătut admirativ pe spate și s-au felicitat, s-au creat eroi și au fost ridicați la rang de purtători de cuvânt și formatori de opinie.
Asta spuneți voi. Eu am văzut altceva.

Am văzut oameni sărind la jugulara (virtual și nu numai) celor care n-au ieșit în stradă. Da, e frumos să faci baie în mulțime, să simți că aparții și că participi la ceva măreț, gen o revoluție. Dar, în afară de omogenitatea de corpuri, fiecare voia altceva.
Eternele pensii mai mari, cerute de pensionari care aveau dreptate, dar și de cei care vor mereu mai mult. Locuri de muncă plătite ca-n afară, de către unii care stau pe ajutor de șomaj, pentru că e sub demnitatea lor să muncească pe 1200 RON pe lună, cu toate c-au terminat, cu chiu cu vai, un seral. Înlocuirea clasei politice, de către unii care au impresia că e de ajuns să faci ”SPUF” cu o baghetă magică pentru a schimba oameni și mentalități. Monarhie, de către cei care au impresia că, sub regalitate, devenim Anglia sau Suedia până la Crăciun.
Dar să le sfâșiem jugulara celor care n-au ieșit în stradă. Sfâș, sfâș. Să-i facem de câcat că nu gândesc și nici nu simt românește. Să le dăm unfriend, să-i porcăim pe la cunoscuți și să-i facem de rușine pe Facebook. Doar suntem generația 2.0, nu?

Am văzut oameni bătându-și reciproc obrazul că de au, sau de ce nu au pătrat de doliu la poza de profil. Fiecare tabără cu argumente deștepte, amuzante, ironice, subtile, lacrimogene sau spumegând de furie. Fiecare imputându-și celuilalt că nu gândește la fel. Unde ”la fel” nu e neapărat mai bine sau mai rău, ci doar ”altfel”.

Am văzut mii de informații scrise pentru trafic sau pentru bani. Fără să conteze dacă e, într-adevăr, o știre sau dacă e, într-adevăr, adevărată. Goana după bani și notorietate. Ca să fii cineva a trebuit să ai câte o părere despre orice, măcar de 3 ori pe zi. Sau o dată la 6 ore, ca antibioticul.

Am văzut ”Dărâmați biserici” și ”Moarte sataniștilor!”, ”Rock-ul ucide” sau ”Au murit pentru că și-au întors fața de la Dumnezeu!”

Am văzut reproșuri că ai sau n-ai steagul Franței la profil. De ce să fii solitar cu Franța? Cu Colectivul n-ai putut fi, nu? Jeg de om ce ești! Sau cu Libanul, Irak-ul, Antarctica. Cât poți fi de penal. De ce să-ți pese de francezi? Ei te desconsideră, și tu ești doar un lingău.
Poate că ăia cu steagul Franței au rude, prieteni, amici acolo. Poate că n-au făcut-o doar să show off. Și chiar dacă. Personal, în bârlogul tău, între prietenii tăi care gândesc ca tine, la compul tău, făcut după chipul și asemănarea ta, pe contul tău de Facebook, cu ce te afectează poza de profil a lu` Cutare?
Unii sunt empatici, alții îs empatici la comandă, alții tac, indiferent de categorie. Dar n-ar fi trist să fim toți la fel?

Am văzut statusuri care s-au transformat în câmp de luptă.

Am văzut nefumători pregătind lagăre pentru fumători. Pogrom. Pentru că nu contează că ești prost, violent, nespălat, needucat, atât timp cât ești nefumător, ești valabil. Și singura cale sigură spre civilizație e să interzici total fumatul în locuri publice. Ba chiar și acasă, cum se vehicula prin anumite cercuri.
Iar dacă e vorba de fumat, să-l interzici total, să-mi limitezi accesul în anumite locuri (pentru că eu n-o să mă duc să beau o bere undeva ca să mă opresc din discuție la fiecare 5 minute să ies să fumez o țigară, ci n-o să mai frecventez acele locuri) și să-ți freci satisfăcut palmele pentru că, finalmente, s-a decis cine e om, și cine e sub-om – mie-mi sună a discriminare pură. Ambalată frumos, în numele binelui public.

Am văzut persoane aruncând cu insulte, doar pentru că nu erau de aceeași părere.

Am văzut îndemne spre violență împotriva musulmanilor și îndemne spre violență împotriva celor care au ceva cu musulmanii.

Am văzut răutate, prostie, barbarie, intolerență, discriminare, violență. Acolo, pe 2.0-ul ăla pe care l-ați lăudat că e primul pas spre o schimbare adevărată.
Ar putea fi o schimbare. Ar putea fi.
Din păcate, tuturor gesturilor și cuvintelor mărețe le lipsește cu desăvârșire toleranța. Accesul la informație, așa-zisa civilizație, evoluția – n-au reușit să vă scape de interesul pentru ograda vecinului.
Și toată umanitatea s-a oprit la vederea unei păreri diferite. Nu neapărat mai bună, sau mai rea, ci doar ”altfel”.

Published: November 16, 2015 | Comments: 4

Cum să fii zen în câțiva pași simpli

În ultimul timp, toată lumea are nervi. Și dacă n-are, și-i face. Recunoaște! Colegul tău are nervi, vecinul tău are nervi, vânzătoarea de la consignație are nervi și da, cel mai important, tu ai nervi.

Căldura? Bag pula-n ea de căldură, fac un duș pe oră, și tot transpir ca un câine.
Concediul? Bag pula și-n el, că se termină prea repede și, la final, mai am 2 săptămâni pân` la salariu, și bani pentru 2 zile.
Vecinul? Bag și-n el, că acum și-a găsit să renoveze. Dacă nu vecinul, atunci vecinul de lângă, și tot așa. Tot cartierul renovează și nu se-aude decât murmurul suav de bormașină.
Violatorii din Vaslui? Să-și bage toată lumea-n ei, că nu mai intră o dată la-nchisoare, și din cauza lor tot on-line-ul a turbat de-a binelea.
Putin? Toată armata, că din cauza lui s-ar putea să se reintroducă stagiul militar obligatoriu.
UE? Și-n ei, că-s hoți și ne vor banii.
Romi, profesori, elevi care tocmai au dat bac-ul, gay, părinți care ar trebui decăzuți din drepturi, preoți, religie, legea antilegionară, firmele care n-au scăzut TVA-ul, institutul de meteorologie că n-a anunțat seceta, primarul că n-a amenajat bazine, presa, știrile contrafăcute, ăia care postează știri false sau știri de acu` câțiva ani pentru trafic, Pleșu că a reacționat la calomnie, Petronela că n-a știut să-și verifice sursele, câinii maidanezi că-s prea mulți, câinii cu stăpân, că se cacă peste tot și stăpânul nu strânge după, pisicile c-au intrat în călduri, păsările că ciripesc prea tare, berea că se-ncălzește mai repede decât o poți bea, colegul că-și trântește mouse-ul, pms-ul că vine prea repede și durează prea mult, părul că s-a decolorat de la soare, dietele că se țin cu sacrificii, veganii că pun egal între cei care mănâncă carne și ăla care l-a omorât pe Cecil, fumătorii că poluează aerul, nefumătorii că vin cu argumente stupide, hingherii că ți-au dat amendă când n-aveai bilet, tanti de la asociație că-n mod clar umflă facturile, mămicile că pun poze cu Pamperși murdari pe Facebook, non-mămicile că nu înțeleg tantrum-ul, vaccinul că provoacă autism, prietenul ăla care comentează bălării la orice, țânțarii c-au ieșit la vânat, c-a murit Jon Snow, feministele că bărbații îs misogini, bărbații că femeile-s misandre, tabere în jurul canalelor TV, tabere-n jurul vedetelor de carton, că nu mai demisionează Ponta, apa rece că-i caldă, aerul că există.

Ăștia sunteți voi. Nervii voștri. Doar câțiva dintre ei, desigur. Explodând fie cu voce tare, în discuții care s-ar putea foarte bine să se lase cu sânge, fie direct pe Facebook, unde se lasă cu carnagiu tastaturistic.

Eu? Eu sunt zen.
Eram și eu, înainte, un pachet de nervi. Orice nimic mă făcea să explodez instant. Să mă angajez într-o tiradă furtunoasă, să-nșir postări lungi și frumos argumentate, să-mi fac nervi, eliberându-mi nervii.
Acum sunt zen.
Văd nervii voștri, aș vrea să fraternizez cu unii dintre ei, să mă aprind și eu ca o petardă, să-mi iau tastatura și să scriu una bună, să le arăt eu lor (oricare ar fi acei ”ei”), să mă descarc, să urlu în cuvinte, să dau un knock out à la Tyson, să fac sânge pe pereți cu sângele vostru, să sfâșii jugulare cu dinții și să fiu the last one standing, ușor rănit, dar învingător. Și când m-așez la tastatură, sau înainte de a deschide gura, îmi dau seama că-s prea zen, și-o las baltă.

Nu, n-am fumat nimic. Nu, nu-s pe pastile. Nu, nu mi-a venit o moștenire fabuloasă, nici nu l-am descoperit pe dumnezeu, retrăgându-mă spre meditație în pustie. N-am aderat la „eat, pray, love”, care mi s-a părut o carte ușoară, ușor stupidă și cu filozofie pentru femei singure care au nevoie de filozofia altor femei singure, ca să se ridice. Nu m-am întâlnit cu Dalai Lama, să-și pogoare liniștea și înțelepciunea asupra mea. Nici măcar nu m-am apucat de sport sau yoga, ca să-mi eliberez nervii pe cale activă.

Pur și simplu am realizat că nu se merită. Nu se merită să-mi consum eu nervii mei frumoși pe banalitățile sau dramele altora.
În chestii actuale, latră alții. Mult, și mult înaintea mea, pentru că-s prea leneșă să știu ce se petrece, în momentul în care s-a petrecut. Și-ar fi redundant să apar cu a 152-a opinie pe același subiect. Așa că trec mai departe.
În chestii de vecini, muncă, șefi și nedreptăți sociale – toate trec. Și munca s-a terminat când ai terminat programul, și ce faci în personal e mai interesant decât profesionalul. Și dacă vecinul încearcă să-ți strice personalul, ignoră-l. N-are personalul lui de care să se ocupe. Nu-ți transforma vecinul în personal. Riști să ajungi ca el.

Închide net-ul. Pune o muzică care-ți place, indiferent de ce cred ceilați despre ea, bagă un film, stai dezbrăcat în casă, du-te și fă topless pe acoperiș, pune-ți căștile când mergi pe stradă, ignoră-i pe toți cei care nu-ți dau de mâncare, ignoră-i și pe ăia cu care n-ai împărți o bere, treci peste dramele celorlalți, ar putea fi ale tale, da` nu-s, nu mai simpatiza, nu mai empatiza, zâmbește doar pentru că vrei, nu pentru că trebuie, lasă-te afectat, bucurat sau întristat doar de ăla care-i lângă tine, orice chestie care poate fi rezolvată, se rezolvă și dacă nu te enervezi, în același timp, dar cu mai puține riduri și mai puțin stres, scroll down peste toate câcaturile care ar putea să te enerveze, deschide-ți o bere, ia-ți și-o țigară, fă-le-n ciudă ălora care-ți spun că astea te omoară, ia-ți vitaminele, mănâncă o pizza, fă 100 de flotări într-o mână, du-te și cumpără-ți dulci nimicuri și relaxează-te.

Știi că spuneam la început că-ți bagi pula-n tot ce-ți face nervi? Cu nervi și cu mânie? La figuratul negativ?
Ia-ncearcă să ți-o bagi de-a binelea. La figuratul pozitiv. Să nu-ți mai pese de nimic care nu te afectează direct. Pe tine, ca persoană. Și lista o să fie mult mai scurtă.
Și poate c-o s-ajungi la fel de zen ca mine.
O doză mică de nesimțire n-a stricat niciodată, nimănui. Și dacă alții îs nesimțiți cu tine, de ce n-ai fi nesimțit – pentru tine?

Zen and out.

Published: August 9, 2015 | Comments: 10

Numai în România

Eram în clasa a 3-a când doamna de religie ne-a zis că România e o țară ocrotită de măicuța Domnului. Că din toate țările din care ar putea să aleagă ea, măicuța Domnului stă în genunchi și se roagă pentru noi, românii, pentru ocrotirea noastră, a românilor, pentru holde bogate, lipsă de taifunuri și tsunami, explozii vulcanice și prăbușiri de nave extraterestre, pentru pomi rodnici, miere-n stupi și sănătate, fericire, bani.
Dacă doamna de religie ar fi predat în prezent, probabil ar fi adăugat și ceva cu tentă politică, gen ”să ne ferească de președinți neortodocși, să crească alocațiile și pensiile”.
Pentru că eram prin `95, politica nu era încă un subiect viral.

Așa am aflat eu că România e o țară specială.
Câțiva ani, exemplele au continuat. Doar în România găsești cele mai frumoase femei, cea mai naturală brânză, cei mai ospitalieri oameni, cei mai deștepți elevi și studenți, cea mai bună mâncare, cei mai ieftini stomatologi, cel mai fin umor, cele mai inventive înjurături, cei mai buni vorbitori nenativi de franceză etc.

În ultimii 10 ani însă, s-a schimbat macazul.

Numai în România:

1. Îs așa de mulți țigani care ne fac de rușine în străinătate. Pentru că pe românii care fură în afară sau în țară îi iertăm, că-s de-ai noștri, da` cum să-și permită niște zlătari să se considere egali cu noi?

2. Am mers cu trenul și trenul avea aer condiționat, care a mers cam mult timp în vagonul în care eram și la un moment dat am cam înghețat. Pentru că nu aveam chef să alerg după controlor, am ieșit pe culoar și-am stat acolo până când temperatura a revenit la normal.
”E nesimțire curată, dom`le, ăsta-și bate joc de noi! Numai în România vezi așa ceva. În afară e de neconceput să îngheți în tren. Se vede că n-au frică de nimic. O să răcim! O să murim înghețați! Unde e controlorul ăla? Să vină el să stea aici, să-nghețe și el! Probabil doarme în alt vagon, unde-i o temperatură umană! De parcă am fi vite, dom`le!”
Unu` din ăștia care s-au plâns vreo oră nu și-a ridicat curu` de pe scaun să se ducă să-l caute pe controlor, sau să iasă pe culoar, unde era cald și bine. Au stat în cur, pe scaun, au tremurat și s-au plâns.

3. ”Avem un oraș de câcat! Primarul nu face nimic, l-am ales degeaba, nu face decât să fure, în loc să repare chestii și să înfrumusețeze orașul! Numai în România, dom`le, îți zic, numai în România!”
S-au pus panseluțe. Și-n centru, ca să fie frumos.
Nu e bine. Panseluțele alea trebuie rupte, înghesuite în sacoșă și dup-aia habar n-am ce se-ntâmplă cu ele. Le vând, le pun în vitrină, le fac ciorbă? Nu știu. Cert e că tot ce e frumos tre` să devină urât, pentru că primarul nu face nimic. Și când face, de ce să nu distrugem?
La fel cum s-au distrus coșurile de gunoi, se aruncă ambalaje pe stradă, punga cu gunoi de la etaj, pisoii în cutii lipite cu scotch, cățeii pe câmp. Dar e de datoria primarului să rezolve problema maidanezilor, să păstreze curățenia și să distrugă nesimțirea.

4. ”Da` de ăla de 17 ani care a vrut să-și violeze sora de 5 ai auzit? Numai în România, dom`le! Ne ducem de râpă…”
De fapt, totul s-a întâmplat în Franța și s-a întâmplat ca ăla să fie român. Se-ntâmplă la Vaslui, se-ntâmplă la fel de bine în New York. Violul nu aparține exclusiv românilor.

5. ”Numai în România se poate cere demisia unui om atât de drept și bun ca Ponta.”
Recomand un castron de popcorn și comentariile de pe Facebook pe pagina lu` Ponta. Trust me, juicy stuff.
N-am nimic politic cu Ponta, pentru c-am mai zis că nu știu politică. Doar că e ceva la el care nu-mi place.
Dar, într-un fel, îi admir perseverența. Îl vizualizez ca pe un ciulin din ăla care ți se agață de șosetă, după câțiva kilometri îți dai seama că e acolo și te chinui destul de mult să-l dai jos. Când coboară, face alți ciulini.
”Dacă se dovedește c-am copiat, îmi dau demisia. Dacă pierd alegerile, îmi dau demisia. Dacă ajung să fiu anchetat, îmi dau demisia.” Da` dă-ți-o odată! Sau nu mai face promisiuni.

Numai în România medici primesc șpagă. Că i-ați învățat să primească de-a lungul timpului, și-ncă vă mai duceți cu spinarea aplecată și plicul în buzunar și nu concepeți altfel.

”N-avem bani să trăim.” Că refuzați joburi cu salariu minim, cu toate că n-aveți specializare pentru altele, și preferați să trăiți din alocații și ajutor de șomaj. Și trânțiți plozi că sexul e bun, da` un dop ar fi și mai bun. Și-n loc să cereți chestii fezabile, spargeți semințe la scară și vă plângeți. Și vă interesează mai mult că vecinul își cumpără prăjituri, deși nu și-a plătit întreținerea, decât că vă plâng plozii de foame. Și vă faceți rate pentru plasmă, da` strângeți din buci la apa de spălat și la o ciocolată sau o pâine. Și dați bani la popi să vă citească pomelnice care să vă ajute să câștigați la loto în loc să dați banii ăia pe ceva palpabil și util. Și vă plângeți de taxe, da` nu știți nici pentru ce-s, nici la ce vă ajută. Și pentru că așteptați să vă vină totul de-a gata, că tare-i bine când ai de toate fără să miști un deget. Și pentru că nici măcar ceea ce vi se dă nu știți să-ntrețineți. De aia.

Într-adevăr. Numai în România am auzit de atâția plângăcioși, nemulțumiți și nesimțiți.

Published: June 6, 2015 | Comments: 5