revelaţii

3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției – p.2

“Dacă ne înțepi, oare nu sângerăm? Dacă ne gâdili, oare nu râdem? Dacă ne otrăvești, oare nu murim?”
Întrebări scrise în secolul 16, când evreii erau marea problemă. Aceeași evrei care au scris Biblia după care vă luați acum, români creștini fiind, în secolul 21.

Spre deosebire de mulți dintre apărătorii familiei creștine și tradiționale, eu chiar am citit biblia aia. Am văzut ce scrie în ea, ba chiar mai mult, am și înțeles. Nu e nimic acolo care să instige la ură, sau la intoleranță. Sunt însă, destule pasaje care ridică-n slăvi incestul, femeia supusă bărbatului, dreptul părinților de a-și omorî copiii în numele domnului. Depinde ce citești și cum. Și, mai presus de toate, dacă ești dispus să crezi orbește în ea, sau dacă-ți poți da seama că, într-un fel sau altul, e doar o culegere de texte literare. Frumos scrise, într-adevăr, dar doar povești. La fel ca 1001 de nopți. La fel ca basmele vikinge sau legendele Olimpului. De ce nu le luați pe ele ca adevăr general valabil? Îs mai vechi și la fel de mustind de imaginație. Sau Kalevala. Sau poveștile din mitologia indo-europeană.
A, nu le știți? N-ați crescut cu ele? Nu vi s-au băgat pe gât și nu vi s-au prezentat cu titlu de religie? Îs la fel de imaginative ca dumnezeul ăla cu care amenințați în stânga și-n dreapta, că va trăzni toți păcătoșii cu fulgerul lui și-i va condamna la chinurile iadului celui veșnic. Cu singura diferență că nici una dintre zeitățile de acolo nu-și arogă dreptul de a se amesteca în viața publică, politică sau civică actuală.

Nici unul dintre zeii ăia nu s-a trezit că vrea, în numele lui, revizuirea unei Constituții. Nici unul dintre ei nu s-a gândit să se strângă semnături în numele lui sau să-și creeze regulile într-un stat fără religie oficială. Poate doar cei din statele musulmane, dar pe aceia îi condamnați că sunt înapoiați, păcătoși, barbari, violenți, îi judecați și le blamați faptele, vă desziceți de tot ceea ce promovează și aplică ei. Făcând, în numele dumnezeului creștin, aceleași greșeli ca și ei.

Dar nu despre educație religioso-mitologică era vorba.
V-ați ridicat cu 3 milioane de semnături împotriva unor oameni. Instigați la luptă, intoleranță și violență. Cel mai probabil, ați fi în stare să loviți, înarmați cu furci și topoare, îmbrăcați în portul tradițional românesc, în oamenii aceia. Le recomandați să se vindece, să-și ascundă sentimentele, sau să se care dracu` din țara voastră. Că n-aveți nevoie de murdăria noastră lângă voi, și lângă copiii voștri. Că necurățenia pe care o simțim și-o promovăm nu are nimic de-a face cu spiritul pur și curat românesc, ortodox. Că nu aveți nevoie să vă spurcăm țara, cultura, obiceiurile.

Mă-ntreb câți dintre voi știți că nu suntem un stat ortodox. Faptul că majoritate dintre noi am fost botezați, dând părinții bani buni la popă în momentul acela, fără să fim intrebați și fără să ni se dea de ales, nu ne face ortodocși. Faptul că figurăm pe-o listă, nu ne face ortodocși. Faptul că vă bateți cu pumnul în piept, și mergeți la biserică, și pupați moaște, și urâți tot ceea ce nu cunoașteți, sau nu înțelegeți, nu vă face ortodocși.
Există 17 culte religioase mari în România, plus cei care nu mai cred în nimic. România e un amalgam, și nici un sfânt n-o să facă vreo minune pentru a schimba lucrul acesta.

Mă-ntreb câți dintre voi știți că religia, nici o religie, nu instigă la violență sau la ură. Că nici una nu spune că ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră. Că nici una nu te pune să te uiți în ograda vecinului, sau în patul lui. Că religia e ceva privat, pe care-l ții în tine, nu pe care încerci să-l impui altora. Altfel, am fi în continuare la 1600 și am arde oameni pe rug, pentru că-ndrăznesc să gândească altfel decât turma. Și că, datorită lor, ăia care au ars pe rug, aveți voi voie acum să spuneți ce gândiți, aveți voi medicină care să vă vindece, aveți voi mașini în care să vă cărați curul când vă e lene să mergeți pe jos, și lista poate continua.

Mă-ntreb câți dintre voi înțelegeți că libertatea aia pentru care ați țipat și alții au murit în `89 n-avea nici o restricție. De aia s-a țipat, pentru că erau restricții. Pentru că atunci, dacă pupați moaște, erați băgați la închisoare. Și dacă te futeai în cur, pățeai același lucru. Atunci nu s-a strigat separat. Am țipat și pentru voi, la fel cum, poate, ați țipat pentru noi. Pentru o libertate nediscriminatorie. Nu pentru unii, ci pentru toți.

Mă-ntreb câți dintre voi chiar cunoașteți o persoană gay. În afară de ce v-au pus în fața ochilor cei care vor să vă spele pe creier. În afară de imaginile travesti de la parade gay. În afară de pericolul pe care vi-l descrie popa în biserică, și-n care credeți, la fel cum îl credeți când vă descrie draci cu coarne și copite, gata să sfâșie carnea de pe om și să smulgă pruncii nenăscuți din pântecele mamelor, după o povestire scrisă de Ioan Teologul, la începutul secolului I.

Câți dintre voi știți că suntem, înainte de toate, oameni. Care, la fel ca voi, vor să fie fericiți. Care respiră la fel, mănâncă la fel, se cacă la fel. Care nu sunt nici mai bolnavi psihic, nici mai predispuși spre depresie, decât oricare altul dintre voi. Care nu, nu aleargă să se fută, ci caută omul pe care l-ar putea iubi, indiferent de sex. Care nu e cu nimic mai dereglat decât tine, căruia îi plac persoanele de sex opus, dar să fie brunetă, nu blondă, scundă, nu înaltă, cu ochi negri, nu căprui, cu vocea subțire, nu groasă și, eventual, cu sâni mari, nu plată. Sexul persoanei pe care o iubești nu e decât un criteriu, la fel ca oricare altul. Nu e anormalitate. Și, la fel cum eu nu te judec pentru că-ți plac brunetele, cu ce drept mă judeci tu, că-mi plac femeile?

Câți dintre voi știți că nu din părinți gay, ies copii gay, ci din părinți hetero? Că frica aia a voastră, cum că un copil crescut în cuplu gay ar fi marginalizat, nu poate deveni reală decât dacă vă-nvățați copiii să îl marginalizeze? Că un act civil nu-mi dă decât drepturi civile, nu și religioase, în fața dumnezeului vostru, deci nu aveți de ce implica religia în Constituție? Că iubirea sub orice formă nu e de condamnat, pe când ura da? Că gay nu e egal cu pedofil? Că majoritatea actelor de pedofilie nu au fost făcute de persoane gay, ci de persoane hetero și, eventual, înrudite cu copilul în cauză? Că nu futem tot ce prindem? Că nu ne mângâiem mai des, sau mai lasciv, sau mai în public, decât orice persoană hetero? Că copilul tău nu devine gay dacă vede 2 persoane de același sex ținându-se de mână pe stradă, dar poate deveni bigot și închis la minte dacă nu-i explici obiectiv despre ce e vorba? Că nu ce se vede pe stradă strică societatea, ci lipsa unei explicații reale? Că mi-aș vedea de treaba mea, dacă n-ai insista să-mi intri-n viață, să-mi explici cum ar trebui, de fapt, să mi-o trăiesc? Că eu nu vin la tine, să te târăsc afară din biserică, cu toate că mi se pare stupid, retardat și înapoiat tot ritualul pe care îl urmezi, dar îți respect alegerea? Că nu vin în casa ta, să-ți explic cum ar trebui să te fuți, doar pentru că mi se pare simplist felul în care o faci, și insipid, și incolor, și inodor? Că pe tine, personal, nu te afectează cu nimic alegerea mea? Și nici pe copilul tău, dacă ai fi în stare să-i explici despre ce e vorba.

Că problema nu e la mine că sunt gay. Eu pot muri și mâine. La fel ca și tine. Eu pot pleca din țara din care cu atâta nonșalanță îmi spui să plec și mâine, la fel ca și tine. Problema e la tine. Tu ești cel care nu poate accepta o părere diferită. Tu ți-ai repudia copilul dacă mâine ar veni și ți-ar spune că e gay. Te-ar durea? Probabil. Dar n-ai ezita, pentru că aia e calea pe care o vezi tu dreaptă. La fel cum l-ai repudia dacă ar iubi o persoană de altă culoare, cultură, religie. Problema nu e că ar iubi o persoană de același sex, ci că ar iubi ceva diferit, ce tu nu poți înțelege.
A fi gay și a avea un act de căsătorie, nu e o amenințare la adresa societății. A fi hetero și a-ți respinge copilul pentru că nu face exact ce alegeri vrei tu, e.

Nu mai există demult calea cea dreaptă. Nu mai există demult legea să fim la fel. Demult nu mai e o amenințare diferitul. Altfel ne-am omorî cu pietre pe stradă, între noi.
Mă-ntreb câți dintre voi, cele 3 milioane, sunteți capabili să-nțelegeți asta.

Published: November 6, 2016 | Comments: 1

Jurnal de fumător în frig – p.2

Galați. Temperatura acum: 10 grade. Starea vremii: Cer acoperit.

Până să se dea legea antifumat, ieșeam în fiecare seară. Am ieșit și după ce s-a dat legea, c-a fost cald, și pe terase a fost voie să fumez.
Ieșeam de-o bere, două, ieșeam să mă destind după muncă, să văd fețe noi sau vechi, ieșeam pentru că, până la urmă, suntem animale sociale și mie-mi place societatea, chiar dacă, uneori, doar pentru a avea de cine/ce râde.
N-am ieșit în cluburi, astfel încât să intoxic cu fumul meu nociv dansatorii înrăiți care populau cluburile ca să se distreze pe ritm de bumți, să ardă calorii sau, pur și simplu, să se combine.
Am înțeles că nu e nici cinstit, nici elegant să fumez în restaurant, lângă nefumătorul care a vrut doar să mănânce, eventual neafumat de mine, sau de alții ca mine.
N-am ieșit nici în cofetării, nici în grădinițe, nici în biserici.
Am ieșit în baruri pentru vicioși inconștienți, ca mine, care vor să bea o bere și să fumeze un pachet de țigări. Pe ficatul lor, plămânul lor, portofelul lor.

Ultima oară am ieșit pe 24 septembrie.
Am mai avut o tentativă fugitivă, care s-a rezumat la o bere înăuntru, 3 țigări afară, vreo 45 de minute în total, pentru că era prea frig.

21 octombrie 2016.
(Și precizarea că eu nu ies cu nefumători, care ar putea fi deranjați de țigara mea. Eu ies cu fumători vicioși și inconștienți, aidoma mie).
M-am pregătit, fizic și psihic, să ies la o bere, două, în oraș. Fără să stau înăuntru, pentru a evita acel du-te-vino între bere, discuție, țigară. Pentru a evita, în plus, o răceală pe cinste, pentru că-năuntru e cald de te sufoci, și-afară e un frig decent încă.
Mi-am pus tricou, bigmen, geacă și vestă cu glugă.
M-am convins că nu e chiar atât de frig afară.
Mi-am zis că n-o să mor de frig tocmai eu, care încă port tricouri, în timp ce lumea a trecut la pulovere.
Am zis că nu-mi pică tresele să stau pe terasă, la unica masă ocupată, în timp ce înăuntru erau alte vreo două pline de nefumători prețioși.
M-am uitat cu atenție la restul barurilor din jur. Spre dezamăgirea mea, nu erau goale, cu toate că în nici unul nu se mai fumează. Nici pline nu erau, dar nu erau goale. Ori nefumătorii chiar au început să iasă în oraș, ori ceilalți fumători nu-s la fel de psihopați ca mine, și-au dat o șansă fumatului de nevoie, rapid, afară.

Cum a fost? Frig. Frig a fost!
Mi-a înghețat tricoul, bigmen-ul, geaca, vesta cu glugă, bașca picioarele, degetele și nasul. Dar am băut o bere. Și-am fumat. O, cum am mai fumat! Țigară după țigară, la singura masă ocupată de pe terasa rece, juma` de pachet am fumat, și-aș mai fi fumat și restul de jumate dacă nu s-ar fi terminat berea și n-ar fi fost îndeajuns de frig încât să am dubii în legătură cu a doua.

Înăuntru – 2 mese ocupate. Din când în când, câte un timid ieșind să fumeze rapid o țigară. ”Pneumonie” scrie pe fața ălora care au stat înăuntru de-o bere și-au fumat, din când în când, afară. Posibil ”răceală” pe a mea. Mă consolez cu gândul că răceala e mai puțin gravă decât pneumonia. Eu măcar am ținut stindardul.

Dacă nu se schimbă legea, posibil până dă primăvara și, implicit, căldura, să nu mai repet experiența. Decât dacă există terase cu heatere. Decât dacă se fac cluburi private sau ilegale, ca pe vremea Prohibiției. Decât dacă știți măcar o bodegă în care se poate fuma dacă nu legal, măcar permis. Decât dacă mă obligi.

Știu. Pentru tine, care mă citești, pot părea amuzantă. Sau poate că te gândești c-așa îmi trebuie, că-s un fumător inconștient, și-mi fac rău cu mâna mea. Sau poate-ți dorești să mor de cancer, că din cauza mea nu puteai tu să ieși în oraș, că peste tot puțea a țigară. Sau poate că te gândești că din ce cotizezi tu la CNAS sunt tratați bolnavii pe motiv de tutun. Sau poate ți se pare un moft că nu mai pot socializa, pentru că nu se mai fumează în public. Sau poate chiar nu-ți pasă.

Și, oricare ai fi, îți spun așa:
– Dacă e vorba de bani și cotizații eu, fumătorul cu carte de muncă, plătesc la fel ca tine taxe care nu-mi convin, și din banii mei se duc, fără voia mea, către ajutoare de șomaj cu care nu sunt de acord, către o biserică în care nu cred, dar pentru care tu te bați cu pumnul în piept, către salarii politice cărora nu le găsesc explicația și către un buget de stat care nu face nimic nici pentru mine, nici pentru tine. Cum din banii tăi se tratează boli cauzate de tutun, din banii mei se tratează multe cauzate de nesimțire. Nu ți-am cerut nici factura, nici rambursarea.
– Eu, fumător, n-am cerut niciodată ca-n toate spațiile publice să se fumeze. Fumător fiind, am fost de acord să nu se fumeze în nici o locație care servește mâncare. Sau prăjituri. Sau în care ai voie cu minorul. Luați-le și pe alea în care se dansează. Luați voi 90% din locații. Eu nu vreau decât 10% din locații. În care nu se mănâncă, nu se dansează, n-ai voie cu minori și, eventual, angajații sunt fumători care au semnat clauză, că știu în ce se bagă. Eu nu cer decât 10% din locațiile publice, strict pentru fumători care vor să bea bere.
Voi, nefumători, vreți tot.
Și tot fumătorii sunt nesimțiți.
– Dar nu e discriminare. Nu e discriminare să-i spui unui om unde și cum poate să se distreze. Că te poți distra și fără să fumezi. Tu poți. Eu nu. La mine distracție înseamnă să stau la o masă, de vorbă, și să fumez. Cum nu pot face asta din cauza legii, da, mă simt discriminată. Dar nu se pune, pentru că fumul meu deranjează nefumătorul care, de bună voie și nesilit de nimeni, ar intra într-un bar pe care scrie clar ”SE FUMEAZĂ”.
– Și, în plus, eu nu vin la tine să-ți bag țigara aprinsă-n gură, să te oblig să fumezi, pentru că mie aia-mi place și, din punctul meu de vedere, e amuzant și sănătos. Eu nu-ți impun ideea mea de plăcere și de sănătate. Tu da. Eu te accept, oricât de nefumător ai fi. Tu nu poți nici măcar să mă ignori.

Concluzia? E o plăcere să îngheți pentru alegerile tale.
Aștept cu nerăbdare propunerea interzicerii cu desăvârșire a fumatului, inclusiv în casa proprie.

Published: October 21, 2016 | Comments: 3

Jurnal de fumător în frig – p.1

Galați. Temperatura acum: 13 grade. Starea vremii: Cer în general noros.
Când am plecat azi spre muncă (da, am muncit sâmbăta), undeva pe la 9 jumate dimineața, era cald. Soare. Frumos.
La fel a fost și-n restul zilei.
La serviciu am fumat afară, în tricou, cu toate că aveam geaca după mine.
A fost o zi caldă, poate prima după o săptămână de ploaie, vânt și aproape ger.
N-am mai ieșit în oraș de săptămâna trecută, de când au început ploile, pentru că-n spațiile publice, în interior, nu se fumează și eu nu mă simt bine la o bere, în public, fără țigara aprinsă.
Așa că m-am supus legii și-am lăsat spațiile închise nefumătorilor, în timp ce eu am fumat la mine acasă.
Azi a fost o zi frumoasă. Caldă, cu soare. Poate chiar prima după o săptămână de ploaie. Prima care m-a făcut să ies, într-o frumoasă seară de sâmbătă, după ce toată ziua a fost decent de cald, în oraș.

M-am îmbrăcat bine. Știam ce riscuri îmi asum. Terasele încă sunt deschise dar, cu toate că toată ziua a fost cald, seara se lasă rece. Cumplit de rece. Așa că m-am îmbrăcat bine, să rezist unei seri de bere, pe terasă. Să las interiorul cald, pur și neafumat nefumătorilor, în timp ce eu – fumător – mă voi bucura de o bere pe terasa localui, bine îmbrăcată, dispusă să suport frigul moderat, doar pentru plăcerea de a sta la un pahar de vorbă în public.

Să fim serioși. Oricât de mult ți-ar plăcea să-ți bei berea și să-ți spui vorba în intimitatea unei petreceri private, în stilul anilor `90, din când în când îți place să duci aceeași discuție și-n public. Că-i publicul neparticipant, că mai vezi o față cunoscută, că-ți mai aduci aminte de ceva când vezi chelnerița care seamănă cu profa` ta de română din clasa a 5-a, parcă-i mai animat în public.

E frig. Ești fumător, nu mai ai voie să fumezi în baruri sau cafenele, te-mbraci bine și, într-o zi moderat de caldă, te duci să-ți porți discuția în public, pe-o terasă.

Am fost sincer dezamăgită să văd că, pentru c-a dat frigul, interiorul cafenelei erai plin. De nefumători, care s-au gândit să iasă, într-o frumoasă seară de sâmbătă, în oraș. Am fost dezamăgită pentru că am sperat că, venit frigul, locațiile de gen vor avea de suferit, din lipsă de clienți.
Din nefericire, interiorul era plin.
Azi s-a dus ultima mea speranță de a se regândi legea împotriva fumatului, pe motiv de presiune a patronilor de baruri, aflați în pericol de faliment. Pentru că înăuntru erau foarte mulți nefumători, deci nici urmă de faliment la orizont.
Din fericire, terasa era deschisă.
Azi am mai avut o speranță că viața mea socială va putea continua și atât timp cât e frig moderat afară, pentru că nu am fost singurul nefumător îmbrăcat bine pe terasă.

Totul a fost ok. Berea – rece și acidulată, frigul – suportabil, acoperiș – deasupra capului, în caz că ar fi început, din nou, ploaia. Până când.

Pe terasa mea, în frigul moderat în care îmi beam berea și-mi duceam conversația, pe terasa mea – unde respectam legea cerută de nefumătorii speriați că nu pot să respire aer curat și copiii lor se pot îmbolnăvi de cancer la plămâni, pentru că stau într-un mediu nesimțit de nociv, pe terasa mea – unde erau adunați doar fumători, tremurând în frig, să li se facă rușine pentru că au un viciu atât de împuțit și de periculos și bându-și berea, ceaiul sau ciocolata caldă, în timp ce nefumătorii stăteau confortabil înăuntru, la căldurică, unde au țipat atât de mult că vor să stea, ghiciți voi ce a apărut!

Copii! Au apărut copii. Copii în carne și oase, copii funcționali, care se alergau prin fumul emanat de țigara mea, pe care o fumam în frig, pe terasă, copiii nefumătorilor de dinăuntru.
Adică, în timp ce mami și tati, care au țipat sus și tare că fumătorii le îmbolnăvesc și poate le și omoară odraslele cu fumul lor nociv, stăteau înăuntru, la căldură, și se bucurau de-o seară fără fum în oraș, motivul îngrijorării se zbânțuia pe afară, prin fumul meu atât de condamnat.
Da, adulții stăteau înăuntru, departe de fumul de țigară. Copiii, nu.

După ce au făcut atâta tam-tam, că nu pot ieși-ntr-un local cu copiii după ei, pentru că fumătorii nesimțiți îi otrăvesc cu bună știință, și copiii lor nu-s în siguranță, după ce mi-au urat (da, mie, personal, ca fumător) să mor de cancer, că din cauza mea nu se pot ei bucura de-o seară pașnică-n familie, și-au pus palma-n cur, s-au așezat la șuetă într-un mediu interior fără fum și și-au trimis moștenitorii să se joace exact în fumul meu de țigară, emanat în mod legal, afară.

N-am nimic. Nu-s absurdă. Am mai zis, mi se pare ok să nu se fumeze în locuri în care se și mănâncă. Mi se pare normal să nu se fumeze în cofetării și lângă locurile de joacă. Mi se pare normal să existe locuri strict de nefumători. Mi se pare la fel de normal să existe baruri în care se fumează, unde prin ”bar” înțeleg loc în care n-ai ce căuta cu minorul după tine. Am zis toate astea.

Mi s-a zis că sunt eu absurdă, că-n lumea civilizată nu se fumează în interior, că trebuie să ne gândim și la nefumători, și la copii și, dacă vrem să mențimen acest viciu scabros, să suferim de frig și să ne mutăm pe terasă. Am făcut asta.

Dar când nefumătorul îngrijorat stă înăuntru, în spațiul pe care l-a cerut și l-a și cucerit, și-și trimite copilul afară, pe terasa pe care tot el a decis că eu am voie să fumez, mă-ntreb care dintre noi e nesimțitul.

Published: September 24, 2016 | Comments: 2

Retrospectiva săptămânii 8-14 august 2016

A fost o săptămână plină. Totul a fost disecat până la sânge. Când au ajuns la os, au continuat să taie, pentru că mai vine o săptămână. Da` așa, în linii generale, cam asta s-a întâmplat:

1. A murit regina Ana
Bine, ea, săraca, a murit pe 1 august. Faptul că au înmormântat-o de-abia pe 13, într-un august cald, în România, pe care a văzut-o prima dată undeva prin 1992, după ce-a trăit oriunde-n altă parte, e un amănunt insignifiant. Pe care s-ar putea să nu-l pricep din cauza faptului că eu nu-s os regesc. Dar a fost priveghi, și doliu național, și înmormântare cu fast și, bineînțeles, 2 tabere foarte bine definite:
Monarhiștii. Care n-au scăpat nici o ocazie, de la `89 încoace, să scoată-n evidență că singurul lucru care-i lipsește României pentru a fi cea mai șmecheră țară-n viață, e monarhia. Că să ne aducem aminte cum era înainte de 1947. Încerc să-mi aduc aminte. Păcat că a abdicat cu aproape 4 decenii înainte de a mă naște.
Antimonarhiștii. Ăia care au ales să denigreze un om mort, pentru simplul fapt că s-a măritat cu un rege abdicat. Și-am văzut comentarii urâte care, sincer, chiar nu-și aveau rostul. A fost, a făcut, s-a măritat, istoria interpretată în orice fel nu mi se pare o scuză pentru a arunca cu noroi în om. În pretenții, da.

Notă personală: Nici eu nu-nțeleg de ce se insistă pe ”regină”, în condițiile în care a fost soția unui rege care a abdicat, adică a renunțat la titlu, adică se bazează pe un titlu inexistent. Dar cum la români se poartă să faci orice pentru a ieși în evidență, pentru a nu pica de nesimțit și pentru a păstra, peste generații, neștirbit bunul renume de ”politicos” al poporului român, pot înțelege, oareșcum.
M-aș fi dus la înmormântare? Nu. Aș fi aruncat cu noroi în sicriu? Nu. M-a afectat cu ceva întreaga șaradă? Nici măcar.

2. Halep nu a participat la olimpiada de la Rio
Pfoailei! Panică între găini.
Bine, ea a anuțat încă din iulie că nu participă, a fost și atunci uragan dar, o dată cu începerea Jocurilor Olimpice, și-au adus aminte toți postacii că Halep a avut tupeul să se gândească la propria persoană, și nu la onoarea și mândria de a fi român. Da` cum și-a permis, dom`le, să nu ne reprezinte la Olimpiadă?

Românii dezamăgiți, mâncători de semințe, șomeri sau, pur și simplu, împătimiți ai tenisului, care n-au ținut în viața lor o rachetă-n mână, dar care știu clar cum trebuie parată o minge la fileu, care n-au făcut nimic nici pentru țară, nici pentru sport și care, eventual, stau pe ajutor social au lătrat peste tot că Halep e doar o pisi însetată de bani. Că cum adică pune un virus, înaintea naționalismului?

Notă personală: Că a avut chef de-o vacanță, că i-a fost frică de Zika, că n-a fost indeajuns de motivată financiar, e strict problema ei. Ea se antrenează, ea dă sau primește bani, ea își zdrelește genunchii pe zgură. Postacii n-au decât să se apuce de antrenamente și să reprezinte România la următoarele Jocuri Olimpice, dacă tot țin atât de mult la bunul renume al țării pe care o denigrează zilnic.

3. Echipa de scrimă, în schimb, a luat aur la Rio
Bravo lor! Ce onoare, ce mândrie, ce bucurie să fii român, când fetele alea au adus prima medalie de aur la Jocurile Olimpice, pentru România! Bravo lor! De 5 ori ”bravo”! Ce tari sunt românii! Au luat medalia de sub nasul chinezoaicelor! Să ne flexăm de 3 ori mușchii, o fandare în sufragerie, mai dă un pahar de bere, e bine să fii român, n-ai văzut cum au luat fetele noastre aurul? E o realizare istorică și, mai ales, colectivă. Că-s românce, mă, cumva înrudite cu fiecare din noi, deci victoria lor e și a noastră!
Nu ca sclifosita aia de Halep, care a ales cu bună știință să ne priveze de o victorie colectivă! Ce egoistă!

Notă personală: Faptul că fetele alea au luat aurul n-are nici cea mai vagă legătură cu tine. Nici măcar îndepărtat cromozomică. Să nu uităm, totuși, că dacă fetele alea se nășteau și creșteau în România și, pe la 20 de ani se decideau să se mute în China și să continue să scrimeze acolo, și-apoi participau la Olimpice sub steag chinez, și mai și câștigau, românul nu considera c-a câștigat China, ar fi fost ferm convins c-o parte din victorie aparține României. Că le-a născut.

Românul de rând preferă să nu facă nimic constructiv, dar să se laude cu ce au făcut alții, născuți aici. Brâncuși, Ionescu, Eliade. Lista poate continua nestingherită. Nu contează că i-au gonit din țară, contează că s-au născut aici. Și pentru naționaliștii statici, e de ajuns.

4. Firea a alocat 15 milioane din bugetul public pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Că n-o să fie doar lăcaș de rugăciune, ci ”un loc în care vor exista : cantină socială, școală de duminică, after school, bibliotecă, cabinet medical, sală de spectacole de muzică sacră, alte spații sociale, educaționale, culturale și spirituale.” Sub patronaj BOR. Adică la BOR se duc, în primul rând, banii ăștia. Nu la cei care ar avea nevoie de ei. Nu ca să se dezvolte, cantină, școală, cabinet medical în spații profi, cu personal special antrenat pentru chestiile astea. Nu. Într-un spațiu religios, a cărei construcție a păpat deja milioane de euro, care nu pot fi justificate pe hârtie. Dar nu-i nimic! Domnul a dat, Domnul a luat.

Notă personală: Religia e o alegere personală. La fel ar trebui să fie și banii băgați în ea. Banii publici sunt adunați să fie folosiți în scopuri publice, nu doar în scopuri creștin-ortodoxe. Că public e și musulmanul, și ateul, și evreul. Și banii lor se regăsesc în banii publici de care doamna ortodocsă Firea dispune după bunul ei plac. Religios ortodox.

5. Noapte sfântă la mânăstirea Nicula din Cluj
Grupuri-grupuri de credincioși au înghețat, s-au târât în genunchi și-n coate, s-au învelit cu saci menajeri sau au venit 150 de kilometri pe jos ca să aducă prinos unei icoane despre care, la 1699, se spune că a lăcrimat 3 săptămâni. La 1699!
Și eu care întrebam cum se adună bani pentru catedrale, sau cum 3 milioane de semnături.

Notă personală: Cred că poți face absolut tot ce vrei, atât timp cât nu dăunează celor din jurul tău. Dar oamenii ăștia au drept de vot. Și cred cu tărie că, dacă ar fi un referendum dacă să mă ardă sau nu pe rug, aș fi material pentru grătar. Și tu. Și tu, care taci și nu mă aprobi, de frică. Și voi ăia, mulți, a căror voce vi se aude, din când în când pe Facebook. Am fi un ospăț îmbelșugat, pentru ăștia care se târăsc în genunchi și-n coate, pentru iertarea păcatelor.

6. Fericirea lu` Elena Udrea
Să mor eu, dacă înțeleg de unde atâta isterie. Femeia și-a scris ”fericire” pe coloană, cu pixul și-a dat-o-n gânduri motivaționale. Așa, și?
Nici unul dintre voi n-a făcut, niciodată, vreo poză stupidă pe care a pus-o pe Facebook, nu? Nici unul dintre voi n-a cochetat cu ideea de a da share la Poptămaș sau sute de stupizenii inspiraționale, care circulă pe net? Nici unul dintre voi n-a pus o poză de care, dup-aia, au râs mulți, că era puerilă și retardă?

Da, Camelia, am avut, dar noi nu suntem persoane publice!
Câcat! Și, spre emfatizare, repet: câcat!

Ești pe Facebook, ești public. Poți s-o iei cum vrei: ori tu ești public, și-ai făcut chestii stupide, la rândul tău, ori Facebook-ul e spațiul privat în care te poți desfășura, și-atunci putea să-și scrie și Dalai Lama în frunte, și era problema ei.

Dar… dar.. Dar ești retardat să-ți consumi energia, să dedici pagini întregi și nervi gratuiți doar pentru că Elena a scris fericire. Că dacă o chema Elena Popescu te durea fix nicăieri, dădeai scroll în jos și uitai în secunda 2. Da` așa, e rost de scandal și hai s-o facem de câcat că face ce vrea ea, pe pagina ei proprie și personală. Matur!

Notă personală: Există un buton foarte important pe Facebook, și anume ”Ignore”. Dacă te deranjează cineva atât de tare, apasă-l. Dacă nu l-ai apăsat și te deranjează o chestie atât de banală și de 16 ani, ca ”fericire”, mi-e că ești mai blondă ca Udrea.

7. Femeia care nu s-a legitimat
A traversat printr-un loc nepermis.

Aici o să fac o paranteză necesară: era în 2007, zi de salariu. Primul meu salariu. Voiam să ajung mai repede acasă, așa că am traversat printr-un loc prin care nu era legal să traversezi. Nu știu de unde, pe partea cealaltă, a apărut poliția. Amendă! Primii bani pe care i-am cheltuit din salariu, au fost pe o amendă, pe motiv de trecere neregulamentară a străzii. 40 de lei pe atunci erau cam o zi și ceva de muncă. Aveam 23 de ani, am traversat pe unde nu era voie, m-au prins, m-au legitimat, am plătit. De atunci trec numai pe la trecere și, dacă e semafor, doar pe verde. 23 de ani.

Femeia cu pricina avea mult peste 23 de ani. Adică era, cumva, adult. A trecut ilegal. I s-au cerut actele. A refuzat să le prezinte. A fost luată la secție. Cu circul pe care, probabil, l-ați văzut cu toții.

Și tot polițiștii sunt vinovați. Că sunt alți hoți, mai mari, de prins. Bă, idiotule, ăia care i-au cerut actele, erau de la Rutieră. Hoții ăia mai mari, de care tot dai tu degeaba din gură, îs la Finanțe, Narcotice, Trafic de influență sau orice altceva. Mă-ndoiesc că are voie ăla de la Rutieră să verifice declarațiile de venit cot la cot cu agenții de la ANAF.

Notă personală: Legea nu se respectă prin comparație, legea se respectă, punct.
Ai furat 5 lei? Nu există ”alții fură miliarde”.
Ai aruncat un ambalaj de gumă pe stradă? Nu există ”alții aruncă containere în ape curgătoare”.
Ai depășit limita de 50km/oră? Nu există ”avem doar 51km/oră”.
Ai trecut pe roșu? Nu există ”da` alții trec cu 180km/oră pe roșu”.
Ai ieșit cu câinele la plimbare și n-ai adunat câcatul în punguță? Nu există ”da` maidanezii…” sau ”da` nimeni nu strânge după câine”.
Ai omis să-ți declari venitul suplimentar de 500RON? Nu există ”alții nu declară milioane”.
Ai încălcat legea cu 1 milimetru? Nu există ”da` era doar 1 milimetru”.
Că toate negocierile și lamentările astea duc exact spre răul ăla mare, de care vă plângeți ca să vă scuzați: nerespectarea legii, plus mită.
Deci femeia aia trebuia să tacă dracu` din gură, să scoată buletinul și să plătească amenda, pentru că a greșit. Iar toți comentacii justițiari de pe margine să nu existe, sau măcar să-și țină gura, că tot ei sunt ăia care se plâng că justiția nu-și face treaba. Dacă nu e vorba despre ei, bineînțeles.

Cât despre mine, ca să fie retrospectiva completă, aflați că-s bine, ceea ce vă doresc și vouă!

Published: August 14, 2016 | Comments: 9

Curs pentru pudibonde

Știe careva ceva despre vreun concurs pentru cele mai caste, pure și nonsexuale femei din lume? Se apropie termenul limită pentru înscrieri? Nu de alta, dar nu-mi explic avalanșa de pudibonde din ultimul timp, decât dacă româncele încearcă să intre în cursa pentru titlu.

Startul a fost dat de don`șoara aia care zicea că femeile n-ar trebui să se-mbrace provocator, că bărbatul e bărbat, se simte ispitit și ar putea fi viitorul soț sau poate deja soțul cuiva. Pe scurt, femeile-s curve, vor musai toți bărbații din jur și nici măcar 36 de grade de vară nu justifică niște pantaloni scurți, iar bărbații au o lipsă acută de creier, altfel încât le e oricum foarte greu să nu se arunce animalic pe toate femeile din preajmă, cu atât mai mult cu cât acestora li se vede decolteul sau piciorul bronzat.

Aș fi lăsat-o-n plata ei, sincer. Cu persoane din astea n-ai cum să discuți. Le poți desena, bate un cui în cap sau demonstra cu studii științifice că nu-i așa cum zic ele și tot la părerea lor vor rămâne. Că nu pot concepe mai mult.

Doar că au început să apară mai multe cu aceeași părere. Cu articole dezgropate de prin arhive, chestii proaspăt scrise sau pur și simplu păreri pe Facebook, denigrând total și iremediabil aparițiile feminine neîmbrăcate până-n gât, eventual și cu batic pe cap, că și ăla poate fi o ispită pentru bărbați și neplăcut în ochii domnului. Plus faza aia cu ”inteligența e invers proporțională cu aria părții de corp pe care o lași descoperită”.

Mă, să mori tu? Zi ”zău”, că altfel nu te cred. Deci mie dacă mi-e cald în pantaloni lungi, nu e recomandat, decent, feminin, ladylike și alte alea să-mi pun pantaloni scurți. Tre` să stau, să fierb în suc propriu, să iau foc literalmente, că altfel ori sunt proastă, ori sunt curvă. Și-n ambele cazuri, attention whore. Interesant. Nu m-am gândit niciodată la mine la modul ăsta, dar dacă o spun atâtea don`șoare, clar tre` să fie adevărat! Cât trăiești mai înveți câte ceva despre tine…

În nici un caz pudibondele n-o să considere abuziv, indecent sau provocator dacă îți pui poză cu tine borțoasă, cu burta goală la vedere. Sau alta, cu tine alăptând. Că aia e menirea unei femei: să nască. Plus că, dacă e borțoasă, mai slabe șansele să le fure bărbatul. Deci nuditatea însărcinată e ok.
Dar dacă ai pătrățele pe abdomen, picioare bronzate sau decolteu adânc, clar ești curvă! Clar ai ieșit la vânătoare! Clar te vinzi și-ți cauți self esteem-ul în numărul de like-uri primite.

Și-aici m-am pierdut total.
Facebook-ul e o rețea de socializare. Nici tu, dacă pui o poză c-un apus de soare, n-o pui acolo doar așa, pentru tine, s-o ai ca amintire. Că dacă era așa, n-o făceai publică. O pui să-ți dea alții like. Eventual să te măgulească oleacă despre ce ochi de artist ai, ce cameră bună, vrăjeli din astea care ori sunt lingușeli ori, la fel ca la orice poză, îs replici de agățat.
Diferența e că tu nu ai pătrățele pe abdomen, deci n-ai cum să le faci publice, așa că o arzi intelectual, cu apusul filozofic de soare. Eventual puțin rănită, c-un oftat prelung și-un text motivațional, gen ”tristețea e mai grea fără tine”.
Adică tu nu ești curvă, că n-ai fizicul potrivit, nu ești proastă, că te-a dus capul să apeși pe-un buton ca să-ți iasă poza, nu ești nici attention whore. De fapt, stai, după logica ta ești, că ai opțiunea de ”like”. Dar e ok să fii așa, pentru că e vorba despre tine. Restul să fie arse pe rug!

Revenind la pudibonderie.
Să nu se vadă decolteul. Să nu se vadă pulpele. Și glezna e încă în negocieri. Cum adică să porți dresuri? De ce să vorbești deschis despre sex? Cum adică să spui ”sex” cu voce tare? În public? Cât de stricată tre` să fii, să faci topless, stricato? Vai, dar Delia vorbește despre sex și băutură și ne strică copiii! Dar să nu acceptăm educația sexuală-n școli, că duce la pervertire! Și, cel mai important, să ne apropiem de cuvântul bisericii, să ne întoarcem la 1800 și să izgonim din noi această pervertire care se cheamă corp uman și instinct sexual.

La cum se prezintă din ce în ce mai multe femei la momentul actual, dacă e vreun concurs pentru cele mai caste, pure și nonsexuale femei din lume, din ce în ce mai multe românce au șanse să urce pe podium.

Published: August 12, 2016 | Comments: 6