revelaţii

Cum să slabesti fără efort. Cea mai ieftină și ușoară dietă din lume – p.2

Vrei să-ncapi în rochia ideală de mireasă? Vrei să stea costumul de baie pe tine ca pe manechin? Vrei să dai jos colăceii de grăsime adunați inestetic pe burtă, șolduri și gușă? Vrei să fii imaginea de pe podium, coperta revistei sau fata aia care face reclamă la haine XXS?
E simplu!
Uită de diete, sport, mâncat sănătos!
Urmând unul din aceste sfaturi simple, garantat vei ajunge la silueta ideală în mai puțin de o lună!

1. Nu mai mânca!
Nu, nu glumesc. Nu mai mânca. DELOC! Cel mai probabil, după o săptămână de nemâncat deloc, o să slăbești. Nu neapărat vizibil, depinde de cantitatea de grăsime de la care pornești, dar vei slăbi. Măcar 500 de grame. Chiar dacă simți impulsul de a mânca câtuși de puțin, abține-te. Nemâncatul, după o perioadă îndeajuns de mare de timp, va produce acele arderi de care ai nevoie ca să scapi de grăsime, fără sport sau dietă.
Bineînțeles, există mereu riscul de a leșina.
Problema e cu atât mai gravă pentru cei care nu locuiesc singuri. Dacă locuiești singur și urmezi sfatul cu nemâncatul, e posibil să slăbești, să leșini, și să mori, pentru că nu ai pe nimeni care să cheme ambulanța. Dar măcar mori puțin mai slabă.
Dacă, din nefericire, cheamă cineva ambulanța pentru tine și nu apuci să mori slabă, atunci e grav.
La spital îți vor băga mâncare cu de-a sila. Cartofi prăjiți prin perfuzie, fripturi și cârnați pompați direct în stomac, orice, numai pentru a te împiedica să slăbești. Întregul tău sacrificiu va fi degeaba.
Deci ai grijă! Dacă urmezi nemâncatul, asigură-te că nu știe nimeni și, mai important, că nu există nimeni care să cheme medicii. Medicii sunt dușmanii. Ei nu vor ca tu să slăbești.
Gândește-te puțin! Dacă ești slabă, n-ai probleme cu colesterolul, ficatul, inima, nu prezinți risc de anevrism cerebral sau atac de cord, deci le iei, practic, pâinea de la gură. Nimeni nu vrea să fie șomer! Tu, cu grăsimea ta, sau cu potențialul atac de cord/comă din cauză de înfometare, hrănești familiile medicilor! Copiii medicilor nu ar avea ciocolată, jucării, haine, pe bune, n-ar avea nici pâine după care să bea apă și, probabil, nici apă curentă, pentru că n-ar avea cu ce să plătească întreținerea dacă tu, cu grăsimea/leșinul tău, nu i-ai întreține.
Oricum ar fi, că ești dispusă sau nu să slăbești prin înfometare, ferește-te de medici!

2. Redu porția la jumate
Că mănânci 12 hamburgeri pe zi sau doar 30 de sarmale, redu-le la jumate!
Știu. E greu. E greu să nu mai mănânci tot frigiderul într-o seară, și să fii nevoită să mănânci doar jumate din el, mai ales când e ghiftuit ca în a 2-a zi după ce iei bonurile și salariul.
E greu să nu mănânci felul 1, 2 și desert și să te mulțumești cu doar jumate din felul 1, jumate din felul 2 și jumate din desert. Pentru că n-aș îndrăzni să spun să renunți și la desert. Chiar dacă juma` din felul 1 oricum ar hrăni un sat mic din Africa.
În primele zile e posibil să simți un soi de sfârșeală. Ca un soi de leșin, asemănător cu cel de la punctul 1. Nu te panica! Nu chema medicii! Să ne aducem aminte că medicii sunt dușmanul.
După prima săptămână, poți reduce la jumate jumătatea deja redusă. Sfârșeala va fi de nesuportat. Cu puțină voință, treci și de stadiul ăsta.
După încă o săptămână, redu din nou.
Ai câteva opțiuni simple:
– începi să slăbești.
– după 2 săptămâni renunți, pentru că oricum e degeaba, că ai văzut tu că n-ai slăbit decât 1 kil și e prea mare chinul pentru 2 kile pe lună. Te înfigi în frigider și de acolo ori ieși singură, cu 5 kile-n plus, ori te scot ei cu ambulanța, că ai băgat prea mult, prea repede, ai făcut indigestie, pe motiv de grăsime n-ai putut ieși la timp din frigider, ai vomat locco și ai murit înecată în propria vomă. Măcar se va putea spune despre tine că ai murit eroic, încercând să slăbești.
– ai atât de multă voință încât reduci până la cantitatea de la punctul 1. Recitește ce se întâmplă.

3. Mănâncă doar chestii care conțin grăsimi. Mai ales dacă ai probleme cu colesterolul. E dovedit științific că grăsime pe grăsime se arde. Roagă-te doar să se ardă înainte de a face infarct.
Nu uita să excluzi total carbohidrații și zaharurile. Doar de la ei te-ai îngrășat până acum. Dar exclude-i de tot. Pe viață. Există mereu posibilitatea să faci cancer de colon sau osteoporoză, dar măcar ești slabă când le faci.

4. Recompensează-te! Ține dietă 5 zile pe săptămână, și-n week-end mănâncă tot ce-ți trece prin cap! Absolut orice, în orice cantitate. Totul se va arde, în următoarele 5 zile în care te vei înfometa. Matematic vorbind, 5 e mai mare ca 2, deci logica e irefutabilă. N-ai cum să dai greș, pentru că matematica e o știință exactă. Nici măcar nu-ncerca să-ți bați capul să calculezi, totuși, că-n week-end ai băgat calorii cât pentru o lună. Astea-s detalii.

5. Nu face sport. Nici vreun alt fel de mișcare. Sportul e pentru fițoși care vor să se dea mari ce corpuri tonifiate au, în timp ce se înfometează. Sportul nu ajută la nimic. Nici mișcarea. De fapt, faci îndeajuns sport mișcându-te de pe canapea la baie și din bucătărie în frigider. Minimum 30 de minute pe zi, recomandă medicii. Dacă stai să aduni, de câte ori te duci la frigider, faci măcar o oră. Plus cât te apleci să te-ncalți ca să te duci la magazin, plus câte click-uri dai pe comp, dacă mai adaugi și câte un duș din când în când, deja faci mai multă mișcare decât trebuie. Nu vrei să te extenuezi. Sportul e pentru cei care n-au îndeajuns de multă voință să facă mișcare în propria casă.

6. Ia pastile, ceaiuri și siropuri minune de slăbit. În timp ce mănânci absolut orice îți poftește inimioara. Eventual, combină-le între ele. Știu că majoritatea specifică faptul că nu își fac efectul decât dacă adopți și un regim alimentar adecvat, dar dacă le combini între ele, ce nevoie mai ai de regim? Gândește simplu: la 3 soiuri de pastile combinate cu ceaiuri și la cât promit ele, deja arzi mai mult decât mănânci. Nu mai sta pe gânduri! Mai ia-ți o felie de tort! Nu uita înainte să bei un gât de oțet de mere, că accelerează metabolismul. Ba chiar poți fi rebelă! Dacă bei toată sticla, poți mânca tot tortul! Ce mai aștepți? Noroc!

7. Îmbrățișează-ți grăsimea și cultiv-o! De menționat că această metodă merge numai și numai după ce te-ai măritat, deci nu trebuie să te mai chinui să încapi în rochia de mireasă. Acceptă că ești grasă. Acceptă că nu poți avea un tort în frigider mai mult de 6 ore, pentru că nu suporți să-l știi acolo, fără să-l ataci. Acceptă că 2 kile de cartofi prăjiți la o masă, plus 4 ochiuri, plus 2 cârnați e o masă sănătoasă pentru o persoană, și tu gătești pentru 2. Acceptă-te și iubește-te așa cum ești. El, cel mai probabil, te încurajează. Sunteți deja o familie. Vă construiți grăsimea în 2. Unii își sporesc contul comun în bancă, voi vă sporiți kilogramele comune. Chestie de priorități. Și ce dacă nu mai ești slabă? El te iubește oricum, pentru că oricum nu mai are cum să te vadă. N-a orbit. I s-au acoperit ochii cu pungi de grăsime. Dar ce frumoși și zvelți erați când v-ați cunoscut! Unii se iubesc încă, la 90 de ani, și se văd la fel de frumoși ca-n tinerețe. Voi vă vedeți la fel de slabi ca acum 2 ani. Chestie de priorități.

8. Ai glandă. În mod normal, cu toții avem glandă. Adică există acolo, doar dacă n-ai extirpat-o pe motiv medical. Dar tu ai o glandă mai specială, care te face să te-ngrași fără motiv. Cu aer. Și cu cele 2 pizza asezonate cu 3 litri de bere și 5 eclere pe care le consumi pe zi. Dar e de la aer. Și de la glandă.
Dacă ai glandă, recomand să nu faci nimic. Oricum nu poți slăbi. Nu ține regim. Regimul îți poate da mai tare glanda peste cap. Ba chiar mănâncă mai mult, e dovedit științific că nu te poți împotrivi glandei. N-ai vrea ca, din cauză de vreun regim ciudat, să ți-o dai și mai tare peste cap. Nu te poți juca cu medicina în halul ăsta. Mănâncă și dă vina pe glandă. Măcar lumea nu te va judeca că ești obez, dacă știe că ai glandă. Și-ar atrage bad karma dacă ți-ar sugera un medic, un regim, un tratament. Ești safe. Nu trebuie să slăbești. Ai glandă.

9. Specifică oricui că ești la dietă. Nu contează că ești, sau nu. Simplul fapt că spui că-ncerci să slăbești va arde câteva calorii. Dacă discuția se întinde și reușești să explici cât de tare încerci tu să slăbești, și cum te chinui, sfaturi, rețete, vise pofticioase – încă niște calorii arse. Miști degetul pe telefon ca să-i arăți interlocutorului ce dietă urmezi? Alte calorii. Mai miști puțin din picior cât ăla își expune punctul de vedere? BANG! Alte calorii. O discuție de genul ăsta, repetată absolut oricui, te scapă garantat de măcar 100 de calorii. Posibil să te scape și de prieteni, amici, cunoscuți, care se satură să te audă vorbind, dar rămânând în continuare cât balena, dar nu e grav. Dacă nu mai iese nimeni cu tine, nu mai ai nici un motiv să slăbești. Te poți îngrășa liniștită în continuare. Și când mori de grăsime, oricum or să vină la-nmormântare. Probabil or să se simtă prost că nu te-au ascultat la timp. Tu mori o singură dată, ei au remușcări toată viața. Who`s the bitch now?

10. Treci la veganism. Nu e o dietă, e un mod de viață. Repetă-ți asta, în timp ce-nveți fraze specifice, gen ”laptele de vacă e rău, pentru că vacile au fost dresate de-a lungul secolelor să dea lapte la comandă”, ”ouăle nu sunt bune pentru că reprezintă ciclul găinii și știi cât suferă o găină când scoate un ou?” sau ”mierea de albine e rezultatul sclavagismului la care sunt supuse acestea de către om”.
Le-ai învățat? Te-ai convins că ești un om mai bun, pentru că ești vegan? Datorită ție omul va putea trăi în comuniune cu natura și, bonus, mai și slăbești.
Veganismul vine din convingere, mai ales că, înainte de a avea nevoie să slăbești, n-aveai nici o problemă în a tăia porcul sau a rupe cu mâinile goale gâtul unei găini. Dar acum ești un om nou. Schimbat, grație acestei filozofii. Nu e nevoia ta de a ține o dietă, e doar lumina universului care s-a pogorât asupra ta. Că vine cu promisiunea unor kile în minus și că nu te poți abate de la regulă pentru că s-ar putea să fii linșat de câteva sute de alți vegani împătimiți ca și tine, e un mizilic.
Repetă după mine: ești vegan din convingere, nu pentru c-ai văzut că toți veganii sunt slabi.

Acestea fiind zise, sper că cea mai ieftină și ușoară dietă din lume va fi cuiva de folos.
În încheiere, spun doar atât: în nici un caz nu vă lăsați convinși de șarlatanii care spun că, pentru a slăbi, ai nevoie de voință, un regim alimentar sănătos, mulat pe stilul de viață și metabolismul fiecăruia și de oleacă de sport. Vor doar să vă subjuge, să facă buzunarul gros la medici și, cel mai probabil, să vă facă să dați bani degeaba pe prostii.
Fiți mai deștepți ca ei!

Published: June 3, 2016 | Comments: 10

Probleme pe care le ai când vrei să schimbi locul de muncă

Am stabilit deja că sunt corporatist. Eu, și majoritatea cunoscuților.
Că e o firmă mai mică, mai mare, dă ciocolată gratis, sau face constant team-building-uri care par foarte amuzante și instructive, că n-au primă, sau nu primesc bonuri de masă, că se stă cu biciul pe ei, ca pe plantație, sau e relaxare plătită, tot corporatiști îi cheamă.

Meseria generației. Și boala ei.

Inclusiv ăia, pe care ți-i dau părinții drept exemplu că s-au mutat la Cluj și au salariu de 6000 de euro pe lună, și tu de ce nu poți să te muți la Cluj, să ai și tu salariu așa de mare, tot corporatiști sunt. Majoritatea foștilor colegi de liceu/facultate, majoritatea amicilor întâmplători sau a cunoștințelor strict de Facebook, tot pentru o corporație lucrează. Sau au lucrat. Sau au cochetat cu ideea.
Restul – îs ori fericiții care fac ce le place, în condițiile impuse de ei, ori ăia care lucrează în construcții, ori șomerii. Sau ăia care trăiesc din alocația copiilor, da` pe ăia nu-i băgăm neapărat nici măcar la ”cunoștințe întâmplătoare”.

Dar sunt corporatist. Fac parte din sistem de ceva timp. Uneori am impresia că sistemul există doar pentru că-l țin eu pe umeri. Tot sistemul. Alteori îmi fac probleme de conștiință că sistemul sanitar, legislativ sau economia întreagă nu merg cum trebuie pentru că nu le țin eu stabil pe umeri. Că aș putea să fac mai mult. Să muncesc mai mult, să țip mai tare, să mă agit mai mult. Să fiu schimbarea pe care o vreau în lume. Primul pas. Câcaturi din astea motivaționale.
Îmi trece rapid, oricum.
Că-mi aduc aminte că mi s-a tocit fundul de atâta stat pe scaun. Mi s-a găurit retina de atâta comp. Mă doare spatele de la același scaun și același comp. Am nevoie de un maseur profesionist care să se ocupe 8 ore, cât stau la muncă, de junghiul din omoplat.

Și-mi aduc aminte că aveam planuri de cucerire a lumii. Că voiam să schimb totul din fraze bine plasate. Că voiam să fiu arheolog, și avocat, și jurnalist, și orice care să conteze mai mult decât pentru ștatul de plată la început de lună. Că voiam să fac totul din plăcere, și pasiune, în termenii mei, fără să mă gândesc la facturi, să fie nu o meserie/job/loc de muncă, să fie ceva care chiar să mă reprezinte. Pentru care să mă trezesc luni dimineața fără să-mi spun ”Fuck! Iar e luni!”

Așa că, periodic, ajung să-mi schimb locul de muncă.

Primul pas e simplu : îți dai demisia. Vorbești cu managerul, îți anunți preavizul, semnezi un teanc de acte și, în funcție de firmă, în 20 de zile (sau mai puțin, dacă ți se acceptă fără preaviz) ești liber să-ți urmezi visul noncorporatist.

A se nota că, de obicei, primul pas e, de fapt, ultimul.

Ok, îți dai demisia. Presupunem cazul fericit, în care n-ai de plătit chirie, rate, prea multe facturi, și nici nu mănânci într-atât de mult încât să nu te saturi cu câte o masă pe zi pe la prieteni, rude, cunoștințe.
Nici nu fumezi pentru că, dacă de-o masă te lipești ușor, de țigări nu-ți dă nimeni bani.
Care-i planul?

Simplu:
Ce știu să fac? Să scriu. Știu să scriu, să mă joc cu diverse programe la un nivel mediu, vreo 2 limbi străine, învăț repede, am carnet de conducere, știu să vorbesc, să te conving, să te contrazic, să te enervez, să-ți dau sfaturi (pe care nu le-aș putea aplica pe mine, dar știu să le dau), cultură generală, muzică, filme, să fumez, să citesc.
Ce pot realmente să fac? Deocamdată, în nici un caz să conduc. Am carnet de mai bine de 10 ani, n-am condus decât o singură dată.
Ce aș fi dispusă să fac? Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Să nu-mi spui ce să fac. Să nu-mi impui ora la care să ies în pauză. Să nu trebuiască să am răbdare, dacă nu am chef. Să nu mă bați la cap. Să mă plătești la timp. Bine. Să nu fie politețea elementul cheie. Nici ținuta office. Nici să mă pui să port fustă. Sau să-mpart pliante în poștă. Să nu-mi pui program fix. Să hotărăsc eu cum, unde, cât muncesc.
Știu! Mă apuc de hand made! Lucrez cât vreau, când vreau, chiar și noaptea dacă-mi tună, e frumos, e relaxant, și mai ies și bani din asta.
Și-mi iau talentele la puricat.
Știu să cos? Știu! Aș putea și împleti? Aș putea! Cu oleacă de exercițiu, m-apuc de făcut cercei, brățări și coliere. Din ațe, pietricele, piele și orice material original. După adunat materiale, făcut proiecte, planificat cum sparg piața cu produsele mele inedite, 3 noduri mai târziu îmi dau seama că n-am răbdare. Chiar n-am.
Știu să desenez? Ce desenat, că orice mai mult de-o linie dreaptă e chin. Și nici aia nu iese dreaptă decât cu rigla.
Știu! M-apuc de scris advertoriale! E simplu, e frumos, îmi place să scriu, ba chiar îmi place și partea aia de cercetare din spatele advertorialelor. Perfect!
Și examinez piața. Nici advertorialele nu mai sunt ce erau odată, dacă n-ai avut inspirația să-ți creezi o piață de clienți de acu` câțiva ani. Acum, începător, îți iei undeva la 20 de lei/text. Dacă ai noroc. Păi, și? 20 de aici, 20 de dincolo, se adună. Da` eu nu vreau să scriu texte de 20 de lei. Să fim serioși, pentru banii ăștia, nici calitatea nu mai e ce era cândva. Plus că-mi pierd cititorii de idei, care or să se plictisească să vadă 20 de bălării publicitare, scrise-n vârful tastaturii. Calitate, nu cantitate vreau.
Se scot posturi la primărie. Alea-s bine plătite, tre` să-nveți puțin și dup-aia, viață! Program 8-16? Da` cu ce-am greșit, în viața asta sau în viețile anterioare? Plus oameni cu care tre` să interacționezi drăguț, alții pe care tre` să-i suporți, chit că vrei să le faci masa guler. Nu.
S-au scos posturi la penitenciar. Mișto. Interacțiune, bani, program flexibil, mediu nou, te implici în reeducarea oamenilor, șmecherie curată. Dacă proba fizică n-ar fi eliminatorie, și rezistența obligatorie. Dacă n-aș avea tatuaje la vedere, la ținuta de vară. Dacă n-aș intra încă înainte de a-mi da seama de toate astea în paranoia, că dacă superi pe cineva de acolo, îți montezi ușă dublă și te uiți toată viața peste umăr, să nu te taie cel căruia nu i-a plăcut cum te-ai uitat la el într-o oareșcare dimineață. Nu.
M-apuc și fac un curs. De formator, mediator, consiliere, medic, avocat, orice. Și dup-aia-mi fac firmă specializată, și sparg piața! Aha. Te-ai uitat câte cabinete particulare există deja? De orice. Cum spargi o piață deja spartă?
Ce-ai terminat? Jurnalism? Te faci ziarist! Aha. În Galați. La cele 2-3 publicații pe care le-ai testat deja din liceu. Adică acum mai bine de 10 ani. Și ai decis că nu-ți place politica pumnului în gură. Deci nu.
Știu! Radio! Te costă nimic să-ți faci radio pe net. Vrăjeală. Mori de foame în 3 luni.
Te costă de la 5000 de euro în sus să-ți faci radio profi. Îi ai? Nu. Dacă i-ai avea, i-ai investi știind că, cel mai probabil, dai chix? Nu.
Bagi dosar la Fonduri Europene. Cu o idee inedită. La cât e de inedită, merge în Galați? Nu.
Te apuci de comerț. Mic, gen consignație. Să nu mă pui să conduc. Să nu mă relochezi cine știe pe unde. Să nu mă pui să lucrez în program inuman de mai devreme de ora 12. Să nu mă pui să lucrez mai mult de 8 ore pe zi. Hai, fă-le 6. Să nu mă trimiți pe teren. Nu.
Învață programare IT. E scurt, e ieftin, e bine plătit după, îți alegi programul. Aș putea să-nvăț. Aș putea. Nu mai vreau. Plus că nu mi-ar plăcea. Ar fi o chestie făcută strict pentru bani. Realul nu e de mine.

În momentul de față, aș putea face multe. Chiar aș putea. Vreau să le fac? Da. Și nu.
Sunt într-o zonă de confort? Sunt.

Când vrei să-ți schimbi locul de muncă, este esențial să te-ntrebi dacă, în momentul în care te vezi semnându-ți demisia (fără să știi clar că te duci la locul de muncă ideal – pe care dacă l-ai găsit, esti norocos, norocosule!), ești dispus să faci toate sacrificiile alea mici, pe care înainte nu trebuia să le faci: timpul tău, prea mult timp, bani care nu vin regulat, program, ce te face fericit, o să mai ai timp/chef/bani de-o bere.

Și, de obicei, n-o să mai ajungi la primul pas.
Eu știu. Eu am fost acolo. Am semnat. M-am întors. Mă mint că n-am pastă-n pix să semnez din nou.

Published: May 11, 2016 | Comments: 22

Portretul țăranului român – p.2

Prin `70-`80 tot țăranul de la sate s-a mutat în Galați. Că le dădea Combinatu` apartamente, și salarii bune, și spor de toxicitate, și lapte praf gratis.
Toate buletinele de Pechea, Independența, Liești și compania au devenit, peste noapte, buletine de Galați.
Toate progeniturile foștilor pecheni, independențeni și lieșteni au devenit, ca prin miracol, gălățeni.
Dacă-i întrebi, pe părinți sau pe copii, de unde sunt, or să-ți spună că din Galați. Că le-a făcut Combinatul ”cetățenie”. Și-or să se considere la fel de gălățeni, sau poate chiar mai decât ăia, care sunt de cel puțin 4 generații știute aici.

Nu asta ar fi o problemă. Că-s tolerantă, și-nțeleg de ce ai vrea să pari orășean. Chit că te miros de la distanță. Mai ales că te miros de la distanță.
Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.

Trecem rapid în revistă părțile minore:
– Țăranul de oraș o să te urască dacă ții animale în casă. Chit că le crești, îngrijești și hrănești din banii tăi. El nu o să-nțeleagă de ce ai vrea să ții în casă un animal care ar trebui fie să păzească gospodăria, fie să vâneze șoareci. Și care mai lasă și păr. Și care te mai costă și bani. Apartamentul trebuie să fie intact, țiplă, lună de curățenie și, dacă se poate, plin de copii, nu de animale.
– Țăranul de la oraș nu o să-nțeleagă de ce nu-ți gătești oala cu ciorbă și cazanul cu fasole. De ce preferi să mănânci ”uscături”. De ce nu te-mbuibi la fiecare ocazie, unde ”ocazie” înseamnă orice sărbătoare din calendarul creștin ortodox, bașca ziua ta, a consoartei, a lu` nașu`, a lu` nașa`, a lu` cumătru , cumnatu` și tot neamul lor cel neadormit.
– Nici de ce nu ai lista aia mare, cu tot neamul lor cel neadormit. Poate pentru că la oraș se făceau maxim 2 copii de căciulă, nu minim 6. Poate.
– Nu o să-nțeleagă de ce cheltui baniii, în loc să-i agonisești. Și, mai ales, pe ce. Pe mofturi! Când ai putea să-i strângi, să-ți faci moșie. Cont gras în bancă. Moștenire pentru urmași. D`astea.
– De ce să cumperi o pizza, când poți s-o faci acasă? Mai multă, și mai ieftină. Și asta se potrivește la orice. De la murături, la salam, de la plăcintă, la cremă de față. Orice poți produce în bătătura proprie, înseamnă un bănuț în plus în cont.
– Singurul loc unde n-o să se zgârcească în a cheltui, va fi casa. Cea mai mare combină frigorică, cea mai tare plasmă, cel mai șmecher parchet, cea mai încăpătoare cămară, cel mai nou model de mașină de spălat, cea mai pizdet mobilă. Nu contează că mănâncă zacuscă 4 zile pe săptămână (din recolta proprie de vinete, ouă și ulei) și tocăniță de cartofi în rest (cartofi – producție proprie, ulei, ceapă și roșii – la fel). Are casă mai lucioasă, modernă, pusă la punct decât a ta? Are! In your face, orășean sărac ce ești!
– O să te acuze că speli duminica/de sărbători, chit că nu împărțiți nici aceași mașină de spălat, nici același apometru.
– O să se laude și-o să fie adânc gâdilat în orgoliu când o să-ți povestească că vara lui de-a doua, după mătușă, muncește în străinătate, unde câștigă de X ori mai mult decât tine, aici. Nu el. Vara lui de-a doua, după mătușă. DIN STRĂINĂTATE!
– Plus toate câcaturile alea mici: nu-nțelege de ce nu te duci la nunți/botezuri/înmormântări, când el nu ratează nici una, chit că se ruinează; de ce nu porți pantofi eleganți cu vârf ascuțit și nu-ți faci sarmale în cap; de ce nu ești fan ”noră pentru mamă”; de ce bei bere, nu vin de țară; de ce nu plătești pentru un titlu; de ce nu primești cu popa; de ce nu-ți faci conserve pentru iarnă; de ce nu-ți place găina de țară; sau carnea de porc cu grăsime; de ce nu îți cumperi mașină; și, până la urmă, ce-ai de gând să faci cu viața ta, dacă la peste 30 de ani nu ești măritată, și n-ai încă măcar un copil în plan?

Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.
Și-a cumpărat omul apartament la parter.
Nimic bizar, până nu-ți dai seama că omul e țăran. Din ăla, de și-a luat cetățenie odată cu Combinatul.
Cum îți dai seama?
Întâi împrejmuiește cu gărduleț viu spațiul public din fața blocului. Și-ți zici că e normal, că poate vrea să aibă verdeață la vedere.
Dup-aia, gărdulețul viu e înlocuit de altul, cam de 1 metru, de fier forjat. La care se adaugă încă 1 metru în înălțime. Fier forjat. Se acoperă cu plastic din ăla, de nu trece nici musca prin el.
Pe toate cele 3 părți la care, în ograda lu` tacsu`, ar fi fost moșier.
Se mai adaugă și a 4-a parte de gard, ca să delimiteze total și iremediabil PARTEA LUI de restul blocului.
Balconul îl transformă în bucătărie de vară.
Pe care o transformă în marchiză.
Pe care o transformă în cazemată.
Cu gratii, și cu alarmă cu abțibild, pe care o vezi clar că e protejată de nu știu care firmă de pază și protecție. SĂ NU ÎNCERCI SĂ-L FURI!
Dărâmă copaci, scoate flori și, nu în ultimul rând, delimitează clar o bucată în bucata aia deja delimitată, pe care O DESȚELENEȘTE! Cu mașină din aia care bârârie, și desțelenește pământul.
Probabil vrea să planteze păpușoi. După cum arată ”curtea”, mai în spate vrea să facă poiata și cotețul porcului. Că acolo n-a pus decât gard. Noroc că apartamentele au baie în casă. Dacă n-a transformat-o în cămară. Și vrea să-și facă privată-n fundul curții.
Fiecare zi e o nouă dilemă: ce-și mai construiește vecinul? Un hambar? Un grajd? O să aducă și vaci? Sau o să se limiteze la câinii cărora deja le-a făcut cușcă în curte? O să fie un moșier amabil? Sau o să aducă șerbi să-i adune via, în timp ce le pune botniță, și-i lovește cu biciul?

Partea aia de grădină din jurul blocului aparține primăriei. Tre` să fii un țăran tare prost, sau un țăran cu prea mulți bani încât să-ți imaginezi că poți s-o transformi în curtea din fața casei. În mijlocul orașului, la bloc. Oricare ar fi varianta corectă, tot țăran.

Published: April 27, 2016 | Comments: 23

Despre smerenie

A expirat faza cu legea antifumat. Aia care a transformat realitatea și realitatea virtuală într-un câmp de luptă între fumători și nefumători. Sărit la jugulară, aruncat cu blesteme, sânge pe pereți, a dat primăvara, promisiunea unei schimbări de lege, totul a reintrat în normal.

A fost de ajuns o melodie de câteva minute, cu un mesaj simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum pentru ca totul să redevină câmp de luptă. Imposibil să n-o știți. De câteva zile-ncoace tot netul vuiește de păreri pro și contra religie, pro și contra Taxi, pro și contra lemn.
Că e satanistă. Ba e atee. Ba e catolică. E comandată. E propagandă. E metodă de a atenta la integritatea neamului românesc. Trădători de țară. Non valori muzicale. Afoni. Lipitori. Profitori pe subiect. Afurisenii. Trei cruci. Anateme. A, da, și injurii. Că fără injurii nici o tabără nu se simte destul de cu 3 coaie. Nici măcar aia ultrareligioasă, care a uitat că nu e bine să dorești răul aproapelui.
Dă-i până nu mai mișcă, că s-a pus în calea vrerii lui dumnezeu și-a catedralei sale! Dă-i până-l umpli de sânge, dă-i până-i arăți că dreptatea domnului se face cu pumnul, nu cum scria pe undeva prin Biblie că se face cu bunătate. Ce-ți trebuie chiar să știi ce scrie-n cartea aia, dacă poți să-l pui pe antichrist cu botul de labe dându-i la ficați? Dă-i!

Am văzut videoclipul.
Poate sunt incultă muzical, dar mie mi-a plăcut.
Poate sunt și pseudo-intelectuală, dar mi-a plăcut și mesajul. Simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum, dar e dovedit științific faptul că unele chestii trebuie repetate de mii de ori până să fie pricepute de mulțime. Dovadă faptul că gloata a sărit de cur în sus și-a dat-o tare cu ”da` ei de ce nu sunt smeriți?”
Da, am avut răbdarea și masochismul de a citi mii de comentarii. Mii. Care mi-au dovedit încă o dată că da, majoritatea oamenilor sunt proști. Răi, inculți, pioși, religioși, spălați pe creier dar, mai ales, proști.

Pentru că nu poți fi câtuși de puțin deștept, să ai măcar un neuron care zvâcnește într-o sclipire de inteligență și să susții că AVEM NEVOIE DE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI! Noi! Noi avem nevoie, ca popor care s-a dezvoltat de la Ștefan cel Mare și Sfânt, și dacă nu făcea Ștefan biserici, unde am mai fi ajuns acum? Și pentru ce a murit Constantin Brâncoveanu și toți martirii? Și trădătorilor de țară, care stați în vile, și vă lăfăiți în excursii peste hotare, și vă-mbrăcați de la case de modă, și divorțați, și preacurviți, și adulterinilor, tocmai voi v-ați trezit să predicați despre smerenie și să-nvățați biserica cum să-și facă datoria față de bietele suflete care își așteaptă alinarea și viața cea veșnică?

Este peste puterea mea de înțelegere să-mi dau seama cum, în 2016, există oameni care încă gândesc așa. Și nu vorbesc despre bătrânica din vârf de munte, care are 70 de ani, acces la un singur post de televiziune, în cel mai bun caz, și care se duce la bisericuța ei, tot în vârf de munte, și-l consideră pe popă drept trimisul lui dumnezeu, undeva foarte aproape de sfinți, și care i-ar da tot ce are, pentru un loc asigurat în rai.
Nu. Vorbesc despre oameni născuți și crescuți cu acces la informație. Educați. Citiți. Școliți. Care ar trebui să fie capabili să filtreze informația și s-o judece cu propriul creier. Să compare date. Să facă paralele între trecut și prezent. Să vadă că era ok în secolul 16 să crezi orbește în biserică, dar că-n secolul 16 nu erau nici educați, nici informați. Că e în continuare o spălare de creier și-un abuz de putere, nu o promisiune sigură spre un rai veșnic.
Nu înțeleg cum, în situația asta, ei nu văd evidentul.

Că-n biserică mergi să te rogi, dar nu ți se poate face operație de apendicită. Că, dacă te rogi, nu scapi de operația de apendicită, decât dacă faci peritonită și mori. Că n-ar trebui să existe monopol pe lumânări. Că n-ar trebui să bagi copilul de 3 ori în apă ca să-l botezi, că e posibil să răcească, să se sufoce sau, pur și simplu, nu văd relevanța și utilitatea acestui gest barbar. Că încă citesc și se bazează pe o carte scrisă acum o mie și ceva de ani. Că n-ar trebui să plătești pentru nuntă, botez, înmormântare, mai ales că nu-ți dă nimeni chitanță pentru asta, deci tu – plătitor de impozite – dai niște bani pentru care nu se plătesc impozite. Că sunt mai multe biserici decât oameni care să le umple. Că banii care se duc la culte – și sper să se observe că spun ”culte”, nu BOR, pentru ultraortodocșii care s-ar putea ataca – ar putea să se ducă în educație.
Pentru ca profesorii să aibă salarii decente, care să-i motiveze să nu-și mai bage picioarele în meseria lor, în așa fel încât copilul tău să aibă acces nu doar la educație, ci la educație calitativ superioară. Și în medicină, pentru ca medicii să nu mai plece în afară, și spitalele să fie dotate ca lumea, nu să mori pe targă din cauză de infecții și bacterii, și să nu mai fie nevoie de noțiunea de șpagă. Și-n justiție, în oameni care să respecte legea, care să fie motivați să umble pe stradă, să-ți dea amendă dacă ai scuipat pe jos, dacă ai aruncat gunoiul pe geam, dacă nu ai strâns după câinele tău, dacă ai abandonat un animal, dacă ți-ai băgat copilul sau nevasta în spital, dacă ai încălcat limita de viteză, dacă n-ai acordat prioritate, dacă ai trecut pe roșu. Și să fie atât de bine plătiți, și atât de mulțumiți de jobul lor, încât să nu fie tentați să ia șpagă, ca să te facă scăpat. Să bagi bani într-un sistem în care lumea nu are cum să fie coruptă, pentru că n-are de ce.

Bani care să se ducă în toate astea, nu în popi care-și plimbă sutana în mașini de lux. Nu în popi care profită de bucuria sau durerea ta ca să mai stoarcă niște bani. Nu în biserica care-și cere averea secularizată acum o sută și ceva de ani. Nu în profesori de religie care amenință copiii că, dacă mint, vor fi loviți de mașină. Nu în oameni care tună și fulgeră că, dacă nu respecți voia domnului, ajungi în iad, dar care-s primii care nu respectă voia cu pricina. Nu în grandomanie, nu în opulență, nu în promisiuni invizibile. Banii ăia, care de la stat se duc direct la culte, să se ducă spre locurile unde chiar sunt lacune. Că biserica nu duce lipsă de pupători de moaște, ba chiar îi are în exces.

Există un calcul care spune că, din impozitul pe care îl plătesc eu, 50 de bani pe lună se duc la BOR. Adică 6 lei pe an. Că nu e atât de mult. Înmulțește asta cu câte persoane muncesc și câte persoane ”plătesc” BOR. Deja nu mai pare atât de puțin, nu-i așa?
Și nici măcar suma aia cu multe zero-uri care rezultă nu e problema. Problema mea e simplă: eu nu vreau să dau 6 lei pe an la BOR. De ce aș vrea să dau fie și 1 ban unei instituții căreia nu-i văd sensul? Unei autointitulate religii în stat? Unor oameni care au decis din start că eu, ca persoană, o să ajung în iad? Care încearcă să oprească legalizarea PACS-ului, unde PACS înseamnă doar un act juridic și n-are nimic de-a face cu dumnezeul lor? Care încearcă să impună cum să trăiești, cum să faci sex, dacă să faci avort, în ce zi ai voie să mănânci ce, când ai voie să speli și, eventual, de câte ori pe zi să te caci, doar pentru că sfântul duh le-a transmis direct, fără înregistrări, voința lui?

Și totuși dau. Nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie.
Pentru că smerenia trebuie să fie a mea, și banii ai lor.
Pentru că, atât timp cât au gloata de partea lor, și-o țin cât mai puțin informată și cât mai mult sub papuc, cât mai spălată pe creier și cât mai mult cu frica în sânge, smerenia e pentru gloată, nu și pentru ei.

De asta mi-a plăcut mie melodia de la Taxi. Nu pentru valoarea ei muzicalo-stilistică. Nu pentru că ar fi o melodie pe care aș pune-o în cască. Pentru că au reușit să adune niște oameni care să repete ceea ce cred și eu. Și pentru că, dacă din gloata aia de mai sus se trezește măcar 1 să deschidă ochii și să-ncerce să gândească singur, atunci melodia aia, oricât de afonă ar fi, și-a atins țelul.

Published: April 10, 2016 | Comments: 13

Legea antifumat – pentru că fumatul dăunează prostului – p.2

Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un bar e să-mi aprind o țigară.
Eu nu fumez pe stradă, în timp ce merg. Nu fumez în taxi. Nu fumez în parcuri cu copii. Nu fumez în curtea școlii. Nu fumez în birou. Nu fumez decât acasă, în fața firmei când sunt la serviciu, și în baruri. Fumam.

Dar. Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un bar e să-mi aprind o țigară. Aia în așteptarea companiei. În așteptarea berii. Țigara aia care îmi umple plămânii cu fum, și golul lăsat de lipsa unei conversații. Aia care îmi liniștește tensiunea, la fel cum insulina îi liniștește pe diabetici.
Poate cineva să-mi dovedească faptul că nu fumez medical? Că lipsa țigării nu mă afectează psihic medical, exact cum pe diabetici îi afectează fizic medical lipsa insulinei? Că, de fapt, n-am o nevoie psihică de nicotină pentru a mă simți bine fizic? Nimeni nu poate. Toți își dau cu părerea.

Se poate spune că visul nefumătorilor s-a împlinit: legea antifumat a fost adoptată, afară-i îndeajuns de frig încât să se bucure că fumătorii tremură la țigară, ei, nefumătorii pot ieși liniștiți să petreacă dezlănțuit, urcați pe boxe, în toate restaurantele, cafenelele, barurile, crâșmele în care până acum n-au avut acces, pentru că erau intoxicați de fum nociv de țigară! Hurray!

Am fost acolo când s-a făcut trecerea dintre ”se fumează” și ”nu se mai fumează”. Am vrut să văd cum e.
La 12 fix s-au strâns scrumierele. Odată cu ele, ultimul fum – momentan – într-un bar.
Am stat. Berea în față. Am vrut o țigară atât de mult încât am avut intenția să-mi scot una și s-o țin neaprinsă-n colțul gurii. Cât s-o simt aproape. Mi-am dat seama cât ar părea de lame și n-am făcut-o.
M-am ridicat, am ieșit, am fumat.
Am înghețat puțin.
Am aruncat chiștocul la scrumieră.
Am intrat în bar.
Berea și țigara merg împreună. Dacă barul n-are terasă, n-ai voie să-ți iei berea cu tine. Am ieșit și-am fumat, mi-a lipsit berea.
Am băut un gât de bere.
Am început o discuție din aia în contradictoriu. O știți cu toții. Discuția aia care pornește dintr-o idee minusculă și se poate întinde toată noaptea. Aia cu nervi, dar nu cu nervi pe interlocutor, ci pe subiect în sine. Când iei la disecat subiectul pe toate părțile, îți mai aduci aminte un exemplu personal, celălalt vine cu o completare, cu o altă amintire, și te încingi. Mai iei o gură de bere și vrei o țigară. N-ai voie să fumezi în bar. Te uiți în jur. Toată masa ar fuma, dacă ar avea voie. De comun acord, ieși și-ți continui discuția afară, la o țigară. Fără bere. Pe care ai plătit-o. Pe care ai vrea s-o bei, dar n-ai cum, dacă vrei să și fumezi. Fumezi rapid. Să ajungi la bere. La discuție. La confort. Bei repede. Discuți. Bei repede, pentru că vrei o țigară. Ieși. Fumezi repede o țigară. Te-ntorci și bei repede din bere. Discuți din ce în ce mai rapid. Pentru că vrei să le împaci pe toate. Și discuția, și compania, și berea, și țigara.

M-am uitat în jur. După ce s-au ridicat scrumierele, jumătate din bar a plecat. Cealaltă jumătate era pe speed, la fel ca mine. Bere, țigară, vorbă. Repeat.
Berea nu mi-a priit. Țigara nu mi-a priit. Discuția s-ar fi dus atât de frumos la o țigară și-o bere.
Nici un nefumător în bar.

Încă o țigară afară. Chiștocul meu – aruncat la scrumieră. De jur împrejur – chiștoace. Pentru că nu-i poți impune omului să nu fumeze la berea lui, și să mai păstreze și curățenia, se pare. Pentru că semnul de rebeliune supremă a fost să facem mizerie, și-apoi să ne plângem că nu avem o Românie curată, dar asta deja e altă discuție.

Revenind la prima seară în care nu s-a fumat.
Eu n-am văzut dezlănțuire de nefumători. ”Dar a fost de-abia prima seară”, o să spuneți. De acord. Aseară n-am ieșit. Am luat în calcul pro și cons-urile:
– Vreau să mă simt bine? Da.
– Mă simt bine ieșind în oraș? Da.
– Mă simt bine ieșind de fiecare dată când am chef să-mi aprind o țigară afară? Nu.
– Aș putea sta juma` de oră fără să fumez? Nu.
– M-aș opri în mijlocul conversației ca să fumez? Da.
– Asta ar diminua calitatea ieșirii? Da.
– Aș putea bea o bere fără să fumez? Nu.
– Aș bea o bere într-un sfert din timpul normal, doar ca să fumez? Da.
– Pot să beau, să fumez și să conversez într-un apartament, gen adunarea părinților noștri, din anii `80? Da.

Concluzia a venit simplă, și de la sine: De ce să ies, să plătesc și să nu mă simt confortabil, când pot să nu? Până se deschid terasele – private parties for me. Și după ce se închid, dacă nu se schimbă ceva între timp.

Legea asta a reușit, într-adevăr, ceva deosebit:
Să facă unii oameni să stea acasă.
Să-i facă pe alții să-și ducă discuțiile pe bordură, ca aurolacii.
Să crească pericolul altercațiilor, pentru că nu toată lumea care iese din crâșmă, pe bordură, să fumeze e pașnică, trează și nepusă pe harță. Multe persoane fac violent la băutură și multe persoane merg pe jos spre casă, în zone pline de borduri pline de oameni beți. Oh, the possibilities!
Să facă și nefumătorii să iasă pe bordură, pentru că nu vor să rateze discuțiile.
Să elibereze spații întregi, special pentru persoane care latră că nu puteau ieși din cauza fumului de țigară, dar care oricum nu vor ieși decât de 3 ori pe an, pentru că banii ăia ar putea fi strânși pentru pensie.
Să elibereze altele, pentru persoane care latră că nu puteau ieși din cauza fumului de țigară, dar care erau prezente la orice adunare, pentru că le plăcea compania, dar e interesant să te plângi.
Să scoată la iveală faptul că unii nu făceau duș decât dacă miroseau a fum nociv de țigară. Nici nu-și spălau hainele.
Să provoace vâlvă, înverșunare, să scoată la iveală cât de mult îi interesează pe unii ce faci cu salariul tău și cu sănătatea ta, cu toate că nu-i cunoști decât în trecere, să dezbine și, posibil, să învingă. Ce? Teoria conspirației să se ocupe de asta.

Până una alta, nefumători, umpleți barurile! Dansați pe boxe, cu sutienele pe cap, dezlănțuiți-vă, bucurați-vă, petreceți ca niciodată până acum! Barurile goale vă așteaptă să le umpleți! Nu dezamăgiți așteptările! Economia națională se bazează pe voi, să-nlocuiți cantitatea de băutură consumată de fumători. Și aia de mâncare.
Să invadați scaunele goale și să demonstrați cum doar fumul de țigară vă împiedica să fiți that party animal care ați vrut mereu să fiți! Acum e șansa voastră!

Published: March 19, 2016 | Comments: 30