revelaţii

Nonrevoluţia franceză

Libertate, egalitate, fraternitate… Lozinca asta mi-a însoţit adolescenţa. Credeam în ea; mi-a înflăcărat imaginaţia, m-a făcut să vreau să cred că poate fi o lume mai bună, era aşa, ca un ideal pe care ar fi trebuit să-l atingem. Aveam capul plin de fluturaşi şi de idei cum că suntem toţi egali; că putem face o revoluţie cum nu s-a mai văzut, una care s-o întreacă pe aia de la căderea Bastiliei, care să transforme peste noapte totul: oameni, fapte, obiceiuri. Mă gândeam eu aşa: că ar fi o chestie din aia măreaţă, că dacă am crede toţi în sus-numita chestie n-am mai avea probleme, că totul ar fi roz, fluturaşi şi albiniţe. Şi dup-aia am crescut.

Şi-am realizat că sunt doar cuvinte. Că da, e grozav şi salutar să crezi chestia asta, dacă vorbeşti despre “egalitate” în materie de pături sociale sau de grupuri distincte. Că merge dacă te referi la egalitatea dintre albi şi negri, bărbaţi şi femei, straight şi gay; rase, sexe, naţiuni; idei măreţe şi complicate. Da’ în nici un caz nu se aplică fiecărui individ în parte.

Aha, nu cred în egalitatea aia supremă, între toţi indivizii în parte. Nu cred că putem să ne ţinem fericiţi de mânuţe şi să pornim o horă imensă în jurul oraşului; nu cred că dacă suntem liberi suntem automat egali şi fraţi. Pentru că nu-mi doresc chestia asta. Sprâncene ridicate? Ştiu. Dar să mă explic:

Există multe persoane care nu-mi plac; din diverse motive. Unele pentru că nu-s sincere; altele pentru că sunt cu două, trei, cinci feţe; altele pentru că nu sunt originale; unele pentru că nu vor să gândească singure; pentru că le lipseşte partea de bun-simţ, pentru că nu se spală cu anii, pentru că te duc cu zăhărelul, pentru că nu pot lega două fraze inteligente una de alta, pentru că sunt enervante, pentru că mă calcă pe ficaţi, pentru că se lamentează tot timpul şi nu fac nimic pentru a remedia situaţia, pentru că te toacă mărunţel, pentru că-ţi scot ochii constant cu ceea ce ai putut să faci acu’ 5 ani, pentru că poartă pică, pentru că vor să te aducă cu forţa pe calea cea dreaptă, pentru că ţi-ar apăsa cu bocancul mai tare pe ficat atunci când eşti bas, pentru că nu s-ar sfii să te toarne pentru a-şi salva pielea, pentru că se ţin scai de tine, pentru că ţi-ar băga pe gât adevărul lor, pentru că, pentru că, pentru că.

Ei, şi-n ordinea asta de idei, de ce mi-aş dori egalitate şi fraternitate cu ele? Nu, nu mersi, zic. Nu sunt şi nici nu vreau să fiu egal şi frate cu tine. Reciproca e valabilă. Sunt convinsă că şi eu, la rândul meu, calc pe cineva pe bătături; sau pe ficaţi. De ce ar vrea acel cineva să fie frate şi egal cu mine? Păi, stai aşa, că deja e sânge pe pereţi. Nu pot fi egal cu cineva pe care-l dispreţuiesc, pentru simplul motiv că n-am chef să mă dispreţuiesc pe mine. Şi nici frate pentru că, în mod evident, dacă am fi fraţi, am împărtăşi aceleaşi idealuri şi acelaşi set de convingeri; or, se pare că nu facem asta. Deci, de te m-aş desconsidera, coborându-mă la rangul de egal cu tine?

Şi,pe de altă parte, eu nu sunt egal cu tine, om bun, care te gândeşti mereu la alţii înainte de a te gândi la tine; care te implici în acţiuni din care n-ai nimic de câştigat decât recunoştinţa altora; care vezi mereu doar partea bună a lumii, care mai crezi încă în umanitatea din fiecare, care crezi că oricine merită o a doua şansă, care faci mai multe decât mine, care tastez din spatele monitorului; care renunţi la parte din timpul tău pentru a-i face pe alţii să zâmbească; care ajuţi pe oricine, om, pasăre, animal; care chiar laşi ceva în urma ta, care nu construieşti imperii, dar ajuţi la ridicarea lor, care ştii că orice lucru se va întoarce împotriva ta, aşa că eviţi să răneşti cu gândul, fapta sau cuvântul; care eşti mai bun şi mai uman decât sunt sau aş putea eu fi. Şi nici n-ar fi corect să fii nevoit să-mi fii egal şi frate.

Aşa că libertate, egalitate, fraternitate, bullshit. Da, e înălţător să crezi în ele; da, sunau al naibii de bine pe vremea când mai credeam că tot ce zboară se mănâncă; dar, în realitate, sunt doar cuvinte. Frumoase, dar doar cuvinte. Şi doar asta or să rămână.

Pân’ la următoarea revelaţie, la bună vedere!

Published: March 26, 2011 | Comments: 23