şcoală

Despre smerenie

A expirat faza cu legea antifumat. Aia care a transformat realitatea și realitatea virtuală într-un câmp de luptă între fumători și nefumători. Sărit la jugulară, aruncat cu blesteme, sânge pe pereți, a dat primăvara, promisiunea unei schimbări de lege, totul a reintrat în normal.

A fost de ajuns o melodie de câteva minute, cu un mesaj simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum pentru ca totul să redevină câmp de luptă. Imposibil să n-o știți. De câteva zile-ncoace tot netul vuiește de păreri pro și contra religie, pro și contra Taxi, pro și contra lemn.
Că e satanistă. Ba e atee. Ba e catolică. E comandată. E propagandă. E metodă de a atenta la integritatea neamului românesc. Trădători de țară. Non valori muzicale. Afoni. Lipitori. Profitori pe subiect. Afurisenii. Trei cruci. Anateme. A, da, și injurii. Că fără injurii nici o tabără nu se simte destul de cu 3 coaie. Nici măcar aia ultrareligioasă, care a uitat că nu e bine să dorești răul aproapelui.
Dă-i până nu mai mișcă, că s-a pus în calea vrerii lui dumnezeu și-a catedralei sale! Dă-i până-l umpli de sânge, dă-i până-i arăți că dreptatea domnului se face cu pumnul, nu cum scria pe undeva prin Biblie că se face cu bunătate. Ce-ți trebuie chiar să știi ce scrie-n cartea aia, dacă poți să-l pui pe antichrist cu botul de labe dându-i la ficați? Dă-i!

Am văzut videoclipul.
Poate sunt incultă muzical, dar mie mi-a plăcut.
Poate sunt și pseudo-intelectuală, dar mi-a plăcut și mesajul. Simplu, arhirepetat și cumva resuscitat acum, dar e dovedit științific faptul că unele chestii trebuie repetate de mii de ori până să fie pricepute de mulțime. Dovadă faptul că gloata a sărit de cur în sus și-a dat-o tare cu ”da` ei de ce nu sunt smeriți?”
Da, am avut răbdarea și masochismul de a citi mii de comentarii. Mii. Care mi-au dovedit încă o dată că da, majoritatea oamenilor sunt proști. Răi, inculți, pioși, religioși, spălați pe creier dar, mai ales, proști.

Pentru că nu poți fi câtuși de puțin deștept, să ai măcar un neuron care zvâcnește într-o sclipire de inteligență și să susții că AVEM NEVOIE DE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI! Noi! Noi avem nevoie, ca popor care s-a dezvoltat de la Ștefan cel Mare și Sfânt, și dacă nu făcea Ștefan biserici, unde am mai fi ajuns acum? Și pentru ce a murit Constantin Brâncoveanu și toți martirii? Și trădătorilor de țară, care stați în vile, și vă lăfăiți în excursii peste hotare, și vă-mbrăcați de la case de modă, și divorțați, și preacurviți, și adulterinilor, tocmai voi v-ați trezit să predicați despre smerenie și să-nvățați biserica cum să-și facă datoria față de bietele suflete care își așteaptă alinarea și viața cea veșnică?

Este peste puterea mea de înțelegere să-mi dau seama cum, în 2016, există oameni care încă gândesc așa. Și nu vorbesc despre bătrânica din vârf de munte, care are 70 de ani, acces la un singur post de televiziune, în cel mai bun caz, și care se duce la bisericuța ei, tot în vârf de munte, și-l consideră pe popă drept trimisul lui dumnezeu, undeva foarte aproape de sfinți, și care i-ar da tot ce are, pentru un loc asigurat în rai.
Nu. Vorbesc despre oameni născuți și crescuți cu acces la informație. Educați. Citiți. Școliți. Care ar trebui să fie capabili să filtreze informația și s-o judece cu propriul creier. Să compare date. Să facă paralele între trecut și prezent. Să vadă că era ok în secolul 16 să crezi orbește în biserică, dar că-n secolul 16 nu erau nici educați, nici informați. Că e în continuare o spălare de creier și-un abuz de putere, nu o promisiune sigură spre un rai veșnic.
Nu înțeleg cum, în situația asta, ei nu văd evidentul.

Că-n biserică mergi să te rogi, dar nu ți se poate face operație de apendicită. Că, dacă te rogi, nu scapi de operația de apendicită, decât dacă faci peritonită și mori. Că n-ar trebui să existe monopol pe lumânări. Că n-ar trebui să bagi copilul de 3 ori în apă ca să-l botezi, că e posibil să răcească, să se sufoce sau, pur și simplu, nu văd relevanța și utilitatea acestui gest barbar. Că încă citesc și se bazează pe o carte scrisă acum o mie și ceva de ani. Că n-ar trebui să plătești pentru nuntă, botez, înmormântare, mai ales că nu-ți dă nimeni chitanță pentru asta, deci tu – plătitor de impozite – dai niște bani pentru care nu se plătesc impozite. Că sunt mai multe biserici decât oameni care să le umple. Că banii care se duc la culte – și sper să se observe că spun ”culte”, nu BOR, pentru ultraortodocșii care s-ar putea ataca – ar putea să se ducă în educație.
Pentru ca profesorii să aibă salarii decente, care să-i motiveze să nu-și mai bage picioarele în meseria lor, în așa fel încât copilul tău să aibă acces nu doar la educație, ci la educație calitativ superioară. Și în medicină, pentru ca medicii să nu mai plece în afară, și spitalele să fie dotate ca lumea, nu să mori pe targă din cauză de infecții și bacterii, și să nu mai fie nevoie de noțiunea de șpagă. Și-n justiție, în oameni care să respecte legea, care să fie motivați să umble pe stradă, să-ți dea amendă dacă ai scuipat pe jos, dacă ai aruncat gunoiul pe geam, dacă nu ai strâns după câinele tău, dacă ai abandonat un animal, dacă ți-ai băgat copilul sau nevasta în spital, dacă ai încălcat limita de viteză, dacă n-ai acordat prioritate, dacă ai trecut pe roșu. Și să fie atât de bine plătiți, și atât de mulțumiți de jobul lor, încât să nu fie tentați să ia șpagă, ca să te facă scăpat. Să bagi bani într-un sistem în care lumea nu are cum să fie coruptă, pentru că n-are de ce.

Bani care să se ducă în toate astea, nu în popi care-și plimbă sutana în mașini de lux. Nu în popi care profită de bucuria sau durerea ta ca să mai stoarcă niște bani. Nu în biserica care-și cere averea secularizată acum o sută și ceva de ani. Nu în profesori de religie care amenință copiii că, dacă mint, vor fi loviți de mașină. Nu în oameni care tună și fulgeră că, dacă nu respecți voia domnului, ajungi în iad, dar care-s primii care nu respectă voia cu pricina. Nu în grandomanie, nu în opulență, nu în promisiuni invizibile. Banii ăia, care de la stat se duc direct la culte, să se ducă spre locurile unde chiar sunt lacune. Că biserica nu duce lipsă de pupători de moaște, ba chiar îi are în exces.

Există un calcul care spune că, din impozitul pe care îl plătesc eu, 50 de bani pe lună se duc la BOR. Adică 6 lei pe an. Că nu e atât de mult. Înmulțește asta cu câte persoane muncesc și câte persoane ”plătesc” BOR. Deja nu mai pare atât de puțin, nu-i așa?
Și nici măcar suma aia cu multe zero-uri care rezultă nu e problema. Problema mea e simplă: eu nu vreau să dau 6 lei pe an la BOR. De ce aș vrea să dau fie și 1 ban unei instituții căreia nu-i văd sensul? Unei autointitulate religii în stat? Unor oameni care au decis din start că eu, ca persoană, o să ajung în iad? Care încearcă să oprească legalizarea PACS-ului, unde PACS înseamnă doar un act juridic și n-are nimic de-a face cu dumnezeul lor? Care încearcă să impună cum să trăiești, cum să faci sex, dacă să faci avort, în ce zi ai voie să mănânci ce, când ai voie să speli și, eventual, de câte ori pe zi să te caci, doar pentru că sfântul duh le-a transmis direct, fără înregistrări, voința lui?

Și totuși dau. Nu pentru că vreau, ci pentru că trebuie.
Pentru că smerenia trebuie să fie a mea, și banii ai lor.
Pentru că, atât timp cât au gloata de partea lor, și-o țin cât mai puțin informată și cât mai mult sub papuc, cât mai spălată pe creier și cât mai mult cu frica în sânge, smerenia e pentru gloată, nu și pentru ei.

De asta mi-a plăcut mie melodia de la Taxi. Nu pentru valoarea ei muzicalo-stilistică. Nu pentru că ar fi o melodie pe care aș pune-o în cască. Pentru că au reușit să adune niște oameni care să repete ceea ce cred și eu. Și pentru că, dacă din gloata aia de mai sus se trezește măcar 1 să deschidă ochii și să-ncerce să gândească singur, atunci melodia aia, oricât de afonă ar fi, și-a atins țelul.

Published: April 10, 2016 | Comments: 13

Tipuri de colegi

Știu, încă-ți mai place să citești despre cum să supraviețuiești liceului, tipuri de colegi, tipuri de profi sau cum să chiulești sau să copiezi mai cu spor, dar ai trecut de mult de perioada aia.
Ai terminat de ceva timp liceul și citești despre el într-un mod nostalgic, dând aprobator din cap și gândindu-te că, dacă ai fi din nou acolo, ai supraviețui altfel.
Realitatea e că muncești de câțiva ani, mai ai câteva decenii până la pensie și singurii colegi despre care merită să vorbești sunt ăia de la muncă. Pentru că – să fim serioși – sunt singurii colegi pe care o să-i mai ai până când o să fii bătrân, încrețit, mâncând pizza din perfuzie și alergând vioi sprijinit în cadru. Până când colegii tăi vor încerca să te întreacă la maratonul septuagenarilor, în scaun cu rotile.

Și, într-un mod bizar, dacă n-ai un loc de muncă serios, adult și responsabil, pe principiul părinților tăi, atunci tipurile de colegi or să ți se pară cumva ca-n liceul. Adică:

1. Colegul invizibil
Știi că există, știi că e coleg cu tine, probabil lucrează de câteva luni, dar nu știi care-i. Posibil să fi auzit un nume, dar să nu-l poți mula pe figură.
E ăla despre care în fiecare zi crezi că-i un coleg nou. Sau un străin rătăcit prin firmă. Cineva care a venit să se angajeze, să repare aerul condiționat sau care a venit de la firma vecină, doar ca să mănânce în sala de mese.
E colegul ăla pe care, ori de câte ori l-ai vedea într-o zi, nu știi sigur că-i coleg cu tine, pentru că-l uiți în secunda 2. Fiecare întâlnire e cu el e mereu prima.
Și când pleacă, nu-ți lipsește nimic, pentru că n-a fost, în mod real, niciodată acolo.

2. Colegul Știe-Tot
Fie că e vorba de muzică, film, istorie, religie, procedură, medici, programul barurilor sau de ce nu se poartă alb după 1 mai, el le știe pe toate.
Și l-ai putea urî. L-ai putea urî sincer, pentru că are răspunsul la întrebările tale nepuse, da` n-ai cum. Că-ți explică fără să sublinieze cu marker-ul cât ești de prost. Parcă-i scos din Cuore.

3. Colegul care mănâncă tot timpul
Fără să se-ngrașe. Orice, oricum, oricând. Digeră cantități uriașe de mâncare, mestecă tot timpul un covrigel, un fruct, o alună, are rezerve infinite prin geantă și, totuși, nu se-ngrașă. O gaură neagră pe 2 picioare.

4. Colegul religios
Dacă e coleg care mănâncă mult, o să-ți dai seama după meniu dacă e post sau nu.
Dacă bat clopotele, o să-ți spună pentru ce sărbătoare.
Dacă faci mișto de religie, o să deschidă o gură de balaur și-o să-ți explice că de ce Adam and Eve, nu Adam and Steve. O să aibă o explicație pentru toate poveștile din Biblie, dacă nu le are o să-ți bage pumnul în gură cu ”crede și nu cerceta”, iar dacă i-ai greșit o să-ți repete cuvintele părintelui, cum că ”degeaba te chinui să aduni penele aruncate dintr-o clopotniță”.
Nu încerca să-nțelegi, nu-l contrazice și, mai ales, nu sta lângă el dacă ai de gând să porți tricoul cu cruce-ntoarsă și să fredonezi Ave Satani. Nu vrei nici un ochi vânăt, nici o baie de agheazmă.

5. Colegul care pute
Să fim serioși, toți am avut un coleg care pute. Constant. Nu vorbesc de ăia care miros într-o zi a cartofi prăjiți sau a tocăniță. Vorbesc de ăia care put constant. A chestii. A mix de nespălat, cu stătut și cu scutec de bebeluș constipat. Care refuză să se spele. Care miros a diverse, de luni până vineri, de parcă au alergie la apă și săpun. Și lângă care refuzi să stai, că mirosul ăla pare molipsitor. Verde toxic.
Partea cea mai ciudată e că există alții, care nu put, și care stau liniștiți în compania lor. De parcă și-ar fi dezactivat simțul olfactiv. Și care-ți spun nonșalant că puturosul e un om bun, amuzant și un prieten pe cinste.
O fi, da` dacă-i împuțit, fugi cât mai poți, până nu-ți ajung miasmele la creier și te transformi în el.

6. Colegul zen
Parcă-i tot timpul fumat. Orice i-ai spune, orice i-ai face, e zen.
I-a furat cineva mâncarea? Meeeh.
Întârzie salariul? Meeeh.
Este o bombă în clădire și e posibil să murim cu toții? Meeeh.
Nu se enervează, nu se grăbește, nu țipă, nu râde isteric, nu face nimic. Și când face, simți cum îți cresc firele de păr alb, până să termine. Din ăla de ai impresia că se mișcă în reluare, vorbește în reluare, trăiește în reluare. Dar el e zen. O să moară probabil niciodată, c-o să fie moartea prea plictisită de el ca să vină să-l ia. Și chiar și-atunci o să mai aibă parte de-o prelungire, că e prea calm ca să moară.

7. Colegul veșnic nemulțumit
I s-a mărit salariul? Cu prea puțin!
I s-a scurtat programul, pe aceeași bani? Și el ce face în timpul rămas?
I se oferă posibilitatea de a face suplimentare? Da` firma crede că el n-are viață personală?
Nu se fac suplimentare? Și el cum o să trăiească doar din salariu?
Se dă ceva gratis? Vor să ne momească!
Din cauza scaunelor îl doare spatele. Se schimbă scaunele? Bine că firma dă bani pe scaune, în loc să mărească salariile!
8 ore pe zi de muncă? E inuman!
Decontează firma ochelarii? Păi, cu banii ăia nu pot să-mi iau rame Chanel!
Aerul e prea cald! Prea rece! Apa nu e pură! Nu se reciclează bidoanele! Nu avem hârtie igienică cu aromă de merișor sălbatic din Himalaia! Și nici bodaproste la birouri! Și, până la urmă, de ce nu avem, dom`le, un salariu de 5 ori mai mare, cu un program de 3 ori mai mic?
Nedreptate! Nedreptate peste tot!

8. Colegul pe speed
Se trezește la 5 dimineața, se culcă la 3 dimineața și, totuși, e plin de energie. Cântă, vorbește, nu bea cafea, face ture-ture printre birouri și nu tace o clipă. Nu poți da vina pe vârstă, nu poți spune că e o pasă, e fericit și guraliv ca un pițigoi când a dat primăvara. Constant. Te obosește din prima secundă și, cel mai probabil, e și colegul care-ți va pune întrebări multe, care necesită un răspuns elaborat, exact când vrei și tu să mesteci liniștit o felie de pizza și să nu te gândești la nimic. Moartea!

9. Colegul cu zvonurile
Ăla care știe mai bine decât tine ce ai făcut, unde, când și, mai ales, cu cine.
Știe zvonuri confirmate, bârfe întemeiate și adevăruri posibile.
Și, mai grav, le și împrăștie.
Ai băut cu un pahar în plus de apă? Ești pe droguri!
Ai comandat o altă pizza decât de obicei? Ești însărcinată!
Ai ieșit de 2 ori la țigară cu aceeași persoană? Sunteți combinați, și planificați și nunta!
Tot ceea ce tu nu știi, el știe. Și se asigură că știe și restul lumii.

10. Colegul cu nunta
A nu se confunda cu colegul căsătorit, care și-a schimbat contul de Facebook în ”Noi doi” și care-ncearcă să-ți bage pe gât minunile căsătoriei. Nici cu colegul părinte, care nu mai vorbește decât despre micuța minune care i-a decorat viața, scutece murdare și viitorul copilului geniu, care la 1 an a zis deja ”caca”.
Nu.
Colegul cu nunta e ăla care e prezent la toate nunțile cunoscuților. Care știe unde se găsesc mărturii în formă de scoică, flori exotice pentru buchetul miresei, fețe de masă din bumbac egiptean și exact la ce oră se joacă găina. Cu pedigree-ul complet al găinii, evident.
Care merge la nunți ca să vină lumea și la a lui și pentru care Nirvana absolută e să aibă nunta aia de vis, cu 3 rochii, mii de poze contrafăcute și pahare de cristal, gravate cu numele lor.
Charlotte în Sex and the city.

După top 10, urmează

11. Colegul care nu vorbește niciodată
12. Colegul care vorbește prea mult
13. Colegul pe care îl urăști, dar care nu vrea să-nțeleagă și insistă să vorbească cu tine
14. Colegul care are mereu o părere
15. Colegul care e mereu la dietă
16. Colegul care ar sta toată viața la muncă
17. Colegul care face constant aceleași glume
18. Colegul Queen Bee
19. Colegul pe care nu vrei să-l cunoști
20. Colegii care au înțeles că sunteți doar colegi, împărțiți 8 ore și, dup-aia, drumurile voastre se despart până la o nouă zi de muncă

Lista e, bineînțeles, deschisă.
Over and out!

Published: August 16, 2015 | Comments: 11

35 de lucruri pe care nu le-ai avut în copilărie

Dacă ești născut după `96 o să le citești pentru tema de la istorie. Sau ca să-ți râzi de dorințele noastre.
Dacă ești născut după 2000, clar ai de făcut un referat.

1. Dacă-ți plăcea un actor/actriță/formație/film nu puteai să search pe Google. Pentru că, să ne aducem aminte, Google-ul nu exista. Și nici Internetul neapărat. Și nici calculatoarele, la noi cel puțin.
Așa că adunai orice fir de informație, din reviste ciudate gen Formula As, Salut sau, ai târziu, Popcorn. Când s-a născut? Ce-i place să mănânce? Ce culoare are la păr? Pierce-uri? Câte? Unde?
Articole incomplete, decupate și, eventual, lipite pe-un caiet studențesc.
Pozele cu personajul se dădeau la schimb, pe bani grei.

2. Televizor. Altul decât ăla, alb-negru, cu nume rusesc, la care schimbai posturile cu scobitoarea. Și la care, în mijlocul furtunii, trebuia să ieși pe balcon, să-ndrepți antena. Asta în cazul bun, în care antena nu era pe bloc.

3. Abțibilduri. Doar dacă n-aveai rude plecate în afară, care-ți trimiteau gumă șmecheră, cu abțibilduri cu personaje pe care nu le știai pentru că – să ne aducem aminte – nu aveai televizor decât alb-negru, care prindea românii, rușii și, cu puțin noroc, bulgarii. Care nu făceau nici gumă, nici abțibilduri.
Așa că nu aveai abțibilduri, aveai surprize de hârtie, cu mașini, posibil actori și, cel mai des, fotbaliști. Sau Tipi-Tip.

4. Haine drăguțe. Adică erai îmbrăcat, da` hainele alea erau urâte. Sau moștenite de la rude mai mari. Sau croite după o modă după ureche. Nu aveai hăinuțe drăguțe, colorate, prietenoase. Aveai haine ca să nu fii gol, și ca să nu-ți fie frig.

5. Lego. Nu, nu aveai Lego decât dacă – din nou – aveai rude în afară. Aveai niște cuburi de plastic, de pe puțin 10 ori mai mari de cât sunt piesele de la Lego, cu care te distrai ore-n șir, zi de zi, luni la rând. Cu care construiai cel mult 2D. Sau aveai jocul ăla cu piese din lemn, cu care puteai contrui cel mult o casă săracă. Sau ălălalt, din fier, cu șuruburi și piulițe, cu care făceai mașini ireale și macarale. Cam atât. Lego era un vis frumos, despre care ai aflat de-abia după ce ai avut televizor color.

6. Cablu. Doar dacă n-aveai bani și de Lego, sau dacă n-ai avut părinți inventivi, care se înțepau de cablu de la vecinul care avea bani de Lego.

7. Ciocolată mare. Decât la ocazii.

8. Portocale. Decât la Crăciun. Poate. Sau banane. Sau kiwi.

9. Loc de joacă, special amenajat. Tu te-ai jucat pe șantier, pe câmp, între blocuri sau în cimitir, printre cuie ruginite, plăci de beton, șerpi, insecte, șopârle, țevi sparte, maidanezi, căpușe, cruci și morminte și, cel mai probabil, n-ai făcut nici un antitetanos, nici n-ai murit până acum, când citești asta.

10. Casă babyproofed. Și nu ți-ai spart dinții de masă, n-ai băgat furculița-n priză, nici capul în cuptor, n-ai rămas cu tâmpla-nfiptă-n cuiul care ține poza de nuntă a bunicilor și nu, nu te-ai ascuns în frigider fără să mai poți deschide ușa.

11. Autism. Oricât de multe simptome ai bifa acum, adult fiind, atunci nu-i trecea nimănui prin cap că ai putea fi autist.

12. Nici ADHD, chiar dacă acum ți-ar da medicație. Atunci îți dădeau o palmă la cur și te vindecai instant.

13. Pizza. Sau fast-food, de orice fel. Pentru că aveai doar televizor alb-negru, fără cablu, și mâncarea cea mai rapidă era o felie de pâine cu gem și-un șut în fund, la joacă.

14. Suc. Ăla în sticlă verde de la aprozar sau ăla de la dozator nu se pun ca suc.

15. Telefon personal. Telefonul era ăla, cu disc și, eventual, cuplaj, la care aveai voie doar în situații de urgență, Ambulanță, Poliție sau pentru luat temele dacă ai fost foarte bolnav și ai stat acasă. Nu de alta, dar nu puteai să consumi impulsuri pentru toate nimicurile. Impulsul era important atunci.

16. Blugi. N-aveai blugi și, dacă aveai, erau din ăia foarte urâți și rigizi, posibil importați de la turci. Hâzi. Doar dacă n-aveai rude care-ți trimiteau Levi`s din afară. Care erau și ei urâți, da` măcar nu erau rigizi.

17. Jucării de pluș. Nu. Aveai jucării din plastic sau din cauciuc, pictate bizar, care-ți făceau vânătăi dacă le strângeai prea tare-n brațe.

18. Jucării frumoase și nepericuloase. Aveai, în schimb, tramvai sau mașinuță din tablă, în care te puteai tăia oricând, căluț din plastic, pe roți și animale din cauciuc, cu țiuitoare.

19. Dulciuri diverse și gustoase. Ce aveai erau jeleurile alea mentolate de la farmacie, cocoșeii pe scobitoare și bomboane Sidef.

20. Rucsac sau o geantă câtuși de puțin decentă. Ghiozanele erau pătrate, mari și dureroase. Alternativa era mapa, la fel de pătrată, mare și rigidă.

21. Rechizite vesele. Pentru că penarul era din lemn sau din tablă, stiloul era din ăla de-o culoare incertă, cu pompiță, pe care trebuia să-l umpli în fiecare zi, creioanele colorate erau, de cele mai multe ori, din alea de ceară de la ruși, cariocile veneau câte 5 sau 6 în pachet și le revigorai cu spirt, să țină mai mult, plastilina venea și ea tot în vreo 6 culori și mirosea strident a ulei de rapiță, iar cel mai bun corector era lama.

22. Clămițe sau pufuri de păr. Da` agrafele alea clasice sau o bucată de elastic nu fac exact același lucru? Să-ți țină părul departe de ochi, adică.

23. Playstation. Cele mai performante jocuri erau alea cu lupul care aduna ouă, cerculețele în cutie cu apă sau puzzle-ul cu numere. Când a apărut Tetris-ul cu 2 jocuri, a fost revoluție tehnologică.

24. Role sau bicicletă cu viteze. Aveai, în cel mai bun caz, patine cu rotile și Pegas. Dacă.

25. Sandvișuri fancy cu Salam săsesc sau cașcaval bun. Salamul era iute, cașcavalul era iute, măslinele erau amare, parizerul ciudat, untul un lux, așa că sandvișul era același sandviș trist de la punctul 13. Gem de casă pe pâine pe cartelă.

26. Vitamine în formă de animale sau minimarțieni, sirop de tuse cu gust de căpșunică sau pastiluțe de răceală netraumatizante. Aveai Cavit, sirop homemade dintr-o ridiche sau o ceapă cu zahăr, piramidon sau, suprema amenințare, supozitorul. Nu pățeai nimic, de frică să nu-ți dea pastile.

27. Părinți care să te gâdile-n și-n fund.

28. Bonă. Stăteai la bunici, la vecini, sau cu cheia-n gât.

29. Nevoie de psiholog.

30. Nevoie de dietă. În afară de grasul omniprezent în fiecare clasă, nimeni nu era la dietă.

31. Depresie că nu există Moș Crăciun, Zâna Măseluță sau Iepurașul de Paști.

32. Zile de naștere tematice, cu clovni și tort supra-etajat.

33. Nervi, personalitate flamboaiantă sau reacții publice explozive. La fel ca ADHD-ul, treceau cu ”las` că vorbim noi acasă”.

34. Cărți care să vorbească.

35. Noțiunea de plictiseală.

Cu toate lipsurile astea, se pare că am ieșit ok. Defecți și necocoloșiți, mai toți am supraviețui unui zombie apocalipse. În afară de grasul din fiecare clasă. Pe ăla ori îl prind zombie, ori îl sacrificăm pentru binele comun. De foame.

Published: April 19, 2015 | Comments: 10

35 de dileme

1. Dacă am cusut azi un nasture, ce soi de păcat am acumulat? C-am cusut în sfânta duminică, c-am cusut în Duminica Floriilor sau că am cusut de Paștele catolic?

2. Dacă pun o mașină la spălat în zi de sărbătoare, e sau nu păcat? Că teoretic nu spăl eu, spală mașina.

3. ”Fete cu băieți, pute-a castraveți și băieți cu fete – pute-a ouă fierte.” Mi se pare mie, sau din copilărie părinții ne învățau, subliminal, să fim gay, sugerând că heterosexualii put?

4. În aceeași ordine de idei, de ce ies câte 2, 4, 6 cupluri în oraș, ei și ele, stau la aceeași masă, dar discută doar fetele cu fetele și băieții cu băieții? N-ar fi mai simplu să iasă separat?

5. Cum de, în ultima săptămână, n-a trecut zi fără să aud de un câine pierdut/găsit în Galați și de câte un accident de mașină?

6. De ce părinții continuă să te considere incapabil de a fi adult, chit că muncești de ani buni, îți plătești facturile și până acum nici n-ai murit, nici n-ai intrat în belele?

7. De ce toată lumea rămâne siderată că nu știu cât costă un kil de cotlete sau un kil de scrumbie? E normal să nu știu, pentru că n-am cumpărat niciodată un kil de cotlete, doar din alea la 250g, la tăviță, iar scrumbie nu mănânc.

8. De ce popii propovăduiesc sărăcia pe pământ și bogăția în ceruri, dar au mașini ultimul răcnet și strâmbă din nas dacă nu le plătești baban orice serviciu care, de altfel, e inclus în fișa postului?

9. De ce a avut Episcopia Galați nevoie de clădirea în care a fost Muzeul de Artă Vizuală? Sau de ce e vital să existe un Muzeu al istoriei culturii și spiritualității creștine de la Dunărea de Jos? Să se expună ce? Moaște și bărbi?

10. De ce lumea ajunge pe pagina mea căutând următoarele: ”kum sa slabesti kel mai usor”, ”am dat cu pumnu si mi s-a umflat”, ”superstitii can de ineci cu saliva ta”, ”babe care fac sex din placere”, ”fara dieta dar sport slabesti”, ”cum sati rupi mana fara dureri”, ”cum sa fiu mai smeker”, ”Ce smecherii sa le fac la prieteni.cu tigara”, ”vad negru si ma imaginez murind”, ”cum devii smechera la scoala”, ”cine pula mea e pop tamas”, ”cum sa-ti rupi mana in 5 minute de la cot”, ”copii sai inveti smecheri”, ”se intra in biserica dupa ce te impreunezi cu sotul tau”, ”mi sa blocat telefonul pe un site porno”, ”citate de dat peste nas pentru cei invidiosi adevarate”, ”cum sa iti rupi un deget”, ”de ce o fata nu tr sa stea in taxi in fata”, ”futai in grup cu copi”, ”clipuri cu jucari care dau din cap ce sa nu faci in romana”, ”porno in sandale pe tocuri”, ”daţi-mi.voie.să.descarc.un.singur.film.porno.am.40.ani.”
Sau. De ce ai căuta astea?

11. Suntem în zona Paște. Dar de ce ai face încă 5 bancuri cu ouă pe secundă? Am înțeles. Îs mai bătrâne ca bunică-mea. Și bunică-mea e foarte bătrână.

12. De ce se agită tot Galațiul că s-a oprit căldura la 1 aprilie? Nu-s condiții inumane. E a 2-a lună de primăvară. Mergi în tricou. Dacă nu stai la pol, n-ai motiv să ai căldură în aprilie.

13. De ce ar trebui să ai apă rece, dacă n-ai plătit-o? Eu știu că, dacă nu-mi plătesc abonamentul la telefon, nu mai pot vorbi. Ar trebui să-mi plătească primăria abonamentul pentru că, dom`le, nu mai suntem în Evul Mediu?

14. La ce-mi folosesc logaritmii învățați în liceu? Și, ca idee, majoritatea noțiunilor matematice, 2 ore pe sătămână, timp de 3 ani?

15. De ce ar trebui să-mi pese că a câștigat sau pierdut Halep, în condițiile în care nu mă uit la tenis, nu pariez și n-am nici un merit în performanța ei?

16. De ce unii insistă să aibă cont comun de facebook?

17. De ce la mahmureală te vindecă doar fast-food-ul?

18. De ce e ciudat că-mi place berea inclusiv iarna?

19. Dacă-ți mănânci unghiile sau pielițele de la deget, nu carecumva ești măcar semi-canibal?

20. De ce ai impresia că monarhia salvează România? Regele a abdicat, nu mai vorbește ca lumea româna ba, mai mult, nu mai vorbește ca lumea. Danemarca are monarhie și-o duce bine. Dar tu vrei ca la noi să fie cu monarhie la fel de bine ca-n Danemarca, fără să iei în calcul că, pe lângă sistemul de conducere, în Danemarca există câteva chestii care la noi nu: oameni civilizați, cultivați, eliberați de superstiții ortodoxe și da, deschiși la minte. Care nu scuipă-n sân și nu-și fac cruce la tatuați, gay, divorțați sau orice nu intră între ochelarii de cal.

21. De ce nu mai există mașini de culoarea albastru egiptean?

22. De ce americanii au interzis ouăle Kinder, dar concursurile tip pageant, cu concurente de până-n 10 ani, sunt foarte legale?

23. De ce se fac sticle de bere de 330ml?

24. De ce unii sar de cur în sus dacă ripostezi, după de ei te-au făcut de câcat in the first place?

25. De ce ar trebui să-ți dau like la pagină sau să-ți cumpăr cartea, doar pentru că suntem rude?

26. De ce ne crește păr pe picioare, cu toate că ne epilăm și unghiile lungi, cu toate că le tăiem săptămânal?

27. De ce se sparg ouă și se taie miei de Înviere?

28. De ce au părinții acces la internet?

29. De ce se trezesc pensionarii cu noaptea în cap, cu toate că n-au absolut nimic de făcut?

30. Cum de e calciul metal?

31. De ce, cu 35 de romane scrise, n-am învățat de Rodica Ojog-Brașoveanu la literatură?

32. De ce-și rad femeile sprâncenele, și dup-aia le desenează cu creionul?

33. De ce dacă ai 17 ani și 11 luni și faci sex cu cineva de 17 e iubire, iar dacă ai făcut 18, e pedofilie?

34. De ce se-ncurcă mereu firul de la căști, oricât de frumos l-ai fi așezat înainte?

35. De ce nu e legală marijuana? Nici eutanasia la cerere?

Liber la răspunsuri.

Published: April 5, 2015 | Comments: 13

Ne merităm soarta

M-am săturat să aud că ne merităm soarta. Că totul se întâmplă pentru că nu luăm, dom`le atitudine, și-i lăsăm să-și bată joc de noi! C-așa suntem, noi, românii. Slabi. Slabi de tot. Îi lăsăm să-și bată joc, să ne calce în picioare, să facă ce vor din noi, și tot nu se schimbă nimic.

M-am săturat pentru că cei care se plâng că nu facem decât să ne plângem, nu fac decât să se plângă.
M-am săturat pentru că dau vina unii pe alții și se arată cu degetul, șușotind pe la colțuri.
M-am săturat pentru că par atât de revoltați când spun că ne merităm soarta, da` toți pleacă capul când deschid o ușă.
Că e ultima modă în materie de replici, de câțiva ani încoace. Că nu știu decât să ceară, fără să vină cu soluții. Că se scuipă și se fac albie de porci, și dup-aia se miră că s-au murdărit. Că te lovesc, dar când ripostezi, se dau victime. Că au gura mare și gândul mic. Că toți știu cel mai bine ce ar trebui făcut dar, dacă îi iei la bani mărunți, nu fac decât să repete ce-au auzit la televizor. Că nu le convine nimic. Că așteaptă cu mâinile-n sân să se facă ceva. Când se face, găsesc alt motiv de nemulțumire. Că, orice ai face, mereu le pute. Că repetă exasperant și cretin ce țară de câcat e Românica. Cu accent pe Românica. Că nu se cară dracu` în altă parte, dacă tot pute atât de rău aici.

E o țară mizerabilă.
Da` de ce e mizerabilă, mă? Cine face tot gunoiul ăla de care te plângi? Eu văd din ăștia care fac curățenie zilnic. Și-adună gunoiul, și mătură, și curăță-n urma ta. Până seara e la fel. Că pe tine te doare mâna să-ți arunci gunoiul la coș. Tu-l arunci pe geamul de la mașină, de la balcon sau pe jos. Ție-ți pică tresele să aduni după tine la un grătar. Tu scuipi pe jos. Tu nu cureți rahatul când îți scoți câinele la plimbare. Tu ești gunoiul de care te plângi.

Am fost la concert la Alternosfera. Când am ajuns, era lună pe jos. Când am plecat, era ca-n cocină.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau coșuri mari de gunoi, nu trebuia decât să faci câțiva pași până la ele, a fost mai interesant să arunce și pahare, și doze direct pe jos.
Cu toate că-n stânga și-n dreapta erau scrumiere, a fost mai interesant să le stingă de podea.
Și să se uite ca la felul 14 pentru că mi-am aruncat fiecare pahar la coș și mi-am stins fiecare țigară în scrumieră. Pentru că mie așa mi s-a părut normal, civilizat, omenesc.
Și eu eram la concertul ăla. Și eu am cântat, am țipat, am țopăit, am băut, am fumat, da` gunoiul ăla nu l-am făcut eu. Deloc.
Și e mai interesant să te iei după ăla care aruncă pe jos, decât după ăla care se deplasează până la coș. Mamă, ce rebel ai fost, c-ai făcut gunoi. Ce lache flaușat e ăla care folosește coșurile. Cum să fii la concert și să te duci la coș? Dar unde e spiritul de frondă? Unde e țipătul de luptă și atitudinea jemenfoutistă? Să facem gunoi și dup-aia să ne plângem că e mizerie și nimănui nu-i pasă.

Când o să fie și la noi ca-n afară? Medicina să fie medicină, să nu te trimită să-ți iei singur bandajele și seringa? Școala să fie școală, drepturile omului să fie respectate, să nu-ți rupi roțile pe drumuri pline de gropi? Când o să fim și noi o țară civilizată?

Când n-o să mai pupați moaște, mă. Când banii care se duc la biserică se vor duce la medicină, învățământ și infrastructură. Când popa o să-ți dea bon fiscal pe lumânare. Când n-o să mai aibă adepți care să-i pupe poala, ca să-și capete tupeu și să vrea să construiască biserică de miliarde. Când n-o să-i mai treacă prin cap că poate transforma un parc național în casa lui dumnezeu sau că poate da amenzi dacă vrei să urci 300 de scări. Când n-o să mai consideri că sexul e păcat dacă nu e aprobat de popă. Când o să poți să-ți înmormântezi mortul fără să faci împrumut la bancă. Când drepturile omului vor deveni într-adevăr ale omului, nu ale creștinului ortodox. Când o să citești PACS și n-o să gândești, scârbit instantaneu, ”gheii dracului!” Când o să-ncetezi să mai gândești ca-n Evul Mediu, cu afurisenii, cazane de smoală și sute de păcate capitale, și-o să vezi că religia nu e civilizație, e spălare de creier. Și-o să alegi să dai banii pe altceva decât pe basme.

Că nu e normal să ți se oprească apa rece. E inuman și revoltător. Doar în România se poate întâmpla așa ceva.
Păi, în afară, ar fi ieșit lumea în stradă. Ar fi sesizat Comisia pentru Drepturile Omului. S-ar fi lăsat cu revoluție!
Total de acord. De ce nu ești la revoluție? De ce nu ești în stradă? De ce nu-ți ceri drepturile? De ce nu faci reclamații, dai în judecată, scandezi pancarte sau ameninți că-ți dai foc în fața primăriei?
De ce aștepți poate face altul asta în locul tău? De ce în cuvinte ești atât de semeț, dar nu te miști de pe scaun? De ce e țara inumană, când tu nu faci nimic pentru a dovedi că meriți să fii tratat uman? Ar trebui să vină strada la tine? Sau Comisia pentru Drepturile Omului, să te tragă de mânecă? Sau poate ar trebui să se rezolve totul pentru că ești foarte revoltat verbal, la o sămânță, la colț de scară.

Că toți ne fură. Și la magazin, și în Parlament, și la impozite, și peste tot. Nu vor decât să facă bani pe spinarea noastră. Niște hoți care merită să-nfunde pușcăria.
Câți dintre voi, ăștia care ați gândit măcar o dată așa, cereți bon fiscal? Câți v-ați interesat exact pentru ce plătiți impozit, când luați salariul? Câți v-ați rupt 3 minute să completați formularul ăla de 2%? Câți ați semna pentru un referendum, să se schimbe parlamentul? Câți ați vota pentru nume pe care nu le știți și nu vi le repetă obsesiv Antena 3? Câți v-ați simțit răzbunați c-a intrat Udrea la închisoare? Câți v-ați renegocia real și obiectiv salariul? Câți v-ați uitat cu un ochi rău la cei care câștigă mai mult ca voi, fără să comparați job-ul în sine? Câți ați stat ore-ntregi să disecați cum fac alții bani, în loc să-i faceți și voi? Câți știți diferența dintre Senat și Camera Deputaților? Câți ați vota acum drept președinte o femeie de culoare, gay și atee, doar pentru că are un program politic de excepție și-un cv politic impecabil?

Prea mulți maidanezi. Prea mulți oameni care nu-și castrează animalul de companie și prea mulți care abandonează pui pe stradă.
Prea mulță violență. Prea puțini care preferă să sune la poliție, în loc să riposteze cu pumnul.
Prea mulți șomeri. Prea mulți oameni care refuză să muncească pentru 1000 lei pe lună, pentru că li se pare prea puțin.
Prea mulți copii în orfelinat. Prea mulți oameni care nu știu să se protejeze. Prea multe hibe pentru o adopție.
Prea multe familii sărace. Prea mulți bani băgați în închisori și biserici, în loc de burse de studiu.
Prea multe familii cu copii pe care nu pot să-i hrănească. Prea mulți care fac copii ca să trăiască din alocație.
Prea multă corupție. Prea mulți care încă nu concep să se ducă fără plic la medic, examen sau poliție.
Prea multă fraudă. Prea multe impozite, pe prea puțini bani.
Prea multe datorii. Prea mulți care nu știu să se oprească la timp.
Prea de câcat România. Prea mulți oameni de câcat în România asta.

Ne merităm soarta? V-o meritați, mă. Cu vârf și îndesat.

Published: March 25, 2015 | Comments: 13