vecini

Portretul țăranului român – p.2

Prin `70-`80 tot țăranul de la sate s-a mutat în Galați. Că le dădea Combinatu` apartamente, și salarii bune, și spor de toxicitate, și lapte praf gratis.
Toate buletinele de Pechea, Independența, Liești și compania au devenit, peste noapte, buletine de Galați.
Toate progeniturile foștilor pecheni, independențeni și lieșteni au devenit, ca prin miracol, gălățeni.
Dacă-i întrebi, pe părinți sau pe copii, de unde sunt, or să-ți spună că din Galați. Că le-a făcut Combinatul ”cetățenie”. Și-or să se considere la fel de gălățeni, sau poate chiar mai decât ăia, care sunt de cel puțin 4 generații știute aici.

Nu asta ar fi o problemă. Că-s tolerantă, și-nțeleg de ce ai vrea să pari orășean. Chit că te miros de la distanță. Mai ales că te miros de la distanță.
Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.

Trecem rapid în revistă părțile minore:
– Țăranul de oraș o să te urască dacă ții animale în casă. Chit că le crești, îngrijești și hrănești din banii tăi. El nu o să-nțeleagă de ce ai vrea să ții în casă un animal care ar trebui fie să păzească gospodăria, fie să vâneze șoareci. Și care mai lasă și păr. Și care te mai costă și bani. Apartamentul trebuie să fie intact, țiplă, lună de curățenie și, dacă se poate, plin de copii, nu de animale.
– Țăranul de la oraș nu o să-nțeleagă de ce nu-ți gătești oala cu ciorbă și cazanul cu fasole. De ce preferi să mănânci ”uscături”. De ce nu te-mbuibi la fiecare ocazie, unde ”ocazie” înseamnă orice sărbătoare din calendarul creștin ortodox, bașca ziua ta, a consoartei, a lu` nașu`, a lu` nașa`, a lu` cumătru , cumnatu` și tot neamul lor cel neadormit.
– Nici de ce nu ai lista aia mare, cu tot neamul lor cel neadormit. Poate pentru că la oraș se făceau maxim 2 copii de căciulă, nu minim 6. Poate.
– Nu o să-nțeleagă de ce cheltui baniii, în loc să-i agonisești. Și, mai ales, pe ce. Pe mofturi! Când ai putea să-i strângi, să-ți faci moșie. Cont gras în bancă. Moștenire pentru urmași. D`astea.
– De ce să cumperi o pizza, când poți s-o faci acasă? Mai multă, și mai ieftină. Și asta se potrivește la orice. De la murături, la salam, de la plăcintă, la cremă de față. Orice poți produce în bătătura proprie, înseamnă un bănuț în plus în cont.
– Singurul loc unde n-o să se zgârcească în a cheltui, va fi casa. Cea mai mare combină frigorică, cea mai tare plasmă, cel mai șmecher parchet, cea mai încăpătoare cămară, cel mai nou model de mașină de spălat, cea mai pizdet mobilă. Nu contează că mănâncă zacuscă 4 zile pe săptămână (din recolta proprie de vinete, ouă și ulei) și tocăniță de cartofi în rest (cartofi – producție proprie, ulei, ceapă și roșii – la fel). Are casă mai lucioasă, modernă, pusă la punct decât a ta? Are! In your face, orășean sărac ce ești!
– O să te acuze că speli duminica/de sărbători, chit că nu împărțiți nici aceași mașină de spălat, nici același apometru.
– O să se laude și-o să fie adânc gâdilat în orgoliu când o să-ți povestească că vara lui de-a doua, după mătușă, muncește în străinătate, unde câștigă de X ori mai mult decât tine, aici. Nu el. Vara lui de-a doua, după mătușă. DIN STRĂINĂTATE!
– Plus toate câcaturile alea mici: nu-nțelege de ce nu te duci la nunți/botezuri/înmormântări, când el nu ratează nici una, chit că se ruinează; de ce nu porți pantofi eleganți cu vârf ascuțit și nu-ți faci sarmale în cap; de ce nu ești fan ”noră pentru mamă”; de ce bei bere, nu vin de țară; de ce nu plătești pentru un titlu; de ce nu primești cu popa; de ce nu-ți faci conserve pentru iarnă; de ce nu-ți place găina de țară; sau carnea de porc cu grăsime; de ce nu îți cumperi mașină; și, până la urmă, ce-ai de gând să faci cu viața ta, dacă la peste 30 de ani nu ești măritată, și n-ai încă măcar un copil în plan?

Problema apare când țăranul care se dă orășean încearcă să schimbe orașul, de parcă ar fi încă pe tarla la tacsu`.
Și-a cumpărat omul apartament la parter.
Nimic bizar, până nu-ți dai seama că omul e țăran. Din ăla, de și-a luat cetățenie odată cu Combinatul.
Cum îți dai seama?
Întâi împrejmuiește cu gărduleț viu spațiul public din fața blocului. Și-ți zici că e normal, că poate vrea să aibă verdeață la vedere.
Dup-aia, gărdulețul viu e înlocuit de altul, cam de 1 metru, de fier forjat. La care se adaugă încă 1 metru în înălțime. Fier forjat. Se acoperă cu plastic din ăla, de nu trece nici musca prin el.
Pe toate cele 3 părți la care, în ograda lu` tacsu`, ar fi fost moșier.
Se mai adaugă și a 4-a parte de gard, ca să delimiteze total și iremediabil PARTEA LUI de restul blocului.
Balconul îl transformă în bucătărie de vară.
Pe care o transformă în marchiză.
Pe care o transformă în cazemată.
Cu gratii, și cu alarmă cu abțibild, pe care o vezi clar că e protejată de nu știu care firmă de pază și protecție. SĂ NU ÎNCERCI SĂ-L FURI!
Dărâmă copaci, scoate flori și, nu în ultimul rând, delimitează clar o bucată în bucata aia deja delimitată, pe care O DESȚELENEȘTE! Cu mașină din aia care bârârie, și desțelenește pământul.
Probabil vrea să planteze păpușoi. După cum arată ”curtea”, mai în spate vrea să facă poiata și cotețul porcului. Că acolo n-a pus decât gard. Noroc că apartamentele au baie în casă. Dacă n-a transformat-o în cămară. Și vrea să-și facă privată-n fundul curții.
Fiecare zi e o nouă dilemă: ce-și mai construiește vecinul? Un hambar? Un grajd? O să aducă și vaci? Sau o să se limiteze la câinii cărora deja le-a făcut cușcă în curte? O să fie un moșier amabil? Sau o să aducă șerbi să-i adune via, în timp ce le pune botniță, și-i lovește cu biciul?

Partea aia de grădină din jurul blocului aparține primăriei. Tre` să fii un țăran tare prost, sau un țăran cu prea mulți bani încât să-ți imaginezi că poți s-o transformi în curtea din fața casei. În mijlocul orașului, la bloc. Oricare ar fi varianta corectă, tot țăran.

Published: April 27, 2016 | Comments: 23

Tradiții de Crăciun

Mi s-a dovedit, încă o dată, că românul e bătut în cap. El a rămas cu perioada comunistă adânc înfiptă-n creier. Nu că n-ar fi trecut 25 de ani de atunci, timp în care ar fi trebuit să-nțeleagă că nu mai e nevoie să stea la cozi de la 5 dimineața și nici să aibă pile la doamna de la carne, ca să aibă ce pune pe masă de sărbători. Da` perioada aia e atât de bine-nrădăcinată-n mintea lui, c-a reușit să inoculeze și ăstora, care nici măcar nu trăiau conștient la revoluție, aceleași manii și temeri. A rămas cu ideea că tre` să-și facă provizii de iarnă ca să nu moară de foame și că, de sărbători, tre` să facă mâncare cât pentru o cazarmă, ca nu cumva să rămână fără sau să creadă vecinul că e zgârcit sau, mai rău, sărac.

Să-ncepem cu-nceputul.

S-au dat ajutoare de la UE. Sau s-au trimis, că de ridicat nu s-au ridicat decât cam jumătate dintre ele. Da` ăia care au venit să le ridice, ghici ce-au făcut? Da, coadă. În ciuda faptului că era program în fiecare zi, că s-a prelungit programul, în așa fel încât să nu rămână nimeni fără, că s-au dat asigurări că se pot ridica până pe 31 decembrie, românul a făcut coadă. Și nu din aia simțită, cu o persoană aranjată regulamentar în spatele celeilalte, așteptând să-i vină rândul. Nu. Coadă din aia, cu îmbulzeală, oprit de circulație, mișcat de la un centru la altul ca să ia măcar 2 pachete pe propria răspundere. Și da, s-au călcat în picioare, au stat de la miezul nopții la coadă, să nu le fure cineva dreptul, au făcut scandal și s-au plâns lacrimogen că nu au cu ce. Și dup-aia au dat o raită cu taxi-ul și la următorul centru, pentru reiterarea poveștii.
Că românul nu-i român dacă nu se bate pe ceva gratis și nu se simte bine dacă nu poate povesti prietenilor cum a înșelat sistemul, că oricum e plin de hoți, dom`le. Lasă, să mai furăm și noi, că ei ne-au furat destul!

Am fost în Lidl să iau o caserolă cu cotlete. Una singură, că-mi era de ajuns. În timp ce partea aia cu carne de pui era cam pe jumătate plină, la carne de porc bătea vântul. Tot au luat. Și-am zis că, dacă tot și-au făcut aprovizionarea de azi nu-i bai, vin eu a doua zi să-mi iau o caserolă cu cotlete. Că dacă au ras tot, înseamnă că nu mai au nevoie. Ghici ce, a doua zi da, bătea vântul în galantare. Da` nu mai era nici carnea de pui, nici nimic care să semene vag a carne proaspătă. Au luat tot ca termitele, inclusiv cotletele alea mari, din care eu aș mânca un an întreg. Au mai rămas conservele și cârnăciorii uscați, că presupun că nu li s-a părut foarte creștinesc și tradițional să servească cârnăciori uscați tocmai de nașterea domnului. I-am prăjit foarte puțin creștinesc și tradițional și-au fost foarte buni, că nu țineam neapărat să am cotlete.

Da` nu pot să nu mă-ntreb unde a dispărut toată carnea. Că, de obicei, duduie galantarele de carne și nu se-apropie nimeni de ele. Plus că bag mâna-n foc că și la restul magazinelor cu carne era la fel de gol. C-au luat, să fie! Am auzit povești din astea sinistre, cu câte juma` de porc cumpărat, doar pentru sărbători și, sincer, nu-nțeleg unde și cât pot să bage doar pentru că e o ocazie specială.

Așa ajungem la oalele cu sarmale. Oale cu sarmale de post, până pe 24 inclusiv și oale cu sarmale cu carne, pentru de pe 25 încolo. Nu, nu oale din alea în care încap 2 porții. Oloaie. Cu suta de sarmale, frate, să fie!
Ce contează că, după ce-mpart de sufletul lu` Cutare în diverse locații și mai mănâncă și ei de se-mbuibă, încă rămân destule să hrănești un trib? Alea-s sarmalele de post care rămân și, cel mai probabil, ajung la gunoi undeva pe 1-2 ianuarie, că nici de dat nu mai dau din ele, nici de mâncat nu le mai mănâncă.
C-au trecut pe alea cu carne. Din care nu dau de pomană, servesc musafirii. Cărora le mai dau și din ligheanul cu salată boeuf, și din ceanul cu tochitură, și din tăvile cu turte, și din butoiul cu răcitură, și dup-aia se plâng că n-ai făcut decât să guști din fiecare și ei s-au chinuit să facă atâta mâncare degeaba. De parcă i-a obligat cineva să golească magazinele și să gătească pentru de la 20 persoane în sus, în condițiile în care ei sunt 6, cu tot cu musafiri.

Și-i musai să cumpere pâine. Pe 24 îi vezi pe toți cum invadează magazinul cu o sacoșă specială doar pentru pâine. 2 pâini? Dă-mi 10, să fie, că magazinele nu au program pe 25, și-o să rămânem înfometați sau fără pâine. Lasă, s-avem 3 zile de Crăciun, să nu murim de foame. Ce mai contează că la fiecare consignație găsești pâine, și multe îs non-stop, și poți să-ți cumperi și la 2 din noapte da, în noaptea de Revelion? Ce contează că nu mănânci mai mult de o pâine toată săptămâna? De sărbători ia 10, să fie! Ia toată pâinea, că știi tu că vecinii sunt hapsâni, și cumpără și ei după tine, și riști să rămâi fără, din cauza lor. Și ce mai contează că mai faci și mămăligă, c-așa-i tradițional și bun, ia toată pâinea și ia-o acum, pe 24, să-ți ajungă 3 zile, chit că mulți muncesc și vând pâine proaspătă și pe 25. Și dup-aia arunc-o la gunoi, că s-a-nvechit și n-a mâncat-o nimeni. Da` măcar ai demonstrat că ai și ai evitat cu grație dezastrul de a rămâne flămând.

Și nu uita să te plângi cât te-au costat sărbătorile și cât ai cheltuit pe mâncare pe care da, dup-aia ai aruncat-o pentru că da, ca-n fiecare an, ai făcut mai mult decât îți trebuie. Dar banii s-au dus, i-ai dat cu bună știință, și-acum simți nevoia să te plângi de cum te sărăcesc sărbătorile. De cum hoții și tâlharii profită de tine și-ți iau banii, în timp ce tu nu vrei decât să te bucuri de sărbători. Că e 1 leu o pâine, tu ai luat 10, 8 le-ai aruncat. Îți dai seama, te-au tâlhărit cu 8 lei și stau acum și fac concedii simandicoase prin afară, pe banii și pe munca ta. Că te-au obligat ei, oricare ar fi aceștia, să cumperi ca-necatul doar ca să te dai rotund.

Nu pot să trec peste o poveste, caz real, în care ea, pensionară veritabilă, cu cont în bancă cât salariul meu pe mulți ani a ascuns toată mâncarea prin cămară, când a auzit că-i vin musafiri. Și-n același timp a pregătit milionul, să i-l dea părintelui care vine cu ajunul. Că musafiri îi sunt rude care o ajută din când în când, dar părintele e reprezentantul domnului și nu poate să scoată un arpegiu fără să fie plătit pe măsură.

Și nu pot să trec nici peste vaietele care-ncep de dinainte de Crăciun, legate de kilograme, cântar și luat în greutate. Că toate încep să anunțe cum se vor îngrășa ele de sărbători, și cât de urâtă este perioada asta pentru că, efectiv, nu se pot abține din mâncat. Plus că-s invitate și la nașu`, și la cumătru` și la mama soacră, și cum să refuze. Dacă ar fi după ele, n-ar mânca decât apă cu pesmeți dar, din cauza celorlați, se-ngrașă ca vacile. Lamentările de dinainte și lamentările de după. Rezultatul e același: fac concurență porcului de-abia tăiat, dar au impresia că, dacă s-au plâns sau și-au căutat scuze, îs oareșcum exonerate de vină.
Newsflash: te-ai făcut cât vita pentru c-ai mâncat ca scroafa și nu e decât vina ta, că nu ți-a băgat nimeni pe gât mâncare cu forța. Obișnuiește-te cu gândul și treci peste. N-o să slăbești văitându-te. Cel mai probabil o să slăbesc eu, că-mi toci nervii mărunțel, cu satârul cu care ai tocat perișoarele.

Deci da, românul e bătut în cap. Și-o face cu mâna lui și se plânge după. Își umple frigiderul de parcă a dat de o sursă pe piața neagră înainte de revoluție, se-mbuibă ca-necatul, se dă rotund cu cât de creștin e el c-a primit popa, da` nu-i dă un leu lu` amărâtul ăla care stă cu mâna-ntinsă și dup-aia se plânge că și de sărbătorile astea a rămas falit. Și da, o să se-mbulzească să prindă crucea în apa înghețată și dup-aia o să se plângă că dumnezeu nu l-a ferit de pneumonie. De parcă n-are altă treabă decât să aibă grijă de toți idioții.

Da` într-o reprezentanță Orange a intrat o plodoaică cu taică-su` să-ntrebe vânzătorul unde e reprezentanța Vodafone. Asta mi s-a părut oareșcum ironic. Măcar n-a întrebat de unde să cumpere cotlete.

Published: December 26, 2014 | Comments: 22

Winter is coming

O furnică cară-n spate, un grăunte jumătate.
Asta era poezia. Vecinul cară-n spate doi saci. Nu te-ai gândit că-l ține, că când l-ai rugat să te ajute să muți canapeaua, a zis că are spatele sensibil și că e mai fragil așa, nu tocmai zdravăn. Da` sacii ăia îi cară. Nu unul, ci doi. Nu un drum, multe drumuri. C-a venit toamna și vecinul trebuie să-și facă provizii.
Winter is coming!

La un moment dat era o reclamă cu kilogramul de varză albă undeva sub un leu. Da` nu oricum, ci sacul de 20 de kile. Și de ce să iei un sac? Tu ești om de doar 20 de kile de varză murată? Da` la iarnă ce faci? Sarmalele în ce le mai învârți? Nu 10 sarmale, ca la sărăntoci, 50 – să fie! Nu un sac, vreo 3, că butoiul are 50 de kile, ce mai arunci, ce mai faci acum pe loc, taman bine de butoiul ăla. Ei, hai, 4 saci, că mai e și bidonașul pe care te-a bătut la cap nevasta să-l arunci, și acu` îi prinde bine, că dacă n-ar fi fost spiritul tău prevăzător, acum mai că rămâneați fără varză toată iarna!

Să fie, frate! Să ai ce mânca când se înghesuie nămeții, și alții ies prin viforniță și se duc la piață să-și ia un kil de varză murată la suprapreț. Și nici măcar nu știi ce pun hoții ăia în butoi, că aia numai varză murată nu-i. N-au sarmalele nici un gust. Să vină la tine, să vadă acolo varză murată. Butoiu` de 50 de kile, plus bidonașul ăla mai mic.

Să guste o sarma, să se minuneze, să-l pălească invidia și să te roage să-i dai și lui o varză, să facă și el o salată. Să te-nfoi mândru că el n-a fost la fel de prevăzător ca tine, să te codești puțin, să dai din colț în colț și dup-aia să-i pui cea mai mică varză din butoi într-o pungă, lasă, să fie acolo de milă și pomană, da` să se-nvețe la anu`, să fie pregătit! Și destoinic și gospodar, ca tine!

Și ce dacă ar trebui să mănânci 3 luni doar varză ca să termini măcar butoiul? Și ce dacă nu folosești nici jumate din ce ai cumpărat? Și ce dacă la primăvară o să pută tot cartierul, c-ai aruncat și varza, și zeama, și candește de parcă ceva s-a târât până la tine în butoi, s-a zbătut bine și dup-aia a început să putrezească în prețioasa ta murătură? Nu contează! Important e să fii pregătit, să ai proviziile pentru iarnă și să nu fii la cheremul hoților din piață.

Ai putea să pui mai puțin? Ai putea. Da` dacă rămâi fără? Tocmai când kilu` de varză, exact cât ai tu nevoie de o sarma, a ajuns la colosalul preț de 2 lei? Nu e mai bine să ai tu acolo, în cămară, tot ce-ți trebuie? Îs bani aruncați, zici, că arunci măcar jumate din ce pui? Cum să fie bani aruncați, dom`le? Da` când vrei o vărzică călită, acolo, sau o salată, sau niște plăcintă cu varză, nu mai dai bani pe transport, nu te mai târăști din casă, nu te mai chinui să cauți o marfă cât de cât decentă și, în plus, o mai și pui cu mâna ta. Știi, dom`le, ce mănânci.
Și ce dacă arunci în primăvară? Nici măcar n-arunci atunci, arunci în vară, când apare varza proaspătă și pute totul mai tare, că de la căldură pare deja c-a putrezit tot cartierul.

Dar asta nu e tot. Cum ar fi destoinic și gospodar dacă n-ar pune și-un butoi cu murături? Gogonele, din alea, să sară zeama din ele când le muști, la o fasole. Și niște pepenași, să fie! Să ai meniu diversificat, nu ca sărăntocii care salivează la rafturile din market și dau bani atunci, când le e poftă, pe o cutiută cu murături. Și castraveți? Și! Și murați, și la oțet, că n-ai de unde ști de ce o să ai chef tocmai la iarnă. Mai bine să fii prevăzător.

Zarvazat? Cum nu? Pune așa, un 30 de borcane, că se consumă la ciorbă, și pune și din ăla prospăt la congelator, și niște păstăi, morcov, vinete congelate, bașca vreo 50 de sticle de suc de roșii, să fie! Câți sunteți? Doar doi? Ce contează? Să fie, dom`le, să duduie frigiderul! Cămara să dea pe dinafară de bunăstare! Să fie provizii nu pentru 3 luni de iarnă, pentru vreo 10 ani, că nu se știe când scumpesc hoții ăștia totul, și da, se mai strică, mai arunci, mai vinzi, da` măcar nu te ia pe nepregătite.

Cum adică să cumperi de la magazin, de fiecare dată când ai nevoie, exact ce ai nevoie? Da` asta e nerozie curată. Că pe vremea comuniștilor, numai noi știm ce foamete am tras. Și cum te chinuiai să găsești ceva, orice de mâncare, și dacă n-aveai cămara plină, nici măcar cartofi nu găseai. Mâncai orez gol.

Da` ce, se compară bulionul de la magazin cu ce bulion fac eu? Sau zarzavatul, chit că e proaspăt, cu ăla pe care l-am pus cu mâna mea la congelat? Sau castraveții ăia de pe raft cu ăștia pe care îi pun eu? Îs buni, nu zic nu, da` dai banii degeaba, când îi poți face tu, acasă, în bucătăria proprie. Altfel te trag în piept hoții și profită de tine când te prind la ananghie!

Cartofi? Un chilipir! I-am găsit la 1 leu kilu`. Am luat 100 de kile, că nu se știe când îi mai găsești la prețul ăsta. Și ce dacă se mai strică și fac colți și se stafidesc, că nu mănânci și 100 de kile de cartofi pe lângă toate celelalte? Să fie! Mai bine îi arunc cu mâna mea decât să dau 2 lei pe kil la iarnă!

Să fie, dom`le! Să vadă toți vecinii cât cărăm noi și să fie verzi de invidie, că cămara lor nu e plină. Și nici frigiderul. Știu eu, că am rugat câțiva să-mi țină din provizii la congelator. Cum adică dacă am avut încredere? Normal c-am avut! Că am văzut eu că țin degeaba congelatorul ăla. Și mi-am și notat ce am dus la fiecare în parte. La iarnă, or să vadă ei. Când am poftă de ceva, pac! desfac punga, o las oleacă să se dezghețe, și-mi fac pofta. Nu ca ei, inconștienți, dom`le, să cumpere de fiecare dată când li se face poftă de ceva. Inconștienți!

Și nici gemuri nu și-au pus. Eu am făcut, îți zic acuma, doar vreo 30 de borcane. Că o clătită, o felie de pâine, o linguriță așa, de poftă de dulce, am? Am nu mă plâng. Da` ei? Își cumpără gemul. Un borcănaș. Da` se compară, dom`le, gemul din comerț cu gemul de casă? Cine știe ce pănărămi le pune în borcan? Parcă văd că nici nu e din fructe naturale. Îs din alea tratate, injectate, dom`le, ascultă-mă pe mine.
Mai am vreo 5 borcane de acum 3 ani, gem clasa I, de prune. Simți pruna acolo, o vezi în lingură, mustește de natural, dom`le! Cu zahăr adevărat, nu cu îndulcitori, cum se face acum.
S-a zaharisit de-a trebuit să-l țin o noapte în apă caldă, da` ce are a face? E natural? E! E gustos? E! Nu mai dau acum bani pe gem? Nu mai dau, dom`le!

Asta e rețeta, să știi să economisești. Să agonisești când ai, să-ți faci provizii, nu să mori ca șobolanul dacă e iarna prea grea, ascultă-mă pe mine.

Că dacă nu iei acum, din timp, hoții din piață îți mănâncă și urechile, dacă te prind la cotitură.

Dacă mănânc tot ce pun? Cum să nu? Tot! Ei, hai, mai arunc când dă primăvara, că varza trebuie aruncată, să fac loc pentru iarna următoare, cartofii se mai strică ei așa, gemul mai prinde aer, bulionul parcă prinde ceva mucegai, dintre astea congelate nu se păstrează toate, că nu le pun conservanți, natural e deviza mea, da` una peste alta, ies bine, dom`le! Ies bine.

Ce mai consum, ce mai arunc, important e să fim sănătoși și toamna viitoare, să cumpărăm din nou la preț bun, nu să-și bată ăștia joc de noi.
Că ce dacă dau 100 de lei acuma pe cartofi și consum doar de 20? Să dau eu 2 lei pe kilu` de cartofi la iarnă? Risipă! Risipă, îți spun, și la mine nu merge cu risipa!
Eu-s econom și ascultă-mă pe mine, mai degrabă îți faci vara sanie și iarna căruță.
C-om ști și noi câte ceva, că n-om fi îmbătrânit degeaba.

Și-acuma lasă-mă, că m-ai ținut destul de vorbă. Mă duc să iau struguri, că e preț bun la o tarabă, am auzit eu. Cum ce fac cu ei? Vin, dom`le, vin. Nici eu, nici nevastă-mea nu bem, da` facem vreo 50 de litri, să fie acolo. Ba o pomană, ba un musafir, doar n-oi da bani pe bere, sau ce mai beți voi, ăștia, risipitorii din ziua de azi!
Vine iarna, dom`le, n-ai auzit? Și ești mort dacă nu ești pregătit, ascultă-mă pe mine!

Published: September 25, 2014 | Comments: 17

Olimpiada vecinilor

Îmi place să cred că sunt un vecin de treabă. Singurele câteva dăți în care mi-am deranjat vecinii pot fi numărate pe degetele de la o mână:
– când eram mai tânără și-ntr-un oraș străin, și-am întrebat juma` de scară unde găsesc un letcon, moment în care ei s-au uita siderați la mine pen` că nu-nțelegeau ce vreau, că-n Cluj nu spuneau nici letcon, nici pistol de lipit, ci un termen bizar pe care l-am uitat imediat ce-am intrat în posesia letconului;
– când, în aceeași perioadă, am pus de-o bulgăreală-n casă, că era prima zăpadă, da` și vecina era cu nervii, că nu era nici măcar 9 seara și-a făcut un scandal monstru că nu poate dormi din cauza zgomotelor denaturate care se aud de după ușa mea;
– și-n fiecare duminică, când decid că tre` să folosesc ori aspiratorul, ori mașina de spălat, ori amândouă, da` numai la ore decente, gen după 5 seara. Dar neapărat duminica. Altfel cum ar ști vecinii mei că-i duminică, dacă eu nu-s la post cu bârâitoarea?

Una peste alta, eu zic că-s un vecin de treabă. Nu dau muzica la maximum, nu arunc gunoi pe geam, nu sun la uși la 2 din noapte, nu bat mingea în perete, nu scutur covoare pe geam, n-am mânjit nici o clanță cu câcat, nu dau găuri în pereți și nu le pun piedică când îi văd. Ba chiar și salut, c-așa sunt eu, politicoasă din fire.

Da` n-ai cu cine, mă!

Cred c-au făcut consiliu, au decis că-s prea de treabă și și-au pus în gând să mă convingă că nu-i ok ce fac eu. Că nu e bună atitudinea mea și că trebuie s-o schimb. Că nu mă-ncadrez în societate dacă continui să nu deranjez pe nimeni.

Am mai povestit de vecinii care dau găuri constant. De parcă-s la concurs: cine are cele mai multe găuri date-n casă, câștigă o mașină nouă de găurit. Cu percuție. Despre care te-ntrebi dacă mai au loc de găuri. Oare le astupă pe alea vechi? Sau pereții lor sunt artă neomodernistă, cu tablouri nu pictate, ci găurite. Și despre ăia care pun gresie, scot gresie, pun gresie, scot gresie. Viața lor e o continuă schimbare de gresie. Ei nu spală gresia, ei o schimbă. Și fiecare placă pe care o scot, eu o simt ca pe-o lovitură de ciocan în rădăcina dintelui.

Pentru că toate astea n-ar fi fost de ajuns să-l scoată din sărite până și pe Dalai Lama, acum au inventat jocuri noi. Că alea vechi deja nu mai au farmec. Și-au luat pauză de la renovat în casă și-au început să renoveze afară. Da, m-am exprimat bine: nu exteriorul, ci AFARĂ.

În primă fază au decis că lungimea ierbii nu e conformă cu normele europene, și-au început să tundă iarbă. Pentru că faza cu foarfecele și tăiatul frunzei la câini e sport de primăvară. Toamna se tunde iarba. Și ce oră ar fi mai potrivită pentru a practica acest sport vital, decât 8 dimineața? Pentru că cine se scoală dimineață, tunde mai multă iarbă. Face panarama aia de mașină un zgomot infernal. Se aude prin toate termopanele. Intră pe gaura cheii și-mi vibrează până-n inimă. Știi senzația aia de gâdilătură la nivel de mușchi intern? E, aia e, da` nu gâdilătura aia plăcută, de dinainte de orgasm, ci cealaltă, de-ți vine să iei cuțitul, să te crestezi adânc pe piept și să-i duci vecinului gospodar inima ta pe tavă, poate-poate lasă dracu` mașina aia și cheamă ambulanța.

Normal că mă trezesc. Mă uit la ceas. 8 dimineața. Înjur de mașini, tehnologie, sfinți, vecini, rog universul să-i strice mașina, zgomotul încetează. Acum e momentul să adorm din nou! Vecinul a terminat de tuns iarba. Ei, a terminat! A obosit doar puțin. Așa că decide să-și ia o pauză. De la bârâit, evident. Așa că se așează relaxat lângă alți vecini, se-aude un fâsâit de bidon, cel mai probabil bere, că berea merge la muncă asiduă, și pune-te pe pălăvrăgit, penru că 8.30 dimineața e ora ideală să trăncănești, după ce ai tuns iarba. Și dă-i cu hahahoho, vorbește TARE, vecine, nu contează că celălalt e lângă tine și te-aude și fără volum la maximum, nu contează că te-aude tot orașul, tu dă-i înainte și țipă-ți inepțiile, și povestește de cumătra, cumătrul, nașa, nunta, botezul, accidentul de pe trecerea de pietoni, hoții din politică și nesimțiții care fac zgomot și-și deranjează vecinii. Subiecte, cârcă!

Când ciripiturile lor subtile se opresc, ghici ce! Încep din nou să tundă iarba. Aventura continuă. Iar, și iar, că nu e de ajuns o singură zi să tunzi nenorocita aia de iarbă. Nuu, ar fi prea frumos. Ei continuă s-o tundă câteva zile la rând, și când o termină pe-a lor, trec mai departe, ba-s în stare să sune, să bată, să-ți scoată ușa din țâțâni, ca să-i lași s-o tundă și pe-a ta. Mai că-mi vine să cred c-au o dependență de iarbă. Legală, bineînțeles.

Și până termină ei de tuns toată iarba, mai că vine toamna și-s gata să treacă la partea cu gresia din nou. Am cearcăne până-n barbă de nesomn și-un calup nou de înjurături, legate exclusiv de munca casnică și patriotică.

Al doilea sport nou inventat, e tăiatul copacilor. Care iar nu poate fi rezolvat într-o singură zi, c-ar fi prea uman și domestic. Nu. Copacul se taie timp de măcar o săptămână. Că tai mai întâi fiecare cracă-n parte, craca aia o descrăcești în alte crăcuțe mai mici, bucățești totul bine ca să poți să o transporți și, când s-a terminat o cracă, treci la următoarea. Cu evidentele avertizări gen CAAADE, BĂĂĂĂ! sau LAAA OOOO PAAARTEEEE!
Plus că nu poți lăsa lemnul unde l-ai bucățit. Tre` să-l muți. Cu ce? Cu roaba, evident! Care roabă face cam la fel de mult zgomot ca mașina de tuns iarba. Cu nelipsitele opinteli și icnituri. După roabă, urmează pauza. Aia cu bere și discuții. După ce te-a luat oleacă flama de la primul bidon de bere, vocile devin mai stridente, ritmul de tăiere-transport mai lent, după a doua pauză și-al doilea bidon o lași pe a doua zi, că n-ai vrea să tai altceva decât un copac.
A doua zi, de la capăt. Următoarea cracă.
De o săptămână se chinuie să termine un copac. Nu l-au terminat încă. Problema e că vor să treacă și la al doilea. Până la prima zăpadă, posibil să-i termine pe amândoi.

Când o da prima zăpadă, or să aibă idei de deszăpezire. Și nu oricum, ci tot organizat, toți vecinii cu idei și chef mai mult de pauză decât de muncă. Cu relaxare cu vin fiert, că deja e frig, și berea nu mai merge. De treabă între ei, cu singurul țel comun de a-mi distruge mie nervii. Sau a mă transforma în soiul lor de vecin.

Drept urmare, undeva la 2 din noapte, am programată sesiune de aspirat, cu muzica TARE. Că am înțeles că așa stă treaba: faci cât mai mult zgomot când alții încearcă să doarmă. Poate o să-ncerc și câteva lecții de balet, cu grația mea de neegalat. Sărituri, piruete, orice le-ar face perna să vibreze în așa fel încât să creadă că-i cutremur. Tre` să-mi dea diplomă de vecin de treabă după chestia asta și să mă primească-n clubul lor. Chiar și fără rotopercutor și drujbă, tot pot face la fel de mult zgomot. Sper doar să aprecieze faptul că-mi dau interesul.

Și, ca să dovedesc că-s proactivă, m-am gândit și la ale sporturi de introdus în olimpiada vecinilor: spartul nucilor direct pe ciment, mutatul mobilei dintr-un colț în altul, bătutul în țevi cu ciocanul, pornitul de alarmă la fiecare mașină din zonă și repetiții de lătrături cu corul câinilor din zonă. Imposibil să nu prind loc pe podium la măcar una din probe.
Țineți-mi pumnii!

Published: September 15, 2014 | Comments: 2

Plod halit de câini și sentimentul utilității la țărani

Dacă uiți soba aprinsă și-ți moare copilul, ești acuzat de neglijență. Posibil dosar penal și închisoare. Că focul nu poate fi dat în judecată și tras la răspundere.
Dacă-ți lași copilul nesupravegheat și ți-l mănâncă câinii, ești părinte îndoliat și victimă a societății și a primăriei care nu rezolvă, dom`le, odată problema câinilor maidanezi, că ne-am săturat de ei, ne mănâncă tot, ne mănâncă copiii, ne mănâncă pe noi, până și sufletul or să nu-l mănânce într-o zi!

Aș putea să merg pe varianta aia cum că e selecție naturală, că plodul a murit pentru că n-a știut să nu-și bage capul între dinții câinelui și că, mai devreme sau mai târziu, ar fi avut aceeași soartă. Că și-ar fi băgat capul în cuptor sau ar fi vrut să vadă dacă poate să zboare de la etajul 10, ca Batman. Dar n-o să zic asta. Pentru că, de data asta, selecția n-a fost naturală, a fost făcută cu mână și cu dragoste părintească.

Bineînțeles că toate țațaiele care stau și mănâncă semințe la scara blocului or să răspândească vestea că plodul mort a fost halit de maidanezi și Gigel și Dorel or să pună mâna pe coada de lopată și-or să pornească în sfânta cruciadă împotriva bestiilor comunitare. Că dacă primarul nu face dreptate, ne-o facem noi, cu mâna noastră. Că am văzut și eu o haită de câini și am trecut printre ei, și nu mi-au făcut nimic, dar doamne apără și păzește, dacă m-ar fi omorât? Drobul de sare și sentimentul utilității la țărani. Plus dorința de a se simți bărbați, că dacă omori, cică dovedești câtă masculinitate zace-n tine.

Același Gigel și Dorel care poate are un câine în curte, și lasă, dom`le cățaua să iasă-n stradă, să se coțăie, ce dacă vine cu pui? Aruncăm puiii, înecăm puiii, da` lasă că știu eu pe cineva care îi adună și-i îngrijește, îi lăsăm la poartă, că e greu să-ți sterilizezi câinele și cine a mai văzut câine sterilizat? Domnul i-a lăsat pe pământ să se-nmulțească…

Ce o să ignore cu desăvârșire și țațaiele, și Gigel, și Dorel e că plodul ăsta de-a murit ieri nu s-a-ntâmplat să fie mâncat de maidanezi. A fost lăsat nesupravegheat într-o curte, cu câine în ea. Că plodul s-a dus la câine, că câinele avea lanț prea lung sau n-avea lanț deloc, astea-ș detalii nesemnificative. Important e că plodul a fost lăsat nesupravegheat.

Dacă pica în fântână era, din nou, neglijență. Cum l-a mâncat câinele, părintele e absolvit de orice vină. Că putea, dom`le, să se gândească și câinele ăla înainte de a ataca. În ce lume trăim, dacă câinele crescut pentru pază atacă așa, pe orișicine? Păi, n-a văzut că e un biet copil care nu putea să fure nimic? Nu era hoț, era un copil, da` câinele ăla nu știe să facă distincția? Nu a citit biblia, care spune să-ți iubești aproapele? N-a fost la lecția aia, cu mama și copilul, care spune că de micuți tre` să ai grijă, nu să-i muști până mor? Ce câine dobitoc!

În primul rând, dezinformarea ne omoară.
În al doilea rând, ne omoară ăștia care dau din gură că maidanezii sunt problema, și ei sparg semințe și se uită cum le fată cățeaua ca la Discovery.
În al treilea rând, vecinii sunt cercetați pentru ucidere din culpă, tatăl nu e cercetat pentru neglijență.
În ultimul rând, câinele a fost luat să fie eutanasiat. De ce? Pentru că a făcut ce face orice câine de pază: a atacat. Dacă nu ataca, atunci nu era câine de pază, și-l omora stăpânul, pentru că e pâmpălău și nu-și face datoria. Cine să mai înțeleagă care e misiunea unui câine de pază?

Plozi haliți de câini. Ăștia-s plozii care, dacă mai existau dinozauri, ar fi fost mâncați primii, și dinozaurii, nu părinții, ar fi purtat vina. Dacă stăteau în Africa, clar îi mânca leul. Și aici, ca și-n cazul lu` ăla din București care cică ar fi fost mâncat de câini în timp ce bunica-și făcea siesta-n parc, la soare, e aceeași vrăjeală. Plodul nu e vinovat. Nici câinele. Vinovați sunt ăștia de-i lasă dezlegați, pe plozi, nu pe câini și dup-aia se bat cu pumnul în piept, doamne, ce mult l-am iubit! Dacă-l iubeai după cum spui, nu-l lăsai nesupravegheat. Nu juma` de oră, nu-l scăpai deloc din ochi. Că dacă plodul e mic și câinele nu e dus de multe ori la biserică, tu ești adultul responsabil pentru amândoi. Tu ești ăla care l-a omorât. Tu, cu neglijența și nepăsarea ta.
Câinii sunt doar victime colaterale, țapi ispășitori pentru a-ți elibera tu puțin conștiința și pentru a da altora motiv să se simtă eroi în timp ce vânează câini.

Vreau și eu cruciada aia pornită just și cu motiv, împotriva tuturor părinților neglijenți. Cu coada de la lopată, dacă se poate.

Published: March 20, 2014 | Comments: 5